Fyodor Dostoevsky

Fyodor Dostoievski, pe numele complet Fiodor Mihailovici Dostoievski, s-a născut la 30.10.1821, în Moscova, Rusia, și a decedat la 28.01.1881. Strămoșii lui din partea mamei sale erau negustori, iar din partea tatălui său erau preoți. A fost al doilea copil al doctorului Mihail Dostoievski și al Mariei Dostoievskaya. Frații lui au fost Mihail, Varvara, Andrei, Lyubov, Vera, Nikolai și Aleksandra. El a fost crescut în casa familiei din incinta Spitalului Mariinsky pentru Săraci, de la...

Fyodor Dostoievski, pe numele complet Fiodor Mihailovici Dostoievski, s-a născut la 30.10.1821, în Moscova, Rusia, și a decedat la 28.01.1881. Strămoșii lui din partea mamei sale erau negustori, iar din partea tatălui său erau preoți. A fost al doilea copil al doctorului Mihail Dostoievski și al Mariei Dostoievskaya. Frații lui au fost Mihail, Varvara, Andrei, Lyubov, Vera, Nikolai și Aleksandra. El a fost crescut în casa familiei din incinta Spitalului Mariinsky pentru Săraci, de la marginea Moscovei. De la trei ani, i s-au citit basme și legende de către bona sa, Alena Frolovna; la patru ani, mama lui a folosit Biblia pentru a-l învăța să citească și să scrie. Părinții lui l-au sfătuit să citească scrieri de Pușkin, Schiller, Goethe, Miguel de Cervantes, Walter Scott, Homer. Dostoievski a fost foarte influențat de opera lui Nikolai Gogol. Unele dintre experiențele sale din copilărie au fost înfățișate în scrierile sale. O fetiță de nouă ani violată de un bețiv, a fost îngrijită de tatăl său. Incidentul l-a bântuit, iar tema dorinței unui bărbat matur pentru o fată tânără a apărut în Demonii, Frații Karamazov, Crimă și pedeapsă și în alte scrieri. În 1833, tatăl lui l-a trimis la un internat francez și apoi la internatul Chermak. Pentru a plăti taxele școlare, tatăl său a împrumutat bani, și-a extins practica medicală privată. Fyodor s-a simțit stânjenit printre colegii săi aristocrați de la școala din Moscova, iar experiența s-a reflectat mai târziu în Adolescentul. Lucrările literare ale lui Dostoievski explorează condiția umană în atmosferele politice, sociale și spirituale tulburi ale Rusiei secolului al XIX-lea, cu o varietate de teme filozofice și religioase. Cele mai apreciate romane ale sale sunt Crimă și pedeapsă (1866), Idiotul (1869), Demonii (1872), Adolescentul (1875), Frații Karamazov (1880). Nuvela sa Note din subteran (1864) este considerată una dintre primele lucrări ale literaturii existențialiste. La 27 februarie 1837, mama lui Dostoievski a murit de tuberculoză. În luna mai precedentă, părinții săi i-au trimis pe Fyodor și pe fratele său, Mihail, la Sankt Petersburg, la Institutul de Inginerie Militară Nikolaev. Dostoievski a intrat la academie în ianuarie 1838; lui Mihail i s-a refuzat admiterea din motive de sănătate și a fost trimis la o academie din Tallinn, Estonia. Lui Dostoievski nu i-a plăcut academia, neavând interes pentru știință, matematică și inginerie militară, preferând desenul și arhitectura. Semnele epilepsiei sale ar fi apărut pentru prima dată când a aflat despre moartea tatălui său, la 16 iunie 1839, după un accident vascular cerebral. Apoi, și-a continuat studiile, a promovat examenele și a obținut gradul de cadet inginer. L-a vizitat pe Mihail în Reval (Tallinn) și a participat la concerte, opere, piese de teatru și balete. În acest timp, doi dintre prietenii lui l-au atras în jocurile de noroc. La 12 august 1843, și-a luat un loc de muncă ca locotenent inginer. A tradus Eugenie Grandet de Honore de Balzac și alte cărți pentru a câștiga bani în plus. În 1845 a terminat primul său roman, Poor Folk, după care a intrat în cercurile literare din Sankt Petersburg. Crizele sale au devenit mai frecvente. Din 1846 până în 1848 a publicat mai multe nuvele, printre care Domnul Prokharchin, Proprietarul, O inimă slabă, Nopți albe. În 1846, s-a alăturat Cercului Petrașevski. În 1849, au fost publicate primele părți din romanul Netochka Nezvanova. Exilarea sa a pus capăt proiectului, rămânând doar prologul. Nu a încercat niciodată să-l completeze, lăsând doar o schiță a romanului. A fost arestat în 1849 pentru că aparținea Cercului  Petrașevski, care discuta cărți interzise critice la adresa Rusiei țariste. Dostoievski a fost acuzat că a citit lucrări ale lui Belinsky, inclusiv Scrisoarea interzisă către Gogol, că a distribuit copii ale acestor lucrări și ale altora. El și colegii săi „conspiratori” au fost arestați la 23 aprilie 1849 la cererea contelui Orlov și a țarului Nicolae I, care se temeau de o revoluție. Membrii au fost ținuți în Cetatea Petru și Pavel, pentru cei mai periculoși condamnați. Au fost condamnați la moarte cu pluton de execuție, iar prizonierii au fost duși la Semyonov Place din Sankt Petersburg la 23 decembrie 1849. Dostoievski a avut mâinile și picioarele încătușate până la eliberare. I s-a permis doar să citească Biblia Noului Testament. Pe lângă convulsii, a avut hemoroizi, a slăbit și a avut febră. A fost trimis ocazional la spitalul militar, unde a citit ziare și romane de Dickens. A fost respectat de majoritatea celorlalți prizonieri, dar disprețuit de unii prizonieri politici polonezi din cauza naționalismului său rus și a sentimentelor antipolone. Au fost împărțiți în grupuri de trei oameni, iar primul grup a fost dus în fața plutonului de execuție. Dostoievski a fost al treilea în al doilea rând. Execuția a fost întreruptă când a ajuns o scrisoare de la țar de comutare a  sentinței. Dostoievski a descris această experiență în romanul său Idiotul. A petrecut patru ani într-un lagăr de prizonieri din Siberia, șase ani de serviciu militar obligatoriu în exil. După eliberarea sa la 14 februarie 1854, Dostoievski i-a cerut lui Mihail să-l ajute financiar și să-i trimită cărți. Apoi, el a lucrat ca jurnalist, publicând și editând mai multe reviste proprii și mai târziu, o colecție a scrierilor sale. A publicat al doilea roman al său, The Double, la 30 ianuarie 1846. Casa morților, pe baza experienței sale din închisoare, a fost publicată în 1861, a fost primul roman publicat despre închisorile rusești. A fost forțat să servească în Corpul armatei Siberiei. La Semipalatinsk, Dostoievski a învățat mai mulți școlari și a intrat în contact cu familii din clasa superioară. A cunoscut familia lui Alexander Ivanovich Isaev și Maria Dmitrievna Isaeva de care s-a îndrăgostit. Isaev a murit în august 1855. Maria și fiul ei s-au mutat apoi cu Dostoievski la Barnaul. În 1856, romancierul a trimis o scrisoare generalului Eduard Totleben cerându-și scuze pentru activitatea sa în mai multe cercuri utopice. A obținut dreptul de a publica și de a se căsători, deși a rămas sub supravegherea poliției pentru tot restul vieții. Maria și Fyodor s-au căsătorit la Kuznetsk, la 7 februarie 1857. Viața lor de familie a fost nefericită. Trăiau în mare parte separați. În 1859 a fost eliberat din serviciul militar din cauza sănătății deteriorate și i s-a acordat permisiunea de a se întoarce în Rusia europeană, mai întâi la Tver, unde și-a întâlnit fratele după zece ani, iar apoi la Sankt Petersburg. Nuvela Un mic erou, singura lucrare terminată în închisoare, a apărut într-un jurnal. Dostoievski a călătorit pentru prima dată în vestul Europei pe 7 iunie 1862, vizitând Köln, Berlin, Dresda, Wiesbaden, Belgia, Paris, Londra, Elveția și mai multe orașe din nordul Italiei, inclusiv Torino, Livorno și Florența. El a scris despre acele călătorii în eseul Note de iarnă despre impresiile verii, în care a criticat capitalismul, modernizarea socială, materialismul, catolicismul, protestantismul.  Din august până în octombrie 1863, Dostoievski a făcut o altă călătorie în vestul Europei. Și-a întâlnit a doua dragoste, Polina Suslova, la Paris, și și-a pierdut aproape toți banii la jocurile de noroc în Wiesbaden și Baden-Baden. În 1864, soția sa, Maria, și fratele său, Mihail, au murit, iar Dostoievski a devenit părintele singur al fiului său vitreg Pașa și singurul susținător al familiei fratelui său. Primele două părți din Crimă și pedeapsă au fost publicate în ianuarie și februarie 1866. Înainte de a se întâlni și de a se căsători cu viitoarea sa soție în 1867, Dostoievski a avut alte relații: cu Avdotia Panaeva, la începutul anilor 1840; cu Polina Suslova, în iarna anilor 1862–1863; cu actrița Aleksandra Ivanovna Schubert; cu Martha Brown, născută în Rusia, cunoscută doar prin scrisorile scrise între noiembrie 1864 și ianuarie 1865. Având nevoie de o secretară, a angajat-o pe Anna Snitkina, în vârstă de douăzeci de ani. Stenografia ei l-a ajutat să finalizeze The Gambler pe 30 octombrie. La 15 februarie 1867, Dostoievski s-a căsătorit cu Snitkina în Sankt Petersburg. La 14 aprilie 1867, au început o lună de miere în Germania. Au vizitat Berlin, Dresda, Frankfurt, Heidelberg, Karlsruhe, Baden-Baden, unde el a pierdut din nou mulți bani la ruletă. Soția lui a fost nevoită să-și amaneteze lenjeria. Cuplul a călătorit la Geneva. În septembrie 1867, Dostoievski a început să lucreze la Idiotul. Primul lor copil, Sofya, s-a născut la Geneva, la 5 martie 1868, dar a murit de pneumonie trei luni mai târziu. Dostoievski a fost devastat. Sofya a fost înmormântată la Cimitirul Regilor, considerat Pantheonul din Geneva. Mormântul a fost mai târziu dizolvat, dar în 1986 Societatea Internațională Dostoievski a donat o placă comemorativă. Cuplul s-a mutat de la Geneva la Vevey și apoi la Milano și Florența. Idiotul a fost finalizat acolo în ianuarie 1869. Anna a născut pe 26 septembrie 1869, la Dresda, a doua lor fiică, Lyubov. În aprilie 1871, Dostoievski a făcut o vizită finală la o sală de jocuri de noroc din Wiesbaden. A început să scrie Demonii. În 1871, cuplul a călătorit cu trenul la Berlin. În timpul călătoriei, a ars mai multe manuscrise, inclusiv Idiotul, deoarece era îngrijorat de potențiale probleme cu vama. Familia a sosit la Sankt Petersburg pe 8 iulie, marcând sfârșitul unei luni de miere (planuită inițial pentru trei luni) care a durat peste patru ani. În Rusia, în iulie 1871, familia a avut din nou probleme financiare și a trebuit să-și vândă bunurile rămase. Fiul lor, Fyodor, s-a născut pe 16 iulie și s-au mutat într-un apartament. Ei sperau să-și anuleze marile datorii prin vânzarea casei de închiriere din Peski, dar dificultățile cu chiriașul au dus la un preț de vânzare relativ scăzut, iar disputele cu creditorii lor au continuat. Anna a propus să strângă bani din drepturile de autor și să negocieze cu creditorii pentru a-și achita datoriile în rate. Pe la începutul anului 1872 familia a petrecut câteva luni în stațiunea Staraya Russa. Anna a dezvoltat un abces pe gât. Familia s-a întors la Sankt Petersburg în septembrie. Demonii a fost terminat pe 26 noiembrie și lansat în ianuarie 1873 de către „Compania de editură Dostoievski”, care a fost fondată de Dostoievski și soția sa. Librăria se afla în propriul apartament, afacerea a avut succes, au vândut în jur de 3.000 de exemplare. Anna a gestionat finanțele. În vara anului 1873, Anna s-a întors la Staraya Russa cu copiii, iar el a rămas la Sankt Petersburg pentru a-și continua Jurnalul. În martie 1874, Dostoievski a părăsit The Citizen din cauza muncii stresante și a amestecului birocrației ruse. În cele cincisprezece luni petrecute acolo, a fost dat în judecată de două ori. Cu sănătatea precară, el a consultat mai mulți medici din Sankt Petersburg și a fost sfătuit să ia un tratament în afara Rusiei. S-a dus la Ems și a consultat un medic, care l-a diagnosticat cu catar acut. În timpul șederii sale acolo a început Adolescentul. S-a întors la Sankt Petersburg la sfârșitul lunii iulie. Anna i-a propus să petreacă iarna în Staraya Russa pentru a se odihni, deși medicii sugeraseră o a doua vizită la Ems. La 10 august 1875, fiul lor, Alexey, s-a născut în Staraya Russa, iar la mijlocul lunii septembrie familia s-a întors la Sankt Petersburg. Dostoievski a terminat Adolescentul la sfârșitul anului 1875. La începutul anului 1876, Dostoievski a continuat să lucreze la Jurnalul său, care include numeroase eseuri și câteva povestiri scurte despre societate, religie, politică și etică. Cu ajutorul fratelui Annei, familia a cumpărat o dacha în Staraya Russa. În vara anului 1876, Dostoievski a avut din nou dificultăți de respirație. A vizitat Ems pentru a treia oară și i s-a spus că ar putea trăi încă 15 ani dacă s-ar muta într-un climat mai sănătos. Când s-a întors în Rusia, țarul Alexandru al II-lea i-a ordonat lui Dostoievski să-i viziteze palatul pentru a-i prezenta Jurnalul și i-a cerut să-i educe fiii, Serghei și Pavel. Această vizită a sporit și mai mult cercul lui de cunoștințe; a frecventat mai multe saloane din Sankt Petersburg, a cunoscut mulți oameni celebri. În martie 1877 a avut patru crize de epilepsie. A vizitat Maly Prikol, Darovoye, unde și-a petrecut o mare parte din copilărie. A fost numit membru de onoare al Academiei Ruse de Științe, de la care a primit un certificat de onoare în februarie 1879. A refuzat o invitație la un congres internațional despre drepturile de autor la Paris, după ce fiul său, Alioșa, a avut o criză epileptică gravă și a murit pe 16 mai. A fost ales în consiliul de administrație al Societății de binevoință slavă din Sankt Petersburg, în comitetul de onoare al Asociației Literare și Artistice Internaționale. Dostoievski a făcut a patra și ultima sa vizită la Ems la începutul lunii august 1879. A fost diagnosticat cu emfizem pulmonar în stadiu incipient, despre care medicul său credea că putea fi gestionat cu succes, dar nu vindecat. La 3 februarie 1880, Dostoievski a fost ales vicepreședinte al Societății de binevoință slavă și a fost invitat să vorbească la dezvelirea memorialului Pușkin de la Moscova. Pe 8 iunie a ținut un discurs impresionant, care a avut un impact emoțional semnificativ asupra audienței sale. La 25 ianuarie 1881, poliția secretă a țarului a executat un mandat de percheziție în apartamentul unuia dintre vecinii lui Dostoievski. În ziua următoare, scriitorul a suferit o hemoragie pulmonară, urmată de alte două. În timp ce își vedea copiii înainte de a muri, Dostoievski a cerut ca pilda Fiului Risipitor să fie citită copiilor săi. Ultimele sale cuvinte către soția sa, Anna, au fost: „Amintește-ți, Anya, te-am iubit mereu cu pasiune și nu ți-am fost niciodată infidel, nici măcar în gândurile mele!”. Când a murit, trupul său a fost așezat pe o masă, după obiceiul rusesc. A fost înmormântat în Cimitirul Tikhvin de la Mănăstirea Alexandr Nevski. Piatra lui funerară este inscripționată cu rânduri din Noul Testament: Adevărat, adevărat vă spun că, dacă bobul de grâu nu cade în pământ și nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod. Scrierile acestui romancier, nuvelist, eseist și jurnalist au influențat scriitori ruși, precum Aleksandr Soljenițîn, Anton Cehov, filozofi ca Friedrich Nietzsche, Albert Camus, Jean-Paul Sartre și apariția existențialismului și freudianismului. Cărțile sale au fost traduse în peste 170 de limbi și au inspirat multe filme.