Doris Lessing

Doris Lessing, pe numele complet Doris May Lessing Tayler, s-a născut la 22.10.1919, în Kermanshah, Iran, și a decedat la 17.11.2013, la Londra, Anglia. Părinții ei au fost căpitanul Alfred Tayler și Emily Maude Tayler. Tatăl ei, care și-a pierdut un picior în timpul serviciului său în Primul Război Mondial, și-a întâlnit viitoarea soție, o asistentă, la Spitalul Regal Liber din Londra, unde s-a recuperat după amputare. Cuplul s-a mutat în Iran, pentru ca...

Doris Lessing, pe numele complet Doris May Lessing Tayler, s-a născut la 22.10.1919, în Kermanshah, Iran, și a decedat la 17.11.2013, la Londra, Anglia. Părinții ei au fost căpitanul Alfred Tayler și Emily Maude Tayler. Tatăl ei, care și-a pierdut un picior în timpul serviciului său în Primul Război Mondial, și-a întâlnit viitoarea soție, o asistentă, la Spitalul Regal Liber din Londra, unde s-a recuperat după amputare. Cuplul s-a mutat în Iran, pentru ca Alfred să lucreze ca funcționar la Banca Imperială a Persiei. În 1925, familia s-a mutat în colonia britanică din Rhodesia de Sud (acum Zimbabwe) pentru a cultiva porumb și alte culturi pe aproximativ 1.000 de acri (400 ha) de terenuri cumpărate de Alfred. În mediul dur, soția sa, Emily, a aspirat să ducă un stil de viață edwardian. Ar fi fost posibil dacă familia ar fi fost bogată; în realitate, erau lipsiți de bani, iar ferma aducea foarte puține venituri. Doris a fost educată mai întâi la Liceul Dominican Convent, din capitala Rhodesiei de Sud, Salisbury (acum Harare). A urmat apoi un an la liceul de fete din Salisbury. Ea a părăsit școala la 13 ani și a fost autoeducată. A plecat de acasă la 15 ani și a lucrat ca asistentă medicală. A început să citească materiale pe care angajatorul i le-a dat despre politică și sociologie și a început să scrie în această perioadă. În 1937, Doris s-a mutat la Salisbury pentru a lucra ca operator de telefonie, apoi, s-a căsătorit cu primul ei soț, funcționarul public Frank Wisdom, cu care a avut doi copii (John, 1940–1992, și Jean, născută în 1941). Căsătoria s-a încheiat în 1943. Lessing a părăsit casa familiei în 1943, lăsându-i pe cei doi copii cu tatăl lor. Această scriitoare britanică, născută din părinți britanici în Iran, unde a locuit până în 1925, a scris romanele The Grass Is Singing (1950), cinci romane numite colectiv Copiii violenței (1952–1969), The Golden Notebook (1962), The Good Terrorist (1985) și cinci romane cunoscute în mod colectiv sub numele de Canopus în Argos: Arhive (1979–1983). A mai scris: Iarba cântă, Briefing pentru o coborâre în Iad. A primit premii, precum: Premiul Somerset Maugham-1954, Premiul de stat austriac pentru literatură europeană-1981, Premiul literar WH Smith-1986, Premiul Grinzane Cavour-1989, Premiul James Tait Black Memorial-1995, Premiul David Cohen-2001, Premiul Principe de Asturias-2001, Premiul Nobel pentru literatură-2007. Lessing a fost cea mai în vârstă persoană care a primit vreodată Premiul Nobel pentru Literatură, la 87 de ani. În plan personal, a fost căsătorită cu Frank Charles Wisdom, din 1939 până în 1943; au divorțat; cu Gottfried Anton Nicolai Lessing, din 1943 până în 1949; au divorțat. Copiii ei sunt: John, Jean, Peter (1946–2013, tatăl lui a fost Lessing).  Ea nu s-a căsătorit din nou. A avut și o aventură amoroasă cu militarul RAF John Whitehorn, care era staționat în Rhodesia de Sud și i-a scris nouăzeci de scrisori între 1943 și 1949. Lessing s-a mutat la Londra în 1949 împreună cu fiul ei mai mic, Peter, pentru a-și urma cariera de scriitor și convingerile socialiste, dar i-a lăsat pe cei doi copii mai mari cu tatăl lor, Frank Wisdom. Pe lângă campania împotriva armelor nucleare, ea a fost un oponent activ apartheidului, drept urmare a fost interzisă în Africa de Sud și Rhodesia în 1956 pentru mulți ani. După invazia sovietică în Ungaria, ea a părăsit Partidul Comunist din Marea Britanie. În anii 1980, când Lessing s-a exprimat în opoziție față de acțiunile sovietice din Afganistan, și-a prezentat părerile despre feminism, comunism și science fiction într-un interviu pentru The New York Times. La 21 august 2015, un fișier secret în cinci volume despre Lessing, creat atât de MI5, cât și de MI6, a fost făcut public și plasat în Arhivele Naționale. Dosarul, care conține documente redactate în părți, arată că Lessing a fost supravegheat de MI5 și MI6 timp de aproximativ douăzeci de ani, de la începutul anilor 1940 înainte. Asociațiile ei cu organizațiile comuniste și activismul politic au fost raportate a fi motivele pentru supravegherea lui Lessing. Nemulțumită și îndepărtându-se de filosofia politică marxistă, Lessing a devenit din ce în ce mai absorbită de chestiuni mistice și spirituale, dedicându-se în special tradiției sufite. La 15 ani, Lessing a început să-și vândă poveștile la reviste. Primul ei roman, The Grass Is Singing, a fost publicat în 1950. The Golden Notebook a fost publicată în 1962. Până la moartea ei, ea publicase peste 50 de romane, unele sub pseudonim. În 1982, Lessing a scris două romane sub pseudonimul literar Jane Somers pentru a arăta dificultățile cu care se confruntă noii autori în încercarea de a-și tipări opera. The Diary of a Good Neighbor a fost publicat în Marea Britanie și SUA în 1983 și If the Old Could în ambele țări în 1984, ambele scrise de Jane Somers. În 1984, ambele romane au fost republicate în ambele țări, sub o singură copertă, cu titlul The Diaries of Jane Somers: The Diary of a Good Neighbor și If the Old Could, în care figurează Doris Lessing ca autoare. Lessing a refuzat DBE în 1992 ca o onoare legată de un Imperiu inexistent; ea a refuzat anterior un OBE în 1977. Mai târziu, ea a acceptat numirea ca membru al Ordinului Companionilor de Onoare la sfârșitul anului 1999 pentru „serviciu național evident”. De asemenea, a fost făcută Companion of Literature de către Royal Society of Literature. În 2007, Lessing a primit Premiul Nobel pentru literatură, la 88 de ani și 52 de zile, devenind cea mai în vârstă câștigătoare a premiului pentru literatură la momentul decernării și al treilea cel mai în vârstă laureat Nobel la orice categorie. Ea a fost, de asemenea, a unsprezecea femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură de la Academia suedeză în cei 106 de ani de istorie. În 2017, după 10 ani, medalia ei Nobel a fost scoasă la licitație. La sfârșitul anilor 1990, Lessing a avut un accident vascular cerebral care a împiedicat-o să călătorească în ultimii ei ani. Ea a putut să participe în continuare la teatru și operă. Doris a murit la 17 noiembrie 2013, la 94 de ani, în casa ei din West Hampstead, Londra, din cauza insuficienței renale și a unei infecții în piept. Arhiva literară a lui Lessing este deținută de Harry Ransom Humanities Research Center, de la Universitatea Austin din Texas. Cele 45 de cutii de arhivă cu materialele lui Lessing de la Ransom Center conțin aproape toate manuscrisele ei existente până în 1999. Se presupune că materialul original pentru cărțile timpurii ale lui Lessing nu există, deoarece nu a păstrat niciunul dintre manuscrisele ei timpurii. Arhiva Britanică pentru Scriere Contemporană a Universității din East Anglia deține arhiva personală a lui Doris Lessing: o vastă colecție de corespondență profesională și personală, inclusiv scrisorile Whitehorn, o colecție de scrisori de dragoste din anii 1940, scrise când Lessing încă locuia în Zimbabwe/Rhodesia de Sud. Colecția include și patruzeci de ani de jurnale personale.