Bobby Vee, pe numele adevărat Robert Thomas Velline, s-a născut la data de 30.04.1943, în Fargo, Dakota de Nord, având origine norvegiană și finlandeză, și a decedat la data 24.10.2016. Tatăl său a fost violonist și pianist. El a fost cântăreț, compozitor, muzician de succes, idolul tinerilor la începutul anilor 1960. A avut șase discuri de aur în cariera sa. A apărut și în filme. Unele dintre cele mai cunoscute cântece ale sale sunt: "Rubber Ball" (1960), "Take Good Care Of My...
mai mult
Bobby Vee, pe numele adevărat Robert Thomas Velline, s-a născut la data de 30.04.1943, în Fargo, Dakota de Nord, având origine norvegiană și finlandeză, și a decedat la data 24.10.2016. Tatăl său a fost violonist și pianist. El a fost cântăreț, compozitor, muzician de succes, idolul tinerilor la începutul anilor 1960. A avut șase discuri de aur în cariera sa. A apărut și în filme. Unele dintre cele mai cunoscute cântece ale sale sunt: "Rubber Ball" (1960), "Take Good Care Of My Baby" (1961), "Run To Him" (1961), "The Night Has A Thousand Eyes" (1962), "Come Back When You Grow Up" (1967). Lansarea lui a început după tragicul accident de avion în care și-au pierdut viața mari cântăreți, ca: Buddy Holly, J.P. "The Big Bopper" Richardson și Richie Valens, la data de 03. 02.1959, care erau în drum spre un concert în Minnesota. Atunci organizatorii concertului au solicitat ajutorul talentelor locale spre a susține spectacolul. Vee, care avea 15 ani și care știa toate melodiile ce urmau să fie cântate, a participat și, de atunci, cu grupul său "The Shadows", a avut o carieră muzicală de succes, începând cu hitul "Suzie Baby" -1959. Pianistul său pentru acest concert a fost Robert Zimmerman, viitorul Bob Dylan. Vee a fost și un pionier al genului muzical video apărând în câteva filme muzicale și în seria Scopitone. În plan personal, Vee a fost căsătorit cu Karen Bergen, din 1963 până la moartea acesteia, în 2015. Au avut patru copii. Vee a continuat să performeze până ce a fost diagnosticat cu boala Alzheimer, în 2011, anunțată în public, în 2012. Vee a încetat din viață de complicații ale bolii sale la 73 de ani. A fost înmormântat lângă soția sa, Karen, la Saint John the Baptist Parish Cemetery în Collegeville, Minnesota.
Părerea ta
Spune-ţi părereaSpune-ţi părerea despre Bobby Vee
Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.