Arthur Laurents

Arthur Laurents, pe numele real Arthur Levine, s-a născut la 14.07.1917, în New York, SUA, și a decedat la 05.05.2011. A fost fiul unor evrei, tatăl său fiind avocat și mama sa, profesoară. S-a născut și a crescut în cartierul Flatbush din Brooklyn, un cartier din New York, fiind cel mai mare dintre doi copii. Bunicii săi paterni erau evrei ortodocși, iar părinții mamei sale, deși născuți evrei, erau atei. Bar Mitzvah-ul său a marcat sfârșitul educației religioase a lui...

Arthur Laurents, pe numele real Arthur Levine, s-a născut la 14.07.1917, în New York, SUA, și a decedat la 05.05.2011. A fost fiul unor evrei, tatăl său fiind avocat și mama sa, profesoară. S-a născut și a crescut în cartierul Flatbush din Brooklyn, un cartier din New York, fiind cel mai mare dintre doi copii. Bunicii săi paterni erau evrei ortodocși, iar părinții mamei sale, deși născuți evrei, erau atei. Bar Mitzvah-ul său a marcat sfârșitul educației religioase a lui Laurents și începutul respingerii tuturor religiilor fundamentaliste, deși a continuat să se identifice drept evreu. A urmat Liceul Erasmus Hall. După absolvirea Universității Cornell, Laurents a urmat un curs seral de scriere radio la Universitatea din New York. William N. Robson, instructorul său, regizor și producător la radio, a trimis postului de televiziune scenariul său, Now Playing Tomorrow, o comedie fantastică produsă în 1939, care a fost primul credit profesional al lui Laurents. Succesul emisiunii a dus la angajarea sa pentru a scrie scenarii pentru diverse emisiuni radio, printre care și Lux Radio Theater. Cariera lui Laurents a fost întreruptă când a fost recrutat în Armata SUA în mijlocul celui de-al Doilea Război Mondial. Printr-o serie de erori administrative, nu a participat niciodată la bătălii, ci a fost repartizat la Serviciul Pictorial al Armatei SUA, situat într-un studio de film din Astoria, Queens, unde a scris filme de antrenament. Ulterior, a scris piese de teatru pentru Armed Service Force Presents, o emisiune radio. Prima sa piesă de teatru, Home of the Brave, a fost produsă în 1945. Laurents a întâlnit-o pe balerina Nora Kaye, au început o relație romantică intermitentă. În timp ce Kaye era în turneu, Laurents a continuat să scrie pentru radio, dar a început să fie nemulțumit de acest mediu. El a fost chemat la Washington, DC, pentru a-și explica opiniile politice. Laurents s-a explicat în fața Comitetului pentru Activități Antiamericane din Cameră, iar apariția sa nu a avut un impact evident asupra carierei sale, care la acea vreme se desfășura în principal în teatru. Când Legea McCarran privind Securitatea Internă, care interzicea obținerea unui pașaport persoanelor suspectate de implicare în activități subversive, a fost adoptată în 1950, Laurents și Granger au solicitat, au primit pașapoarte și au plecat la Paris. Laurents și Granger au rămas în străinătate, călătorind prin Europa și Africa de Nord, timp de aproximativ 18 luni. Laurents a aflat că fusese oficial inclus pe lista neagră, în principal pentru că o recenzie a filmului „Home of the Brave” fusese publicată în Dailey Worker. A decis să se întoarcă la Paris, dar Departamentul de Stat a refuzat să-i reînnoiască pașaportul. Laurents a petrecut trei luni încercând să-și reabiliteze numele și, după ce a depus o scrisoare lungă în care își explica în detaliu convingerile politice, s-a stabilit că acestea erau atât de idiosincratice încât nu putea fi membru al vreunui grup subversiv. În decurs de o săptămână, pașaportul i-a fost reînnoit, iar a doua zi a navigat spre Europa pe Ile de France. În timp ce se afla la bord, a primit o telegramă de la Metro-Goldwyn-Mayer, în care i se oferea o sarcină de scenarist. Includerea pe lista neagră se încheiase. În 1962, Laurents a regizat piesa I Can Get It for You Wholesale, cu Barbra Streisand. Următorul său proiect a fost musicalul Anyone Can Whistle, pe care l-a regizat și pentru care a scris și cartea, dar s-a dovedit a fi un eșec. Ulterior, a avut succes cu musicalurile Hallelujah, Baby! și La Cage Aux Folles (1983), pe care l-a regizat, însă Nick & Nora nu a avut succes. Dramaturg, regizor de teatru, producător de film și scenarist, cu o carieră care se întinde pe șapte decenii, Laurents a primit numeroase distincții, inclusiv două premii Tony, un premiu Drama Desk și nominalizări la două premii Oscar, două premii BAFTA și un premiu Globul de Aur. Laurents a scris piese pentru Broadway, precum: West Side Story (1957), Gypsy (1959), Hallelujah, Baby! (1967), pentru care a câștigat premiul Tony pentru cel mai bun musical. A regizat musicalul La Cage aux Folles în 1983 și a primit premiul Tony pentru cea mai bună regie a unui musical. Laurents a lucrat ca scenarist la filme, precum: Rope (1948), Anastasia (1956), Bonjour Tristesse (1958), The Way We Were (1973). A primit două nominalizări la Oscar pentru cel mai bun film și cel mai bun scenariu original pentru filmul The Turning Point (1977). În 2008, Laurents a regizat o reluare pe Broadway a piesei Gypsy, iar în 2009, a abordat o reluare bilingvă a piesei West Side Story. Turneul național (2011–2012), regizat de David Saint, care a fost regizorul adjunct al lui Laurents la producția de pe Broadway. Versurile și dialogurile în spaniolă au fost reduse de la aproximativ 18% din total la aproximativ 10%. Laurents a scris „Poveste originală de Arthur Laurents: Memorii despre Broadway și Hollywood”, publicată în 2000, în care vorbește despre lunga sa carieră și despre numeroasele sale aventuri homosexuale și relații de lungă durată, inclusiv cele cu Farley Granger și Tom Hatcher (24 august 1929 – 26 octombrie 2006). Hatcher era un actor aspirant pe care Gore Vidal i-a sugerat lui Laurents să-l caute la magazinul de haine bărbătești din Beverly Hills, pe care Hatcher îl conducea la acea vreme. Cuplul a rămas împreună timp de 52 de ani, până la moartea lui Hatcher, pe 26 octombrie 2006. Laurents a scris „Mainly on Regia: Gypsy, West Side Story and Other Musicals”, publicată în 2009, în care a discutat despre musicalurile pe care le-a regizat și despre munca altor regizori pe care i-a admirat. Ultima sa carte de memorii, intitulată „Restul poveștii”, a fost publicată postum în septembrie 2012. Laurents a murit din cauza complicațiilor unei pneumonii la domiciliul său din Manhattan, pe 5 mai 2011, la 93 de ani. Urmând o lungă tradiție, luminile teatrelor de pe Broadway au fost reduse la ora 20:00, pe 6 mai 2011, timp de un minut, în memoria sa. Cenușa sa a fost îngropată alături de cea a lui Tom Hatcher pe o bancă memorială din Quogue, Long Island, New York.