Woman in the Dunes sau filmele lui Hiroshi Teshigahara

[illotempore2002]

Woman in the Dunes, 1964, a luat Premiul Special al Juriului la Cannes-ul din acelasi an.

Film cu puternice esente filosofice Taoiste, meditatie foarte "aspra" asupra Libertatii. Ce-mi place mie la japonezi ca aleg mereu metafore/parabole foarte dure, taioase ca sa tina discursuri despre teme in legatura cu care europenii, de pilda, vbesc mult mai duios, reflexiv, dulceag.

De pilda, in acest film, personajul principal e un tanar profesor de insectologie ( ) venit in desert sa gaseasca anumite insecte pt colectia lui. Rateaza autobuzul care sa-l duca inapoi in oras, insa innopteaza, indrumat de localnici, la o vaduva care are casa undeva intr-o groapa imensa in mijlocul desertului. Cumva sub desert. Nimic mai odios decat sa fii inconjurat de pereti imensi de nisip si sa te mai si trezesti ca taranii care te-au indrumat aici iau cu ei scara de funie, singura cu care se poate iesi din groapa. Angoasant, terifiant, iar zidurile de nisip amenintza permanent sa se pravaleasca peste coliba vaduvei.

Realizeaza abia a doua zi ca a fost o cursa si atunci incepe o indelungata lupta de eliberare. Care chiar ca e imposibila aici. Situatie similara cu Angel Exterminador, nu-i asa?

Prezentele filosofiei Tao in acest film sunt de o finete de-a dreptul poetica. Pana in momentul in care Niki (prizonierul desertului) inceteaza sa mai lupte impotriva nisipului (captivitatii), lucrurile merg prost. Cand insa reuseste sa se puna cumva in acord cu Natura (exterioara si interioara) si nu mai opune rezistenta acesteia, totul capata o alta perspectiva. Un alt simbol Taoist este Apa, si modul in care este prezentata in film, atat vizual, tehnic cat si ca personaj, rol, este fascinant. Nimic in comun cu cliseele despre apa in desert.

Eliberarea nu va intarzia sa apara in cele din urma, insa nu asa cum va asteptati.

Alte filme ale lui Teshigahara sunt: The pitfall, La fleur de l'âge, ou Les adolescentes (un omnibus), White morning, Tokyo 1958 etc.

[silent_one]

Eu personal nu am vazut filmul, dar am citit acum ceva timp cartea pe care este bazata ecranizarea, Femeia Nisipurilor a lui Kobo Abe. Chiar si dupa cativa ani buni de cand am citit-o nu pot sa uit sentimentul f apasator pe care ti-l lasa lectura. Cartea este f interesanta, oarecum suprarealista, nisipul mi s-a parut in anumite momente personajul principal, depasindu-i chiar ca si importanta pe cei doi protagonisti umani.. Nu este totusi recomandabila persoanelor cu tendinte depresive ...
Ar fi interesant sa vad si filmul, l-am trecut in lista de "to watch"

[illotempore2002]

Intr-adevar, Teshigahara porneste de la romanul lui Kobo Abe, asemeni si in The pitfall. Daca spui ca si pe hartie povestea e la fel de terifianta atunci regizorul se pricepe sa materializeze feelinguri. Si da, te pot lasa de multe ori nervii cand te uiti la filmul asta, mai ales ca nu e din cele mai scurte. E foarte angoasanta toata infinitudinea aceea de nisip care se aseaza valuri, valuri, in fiecare minut, peste orice, ingropand totul. Munca sisifica pe care o depune femeia in fiecare seara, scotzand nisipul cu lopata afara (sute de kilograme de nisip in fiecare seara) e chiar fara speranta.

Cruciala in film este evolutia lui Niki, barbatul nisipurilor, ca sa-i spun asa. Daca la inceput e un orasean (locuieste in Tokyo) sofisticat, dependent de tehnologie, carnetele de notite, imbracaminte la moda, etc, incet incet va ajunge sa adopte viata simpla, apropiata de esente: de la ruperea de tehnic (aparat de foto, diverse obiecte)pana la adoptarea imbracamintii traditionale japoneze.

Foarte scary nisipurile miscatoare inghititoare care aproape ca-l ucid pe Niki.

Bancul filmului: zic tzaranii din sat ca daca ar fi sa sape prin dunele lor sigur s-ar imbogati din cate aparate de fotografiat ar gasi Doar sunt japonezi, nu?

[illotempore2002]

Ce este iarasi, foarte subtil punctat, este faptul ca "actiunea" se desfasoara intr-un spatiu extrem de semnificativ. Avand in vedere ca filmul analizeaza setarile si desetarile mentale ale personajului principal, vorbind de o anumita psihologie (a omului in general in raport cu libertatea), nu intamplator totul se petrece pe fundul unei gropi, undeva in adanc, trimitand foarte direct la inconstient. Pentru ca aici se intampla de fapt toate metamorfozele psihice, toate angoasele personajului, toate temerile si bineinteles, tema libidoului nu scapa nici ea nebifata.

De altfel mai sunt o multime de filme asa zis "psihologice" (urasc categorisirea asta) in care tot ce e important se intampla intr-un spatiu inferior, gen subsoluri, parcari subterane, etc, cel mai rasunator caz fiind Fightclub unde defularile/agresivitatea/confruntarile au loc in subsolul unei case.

[Pitbull]

Dacä nu mä însalä memoria, ästa a fost primul film care mi-a relevat cineatografia japonezä "contemporan/urbanä" (spre deosebire de cea "samurai/medievalä", pour ainsi dire...)

Este, într-adevär, unul dintre acele clasice cu totul aparte, unice prin combinatia lor de sensuri, imagini si stäri... Ai punctat foarte bine substratul de continut al filmului. Don't mind the nay-sayers: dacä organismul n-ar exista, microorganismele ar muri de inanitie. (Oricum, sunt si ele bune la ceva: creeazä contrastul si descretesc fruntile.)