Personaj, tema 2: "Jocul ielelor"

[Planmaker]

Amelie! (scuzati intarizerea, va rog frumos)

http://s4.transfer.ro/storage/transf...04e0f2a56f.zip - CD1
http://s4.transfer.ro/storage/transf...7eb978f485.zip - CD2

[BigOne]

oricine ai fi

[Pitbull]

Situatie dramatica cu indiciile : lanterna, adunare, pasiune



Mersesera prin pustiu de 5 zile, masinile urmau sa ramana fara combustibil, dar erau multumiti ca au putut ajunge in zona marcata pe harta cu x. Profesorul era entuziastmat dupa informatiile sale trebuiau sa gaseasca situl si ruinele pe care le cautau. oboseala ii mai facusera sa se insele, dar azi erau optimisti in special Arheologul mai fusese in cautarea ruinelor acum 4 ani, dar misiunea fusese une esec si echipa nu supravietuise. Singurul care avea retineri si era nepasator si la caldura si la oboseala era calauza. El parea ca se duce intr-un loc blestemat pentru ca in satul sau locul era numit “Calea regretelor”, dar fusese cumparat cu bani buni sa ii duca unde cerusera.

Ajunsesera unde dorisera acum trebuiau sa investigheze zona si sa caute istoria locului separand miturile de realitate. Isi luasera din masini rucsacii si echipamentul si pornisera cu totii dupa calauza, aceasta ii duse prin grota unde campasera adancindu-se in tunnel..lanterna calauzei arata drumul roci si praf, mersesera o vreme temperature incepuse sa se schimba se racorea si un aer greoi ii facea sa gafaie. Coborara niste scari sapate in piatra care deveneau din ce in ce mai inguste profesorul fiind un om mai plinut mergea mai greu si era ultimul, se oprea la perioade neregulate sa isi revina. Calauza incepea sa aibe retineri si ridica vocea intr-o limba necunoscuta arheologului, doar profesorul o recunostea sip area sa fie din ce in ce mai atent la acesta. Deodata dupa coborarea fara sf, ajunsera la un platou subteran care era foarte inalt incat cu lanterna nu puteai vedea capatul de unde coborasera., acum nu se mai vedeau pietre era doar planul drept al drumului pe care mergeau care parea alb neted inconjurat de intuneric, dupa ce mersera cateva ore crezusera ca se pierdusera, pentru ca busola nu mai functiona si nu vedeau nici un perete incat sa stie ce directie au. Calauza le explica despre loc ca e atemporal si doar generatia sa putea sa il gaseasca pentru ca e loc sacru si picioare straine nu trebuie sa intre, de aceea credea ca va fi blestemat dar trebuia sa isi hraneasca familia, dar le promisese ca nu o sa intre cu ei in incinta.

In fata lor devenea intunericul parca isi pierdea din putere, avansand isi dadusera seam ca ajungeau la capat,dar nu ajusesera la fata unei cladiri albe, ce pe alocuri lucea sub lumina lantenei, maretia si decoratiunile care se observau la o atenta analiza redau valoarea unui lacas religios da rnu semana nici cu stilul grec nici medieval nici gothic, parea mai mult organic ceva gaudian ar fi singura referinta. Totul era bloc de piatra decorat. Usa avea niste inscriptii necunoscute, acum shcimbasera lanterna si pusesera reflectorul ca sa poata face poze .Usa masiva se deschise usor, dinauntru iesise un miros de statut, cand intrasera profesorul observa ceva si I ceruse arheologului sa inchida reflectorul, acesta il ignora si continua, reflectorul fusese smuls si inchis, calauza scosese un tipat, pentru cateva secunde se panicasera, da rincepusera sa vada colturile si detaliile .Isi dadusera seama ca lumina venea de la niste pietre albastre care aveau o lumina alba – profesorul citise despre aceste “stele” magice si era uimit ca o piatra sau cristal putea lumina atat de puternic.Interiorul putea semna doar cu o catedrala, foarte inalta avand sus de tot tot niste “stele” incat chiar puteau sa fie confundate cu corpuri ceresti.Corpul principal al era in forma ovala cu multe culoare laterale la fel de inalte ca si partea centrala.In ciuda maretiei nu parea goala forme ca niste statui reprezentand siluete abtracte erau peste tot cu o textura neagra mata, la un moment dat arheologul recunoscu o fata de om in materialul cenusiu cu gura deschisa ca pentru un tipat. Gasisera si intr-unul din culoare pentru ca nu existau altfel de departajari in catedrala, mii de papirusuri pietrificate. Profesorul nu fusese socat asta nu putea decat sa dovedeasca ca trecusera milenii, era un loc special si nedescoperit.In legende se scanintea ca nimeni nu poate divulga secretul acestui loc, inca nu crezusera ca il descoperisera cand profesorul se urca pe niste trepte si aparu la un alt nivel deschizand reflectorul. Deodata inmarmurii privind la numeroasele statui, pareau vii si isi inchipuia murmurul oamenilor cand se oficiau ceremonii..deodata isi dadu seama ca statuile erau de fapt oameni care participasera la ultima ceremonie in care se intimplase ceva. Locul devenise o necropola si o enigma de elucidat, ce se intimplase acolo si prin ce metoda acestia se transformasera in silutetele negre. Profesorul incerca sa se gandeasca la singurul lucru prin care ar intelege fenomenul un sacrificiu in masa, o apocalipsa pagana un fenomen natural, dar podeaua era alba si parea neatinsa de orice fel de substante. Desii obositi ei mai ramasesera sa investigheze fenomenul necropolei pagane, al siluetelor negre si al crezurilor inscriptionate cu caractere ciudate pe peretii catedralei in care pierdusera notiune timpului. Singurul lucru ce ii impiedica sa continue era faptul ca se transformasera in niste statui diforme negre.

Calauza ii astepta ceva timp si far remuscari pleca inapoi la masini, nu era prima oara cand stia ca cercetatorii nu se vor intoarce.

...

[slackerflu]

Sceneta restaurant

Interiorul unui restaurant mediocru, o sala mare si spatioasa, cu mese rotunde dispuse pe lateral. Peretii sunt vopsiti intr-un galben cald, iar ca obiecte de decor, sunt atarnate variate desene colorate facute de copii. Un ceas de perete mare si rotund arata ora 15:00. Mesele sunt acoperite de fete de masa beige, cu model floral la margini, peste care e asezata inca un acoperamant impermeabil mai mic, de culoare rosie. Pe fiecare masa se afla solnite si salatiere. Restaurantul este destul de gol, doar patru mese fiind ocupate. In parta stanga a salii, la o masa apropiata de colt, sta un barbat la vreo 35 de ani, grasut, cu parul lasat pe umeri si cu ochelari, imbracat usor neglijent, intr-un tricou cu guler alb si pantaloni kaki. Are in fata o halba de bere aproape goala. La un moment dat in restaurant intra un barbat la vreo 40 de ani, nu prea inalt, nu prea scund, care merge drept si pare foarte sigur pe sine, avand un zambet nonsalant pe chip. Poarta pantaloni de velur negri si o camasa de culoare inchisa. Desi e imbracat destul de lejer, are o postura foarte eleganta. Se asaza la o masa langa tipul grasut si il priveste pentru cateva secunde zambind. Ospatarul il saluta si ii aduce un meniu, iar barbatul multumeste zambind. Dupa ce se uita expeditiv prin meniu, cheam din nou ospatarul si ii spune:
“Garcon, adu-mi te rog o sticla de vin alb, demi-sec, trebuie sa ma inviorez putin. Si doua pahare, mi-ar face placere daca domnul de alaturi mi s-ar alatura, e o zi prea frumoasa ca sa mananc singur. Spune-i tu, te rog, e invitatul meu sa bem vinul impreuna. Merci, garcon.”
Ospatarul aproba din cap si se indeparteaza. Are un mers usor schiopatat. Dupa doua minute, se intoarce cu sticla de vin si doua pahare pe o tava, iar in drumul lui se opreste pe la domnul grasut, ii spune ceva la ureche, apoi vine la masa barbatului si pune tava pe masa. Se cauta in buzunare, apoi isi cere scuze, a uitat desfacatorul. Da o fuga pana in bucatarie si se intoarce cu un desfacator nou, cu care deschide sticla de vin si toarna in pahare. “Adu si o apa minerala, te rog.”, spune barbatul. “Da, domnule.”, si se indeparteaza cu acelasi mers schiopatand. Dupa ce ospatarul nu se mai vede, domnul grasut se ridica de la masa lui, lasa halba goala pe masa, isi ia geanta si se indreapta catre barbatul cu vinul. Ajunge in dreptul lui si intinde mana. Barbatul ii da mana fara sa se ridice. Acesta o scutura puternic. “Sa traiti! Mi-a spus chelnerul ca m-ati chemat.”
Barbatul elegant: Desigur tovarase, nu te sfii. Ia un loc! (se lasa pe spate in scaun)
Barbatul grasut: Multumesc, multumesc... (se asaza umil, isi lasa geanta pe un scaun si isi pune mainile incrucisate pe masa)
Barbatul elegant: Ma ierti daca te-am deranjat, dar consider ca e o zi prea frumoasa ca sa fie petrecuta in tacere. Daca tot suntem aici, dumneata singur, eu ... singur, de ce sa nu sadim o samanta de vorba? Ca doar oameni suntem, si ce stiu oamenii sa faca mai bine decat sa palavrageasca. (il priveste fix, zambind dezinvolt)
Barbatul grasut: (Zambeste si el, mai confortabil) Da, sa traiti! Aveti mare dreptate. Drept sa spun, si eu ma cam plictiseam la masa. Imi bausem berea si vroiam sa pornesc la drum, dar acum ca v-am intalnit, ce altceva poate fi mai placut decat o taclala si un pahar de vin? Noroc! (ridica paharul cu vin, in semn de toast, apoi il pune la gura si il bea aproape pana la fund, dupa care il pune zgomotos pe masa).
Barbatul elegant: (il priveste zambind, cu mainile in san) Imi place de dumneata, stii sa te bucuri de moment. Hehe. Dar ia spune-mi, cu ce te ocupi mai exact?
Barbatul grasut: Sunt liftier, sa traiti!
Barbatul elegant: Liftier zici, ai? Hehe (rade usor) Foarte interesanta meseria dumitale. (ii face un semn ospatarului) Totusi, mi se pare un pic... sufocanta. Imi aduce aminte de o camera de izolare. (coboara privirea usor ingandurat)
Barbatul grasut: (vesel, vorbind tare) Nu e domnule, muncesc de mai bine de 10 ani ca liftier, si mi s-a intamplat doar de doua ori sa raman blocat, pentru ca nu aveam toate ustensilele la mine. Stiti dumneavoastra, se mai intampla. In rest, e foarte bine, munca e usoara, timpul destul de scurt... ca altfel nu puteam sa stau aici sa beau cu dumneavoastra. (Rade si il bate cu o mana peste umar, aplecandu-se putin peste masa)
Barbatul elegant: (catre chelner, care tocmai venise) Garcon, adu-ne te rog niste aperitive, ceva usor ca sa ne deschidem portitele (zambeste)
Ospatarul: Da domnule, imediat.
Barbatul elegant: (catre barbatul grasut, zambind) Sa nu-ti faci griji, azi e o zi frumoasa, sa nu lasam ochiul dracului sa stea in calea bunei-dispozitii. O sa sara el cand o sa fie nevoie.
Barbatul grasut: (se uita putin nedumerit catre el, moment in care barbatul elegant face un gest cu mana catre buzunarul de la piept, unde isi tinea portmoneul, iar barbatul grasut incepe sa rada) Am inteles, sa traiti! Sa fie primit!
Ospatarul aduce o tava cu aperitive frumos asezate si se retrage.
Barbatul elegant: Dar te rog, serveste cat poftesti!
Barbatul grasut: Multumesc, sa traiti! (incepe sa infulece cu mana din tava)
Barbatul elegant: Cand te gandesti cati oameni au murit de infometare... Nu stiu daca stii dumneata, dar inca de la inceputurile civilizatie, infometarea era una dintre cele mai comune pedepse cu moartea. Oamenii considerati nelegiuti erau inchisi intre patru pereti si lasati sa moara de foame. Iti imaginezi dumneata asa ceva? Si Ana a lui Manole a patit-o tot cam asa, chiar daca nu avea nici o vina..
Barbatul grasut: (il priveste mancand, isi ridica ochelarii pe nas) Da... serioasa treaba...
Barbatul elegant: Pe vremuri oamenii erau pedepsiti sever pentru greselile lor, pentru fapte care acum sunt trecute cu vederea de multe ori. Tradatorii, cei care vorbeau in plus, sau din contra, care nu vorbeau deloc, erau pedepsiti laolalta cu criminalii si hotii. (ramane cu privirea fixata intr-un punct)
Barbatul grasut: Intr-adevar, ce vremuri... Nu ca acum, misei si curve la fiecare colt de strada. Dar ce sa le faci... Hehe (rade plescaind)
Barbatul elegant: (intoarce privirea dintr-o data inspre el si pune ambele maini pe masa) Ai grija ce vorbesti, domnule! Tine minte de la mine, limba, maestrul palavragelii si al calomniei, e cel mai dat naibii dintre membrele corpului, te poate duce la pierzanie! Asa ca stapaneste-l cat de bine poti!
Barbatul grasut: Da, sa traiti! (ridica o mana in semn de scuze)
Barbatul elegant: E chiar ironic! Imagineaza-ti ca oamenii sunt pedepsiti si cand vorbesc, si cand nu vorbesc... Nici nu mai stii de unde s-o iei! Dumneata stii ca pana in secolul 18, in Anglia si Franta, oamenii care refuzau sa depuna marturie in cazul unui proces erau torturati prin zdrobire? Li se puneau bolovani pe piept pana cand oasele nu mai puteau suporta greutatea si se rupeau. Legea era stramta! Nu cunostea bucle! Ironic, asa-i?
Barbatul grasut: (terminase de mancat, se uita putin nedumerit la el) Da... Nu stiam chestiile astea.
Barbatul elegant: Ma gandeam eu ca nu stiai. (il priveste cu mila). In fine, ai terminat? Hai sa cerem si noi ceva sanatos de mancare. (ia meniul de pe masa si incepe sa-l rasfoiasca).
La un moment dat se aude un zgomot puternic, cei doi se intorc si observa ca ospatarul scapase tava cu doua farfurii pe jos, moment in care seful de sala iese din bucatarie si se indreapta nervos catre ospatar, certandu-l.
Seful de sala: E a treia oara luna asta! Ai mare grija, rabdarea mea are limite! Chiar asa?!
Ospatarul: (incurcat, speriat) Imi ... imi cer iertare, dar e din vina covorului, m-am impiedicat in acelasi loc...
Seful de sala: Sa n-aud! Dupa ce ca faci atatea greseli, mai ai si tupeul sa te aperi! Curata cat mai repede mizeria asta!
Barbatul elegant: (incepe sa rada usor) Exact despre ce vorbeam... nici sa taci, nici sa vorbesti. Hehe.
Barbatul grasut: (zambeste putin incurcat, aproba din cap)
Ospatarul termina de curatat, iar barbatul elegant ii face semn. Ospatarul se indreapta spre masa barbatilor, urmat de seful de sala. Ajung amandoi in dreptul mesei, seful de sala face o plecaciune si spune:
“ Buna ziua, domnilor, e de datoria mea sa imi cer iertare pentru micul deranj de mai devreme... tanarul e putin impiedicat, nu stiu cat timp o sa mai fie tolerat. Pana una alta, i-am acordat o a doua sansa, e greu sa gasesti un loc de munca in ziua de azi.”
Barbatul elegant: Stati linistit, domnule, se intampla tot timpul accidente. Viata e plina de neprevazut, baiatul e tanar, inca mai are timp de facut greseli. (zambeste prieteneste catre ospatar, seful de sala zambeste si el putin mirat).
Ospatarul: Multumesc, domnule... Mai doriti sa comandati ceva?
Barbatul elegant: Desigur, acum trecem la felul principal. Hehe. Dumneata mai intai.
Barbatul grasut: O friptura de pui cu cartofi natur, te rog. (ospatarul noteaza)
Barbatul elegant: Se uita in meniu pentru cateva secunde, apoi ii face un semn cu ochiul barbatului grasut) Adu-mi o portie de mester mare al calomniei si palavragelii, cu piure de cartofi (spune raspicat, apoi zambeste si se lasa pe spate in scaun). Ospatarul nu intelese, si rusinat, vru sa spuna ceva, dar seful sau il goni la bucatarie.
Barbatul grasut: (cei doi intra in bucatarie, iar acesta il priveste incurcat pe barbatul elegant, care il priveste si el cu mainile in san, zambind. Dupa cateva secunde, izbucnesc amandoi in ras, barbatul grasut razand greoi si usor isteric) Ha ha ha! A fost buna asta, domnule, saracul baiat, nu stia ce sa faca! Ha ha ha!
Barbatul elegant: N-am facut-o cu rautate, a fost pentru binele lui. Dupa o dojenire ca aia, nu ii strica inca un moment jenant. Hehe. Asa se caleste pentru viitor. Hehe, si asta poate fi o metoda de tortura, sa stii. Intimidarea si umilirea, cantaresc greu asupra psihicului. Hehe.
Barbatul grasut: Vad ca stiti multe despre tortura... Numai despre asta mi-ati vorbit.
Barbatul elegant: Eh... Am motivele mele. (zambeste privindu-l fix, semn ca nu vrea sa mai continue sa vorbeasca despre asta)
Ospatarul aduce friptura cu cartofi si limba cu piure, privind jenant in pamant, dupa care se retrage rapid. Cei doi barbati incep din nou sa rada, apoi fiecare incepe sa manance in liniste.

[dreamer]

Din pacate, eu nu ajung azi la curs. Tema o voi aduce vineri sau duminica cand recuperam.

Va urez tuturor Paste Fericit alaturi de cei dragi!

Sa ne luminam cu totii, sa fim mai buni, mai pasnici si....mai harnici, creativi si originali in ceea ce priveste munca de regizor!

Va salut!

[dreamer]

Zi insorita, calduroasa de inceput de primavera.
Restaurant select, pe marginea unui lac. O sala mare cu mese si scaune elegante, din fier forjat, cu modele si incrustatii florale, invelite in huse dintr-un material fin, de culoare crem.
Doar 3-4 mese sunt ocupate. Sala se intinde de-a lungul podului ce sustine terasa, patrunzand deasupra apei.
In restaurant intra un barbat la vreo 50 de ani, de statura medie, solid, dar nu gras, cu par castaniu lung pana peste ureche si ochi caprui inchis. Poarta ochelari, are o figura blanda. Este imbracat intr-un costum negru cu camasa mov deschis, cu butoni. Are o servieta neagra. Se uita in jur, cauta o masa de 2 persoane si se asaza la una din fata ferestrei deschise, prin care se poate vedea drumul si parcarea din fata restaurantului.
Ia loc, apoi isi pune servieta langa piciorul scaunului.
Un ospatar tanar, imbracat in pantaloni si vesta neagra, cu camasa alba, cu parul negru aranjat il urmareste, iar cand vede ca s-a asezat se indreapta mergand drept, hotarat spre masa barbatului. Ii ofera un meniu.
Barbatul se uita prin el, rasfoindu-l cu grija. Cand il inchide, ospatarul se afla deja langa el.
O: “Ce ati dori?”
B: “Pentru inceput vreau un vin rosu, dulce si o apa plata.”
Ospatarul da din cap, noteaza. Peste cateva clipe se intoarce, pune sticla de apa plata pe masa si ii toarna barbatului un pahar cu vin.
O: “Serviti cu apa?”
B: “Nu, multumesc! Simplu, deocamdata.”
Ospatarul se retrage.
Barbatul isi aminteste brusc ceva:
“Baiete, poti sa aduci si o vaza te rog?”
O: (mirat)”Imi pare rau, dar nu avem flori.”
B: “Nu-i nimic. Poti sa-mi aduci totusi o vaza? O vaza mica.”
O: (un pic incurcat)“Sa vad ce pot face.”
B: “Multumesc.”
Ospatarul se intoarce cu o vaza, pe care o asaza in mijlocul mesei.
B: (vizibil bucuros) “Multumesc mult!”
Ospatarul da din cap si pleaca.
Barbatul ia servieta, o deschide si scoate un buchetel gros de flori de camp, viu colorate. Desface snurul panglicii cu care fusesera legate si le asaza in vaza cu multa grija aranjandu-le. Apoi desface sticla de apa plata si torna in vaza. Se vede ca toate aceste mici “operatiuni” ii fac placere.
Priveste cu drag florile, cu un suras cald pe buze.
Apoi deschide din nou servieta, de unde scoate un aranjament decorativ mov, cu lumanare parfumata in mijloc. Desface ambalajul si asaza aranjamentul tot in centrul mesei, langa vaza.
Ospatarul il urmareste dintr-un colt al salii. E un pic nesigur. Nu stie daca sa intervina sau nu cu observatii.
Barbatul il vede si ii face semn sa se apropie.
B: “Te rog sa pregatesti la rece cea mai buna sampanie.”
O: “Sigur. V-ati hotarat ce comandati?”
B: “Nu inca.”
Ospatarul pleaca. Barbatul scoate din servieta 3 baloane: rosu, verde si albastru. Se uita un pic rusinat in jur, se intoarce cu fata spre fereastra deschisa si incepe sa le umfle. Din cauza efortului se inroseste la fata. Pe masura ce le umfla, le leaga cu o panglica alba de manerul servietei, pe care o asaza langa masa, in dreptul ferestrei.
Ospatarul se apropie cu pasi mici, priveste miscarile barbatului si nestiind cum sa i se adreseze…In momentul cand ajunge chiar in spatele lui, barbatul se intoarce brusc, speriat, ca si cum ar fi fost prins in timpul savarsirii unei fapte condamnabile. Ospatarul are si el o tresarire. Cei doi se privesc pierduti cateva clipe, dupa care ospatarul se “trezeste” deodata:
O: “Imi cer scuze, domnule. Mi-e teama ca…Stiti, nu va este permis…lumanarea, baloanele…”
B: “Te rog mult. Sunt sigur ca nu incurca pe nimeni. (Ospatarul ar vrea sa-si continue protestul, dar barbatul nu-i da ragaz) Mai adu un tacam si o farfurie.”
O: (lasand deoparte micul inident) “Ce serviti?”
B: “Deocamdata nimic. Dar mai adu un tacam si o farfurie.”
Ospatarul se retrage umil. Cand ajunge in dreptul usilor ce duc spre bucatarie, il opreste pe seful de sala. Pare a-i explica situatia clientului de mai devreme, caci arata spre masa acstuia. Seful il lamureste: “Nu-i nimic. Il cunosc.E un client fidel, mai vechi….cu gusturi cam excentrice, ce-i drept! Adu-i tot ce comanda. Fara probleme.”
Ospatarul aduse inca un tacam, o farfurie si le aseza pe masa. Barbatul tocmai aranja doua servetele rosii, scoase din servieta.
B: (increzator)“Nu cred ca e vreo problema daca pun aceste servetele in locul celor albe pe care le aveti dvs.”
O: (il priveste nedumerit, inclina capul usor spre stanga, strange incet din buze si raspunde nesigur) “Nu…”
Barbatul asteapta ca ospatarul sa plece si apoi lipeste de fundul farfuriei un ravas mic, cu cateva randuri scrise de mana, apoi o pune la loc.
Se uita la ceas, priveste pe geam la drumul ce trece prin fata restaurantului, se ridica, isi ia servieta si se indreapta spre toalete. Dupa 5 minute iese. Acum are la gat un papion negru, iar in buzunarul de la piept al sacoului un colt de esarfa mov, care se asorteaza cu camasa. Parul a fost si el pieptanat si aranjat.
Aprinde lumanarea si pune cu grija o cutiuta mica, neagra, intre florile de camp din vaza. Se asaza la masa si de acum incolo privirea ii va fi atintita asupra intrarii in sala de mese.
Dupa vreo cateva minute, intra o femeie inalta, imbracata in rosu.
Barbatul isi asaza mai bine ochelarii pe nas, o priveste intens, insistent, se ridica in picioare. Femeia este urmata de un domn cu o figura mohorata. Barbatul se uita mai bine, lasa apoi privirea in jos si se asaza la loc. Bea tot vinul ramas in pahar.
Ospatarul vine si il intreaba daca ar mai dori un pahar. Barbatul aproba din cap. Paharul este umplut.
O: “Domnul nu serveste nimic altceva? Un astfel de vin cere si o friptura de vita.”
B: “Nu, multumesc.”
Dupa inca o jumatate de ora in care barbatul tresare de mai multe ori la intrarea unor noi clienti, vizibil ingandurat si ametit de vinul baut, ii face semn ospatarului. Intre timp, afara incepe o ploaie torentiala.
B:” Adu-mi o portie de mester mare al calomniei si palavragelii cu piure de cartofi.” (incepe sa rada cu pofta, si totusi fosrte intristat)
Ospatarul nu intelese si rusinat vru sa spuna ceva, dar seful sau il goni la bucatarie.
S: “Ce a cerut?”
O: (nedumerit)“Mester mare al…N-am inteles.”
S: “Ahh…Ca de obicei…”
Putin mai tarziu baiatul aduse limba cu piure.
O: “Poftiti, domnule.”
Cand il servi, baiatul il auzi spunand in timp ce privea pierdut picaturile de ploaie atingand suprafata lacului…
B: “Nu mai vine…”
O: (nostalgic, privi si el ploaia de afara si fiindu-i mila de barbat, spuse)“Traficul e de vina….Doriti sa inchid fereastra?”
Nu primi niciun raspuns, asa ca se indeparta in tacere.
Barbatul sufla si stinse lumanarea, lua nervos buchetelul de flori si cutiuta neagra, mototolii servetelele rosii, dezlipi ravasul de pe farfuria din fata lui si le arunca pe toate in servieta. Rupse apoi panglicile baloanelor si le dadu drumul pe geam, in ploaie.
Isi desfacu papionul, esarfa din buzunar si butonii de la camasa si le azvarlii pe toate in servieta.
Neglijent, cu camasa sifonata, se uita strain la farfuria din fata lui si incepu sa manance, mestecand cu greu, fara pofta.
Ospatarul il urmarea cu compatimire. Seful vine langa el si ii spune:
S: “Anu’ trecut venise si cu o trupa. Sa cante o serenada…Mereu comanda limba. Era preferata ei. Cica era scriitoare si avea denumiri din astea pentru orice fel de mancare.
In fiecare an, pe data de 15 aprilie vine si pregateste toate nimicurile astea…Si o asteapta…Dar saraca a murit demult! ”


P.S: Restanta de saptamana trecuta.

[Pitbull]

Pentru cine n-a aflat, tema de "situatie dramaticä" pentru säptämâna asta este:
Transpunere cinematograficä, dupä fragmentul final din "Arendasul român", de I.L. Caragiale:

Sosind in comuna, trage fireste la arendas.
Mananca, bea bine, doarme un ceas, doua, vine la primarie la brat cu arendasul si cheama pe taranul cu hartia la cercetare.
Indata ce taranul se iveste, arendasul, rosu de furie, incepe sa-i strige:
- Opincarule, mamaligarule, toparlanule, sa ma dai tu pe mine in vileag?!
Se apropie incet de el si incepe sa-i care la pumni in cap.
Subprefectul zice cu blandete:
- Cocoane Arghir, cocoane Arghir...
Insa arendasul e prea manios ca sa-l auda. Da inainte si tocmai dupa ce obosise, iese pe usa racnind:
- Sa te saturi de cercetare!
Cand taranul isi mai vine in fire, subprefectul il intreaba:
- Ei, ia spune, cum a fost...
- Pai dumneata nu vazusi?
- Lasa asta, ailalta.
- Ailalta intocmai ca si asta, inca si zac toata vara si la iarna mor de foame. Mai bine ii fac acele zece zile si Dumnezeu o sti...
- Ei, uite asa mai vii d-acasa: mai omule. Cand taranii si arendasul traiesc bine, le merge cu spor la toti; intelegerea, dragostea intre sateni si arendasi este mana lui Dumnezeu pentru unii si pentru altii... ca, nu-ntelegi tu?... omul cu bine si cu pace, ma-ntelegi, devine ca poate pentru ca sa, ma-ntelegi, sa... cum sa zic?... sa... in sfarsit, sa fie toate cu bine si cu pace.
Si tot asa, un ceas intreg, subprefectul ii da sfaturi, neuitand a vorbi de grija guvernului pentru tarani, de legile ce face guvernul pentru apararea taranilor s.cl., s.cl.
Apoi face un raport prefectului, raspunzand la rezolutie ca partile s-au impacat.

(Text complet: http://www.cronicaromana.ro/arendasul-roman.html )

Precizare:
Pregätiti expunerea (oralä sau scrisä, dar clarä si detaliatä) a transpunerii dupä întregul fragment, iar practic, faceti numai mizanscena scenei din biroul primäriei.

[BigOne]

Multumim frumos, dom' profesor.

Paste fericit tutror!

G

[BigOne]

Arendasul
Om la 55 de ani, destul de inalt, grasuliu, bine imbracat cu haine bune. Om nu foarte scolit dar bogat cu avere mare. Este autoritar, impulsiv si se crede superior taranilor care ii lucreaza pamantul tratandu-i ca pe niste animale. Isi mentine statutul si cu ajutorul afacerilor care le are cu politicienii pe plan local si pe care ii are in general la mana astfel. Se considera un om care face parte parte din protipendada societatii si care implicit are anumite drepturi morale.

Subprefectul
Om la 50-60 de ani, scund, grasuliu, tot bine imbracat, cu joben si lavaliera. Este scolit si are afaceri cu arendasul. Este un om sus-pus pe plan local. Avem de a face cu un om istet pentru care scopul scuza mijloacele. Averea si afacerile il ajuta sa isi mentina locul si influenta. Un om bun la suflet in general, insa pune pe primul loc afacerile sale, nelasand nimic sa interfereze cu acestea.

Taranul
Om la 65 de ani, subtirel, destul de prost imbracat si fara scoala. Se ve de ca este om muncit, care a indurat multe la viata lui. Are multi copii si credinta lui este ca acestia pot ajunge mai mult decat el. Isi recunoaste limitele, dar ar face orice pentru copiii lui. Si isi face chiar si datorii pentru a-i tine pe copii la scoala. Fiind un om cinstit, cand este tratat incorect de arendas, incearca sa isi faca dreptate cu ajutorul autoritatilor.



Sosind in comuna, trage fireste la arendas.
Mananca, bea bine, doarme un ceas, doua, vine la primarie la brat cu arendasul si cheama pe taranul cu hartia la cercetare.


Indata ce taranul se iveste, arendasul, rosu de furie, incepe sa-i strige:

Arendasul: Opincarule, mamaligarule, toparlanule, sa ma dai tu pe mine in vileag?!

Se apropie incet de el si incepe sa-i care la pumni in cap.

Subprefectul (cu blandete): cocoane Arghir, cocoane Arghir...

Insa arendasul e prea manios ca sa-l auda. Da inainte si tocmai dupa ce obosise, iese pe usa racnind:

Arendasul: Sa te saturi de cercetare!
Cand taranul isi mai vine in fire, subprefectul il intreaba:
Subprefectul: Ei, ia spune, cum a fost...
Taranul (indignat): Pai dumneata nu vazusi?
Subprefectul: Lasa asta, ailalta.
Taranul (resemnat, scarbit): Ailalta intocmai ca si asta, inca si zac toata vara si la iarna mor de foame. Mai bine ii fac acele zece zile si Dumnezeu o sti...
Subprefectul (cald si pus pe taclalale): Ei, uite asa mai vii d-acasa, mai omule. Cand taranii si arendasul traiesc bine, le merge cu spor la toti; intelegerea, dragostea intre sateni si arendasi este mana lui Dumnezeu pentru unii si pentru altii... ca, nu-ntelegi tu?... omul cu bine si cu pace, ma-ntelegi, devine ca poate pentru ca sa, ma-ntelegi, sa... cum sa zic?... sa... in sfarsit, sa fie toate cu bine si cu pace.... (Taranul iese resemnat)
Subprefectul (singur): Partile s-au impacat!


(Si tot asa, un ceas intreg, subprefectul ii da sfaturi, neuitand a vorbi de grija guvernului pentru tarani, de legile ce face guvernul pentru apararea taranilor s.cl., s.cl. )

[Pitbull]

BigOne-ule, n-ai înteles...
TRANSPUNERE CINEMATOGRAFICA, nu "transcriere în format de scenariu".
Ai särit tocmai fragmentele care contau cel mai mult:

Sosind in comuna, trage fireste la arendas.
Mananca, bea bine, doarme un ceas, doua, vine la primarie la brat cu arendasul si cheama pe taranul cu hartia la cercetare.

(Si tot asa, un ceas intreg, subprefectul ii da sfaturi, neuitand a vorbi de grija guvernului pentru tarani, de legile ce face guvernul pentru apararea taranilor s.cl., s.cl. )

Pe ASTEA trebuia sä le transpui în primul rând - cä aia din mijloc era simplä, aproape servitä de gata de Nenea Iancu.

[serbanmocanu]

nici eu n-am inteles prea bine...tema cu arendasul roman e pentru ambele grupe sau doar pt cei de vineri care si-au tinut ora saptamana trecuta?

mesterul palavragelii mai e valabil pt cei de sambata?

[Pitbull]

Arendasul român e valabil pentru ambele grupe.
E în interesul vostru sä faceti si temele restante - deci, rämân valabile.

[mersey]

INT. SALA DE MESE - PENITENCIAR – ZI

Sala este una saracacioasa, foarte aglomerata, plina de mese. Pe lateral, o coada imensa de detinuti care astepata cu tavile in mana sa li se arunce cateva linguri de mancare de o calitate indoielnica. In rand stau si TACHE( un barbat pe la vreo 45-50 de ani, nu prea inalt, grasut, are pe brate cateva tatuaje stridente) si MIHAI(25-30 de ani, inalt, slab). Cei doi isi primesc, portia, dupa care gasesc un loc la o masa si incep sa manance.

Mihai: Aoleu, nea'Tache, iti zic drept, nu mai suport mizeria asta de mancare rece. Inca 26 de zile si gata!!! Gata!!! Ma duc teava direct La Trei Copaci, sa mananc o ciorba de burta din aia asa grasa... cum numai nea Marcelica stie sa faca...

Tache<amarat> ba, macar tu te incumeti sa le numeri, ca mai ai putin, dar io...nici nu cred ca stiu sa numar pana acolo....<revenindu-si dupa o pauza mica, continua disctuia> Mda...si cam asta a fost cu taica-meu …. ti-am zis, a fost mijto, nu zic...avea alte planuri cu mine...spera sa ma tin de scoala, ca varu-meu....dar deh,tot strada mi-a placut mai mult....

Mihai:....asa zicea si nea' Doru...zicea ca era cel mai citit din tot cartieru'....

Tache: Mda....stiu,....a stat pe scara cu noi...sa stii ca asa a fost......nu stiu cum de a aterizat el in cartieru' ala, dar n-avea ce cauta acolo.<pauza in care cei doi mesteca ingandurati>Aaaah. Sa vezi faza o data...eram eu mic....nush...7-8 ani sa fi avut...ma ia tata la restaurant frumos, imbracati, deh...ne asezam noi, stam ce stam, si vine baiatul ala...

Mihai:...chelneru'...

Tache: asa....chelner, ospatar ,ma rog, ce-o fi fost.,...ma intreaba asta ce vreau. Eu ii arat o prajitura din meniu cu degetul; eih...si il intreaba asta si pe taica-meu., la care tata<zambeste in timp ce mananca> asa, serios, tacticos, cum vorbea el, zice....”Adu-mi o portie de mester mare al calomniei si palavragelii cu piure de cartofi”....

Mihai zambeste usor, neintelegand insa in totalitate cele auzite.

Mihai: Cum ma?

Tache: “o portie de mester mare al calomniei si palavragelii cu piure de cartofi”....
Ala, ospataru', se uita cam aiurea, nu intelese, si rusinat vru sa spuna ceva, dar seful l-a gonit repede la bucatarie.

Mihai: Si tu ce-ai zis?

Tache: Eu? Ce sa zic?Mi-am mancat il tihna prajitura, ca aiureli d-astea auzeam toata ziua din gura lui...mereu o lua pe aratura cu 'haisme din astea vechi din carti...

Mihai(rade, intre timp isi aprinse si o tigara) Si?! Ce i-a adus?!

Tache: Putin mai tarziu, baiatul aduse limba cu piure.

Mihai isi priveste atent interlocutorul, fumand, dupa care rade scurt, pe chip ramanandu-i un zambet.

CUT TO:

EXT. POARTA PENITENCIARULUI - ZI

Mihai iese afara, cu un rucsac in spate, si o ia pe jos spre oras. Poarta grea se inchide in urma lui.

CUT TO:

EXT. STARDA -ZI

Mihai sta pironit pe trotuar, privind descumpanit peste strada, la fatada impunatoare a unui restaurant de lux, deasupra caruia scrie:”Restaurant ARBORII”. Inauntru se disting cateva candelabre aprinse mari, de sticla. Mihai face cativa pasi spre o toneta de ziare de la care cumpara un ziar.

Mihai: Nu va suparati, de cand s-a deschis restaurantul?

Vanzator: Eih...sa fie un an, un an jumate.....

Mihai ia ziarul, multumeste si pleaca ingandurat mai departe pe trotuar.

CUT TO:

Mihai, imbracat destul de elegant, intra in restaurant si se aseaza la o masa. Un chelner vine si ii ofera amabil un meniu. In jurul sau, restaurantul este pe jumatate plin cu oameni elegant imbracati, care discuta si rad intr-o atmosfera placuta. Ascunzandu-se in spatele meniului, vizibil incomodat de cei din jurul sau, Mihai este mai mult preocupat cu studierea oamenilor din jurul sau. Dupa ceva vreme, chelnerul se intoarce.

Chelner: V-ati decis?

Mihai ezita putin, isi mai arunca o data privirea prin meniu.

Mihai<inchizand meniul, abordand brusc discutia cu o atitudine noua, superioara>: Aaah...adu-mi te rog o portie de mester mare al calomniei si al palavragelii cu piure de catofi...dulci...si o salata

Ospatarul(zambind vizibil incurcat)....Poftiti?

Mihai<repetand iritat>Mester mare al calomniei si al palavragelii...piure de cartof...si o salata....si niste apa minerala.

Mihai se uita nedumerit la chelner, care nu stie ce sa faca. La un moment dat zambeste.

Mihai: Habar n-ai ce ti-am cerut, asa-i?

Ospataru(ridicand din umeri): habar nu am, domnule.

Mihai(lansandu-se pe spate, zambind): De mah, e greu cu mancarea asta...e greu s-o mananci vorba aia, daramite sa stii cum o cheama..uite, de exemplu pe tine te cheama Alexandru<uitandu-se la ecusonul din pieptul ospatarului)....asa cum tu ai un nume, si toate felurile(de mancare) au cate un nume...greu mai e....dar de ciorba de burta ai auzit?

Ospatarul(stingher, umil): ...da, domnule...

Mihai: Atunci, fie, adu-mi o ciorba de burta...

Ospatarul: imediat....

Ospatarul se indeparteaza, iar Mihai ramane zambind pe scaun, dand usor din cap, multumit de sine, apoi se uita in jur discret la multimea de oameni asezata la mese.

[Pitbull]

Se7en:

Secventa 1.

O dupa-masa devreme intr-un sat din Muntenia. Prin praful drumului de tara un individ imbracat nemteste merge cu capul in jos protejat fiind de soare cu o palarie eleganta, tinand in mana dreapta din cauza caldurii jacheta de la costumul sau. Subprefectul intra deci in sat iar la intrare este asteptat de arendas.

ARENDASUL: Haideti pe la mine onorabile. Pana va vedeti cu mujicul luati o masa la mine, beti un vinulet bun, va odihniti putin, ca dupa aia sa mergem bine mersi la taran.

Subprefectul zambeste si accepta imediat. Cei doi merg unul langa altul prin colbul satului pana la prima cotitura la dreapta cand subprefectul este condus de arendas catre locuinta sa: o casa mare, cu o livada in spate si cu tot felul de animale domestice prin curte.

Cei doi intra in casa.


Secventa 2.

Subprefectul gaseste masa pusa unde cele trei fete ale arendasului si cu baiatul cel mic imbracati frumos deja s-au pus la masa si asteapta venirea tatalui. Toti sunt foarte tacuti. Subprefectul se uita la figurile tuturor si vede o adanca tristete. Dupa o perioada apare slujnica batrana cu un castron mare de fierturi si le pune tuturor in fata un fel de ciorba de verdeturi cu un ciot mic de carne la fiecare. Dupa ce termina de pus mancarea la fiecare, slujnica se intoarce inapoi in bucatarie. Toti comesenii incep sa manance in tacere. Dupa cateva minute subprefectul rupe tacerea:

SUBPREFECTUL: Si nevasta?

ARENDASUL: Bolnava de febra.

SUBPREFECTUL: Cum asa?

ARENDASUL (trist): Asa am luat-o de la ma-sa, fragila, bolnavicioasa. Acuma de cand s-a imbolnavit de-a binelea nici bani s-o tratam cum trebuie nu mai avem. Mai face baba (arata catre bucatarie) tot felul de fierturi si ceaiuri dar de o saptamana si ceva, tot la pat sta.

Subprefectul intelege trist si aproband din cap mananca mai departe.

ARENDASUL: Nu mai avem bani de nimic. Am trimis depesa la Paris baietilor sa se intoarca ca nu mai avem cu ce le plati scoala, dar ei n-au raspuns si tot acolo au ramas. De o luna si ceva nu mai avem nici un semn de la ei. Dumnezeu din cer mai stie ce-i cu ei.

SUBPREFECTUL: In ultima scrisoare erau macar bine?

ARENDASUL: Nu, George al mare era cautat de militie la ei pentru ca furase ceva de la un Cantacuzin! I-auzi, de la un Cantacuzin in Paris! Pai asta nu-i rusine!! Ne ingroapa nenorocitu' familia in pamant mai mult decat e deja!

SUBPREFECTUL: Iar cel mai mic?

ARENDASUL: Nu mai stiu nimic de el de doua luni. Din ce mai imi zicea al mare se ducea pe la niste adunari de socialisti si cica planuia sa arunce in aer niste cladiri prin Paris! Numai rusine imi aduc copii astia acolo! Numai rusine si teama, ca doar Al de Sus mai stie pe unde s-au mai pricopsit. Si acum cu mujicul asta...Ion...parca ni s-a varsat tot jaratecul iadului in cap. Pe unde te uiti numai belele, necazuri si lipsuri.

SUBPREFECTUL: Pai de ce lipsuri venerabile? Ia-uitati ce casa aveti, unde-i lipsu'?

ARENDASUL: Unde-i lipsul? Pai sa stiti si matale domnule subprefect tata Arghir ce avere avea pe vremea lui Cuza? 5 sate! 5 sate si pamant de aici pana la Arges, pana in buza Bratienilor! Eu ce mai am dupa ce au venit liberalii? Un sat, o mana de tarani si pamant de aici pana in Poiana Bursucului, care nici ala nu mai e arat cum trebuie ca pleaca taranii droaie la oras. Nu se mai produce, nu se mai ara nimic la noi aici. Taranii-s putini, onorabile, si lenesi iar de cand cu Ion asta ni s-a mai pus o piatra de gat.

SUBPREFECTUL: Da ce pot sa zic cucoane, e greu cu modernizarea asta. Pleaca lume, vine lume, nu mai stii de rostul nimanui nicaieri. E dezordine peste tot, sfarsitul ne mai asteapta.

ARENDASUL: Asa-i sa stiti dom' subprefect, sfarsitul! Ca de cand au venit bonjuristii astia liberali de la Paris la Bucuresti, numai rele sunt pe capul boierilor, noi astia care am condus Tara Romaneasca in ordine si pace veacuri la rand!

SUBPREFECTUL: Asa-i! Asa-i cum zici cucoane!

Dupa ce termina de mancat, arendasul trimite copii la somnul de dupa-masa si ii arata subprefectului camera sa. Inainte sa il lase pe subprefect sa se odihneasca arendasul mai adaoga.

ARENDASUL: Onorabile subprefect, asa comportament din partea unui mizerabil ca Ion nu se mai poate ingadui. Familia mea se destrama si moare de foame iar un nespalat si un coate-goale de taran nu vrea sa mai are un petec de pamant inca zece zile ?! Ei bine daca e asa, atunci pana nu il tarasc la prefectura si il vad cum infunda ocna nu ma las!

Subprefectul intra in camera, inchide usa dupa el, se intinde in pat cand dupa usa se aude vocea uneia dintre fetele arendasului:

FATA: Tata, tata, stiai ca taranul de Ion s-a dus hat pana la prefect sa faca reclamatia impotriva ta?

ARENDASUL: Al naibii de misel! Mizerabilul chiar vrea sa ma umple de rusine pana sus! Ei las' c-am eu ac de cojocul lui!


Secventa 3.

Dupa-amiaza tarzie. Satul este tacut, cativa tarani razleti se mai ivesc pe drum. Subprefectul si arendasul merg unul catre altul catre primarie. Arendasul este abatut dar totusi este in fata si il conduce pe subprefect prin drumul colbuit catre primarie. Amandoi ajung la o casa cam cat casa arendasului si intra in curte. In curte conasul vede cativa tarani si da sa ii salute, taranii insa nici nu se uita la el. Furios si scrasnind din dinti se adreaseaza in soapta subprefectului:

ARENDASUL: Vezi onorabile unde a dus nemernicul ala de Ion satul asta? Om cu om nu se mai saluta pe strada!! Nici nu ma trezesc bine si maine poimaine o sa am tot satul pe cap!! Ei nu! Asta nu se mai poate!

Cum deschide usa primariei Ion tocmai iese de la primar si se indreapta spre casa. Cum il vede arendasul se face rosu de furie si incepe sa-i strige:

ARENDASUL: Opincarule, mamaligarule, toparlanule, sa ma dai tu pe mine in vileag?!

Se apropie incet de el si incepe sa-i care la pumni in cap.

SUBPREFECTUL(bland): Cocoane Arghir, cocoane Arghir...

Insa arendasul e prea manios ca sa-l auda. Da inainte si tocmai dupa ce obosise, iese pe usa racnind:

ARENDASUL: Sa te saturi de cercetare!

Cand taranul isi mai vine in fire, subprefectul il intreaba:

subprefectul: Ei, ia spune, cum a fost...

ION: Pai dumneata nu vazusi?

SUBPREFECTUL: Lasa asta, ailalta.

ION: Ailalta intocmai ca si asta, inca si zac toata vara si la iarna mor de foame. Mai bine ii fac acele zece zile si Dumnezeu o sti...

SUBPREFECTUL (bland): Ei, uite asa mai vii d-acasa: mai omule. Cand taranii si arendasul traiesc bine, le merge cu spor la toti; intelegerea, dragostea intre sateni si arendasi este mana lui Dumnezeu pentru unii si pentru altii... ca, nu-ntelegi tu?... omul cu bine si cu pace, ma-ntelegi, devine ca poate pentru ca sa, ma-ntelegi, sa... cum sa zic?... sa... in sfarsit, sa fie toate cu bine si cu pace. Vezi tu Ioane, arendasul asta nu-i om rau, are si el belelele si necazurile lui. Are familie grea cu nevasta bolnava si copii rataciti prin strainataturi, mata Ioane cu nazurile cu aratul sa stii ca mai multe bube in cap faci sarmanului om. Uite acuma ce de reforme fac ai de la Bucuresti pentru voi taranii sa va faca sa traiti mai bine si mai dezrobiti de glie. De ce nu te bucuri mataluta de asta si fa-i si tu hatarul asta acuma coconasului ca mai apoi sa fiti amandoi in pace si sa trageti roade bune dupa aia amandoi din munca voastra. Zii daca nu-i mai bine asa Ioane!

ION: Îi! Cum sa nu fie!

SUBPEFECTUL: Bine asa Ioane! Sa raspund la rezolutie ca partile sau impacat?

ION: Scrieti acuma asa domnule ca n-am ce face! Glia-i glie si eu taran, daca n-oi muri cu sapa-n mana n-am rezolvat nimic.

[Pitbull]

Alexandru Filimon:

TEMA - 25 APRILIE 2009 – “MARE MEŞTER”

SECVENŢA 1
INT. RESTAURANT. LUMINA ARTIFICIALĂ

Clinchet de pahare, forfotă. O faţă de masă foarte albă, două pahare cu vin roşu, un cuplu care discută. Bărbatul, EUSEBIU, are în jur de 30 de ani şi este îmbrăcat cu un sacou uzat, cu cămaşa descheiată la guler. Este nebărbierit, încercănat. SILVIA poartă o rochie de seară frumoasă, discretă, dar uşor demodată. Este de aceeaşi vârstă cu EUSEBIU, dar pare mai tânără, sau, cel puţin, mai odihnită.
Restaurantul este decorat cu bun gust, mai degrabă conservator. În fundal, muzică clasică.

EUSEBIU
(nervos)
M-au făcut nebun, Silvia! Să-mi bag minţile în cap, mi-au zis. Canaliile.

SILVIA
Linişteşte-te, dragă!

Îşi aşează mâna peste a lui.

EUSEBIU
(potolindu-şi furia)
Numai şobolani bătrâni şi şoareci speriaţi. Ce putregai. Dar măcar la noi în redacţie se mai poate scrie ce gândeşti. Măcar atât.

ŞEFUL DE SALĂ se apropie de masă cu o tavă cu două pahare mari cu îngheţată, ornate sofisticat.

EUSEBIU
(arţăgos)
Nu am comandat astea!

ŞEFUL DE SALĂ
Din partea domnului...

Îi arată cu privirea un domn care stă singur la o masă, în cealaltă parte a sălii. DOMNUL zâmbeşte în chip de salut.

ŞEFUL DE SALĂ
E un mare admirator al dumneavoastră...
SILVIA îl salută şi ea, zâmbind politicos. EUSEBIU se ridică de la masă, vizibil enervat.

SILVIA
(distrată)
Ce faci, Eusebiu?

EUSEBIU
(sarcastic)
Mă duc să-i mulţumesc domnului.

În cealaltă parte a sălii, DOMNUL se ridică şi el în picioare. Este trecut de patruzeci de ani. E îmbrăcat într-un costum de firmă şi are un aer de-a dreptul nobiliar.
EUSEBIU se apropie şi se răsteşte la el nervos.

EUSEBIU
Ascultă prietene! Nu ştiu cine eşti...

DOMNUL îi ignoră ieşirea şi îl întrerupe nonşalant.

DOMNUL
(entuziasmat)
Domnule Praporgescu! Ce onoare!

EUSEBIU ezită. DOMNUL se apropie de el şi îi strânge mâna. Apoi, sub aparenţa unui gest neglijent, îl lasă pe EUSEBIU să vadă că are la centură un pistol de calibru mare.

DOMNUL
(mieros)
Haideţi, vă rog, luaţi loc o clipă cu mine.

Cei doi se aşează. EUSEBIU nu scoate nici un cuvânt, doar îl priveşte fix, uşor speriat.

DOMNUL
Ei, domnule Praporgescu! Mi-aţi făcut o mare onoare în seara aceasta. Vreau să spun că vă urmăresc activitatea cu mare interes. Da. Şi prietenii mei la fel. Aşa om de presă mai rar.

Se apropie un OSPĂTAR cu o sticlă de vin scump şi cu două pahare.

DOMNUL
Sunteţi cam palid, sau mi se pare? Beţi un vin?

EUSEBIU încuviinţează cu un gest speriat. OSPĂTARUL le toarnă vinul, absent.

DOMNUL
(poruncitor)
Băiete! Adu-mi o porţie de mare meşter al calomniei şi pălăvrăgelii cu piure de cartofi!

OSPĂTARUL nu întelege şi, rusinat, vrea să spună ceva. Îl caută din ochi pe ŞEFUL DE SALĂ. Acesta îl goneşte la bucătărie.
EUSEBIU a îngheţat.

DOMNUL
(cu tonul unui părinte dezamăgit)
Ştiţi... V-am citit articolul de azi dimineaţă şi parcă nu se mai leagă ceva, nu ştiu... E păcat. E păcat să vă risipiţi talentul pe asemenea mizerii. Să vă irosiţi dumneavoastră, aşa un mare om de presă...

OSPĂTARUL se întoarce cu o porţie de limbă cu piure, pe care o aşează în faţa domnului. EUSEBIU se face alb la faţă.

DOMNUL
Îmi cer scuze. Vă plictisesc cu tot felul de nimicuri. Mă iertaţi. Probabil că sunteţi un om foarte ocupat.

DOMNUL pune pe masă o mapă subţire şi se ridică. EUSEBIU se ridică şi el. DOMNUL împinge mapa spre el.

DOMNUL
(scuzându-se din voce)
Uitaţi. Nu e mare lucru. În ultima vreme ştirile bune se găsesc mai greu, ştiu.

EUSEBIU ia mapa şi îl priveşte în ochi. Mapa îi tremură în mână.

DOMNUL
(cu un zâmbet prietenos)
Prea bine! Abia aştept să citesc articolul de mâine.
O seară frumoasă, domnule Praporgescu.

[AdinaD]

Arendasul roman, IL Caragiale

Secventa I

subprefectul, in costum gri deschis, asortat cu palaria de pe cap, cu o servieta neagra in mana, la 35 de ani, poarta mustata si cioc, are parul tuns scurt, ingrijit.
Intra pe poarta in curtea arendasului si suna la usa. deshide arendasul in haine de casa, lejere, si papuci. e un barbat la 50 de ani, burtos, chel si bronzat:

A: -Domnule subprefect dar va rog, poftiti

(in timp ce inainteaza spre camera de zi)
S: -Vad ca ati primit telegrama mea. Va multumesc ca ati fost asa de amabil incat sa-mi permiteti sa trag la dumneavoastra.

(Arendausl i ofera un fotoliu, si se aseaza si el pe altul. Vine o fata cu o tava cu cafea si dulceata, o lasa pe masa dintre cele doua fotolii si pleaca tacuta)

(Cu o politete usor fortata)
S: -Si baietii... tot la Paris?

(cu ochii tinta pe subprefect)
A: -Tot la Paris..

S: -Si fetele, ...tot la pension?
A: - Tot la pension. (dupa cateva secunde, fara sa ia ochii de la asubprefect, care acum soarbe tacut din cafea) Da... incerc si eu sa=mi cresc copii cum pot... cum pot, mai ales cand sunt oameni care intarzie cu plata. Si acum, pe acei oameni nu poti sa-i bati ca pe taranii care te acuza ca i-ai incarcat cu zile de prasila in plus, nu? Ca, deh, sunt oameni cu scoala... care se ocupa de ordine.

S(vesel): -Uitati, cocoane Arhir, ce bine ca ati adus vorba (zambeste fals, se bate cu palma perste frunte de parca si-a aduc aminte de ceva) ca tocmai de asta am tras la dumneata. Motivul pentru care sunt aici e chiar taranul asta al dumitale (Asteapta o secunda reactia arendasului si se bucura cand vede mirarea pe fata lui) Da, Ion... A venit cu plangere la prefect si acum trebuie rezolvata. (vede cum se inroseste arendasul, care se ridica in picioare si incepe sa se plimbe nervos prin camera)

S(ranjind): -Dar stati linistit, cocoane Arghir, totul e sigur in mainile mele, ca deh, nu asa se face intre prieteni? Mai ales cand sunt prieteni cu scoala si se ocupa de ordine, nu?

(Arendasul ramane in picioare, uitandu-se calm, dar deranjat la el, in timp ce subprefectul mai soarve o data din cafea, acum cu veselie)


Secventa II

(Subprefectul in acelasi costum si arendasul intr-un costum din material scump, insa mai putin oficial decat al subprefectului, merg la brat pe un drum de sat prafuit si pustiu. Se opresc la intrarea in primarie si subprefectul se adreseaza celui care le deschide usa: )

S: -Cheama-l te rog pe taranul Ion, sa lamurim mica lui plangere pana la masa de seara.

Secventa III

(Intr-un birou mare, subprefectul asezat in spatele biroului, arendasul facand pasi prin incapere, cu mainile la spate. Se deschide usa din elmn masiv, ornamentat, a biroului si se iveste caput dezgolit al taranului Ion, tinand intr-o mana palaria si in alta plangerea.
Arendasul Paseste incet spre el, fara nici o intentie aparenta, dupa care incuie usa in spatele lui Ion si cand este destul de aproape de acesta, incepe sa-l loveasca cu pumnii in cap si spate. Ion se fereste dar nu riposteaza, toate se petrec in fata subprefectului, care se uita la ei de dupa birou.
Lovindu-l pe taran, rosu la fata, gafaind usor

A:- Opincarule, mamaligarule, toparlanule, sa ma dai tu pe mine in vileag?!...

(Ion se chirceste pe podea, Arendasul continua cu loviturile, subprefectul se ridics in picioare, cu mainile sprijinite in birou, zice calm
S: -Cocoane Arghir, cocoane Arghir...

(Arendasul continua inca cateva secunde, dupa care se opreste, se uita la taranul care inca se ferea, si zice gafaind tare: )

A:- Sa te saturi de cercetare!

(Arendasul arunca o privire subprefectului, isi ia haina de pe spatarul scaunului si iese, trantind usa in spatele lui. Subprefectul iese de dupa birou, vine langa Ion care se ridica greu de pe jos si intreaba la fel de calm

S: -Ei, ia spune, cum a fost...
I(masandus-i spatele): -Pai dumneata nu vazusi?
S: -Lasa asta, ailalta..
I: -Ailalta intocmai ca si asta, inca una si zac toata vara si la iarna mor de foame. Mai bine fac acele 7000 de zile si Dumnezeu o sti..

(Subprefectul ii zambeste): uite asa mai vii de acasa (il ia cu bratul de dupa umeri si il conduce la birou) Mai omule, cand taranii si arendasul traiesc bine, le merge cu spor la toti (se aseaza de cate o parte a biroului; subprefectul cu scaunul lasat usor pe spate, picior peste picior, uitandu-se parca de sus, dar patrunzator la taran, care sta adus de spate cu caciula peste genunchi si mainile peste caciula) Intelegerea, dragostea intre sateni si arendas ste mama lui Dumnezeu pentru unii si pentru altii.. ca (aplecandu-se peste birou, gesticuland cu dreapta) ma-mtelegi tu? Omul cu bine si cu pace, ma-ntelegi, devine ca poate pentru ca sa.. ma-ntelegi.. sa... cum sa zic?.... sa....in sfarsit, sa fie toate cu bine si cu pace. (in timp ce zice asta, bate o data cu palma in birou, se ridica sprinten, si merge la Ion, iif ace semn ca-l conduce afara).

S: -Si acum, daca tot s-au temrinat toate in astfel de bune conditii, sa-i dam vestea buna si domnului prefect, iar tu, Ioane (ion deja iesit din birou, vorbesc peste prag) sa nu uiti de ce ti-am zis. Cu bine si cu pace, Ioane, cu bine si cu pace (ii ia plangerea pe care taranul inca o mai tinea in mana si i-o rupe in bucati) ca asa se rezolva toate nedreptatile lumii.

(Cu un zambet larg si cald, il bate pe Ion pe umar si rade cu voiosie)

[serbanmocanu]

Vioara si pianul

EL Domnul MANESCU barbat de vreo 55 de ani- latifundiar
EU Domnul AMARANDEI barbat 35 ani, fermecator, partenerul sau de afaceri.
EA ARABELA femeie atragatoare, sotia lui MANESCU


MANESCU si AMARANDEI s-au intalnit la MANESCU acasa pt a discuta despre o exploatare. Dupa ce au pus la punct detaliile afacerii, MANESCU isi invita partenerul sa ia loc in salon si sa bea impreuna un pahar de coniac.

MANESCU:
(il ia de mana pe AMARANDEI si-i arata salonul)
...iar acum ca am stabilit ce si cum, av invit la mine in salon la un pahar de coniac.

(ii face semn sa se aseze pe canapea)

Te rog...nevasta-mea vine indata cu bautura.

AMARANDEI
(da sa se aseze dar zareste in mijocul camerei un pian mare)

Ah...vad ca aveti un pian. Cantati?

MANESCU
(rade zgomotos)

Oh...nu...eu is afon. IDar nevasta-mea a primito educatie muzicala serioasa. Iar mie imi place s-o ascult. Din cand mai avem cate un recital, asa...in familie sau in cercul nostru restrans de prieteni.

AMARANDEI
(se ridica de pe canapea si ia niste partituri de pe pian si incepe sa le rasfoiasca)

Imi permiteti?...

MANESCU
(sincer amuzat)

Va pricepeti la muzica? Ei, nu mi-am inchipuit niciodata ca am sa vad in fata unei claviaturi.

AMARANDEI
(se aseaza la pian)

Eh...cand mai am si eu timp.

(Incepe sa interpreteze cu virtuozitate un studiu de Liszt. Manescu il priveste uimit. Chiar in clipa aceea intra ARABELA cu coniacul. Se opreste in prag si tresare cand il vede pe AMARANDEI

MANESCU
(intoarce capul instinctiv spre sotia sa)

Uite draga, ce fantastic, nu-i asa?

AMARANDEI se opreste din cantat si se ridica de la pian

MANESCU
(face prezentarile)

Aceasta este scumpa mea sotie ARABELA.

(Ia un pahar de pe tava. Spre ARABELA)

Domnul AMARANDEI- colegul meu despre care ti-am mai vorbit.

(AMARANDEI face un pas inainte si ia un pahar de pe tava. ARABELA roseste fiindca AMARANDEI se uiat tot timpul la ea.)

MANESCU
( se aseaza din nou)

Tocmai stateam de vorba cu domnul despre muzica. Adineauri ii spuneam ca si tu te pricepi sa canti

ARABELA

Oh...nu ma ridic nici pe departe la inaltimea...

MANESCU

Auzi, draga mea? De ce nu-ti aduci si tu vioara? Sa cantati impreuna...un duet ceva...
Ce zici domnule AMARANDEI?

AMARANDEI

Daca si doamna simte la fel...cu cea mai mare placere...

MANESCU

Auzi ce zice domnul...haide, nu mai face pe sfioasa. Te rog fa-mi mie placerea asta...

(O pupa zgomotos pe obraz)

ARABELA ii arunca laui AMARANDEI o privire taioasa dupa care se duce sa-si aduca vioara.

MANESCU
(dupa ce ARABELA a plecat)

E o scumpa...

AMARANDEI

Desigur...

ARABELA se intoarce cu vioara. AMARANDEI se aseaza din nou la pian.

MANESCU

Cantati-mi va rog sonata aia care-mi place mie asa de mult...cum se zice ...allergando...

AMARANDEI
(se uita fix la ARABELA)

... allegro tumultuoso...

(ii face semn ARABELEI si aceasta incepe.O alearga pianistic pe durata intregii parti I. La sfarsit ARABELA gafaie epuizata.

MANESCU
(aplauda zgomotos)

Minunat, minunat...Ma duc sa-mi aduc niste tigari.

(se ridica si pleaca)

[BigOne]

Care este tema de la cursul din 1 mai?

[Pitbull]

Alegeti exercitiul propriu pe care-l considerati cel mai reusit, si propuneti dezvoltarea lui ca povestire cinematografica intreaga, cu cap si coada - ca schita de scenariu complet (scurt-metraj: 10 minute, maximum 15...)

[slackerflu]

Scuze de intarziere...

Tema: "El canta la pian, ea canta la vioara iar eu, in lipsa de altceva, stau si ascult."

O padurice verde, candva la mijlocul zilei. Copacii sunt majoritatea tineri si subtirei, rasfirati, la distante destul de mari unul de celalalt. Undeva in dreapta se vede o poteca serpuita. Patura de iarba are un aspect deosebit, fiind colorata intr-un verde intens, intrepatruns de pete de culoare movalii, datoriata celor floricele micute carora le place sa isi gaseasca locul printre firele de iarba. Se aud trilurile a diferite pasari, unul melodios, altul sacadat, altele doar ciripituri haotice. Soarele patrunde printre copaci, dand diferite nuante de verde frunzelor. Undeva mai in stanga se afla un luminis inundat de razele soarelui, unde se observa ca doi copaci au fost taiati, iar in jurul lor se mai afla doar niste tufisuri.
La un moment dat, pe poteca serpuita apare un tanar mergand agale, cu un aparat foto agatat de gat si un ghiozdan in spate. Tanarul are o figura senina, zambeste si priveste in aparatul sau, aparent foarte multumit de pozele facute. Este un tanar slab, nu foarte inalt, cu parul deschis la culoare si cu trasaturi fine. Poarta un tricou alb cu imprimeu, pantaloni trei sferturi si sandale. Face cativa pasi, priveste in jur cu atentie, apoi se indreapta catre un copac si se apleaca la baza lui pentru a face cateva fotografii. Atmosfera este extrem de placuta, pasarile continuand sa cante. La un moment dat, tanarul zareste o pasare deosebita care tocmai se asezase pe o creanga, si se apropie tiptil de ea pentru a o fotografia, pierzandu-se usor printre copaci.
Dintr-o data, linistea peisajului este tulburata de niste rasete zgomotoase de femeie, care se aud intai in departare, apoi din ce in ce mai aproape. Tanarul fotograf se ascunde dupa un copac mai gros si asteapta. De printre copaci, in directia luminisului, apar pe rand patru fete tinere, imbracate in rochite vaporoase de vara, cu parul despletit si cu piciorusele la vedere. Doua dintre ele se tin de mana, alearga si rad zgomotos, una are o coronita de flori pe cap, iar cea din urma merge tacuta, tinand un buchetel de floricele colorate in mana. Imediat in urma lor apare un tanar inalt, imbracat in pantaloni de in si ie, cu parul lung, prins in coada. Are un chip care exprima bunatate si intelepciune. Iese si el dintre copaci dupa fete, o apuca pe cea din urma de mijloc, o ia in brate si o invarteste. Ea scoate un tipat ascutit, dar se lasa purtata de bratele lui. Prima fata se intoarce catre restul si exclama: “Haideti, aici e luminisul de care ziceam!” Fug cu totii in directia aratata si se opresc sa priveasca luminisul. Baiatul exclama bucuros: “E perfect! Hai s-o facem!”. Cele doua fete care se tin de mana isi scot sandalele si alearga in picioarele goale in poienita, tipand si razand. Baiatul isi da ghiozdanul jos din spate si scoate din el un cearceaf alb, care il asterne pe iarba. Cele doua fete vesele se asaza pe el, iar una din ele spune “Hai, hai! Sa va vedem talentul si maiestria!” Apoi izbucnesc amandoua in ras. In timpul asta, fotograful nu se misca de la locul lui, privindu-i curios. Baiatul si celelalte doua fete vorbesc intre ei, dar tanarul fotograf nu poate distinge ce zic. Baiatul pare sa dea indicatii fetelor, aratand catre cele doua buturugi ale copacilor taiati. Fetele dau din cap linistite. Fotograful se misca de la locul sau, furisandu-se printre copaci si tufisuri, si incepe sa le faca fotografii. Baiatul exclama: “Suntem gata!”, iar cele doua fete care stau pe cearceaf incep sa aplaude entuziasmate. Baiatul si celelalte doua fete devin seriosi, vin in fata fetelor si fac o plecaciune. Acestea aplauda razand. Apoi, fiecare dintre cei trei se indreapta sa ocupe un loc in luminis. Baiatul se indreapta catre una din buturugi si, inainte sa se aseze, sta in dreptul buturugii si mimeaza gestul de a invarti rotitele unui scaun de pian pentru a-l ridica mai sus. Apoi vantura cu mainile in spatele lui, ca si cum si-ar indeparta coada de la frac, si se asaza. Isi intinde mainile, trosneste degetele si incepe sa mimeze gestul de a-si pune manusi. Potriveste cu grija manusile pe fiecare mana, in acelasi timp schimonosindu-si fata in diferite grimase amuzante, dand impesia unui pianist excentric. Scoate din ghiozdan o partitura imaginara, mimeaza gestul de a o pune pe un stativ in fata lui si apoi se apleaca usor, ca si cum ar fi dupa un paravan, privind catre fete. Cea cu coronita pe cap sta in apropierea baiatului, in picioare. Mimeaza gestul de a-si potrivi o vioara la barbie, apoi departeaza picioarele si le fixeaza bine in pamant, capatand o postura ferma, ridica bratul drept ca si cum ar tine un arcus, si mimeaza gestul de a proba daca vioara e acordata. Apoi lasa mainile jos si aproba din cap catre baiat. Cea de-a treia fata, inca tinand buchetelul de flori in mana, se asaza pe cealalta buturuga, privind inspre cei doi intristata. Fotograful continua sa faca poze. Pianistul si violonista se privesc, iar el da din cap de trei ori ca si cum ar da tonul. Incep sa mimeze cantatul, fiecare dintre ei intr-un mod exuberant. El se plimba cu mainile pe o claviatura prezenta numai in mintea lui, privind concentrat la aceasta; imita un stil de cantat violent, dand din cap si ridicandu-se din cand in cand de pe scaun. Parul i se desprinde si ii cade pe fata, pare din ce in ce mai concentrat si implicat in ceea ce face. Violonista, in acelasi mod exuberant, face miscari din trunchi, imitand cantatul pasional din vioara, se plimba pe scena imaginara, se apropie de pianist si se apleaca catre el, isi zambesc unul altuia. Parul ei de asemenea e ciufulit, acoperindu-i o parte din fata. Fetele de pe cearceaf privesc vrajite, fara sa se miste, iar fata care sta si priveste are o expresie din ce in ce mai dramatica pe chip, stand in aceeasi pozitie pe buturuga. Dupa aceste momente intense cu care au inceput piesa muzicala imaginara, ajung la o bucata mai lenta, in care fiecare instrument are un solo. Mai intai vioara, fata venind in fata scenei imaginare si inceput sa manuiasca cu maiestrie arcusul imaginar, tinand ochii inchisi, aparent foarte patrunsa de moment. Dupa aproximativ treizeci de secunde, ea isi incheie solo-ul intr-o nota mai alerta, lasand vioara jos si indreptandu-se catre pianist. Fetele izbucnesc in aplauze, dar se opresc repede, deoarece urmeaza solo-ul pianului. Baiatul mangaie incet clapele imaginare, miscandu-se unduitor in stanga si in dreapta. Violonista se apropie de el, ii da parul de pe fata si il saruta senzual pe gat. Baiatul da capul pe spate si ii zambeste, mainile continuand sa mangaie aerul. Fata care sta pe buturuga smulge flori din buchetelul pe care il tine in mana si le arunca pe jos, parca incepand sa tremure si sa se inroseasca. Nota miscarilor devine din ce in ce mai alerta, solo-ul pianului fiind unul mai lung decat cel al viorii. Fata isi ia vioara imaginara de jos, se duce langa pianist si il acompaniaza pe ultimele note, apropiindu-se de el si atingandu-l cu trupul in timp ce se unduieste cu vioara. El se ridica, mimeaza acordurile finale si isi ia minile brusc de pe claviatura, in acelasi timp in care ea isi lasa vioara si arcusul jos. Fetele de pe cearceaf izbucnesc in aplauze si urale. Cei doi se ridica, se iau de mana, se privesc in ochi, vin in fata celor doua si fac o plecaciune. Apoi mimeaza plecarea din scena si se reintorc in aplauzele fetelor. Fotograful se apropie mai mult si face poze incontinuu, fara ca ei sa-l observe. Dintr-o data, fata care inca mai statea pe buturuga se ridica in picioare, arunca ce mai ramasese din buchetel la pamant, se uita catre ei, lacrimile siroindu-i din ochi, si o rupe la fuga in padure. Tinerii ramasi privesc putin nedumeriti, apoi baiatul striga “Mirela, ce faci??” si fuge dupa ea in padure. Celelalte fete strang repede cearceaful, il baga in ghiozdan si fug dupa ei. Fotograful ramane cateva secunde nedumerit, pe figura citindu-i-se o expresie de mirare. Apoi porneste incet catre luminis, uitandu-se cu atentie in jur. Patura de iarba este acum mototolita in locul unde au stat tinerii. La un moment dat, tanarului ii cad ochii pe o bucatica de hartie alba pierduta pe langa una din buturugi. O ridica si o priveste cu atentie. Citeste ce scrie pe ea, ridica ochii si priveste in gol pentru cateva secunde, apoi zambeste. Pune biletelul pe buturuga, ii face o fotografie si o priveste. Pe biletel scrie “El canta la pian, ea canta la vioara, iar eu, in lipsa de altceva, stau si ascult.” Fin