|
Guru
Join Date: Apr 2007
Posts: 559
|
„Spectatorul de film e omul aproape sãrac“
de George Radulescu si Adina Mutar (ADEVARUL)
Sergiu Nicolaescu pune declinul cinematografiei româneºti pe seama „prãduirii" sãlilor de spectacole ºi a biletelor exagerat de scumpe. El admite însã cã regizorii tineri „au stofã".
64 de filme la activ, o revoluþie în care a jucat unul dintre rolurile principale ºi 14 ani de prezenþã în parlament. Sergiu Nicolaescu spune cã nu are adversari ºi cã nu este supãrat pe contestatarii sãi de conjuncturã. Crede în regizorii tineri, îºi aminteºte fãrã patimã de pãþaniile din vremea lui Ceauºescu ºi pare convins cã nu vom afla niciodatã ce s-a întâmplat cu adevãrat în decembrie 1989. Despre acestea ºi multe altele, numai „La masa Adevãrului", într-un dialog care pãtrunde discret în culisele vieþii lui Sergiu Nicolaescu.
CARTE DE VIZITÃ
S-a nãscut la 13 aprilie 1930, la Târgu Jiu.
A absolvit Universitatea Politehnicã Bucureºti, devenind inginer mecanic.
Dupã absolvire, a început sã lucreze la filmãri combinate în cadrul Studioului cinematografic „Alexandru Sahia".
S-a afirmat prin filmele „Dacii" (1966) ºi „Mihai Viteazul" (1970).
A participat activ la evenimentele din decembrie 1989 ºi a scris mai multe cãrþi pe aceastã temã.
Timp de 14 ani, a fost senator, ales pe listele FSN ºi PDSR.
Mulþi se întreabã cum de aþi reuºit sã faceþi atâtea filme înainte de `89, unele dintre ele chiar cu substrat împotriva regimului de atunci.
Vreau sã vã spun cã cenzura se aflã în filme. Eu nu am schimbat dupã '89 niciun film de-al meu. Toate au rãmas aºa cum au fost. Și Mihai Viteazul. Sunt acolo niºte poliloghii care nu aveau nicio legãturã cu mine sau cu filmul meu. Le-am lãsat. Pentru cã nu-i posibil sã schimbe cineva cartea sau un film pentru cã s-a schimbat regimul. Dacã am vrut sã fac altceva, am fãcut pe urmã. Pintilie a umblat, Piþa a umblat, toþi au umblat ºi le-au curãþat. Eu nu am fãcut treaba asta. Nu aveam nevoie. Nu fãcusem niciun compromis.
„Îi luam pe securiºti ºi îi bãgam în figuraþie"
Aveaþi la filmãri ºi la montaj pe cineva de la Securitate?
L-am trecut pe unul ºi la scenariu. Ca sã tacã omul din gurã. Îi luam pe securiºti ºi îi bãgam în figuraþie. Dar semifiguraþie. Gândilã era securistul care la început era împotriva mea. Începuse dur de tot sã mã necãjeascã. Dar, ca sã punem lucrurile la punct, vã spun cã eu nu am fost niciodatã cu regimul. Nu am fost nici împotriva regimului. Pentru cã nu mã gândeam nicio clipã cã se va schimba regimul. Mai mult decât atât, pentru mine trãdarea Occidentului a fost mai vizibilã, fiindcã mi-au propus sã fug din þarã, de mai multe ori. Și francezii, ºi nemþii mai târziu, ºi americanii, din primul moment.
Nimeni nu s-a gândit sã ne elibereze pe noi, românii. Sigur cã eram prea mici, prea puþin importanþi, dar pe mine m-a jignit treaba asta.
Ceauºescu nu v-a reproºat niciodatã, personal, vreo rãzvrãtire, cum a fost în cazul filmului „Mircea"?
La „Mircea" trebuia sã se þinã premiera pe 5 iunie 1989. Eu eram în Germania. Pe 3, primesc un telefon de la Dulea, care era ministru adjunct, ºeful cinematografiei. Zice: „Tovarãºul Sergiu, trebuie sã veniþi la Bucureºti, pentru cã sunteþi primiþi «sus» – Titus Popovici, tovarãºa Suzana Gâdea ºi dumneavoastrã". Zic: „Unde sus?" „Pãi, la birourile unu ºi doi" „Pãi veneam oricum, pentru cã e premiera pe 5. Îmi zice cã nu, nu mai e premiera, s-a amânat. Chestiunea asta voiau sã o discute tovarãºii cu noi. Era prima datã când a vrut sã vorbeascã Ceauºescu cu mine. Pânã atunci, îl vãzusem de trei ori, trecând sau dând mâna. La ziua lui, a dat mâna cu Francisc Munteanu, care era preºedintele Asociaþiei Cineaºtilor, ºi cu mine. Am zis cã, dacã nu are loc premiera, nu vin ºi am închis telefonul. Sunã telefonul din nou. Titus Popovici: „Sergiule, te urci în avion ºi vii, mâine suntem «sus»". Îi zic: „Titus, se þine premiera?" Îmi zice cã nu. „Atunci, nu vin!"
Titus era violent: „M-ai bãgat în rahat ºi acum mã laºi!" Mi-a închis telefonul. Sunã a treia oarã telefonul. „Sergiule dragã – era Suzana Gâdea, fosta mea asistentã, pe urmã a ajuns profesoarã de fizicã la Politehnicã, la ingineri mecanici –, trebuie sã vii, cã mergem la tovarãºii"
Zic: „Tovarãºa Gâdea, am vorbit ºi cu Titus, nu vin". Aici mi-am dat seama cã era fatã deºteaptã. „Alo, alo, nu mai aud nimic." Și a închis telefonul. Ca sã nu fie obligatã sã mã toarne, s-a prefãcut cã nu m-a auzit.
Dar Titus Popovici v-a turnat?
Titus mi-a închis telefonul pentru cã eu am spus cã nu vin. M-am întors în toamnã, mi-au ridicat paºaportul ºi, cu multã greutate, am reuºit sã-l reprimesc în decembrie. Am plecat în decembrie ºi m-am întors în þarã pe 15 decembrie. Și pe 21 s-a întâmplat ce s-a întâmplat.
„Nu am fost niciodatã agent german. Nici agent de orice alt fel nu am fost. Nici mãcar propuneri nu mi s-au fãcut"
„Nu o sã aflaþi niciodatã adevãrul despre Revoluþie"
De ce v-aþi dus în Germania? Istoricul Alex. Stoenescu, care are acces la foarte multe informaþii, scrie în cartea lui cã aþi fost unul din cei racolaþi. Sunteþi trecut acolo ca unul din cei „chemaþi".
Racolat de nemþi? Ar putea sã spunã chiar mai mult. Și Ceauºescu m-a învinuit de aceeaºi poveste. Probabil cã avea astfel de informaþii...
Dacã avea informaþii, spunea altceva. S-a luat dupã ce a spus Ceauºeasca în prezenþa unui plutonier, când ea a întrebat cine conduce România. Ãla a spus: „Ion Iliescu ºi Sergiu Nicolaescu". „Ai vãzut, Nicule, cine e ãsta? Acum te-ai convins cã e agent racolat de nemþi?!" Asta e scrisã în ziare, a declarat-o plutonierul. Stoenescu ºi-a cam schimbat pãrerea acum. Am vãzut câteva cãrþi de-ale lui în care opinia sa e complet schimbatã. Și opinia despre Antonescu este alta. Dar spre bine. Eu vreau sã spun urmãtorul lucru: nu am fost niciodatã agent german. Nici agent de orice alt fel nu am fost. Nici mãcar propuneri nu mi s-au fãcut. Sã zici cã a venit cineva sã-mi spunã: „Nu vrei sã fii agent?"...
Pentru cã, fãrã doar ºi poate, eram unul dintre puþinii români care au ieºit peste graniþã ºi se întorceau. Eram cel mai popular dintre românii care ieºeau ºi intrau. Mai erau Ion Dacian, Ciulei, Pintilie. De aia mi-au ºi ridicat paºaportul. Și mai existã o întâmplare ciudatã. La un moment dat, o cântãreaþã, Roxana Gheaþã, care plecase în Italia cu soþul ei italian, avea o casã cumpãratã de italian pentru ea în Primãverii. Și a zis cã vrea s-o vândã. Eu am zis cã sunt amator.
Preþul era de 25.000 de dolari. Eu eram plãtit în dolari. Dãdeam statului român cam 75 la sutã din banii pe care îi primeam. Mi-a spus Niculescu-Mizil ºi omul lor de încredere cã au dat cererea spre aprobare ºi cã acolo a murit. Nu se punea problema ca eu sã cumpãr casa. Trebuia sã intru în cartier, sã fiu acceptat. Acolo s-a opus Ceauºeasca.
Ne puteþi spune ce leafã aveaþi?
Aveam mai mult decât oricare dintre cei care lucrau afarã. Luam la un film 50-60.000 de dolari. Fãceam contract, îl aduceam în România, era aprobat ºi, pe mãsurã ce eram plãtit, aduceam banii.
Aveaþi ºi un salariu fix?
Nu, nu aveam.
Drepturi de autor?
Drepturi de autor nu am ridicat niciodatã. Nici de la nemþi, nici de la români. Dar sã revenim la poveste. M-am întors pe 15 decembrie 1989. Imediat mi-au reþinut paºaportul. E foarte ciudat cã, plecând de la München, unde am vãzut niºte prieteni, le-am spus cã, pânã la 1 ianuarie, Ceauºescu n-o sã mai fie. Nu ºtiu de ce le-am spus treaba asta.
V-a ºoptit vreo pãsãricã...
Probabil. Am intrat în România. Am lãsat paºaportul la aeroport. Era 15 decembrie. Am aflat de Timiºoara la televizor, era ºi „Europa Liberã"... Și, pe 21 dimineaþa, a venit la mine ºoferul ºi am intrat hotãrât în Revoluþie.
Începea mitingul...
Am intrat în miting. M-am dus la un colonel, Niculescu, care a scris niºte prostii mari de tot. Mi-am luat niºte arme. Și am cerut grenade de la comandantul unitãþii, pe care mi-o recomandase generalul Milea pentru filmul urmãtor pe care l-am fãcut ºi care se numeºte „Coroana de foc".
Când i-aþi cerut grenade colonelului?
Înainte de miting. Spargerea mitingului a fost pe 22 decembrie. Pe 21, a fost mitingul lui Ceauºescu. Armele le-am lãsat acasã. Dar am plecat cu grenadele.
Deci v-a dat grenadele...
Mi-a dat grenadele.
Le-aþi cerut pentru filmare?
Eu i-am spus sã-mi dea trei grenade. El mi-a dat douã. Defensive erau amândouã. Una era de antrenament, cealaltã adevãratã. Le-am pus în buzunar ºi m-am dus în piaþã.
Cu ce gând le-aþi luat?
Aveam ceva în cap, dar asta nu vã spun... Era mult prea riscant.
Voiaþi sã-l ucideþi pe Ceauºescu?
Luasem ºi o portavoce. Am trecut prin toate cordoanele. Se uitau soldaþii la mine: „Uite-l pe Nicolaescu!" Am trecut pe unde am vrut. Am intrat în piaþã. Acolo, am vãzut spargerea mitingului. Vã spun eu, pe Ceauºescu l-au dat jos muncitorii. El a fost dãrâmat de muncitori. Ei au ieºit pe 22 decembrie, dimineaþa. 500.000 erau muncitorii – de la IMGB, „Timpuri Noi", Pipera, „23 August", „Griviþa".
Când vom afla adevãrul depre evenimentele din `89?
Nu o sã-l aflaþi niciodatã.
Eraþi dispus sã vã sacrificaþi viaþa în momentul acela?
Normal. Grenada adevãratã am luat-o pentru mine.
Când v-aþi dat seama cã „a explodat mãmãliga"?
În dupã-masa lui 22 decembrie. Atunci, pe terasa fostului sediu al CC al PCR, eram eu, Verdeþ ºi Iliescu. Erau 500.000 de oameni. Cât vedeam cu ochii. În momentul acela, a apãrut Verdeþ ºi a zis: „Tovarãºi, sunt Verdeþ!" Lumea a început sã urle. Roman i-a dat microfonul lui Iliescu. Eu nu am vãzut cã i-a dat microfonul. Și Iliescu a început ºi el cu „tovarãºi", ºi lumea a început iar sã urle. El era omul cu care eu am venit de la televiziune. În clipa aceea, i-am smuls microfonul din mânã, i-am zis ºi lui ceva ºi am spus: „Sunt eu, Sergiu Nicolaescu!" În momentul ãla, 500.000 de oameni au început sã strige „Sergiu, Sergiu!" A fost cel mai fantastic moment din viaþa mea. Le-am spus aºa: „De aici înainte, când veþi dori sã strigaþi numele cuiva, sã nu o mai faceþi! Sã strigaþi România!" Și au început sã strige „România". În clipa aia, mi-am dat seama cã se va schimba regimul. E adevãrat cã eram mult mai emoþionat dupã strigãtele „Sergiu, Sergiu!", care nu se mai opreau.
Vã cunoºteaþi cu Ion Iliescu dinainte de Revoluþie?
Nu. Iliescu a venit între 1.30 ºi 2.30 la televiziune, adus de Mihai Bujor, care a vãzut cã eu m-am certat cu Caramitru ºi a venit sã mã întrebe dacã îl aduce pe Iliescu. Auzisem de Iliescu de la Titus Popovici. El se ducea la Iliescu. La un moment dat, mi-a ºi spus, era în lift: „Nu vii cu mine la Iliescu?" Am întrebat cine-i Iliescu. „Pãi, e cutare, omul care vine dupã." Nu îl ºtiam.
Titus Popovici nu v-a turnat? La un moment dat, spuneaþi cã aþi gãsit în sertar la C.C. o scrisoare în care se disocia de ce aþi fãcut dvs.
Titus Popovici nu m-a turnat. În principal, ºtia cã eu, ca ºi el, sunt împotriva regimului. Numai cã el trebuia sã joace rolul pe care-l avea în Comitetul Central, cã altfel nu mai exista niciunul dintre noi. Titus ºtia cã sunt împotriva regimului, împotriva lui Ceauºescu. Discutam lucrurile astea foarte deschis.
Dar, revenind la povestea cu grenadele, cine este acel colonel?
Este colonelul Niculescu, care este scos la pensie.
A fost dispus sã vã dea ºi muniþie, ºi arme...
Armele erau ale mele.
De unde?
Poveste.
Aveaþi armele astea acasã?
Aveam acasã un revolver cu butoi cu nouã cartuºe, calibrul 22. Am cumpãrat pistolul din Finlanda. Arma o aveam cumpãratã de la Paris. Cred cã dinainte de '70. Era o armã semiautomatã, o am ºi acum, cu 20 de cartuºe ºi cãreia i-am cumpãrat ºi un dispozitiv de silenþiozitate.
Se auzea mult mai uºor, era cu amortizor. Aceste douã arme i le-am dat colonelului sã le regleze în poligon. Când m-am dus la el, pe 21 decembrie dimineaþa, i-am spus: „Domnule colonel, vrei sã ajungi ministru?"
Tipul a recepþionat, nu mi-a rãspuns ºi a apãrut în Biroul politic. În momentul ãla, am tãcut. Am spus: „Eu plec, poþi sã-mi dai chestiile alea pe care þi le-am dat împrumut?" Ieºind pe uºã afarã, i-am spus sã-mi dea ºi trei grenade. Mi-a dat douã. El a declarat într-un ziar cã mi-a dat trei.
Ce aveaþi de gând?
Nu mai spun, erau copilãrii. Aveam aceste arme care, dacã mi le-ar fi gãsit, eram prãpãdit. Eu am fost în primul TAB care a ajuns la televiziune. Dar ºtiam cã la mine acasã sunt douã arme. În loc sã intru în televiziune, locuiam foarte aproape de televiziune, am alergat acasã, am luat armele ºi le-am aruncat vizavi, unui neamþ care lucra la Ambasada germanã.
Armele le-am aruncat în curte. Și el le-a luat. Și mi le-a dat înapoi dupã '90. Din cauza asta a intrat înaintea mea Caramitru. Caramitru fãcea poze, iar Mircea Dinescu ieºise cu securiºtii care-l pãzeau în Piaþa Confederaþiei. Am trecut pe lângã el.
De ce nu aþi mai rãmas în politicã?
Nu era de mine.
Aþi avut mai multe mandate de senator...
Am fost 14 ani senator. Trebuia sã aibã grijã cineva de cinematografie. Dupã ce am plecat eu, uite unde a ajuns cinematografia. În primul rând, nu am mai fãcut filme. Am fãcut ºapte filme în 18 ani. Și eu fãceam douã filme pe an...
Dar erau alte condiþii. Mulþi spun cã, atunci când venea Sergiu Nicolaescu, putea sã ia un sat întreg ºi sã facã ce voia...
Și acum, dacã se duce Sergiu Nicolaescu, face. E acelaºi lucru. Pentru cã se ducea X-ulescu, pe care nu-l ºtia nimeni, ºi ãia îi ziceau: „Vezi-þi de treabã!" Dacã mergeam eu, era altceva.
Cum îi vedeþi pe regizorii din noua generaþie?
Foarte bine.
Au stofã?
Au.
Care dintre ei?
Mitulescu, Mungiu. Mai sunt... Radu Muntean, spre exemplu.
De ce credeþi cã nu se mai fac filme poliþiste?
Pentru cã, în momentul ãla, s-ar vedea diferenþa. Nu poþi sã faci un film poliþist la începutul carierei. Pentru cã se vede imediat diferenþa. Ei au fãcut un lucru foarte interesant ºi foarte bun. Au cãutat primitivismul cinematografiei. Un aparat pus undeva, care înregistreazã. Cam asta-i tehnica unora dintre ei. Nu generalizez. Și nici nu trebuie generalizat. Mungiu a fãcut un film bun ºi înainte. La al doilea, s-a luat dupã Cristi Puiu ca sã punã ºi el aparatul. A fãcut ºi filmul „Occident", care a fost un film bun.
Vin sã vã consulte, sã vã cearã pãrerea?
Nu, nu m-a consultat niciodatã nimeni. Toatã lumea ºtia totul.
Dar i-aþi fi sfãtuit dacã ar fi venit la dumneavoastrã?
Nu ºtiu. Eu m-am purtat foarte frumos cu tinerii. Am debutat opt tineri. Și am încurajat tinereþea pentru cã ºi eu am fost tânãr. E normal cã ceva nou nu poate sã aducã decât tinereþea. Eu, tânãr fiind, am fãcut „Dacii" ºi „Mihai Viteazul". Aveam sub 40 de ani ºi o faþã de 28 de ani.
De unde a apãrut fractura aceasta între tinerii cineaºti ºi „dinozaurii" cinematografiei româneºti, aºa cum spuneau ei?
Nu este o fracturã. Ei contestau CNC-ul ºi modul cum se desfãºurau concursurile, dar nu au spus niciodatã care erau regulile concursului... Scenariile lor au fost trecute în momentul în care eu mã ocupam de cinematografie. Nu e o luptã între generaþii. Nu a fost niciodatã. Pentru cã, dacã te uiþi, toate scenariile au fost aprobate de CNC. Și era sub influenþa mea CNC-ul pe vremea respectivã. S-au fãcut 92 de filme.
Vã deranjeazã cei care vã criticã?
Nu. Pentru cã sunt tineri ºi, într-un fel, încearcã ºi ei. Unii ºi-au dat seama cã greºesc ºi tac din gurã. Alþii nu tac. Dar pe mine nu mã deranjeazã.
De ce credeþi cã oamenii nu mai merg la cinematograf ca altãdatã?
E adevãrat cã oamenii nu mai merg la cinematograf. Motivul pentru care nu mai merg la cinematograf este cã, de câþiva ani, din 800 de cinematografe, am rãmas cu 37. La acestea, biletul începe de la 18 lei. E o sumã foarte mare. Ca sã scoþi pentru tine ºi iubita ta aproape 50 de lei...
Aþi fost în parlament, nu v-au atras atenþia bãieþii aceia „deºtepþi" care au tot mãritat sãlile de cinema ºi le-au fãcut discoteci ºi cazinouri?
Eu am luptat împotriva lor. Cinematografia, ca ºi televiziunea, ca ºi radiodifuziunea, trebuie sã þinã de aceeaºi conducere. Acesta este lucrul pe care eu l-am fãcut. Sãlile de cinema s-au prãduit în ãºtia patru ani. Și înainte s-au închiriat, dar închiriatul este altceva. În clipa în care au intrat liberalii s-a întâmplat toatã porcãria. Au legalizat unele furtiºaguri mai mici, fãcute de directorii de cinema sau alte întreprinderi.
Toate cinematografele aparþineau CNC, dar în CNC exista o întreprindere care avea toate aceste cinematografe. În 1990, cinematografele erau împãrþite în douã – unele care aparþineau României Film ºi cele noi, care aparþineau primãriilor. În 1990, pe 8 februarie, a apãrut primul decret-lege prin care toate cinematografele au trecut la CNC. Acum, actualul ministru vrea sã le dea înapoi. A ºi ieºit legea. Numai cã în legea respectivã scrie „poate" ºi cu acest „poate" mai am o luptã. Eu am luptat pentru independenþa cinematografiei, pentru Legea 630, pe care am fãcut-o eu.
„Adevãratul spectator de film e omul mediu, aproape sãrac. E muncitorul, sunt elevii."
Au apãrut multiplexurile...
Sunt scumpe. Oamenii care merg la multiplex se duc la magazine. Sunt oameni care au bani, cumpãrã ceva ºi intrã ºi la cinema. Adevãratul spectator de film e omul mediu, aproape sãrac. E muncitorul, sunt elevii. La multiplex, trebuie sã ai bani mulþi. Elevilor trebuie sã le dea pãrinþii banii. Dacã nu le dau, ce fac? Cinematografele erau ieftine. „Studio" are bilete la jumãtate de preþ...
Se spune cã acela care vrea sã meargã la film ºi are de ales între Studio ºi Multiplex mai gãseºte cinci lei ca sã meargã la Multiplex. Pentru cã este altã calitate.
La unii conteazã cinci lei. Oamenii sãraci nu mai vin la film. Se mai întâmplã ceva - puterea televiziunilor nu are limitã. Un film l-ai fãcut anul ãsta, anul ãsta îl dai la televiziune. Unde în lume se mai întâmplã asta? Suntem unica þarã din lume.
De telenovele ce pãrere aveþi?
Majoritatea sunt slabe. Cel puþin slabe ca tehnicã.
Dar ca gen cum sunt? Fac mai mult rãu decât bine?
Eu cred cã vin doar sã accentueze rãul. Pe cine poate interesa, de pildã, o telenovelã cu þigani? Noi nu facem decât sã acceptãm ºi sã încurajãm asta. Îl ia pe Viziru, pe care eu îl fac cântãreþ în filmul meu, ºi îl bagã acolo în gunoaie. E adevãrat cã actorii se duc, nu aleg. Ei trãiesc din asta.
„Cinematografele s-au prãduit. Oameni care erau temporar puºi în funcþii au împãrþit banii, au primit ciubucuri."
Care ar fi prima mãsurã pe care aþi lua-o dacã aþi fi ministru al culturii astãzi?
Nu am vrut niciodatã sã ocup vreo funcþie. Dovadã cã 14 ani nu am ocupat nicio funcþie. Nici când am avut totul la dispoziþie. Atunci, l-am pus pe Piþa. În primul rând, aº face sã þinã cinematografia direct de guvern sau de parlament. Independenþa cinematografiei este obligatorie. Cinematografele sã revinã din nou României Film. S-au prãduit, ãsta este cuvântul. Oameni care erau temporar puºi în funcþii au împãrþit banii, au primit ciubucuri.
Nu am auzit de niciun dosar penal.
Dar asta nu s-a întâmplat numai în cinematografie. În toate domeniile este aºa. Uitaþi-vã ce s-a întâmplat în privinþa strãzilor, a autostrãzilor...
„Antonescu nu mi-e simpatic, dar a fost un mare român ºi unul din cei mai importanþi conducãtori de stat pe care i-am avut noi"
Care este filmul dvs. preferat?
Am fãcut 64 de filme. 64 de copii. Și atunci, îmi calc pe suflet punând unul mai în faþã. Dar o fac. Nu poate nimeni sã nu recunoascã cã „Mihai Viteazul" e cel mai important film românesc. Este singurul care a fost cumpãrat de americani ºi difuzat în lumea întreagã de Columbia Pictures. Numai asta dacã o spui ºi gata…
Dar poate aveþi ºi unul de suflet...
Pe urmã, vine un alt gen. Adaptãrile cinematografice. Eu le iubesc foarte mult pentru cã sunt romane foarte bine construite. Și atunci, aº pune „Osânda" sau „Atunci i-am condamnat pe toþi la moarte". Acestea au fost filmele care mi-au dat satisfacþia cea mai mare. Dar succesul cel mare îl fac „Nea Mãrin miliardar", „Dacii"... La „Mihai Viteazul" nu poþi sã vorbeºti, la fel cum nu poþi sã vorbeºti de filmul lui Mungiu care a luat premiul la Cannes. Cine vorbeºte de un astfel de film înseamnã cã este un idiot. Nu mai conteazã filmul, conteazã premiul. Cinematografia românã a ajuns sã primeascã premiul Cannes-ului.
„Orient Express" nu vã este drag?
„Orient Express" este genul de film pe care îl prefer eu. Cum sunt ºi „Ciuleandra" ºi cele pe care le-am mai spus.
Dar din seria de aventuri?
Pe alea le-am fãcut la comanda strãinilor. Am fãcut Jules Vernes, Jack London, Mihai câine de circ.
Cele poliþiste?
De ce am fãcut filme poliþiste? Pentru cã dedesubtul lor era istoria poporului român. Te uitai acolo, vedeai directorul cã se plimbã ºi sus erau tablourile lui Mihai ºi al lui Antonescu. Aºa cum au fost Marx ºi Engels, aºa se purtau Antonescu ºi Mihai. E adevãrul asupra epocii respective.
V-au lãsat comuniºtii cu tablourile acelea la filmãri?
Nu. Dumitru Popescu, cel mai mare cenzor, zis Dumnezeu, care era un tip foarte deºtept, talentat, îmi numãra împuºcãturile. Și atunci cum sã nu pun tablouri? L-am luat pe Zelea Codreanu... Erau ºi la ei scãpãri.
Vã consideraþi naþionalist?
Categoric da.
Ne judecãm greºit istoria în momentul de faþã? Mã refer la perioada interbelicã...
Din pãcate, da. Antonescu nu mi-e simpatic, dar a fost un mare român ºi unul din cei mai importanþi conducãtori de stat pe care i-am avut noi. A fost un român de mare valoare. El, Kogãlniceanu, Ion I. C. Brãtianu, Carol I. Nu vorbim de catastrofe, cum e Mihai de Hohenzollern.
Miclovan ºi Moldovan, personajele pe care le-aþi interpretat, nu aparþineau niciunui grup politic...
Ei se lãudau cã nu aparþin politic... Atunci când am fãcut „Un comisar acuzã", am dat de un material care dezvãluia cã legionarii s-au oprit cu execuþiile la o celulã distanþã de cea a lui Ceauºescu. Pentru cã legionarii îi executau numai pe cei care au fost politic împotriva lor. Cu comuniºtii, nu aveau nimic de împãrþit.
Suntem încã tulburaþi de fricã? Avem frustrãri, temeri nejustificate în raport cu istoria recentã?
Sigur da. Altfel, nu-mi imaginez de ce e o diferenþã atât de mare între istoricii noºtri. Am cercetat toatã istoria României când am fãcut „Mihai Viteazul" ºi „Dacii". O ºtiam mai bine decât istoricii. La „Dacii" am fãcut legendã - cã dacul, când moare, ia o bucatã de pãmânt ºi ºi-o pune pe piept. Este o invenþie de-a mea. Vitalitatea unui popor se manifestã în politicã. Începutul comunismului la noi este o lipsã de vitalitate. Totul era rusesc, inclusiv istoria. Dacã nu existã o culturã care sã înlocuiascã vitalitatea politicã, naþiunea dispare. Lucrul ãsta l-a spus Iorga. Poate nu cu aceste cuvinte, dar el a spus-o. Fãrã doar ºi poate, acest lucru m-a condus pe mine sã încerc sã arãt adevãrul, sã fac istorie adevãratã.
Sunteþi un om religios?
Nu sunt un om religios. Dar iubesc tradiþia. Respect religia pe care am moºtenit-o de la pãrinþii mei ºi de la þarã. O respect, dar nu sunt religios. Nu mã duc la bisericã. Nu mã manifest. Vreau sã spun cã primul film în bisericã a fost „Mihai Viteazul". Încoronarea. Serviciile pe care le-am fãcut eu Bisericii sunt imense, pentru cã am avut curajul sã fac în '70 „Osânda", punându-l pe Mihai sã-ºi urce Golgota cu o cruce în spate, exact ca a lui Isus. Când a vãzut asta Dumitru Popescu, s-a ridicat în picioare. I-am spus: „Staþi jos sã vedeþi pânã la sfârºit!" S-a aºezat. Și, în final, Amza urca dealul, e împuºcat din spate, când ajunge sus se agaþã de cruce ºi crucea cade. În momentul ãla, eu, care eram lângã el, am zis cã-l pãcãlesc ºi i-am spus: „Pãi vedeþi de ce am urcat-o?! Ca s-o dãrâm!" Realitatea nu era asta. Ceea ce rãmânea în sufletul omului era altceva. Era neomenia ãlora care trãgeau în el. Era o luptã...
Traversãm o perioadã jalnicã din punct de vedere politic?
Nu. Au fost ºi alte perioade jalnice.
Puteþi sã ne spuneþi care au fost cele mai interesante momente din spatele filmelor pe care le-aþi fãcut?
Eu am umblat în istorie, dar nu vi se pare curios cã am murit de atâtea ori? Aproape întotdeauna muream. Pentru cã personajele erau neutre. Pentru cã nu þineau nici cu regimul ãsta, nici cu celãlalt. Era un idealism pe care-l transmiteam. Spectatorii nu înþeleg întotdeauna tot, dar intuiesc ce ai vrut sã spui. „Nemuritorii" este un film care place la toatã lumea. Dar acolo sunt 13 inºi care mor pentru un ideal – sã aducã steagul lui Mihai în þarã. Și în þarã sunt omorâþi chiar de români. Sau „Coroana de foc", unde iar am reluat tema lui Mihai. Cu fantezia normalã cu care m-a influenþat cinematografia francezã.
Interesant este cã publicul de film în general vrea happy-end...
Eu întotdeauna le-am dat sfârºituri triste. În afarã de „Nea Mãrin miliardar". Întotdeauna am sfârºit cu eroul care murea.
Cu Jean Constantin faceþi un cuplu foarte reuºit...
Ãsta este un mare curaj. Nu existã niciun actor în lume care sã fi avut curajul în filme serioase sã ia alãturi de el un comediant.
Dar s-a adaptat excepþional în „Supravieþuitorul".
Eu m-am agãþat de Jean Constantin. Nu l-am lãsat aproape în niciun film.
Cum v-a venit ideea acestui personaj, Limbã?
Jean Constantin pigmenteazã foarte mult. De aia îl ºi folosesc.
Dupã ce criterii alegeaþi distribuþia?
Nu ºtiu... Mã uit.
Puneþi accentul pe intuiþie?
Da, pe intuiþie. Și nu fac probe. Niciodatã în viaþa mea nu am fãcut probe.
Cascadoriile din filmele dvs. cine le realiza? Lucraþi cu cineva?
Nu. Eu am fãcut prima ºcoalã de cascadori din România. Am fãcut ºapte – opt ºcoli de cascadori în România. Eu am fãcut cascadorie bazându-mã pe sportul pe care-l ºtiam ºi pe care-l fãcusem. Și pe autoritatea pe care o aveam. Le spuneam exact ce aveau de fãcut. Sã vã dau un exemplu. În „Orient Express", am pus aparatul pe ºinã, le-am spus cã eu sunt în faþã, la 30 – 40 de metri, iar când a trecut locomotiva de mine, sã ia aparatul, unul de un picior, unul de alt picior, ºi sã iasã de pe ºinã.
Știau cã trebuie sã ia de picior aparatul ºi sã fugã când trece locomotiva de mine. Când a plecat trenul, am auzit, la un moment dat, strigãtul celui de pe margine: „Sãããri!" Mi-a plãcut momentul... Era o senzaþie sã stai pe ºinã, sã vezi locomotiva venind spre tine. Și am stat pânã în ultima clipã. Spun clipã pentru cã era a 24-a parte dintr-o secundã.
Care cinematografie vã este mai aproape de suflet? Cea francezã, cea americanã?
Cea francezã a anilor '60 ºi cea americanã, fãrã doar ºi poate.
Cel mai redutabil adversar...
Nu am adversari. Nici mãcar duºmani nu am care sã aibã meseria mea. Într-un spectru mai larg însã, pot enumera lenea, ciubucul... Le ºtiþi mai bine ca mine! Ne trebuie mult prea mult timp pentru ca apele sã se limpezeascã în societate.
Nu vedeþi cã acum toatã lumea zice „români = hoþi, þigani"?! E ºi vina politicului... Dar ce poþi sã faci cu þiganii?! Cã existã între ei oameni care muncesc, care fac afaceri, e adevãrat. Dar majoritatea sunt cerºetori. Vreau sã spun urmãtorul lucru: pe mine, mã iubesc foarte mult þiganii. Dacã mai trec pe lângã români care nu mã recunosc, când trec pe lângã þigani nu existã sã nu mã recunoascã. Ne trebuie mult prea mult timp pentru ca apele sã se limpezeascã în societate. Nu vedeþi cã acum toatã lumea zice „români = hoþi, þigani"?!
Oamenii „din umbrã"
Titus Popovici, Dumitru Fernoaga, Ghiºe, era un ministru adjunct la culturã, Ion Brad. Aceºtia m-au susþinut. Și mai sunt ºi alþii. Vreau sã vã spun cã eu nu fãceam ceea ce am fãcut dacã eram singur. Fernoaga, care era ºef de studio, vedea cã eu am pus pe perete, la filmãri, tabloul lui Zelea Codreanu. Și lui îi plãcea.
Chit cã avea legãturi ºi cu Securitatea. Îi plãcea ce fãceam. Oamenii intuiesc. Nu înseamnã cã, dacã pun tabloul lui Zelea Codreanu, sunt eu legionar sau o fac pentru legionari. Doamne fereºte! Aºa vãzuserã ºi ei în copilãrie. Și asta dãdea impresia de adevãrat. Senzaþia de adevãrat.
Vreau sã vã spun cã eu nu fãceam ceea ce am fãcut dacã eram singur
Poveste de viaþã
„Nicu Ceauºescu avea amante pe care le mai foloseam ºi eu"
Când avea Nicuºor Ceauºescu 15 ani, eu am avut premiera la „Mihai Viteazul". Eram la Athenee Palace, la recepþia de dupã premierã. Și l-a trimis pe unul dintre cascadori sã vinã sã mã invite la el la masã. I-am transmis cã eu îl invit pe el la masa mea, pentru cã eu am musafiri. „Nu pot sã vin!" Nu a venit nici el. Era un puºti. Pe urmã a crescut. Ajunsese secretar. Și am crezut cã-mi poartã râcã.
Ne-am mai potrivit sã picãm împreunã când a crescut bãiatul. Avea amante. De unde sã ºtiu eu cã sunt amantele lui Nicuºor?! Le mai foloseam ºi eu... Aºa am surprins-o o datã pe Elena Ceauºescu cum stãtea pe o stradã sã vadã dacã vine o tipã de-a lui la mine.
Altã datã, eram la mare, la Olimp. Filmam noaptea pe stradã. Mi-a spus cineva cã este Ceauºescu acolo. Era cu Viorel Pãunescu, care era directorul barului ºi prieten bun cu Nicu Ceauºescu. I-am vãzut cã au ieºit afarã ºi se uitau. Trimite pe cineva sã mã invite în bar. Și i-am spus cã nu pot sã vin, pentru cã am filmare, am actori. „Trebuie sã termin. O sã vin dupã." Dupã filmare, de abia am aºteptat sã mã duc acasã. Dar eu nu fac din asta vitejie.
M-am mai pomenit cu el într-o duminicã dimineaþã, când a venit la un film. Am intrat, ne-am aºezat, el mai în faþã, eu puþin mai în spate. Am vãzut filmul. S-a ridicat ºi a zis: „Bã, frig e la voi aici... Ce frumos e filmul!" Atât! De unde sã ºtiu eu cã sunt amantele lui Nicuºor?! Le mai foloseam ºi eu... Aºa am surprins-o o datã pe Elena Ceauºescu cum stãtea pe o stradã sã vadã dacã vine o tipã de-a lui la mine.
|
13 Apr 2008, 21:44
..(oricum, pe langa "15", asta pare film de Oscar 
, avea dreptata Carmazan: "E cel mai bun film al lui facut dupa Revolutie" )
Copyright© 2000-2025 Cinemagia® 
