(Werner Herzog) Stroszek vs. Day of Wrath (Carl Theodor Dreyer)

[Liviu-]

Meci: (D3. Werner Herzog) Stroszek vs. Day of Wrath (D4. Carl Theodor Dreyer)

Rezultat: 1 - 2

Perioada de votare: 16 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2011

Topicuri utile:

Turneu regizori - Reguli / Rezultate

Turneu - Idei / Discutii / Nelamuriri

[aniela07]

Of, oare cum reusesc eu sa am timp fix cand e Dreyer in competitie, desi am hotarat deja ca nu prea-mi place stilul lui?!!? Asa as fi vrut sa particip la runda anterioara, dar nu am avut timp sa vad Vera Drake. snif.

[Federico]

Ce tare! Eu Stroszeck mi-l procurasem de fix un an cand am trecut printr-o faza Herzog si n-apucasem sa-l vad, si de-atunci i-am tot dat tarcoale luna de luna cu constiinta oarecum neimplinita si neimpacata, si pana la urma nu stiu ce mi-a venit si l-am vazut duminica trecuta, insa fara sa fiu habar de constient ca e-n competitia asta. Isn't that fucked up?!

[marcusARCUS]

Primul meu film de Dreyer.Nu pot sa zic ca m-a dat pe spate.

CE NU MI-A PLACUT LA FILMUL ASTA :

1).E putin prea incet pentru gustul meu.Am putut sa suport (suport e cam exagerat,ca in afara de Nostalgia,mi-a placut tot) Tarkovski,dar acesta e prea lent.Inteleg ca asta e stilul lui Dreyer.

2).Povestea nu prea se leaga prea bine si la final POSIBIL SPOILER eu nu m-am prins daca ea este cu adevarat vrajitoare sau nu.

CE MI-A PLACUT LA FILMUL ASTA :

1).Jocul actorilor care este genial,mai ales cel al actritei din rolul principal.

2).Atmosfera pe care o creeaza Dreyer,facuta parca pentru un film horror:fetele grave ale actorilor,incantatiile sectelor in cateva scene in background si suieratul vantului care mi-a ramas intiparit in minte.Plus imaginea de final.

3).Si premiza,care este una foarte intriganta,dar care se strica din cauza executiei pretentioase.

6.5/10

Maine/poimaine revin cu parerea la Stroszek.

[varu]

Stroszek

Not bad at all.
Bun.
Tragedia unui om marunt, prezentata intr-o maniera mai degraba opaca, minimalista, sunt rare puseele de revolta, izbucnirile personajului principal de-a lungul filmului, cred ca am retinut un singur monolog mai lung de 2 minute din gura lui si cateva replici fistichii din coltul gurii (aia de la pian e memorabila, "ce-or sa faca obiectele astea cand eu n-oi mai fi"), totul pe un fundal duplex Germania-Sua al alienarii si al neputintei fericirii.
Rar mi-a fost dat sa vad intr-un film o America mai dezolanta, America rulotelor si-a maidanelor, a oamenilor marunti ce-si traiesc viata marunta in camp deschis, a consumerismului si a iluziilor desarte taxate nemilos de banci (Doamne cat de infiorator de hilar poate sa arate functionarul ala bancar, genul sa-i cari pumni numai cand ii vezi fata).
O poveste despre lantul care se strange incet in jurul creierului tau atunci iluzia fericirii schimbarii mediului inconjurator se spulbera. Faza animalutelor care canta si danseaza mi se pare una memorabila, sigur ramai cu ea in cap mult timp dupa ce filmul se termina.
De altfel am remarcat ca rostogolirea, luarea pe o panta in jos a vietii sarmanului Stroszek pe taramul fagaduintei e marcata punctual de relatia cu pasarici: canarul i se confisca pe aeroport, jefuieste magazinul ca sa ia un pui inghetat, gainile ii asigura fondul muzical si ritmic sa-si traga glontul in cap. Epic.

[marcusARCUS]

Filmul e cam incoerent pe alocuri,dar jocul actorilor este bun (desi nu la fel de bun ca in filmul lui Dreyer),iar aici,desi Herzog vrea sa redea ideea unei lumi mizere,e una foarte diferita de ceea ce am vazut pana acum.Aici toate personajele sunt speciale in felul lor de a fi.Adica putin sarite de pe fix.Finalul cred ca mi-a placut cel mai mult la acest film.Insumeaza toata nebunia din film si o reda in aproximativ 3 minute.Si fata de filmul lui Dreyer,este contemplativ,dar nu este asa pretentios.

Per total:8.5/10

[marcusARCUS]

Filmul e cam incoerent pe alocuri,dar jocul actorilor este bun (desi nu la fel de bun ca in filmul lui Dreyer),iar aici,desi Herzog vrea sa redea ideea unei lumi mizere,e una foarte diferita de ceea ce am vazut pana acum.Aici toate personajele sunt speciale in felul lor de a fi.Adica putin sarite de pe fix.Finalul cred ca mi-a placut cel mai mult la acest film.Insumeaza toata nebunia din film si o reda in aproximativ 3 minute.Si fata de filmul lui Dreyer,este contemplativ,dar nu este asa pretentios.

Per total:8.5/10

A,da VOT:STROSZEK

[MinRep]

Vredens Dag
Datorita istoriei lor, danezii si povestile cu vrajitoare merg mana in mana. De la "Haxan", pseudo-documentarul mut al lui Benjamin Christensen, la "Antichrist"-ul lui von Trier, vrajitoria este o tema care tot revine in filmele danezilor. Dreyer insusi a abordat tema de mai multe ori, iar coflictele religioase par sa fie in centrul preocuparilor sale.
"Vredens Dag" este bazat pe un caz real, documentat de justitia vremii. Anne, sotia nesatisfacuta a unui pastor (sau cum se numesc) mult mai batran incepe o relatie cu fiul acestuia, Martin. Cand batranul moare brusc, Anne este acuzata de vrajitorie. Incapabil de a-si accepta propriile sentimente si dorind sa scape de sentimentul de vinovatie, Martin se alatura acuzatorilor. Dezamagita, Anne isi semneaza propria condamnare.
Dreyer compune filmul din care lungi, luminate expresionist, punand accent pe reconstituirea spatiului in care se petrece actiunea (camera in care pastorul moare, capela in care are loc inmormantarea, casa saracacioasa a batranei care poate chiar este o vrajitoare), dar si pe fetele actorilor, foarte expresivi chiar si in medium sau long shots. Iar toata regia pare sa convearga inspre figura necrutatoare a interpretei rolului principal, Lisbeth Movin. Ea reprezinta centrul moral al acestei povesti, singurul personaj care se cunoaste pe sine si, in consecinta, sortita pierzaniei, in acest Ev Mediu intarziat.


Stroszek
Iarasi, unul dintre Herzog-urile mele preferate, despre mirajul Americii, care s-a dovedit destul de generoasa cu talentatul cineast german, dar poate nu la fel de mult cu imigrantii saraci precum Stroszek. La fel ca toate filmele lui Herzog, si acesta este un film despre insanity, care pune stapanire pe om in momentele sale de maxima frustrare si/sau alienare. E drept, Bruno S. e o prezenta mult mai calma decat Kinski (sau Nicolas Cage), dar nebunia sa auto-distructiva pune stapanire pe el in final, iar Herzog ii abandoneaza povestea oarecum in coada de peste pentru a filma niste gaini dansand isterizant pe o melodie de carnaval. "Stroszek" este pesimist atat ca satira sociala, cat si ca film existential - nu e de mirare ca unii s-au sinucis in timp ce se uitau la el .


Vot: Dreyer (not an easy choice)

[varu]

Day of Wrath

Acum l-am terminat de vazut.
Din punct de vedere al jocului actoricesc, al rostirii replicilor pe pilot automat, taraganat si fara nicio modulatie a vocii, filmul asta e mai bressonian decat tot ce urasc unii la Bresson.
Din punct de vedere al construirii cadrelor, al jocului lumina-intuneric, al expresivitatii fetelor, al crearii unui loc al austeritatii si al tenebrosului in care se desfasoara actiunea, filmul asta e o capodopera. Te apuca asa un sentiment de nostalgie pentru felul asta migalos de a face cinema, din vremurile cand calitatea prima in fata calitatii (si din ratiuni economice) si cand capodoperele erau mai multe raportat la cate filme se faceau. Poate ca scaderea capodoperelor in cinema e direct proportionala cu aparitia culorii.
Nu e doar un film de atmosfera, e un film cu o tema de tragedie clasica in care oamenii sunt manati de spirite/zei/Dumnezeu (prezenta sacrului), in care individualitatea e sucombata in fata sacralitatii, aceasta capitulare a profanului, a vietii omului in fata sacrului si a cutumei religioase fiind samanta tragediei. Eu vad filmul asta si ca un fel de a trata pacatul originar in cinema, practic tragedia Annei are loc inainte de actiunile din film, drama e prescrisa proscrisei, tot ce se intampla pe ecran pare mai curand un joc al sortii unde ne putem imagina soarta ca un papusar ce trage de sfoara toate personajele dupa un scenariu dinainte stiut. Mi-a placut o vorba pe care am auzit-o: soarta e ca un nebun ce te urmareste cu briciul in mana. Si daca te urmareste intr-o incapere inchisa ca in filmul asta al lui Dreyer, rezultatul e de la sine inteles.
Filmele lui Dreyer (am vazut Ioana D'Arc si acesta) nu sunt facile, confortabile sau relaxante, sunt apasatoare, lente si presarate de morala, dar esteticul nu e niciodata lasat la o parte, vizual un film al lui Dreyer e impecabil si e indiscutabil un creator de capodopere si unul dintre cei mai mari cineasti din cati au fost si sunt. Nu ai cum sa nu recunosti asta, chiar daca nu sunt filme placute.

Votez cu Dreyer.