Turneu: (John Cassavetes) Faces vs. A Time to live, a time to die (Hou Hsiao-hsien)

[Liviu-]

Meci: (A1. John Cassavetes) Faces vs. A Time to live, a time to die (A2. Hou Hsiao-hsien)

Rezultat: 3 - 3

Perioada de votare: 15 august 2011 - 21 august 2011

Topicuri utile:

Turneu regizori - Reguli / Rezultate

Turneu - Idei / Discutii / Nelamuriri

A time to live and the time to die - Meditatie lipsita de pretiozitate asupra vietii. Hou isi descrie amintirile din copilarie si naratiunea apartine unui tanar, dar perspectiva e a unui batran, prin detasare si notele de nostalgie. Imaginile sunt ridicol de reusite in comparatie cu banalitatea personajelor si a povestii. Totul e schitat, nimic exagerat si nimic cunoscut cu adevarat. Aceeasi lipsa de detalii da o nota de universalitate, de familie care ar putea fi inalnita oriunde in lume. Regia nu e totul, dar patrunde totul si ii da dimensiuni neasteptate.

Dupa ce vad Faces, am sa si votez.

[Windom]

Faces reprezintă un reper major in istoria filmului independent american. Conceput iniţial ca piesă de teatru, filmul a fost realizat într-un moment în care atitudinea lui Casavettes faţă de Hollywood se cristalizase deja. Avusese cel puţin două colaborări de tristă amintire cu sistemul, ajungînd la concluzia că singurul loc unde un actor mai poate beneficia de libertate de mişcare îl reprezintă teatrul. Prin urmare, a conceput un scenariu pentru un teatru filmat, în care singurul lucru care conta era libertatea de exprimare a actorului. Restul – story, imagine, detalii tehnice – erau, dacă nu ignorate, împinse undeva în spate.
Filmul este constituit dintr-o succesiune de secvenţe lipsite de finalitate concretă, populate de personaje ajunse la limită, sătule de farsa socială şi care îşi îndepărtează, treptat, măştile (Faces) pentru a scoate la iveală ceea ce se află dedesubt.
Ce reprezintă pînă la urmă Faces? Este o critică adresată societăţii americane, clasei mijlocii mai exact, reprezentată prin acel cuplu „de modă veche”, ducînd un trai resemnat într-o existenţă monotonă. Asta pînă în momentul în care influenţele „nocive” ale societăţii, pîndind de dincolo de confortul casnic, le invadează viaţa. Este, în acelaşi timp, un manifest anti-Hollywood, atit prin tehnicile şi modalităţile de realizare, cît şi prin anti-eroii aduşi în prim plan.
Teribilă şi dureros de urmărit scena în care Chet (Seymour Cassel) „o seduce” pe Maria (Dorothy Gulliver)...

10/10


A time to live and the time to die se află în complet contrast cu Faces, dacă e să facem o comparaţie. În Faces, trăirile personajelor sînt pe ecran, marea lor majoritate,for all the people to see. Asiaticii sînt interiorizaţi însă în cazul de faţă suspectez şi o incapabilate de exprimare din partea personajelor. Totul mocneşte, stagnează, durerea este îngheţată în cadre de o frumuseţe aparte, meticulos realizate, total diferite de completa ignorare a esteticii de către Casavettes. Filmul este o meditaţie elegiacă despre trecerea timpului. Care timp este, din păcate, şi hiba sa principală, avem un film lungit excesiv, care ar plictisi dacă n-ai rămîne impresionat, ici-colo, de o scenă sau alta...

8/10

Aşadar, Faces cîştigă. A time to live and the time to die, cu toate calităţile sale, pare destul de banal, prin comparatie.

Faces - A time to live and the time to die 1-0

[Liviu-]

Faces

Nefiind un cunoscator al lui Cassavetes (inainte de Faces am vazut doar A woman under the influence) si cum inca nu m-am atasat de el si de filmele sale, mi se pare putin irelevant din propria perspectiva faptul ca filmul sau ar fi un manifest anti-Hollywood, ceea ce intr-adevar pare a fi.

Dupa cum a zis si Windom filmul asta a minimalizat pe cat posibil multe zone ale cinematografiei, inclusiv una din cele pe care eu le apreciez cel mai mult, una definitorie, imaginea. Aici imaginea e doar un mijloc de redare a personajelor, iar practic tot ce e in jurul lor e lipsit de importanta. Ar fi putut la fel de bine sa fie un mediu asemanator celui din Dogville si n-ar fi facut o mare diferenta. Prefer filmele care cuprind prin cadrele lor o anumita frumuseste a lumei inconjuratoare, dar pe de alta parte apreciez foarte mult si filmele conduse de dialog. Culmea e ca Faces nu mi se pare condus de dialog atat de mult pe cat ar parea din moment ce tot filmul se vorbeste de la un capat la altul. Personajele vorbesc, dar parca e mai putin important ce vorbesc. Logoreea lor arata mai degraba starea de saturatie in care au ajuns, sunt atat de nelinistite incat nici nu mai conteaza ce scot pe gura atata timp cat fac ceva care sa dea impresia ca sunt fiinte vii. Toate personajele din filmul asta par obosite, ajunse intr-un punct mort al vietii lor. Trebuie sa-i dau dreptate lui Windom, orb de-as fi si tot nu m-as putea gandi la altceva decat la decaderea acelei societati bazata cumva pe cultul casniciei.

Nu e genul de film in care simpatizezi cu personajele, ci in care le privesti de departe, cu o anume raceala, le analizezi si tragi concluzii despre ele. Acest tip de film nu-ti starneste emotii, nu implica spectatorul, te tine la distanta si te obliga sa gandesti asupra situatiei lor. N-as putea spune daca e un lucru bun sau rau, pentru ca e o chestie foarte subiectiva. Tine de ce asteapta fiecare de la un film. Personal apreciez lucrul asta, e punctul forte al filmului, desi, din pacate, mai mult de atat nu prea poate oferi. Desigur, cand zic asta nu exclud jocul actorilor, el e cel care defineste atmosfera filmului si cu siguranta ei se descurca excelent. Rar filme in care sa nu poti reprosa nimic niciunui actor, iar interpretarea fiecaruia sa insemne ceva in economia filmului. Intr-adevar, sunt si destul de putine personaje, probabil si pentru ca, asa cum a precizat Windom, initial s-ar fi vrut a fi o piesa de teatru.

A time to live and the time to die

Imi place descrierea lui Twinsen, cred ca a surprins foarte bine esenta filmului in doar cateva propozitii. Asta am apreciat si eu la film, dar cu toate astea am simtit ca e putin cam lung, desi oricand as accepta vinovatia unei implicari scazute din partea mea in universul filmului.

Hou face ceea ce Cassavetes ignora, anume simti ca a existat si un regizor in spatele filmului, iar acesta a avut un mare cuvant de spus. Suprinde extrem de bine acele momente din viata care par simple, banale, dar care sunt cumva definitorii. Sunt acel tip de momente care-ti vin instinctual in minte atunci cand te gandesti la copilarie sau la anumite persoane, aparent lipsite de importanta ca actiune, dar care inseamna enorm pentru spirit, momente de o mare caldura interioara atunci cand cochetezi cu nostalgia.

Spre deosebire de Faces, filmul asiatic vrea sa simti ceva, iar daca nu a facut-o inseamna ca nu si-a atins scopul. E ciudat cum cele doua filme de runda asta exceleaza acolo unde celuilalt ii lipseste ceva, cu siguranta de asta sunt si atat de diferite. Mie imi pare foarte rau ca unul dintre regizori va trebui sa dispara, pentru ca, desi niciunul nu m-a impresionat foarte tare prin aceste doua filme, as fi fost foarte curios sa-i urmaresc in continuare si probabil o voi face oricum.

Momentan imi aman votul pentru ca sunt intr-o dilema. Cred ca mai intai am sa revad si cateva scene din filmul asiatic pentru ca a trecut ceva timp de cand l-am vazut.

[Windom]

N-am zis ca filmul s-a vrut initial a fi piesa de teatru, ci ca isi are radacinile acolo. Practic, ceea ce vedem pe ecran este o punere in practica a metodei propovaduite de scoala Lee Strasberg - Elia Kazan. E vorba despre acel method acting. Nu se cauta actori pentru roluri, se cauta roluri pentru actori. La fel a procedat si Casavettes. Nu mi se pare ca aceasta metoda te indeparteaza ori ca te lasa rece. E nevoie doar de putina familiarizare. Eu, in schimb, nu ma pot identifica cu majoritatea personajelor din filmele asiatice (cu putine exceptii), oricit as incerca. Nu sint rasist, nimic de felul asta, pur si simplu mi se par mult prea criptice, inchise in carapacea lor, de care nu reusesc sa trec. Acelasi lucru s-a intimplat si cu A Time to Live... Le observ angoasele dar nu pot sa le simt.
Oricum, A Time to Live... ar necesita cel putin inca o vizionare pentru a-i putea patrunde toate intelesurile.

Faces - Oh, God. Doua ore de nefericire infundata pe gat pana la refuz. Sacrificiile pe care le fac pentru turneul asta...

In filmul asta si probabil si in capul lui Cassavetes toti oamenii sunt la fel. Pastreaza robotic aparentele, hahaie isteric si sufera proooofund in interior. Barbatii sunt obsedati de putere, femeile de barbati. Modelul de scena din Faces poate fi rezumat asa: niste oameni hahaie si par sa sa simta bine. Apoi unul din ei spune ceva gresit sau jignitor si mastile cad pentru o clipa! Si astfel iese profuuuund la iveala suferinta. Apoi o persoana de sex opus trebuie sa aline nefericirea, dar nu poate sa o faca decat dupa complicate tatonari din spatele armurii fiecaruia. Sunt nevoit sa recunosc ca filmul are stil si actorii joaca bine, dar este un atat de vapid si borderline bolnav exercitiu in suferinta, incat asta nu e prea multa alinare.

Votul meu merge cu ambele maini la Hou. Ca regizor, Hou e evident mai bun. Ca scenarist, are modestia de a realiza ca nu intelege cu adevarat personajele si atunci pur si simplu le priveste din exterior. Cassavetes in schimb da verdicte, are pretentia de fi profund. Si nu e.

[Windom]

Casavettes e doar radiologul. Tu, ca spectator, esti medicul care da verdictul. Cel putin asa vad eu lucrurile. Nu iti spune asta e bad guy, asta e curva... Iti expune niste caractere, creionate din proprie experienta (din cite stiu, personajele au fost construite avind anumiti prieteni, amici, cunostinte, in minte). E radiografia unei societati, azi depasita, intr-adevar, dar asta nu inseamna ca respectiva radiografie nu e valabila...

E radiografia unei societati, azi depasita, intr-adevar, dar asta nu inseamna ca respectiva radiografie nu e valabila...

E greu sa faci radiografia unei societati cand ai un singur tip uman: omul gol pe dinauntru care joaca un rol ca sa-si ascunda suferinta. Oricum ar fi societatea in care traiesti, oamenii au fost si vor fi intodeauna diferiti. As merge mai departe: lui Cassavetes ii place mizeria personajelor sale. Foarte probabil sunt oglinda lui insusi, nu a societatii.

Eu, in schimb, nu ma pot identifica cu majoritatea personajelor din filmele asiatice (cu putine exceptii), oricit as incerca. Nu sint rasist, nimic de felul asta, pur si simplu mi se par mult prea criptice, inchise in carapacea lor, de care nu reusesc sa trec. Acelasi lucru s-a intimplat si cu A Time to Live... Le observ angoasele dar nu pot sa le simt.

In A Time to live... Hou nu intra in sufletul personajelor, deci e normal sa nu simti prea mult pentru ele. E adevarat ca asiaticii sunt in general mai introvertiti, dar asta se datoreaza partial sensibilitatii mai accentuate si faptului ca respecta mai mult pe cei din jur. S-ar putea sa ma insel, dar probabil nu ai vazut multe filme asiatice si de aceea nu le-ai gasit pe cele cu adevarat emotionante. Sunt curios cum o sa ti se para Love Letter, care intra in concurs peste 2 saptamani si care e un film de personaje. Alt film excelent de personaje e Friend (Chingoo), daca preferi ceva mai inspre crime/drama.

[Windom]

As merge mai departe: lui Cassavetes ii place mizeria personajelor sale. Foarte probabil sunt oglinda lui insusi, nu a societatii.

Da, personajele din Faces sint oglinda lui Cassavetes, insa doar in masura in care ele reflecta, prin refuzul de a mai accepta normele sociale, propriul sau refuz de a urma o cariera de regizor "cuminte", dresat de sistem. Dincolo de asta nu prea vad asemanare. Nu avem de-a face cu un Bergman, care sa-si transpuna pe ecran propriile angoase. Cassavetes a fost un caracter exuberant, mult mai preocupat de relatiile interumane decit de sondarea abisurilor sufletesti.
Referitor la cinamatografia asiatica, servesc asa ceva, nu-i vorba, insa, de obicei, cind imi indrept ochii spre Rasarit, I'm after the shock value. Adica, mai mult Miike, mai putin Ozu. Guilty. Mereu astept ca "anormalul" sa tisneasca de dupa colt. Cind asta nu se intimpla, normalul risca sa devina banal...

[MinRep]

Pentru mine, e un meci problematic. E foarte greu sa alegi intre doi regizori care fac filme atat de diferite si au un, fiecare, un stil propriu usor identificabil.

"Faces" este filmul mai "important", luat in contextul unei filmografii care a inspirat multi regizori, de la Scorsese la Cristi Puiu. De asemenea, este filmul mai inovator, sau - mai bine zis - mai curajos, atat din punctul de vedere al regiei, cat si al interpretarilor, al imaginilor, al temei/temelor abordate. Este un film care nu are corespondent cinematografic, dar, cel putin pe mine, ma indeparteaza un pic. Aceasta nu este o critica a filmului, dar mie imi este greu sa relationez cu personajele din "Faces", indiferent cat de buni sunt actorii. (Dar mentionez ca acest lucru nu este adevarat pentru celelalte filme ale lui Cassavetes) Sunt scene in film care au incarcatura emotionala (tentativa de sinucidere, "confruntarea finala si ultimul cadru...), dar acestea sunt izolate intr-un intr-un "invelis dur", greu de strapuns pentru spectator.

"A Time to Live and a Time to Die", pe de alta parte, este un film "nostalgic" nu doar fata de trecutul personal al regizorului/scenarist sau trecutul istoric al Chinei si Taiwan-ului, dar si fata de istoria imaginilor in miscare. Evident, Ozu e un reper important al lui Hou Hsiao-Hsien, dar ma intreb cat de mult sau daca a fost influentat de "Amarcord" sau filmele lui Satyajit Say (despre care probabil o sa discutam mai incolo in turneu).

Nu sunt de acord ca al doilea film este lung sau lungit (cu atat mai mult nu in comparatie cu "Faces", fata de care nu este mai lung decat cu 10 minute). Pacing-ul este destul de lent, dar, in nici doua ore si jumatate, acopera mai mult de o decada, asa ca nu consider ca lungimea este nejustificata. De asemenea, nu este numai un film despre rememorarea copilariei si adolescentei sau despre diferentele intre generatii si lipsa de comunicare, ci abordeaza probleme politice, diferente culturale, delincventa juvenila, impactul confruntarilor armate si revolutiilor asupra oamenilor de rand etc. Este si un film despre indiferenta si suferinta, fiind singurul film de care imi amintesc in care exista cate un personaj care sa sufere de cancer, Alzheimer si TBC (+/- astm). Nu este usor sa jonglezi cu atatea elemente, dar cred ca Hou Hsiao-Hsien s-a descurcat foarte bine.
--------------------------

Am rezerve in privinta unor subplot-uri din "A Time to Live and a Time to Die" (toata povestea cu fata de la sfarsit...), dar este filmul care imi place mai mult dintre acestea doua. Deci votul meu este pentru el.

[Liviu-]

Pentru cine nu a gasit A Time to Live, A Time to Die.

Da, personajele din Faces sint oglinda lui Cassavetes, insa doar in masura in care ele reflecta, prin refuzul de a mai accepta normele sociale, propriul sau refuz de a urma o cariera de regizor "cuminte", dresat de sistem.

Eu nu am vazut cine stie ce refuz de a accepta normele sociale. Dimpotriva, Richard e *mandru* de abilitatile sale sociale, de exemplu in scena in care reuseste sa-i domine pe cei doi oameni de afaceri. Nu am vazut in filmul asta o alternativa viabila la Hollywood si, mai grav, in cadrul filmului nu am vazut o alternativa la societatea pe care spui tu ca ar critica-o. De exemplu imi place foarte mult "Zbor deasupra unui cuib de cuci" (cartea, nu si filmul) tocmai prin faptul ca e un protest real impotriva sistemului din acea perioada si propune niste alternative. Cassavetes STIE sa se foloseasca de sistem si la fel ca personajul sau e mandru de abilitatile sale sociale si de inteligenta sa. Nu are vreo procupare reala pentru oamenii din jur, iar daca respinge Hollywoodul asta e pentru ca vrea sa-si urmeze propriul sau stil artistic. Filmele sale nu pot inlocui Hollywoodul pentru ca resping publicul prin aroganta si lipsa de empatie pe care o emana.

[Windom]

N-am zis ca JC face o critica a societatii, omul n-a fost caracterizat prin militantismul unui Mike Leigh, de exemplu. Nu a abordat niciodata probleme la nivel macro, ci micro, legate strict de relatiile interumane. Cind a abordat chestiuni legate de mecanismele de functionare a societatii (vezi scena amintita de tine, cu Richard), a facut-o doar pentru a ajuta la creionarea personajului respectiv, fara diletantism.

Ce reprezintă pînă la urmă Faces? Este o critică adresată societăţii americane, clasei mijlocii mai exact

N-am zis ca JC face o critica a societatii

Well...

[Windom]

Este si nu este critica sociala. Depinde la care sens te referi atunci cind zici "social" - la individ, ca parte componenta a societatii (si de asta se ocupa Cassavetes) sau la "mase". Critica sociala poate fi considerata si o analiza (mai mult sau mai putin ingaduitoare) a relatiilor dintre indivizii care formeaza "societatea". Si apoi exista cealalta "critica sociala", in care sint luate la puricat probleme de cu totul alta natura (vezi Leigh, Loach, Bertolucci etc.).
Nu m-am exprimat tocmai precis, de aceea pare ca m-am contrazis...

[rvn]

-FACES-
dupa vreo 20 de minute de la inceperea vizionarii tot aveam impresia ca ma aflu in fata unui documentar despre viata nebuna a elitei americane a anilor 60 si pe de-o parte,poate asa este,din cauza imaginilor alb-negru,dar Cassavetes nu este un povestitor,el lasa expresia fetei actorului sa domine,sa comunice cu spectatorul si sa transmita tot ce se afla inauntrul personajului,dar pentru asta trebuie sa ai multa rabdare pentru a urmari cum e se decoperteaza,cum isi da jos masca si lasa suferintele si starile sufletesti sa rabufneasca.
fara indoiala,”Faces” este radiografia societatii americane a acelor ani,un protest fata de regulile impuse ale casniciei,un mod de eliberare din aceste constrangeri sociale la care barbatii si femeile americane,obisnuiti cu lifestylul si viata confortabila pe care le-o permite succesul in afaceri,sunt obligati sa le suporte.
facem cunostinta cu personajele in mod simplu,brut:o zi obisnuita la birou a bussinesmanului Richard Frost,incununata cu succesul incheierii unei afaceri,sarbatorita apoi din plin intr-unul din barurile de noapte la mare moda in acea perioada.acesta este decorul reprezentativ in care ne introduce Cassavetes,pentru ca noi,ulterior,pe fondul unui alt decor,mult mai minimalist,sa fim martorii unor scene in care personajele,extrase oarecum din marea masa si aflate intr-un grup si cadru mult mai intime,ne arata alta fata a lor,mult mai trista..
Toate rasetele,cupletele si scheciurile lor sunt fortate,o falsa amagire ca viata lor e o continua distractie si e de-ajuns ca unul dintre ei sa lase putin sa iasa la iveala din nefericirea interioara ca apoi,tot dialogul dintre ei devina o dureroasa confruntare cu ei insisi,cu deceptiile si plictiseala vietii lor cotidiene.toate personajele fumeaza tigara de la tigara,dar nu numai pentru ca si asta era un accesoriu sic al vietii sociale din acea perioada,ci pentru a masca mizeria sufleteasca in care se zbat,fiecare din diverse motive.
mi s-a parut cumva ca filmul are doua acte,asa cum ar putea avea o piesa de teatru,exact cum a spus si Windom ca regizorul a conceput scenariul ca pentru un joc actoricesc pe scena.primul,este cel in care protagonisti sunt John Marley si Gena Rowlands iar al doilea,aproape tras la indigou,ne aduce in prim plan actorii din rolurile secundare:Lynn Carlin si Seymour Cassel.intre ele,aflam de fapt care este problema:divortul sotilor Frost,cu toate implicatiile emotionale si efortul lor de a merge mai departe,de adaptare la o noua viata...totul este invelit sub forma unei „terapii de grup”, iar tentativa de suicid a Mariei,este urmarea neputintei de adaptare la acest context social nou.

imi place stilul regizoral al lui Cassavetes.incep sa-l descopar si cred ca nu degeaba a ales independenta. modul lui de exprimare artistica este sigur consecinta dezgustului pentru falsitate.
evident,nu dau verdictul inainte.desi nu am apetenta pentru filmul asiatic,cum am mai spus-o,e posibil ca sa am o revelatie

[rvn]

fiindca nu vreau sa raman in urma si sa incurc lucrurile pe-aici,pentru meciul asta,optiunea mea e Cassavetes.am vazut si filmul chinezesc,in mare parte,si o sa revin cu argumentele de rigoare,

[Liviu-]

Alt film excelent de personaje e Friend (Chingoo), daca preferi ceva mai inspre crime/drama.

Vazut in seara asta. Nu mi s-a parut un film extraordinar, dar mi-a placut. Pe tema prieteniei m-a atins mult mai mult filmul lui Park, JSA, dar suntem persoane diferite, inevitabil vom avea si experiente diferite.

Oricum, A Time to Live... ar necesita cel putin inca o vizionare pentru a-i putea patrunde toate intelesurile.

Asa simt si eu. Am tot amanat votul pentru ca ma gandeam sa-l revad, dar n-am mai facut-o. Dorinta de a-l revedea e insa un factor important pentru vot, dorinta care nu pot spune ca o simt fata de filmul lui Cassavetes. Asta, impreuna cu faptul ca filmul a reusit sa-mi transmita ceva, sa ma atinga cumva, ma face sa-i dau votul meu lui A Time to live, a time to die.

fiindca nu vreau sa raman in urma si sa incurc lucrurile pe-aici,pentru meciul asta,optiunea mea e Cassavetes.am vazut si filmul chinezesc,in mare parte,si o sa revin cu argumentele de rigoare,

Pentru a putea lua in considerare votul va trebui sa zici ceva si despre filmul asiatic. Eu te cred pe cuvant, dar ar fi gresit sa creez chiar din prima runda un precedent ce ar fi deranjant pentru mine mai ales in restul turneului. Poti scrie chiar un singur rand daca ceea ce contine e concludent. Filmul e taiwanez

Cu o zi inainte de inchiderea perioadei de votare scorul este 3-1 pentru filmul asiatic.

Vazut in seara asta. Nu mi s-a parut un film extraordinar, dar mi-a placut. Pe tema prieteniei m-a atins mult mai mult filmul lui Park, JSA, dar suntem persoane diferite, inevitabil vom avea si experiente diferite.

Din punctul de vedere a temei prieteniei, Machuca e mult peste Friend si JSA. Windom zicea ca asiaticii sunt prea "criptici" si inchisi in carapace si de aia i-am recomandat Friend, care e un film bun asiatic cu personaje cu care oricine se poate identifica.

[Windom]

Inca n-am vazut Friend, insa am vazut Ni na bian ji dian, un film ce mi s-a parut exceptional. Mai mult, am reusit imposibilul - identificarea cu personajele. Scuze de off...