2046 vs. O melissokomos vs. Exotica vs. All About Lily Chou-Chou

[Liviu-]

Meci: (B5. Wong Kar Wai) 2046 vs. (B5. Th. Angelopoulos) O melissokomos vs (B6. Atom Egoyan) Exotica vs. (B6. Shunji Iwai) All About Lily Chou-Chou

Rezultat: 4 - 2 - 1 - 1

Perioada de votare: 24 octombrie 2011 - 30 octombrie 2011

Topicuri utile:

Turneu regizori - Reguli / Rezultate

Turneu - Idei / Discutii / Nelamuriri

Oho, ce saptamana! Am vazut deja toate filmele si cred ca e mult de descoperit pentru fiecare aici. All About Lily Chou Chou pentru cei care vor originalitate. 2046 pentru romantici. Exotica pentru amatorii de fete frumoase. O melissokomos pentru iubitorii de film "de arta". Nu vreau sa anticipez, dar cred ca va fi cel mai tare meci din tot concursul.

[Windom]

Exotica

One of my all time favourites. S-ar strecura poate şi într-un top 10 personal, dacă ar fi să încropesc unul. Îmi amintesc cînd am văzut filmul pentru prima dată, la PROTV, la o oră destul de indecentă, într-o noapte înstelată, camera invadată de albastrul marin de pe ecran. But I’m loosing my train of thoughts here. Anyway... Prima dată am trăit experienţa la nivel senzorial. Apoi, a doua, a treia, a patra oară lucrurile au devenit mai complexe. Talking about the movie here, not about what I was doin’ in a certain night, in a certain room and in a certain light. When her tits popped out from under that white schoolgirl shirt. Damn. Everybody knows...
La modul cel mai serios vorbind acum, nu vreau să-mi veniţi cu păreri de genul – e un film despre traficul cu ouă de papagal şi l-am abandonat după 15 minute.
După cum spuneam, e un film care necesită cel puţin o revizionare, pentru a-i pătrunde cît de cît complexitatea. Trebuie să treceţi prin lasciv pentru a ajunge la cerebral, adică. Lucky you, first timers!
E greu să vorbeşti despre un film ca ăsta, deoarece rişti să fii prozaic. E un film care mai întîi se simte şi apoi se buchiseşte. Un film despre pierdere, voyeurism şi observaţie, singurătate, inocenţă, despre „comerţul” cu sentimente. Pentru că în Exotica personajele, în majoritatea cazurilor, îşi cumpără trăirile/amăgirile. Tatăl, ce şi-a pierdut fiica, o reînvie pentru 20 de dolari şi o rememorează pentru 5. Desigur, în ultimul caz, există o latură perversă fiindcă există o tentă sexuală, complet ignorată însă de personajul lui Bruce Greenwood (care-l interpretează pe respectivul tată). El vine în acel club de striptease în scop terapeutic. Mia e stripteuza inocentă. Inocenţa asta are două faţete în localul respectiv – e o inocenţă kinky, care stîrneşte clienţii, pe de o parte, şi o inocenţă pură, aceea a fiicei pierdute, pentru tată. Personajul interpretat de Mia Kirshner poartă şi ea greutatea propriului trecut în spate, provenind, pare-se, dintr-o familie abuzivă şi găseşte în Francis tatăl pe care nu l-a avut niciodată. Astfel, între cei doi se înfiripă o relaţie destul de stranie, o intimitate în public. Ceea ce-l scoate din sărite pe Eric, cel care-i priveşte voyeuristic de după oglindă. Fiindcă, în filmul ăsta fiecare studiază pe cineva. Francis pe Christina, Eric pe cei doi, Zoe, patroana localului, pe Eric. Everybody knows (something), cu excepţia noastră, care aflăm pe parcurs, puţin cîte puţin, cum stau lucrurile. Apoi este Tracey (Sarah Polley), cea care întruchipează inocenţa veritabilă şi, din acest motiv, este aleasă de către Francis ca mijlocitor în încercarea sa de a o păstra fizic în viaţă pe fiica sa. Dar, la un moment dat, aceasta refuză să mai facă pe baby-sitter-ul, because „there is no baby to sit”.
Nu o să insist pe poveste, pentru că e mai bine ca fiecare să descopere singur ce şi cum, şi n-aş vrea să stric plăcerea dezvăluirilor. Pentru că nimic nu e ceea ce pare la început, personajele îşi dezvăluie complexitatea scenă cu scenă în cadrul unui story original şi elegant. O experienţă senzuală şi hipnotică, un film esenţial, cum ar spune cineva...

Exotica e un film pervers, lucru nu neaparat rau. In elegantul club de striptease omonim, fete stilate danseaza si se dezbraca pentru doar 5 dolari, ceea ce e la fel de credibil ca si restul povestii. Brown, un barbat care si-a pierdut in mod tragic fiica si sotia, vine la Exotica pentru adolescenta Christina, care pana de curand lucrase ca baby-sitter a fiicei sale. Am mentionat ca filmul e pervers? Eric, fostul prieten al Christinei si DJ-ului clubulul ii intinde o capcana lui Brown si reuseste sa-i interzica intrarea in club, ceea ce ii trezeste instinctele criminale ale acestuia. Intre timp avem un alt fir narativ care nu duce nicaieri despre un propietar de magazin de animale implicat in trafic cu specii interzise. Exotica merita vazut doar pentru scenele din interiorul clubului, dar cum acestea sunt aproape jumatate din durata, aberatiile din restul filmului devin tolerabile.

Windom, nici macar finalul ala cand se duce sa-l omoare pe Eric si apoi vezi Doamne ce concidenta, afla ca el i-a descoperit fiica moarta si se imbratiseaza, nu te-a facut sa cringe-uiesti un pic? E atat de fals. Si cati ani au trecut de cand i-a murit fiica? Nu pot fi mai mult de cativa, dar Christina a devenit dintr-o fetita complexata cu fata de tocilara, o stripteuza superba si sigura pe ea? Si lesbiana pe deasupra, desi fimul zice ca a avut o relatie cu Eric? Toti reprezentantii statului canadian care vin sa-l controleze pe Thomas ajung sa-l insele si sa-l santajeze?

Oricum, sa zicem ca un film artistic nu trebuie sa fie neaparat credibil, lucru cu care sunt de acord, desi ajuta sa fie... Insa cu ce ramai dupa Exotica? Tu spui ca e despre "pierdere, voyeurism şi observaţie, singurătate, inocenţă". Din cauza ca nu cunoastem nici fiica nici sotia, pierderea nu poate fi perceputa cu adevarat. Il vedem pe Brown ca e deprimat, dar nu e nimic deosebit sau original aici ce n-am vazut in alte o suta de filme. "voyeurism şi observaţie" - corect, in sens pervers. Singuratate? Da, dar genul de singuratate care isi plange singura de mila, singuratatea egoista si obtuza care e atat de obsedata de propriile probleme, incat nu are vreo intentie sa priveasca in jur si sa ofere ceva altei persoane. Inocenta.. pervertita in mod destul de ieftin. In esenta pentru mine Exotica e un film care are cate ceva de zis despre singuratate si perversiune, dar nu genul de singuratate care sa-mi trezeasca simpatie.

[Windom]

Filmul e perceput drept „pervers” doar dacă n-ai reușit să treci de aparențe. După cum am spus, relația dintre Francis și Christina n-are nimic pervers, dimpotrivă. E o oază de decență în mijlocul acelui bîlci al deșertăciunilor (și uite cum devin eu moralist doar de dragul explicațiilor ).

Intre timp avem un alt fir narativ care nu duce nicaieri

Scopul acelui sub-plot nu e nicidecum „să ducă undeva”. Rolul său e acela de a formula niște idei care să întregească „the big picture”, să îmbogățească sensurile întregului.

Windom, nici macar finalul ala cand se duce sa-l omoare pe Eric si apoi vezi Doamne ce concidenta, afla ca el i-a descoperit fiica moarta si se imbratiseaza, nu te-a facut sa cringe-uiesti un pic? E atat de fals. Si cati ani au trecut de cand i-a murit fiica? Nu pot fi mai mult de cativa, dar Christina a devenit dintr-o fetita complexata cu fata de tocilara, o stripteuza superba si sigura pe ea? Si lesbiana pe deasupra, desi fimul zice ca a avut o relatie cu Eric? Toti reprezentantii statului canadian care vin sa-l controleze pe Thomas ajung sa-l insele si sa-l santajeze?

Coincidențele ar putea să pară forțate, însă acesta nu e nicidecum un punct negru pentru film, avînd în vedere că ele au un scop precis în structura plotului, constituind un mijloc de livrare a ideilor. Da, ar fi fost extrem de confortabil ca Francis sa se razbune și într-adevăr, scena respectivă m-a făcut să cringe-uiesc putin. Dar în sens pozitiv. Pentru că faptul că Eric i-a găsit fiica a devenit un lucru mult mai important pentru Francis decît interzicerea accesului la o himeră. Da, Christina se transformă, parcă, peste noapte, însă și lucrul ăsta are o explicație - din nou, e vorba despre inocență, mai precis despre pierderea ei. Iar trecerea de la ghiozdanul real la substitutul său din club nu se putea realiza altfel decît concentrat în acel sub-plot, fiindcă filmul nu e doar despre căderea în ispită a Christinei.
Referitor la Thomas, acei „toți” sînt doar 2 și da, ambii îl șantajează, pentru că șantajul, în film, e o cale de a ajunge la satisfacție.

[Chambord]

Am vazut 2 filme din acest meci, 2046 si O melissokomos si nu cred ca o sa apuc sa ma ocup si de celelalte saptamana asta. Dar vreau zic 2 vorbe despre filmul grec, care e unul din favoritele mele all-time. L-am vazut acum cativa ani, pe TVR Cultural, pe cand eram liber si cu timp de filme sambata seara. M-a atras spre el faptul ca il are pe Marcello Mastroianni in rolul central si e scris de Tonino Guerra, un scenarist urias, care a schitat capodopere pentru Tarkovski, Fellini sau Antonioni. Pentru mine si acesta e o bijuterie. Nu vreau sa mai folosesc cuvantul minimalism pentru ca deja it's been worn to death dar nu pot sa integrez filmul in ansamblul operei lui Angelopoulos fara sa fac referire la marime. La regizorul grec marimea conteaza. E obsedat de ea. Filmele lui, majoritatea lor, se vor epopeice, parabolice, tin sa proiecteze destine individuale in Mit si Istorie. Si de aceea sfarsesc prin a irita putin. Nu poti sa nu fii fermecat de scope dar nici nu poti sa nu te gandesti la megalomanie. Ei bine, cu O melissokomos treaba sta cu totul altfel. E un film mic, restrans, simplu, fara scopuri marete si fara lectii de istorie. E despre un om care dupa nunta fiicei sale si tacita separare de sotie isi ia ce i-a mai ramas (albinele) si o porneste in migratia de primavara, in ceea ce pentru el va fi calatoria spre cimitirul elefantilor. Aerul "mioritic" al calatoriei capata un caracter initiatic invers, un bildungsroman pe rewind, e un drum nu catre crestere ci catre descrestere, catre dezbracarea de ce il lega de lume, catre dorita impacare cu el insusi (mai degraba decat cu toti si toate) inainte de sfarsit. Dar asta e deja o cheie de vizionare, pentru ca sfarsitul nu e explicit si nu e nici macar suficient sugerat pe parcursul filmului. Fata pe care o intalneste si care il insoteste buna parte din calatorie e generic speranta unei renasteri dar asta e o pista falsa pe care filmul m-a purtat cu eleganta. Ea e de fapt mana pe care oricine simte nevoia sa o tina in clipele finale. Care nu coincid intotdeauna cu moartea fizica.

Poate ca scriu asta pentru ca vreau sa strig: "Sunt aici!" - All About Lily Chou Chou

Multora le-a placut Love Letter-ul lui Iwai, insa au fost si opinii ca e prea simplu sau prea idealist. Ei bine, acum aveti ocazia sa judecati daca Iwai e doar un regizor de filme placute sau un autor adevarat, pe nedrept necunoscut in vest. All About Lily Chou Chou e un film "altfel" din toate punctele de vedere, iar asta e clar de la inceput, cand camera pluteste hipnotic peste un baiat aflat in mijlocul unei campii onduland, de un verde intens. Muzica eterica a lui Lily Chou Chou se revarsa in castile pe care le poarta si noi o ascultam impreuna cu el, in timp pe ecran alterneaza mesaje postate pe internet de fanii cantaretei . E poezie si catharsis in epoca digitala.

Swallowtail a devenit de prima data de cand l-am vazut, in urma cu mai multi ani, filmul meu preferat. Prin urmare, cautand imediat alte filme ale lui Iwai, am plonjat direct in All About Lily Chou Chou si m-am izbit de cu totul altceva decat ma asteptam. Eram confuz, realizam ca vizual e un film exceptional, dar eram dezamagit de aparenta sa opacitate. Apoi, zi dupa zi dupa vizionare s-a petrecut ceva ciudat, simteam cum All About Lily Chou Chou continua sa existe in mintea mea, in subconstient. Nu mi s-a mai intamplat niciodata de atunci ceva asemanator. Curand am simtit ca *trebuie* sa-l revad, era o nevoie puternica de a regasi ceea ceea nu intelesesem, dar ma marcase. A doua oara, a fost o revelatie si a devenit definitiv o parte din mine. Chiar si acum, dupa ce l-am tradus in limba romana, l-am vazut de multe ori si cred ca l-am inteles in cea mai mare parte, tot continua sa fie proaspat si sa ma fascineze la fiecare revizionare.

Povestea cuprinde mai multe personaje si nu e prezentata in ordine cronologica, dar am sa incerc sa o rezum aici. Hoshino si Hasumi sunt doi adolescenti, care se cunosc in momentul in care devin colegi la liceu si la clubul de kendo. Amandoi sunt fani ai cantaretei Lily Chou Chou si fara sa stie ca se cunosc in viata reala, posteaza mesaje pe un forum dedicat acesteia, unde Hasumi e "Philia" si Hoshino e "blue cat". Hoshino e inteligent, are note bune si provine dintr-o familie bogata, lucru care ii atrage invidia colegilor. Dintr-o scena reiese chiar ca ar fi fost persecutat in trecut, la scoala generala.

In timpul vacantei de vara, Hoshino trece de doua ori pe langa moarte, ceea ce il marcheaza puternic, iar cand revine la liceu, e o alta persoana. Cuprins de ura, devine batausul sef a clasei si organizatorul unei retele de prostitutie in care isi foloseste colegele. Acestea sunt agresate si filmate in ipostaze jenante, apoi sunt obligate sa iasa cu clienti. Hasumi e fortat la randul sau de Hoshino sa participe la activitatile retelei, ajungand astfel sa o pazeasca pe una din colegele sale, Shiori Tsuda, care se indragosteste de el. Hasumi insa iubeste pe o alta colega, Kuno, o muziciana talentata si o fata cu personalitate puternica, care rezista agresiunii lui Hoshino si chiar se tunde cheala pentru a nu putea fi folosita. Dezgustata de ea insasi si vazand ca Hasumi nu o iubeste, Shiori se sinucide. Hoshino sfarseste injughiat de Hasumi, dupa un concert a lui Lily Chou Chou.

Ca imagine, All About Lily Chou Chou e fara indoiala cel mai bun dintre filmele lui Iwai, care are in acelasi timp un ochi incredibil pentru actori. Aproape toti tinerii carora le-a oferit rolurile principale erau niste debutanti necunoscuti si toti au ajuns actori faimosi ulterior. E un film care merita vazut in conditii cat mai bune si care dupa cum spuneam nu numai ca rezista la multiple vizionari, dar chiar le cere. Muzica e si ea excelenta si joaca un rol esential in crearea atmosferei. Povestea lasa in schimb unele semne de intrebare. E posibil ca Hoshino sa se schimbe atat de brusc intr-un delicvent inrait? Unde sunt adultii in momentul in care se ajunge la infractiuni grave? Cu toate acestea efectul inefabil a lui All About Lily Chou Chou e foarte puternic. Originalitatea sa e e greu de contestat, eu unul nu ma pot gandi la nici un film care sa ii semene macar pe departe. E un film al crizei adolescentine hiperbolizata, un strigat de durere existential care va rezona cu cei care au suferit la varsta aceea si nu numai.

P.S. Urmariti si genericul de final.

[Liviu-]

Amandoi sunt fani ai cantaretei Lily Chou Chou si fara sa stie ca se cunosc in viata reala, posteaza mesaje pe un forum dedicat acesteia, unde Hasumi e "Philia" si Hoshino e "blue cat".

Eu am avut impresia ca nu Hasumi e "Philia", ci tipa aia de se uita insistent la mar inaintea concertului. Hasumi parea sa nu inteleaga ce-i cu marul cand i l-a dat Hoshino si nici mai tarziu nu pare sa se uite la mar cu o altfel de intelegere, adica ca si cum ar fi stiut despre ce e vorba. In schimb tipa aia se uita din prima direct la mar si nu-si lua ochii de pe el.

PS: Momentan doar o scurta impresie: m-a surprins placut filmul Mi se pare cu mult peste Love Letter.

Pe la inceputul filmului il vedem pe Hasumi cum scrie la calculator si pe ecran apare "I'm Philia, site manager". La concert Hasumi urmareste cu privirea marul, dar se retrage cand il recunoaste pe Hoshino.

[Windom]

O melissokomos

Wow, într-adevăr un film deosebit. Privind prima parte, nu credeam că o să aibă un asemenea impact emoţional. Părea un film domol şi cuminte, trist şi melancolic, al cărui minimalism era impus de eroul principal. Mi-a adus aminte de scena din The Straight Story în care Alvin o întîlneşte pe acea adolescentă fugită de acasă şi îi ţine o lecţie de viaţă. Spyros, însă, nu e animat de asemenea intenţii nobile, singurul lucru de care-i este frică e ca nu cumva să fie contaminat cu viaţă de către tînăra-i companioană. Dar, parcă, parcă, mai există o parte din el care şi-ar dori să fie reanimată. Fiindcă viaţa pare să fi uitat de el, omul a depăşit acel punct critic (probabil odată cu pensionarea) pînă unde aceasta îşi are domeniul. Acum e o stafie care-şi bîntuie propria casă, speriindu-şi familia. Nu-l mai animează nimic şi singurul lucru care-l ghidează (şi care mai contează) sînt albinele şi rutina dictată de acestea (de altfel, la început, albinăritul e singura activitate demnă de a fi trecută în jurnal). Apoi apare juna asta şi prima sa reacţie e să se închidă în sine, să se retragă în cocon, să nu rişte o reînviere căreia nu i-ar mai putea face faţă.
Intervin două lucruri însă care-l fac să reconsidere totul – vizita pe care o face unei epave mai ruginite decît el şi în care îşi întrevede viitorul (foarte) apropiat şi partida de sex dintre cei doi tineri, care, de asemenea, îl bulversează. Şi atunci răbufneşte. Există cîteva astfel de momente în film, în care vulcanul erupe, resemnarea nu mai poate fi ţinută în frîu şi pasiunea rupe chingile – atunci cînd intră cu maşina în restaurant, atunci cînd tipa îl muşcă de mînă (ăsta mi s-a părut a fi cel mai intim act dintre cei doi), ori cînd o devorează, asemenea unui vampir, pe scenă. Acolo se petrece triumful şi decăderea finală. Fiindcă contaminarea de care vorbeam se produce pînă la urmă, cu consecinţe tragice. Spyros a lăsat în urmă faza descoperirii de sine şi s-a trezit singur în morbida zonă a amăgirilor. Şi, într-adevăr, n-a mai putut face faţă...
Cadrele finale sînt din categoria celor care-ţi rămîn întipărite pe retină multe zile după vizionare, the haunting kind...

De ce nu poate fi ca înainte? - 2046

2046 e construit in jurul personajului principal, Mr. Chow, acelasi ca in filmul In The Mood For Love, ajuns acum scriitor de literatura usoara pentru ziare. Om de lume si barbat atragator, desi nu mai e tocmai tanar, Chow atrage in jurul sau multe femei. Relatia cea mai semnificativa e cea cu o animatoare in localuri de noapte, Bai Ling, care ii devine amanta si tovarasa de bautura. Bai se indragosteste de Chow, care tine la ea, dar pana la urma intelege ca a devenit incapabil sa iubeasca cu adevarat.

Intre timp, Chow o cunoaste pe Jing-wen, fiica propietarului case in care sta si descopera in ea o egala pe plan intelectual, iar potrivirea intre ei ii releva ghinioanul de a nu fi intalnit-o la momentul potrivit, pentru ca Jing-wen apartine deja unui alt barbat. Descompunerea emotionala a lui Chow e aratata si printr-o relatie cu o jucatoare profesionista de carti, care are acelasi nume, Su Li-zhen, ca si singura lui iubire adevarata din trecut. A doua Su Li-zhen se indragosteste de Chow si il salveaza dintr-o perioada de depresie in care pierduse multi bani la cazinou, dar sufera stiind ca de fapt acesta cauta ceea ce nu ii poate oferi, dragostea lui originala.

2046 e o experienta senzoriala, o creatie vizuala deosebita din partea lui Kar Wai Wong, insa nu asta ma face sa-l revad iar si iar, ci rafinamentul sau emotional. E un film de dragoste, dar in acelasi timp a maturitatii depline si ratate, a constiintei faptului ca, din ghinon, cautarea iubirii care sa dea caldura existentei s-a incheiat fara succes.

[varu]

Exotica

Al doilea Egoyan pe care-l vad dupa Calendar si trag concluzia ca asta chiar e pervers. (Glumesc)
Toate scenele alea cu reconstituirea din Calendar sunt leitmotiv in opera lui cinematografica? Adica omul nu poate sa se impace cu anumite trairi si trebuie sa le reconstituie ca sa le inteleaga mai bine? Si daca tot le reconstituie trebuie sa fie toata treaba cat mai kinky? La regizorul asta totul e la mana a doua? Ca vad doua filme si in ambele se reconstituie: pervers, voyeristic, manipulator.
Asa stie el sa faca filme?
Sincer filmul asta mi-a placut cat s-a jucat cu mintea mea, cam prima ora, cat se creaza legaturile intre personaje, cand totul pare ca n-are nicio noima, cand simti ca e ceva pervers si nu stii chiar ce (cel mai la indemana e sa ti se para ca Brown e pedofil, ca se duce in club sa isi faca incalzirea si finalizarea o face cu blonda aia mica nah perversiuni sa le bagi in urmatorul film! nea Egoyan), pe DJ l-am ghicit care-i treaba cu el.
Cand adevarul iese incet-incet la suprafata, am fost cam dezamagit. Niste fetisuri cat de cat acceptabile social pentru o poveste care cam scartaie si e cam cusuta cu ata groasa.
De data asta sunt de acord cu Twinsen si blamarea coincidentelor si cand incearca sa despice firul in 4 ca sa demonstreze cusatura. Si mie mi s-a parut cusatura.
Si povestea ca povestea, dar cel mai mult m-a deranjat tonul filmului. E o aglomerare atat de mare de personaje chinuite si sfasiate sufleteste (toate) ca in loc sa empatizezi cu ele si sa te chinuie si pe tine (daca atatia oameni sunt mutilati sufleteste, n-ar trebui sa aiba un efect de genul asta si asupra ta?) tot intregul ajunge sa ti se para peltea. Balta. Prea mult chin banalizeaza povestea. Atata chin sufletesc sfarseste in mediocritate.
Pacat ca tempoul primei ore a fost foarte bun, dar pe urma ce i-a iesit e departe de capodopera. E un film decent, cu multe trepte peste un Palermo Shooting, dar in niciun caz un film esential pentru mine.
Sa ridice mana sus cine s-a identificat sufleteste cu chinurile si trairile personajelor din filmul asta? Eu nu.


Mai am doua chestii de spus, care n-au prea mare importanta:
Primul e ca mi-a placut cromatica filmului, scenele din club, tonul general de albastru omniprezent si in club si magazinul ochelaristului, e multa migala in mizanscena.
Al doilea (care chiar nu are importanta pentru film) e ca mie nu-mi place deloc cantaretul (ca romancierul n-am avut ocazia pana acum) Leonard Cohen. Dar deloc. Si declarand asta public risc sa mi-o fur rau de tot si sa fiu linsat de oricine inseamna intelectual fin in Romania. Nu ai cum sa fii intelectual rasat in Romania, de la Cartarescu la ALS si alte zeci de nume si sa nu iti placa L. Cohen. E practic blasfemie. Ori eu nu inteleg de unde fascinatia, chiar fanatismul asta pentru Cohen. Mi se pare insipid, inodor, incolor. Neplacandu-mi Cohen, nesuferindu-l, sa folosesti Everybody knows ca sa scoti in evidenta ca fiecare personaj stie ceva, un secret, o felie, o maslina mi s-a parut o gaselnita ieftina. La prima mana, nu la a doua mana, cum ii place lu' dom' Egoyan sa le zica. Sorry.

PS offtopic:
Perversitatea din Exotica e joc de copii de gradinita in comparatie cu ce va sa vina in Wayward Cloud-ul lui Ming Liang. Dar sa nu anticipam.

[Windom]

Adica omul nu poate sa se impace cu anumite trairi si trebuie sa le reconstituie ca sa le inteleaga mai bine?

Aici nu prea am inteles, te referi la Egoyan sau la Francis?

[varu]

Aici nu prea am inteles, te referi la Egoyan sau la Francis?

La Egoyan ca regizor. Ca pattern de a povesti.

[Windom]

Nu cred ca patternul respectiv trebuie aplicat asupra regizorului, el trebuie privit mai degraba ca un leitmotiv, o modalitate de a descrie caractere, pe care si-a insusit-o și care-i conferă originalitate. Nu trebuie neaparat sa identificam autorul cu filmul.

O melissokomos arata excelent vizual, are actori buni si totul e irosit pe o poveste ratata. Actiunea e centrata pe personaje, care nu sunt dezvoltate, nu sunt credibile, dar sunt aratate adeseori fie priving grav in gol (mosul), fie emitand istericale (fetiscana), clisee tipice ale filmelor de "arta". Cum poti sa faci un film despre declinul unei vieti, fara sa o prezinti cat de cat asa cum a fost? Nevasta il respinge pe Spiros. De ce? Nu stim. Copii se indeparteaza de el. De ce? Nu stim. Realizatorii par sa creada ca ar trebui sa-mi para rau pentru Spiros, dar cine e el de fapt? Un necunoscut care merge cu albinele si care are un crush pe o fetiscana, altceva nu prea reiese din film. Iar fata e si mai zero barat ca personaj, daca se poate asa ceva. Nu stim nici cine e, nici de unde vine, nici ce vrea, absolut nimic. E doar un obiect amoros si sexual pentru Spiros. Nu vreau sa fiu exagerat de critic, dar repet, pentru mine scenariul e de departe ceea ce conteaza cel mai mult la un film. Ii recunosc meritele estetice si tehnice a lui O melissokomos, dar nu pot sa-i iert doua ore de plictiseala.

[Windom]

All About Lily Chou-Chou

In afara de faptul ca m-a plictisit ingrozitor, filmul asta mi-a transmis...ciuciu. Si cind te intinzi pe 2 ore jumate, trebuie sa ai ceva de zis, cit de cit consistent, nu doar o poveste a la Liceenii Rock'n'Roll, pe care sa o invelesti intr-o perdea de fum (cu scolari in cucuruz ascultind muzica la casti si un Debussy pe coloana sonora, care se potriveste ca nuca in perete cu restul) si sa-i zici arta. Iar aberatiile alea virtuale zamislite de generatia Mirc m-au disperat de-a dreptul. Mi-am pierdut complet interesul pe la jumatate si ultima parte am urmarit-o pe pilot automat, experimentind o permanenta stare de confuzie.

P.S. Daca mai bagati filme d'astea in turneu, pregatiti niste Blu-Ray-uri la linia de finish, ca altfel nu mai fac asemenea eforturi...

[Liviu-]

Eram sigur ca n-o sa-ti placa

P.S. Daca mai bagati filme d'astea in turneu, pregatiti niste Blu-Ray-uri la linia de finish, ca altfel nu mai fac asemenea eforturi...

Mi-ai adus aminte de faptul ca Gloria a zis ca o sa faca ceva reclama. A fost si am ratat-o eu? Ca n-am vazut nimic legat de asta. Cat despre selectie... ce sa-i faci, atunci cand incerci regizori noi nu poti avea certitudinea ca o sa-ti si placa. Pana la urma sunt destui carora nu le-a placut Tsai, nu-i poti multumi pe toti Mie mi-au placut ambii pana acum, nu foarte mult, dar mi-au placut.

[anaemona]

Win, sintem "in sync" cu abureala/aiureala asta. L-am vazut aseara, noroc ca am mai trebaluit prin casa in timpul asta altfel orele alea erau complet irosite. Eu una imi iau mina de pe regizorul asta, e prea imatur, trateaza doar subiecte legate de adolescenti si nici alea eficace.

Oricine imi explica despre ce e "All about...", nu povestirea faptelor, a big kiss. Nu neg ca imaginea mi-a placut pe alocuri, muzica hmmm, in afara de Debussy a mai fost ceva muzica Copiii ar fi interpretat si mai bine daca ar fi avut finalitate interpretarea lor iar mesajele alea timpite $^%#%$#$@ eram tentata sa-l opresc dupa 2 minute dar a fost si un exercitiu de vointa

[MinRep]

In primul rand, vreau sa spun ca ma bucur ca lumea e interesata de meciul asta. Mi-era teama ca nu o sa se bage prea multa lume la un meci intre patru filme... Oricum, sper sa nu isi aleaga fiecare cate un favorit si sa avem iar egalitate.

In al doilea rand, timpul meu incepe sa fie limitat, asa ca am sa incep pe scurt cu cele doua filme care nu ma pasioneaza asa de mult.


Exotica
Acesta este un Egoyan tipic si unul dintre cele mai reusite filme ale sale. Structura filmului nu este iesita din comun si alterneaza in continuu intre mai multe povesti, intretaiate de cateva flashback-uri. Insa, spre deosebire de alte filme de genul, nu putem anticipa prea bine prin ce sunt legate toate aceste personaje, iar in momentul in care lucrurile devin brusc clare, exista un fel de soc cathartic, moment pe care Egoyan stie sa il fructifice, chiar daca pana atunci filmul este mai degraba incoerent si pueril. Altfel, am apreciat jegul (sub)urban recreat in acest film, al carui look se remarca, in primul rand, prin scenografie si apoi prin imagine. Desi o mare parte din actiune se petrece intr-un night club si fiecare personaj pare sa aiba o fixatie sexuala, "Exotica" nu este un film care sa incite. Din contra, cele mai multe scene sunt economicoase la capitolul nuditate si in nici un caz nu trezesc poftele spectatorului (unele sunt chiar destul de dificil de privit). Si, bineinteles, o mentiune pentru actori, in special Bruce Greenwood.


O melissokomos
Filmul asta vrea de la mine sa cred ca Mastroianni este un apicultor grec mustacios pe nume Spiros. It's a bit of a stretch, dar cu toate acestea Mastroianni este pivotul acestui film. Nu vrea sa il subestimez pe Anghelopoulos, care cu siguranta s-a straduit multa vreme sa construiasca matematic toate cadrele lungi ale filmului, dar acestea sunt (voit!) impersonale. Pe chipul lui Mastroianni putem citi, insa, toate frustrarile, dezamagirile si suferintele acestui om, a carui viata pare sa fie conectata la destinele personajelor din tragediile antice si dependenta de sanatatea roiului de albine pe care il plimba dintr-o parte a tarii in alta.