Stalker

[notorious]

tocmai l-am vazut (pe cai ilegale desigur). cu toate ca m-a lasat fara gri (niciodata nu am simtit filosofia mai aproape de mine, atmosfera mai naucitoare, muzica mai fascinanta, decorul mai sumbru decat pana acum), suprarealismul lui tarkovsky - nu prea l-am inteles. as dori sa stiu ce ati inteles voi din filmul acesta.

[marcu]

tocmai l-am vazut (pe cai ilegale desigur). cu toate ca m-a lasat fara gri (niciodata nu am simtit filosofia mai aproape de mine, atmosfera mai naucitoare, muzica mai fascinanta, decorul mai sumbru decat pana acum), suprarealismul lui tarkovsky - nu prea l-am inteles. as dori sa stiu ce ati inteles voi din filmul acesta.

Draga Notorius, ma bucur ca ai ajuns la Andrei Tarkovski (asa se ortografiaza numele lui - e totusi rus). Stalker (Calauza - cum a fost tradus in romaneste) este un film tocmai din 1979. Decorul fascinant pe care il construieste Tarkovski in Stalker - celebra si mereu citata "Zona", unde se pot implini dorintele oamenilor - este unul tocmai bun pentru o scanare a constiintei umane. Cei trei protagonisti, Stalker (Aleksandr Kaidanovski), Scriitorul (Anatoli Solonitin), Savantul (Nicolai Grinko) discuta despre aceasta intr-un periplu destul de lung si monoton, cu urcusuri si coborari, spre camera unde li se va implini cele mai mari dorinte si unde vor gasi fericirea si implinirea. (Scritorul si Savantul spera sa li se implineasca dorinta de a deveni geniali). O iluzie: fercirea - in viziunea lui Tarkovski - trebuie sa vina din interior, dintr-o puternica credinta a omului. "Scriitorul" si "Savantul" sunt oameni cu destule defecte: meschini, invidiosi, violenti, sceptici, vulgari..., dar mai eles n-au capacitatea sa viseze, nu se pot desprinde de realitate. Calatoria celor trei developeaza tot atatea sau mai multe naturi umane. Simpatia lui Tarkovski se indreapta evident spre Stalker, eroul devotat, posedat, fanatizat, capabil sa-si duca pana la capat misiunea pe care si-a asumat-o. (Critica de film, mai putin cea romaneasca, a subliniat faptul ca Stalker este un "alter ego" al regizorului).
Filmul are o desosebita frumusete ca imagine. Clipocitul apei (sunete si taceri prelungite, marca Tarkovski). Muzica este semnata de compozitorul Eduard Artemiev, care a colaborat cu Tarkovski si la alte filme. Memorabila si Alissa Freindlih, in rolul sotiei lui Stalker, un fel de Stalker feminin, pentru ca isi iubeste disperata sotul visator.
La baza scenariului a stat povestirea fratilor Stugatzki (Arcadi si Boris) Picknick la marginea drumului. Filmul a luat Premiul Criticilor Francezi, Cannes, 1980.
Sper sa mai revin la subiect.

[marcu]

Iata, pentru cei interesati, filmografia lui Andrei Tarkovski:
1. Compresorul si vioara - 1960 (film de absolvire a facultatii la celebra scoala V.G.I.K.);
2. Copilaria lui Ivan - 1962;
3. Andrei Rubliov - 1966 (film interzis multa vreme);
4. Solaris -1972;
5. Oglinda - 1974;
6. Stalker - 1979;
7. Nostalgia - 1983;
8. Sacrificiul - 1986.

[Ambra Blu]

tocmai l-am vazut (pe cai ilegale desigur). cu toate ca m-a lasat fara gri (niciodata nu am simtit filosofia mai aproape de mine, atmosfera mai naucitoare, muzica mai fascinanta, decorul mai sumbru decat pana acum), suprarealismul lui tarkovsky - nu prea l-am inteles. as dori sa stiu ce ati inteles voi din filmul acesta.

O mentiune, nu de alta, da' sa nu iti fie influentata negativ alfabetizarea in Tarkovski: nu are la baza nici o povestire, dupa cum a scris nickname-ul dinainte, ci ditamai romanul (care face parte dintr-un ciclu oarecum tematic, alaturi de "Scarabeul in musuroi" si "Valurile linistesc vintul"). Romanul e misto, si merge si filmul, daca nu s-ar lua atit de in serios cu discutii bombastice si flatulante intre doua (hai, trei) personaje-simbol, unul reprezentind cunoasterea empirica si altu' firma Nike. Intr-adevar, picteaza frumos Tarkovski asta, da' cu naratiunea sta mai prost. Deci, in concluzie, ce am invatat eu din filmu' asta ie ca: sa nu te uiti la iel de unul singur, ca risti sa adormi. Be, ca limba rusa suna prost, dar tare prost. Ce: muzica suna bine.

[ulrich]

cred ca e cel mai bun film pe care l-am vazut vreodata(mai trag ptr. locul asta doar 2001 al lui kubrick si the seventh seal de bergman);mi-e lene insa sa scriu,mai ales ca marcu a produs un text mult mai bun decat as putea eu sa scriu.povestea fratilor strugatki am citit-o prima data intr-un vechi almanah 'anticipatia' si mi-a placut f.tare(oricum,filmul preia pre-textul si-l duce la un nivel greu de banuit).mai mult,chiar si clonele recente(the sphere,parca asa se chema filmu' ala cu sharon stone si dustin hoffman)pastreaza ceva din valoarea ideii..

[ulrich]

ca sa nu mai spun ca am stat intr-o noapte(la pro tv)pana pe la 3-4,ca sa vad 'sacrificiul'...si imi cadea bidonu' de somn,da' ma gandeam ca e unica ocazie de-a vedea filmul asta.la cinemateca nu prea mai merg,iar pe net nu prea gasesti de unde sa downloadezi tarkovski.

[notorious]

Draga Notorius, ma bucur ca ai ajuns la Andrei Tarkovski (asa se ortografiaza numele lui - e totusi rus). Stalker (Calauza - cum a fost tradus in romaneste) este un film tocmai din 1979. Decorul fascinant pe care il construieste Tarkovski in Stalker - celebra si mereu citata "Zona", unde se pot implini dorintele oamenilor - este unul tocmai bun pentru o scanare a constiintei umane. Cei trei protagonisti, Stalker (Aleksandr Kaidanovski), Scriitorul (Anatoli Solonitin), Savantul (Nicolai Grinko) discuta despre aceasta intr-un periplu destul de lung si monoton, cu urcusuri si coborari, spre camera unde li se va implini cele mai mari dorinte si unde vor gasi fericirea si implinirea. (Scritorul si Savantul spera sa li se implineasca dorinta de a deveni geniali). O iluzie: fercirea - in viziunea lui Tarkovski - trebuie sa vina din interior, dintr-o puternica credinta a omului. "Scriitorul" si "Savantul" sunt oameni cu destule defecte: meschini, invidiosi, violenti, sceptici, vulgari..., dar mai eles n-au capacitatea sa viseze, nu se pot desprinde de realitate. Calatoria celor trei developeaza tot atatea sau mai multe naturi umane. Simpatia lui Tarkovski se indreapta evident spre Stalker, eroul devotat, posedat, fanatizat, capabil sa-si duca pana la capat misiunea pe care si-a asumat-o. (Critica de film, mai putin cea romaneasca, a subliniat faptul ca Stalker este un "alter ego" al regizorului).
Filmul are o desosebita frumusete ca imagine. Clipocitul apei (sunete si taceri prelungite, marca Tarkovski). Muzica este semnata de compozitorul Eduard Artemiev, care a colaborat cu Tarkovski si la alte filme. Memorabila si Alissa Freindlih, in rolul sotiei lui Stalker, un fel de Stalker feminin, pentru ca isi iubeste disperata sotul visator.

frumos, marcu, dar mi-ar fi placut sa te legi putin si de enigmaticul final, care m-a facut oarecum sa cred ca adevarata calauza este, de fapt, fata personajului principal...

ambra blu: limba ruseasca mi se pare dimpotriva, frumoasa, calma, suava (dar zic asta si pt ca sunt partial rus), iar la tarkovski nici nuputea sa sune mai poetic... pacat... si te plictisesti cam usor. presupun, ca si in cazul lui 'la dolce vita' si 'il gattopardo' ca e vorba de dispozitie; mie nu-mi place sa filosofez (e si cam greu la ora pe saptamana pe care o am la real) dar imi place sa aud pe cineva filosofand. vorbele legate de credinta din 'stalker' (ca dumnezeu este si el un triunghi!), de timp (viitorul este doaro prelungire a prezentului, etc.) sunt dulci la auzul meu. la fel cum mi-a placut filosofia legata de existentadin 'solyaris'...

[Ambra Blu]

ambra blu: limba ruseasca mi se pare dimpotriva, frumoasa, calma, suava (dar zic asta si pt ca sunt partial rus), iar la tarkovski nici nuputea sa sune mai poetic... pacat... si te plictisesti cam usor. presupun, ca si in cazul lui 'la dolce vita' si 'il gattopardo' ca e vorba de dispozitie; mie nu-mi place sa filosofez (e si cam greu la ora pe saptamana pe care o am la real) dar imi place sa aud pe cineva filosofand. vorbele legate de credinta din 'stalker' (ca dumnezeu este si el un triunghi!), de timp (viitorul este doaro prelungire a prezentului, etc.) sunt dulci la auzul meu. la fel cum mi-a placut filosofia legata de existentadin 'solyaris'...

sigur ca ma plictisesc usor cind ei vor sa fie filozofi in film. filozofii accept mainly din carti, de la film vreau magie. am zis, e clar: tarkovski picteaza bine (mi-a placut verdele zonei in contrast cu sepia orasului din afara). si nu e vorba de dispozitie, numai ca nu am chef sa ma uit pe ecran pina se apropie ei din background in fg si fac asta in cinspe ore. oricum, eu sint mai degraba genu the fast and the furious.

[marcu]

[quote="notorious"]

frumos, marcu, dar mi-ar fi placut sa te legi putin si de enigmaticul final, care m-a facut oarecum sa cred ca adevarata calauza este, de fapt, fata personajului principal...

Draga Notorious,
Fata personajului principal a “mostenit”, cu asupra de masura, “talentul” tatalui. Ea e marcata de destin chiar mai mult decat Stalker – are un handicap fizic, traieste intr-o mutzenie cabrata (parca acusi va spune ceva…), insa recompenseaza totul printr-o “traire” interioara neobisnuita. Ideea lui Tarkovski este ca stirpea razvratitzilor, a nelinistitilor si visatorilor fara mantuire nu se termina. Daca iti amintesti, ideea de final este ca Stalker se va retrage, impreuna cu familia, in “Zona”, dezamagit de “clientii” ultimei escapade, dar dezamagit si de lumea aceasta in care ar trebui sa respecte niste reguli, sa se incoloneze, iar el are o alta structura. Un tip care se retrage, de buna voie, intr-un spatiu interzis, pazit, periculos pentru ceilalti…
“Materialul filozofic” din film rimeaza cu filozofia lui Dostoievski. Stalker este un fel de kneaz Miskin, un idealist, un naiv, un frumos proscris, care crede si spera sa-i faca si pe ceilalti sa creada…
Excelente si versurile lui Arseni Tarkovski, tatal regizorului, care rasuna in film (unele chiar in lectura poetului). Iti aduci aminte:
“Vot i leto proshlo
Slovno i ne bivalo
Na prigreve teplo
Toliko ietogo malo…”

Am retzinut cateva strofe pentru frumusetzea lor. Filmele lui Tarkovski cer, evident, o alta sensibilitate. Trebuie sa ramai doar cu tine cand privesti filmele lui si, mai ales, sa te descoperi, sa-ti amintesti de tine, cum spunea foarte plastic Borges. A intelege filmele lui Andrei Tarkovski este ca si cum ai insushi, ca pictor, lectziile chinuitoare de desen clasic, migalos, rotund, lectii care te ajuta mai apoi in demersurile tale cubiste, suprarealiste si tot restul de -isme… Evident, e o opinie personala. In general cred ca e bine sa fim dechisi mai multor varste de cultura. Mie imi plac filmele lui Tarantino si Lars von Trier, dar savurez si Bergman si Tarkovski…
See you!

[ricutza]

incep prin a spune ca exista deja deschisa o discutie despre Calauza...si nu fac asta pentru ca aspir la rolul de discul stricat al Cinemagiei ( ) ci pentru ca din ce-mi amintesc eu, au fost pareri destul de interesante exprimate acolo...

revenind la film si la ceea ce ati zis voi...marcu, eu nu prea sunt de acord cu parerile tale...ceva nu mi se pare ok in interpretarea ta, dar nu prea-mi dau seama exact ce e...pur si simplu am senzatia ca tu ai privit multe lucruri intr-un mod total opus de mine...
de exemplu cei doi oameni care vor sa ajunga in Zona (nu le mai tin minte numele)...eu nu-i vad ca pe niste oameni incuiati sau mediocri sau cum le-ai mai zis tu...ei sunt nsite persoane foarte inteligente...rpoblema lor este ca vor sa ajunga in Zona pe o cale rationala...nu sunt foarte sigura daca la asta s-a gandit Tarkovski, dar se poate face o paralela intre Zona si credinta in Dumnezeu (si cand fac aceasta paralela ma gandesc si la faptul ca acest film a fost considerat "ca o rugaciune")...poti s ate gandesti la cei doi, ca la niste oameni care vor sa primeasca dovada ca Dumnezeu exista...acum mai poti sa-i condamni? sau sa-i desconsideri? pana la urma toti vrem asta...
Calauza e un intermediar...el ar trebui sa-i faca pe oameni sa creada...dar nu mai reuseste...pentru ca ajunge la momentul in care si el isi pune la indoiala credinta...si el ar vrea sa stie daca merge sau nu pe un drum bun...
cu Fetita este altceva pentru ca e crede din inima...ea e pura si asa e si credinta ei...si in vreme ce ceilati incearca sa gaseasca un raspuns in exterior, ea il gaseste in interiorul ei...

[marcu]

In graba, doar cateva fraze pentru dulceatza Ricutza. Eu nu agreez intru totul teza lansata de Elena Dulgheru in cartea sa "Tarkovski. Filmul ca rugaciune". Mi se pare restrictiva si cam tamaioasa. Tarkovski a spus fraza asta - filmul ca rugaciune - dar ea nu acopera toata creatia sa. Sunt, intotdeauna, mai multe straturi de lectura a unei opere. Stalker e un artist, un posedat de idee, de libertate...
Scriitorul si Savantul care merg cu Stalker in "Zona" sunt oameni inteligenti, destepti, dar ei merg pe jos, pe cand Stalker zboara. Iata o idee pe care o poti dezvolta si care poate oferi si o alta interpretare a filmului.

[ricutza]

este oarecum logic sa se intample asa (desi eu n-am reamrcat lucrul asta in film, iar daca era o metafora, nu sunt chiar convinsa ca e justificata) intrucat pornim din start de la ideea e statul de intermediar si de Calauza prin zona, este superior celui de om simplu...
sincera sa fiu insa, nu prea inteleg ce vrei sa punctezi cu ideea asta...

[nortis]

Stalker este filmul meu preferat. E arta, filosofie, psihologie, etc. Nu pot sa scriu acum mai mult, o sa incerc sa revin.

[Iuliux]

Calauza e un intermediar...el ar trebui sa-i faca pe oameni sa creada...dar nu mai reuseste...pentru ca ajunge la momentul in care si el isi pune la indoiala credinta[/b]...si el ar vrea sa stie daca merge sau nu pe un drum bun...

asa s-ar explica frica manifestata de el in canal ...[/b]

[aayana]

Daca tineti minte, cel care a fost calauza inaintea lui Stalker a murit tocmai pentru ca intrase in camera respectiva. Asadar, el nu facea totul din credinta, pentru ca primise o mostenire la scurt timp.

Daca Zona reprezinta credinta, de ce hotaraste totusi sa renunte sa mai duca oamenii acolo? Nu cumva pentru ca fiecare incearca sa dezvolte o religie proprie si un Dumnezeu al lui? Cand de fapt el e al tuturor..

[herbert]

my God, ce chestii profunde se discutau aici!
lectura topicurilor vechi e la fel de plina de surprize ca si lectura ziarelor vechi!

[Pitbull]

Impresia asta am avut-o si eu, azi.
Un topic de pe vremea când încä nu cinemagiciam...
Un topic de pe vremea lui "marcu"...

Odatä, am avut chiar o stare de SF!
Era acu' vreo cinci ani, în forumul "Friends of Romania", al unor români din diaspora. Douä cucoane, o americancä märitatä c-un român, si o spaniolä, se certaserä la cutite. Americanca o acuza pe spaniolä cä voia sä i-l sufle pe bärba-su. Si-ntr-o zi, într-un topic, le väd conversând foarte prieteneste. Ce drac...? Când mä uit mai bine... Era un topic vechi de vreo doi ani - exact topicul în care fäcuserä cunostintä! Cineva-l sältase aiurea.
M-am simtit exact ca si cum as fi fäcut o cälätorie în timp - pe bune!

[herbert]

da, fericiti acei care au fost contemporani cu Marcu...

[aayana]

Pai atunci cand deschide cineva un topic nou pe ceva ce s-a mai discutat apar imediat si sagetile.
Am vazut ceva similar tot pe aici. Oricum, cati stau ca sa rasfoiasca in urma? Numai "cinemagiacii" adevarati, nu?

[aayana]

Si oricum, daca nu era unul dintre filmele mele preferate, nu mai "resuscitam" acest topic