Era în vara lui 1974, aveam 14 ani si îmi începusem initierea "adeväratä" într-ale filmului.
Hackman era cea mai recentä revelatie actoriceascä a mea, dupä ce-l descoperisem în "The Gipsy Moths", unde-i dädea replica la nivel înalt lui Burt Lancaster, îl recunoscusem în "The French Connection", de unde-si träsese si un Oscar, si mä tulburase în "The Poseidon Adventure", unde cam spärgea tiparele "liderului-de-grup-în-situatie-limitä". Ii dedicasem prima mea tentativä de a scrie un text analitic despre un actor, încheiat pe un ton dubitativ: constient de "conjuncturile" care-i propulsaserä în sus rolurile anterioare (lucrul cu meseriasi excelenti într-ale regiei, färä de care toate cele trei roluri ar fi putut cädea în rutinä si schematism), îmi declaram asteptarea unui rol cu adevärat "de CONTINUT", care sä mi-l dezväluie cât mai total pe ACTORUL Gene Hackman.
A fost "The Scarecrow".
Am luat autobuzul de la 2 Mai la Mangalia, într-o dupä-amiazä toridä de iulie, si am väzut filmul în niste conditii cum numai în provincie se putea: sonor aproape lipsä, ecran pätat, obiective unsharff, copie zgäriatä, cozi de bobine duse prin porumbiste, si o salä plinä de tigani-turci cu seminte, care chiräiau dodecafonic.
Si totusi, m-a dat pe spate.
Incepând de la întâlnirea lor cu "ultima tigarä"... Trecând prin strip-tease-ul comic al lui Max - si celelalte instante ale garderobei pe care si-o purta mereu pe el ca sä nu i se fure vreo cämasä... prin telefonul dat de Francis acasä, si momentul când copilul se uitä la maicä-sa în timp ce aia spune "he's DEAD"... si ajungând la fântâna artezianä (tulburätoare, într-adevär, cum bine aräta Wellington), la spital, la garä, la tocul pantofului...
Si încä ceva:
Atunci am descoperit prima datä cä exista un Al. Pacino.
Si un Jerry Schatzberg.
In rest, MinRep si Wellington au adus deja argumentele esentiale, asa cä n-am sä le reiau, si voi încheia doar subliniind cä "The Scarecrow" este unul dintre vârfurile acelei perioade fecunde si substantiale a filmului American din anii '70, sprijinitä pe piloni ca Bogdanovitch, Mazursky, Coppola, Woody Allen, Mike Nichols, Scorsese, Kubrick (desi el doar crestea continuând ceea ce începuse de vreo douäzeci de ani). Cred cä asta a fost a doua "mare miscare" a filmului american (dupä "primul val" lansat de Griffith, Thomas Ince si Mack Sennett) - si, cel putin pânä în prezent, ultima...
|