You Will Meet a Tall Dark Stranger

[SMC]

Un Allen mai pragmatic, deci inconsistent




De obicei, in filmele lui Woody Allen, adevarata “fata” a caracterelor personajelor este precedata de un “moment de tranzitie”, in care regizorul-autor zaboveste chiar si numai pentru o clipa asupra cugetarii “subiectilor” sai, aflati la cumpana deciziilor ce le vor schimba definitiv viata. De cele mai multe ori, aceste momente de mare virtuozitate artistica, constituie cheia desfacerii subplotului – adevaratul obiectiv al inconfundabilului tuseu didactic pe care il incearca (si il poarta) majoritatea filmelor cineastului. Fie ca in binecunoscuta-i febrilitate si convulsivitate alter-ego-urile fictionale lui Allen transcend nevroze, gelozii, frustrari, angoase declansate de alergii si boli de tot felul, fie ca asistam amuzati la paienjenisurile adulterului (uneori, cu cu regizorul insusi in rolul principal), comediile astea dulci-amarui pornesc dintr-un “moment”, inainte ca naratiunea (si naratorul) sa ne poarte intr-un ritm alert prin triunghiuri amoroase, divorturi, probleme de sexualitate, intimitati familiale si introspectii in strafundurile inimilor ranite. Cateodata, acest “moment”, subtil inserat dar exemplar evocat de rolurile actorilor distribuiti, releva motivatiile eroilor in alegerile pe care le vor urma si care le vor schimba radical existenta – favorizand astfel, cu inteligenta, ironie si sarcasm, empatia pe care acestia o vor reusi pana la finalul metrajului.
In cel mai nou film al “celui mai harnic cineast american” , You Will Meet a Tall Dark Stranger, nu exista un astfel de “moment (de tranzitie)”. Drept urmare, empatia esueaza, dar nu doar datorita acestei premise ce tine mai degraba de o stare de spirit estetica decat narativa, ci prin simplu fapt ca scenariul confrunta protagonistii direct cu dezastrul alegerilor facute si mai putin cu concretetea faptelor care le-au generat.
Determinat, cel mai probabil, de o viziune mult mai pragmatica in contextul “actualizarii” unei societati moderne in care individualismul primeaza in detrimentul oricaror obligatiuni morale si sociale (tema recurenta, de altfel, in portofoliul cineastului), Woody Allen doar schiteaza cu acest film astfel de complexitati, care ii statusera in trecut la baza consecventei, inventand practice un gen.
Dar pragmatismul nu i se potriveste lui Woody Allen. Nu si atunci cand vechile sale tematici incearca descifrarea sensului literal al titlului… Nu si atunci cand – cum stim – personajele sale, incercand sa evite adversitatile vietii lasandu-se prada iluziilor, se transforma in niste caraghiosi… Nu si atunci cand scenariul nu confera personajelor compozitia necesara unei hilare ironizari. Si… nu si atunci cand hodoronc-tronc mai toata lumea din filmul asta decide sa-si schimbe in totalitate viata.
La Woody Allen pragmatismul se dovedeste a fi trenant, inconsistent, palid, schematic. You Will Meet… , cel de-al 46-lea film al reputatului cineast, este total neinspirat, probabil cel mai neinspirat.

[buticut]

Nice one, SMC. Retrag ce-am spus in urma cu ceva timp, vad ca, cu cat scrii mai mult, cu atat scrii mai bine. Din pacate, Woody Allen pare sa fie irecuperabil. In ultimii 10 ani, singurul film cu adevarat bun pe care l-a facut a fost Match Point - restul au cam variat de la ok la mediocru. You Will Meet a Tall Dark Stranger nu pare sa fie decat un star-stuffed-recycled-Woody. Doar o replica din trailer m-a facut sa zambesc, ceea ce e grav.

[SMC]

De fapt, cu cat scriu mai mult, cu atat imi vine sa nu o mai fac deloc...
Mersi!
Sa vedem ce va fi cu "Midnight in Paris", care, cica, deschide Cannes-ul anu' asta. Da' vb. lui Pitbull: "tipu-i gata!"

[Dl.cinematic]

Doar o replica din trailer m-a facut sa zambesc, ceea ce e grav.

Deci, nu ai văzut filmul?!

You Will Meet a Tall Dark Stranger nu pare sa fie decat un star-stuffed-recycled-Woody.

Hotărăște-te, "este" sau, doar "pare"?
Dacă l-ai văzut, asumă-ți până la capăt părerea, n-o mai lăsa să plutească...
Dacă nu, o oră jumătate nu e chiar un capăt de țară...

[buticut]

Cum adica sa ma hotarasc? N-am spus nicaieri ca "este". As mai fi dezvoltat daca l-as fi vazut, I know what I'm saying si de obicei incerc sa imi aleg cuvintele cu grija, pentru a nu lasa loc interpretarilor. Am citit un scurt sinopsis, am vazut un trailer si e de ajuns pentru a-mi da seama cam ce se intampla in film in linii mari. Daca un trailer care in mod normal ar trebui sa fie incarcat cu cele mai bune secvente nu promite, atunci e de rau. In plus, mi-a conferit asa o stare de deja-vu...

So...nu, nu l-am vazut inca, desi poate ca n-ar fi chiar o idee rea. O ora 1/2 e pretioasa insa, mai ales cand esti in sesiune .

[rvn]

. Am citit un scurt sinopsis, am vazut un trailer si e de ajuns pentru a-mi da seama cam ce se intampla in film in linii mari. Daca un trailer care in mod normal ar trebui sa fie incarcat cu cele mai bune secvente nu promite, atunci e de rau. In plus, mi-a conferit asa o stare de deja-vu...

buti, mai era cineva pe-aici care zicea chestia asta. mai stii?

[buticut]

Cred ca tot eu . Stiu ca am mai zis un lucru asemanator de un alt film care cica era comedie, insa trailerul nu imi provocase nicio reactie. Am spus "in linii mari", nu judec filmele dupa niste trailere de 2 minute, dar cateodata doua minute sunt de ajuns pentru a-ti crea starea pe care am mentionat-o mai devreme, adica cea de deja-vu. S-ar putea sa gresesc, chit ca am auzit deja destule pareri care coincid cu temerile mele. In plus, toata chestia asta cu perechile despartite si reimperecheate nu ma prea tenteaza + cum am mai spus, Woody munceste mult, da' degeaba. Serios acum, spuneti-mi un film foarte bun facut de el in ultimii 10 ani. De ce ar trebui sa-mi pun atatea sperante in YWMATDS?


Sau vorbesti de rc-st. cu Tronul lui? Just so you know, nu dau nota unui film de 1 h 45 min doar bazandu-ma pe un trailer de 1 min 45 sec.
V-ati gasit sa va legati de mine. Nu i-am facut o recenzie filmului, doar mi-am exprimat parerea in legatura cu ceea ce pare sa fie...

Din experienta mea am invatat insa ca un trailer sec e de regula un bad omen...

[Dl.cinematic]

Stiu ca am mai zis un lucru asemanator de un alt film care cica era comedie, insa trailerul nu imi provocase nicio reactie.
...................................
S-ar putea sa gresesc, chit ca am auzit deja destule pareri care coincid cu temerile mele.

Americanilor le place să teoretizeze și uneori o fac în mod excesiv, după umila mea părere...
Dar, recunosc, m-a frapat una din teoriile astea, mai ales atunci când am pus-o în relație cu două din afirmațiile tale anterioare...pe care mi-am permis să le extrag din context și să le "arunc" în "dreptunghiul cu citate".

Ca să nu mai lungim vorba...uite teoria respectivă. Are și un nume...se cheamă "teoria fluxurilor duale". Urât, nu? Sau poate sună urât doar în română..."Ingredientele" teoriei le las în engleză, ca să nu ne mai complicăm inutil.

"The two step model can usefully be applied to trailers. Audiences are sometimes directly affected by trailers but equally they can be influenced by the opinion of others whose ideas they respect."

Aoleu!
Exact asta ai zis și tu mai sus...!

Când ziceam că americanii au tendința de a teoretiza excesiv, mă gândeam chiar la cazul de față...Păi, teoria de mai sus, oricât de appealing ar fi la prima privire, nu mă lămurește dacă spectatorul de film mai există ca entitate distinctă (ori poate ar fi mai indicat să îl numim "spectator de trailere"), ori în cazul în care într-adevăr mai există, dacă mai este capabil să aibă propriile opinii despre filmul vizionat (ca alternativă, firește, la asimilarea necondiționată a părerilor altora)...



Baftă la examen!

[buticut]

teoria de mai sus, oricât de <i>appealing</i> ar fi la prima privire, nu mă lămurește dacă spectatorul de film mai există ca entitate distinctă (<i>ori poate ar fi mai indicat să îl numim "spectator de trailere"</i>), ori în cazul în care într-adevăr mai există, dacă mai este capabil să aibă propriile opinii despre filmul vizionat (ca alternativă, firește, la <i>asimilarea necondiționată a părerilor altora</i>)...



Baftă la examen!

Dl. Cinematic, nu-mi place sa ma repet, da' vad ca n-am incotro. Nu e acelasi lucru daca un film a generat pareri impartite sau daca parerile se indreapta cam intr-o singura directie, cum e cazul de fata. Cand balanta se inclina intr-o parte, evident ma face sa am oarecum indoieli cu privire la filmul respectiv. Daca sunt indecisa cu privire la vizionatul filmului respectiv, imi pun sperantele in trailerele care ma vor elucida mai mult sau mai putin. Trailerele sunt facute ca sa te imbie, sa te convinga de faptul ca merita sa-ti dedici din timpul pretios pentru a vedea filmul in cauza si daca nu reusesc, trebuie sa fie dintr-un anume motiv, nu? Si atunci intri la indoieli si mai serioase. Poate ca filmul intradevar nu prea merita. Poate ca mai bine ma uit la Black Swan sau 127 Hours (le-am vazut pe amandoua, da' ce conteaza) si aman filmul in cauza.

în cazul în care într-adevăr mai există, dacă mai este capabil să aibă propriile opinii despre filmul vizionat

Doar ca aici vorbim despre un film pe care eu nu l-am vizionat inca. Of course, fiecare are o opinie proprie, doar ca de multe ori se intampla ca opinia respectiva sa coincida cu a altuia. Daca lui SMC nu i-a placut filmul x si intamplator, nu mi-a placut nici mie, asta nu inseamna ca nu am o opinie proprie. Da-ne mai mult credit, spectatorul de film inca exista si o duce bine , dar cand o asemenea avalansa de filme vine peste el, e mai presus de puterile lui sa le vada pe toate, asa ca le alege selectiv - in functie de plot, cast, regizori, trailere. You Will Meet... pur si simplu nu a reusit sa ma convinga de faptul ca merita pus in capul listei "Must See", asa ca il las mai in urma, in favoarea altor filme care par mai tentante. Desigur, se mai intampla si sa vad un film random, for no solid reason (=din plictiseala), dar deja asemenea intamplari sunt din ce in ce mai rare.
So when in doubt, I watch trailers. Insa cam batem apa in piua, mai ales eu. Se pare ca multi-taskingul cateodata nu da randament de 100 peste tot. Tu ai vazut filmul?

Mersi, btw .

[rvn]

Cred ca tot eu

nu m-am referit la tine.
nici eu n-am vazut filmul."disputa" de aici insa,ma imbie sa fac asta..
oricum ai lua-o, woody allen nu merita sa fie"categorisit"doar dupa trailer.
aici,nu vorbim despre Marti,dupa Craciun."carpita" aceea era prea simpla...
totusi..nu putem compara,esti de acord?

[buticut]

Just, doar ca seria de filme dezamagitoare facute de el, incepand cu anul 2006 (noroc cu Match Point care a aparut chiar la mijlocul decadei) ma cam descurajeaza...
Nu stiu, poate asa se intampla cand faci exces de zel si scoti film dupa film...iti iesi oleaca din mana. Cred ca pana la urma il voi viziona si eu in curand, ca sa stiu exact despre ce vorbesc si sa nu mai imi dau cu presupusul .

[rvn]

Cred ca pana la urma il voi viziona si eu in curand, ca sa stiu exact despre ce vorbesc si sa nu mai imi dau cu presupusul .

o idee excelenta!eu chiar acum ma bag pe el...

[Dl.cinematic]

Tu ai vazut filmul?

Eu nu am afirmat că filmul este bun sau prost...
Deci, logic, nu văd absolut deloc rostul întrebării de mai sus!

Trailerele sunt facute ca sa te imbie, sa te convinga de faptul ca merita sa-ti dedici din timpul pretios pentru a vedea filmul in cauza

Perfect de acord, sunt făcute ca să te îmbie, să te convingă să mergi să îl vezi.
DAR, nu sunt făcute, în niciun caz, pentru a emite, chiar și simple păreri, despre întregul film, fără să mai facem efortul de a ajunge în sala de cinematograf...

Doar o replica din trailer m-a facut sa zambesc, ceea ce e grav.

Acest stereotip cum că un film de Woody Allen trebuie să fie o cascadă de gaguri riscă să aprindă butoiul cu pulbere...Și nu ești prima care judecă lucrurile în "cheia" asta. Mai știu eu pe cineva care spunea cam așa: "...nu te răsplăteşte cu o doză de umor pe măsura aşteptărilor; zâmbeşti pe ici, pe colo, şi atât". Umorul, ca și gusturile, nu se discută...Poate că o "fază" care pentru tine e searbădă, pentru mine e funny. Nu zic sigur că așa este, dar sunt sigur că așa ar putea fi. Hai să nu impunem, încă, criterii în materie de gusturi.

Daca lui SMC nu i-a placut filmul x si intamplator, nu mi-a placut nici mie, asta nu inseamna ca nu am o opinie proprie. Da-ne mai mult credit, spectatorul de film inca exista si o duce bine

Lăsând la o parte discuția cu privire la modalitatea concretă în care îți poți manifesta acordul sau dezacordul vizavi de un film (de exemplu, fiind sarcastic, nu vei fi automat mai inteligent ori mai dificil de repudiat de către bietul cititor...), sunt absolut de acord cu ce ai spus!
Cuvintele cheie din frazele de mai sus sunt, "i-a plăcut/nu i-a plăcut filmul".
Atâta timp cât e respectat criteriul ăsta, sunt dispus să dau credit absolut oricui!

[rvn]

So...nu, nu l-am vazut inca, desi poate ca n-ar fi chiar o idee rea. O ora 1/2 e pretioasa insa, mai ales cand esti in sesiune .

am vazut filmul.parerea mea este ca ar trebui sa lasi "surogatul" si sa incerci sa renunti la ingrasatul porcului in ajun,chiar si o ora si jumatate.
o sa te convingi,buti,ca am dreptate.
poate nu este ca-n vremurile bune alleniste dar,merita vazut.destinde si calmeaza emotiile,acelea pe care banuiesc ca le ai.

[rvn]

Un Allen obişnuit – „You Will Meet a Tall Dark Stranger”

Lucian Maier

În comparaţie cu filmele de gen (comedii romantice hollywoodiene) care vin la noi pe ecrane, ultimul film al lui Woody Allen e o vizionare deosebită.

Însă în filmografia autorului american, You Will Meet a Tall Dark Stranger e numai un film mediu. Temele lui preferate sînt pe ecran: cuplul cu probleme, crizele virstei mijlocii şi crizele vîrstei a treia, problemele de identitate şi de poziţionare în societate ale membrilor micii-burghezii, în special ale celor care au îndeletniciri artistice. Însă în felul în care le asamblează acum, Woody Allen nu are fineţea observaţiei, verva şi inteligenţa umoristică din Annie Hall, nu are nici intensitatea dramatică şi profunzimea investigaţiei psihologice din Husbands and Wives. De această dată Allen tratează cu lejeritate problemele personajelor, urmărind mai mult să-şi articuleze poziţia critică faţă de metehnele vizibile pe ecran decît să-şi cimenteze proiectul în ceea ce priveşte realismul faptelor prezentate. Şi fiind multe personaje în prim-planul poveştii şi multe puncte de atins, povestea ajunge să fie demonstrativă şi destul de superficială.

În atenţie sînt două cupluri londoneze. Unul de vîrstă mijlocie, format din Sally (Naomi Watts) şi Roy Channing (Josh Brolin), celălalt, format din Helena (Gemma Jones) şi Alfie Shebritch (Anthony Hopkins), părinţii lui Sally. Alfie are peste şaizeci de ani. Ideea apropierii morţii îl revoltă. Se simte tînăr în interior, aşa că divorţează pentru a trăi propriu-zis ca un tînăr. Fosta lui soţie se refugiază în alcool şi, încurajată de fiica sa (care nu voia să o aibă toată ziua pe cap), frecventează o clarvăzătoare care îi vîră în cap tot felul de aiureli. Sally s-a specializat în istoria artei, vrea un copil şi cum lucrurile nu se leagă în sensul acesta, se angajează la una dintre ele mai mari galerii din Londra, galerie condusă de Greg (Antonio Banderas). Roy a terminat medicina, însă nu a profesat niciodată, visul său fiind acela de a fi un mare scriitor. După un prim roman promiţător, toate scrierile sale au fost refuzate de edituri. Acum e la a treia încercare, aşteaptă cu înfrigurare un răspuns şi priveşte cu jind spre un apartament vecin, unde locuieşte o frumoasă şi misterioasă indiancă (Freida Pinto).

Pentru personajele filmului, ca pentru orice occidental, liniştea şi confortul vital sînt scopuri primare. Drumul spre ele e de cele mai multe ori anevoios, plin de compromisuri care, chiar dacă duc la confort, îi amărăsc gustul. Şi aici fiecare personaj se abate de la normă în speranţa că va obţine ceva mai bun – flirtează, se îndrăgosteşte de altcineva, abandonează pe cineva, fură bunuri (intelectuale). Şi ajunge să plătească pentru asta. Problema filmului stă în faptul că e mult mai interesat să ducă personajele spre o scadenţă, decît să le motiveze serios opţiunile. Fiecare traiectorie e construită determinist, treabă atît de prezentă pe ecran încît devine deranjantă. E ca în tragedia grecească, unde personajele, în deciziile lor, nu pot respecta simultan şi legea familiei, şi legea cetăţii, şi legea divină. Iar legea încălcată ajunge să se răzbune. Doar că aici relaţia cauză-efect e redusă la cei doi numitori; ca într-o schiţă, vedem elementul reprobabil, abaterea (cauza), apoi sancţiunea (efectul).

Nu e o ţesătură care să lege evenimentele, încît să dea proiectului o ţinută dramatică adecvată şi, prin asta, prestanţă. Sînt şase personaje care trebuie pedepsite în nouăzeci de minute (cît durează pelicula), drumul pe care-l parcurg este schematic. Finalul fiecărui drum (sentinţa dată fiecărui caracter de pe ecran) nu decurge atît din datele acumulate de personaj pe parcurs, din informaţiile pe care le deţine, ci din faptul că autorul trebuie să rotunjească fiecare traseu, pentru a face din film o culegere de mici povestiri morale. De exemplu, Sally ajunge să se umilească în faţa lui Greg, cu toate că are date suficiente pentru a se opri la timp. Aici e mai mult opţiunea autorului faţă de personaj. Pe de altă parte, de dragul formei (de mică povestire morală), putem accepta deciziile autorului. În măsura în care nu intră adînc în viaţa personajelor, în măsura în care stă la suprafaţa vieţii lor, orice reacţie e posibilă.

După toate acestea, la final, constaţi că viaţa e altceva decît arată Woody Allen, dar ca morală tot acolo duce. În schimb, Londra iese foarte bine din film. Un spaţiu idealizat la extrem – în contrast cu viaţa personajelor şi cu atmosfera reală a metropolei.

@"Lucica", nu te supara pe mine...
n-am rezistat sa n-o "pun"!