Tudor Arghezi

Tudor Arghezi, pe numele real Ion Nae Theodorescu, s-a născut la 21.05.1880, în București, România, și a decedat la 14.07.1967, în București, România. Părinții săi au fost Nae și Maria Theodorescu. A studiatla Școala primară „Petrache Poenaru” (1887-1891), la gimnaziul „Dimitrie Cantemir” (1891-1896), la Liceul „Sfântul Sava” din București. Din cauza situației familiale, a fost nevoit să se întrețină singur, dând meditații. 1896 este anul debutului său literar: a...

Tudor Arghezi, pe numele real Ion Nae Theodorescu, s-a născut la 21.05.1880, în București, România, și a decedat la 14.07.1967, în București, România. Părinții săi au fost Nae și Maria Theodorescu. A studiatla Școala primară „Petrache Poenaru” (1887-1891), la gimnaziul „Dimitrie Cantemir” (1891-1896), la Liceul „Sfântul Sava” din București. Din cauza situației familiale, a fost nevoit să se întrețină singur, dând meditații. 1896 este anul debutului său literar: a publicat în ziarul Liga Ortodoxă, condus de Alexandru Macedonski, poezia „Tatăl meu”, semnată I.N. Theodorescu. La cenaclul lui Macedonski îl va cunoaște pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten apropiat. Arghezi, Gala Galaction și Demetrius au fost legați printr-o strânsă prietenie, cum reiese din mărturisirea fiicei lui Demetrius, artista și nuvelista Lucia Demetrius. Arghezi și-a întrerupt studiile și s-a angajat, în urma unui examen de chimie, ca laborant la fabrica de zahăr Chitila. La 19 ani a intrat la mănăstirea Cernica, unde a stat patru ani, până în anul 1904. În anul 1900 a devenit diacon, apoi secretar al mitropoliei din București. În romanele sale, poetul a mărturisit că nu era foarte atras de cariera de călugar, căci era un eretic și nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În 1905 a început un șir de călătorii în străinătate. La 30 ianuarie 1905, Constanța Zissu a dat naștere lui Eli Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi. Mama copilului, profesoară, a fost nevoită să-și ascundă maternitatea și să-și lase fiul la Paris, în grija unei doici. Îngrijorat, Arghezi s-a hotărât să plece la Paris unde a stat puțin timp, apoi s-a mutat la Fribourg, unde a scris poezii și a participat la cursurile Universității Fribourg. S-a mutat la Geneva, unde a scris poezii, a asistat la cursurile Universității și, ca să-și câștige existența, a lucrat în atelierul unui bijutier.În acel timp, datorită criticismului său referitor la represiunea mișcării țărănești, a fost ținut sub supraveghere de autoritățile elvețiene. Arghezi a creat multe desene în perioada 1905-1910, când a stat în Elveția.În 1909 a vizitat Italia. S-a reîntors în România în 1910, și a publicat lucrări în diferite reviste, a avut o activitate literară prolifică, scriind versuri, pamflete politice, articole polemice. În 1913 a devenit editor-șef la ziarul Seara, în care a publicat articole politice și recenzii. Arghezi a devenit un critic de artă valoros și a luat apărarea pictorului Ștefan Luchian care suferea de scleroză multiplă și era acuzat de fraudă (din cauza suspiciunii că nu ar mai putea picta, dar ar permite ca lucrările altora să fie semnate cu numele său). După izbucnirea Primului Război Mondial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse de Partidul Național Liberal și de grupul de susținători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România să intre în război alături de puterile Antantei; a fost un susținător al unirii Basarabiei cu țara, a detestat alianța cu Rusia Imperială. Articolele sale din Gazeta Bucureștilor i-au atras acuzația de colaboraționism și condamnarea la 5 ani de închisoare. În perioada 1918-1919 a fost închis împreună cu 11 ziariști și scriitori (între care și Ioan Slavici), la Penitenciarul Văcărești. După apariția pamfletului "Baroane", în care l-a atacat pe ambasadorul german Manfred von Killinger, scriitorul a fost închis la București și în lagărul de la Târgu Jiu, eliberat după un an. În 1948, a apărut în ziarul Scânteia, articolul lui Sorin Toma, intitulat "Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei", în care Tudor Arghezi a fost criticat, amenințat cu moartea. Scriitorul a fost interzis și s-a retras din viața publică în casa lui de la Mărțișor unde a supraviețuit din vânzarea cireșelor. În perioada 1952-1967 poetul a fost „reabilitat” treptat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Tudor Arghezi a fost distins cu premii și titluri, precum Premiul Național pentru Literatură, Ordinul Meritul Cultural, a fost ales membru al Academiei Române în anul 1955, sărbătorit ca poet național la 80 și 85 de ani și deputat în Mare Adunare Națională. Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură a primit prima oară în 1936, a doua oară în 1946, Premiul Național de Poezie, iar în 1965, a obținut Premiul Internațional Johann Gottfried von Herder, acordat de Universitatea din Viena. În 1965 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. Nominalizarea a venit din partea filologului italian Angelo Monteverdi. S-a bucurat de mari avantaje în regimul comunist, ca și Mihail Sadoveanu, colaborând cu autoritățile și scriind poezii sociale pe placul acestora. Arghezi a fost poet (volume: Cuvinte potrivite, Flori de mucigai), prozator (Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului)), publicist, activ ca scriitor în perioada 1896-1967. În plan personal, el a fost căsătorit cu Constanța Zissu (au avut un copil, Eli Lotar), cu Paraschiva Burda (au avut doi copii, Mitzura și Baruțu). A încetat din viață în 1967, fiind înmormântat, alături de Paraschiva, soția sa, în grădina casei din Str. Mărțișor, cu funeralii naționale. Casa a rămas muzeu, fiind menținută de fiica sa, Mitzura Arghezi, până la decesul acesteia.

A fost un scriitor român cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Numele său adevărat esteIon N. Theodorescu, iar pseudonimul său, Arghezi, provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. Arghezi este unul dintre autorii canonici din literatura română.