Penelope Gilliatt

Penelope Gilliatt, pe numele real Penelope Ann Douglass Conner, s-a născut la 25.03.1932, în Londra, Anglia, și a decedat la 09.05.1993. A fost fiica avocatului Cyril Conner și a lui Marie Stephanie Douglass. Ambii părinți proveneau din Newcastle upon Tyne și au divorțat la scurt timp după nașterea fiicei lor. Gilliatt a avut o educație în clasa mijlocie superioară din Northumberland, unde tatăl ei (după ce își părăsise cabinetul juridic) a fost directorul BBC în nord-est, din...

Penelope Gilliatt, pe numele real Penelope Ann Douglass Conner, s-a născut la 25.03.1932, în Londra, Anglia, și a decedat la 09.05.1993. A fost fiica avocatului Cyril Conner și a lui Marie Stephanie Douglass. Ambii părinți proveneau din Newcastle upon Tyne și au divorțat la scurt timp după nașterea fiicei lor. Gilliatt a avut o educație în clasa mijlocie superioară din Northumberland, unde tatăl ei (după ce își părăsise cabinetul juridic) a fost directorul BBC în nord-est, din 1938 până în 1941). Gilliatt a urmat cursurile Queen's College din Londra înainte de a obține o bursă pentru a urma cursurile Bennington College din Vermont. A fost romancieră, povestitoare, scenaristă și critic de film la The Observer din Londra (1961-1967), la  revista The New Yorker în anii 1960 și 1970. Gilliatt a scris profiluri despre numeroși regizori, precum: Ingmar Bergman, Jean Renoir, Luis Bunuel, Jeanne Moreau, Woody Allen. Cariera sa de critic de film la The New Yorker s-a încheiat în 1979, după ce s-a stabilit că un profil pe care îl scrisese despre Graham Greene era plagiat. Deși nu a mai scris critică de film pentru The New Yorker, Gilliatt a publicat ficțiune în revistă. Autoare de povestiri scurte, romane, cărți de non-ficțiune și scenarii, ea a fost nominalizată la Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original al filmului Sunday Bloody Sunday (1971). O parte din scrierile sale despre film (și teatru) au fost adunate pentru prima dată în Unholy Fools: Wits, Comics, Disturbers of the Peace: Film & Theater (1973), care retipărește articole publicate inițial în The Guardian, The New Yorker, The Observer, The Spectator, Vogue. O colecție ulterioară, Three-Quarter Face: Reports & Reflections (1980), conține articole din The New Yorker și articolul ei Nabokov din Vogue. În plus, Gilliatt a publicat două cărți non-ficțiune despre doi regizori de film francezi, Jean Renoir: Essays, Conversations, Reviews (1975) și Jacques Tati (1976), și o carte despre comedie, To Wit: Skin and Bones of Comedy (1990). Pe lângă cărțile sale de critică și non-ficțiune, Gilliatt a scris povestiri scurte, romane, drame de teatru și un scenariu pentru filmul Sunday Bloody Sunday (1971), o abordare tolerantă a homosexualității bazată pe o poveste personală a regizorului John Schlesinger. A fost abordată de acesta pentru a colabora la scenariu. A scris prima schiță, apoi a părăsit proiectul pentru a se angaja la The New Yorker. Scenariul final a fost revizuit de David Sherwin și John Schlesinger în absența ei. Pentru scenariul filmului, a câștigat mai multe premii pentru cel mai bun scenariu, inclusiv premiul New York Film Critics Circle, Writers Guild of America, SUA și Writers Guild of Great Britain. Scenariul a fost nominalizat la un premiu Oscar și un premiu BAFTA. Gilliatt a scris mai multe romane, printre care One by One (1965), A State of Change (1967), The Cutting Edge (1978), Mortal Matters (1983), A Woman of Singular Occupation (1988). Povestirile scurte ale lui Gilliatt, multe dintre ele publicate pentru prima dată în The New Yorker, au fost adunate în What's It Like Out? and Other Stories (ediție britanică, 1968) / Come Back If It Doesn't Get Better (ediție americană, 1969), Nobody's Business (1972), Splendid Lives (1977), Quotations from Other Lives (1982), They Sleep Without Dreaming (1985), 22 Stories (1986) și Lingo (1990). În plan personal, Gilliatt s-a căsătorit cu neurologul Roger Gilliatt în 1954, care a fost cavaler de onoare al lui Anthony Armstrong-Jones în timpul nunții sale cu Prințesa Margaret în 1960. Ea a continuat să-i folosească numele și după divorț. Apoi, ea a fost căsătorită cu dramaturgul și scenaristul John Osborne, din 1963 până în 1968, locuind în centrul Londrei. Au avut un singur copil, o fiică, Nolan, pe care Osborne a renegat-o ulterior. După divorțul de Osborne, a avut o relație romantică cu Mike Nichols și Edmund Wilson. Criticul de film Vincent Canby de la New York Times i-a fost tovarăș timp de mulți ani. Gilliatt a murit din cauza alcoolismului în 1993.