Nadine Trintignant

Nadine Trintignant, pe numele real Lucienne Marquand, s-a născut la 11.11.1934, în Nice, Franța. Părinții ei au fost actorii Jean-Georges Marquand (1904-1992) și Lucienne-Fernande Cornilliat (1906-2006). Dintre cei cinci frați și surori, doi frați au fost actori: Christian Marquand (1927-2000) și Serge Marquand (1930-2004). Nadine a devenit regizoare, scenaristă, scriitoare. Ea și-a început cariera ca stagiară în laboratorul de tiraj al filmelor LTC. Nadine a făcut montajul...

Nadine Trintignant, pe numele real Lucienne Marquand, s-a născut la 11.11.1934, în Nice, Franța. Părinții ei au fost actorii Jean-Georges Marquand (1904-1992) și Lucienne-Fernande Cornilliat (1906-2006). Dintre cei cinci frați și surori, doi frați au fost actori: Christian Marquand (1927-2000) și Serge Marquand (1930-2004). Nadine a devenit regizoare, scenaristă, scriitoare. Ea și-a început cariera ca stagiară în laboratorul de tiraj al filmelor LTC. Nadine a făcut montajul filmelor Du rififi chez les hommes de Jules Dassin (1955), Si Paris nous était conté de Sacha Guitry (1956), Léon Morin, pretre, de Jean-Pierre Melville (1961). În 1965, ea a realizat primul ei scurtmetraj, Fragilité, ton nom est femme. În 1967, primul ei lungmetraj, Mon amour, mon amour, cu Jean-Louis Trintignant și Valérie Lagrange având ca subiect problema avortului, a fost selecționat la Festivalul de la Cannes. În 1970, al treilea ei film, Asta nu se întâmplă decât altora, cu Catherine Deneuve și Marcello Mastroianni, a evocat moartea fiicei sale de 9 luni, Pauline. În 1980, copiii ei, Marie și Vincent au avut primele roluri în Premier Voyage. Apoi, a realizat Vara viitoare cu Philippe Noiret și Fanny Ardant (1985), La Maison de jade cu Jacqueline Bisset și Vincent Perez (1988), Fugueuses cu Irene Jacob și Nicole Garcia (1995). La televiziune, Nadine Trintignant a scris scenariul și a realizat telefilmele cu subiecte de familie și despre Al Doilea Război Mondial: Lucas, cu Evelyne Bouix (1993), L'Insoumise, cu Marie Trintignant și Jean-Louis Trintignant (1996), L'Île bleue, cu Pierre Arditi (2001). În 2000, Nadine și Marie au adaptat în mini-serie romanul lui Gilbert Schlögel, Victoire ou la Douleur des femmes, despre lupta de emancipare a femeilor din perioada 1940-1970, cu Marie în rolul principal, cu Marina Vlady și Sergio Castellitto. În 2003, ele au creat scenariul pentru Colette, une femme libre, realizat de Nadine. A fost ultimul rol al Mariei Trintignant care a murit în timpul filmărilor. În 1971, militantă activă a feminismului și pentru avort, Nadine a semnat Manifeste des 343 publicat de Le Nouvel Observateur. Ea a aparținut Organizației comuniste internaționaliste. În 2012, a susținut candidatura lui Nicolas Sarkozy la alegerile prezidențiale. În 2009, ea a semnat petiția de susținere a regizorului Roman Polanski, care tocmai fusese arestat în Elveția pentru violul comis asupra Samanthei Geimer. În 2019, ca urmare a acuzației de viol a lui Valentine Monnier împotriva lui Roman Polanski, Nadine Trintignant l-a susținut din nou pe regizor. În 2023, ea a semnat susținerea pentru actorul Gérard Depardieu, acuzat de trei tentative de viol și agresiune sexuală. Nadine Trintignant a fost vehement criticată și acuzată de «apărarea agresorului», când ea s-a angajat în denunțarea morții fiicei sale, Marie. În plan personal, ea s-a căsătorit cu actorul Jean-Louis Trintignant în 1961, după ce el a divorțat de actrița Stéphane Audran. Din această căsătorie au rezultat trei copii: Marie (1962-2003), Pauline (1969-1970), Vincent (născut în 1973). Nadine și Jean-Louis au divorțat în 1976. Ea s-a căsătorit în 1998 cu prietenul ei de mult timp, regizorul Alain Corneau, care i-a adoptat pe Marie și Vincent cu acordul tatălui lor biologic. Alain Corneau a încetat din viață în 2010 și a fost înmormântat lângă Marie în Cimitirul Pere-Lachaise din Paris.