Margaret Mitchell

Margaret Mitchell, pe numele complet Margaret Munnerlyn Mitchell, s-a născut la 08.11.1900, în Atlanta, Georgia, SUA, și a decedat la 16.08.1949, în Atlanta, Georgia. A făcut parte dintr-o familie bogată. Familia ei din partea tatălui erau descendenții lui Thomas Mitchell, originar din Scoția, stabilit în Georgia, în 1777, decedat în 1835. Fiul lui, William Mitchell, născut la 8 decembrie 1777, în Carolina de Sud, s-a mutat între 1834 și 1835, la o fermă din Georgia și a murit...

Margaret Mitchell, pe numele complet Margaret Munnerlyn Mitchell, s-a născut la 08.11.1900, în Atlanta, Georgia, SUA, și a decedat la 16.08.1949, în Atlanta, Georgia. A făcut parte dintr-o familie bogată. Familia ei din partea tatălui erau descendenții lui Thomas Mitchell, originar din Scoția, stabilit în Georgia, în 1777, decedat în 1835. Fiul lui, William Mitchell, născut la 8 decembrie 1777, în Carolina de Sud, s-a mutat între 1834 și 1835, la o fermă din Georgia și a murit în 1859. Bunicul ei, Russell Crawford Mitchell, din Atlanta, s-a înrolat în Armata Statelor Confederate în 1861, a fost grav rănit în bătălie, apoi, asistent medical în Atlanta. După Războiul Civil, el a făcut o mare avere ca furnizor de cherestea, a avut treisprezece copii cu două soții; cel mai mare a fost Eugene, care a absolvit Facultatea de Drept de la Universitatea din Georgia. Străbunicul matern al lui Mitchell, Philip Fitzgerald, a emigrat din Irlanda și s-a stabilit pe o plantație de sclavi, lângă Georgia, unde a avut un fiu și șapte fiice cu soția sa, Elenor McGahan, dintr-o familie irlandeză catolică. Bunicii lui Mitchell, căsătoriți în 1863, au fost Annie Fitzgerald și John Stephens, emigrant din Irlanda, căpitan în Armata Statelor Confederate, dezvoltator imobiliar prosper după Războiul Civil. John și Annie Stephens au avut doisprezece copii; al șaptelea copil a fost May Belle Stephens, care s-a căsătorit cu Eugene Mitchell. Tatăl ei, Eugene Muse Mitchell, a fost avocat, iar mama ei, Mary Isabel Maybelle Stephens, a fost sufragistă și activistă catolică. Mitchell și-a petrecut copilăria pe Jackson Hill, la est de centrul orașului Atlanta. Familia ei locuia lângă bunica ei maternă, Annie Stephens, care, după ce a câștigat controlul asupra banilor tatălui ei, Philip Fitzgerald, după ce acesta a murit, a investit bani pentru fiicele ei mai mici, inclusiv mama lui Margaret. Bunica ei a fost o sursă excelentă de „informații ale martorilor oculari” despre Războiul Civil și Reconstrucția din Atlanta înainte de moartea ei în 1934. Margaret a avut doi frați, Russell Stephens Mitchell, care a murit în copilărie, în 1894, și Alexander Stephens Mitchell, născut în 1896. Margaret a studiat la Colegiul Smith. A fost foarte activă în Clubul Dramatic; a interpretat personaje masculine; a scris o piesă despre colege snobe în care a jucat și ea; s-a alăturat Clubului Literar și a avut două povești publicate în anuar: Sora Mică și Sergentul Terry; a primit încurajare de la profesoara ei de engleză, doamna Paisley, care i-a recunoscut talentul de scris. A fost o cititoare pasionată din operele lui William Shakespeare, Charles Dickens, Walteer Scott. Avea nouăsprezece ani când a fost ratificat al 19-lea amendament, care a dat femeilor dreptul de vot. Mitchell a spus că a auzit povești despre Războiul Civil de la rudele ei. A fost scriitoare și jurnalistă. A început cu povești despre animale, a continuat cu basme și povești de aventură. Ea a modelat coperți de cărți pentru poveștile ei. Mitchell a scris un singur roman care a fost publicat în timpul vieții sale, Gone with the Wind, pentru care a câștigat Premiul Național pentru Ficțiune pentru Cel mai Distinguished Novel din 1936 și Premiul Pulitzer pentru Ficțiune în 1936. La mult timp după moartea ei, s-au publicat o colecție de scrieri ale lui Mitchell din copilărie și o novelă pe care a scris-o în adolescență, intitulată Lost Laysen. O colecție de articole din ziare scrise de Mitchell pentru The Atlanta Journal a fost republicată sub formă de carte. Mitchell a citit cărțile lui Thomas Dixon Jr., iar în 1916, când filmul mut, The Birth of a Nation, era difuzat la Atlanta, ea a dramatizat The Traitor: A Story of the Fall of the Invisible Empire (1907) al lui Dixon. În calitate de dramaturg și actriță, ea a preluat rolul lui Steve Hoyle. După ce a absolvit Seminarul de la Washington în iunie 1918, Mitchell s-a îndrăgostit de un absolvent de la Harvard, un tânăr locotenent, Clifford West Henry, care, înainte de a pleca în Franța, i-a dat lui Mitchell un inel de logodnă. Pe 14 septembrie, Henry a fost rănit de moarte în acțiune, în Franța, și a murit pe 17 octombrie. Clifford Henry a fost marea dragoste a lui Margaret Mitchell, potrivit fratelui ei. Mitchell avea aspirații vagi pentru o carieră în psihiatrie, dar viitorul ei a fost deraiat de un eveniment care a ucis peste cincizeci de milioane de oameni în întreaga lume, Pandemmia de gripă din 1918. La 25 ianuarie 1919, mama ei, May Belle Mitchell, a cedat din cauza unei pneumonii de la „gripa spaniolă”. Mitchell a ajuns acasă de la facultate la o zi după ce mama ei murise. La Smith College, Mitchell nu a excelat în niciun domeniu. După ce și-a terminat primul an la Smith, Mitchell s-a întors la Atlanta pentru a prelua gospodăria și nu s-a mai întors la facultate. În octombrie 1919, în timp ce și-a recăpătat forțele după o apendicectomie, ea i-a mărturisit unei prietene că renunțarea la facultate și visele ei pentru o „carieră jurnalistică” pentru a păstra casa și a lua locul mamei sale în societate înseamnă „a renunța la tot ce merită”. Margaret a început să folosească numele „Peggy” la Seminarul din Washington și forma prescurtată „Peg” la Smith College, când a găsit un model pentru ea însăși în calul înaripat mitologic, Pegasus, care îi inspiră pe poeți. Peggy și-a făcut debutul în societatea din Atlanta în 1920. La un bal de caritate din Atlanta din 1921, ea a interpretat un dans Apache, care a inclus un sărut cu partenerul ei, șocând înalta societate din Atlanta și fiind inclusă pe lista neagră din Junior League. S-a trezit logodită cu cinci bărbați, dar a susținut că nici nu i-a mințit și nici nu a indus în eroare pe niciunul dintre ei. În aprilie 1922, Mitchell vedea aproape zilnic doi bărbați: unul era Berrien Kinnard Upshaw (10 martie 1901–13 ianuarie 1949), iar celălalt, colegul și prietenul lui Upshaw, John Robert Marsh (6 octombrie 1895–5 martie 1952), un redactor care a lucrat pentru Associated Press. Upshaw  a fost numit în 1919 la Academia Navală a Statelor Unite, dar a demisionat pentru deficiențe academice la 5 ianuarie 1920. A fost readmis în May, atunci avea 19 ani și a petrecut două luni pe mare înainte de a demisiona a doua oară la 1 septembrie 1920. În 1922 Upshaw a câștigat bani din contrabandă cu alcool din munții Georgia. Deși familia ei a dezaprobat, Peggy și Red s-au căsătorit pe 2 septembrie 1922; la nunta lor a fost John Marsh, care avea să devină al doilea ei soț. Cuplul locuia la casa Mitchell cu tatăl ei. Până în decembrie, căsătoria cu Upshaw s-a dizolvat și el a plecat. Mitchell a suferit abuz fizic și emoțional, rezultatul alcoolismului și temperamentului violent al lui Upshaw, care a fost de acord cu divorțul după ce John Marsh i-a acordat un împrumut și Mitchell a fost de acord să nu depună acuzații de agresiune împotriva ei. Upshaw și Mitchell au divorțat la 16 octombrie 1924. La 4 iulie 1925, Margaret Mitchell, de 24 de ani, și John Marsh, de 29 de ani, s-au căsătorit. În timp ce era încă căsătorită legal cu Upshaw și avea nevoie de venituri pentru ea însăși, Mitchell a obținut un loc de muncă pentru a scrie articole pentru The Atlanta Journal Sunday Magazine. Prima ei poveste,  Atlanta Girl Sees Italian Revolution, de Margaret Mitchell Upshaw, a apărut pe 31 decembrie 1922. Ea a scris diferite subiecte, de la modă la generali confederați și regele Tut. Într-un articol care a apărut la 1 iulie 1923, Valentino Declares He Isn't a Sheik,  ea l-a intervievat pe actorul Rudolph Valentino din Șeicul. Într-un alt articol, Georgia's Empress and Women Soldiers, ea a scris schițe despre patru femei notabile din Georgia. Cariera de jurnalism a lui Mitchell, care a început în 1922, a luat sfârșit patru ani mai târziu; ultimul ei articol a apărut pe 9 mai 1926. La câteva luni după ce s-a căsătorit cu John Marsh, Mitchell a renunțat din cauza unei răni la gleznă care nu s-a vindecat corespunzător și a ales să devină o soție casnică. Ea a citit cărți despre sexologie și a avut un interes deosebit pentru studiile de caz ale unui medic britanic care a studiat sexualitatea umană. În această perioadă în care Mitchell citea pornografie și sexologie, ea scria Gone with the Wind. Pentru a o ajuta în demersurile ei literare, John Marsh a adus acasă o mașină de scris Remington Portable No. 3. În următorii trei ani, Mitchell a lucrat exclusiv la scrierea unui roman din perioada Războiului Civil a cărui eroină a fost numită Pansy O'Hara (înainte de publicarea cărții, Pansy a fost schimbată în Scarlett). În aprilie 1935, Harold Latham de la Macmillan, un editor care căuta o nouă ficțiune, i-a citit manuscrisul și a anticipat că ar putea fi un best-seller. După ce Latham a fost de acord să publice cartea, Mitchell a lucrat încă șase luni verificând referințele istorice și rescriind de mai multe ori capitolul de deschidere. Mitchell și John Marsh au editat versiunea finală a romanului Gone with the Wind, publicat în iunie 1936. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Margaret Mitchell a fost voluntară pentru Crucea Roșie Americană și a strâns bani pentru efortul de război prin vânzarea de obligațiuni de război. Ea a activat în Apărarea Internă, a cusut halate de spital și a pus petice pe pantaloni, a scris scrisori către bărbați în uniformă - soldați, marinari, trimițându-le umor, încurajare și simpatia ei. A sponsorizat două crucișătoare, USS Atlanta. În plan personal. ea a fost căsătorită cu Berrien Upshaw, din 1922 până în 1924, au divorțat; cu John Marsh, din 1925 până în 1949, la moartea ei. Margaret Mitchell a fost lovită de un șofer în timp ce traversa pe strada 13 din Atlanta împreună cu soțul ei, John Marsh, când se îndrepta spre filmul A Canterbury Tale în seara zilei de 11 august 1949. A murit la vârsta de 48 de ani la Spitalul Grady cinci zile mai târziu, pe 16 august, fără să-și recapete pe deplin cunoștința. Mitchell a fost lovită de Hugh Gravitt, un șofer de taxi în afara serviciului care își conducea vehiculul personal. După coliziune, Gravitt a fost arestat pentru conducere în stare de ebrietate și eliberat pe o cauțiune de 5.450 de dolari până la moartea lui Mitchell. Gravitt a fost acuzat inițial de conducere în stare de ebrietate, exces de viteză și conducere pe partea greșită a drumului. El a fost condamnat pentru omor involuntar în noiembrie 1949 și condamnat la 18 luni de închisoare. A stat aproape 11 luni. Gravitt a murit în 1994, la 74 de ani. Margaret Mitchell a fost înmormântată la Cimitirul Oakland, Georgia. Când soțul ei John a murit în 1952, a fost înmormântat lângă soția sa. În 1978, Mitchell a fost inclusă în Georgia Newspaper Hall of Fame, în Georgia Women of Achievement în 1994 și Georgia Writers Hall of Fame în 2000. În 1994, Shannen Doherty a jucat în filmul de televiziune A Burning Passion: The Margaret Mitchell Story, o relatare fictivă a vieții lui Mitchell, regizat de Larry Peerce. Nepotul lui Mitchell, Joseph Mitchell, a murit în 2011; el a lăsat cincizeci la sută din drepturile de marcă comercială și literară ale moștenirii lui Margaret Mitchell, precum și unele bunuri personale ale ei, Arhiepiscopiei Atlanta.