Lloyd Alexander

Lloyd Alexander, pe numele complet Lloyd Chudley Alexander, s-a născut la 30.01.1924, în Philadelphia, Pennsylvania, SUA, și a decedat la 17.05.2007, în Drexel Hill, Pennsylvania, SUA. Părinții lui au fost Edna (născută Chudley) și Alan Audley Alexander. A avut o soră mai mare, Florence. Părinții lui citeau doar ziare, dar au cumpărat cărți. A învățat singur să citească de la patru ani și a sărit peste clasele unu și doi la o școală privată Quaker. După...

Lloyd Alexander, pe numele complet Lloyd Chudley Alexander, s-a născut la 30.01.1924, în Philadelphia, Pennsylvania, SUA, și a decedat la 17.05.2007, în Drexel Hill, Pennsylvania, SUA. Părinții lui au fost Edna (născută Chudley) și Alan Audley Alexander. A avut o soră mai mare, Florence. Părinții lui citeau doar ziare, dar au cumpărat cărți. A învățat singur să citească de la patru ani și a sărit peste clasele unu și doi la o școală privată Quaker. După ce tatăl său, Alan, agent de bursă, a falimentat pe Wall Street în 1929, Alexander a urmat școala publică, unde a sărit încă o altă clasă, intrând în clasa a șaptea la nouă ani. El a citit Shakespeare, Dickens, Mark Twain, și mituri, în special despre Regele Arthur. La treisprezece ani, Alexandru a vrut să devină preot, dar familia lui nu-și putea permite să-l trimită la școală. Pasionat de scris, Alexandru credea că poate predica și închina lui Dumnezeu prin scrisul și arta sa. În liceu, a început să scrie poezie romantică după modelul lucrărilor poeților din secolul al XIX-lea și a nuvelelor, dar nu a reușit să dobândească interes de la editori. Părinții lui i-au găsit un loc de muncă ca mesager bancar, ceea ce a inspirat o satiră care avea să devină prima sa carte publicată cincisprezece ani mai târziu, And Let the Credit Go (1955). A absolvit la șaisprezece ani, în 1940, Liceul Upper Darby, unde a fost inclus în Wall of Fame al școlii în 1995. A fost autorul a peste 40 de cărți, în principal romane fantastice pentru copii și adolescenți. A fost pasionat de cărți și poezie. A urmat facultatea pentru un singur termen, crezând că nu mai era nimic de învățat. S-a înrolat în armata Statelor Unite și a ajuns sergent de stat major în informații și contrainformații. Și-a cunoscut soția în timp ce era staționat în Franța și a studiat literatura franceză la Universitatea din Paris. După ce s-a întors în Statele Unite cu noua familie, s-a străduit să-și câștige existența din scris până când a publicat And Let the Credit Go (1955), primul său roman autobiografic. Interesul său pentru mitologia galeză a dus la publicarea Cronicilor lui Prydain. A urmat cursurile West Chester State Teachers College, pe care l-a părăsit pentru că nu a găsit curriculumul suficient de riguros. Apoi, a lucrat șase luni în camera de corespondență a companiei de rafinare Atlantic. A decis că aventura era o școală mai bună pentru un scriitor decât o facultate și s-a înrolat în Armata SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Neîndemânatic ca artilerist pentru a fi trimis pe front, vederea sângelui provocându-i leșin, a fost inapt ca medic. Fără experiență muzicală anterioară, a cântat pentru scurt timp la chimvale într-o fanfară din Texas. La scurt timp după aceea, a fost transferat pentru a servi ca asistent de capelan. A avut ocazia să studieze limba franceză, politica, obiceiurile și geografia la Colegiul Lafayette prin intermediul armatei. Mai târziu, a fost mutat în Camp Ritchie, Maryland, pentru a primi instruire specializată în informații în cadrul Corpului de Informații și Contrainformații al Armatei Statelor Unite. A ajuns sergent de stat major. A fost staționat în Țara Galilor și Anglia pentru scurt timp și apoi a fost repartizat în Armata a 7-a din estul Franței, unde a tradus mesaje radio timp de șase luni. Următoarea sa misiune a fost la biroul din Paris al Corpului de Contrainformații (CIC), unde a lucrat ca traducător și interpret până la sfârșitul anului 1945. După război, Alexandru a urmat Universitatea din Paris, unde a studiat limba și literatura franceză. Alexander l-a sunat pe Paul Éluard, pe care îl admira, și i-a arătat traducerile în engleză ale operei lui. Éluard l-a numit pe Alexander singurul său traducător de engleză. La Paris, a cunoscut-o pe Janine Denni, care avea o fiică mică, Madeleine. Alexander și Denni s-au căsătorit pe 8 ianuarie 1946 și s-au mutat în Philadelphia. Cei trei s-au mutat în podul casei părinților săi, unde Alexander petrecea douăsprezece ore pe zi traducând lucrările lui Éluard și scriindu-le pe ale sale. El a fost nominalizat de două ori la Premiul Internațional Hans Christian Andersen și a primit în 1971 Premiul Național de Carte pentru Copii pentru The Marvelous Misadventures of Sebastian și Premiul Național pentru Carte în 1982 pentru Westmark. Alexander a primit trei premii pentru realizări pe viață înainte de moartea sa, în 2007. Biblioteca Harold B. Lee de la Universitatea Brigham Young conține o expoziție permanentă Lloyd Alexander care prezintă mai multe articole, biroul său, mașina de scris, manuscrisele și edițiile cărților sale. De-a lungul carierei sale de șapte decenii, Alexander a scris 48 de cărți, iar opera sa a fost tradusă în 20 de limbi. Cea mai faimoasă lucrare a sa este The Chronicles of Prydain, o serie de cinci romane, din care The Hight King, a primit în 1969 Medalia Newbery pentru excelență în literatura americană pentru copii. A câștigat US National Book Awards în 1971 și 1982. Timp de aproximativ cincisprezece ani în Philadelphia, Alexander a scris în principal ficțiune, non-ficțiune și traduceri. A lucrat ca ucenic de olar. La sfârșitul anului 1948, a început să scrie o copie publicitară și să primească mai multe drepturi de autor pentru traducerile sale. A cumpărat o casă pentru familia sa, în Kellytown. Și-a pierdut slujba după trei luni, solicitând soției sale să se angajeze într-o fabrică de textile. El a continuat să scrie, dar niciun editor nu i-a cumpărat romanele timp de șapte ani. Una dintre nuvele sale, The Fantastic Symphony (1949), a fost o piesă suprarealistă inspirată de notele lui Berlioz. El a fost descoperit odată cu romanul său And Let the Credit Go (1955), prima sa lucrare autobiografică în care s-a concentrat asupra experienței sale de mesager bancar în adolescență. El a scris al doilea roman al său, My Five Tigers (1956), despre pisicile sale. A fost redactor și caricaturist; și-a terminat ultimele patru publicații pentru adulți. A scris două romane semi-autobiografice: Janine is French (1959) și My Love Affair with Music (1960). Alexander a fost coautor al lui Park Avenue Vet (1960) împreună cu Louis Camuti. A scris Cincizeci de ani în căsuța câinului (1964), două cărți non-ficțiune pentru copii, comandate de Jewish Publication Society, dintre care prima a câștigat Premiul Național pentru Cartea Evreiască, în 1959. Romanul său următor a fost fantastic: Time Cat (1963). Fifty Years in the Doghouse (1964), retipărit ca Send for Ryan. În vârstă de aproape patruzeci de ani, s-a specializat apoi în fantezie pentru copii, genul celor mai cunoscute lucrări ale sale. Alexandru a fost deosebit de fascinat de mitologia galeză, în special de Mabinogion. A semnat un contract de carte cu Henry Holt and Company pentru o trilogie numită Fiii lui Llyr. După lansarea primului roman, Cartea celor trei (1964), seria a devenit cunoscută sub numele de Cronicile lui Prydain. A doua carte a seriei, The Black Cauldron, a urmat în 1965. După ce a început cea de-a treia carte, The Castle of Llyr (1966), Alexander a decis că povestea lui trebuie să fie spusă în patru cărți, nu trei, și a plănuit al patrulea și ultimul său roman, Înaltul Rege al lui Prydain. În acest timp, a lucrat și la Delaware Valley Anouncer ca editor asociat. După ce a avut o experiență aproape de moarte, Alexandru a terminat în grabă The High King, îngrijorat că nu va putea să-și termine saga. Editorul său, Ann Durell, i-a sugerat să scrie o a patra carte între The Castle of Llyr și The High King (1968); această carte a devenit Taran Wanderer (1967). Cele cinci romane detaliază aventurile unui tânăr pe nume Taran. Alexander a scris două cărți spin-off pentru copii din seria Prydain, Coll și porcul alb (1965) și Harpa adevărată (1967). Alexander a câștigat medalia Newbery pentru Înaltul Rege, în 1969. Romanul lui Alexandru The Marvelous Misadventures of Sebastian (1970) a fost respins după prima trimitere, iar el l-a rescris de trei ori înainte de a fi publicat. A câștigat Premiul Național pentru Carte în 1971. A publicat două cărți ilustrate: Fântâna Regelui (1971), The Four Donkeys (1972). A scris romanul The Cat Who Wished to be a Man în 1973. În același an, Alexander a publicat The Foundling: And Other Tales of Prydain. Alexander a fost autor în rezidență la Universitatea Temple, din 1970 până în 1974. A scris Vrăjitorul din copac în timp ce suferea de depresie și l-a publicat în 1975. În 1977 a publicat The Town Cats. Următoarea sa carte, The First Two Lives of Lukas-Kasha, plasată într-o lume fantastică bazată pe Persia secolului al XV-lea, a fost publicată în 1978. A câștigat Silver Slate Pencil Award în Olanda și Austrian Book Award în Austria. Celelalte seriale de ficțiune ale lui Alexander sunt Westmark (1981-1984) și Vesper Holly (1987-1990 și 2005). Ultimul roman al lui Alexandru, Visul de aur al lui Carlo Chuchio, a fost publicat în august 2007. Alexander a contribuit la crearea revistei literare pentru copii Cricket și a făcut parte din consiliul său editorial. A făcut parte din comitetul de bibliotecă al World Book Encyclopedia, în 1974 și în consiliul de administrație al Friends of the International Board on Books for Young People, în 1982. Alexander a menținut un program de lucru riguros, trezindu-se la 4 dimineața și lucrând până după-amiaza târziu, apoi savurând singura masă cu soția sa. A corespondat cu fanii, care l-au vizitat uneori în casa lui. Alexandru a murit pe 17 mai 2007, de cancer, la câteva săptămâni după moartea soției sale de șaizeci și unu de ani. Fiica sa vitregă, Madeleine Khalil, decedase în 1995. I-au supraviețuit cei cinci nepoți vitregi și cei cinci strănepoți vitregi. El a fost înmormântat la Cimitirul Arlington din Drexel Hill. În plan personal, a fost căsătorit cu Janine Denni, din 1946 până la decesul lui, în 2007. Au avut un copil.