Leigh Bracket

Leigh Bracket, pe numele complet Leigh Douglass Brackett, s-a născut la 07.12.1915, în Los Angeles, California, SUA, și a decedat la 24.03.1978. Tatăl ei a murit când ea era foarte mică; mama ei nu s-a recăsătorit. Leigh a urmat o școală privată de fete din Santa Monica, California, unde a fost implicată în teatru și a început să scrie. Brackett a publicat povestea științifico-fantastică „Martian Quest” în numărul din februarie 1940 al revistei Astounding Science Fiction. Primii...

Leigh Bracket, pe numele complet Leigh Douglass Brackett, s-a născut la 07.12.1915, în Los Angeles, California, SUA, și a decedat la 24.03.1978. Tatăl ei a murit când ea era foarte mică; mama ei nu s-a recăsătorit. Leigh a urmat o școală privată de fete din Santa Monica, California, unde a fost implicată în teatru și a început să scrie. Brackett a publicat povestea științifico-fantastică „Martian Quest” în numărul din februarie 1940 al revistei Astounding Science Fiction. Primii ei ani ca scriitoare (1940–1942) au fost cei mai productivi. Unele dintre poveștile ei au teme sociale, cum ar fi „Cetatea navelor pierdute” (1943), care ia în considerare efectele asupra culturilor extraterestre ale imperiului comercial în expansiune al Pământului. La acea vreme, ea era un membru activ al Los Angeles Science Fantasy Society (LASFS) și a participat la cel de-al doilea număr al Pogo's STF-ETTE. Colaborarea Brackett-Bradbury, „Lorelei of the Red Mist”, a luat coperta Planet Stories în 1946. Prima poveste polițistă a lui Brackett, „Murder in the Family”, a fost publicată în Mammoth Detective, în 1943. Primul roman al lui Brackett, No Good from a Corpse (1944), a fost un roman de mister în tradiția lui Raymond Chandler. După aceasta, poveștile science fiction ale lui Brackett au devenit mai ambițioase. Shadow Over Mars (1944) a fost prima ei poveste de lungă durată; deși dur, a marcat începutul unui nou stil influențat de povestea polițistă și de filmul noir din anii 1940. Planet Stories a publicat novela „Lorelei of the Red Mist”, în care protagonistul este un hoț pe nume Hugh Starke. Brackett a terminat prima repriză înainte de a o preda prietenului ei apropiat, Ray Bradbury, astfel încât să poată pleca să lucreze la scenariul pentru The Big Sleep. Brackett s-a întors la scrisul de science fiction în 1948, după munca ei la film. Între 1948 și 1951, ea a produs o serie de povești de aventuri științifico-fantastice care au fost mai lungi decât lucrările ei anterioare, inclusiv reprezentări clasice ale decorurilor ei planetare ca „Luna care a dispărut” și romanul Sea-Kings of Mars (1949). Acesta din urmă a fost publicat ulterior sub numele de Sabia lui Rhiannon. În „Regina catacombelor marțiane” (1949), Brackett a creat personajul Eric John Stark, un orfan de pe Pământ, crescut de aborigenii semi-conștienți din Mercur, care mai târziu sunt uciși de pământeni. El este salvat de un oficial terestru, care îl adoptă și îl îndrumă pe Stark. Când este amenințat, Stark revine la primitivul N'Chaka, „omul fără trib”, care era pe Mercur. Din 1949 până în 1951, Brackett l-a prezentat pe Stark (al cărui nume este ecoul eroului din „Lorelei of the Red Mist”) în trei povești publicate în Planet Stories: „Regina catacombelor marțiane”, „Vrăjitoarea lui Venus” și „Black Amazonul lui Marte”. Cu această ultimă poveste, perioada de mare aventură a lui Brackett s-a încheiat. Ea a adoptat un ton elegiac în poveștile ei, nemaicelebrând conflictele din lumile de frontieră, ci deplângând trecerea civilizațiilor și concentrându-se mai mult pe starea de spirit decât pe intrigă. Natura reflexivă, introspectivă a poveștilor este indicată în titlurile: „Ultimele zile ale lui Shandakor”, „Shannach-Ultimul” și „Ultimul apel din sectorul 9G”. „Last Call” a fost publicat în ultimul număr (în vara 1955) al Planet Stories, care fusese cel mai de încredere editor al ei. După ce Planeta Stories a încetat, Brackett și-a pierdut piața de reviste. Prima fază a carierei ei de autoare de science fiction s-a încheiat. Ea a produs alte povești în următorul deceniu și a revizuit și publicat unele ca romane. O nouă producție a acestei perioade a fost The Long Tomorrow (1955), unul dintre cele mai apreciate romane ale lui Brackett. Descrie o societate agrară, tehnofobă, care se dezvoltă după un război nuclear. După 1955, ea s-a concentrat pe scrisul pentru piețele mai profitabile de film și televiziune. În 1956, cartea ei, The Long Tomorrow, a făcut-o prima femeie nominalizată vreodată pentru Premiul Hugo pentru cel mai bun roman și, alături de CL Moore, una dintre primele două femei nominalizate vreodată la Premiul Hugo. În 2020, ea a câștigat postum un Retro Hugo pentru romanul ei The Nemesis From Terra, publicat inițial sub numele de „Shadow Over Mars” (Povești surprinzătoare, toamna 1944). În 1963 și 1964, ea s-a întors pentru scurt timp în vechiul ei mediu marțian cu o pereche de povești. „Drumul spre Sinharat” a fost un adio afectuos de la lumea „Reginei catacombelor marțiane”, iar celălalt, cu titlul intenționat ridicol de „Preoteasa violetă a lunii nebune”, se limitează la parodie. Brackett și soțul ei și-au împărțit îndatoririle de oaspeți de onoare la cea de-a 22-a Convenție Mondială de Science Fiction în 1965, la Oakland, California. După o altă pauză de un deceniu, Brackett s-a întors la science-fiction în anii 1970 cu publicarea The Ginger Star (1974), The Hounds of Skaith (1974) și The Reavers of Skaith (1976), colectate ca The Book of Skaith, în 1976. Această trilogie l-a adus înapoi pe Eric John Stark pentru aventuri pe planeta extra-solară Skaith. Aproape toate romanțele ei planetare au loc în sistemul solar, care conține versiuni ficționale bogat detaliate ale consensului Marte și Venus, din anii 1930 până în anii 1950. Marte apare ca o lume deșertică marginal locuibilă, populată de rase antice, decadente și în mare parte umanoide, iar Venus ca o planetă primitivă, din junglă umedă, ocupată de triburi viguroase și primitive și de monștri reptilieni. Skaith a lui Brackett combină elemente din celelalte lumi ale ei cu elemente-fantezie. O temă proeminentă a poveștilor ei este ciocnirea civilizațiilor planetare. După ce misiunile Mariner au indicat că nu există viață pe Marte, Brackett nu s-a întors niciodată în sistemul ei solar. Când a început să scrie din nou romantism planetar în anii 1970, a inventat un nou sistem solar. Supranumită „Regina Operei Spațiale”, a fost una dintre cele mai proeminente scriitoare din timpul Epocii de Aur a Science Fiction. Ca scenaristă, a fost cunoscută mai ales pentru colaborările sale cu regizorul Howard Hawks, scriind în principal western-uri și filme despre crime. Ea a lucrat, de asemenea, la o versiune timpurie a lui The Empire Strikes Back (1980), ale cărei elemente au rămas în film; a murit înainte de a intra în producție. În plan personal, ea a fost căsătorită cu Edmond Hamilton, scriitor de science-fiction, din 1946 până la decesul lui, în 1977, din cauza unor complicații în urma unei intervenții chirurgicale la rinichi. După ce s-a căsătorit, Brackett a luat o pauză de la scenariu. Când a revenit la scenariul la mijlocul anilor 1950, a scris pentru TV și filme. Howard Hawks a angajat-o să scrie sau să co-scrie pentru mai multe filme cu John Wayne, precum: Rio Bravo (1959), Hatari!(1962), El Dorado (1966) și Rio Lobo (1970). Datorită experienței sale cu The Big Sleep, ea a adaptat ulterior pentru ecran romanul lui Raymond Chandler, The Long Goodbye. Brackett a lucrat la scenariul pentru The Empire Strikes Back, prima continuare a Războiului Stelelor. Filmul a câștigat premiul Hugo în 1981. Brackett a scris o primă schiță terminată, intitulată „Sequelul Războiului Stelelor”, care i-a fost livrată lui Lucas cu puțin timp înainte de moartea ei de cancer, pe 18 martie 1978, dar versiunea ei a fost respinsă și Lucas a scris două schițe ale unui nou scenariu. Timp de peste 30 de ani, scenariul lui Brackett a putut fi citit doar la biblioteca Jack Williamson Special Collections și la arhivele Lucasfilm din California. A fost publicat oficial în februarie 2016. Brackett a murit în martie 1978, de cancer, la 62 de ani.