Ionel Teodoreanu

Ionel Teodoreanu, pe numele complet Ioan-Hipolit Teodoreanu, s-a născut la 06.01.1897, în Iași, România, și a decedat la 03.02.1954, în București, România. A avut doi frați: scriitorul Alexandru O. Teodoreanu (Păstorel) și Laurențiu Teodoreanu (Puiu), fratele mai mic, mort ca aviator voluntar, pe frontul din Franța, în 1918. A fost cel de-al doilea fiu al avocatului Osvald Teodoreanu și al Sofiei Musicescu Teodoreanu, profesoară de pian la Conservator. Bunicii săi sunt,...

Ionel Teodoreanu, pe numele complet Ioan-Hipolit Teodoreanu, s-a născut la 06.01.1897, în Iași, România, și a decedat la 03.02.1954, în București, România. A avut doi frați: scriitorul Alexandru O. Teodoreanu (Păstorel) și Laurențiu Teodoreanu (Puiu), fratele mai mic, mort ca aviator voluntar, pe frontul din Franța, în 1918. A fost cel de-al doilea fiu al avocatului Osvald Teodoreanu și al Sofiei Musicescu Teodoreanu, profesoară de pian la Conservator. Bunicii săi sunt, dinspre tată, Alexandru Teodoreanu (magistrat) și Elencu Teodoreanu, iar dinspre mamă, Gavriil Musicescu (director al conservatorului și conducătorul corului mitropoliei) și Ștefania Musicescu. Primii doi ani de școală primară (1904-1906) i-a urmat la școala primară germană de pe str. Pitar-Moș din București, după care a revenit la Iași. Între 1908 și 1912 a fost elev al Liceului Internat din Iași (astăzi Colegiul Național Costache Negruzzi). Clasele superioare a V-a și a VI-a de liceu le-a continuat la Liceul Internat, după care s-a transferat la Liceul Național (astăzi Colegiul Național), urmând clasele a VII-a și a VIII-a, secția modernă, pe care le-a terminat în 1916, la Botoșani. A studiat la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Spre sfârșitul anului 1918, tânărul Ionel Teodoreanu a întâlnit-o pe viitoarea lui soție, Maria Ștefana Lupașcu, Lily, fiică a juristului și diplomatului Ștefan Lupașcu. Mama Mariei Lupașcu a fost Marie Mazurier, franțuzoaică din regiunea Munților Vosgi. Ionel și Lily s-au cunoscut la Iași, în împrejurările tulburi ale refugiului, prin intermediul fiicelor lui Delavrancea, refugiate la Iași, cu care tânăra Lilly era rudă apropiată. Fiicele lui Delavrancea frecventau aceleași medii ieșene pe care le frecventa și familia Teodoreanu, dată fiind, între altele, și pasiunea pentru muzică a Cellei Delavrancea și a Sofiei Teodoreanu, mama viitorului scriitor. Apropierea dintre cei doi tineri s-a produs pe terenul comun al pasiunii pentru literatură. La doi ani după terminarea liceului, Ionel Teodoreanu a promovat, în trei sesiuni consecutive, toate examenele din cei trei ani de studii ai Facultății de Drept de la Universitatea din Iași. În 1920 i s-a eliberat diploma de licențiat în Drept. În același an, la 15 februarie 1920 s-a căsătorit cu Ștefana Lupașcu (scriitoarea Ștefania Velisar Teodoreanu), ceremonia având loc în casa familiei Teodoreanu, de pe strada Kogălniceanu, în Iași. Un an mai târziu, la 3 februarie 1921 s-au născut cei doi fii gemeni, Ștefan și Osvald-Cezar. Teodoreanu a fost romancier (a scris romane, memorialistică) și avocat în perioada interbelică. A debutat cu Jucării pentru Lily (1919), a publicat la revista Viața românească. A continuat cu Ulița copilăriei (1923), trilogia La Medeleni (1924-1928; cuprinde: Hotarul nestatornic-1925, Drumuri-1926 și Între vânturi-1927), Fata din Zlataust, Golia (1930-1933), În casa bunicilor (1938). A tradus articolul Amintiri despre Tolstoi de Maxim Gorki. La doar 30 de ani, Ionel Teodoreanu era deja un nume cunoscut al generației interbelice, un scriitor consacrat, având deja în palmaresul său literar trei volume de largă circulație, ce-l impun atât în fața publicului cât și a criticii, în ciuda unor rezerve ale celei din urmă. Trilogia „La Medeleni” a adus creatorului ei unul dintre cele mai neobișnuite succese, atât de public, cât și de librărie. Împărțindu-și timpul între baroul avocățesc (după Delavrancea, se pare că Ionel Teodoreanu a fost cel mai de seamă avocat-scriitor din câți au fost în România) și masa de scris, Ionel Teodoreanu a elaborat, până prin 1947, aproape în fiecare an câte un volum. Ionel Teodoreanu a deținut postul de decan al Teatrului Național din Iași. Până la plecarea sa definitivă la București (1938), unde s-a instalat împreună cu familia, într-o casă din Intrarea Romană. Ionel Teodoreanu a scris aproape anual un roman („Crăciunul de la Silvestri”, 1934, „Lorelei”, 1935, „Arca lui Noe”, 1936, „Secretul Anei Florentin”, 1937). La București și-a continuat atât activitatea literară, cât și pe cea de avocat. Odată cu stabilirea în București, însăși propria biografie ieșeană devine sursa de inspirație pentru una din direcțiile cele mai interesante ale operei lui Ionel Teodoreanu: memorialistica: „Masa umbrelor” (1941), „Întoarcerea în timp” (1946). A mai scris romane, precum: „Hai Diridam”, „La porțile nopții” (1946), „Zdrulă și Puhă”, (1948), „Tudor Ceaur Alcaz” (1940-1942). Prieteniile literare mai vechi sau mai noi se continuă și ele, fiind apropiat de Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Cezar Petrescu, Ion Pillat, Demostene Botez, Tonitza, etc. A mai publicat romanul „Prăvale Baba” (1940), trei cărți de amintiri și volumul de poeme postume „La porțile nopții” (după romanul cu același titlu). Din păcate, în anii în care a mai trăit după cel de-al Doilea Război Mondial, scriitorul nu s-a mai făcut remarcat prin alte romane. Ionel Teodoreanu a murit la 03.02.1954, la 58 de ani, în București, în timpul marelui viscol și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.