Henryk Sienkiewicz

Henryk Sienkiewicz, pe numele complet Henryk Adam Aleksander Pius Sienkiewicz de Oszyk, s-a născut la 05.05.1846, în Wola Okrzejska, Podlasie, Polonia, și a decedat la 15.11.1916, în Vevey, Vaud, Elveția. A fost al doilea copil, fratele său mai mare, Kazimierz, murind în 1871, în timpul Războiului franco-prusac. În urma lui s-au născut patru surori. Tatăl său, Józef Sienkiewicz, a fost un mic arendaș în administrația pădurilor, care cultiva la copiii săi...

Henryk Sienkiewicz, pe numele complet Henryk Adam Aleksander Pius Sienkiewicz de Oszyk, s-a născut la 05.05.1846, în Wola Okrzejska, Podlasie, Polonia, și a decedat la 15.11.1916, în Vevey, Vaud, Elveția. A fost al doilea copil, fratele său mai mare, Kazimierz, murind în 1871, în timpul Războiului franco-prusac. În urma lui s-au născut patru surori. Tatăl său, Józef Sienkiewicz, a fost un mic arendaș în administrația pădurilor, care cultiva la copiii săi tradițiile cavalerești și patriotice. Mama sa, Stefania Cieciszowska, a fost descendenta unor aristocrați avuți din Podlasie. În 1858, Henryk s-a înscris la gimnaziul real din Varșovia, apoi la alte licee din capitală. Sienkiewicz nu a fost prea silitor la învățătură. Îl atrăgeau mai mult lecturile și portretele cavalerilor în armuri, care împodobeau o biserică în stil gotic din Varșovia. În anul 1866 a părăsit școala, din cauza lipsurilor materiale, fără să-și susțină examenul de maturitate. A fost angajat ca preceptor în casa unor moșieri, la țară. S-a pregătit pentru bacalaureat, și-a sporit veniturile prin diferite slujbe mărunte la redacțiile unor reviste literare. Din acest an datează primele încercări literare. A susținut bacalaureatul un an mai târziu, după care a început, tot la Varșovia, studiile superioare la Facultatea de Drept, la Medicină și, din 1867, la Filologie. Disputele dintre adepții și adversarii pozitivismului îl apropie de cei dintâi, dar între anii 1869 și 1873 a parcurs toate nuanțele de la radicalism la tradiționalismul cotidianului conservator de la Gazeta Polska, la care a colaborat. În anul 1871 și-a întrerupt din nou studiile, iar în 1872 a publicat primul său roman, În zadar. Au apărut povestirile Humorești din servieta lui Worszyllo, a devenit gazetar la Wienec, unde a deținut rubrica Probleme curente, și la Gazeta Polska. În 1874, alături de doi prieteni scriitori, a preluat conducerea revistei Ogor, unde desfășoară o bogată activitate de cronicar dramatic. Nuvelele Idilă (1875), Bătrânul servitor (1875), Hania (1876), i-au consolidat reputația de scriitor. În intervalul 1875-1876 a avut rubrica permanentă Clipa de față, în paginile ziarului Gazeta Polska. A semnat 40 de articole săptămânale cu pseudonimul Litwos. El era ziaristul preferat al varșovienilor în 1876, când a plecat în Statele Unite pentru a trimite corespondențe de la expoziția din Philadelphia, de unde s-a întors în 1879. El a fost și în California, împreună cu câțiva prieteni, pictori și scriitori, să cumpere o locuință și un teren pentru o fermă, fiind atrași de ideea de a întemeia o colonie în California, după modelul cunoscutului Brook Farm din Boston. În calitate de corespondent de presă, și-a  prezentat impresiile sale din America în Scrisori din călătorie ale lui Litwos. La început contactul cu "lumea nouă" l-a  impresionat, dar a sesizat și efectele negative ale "civilizației". L-a revoltat politica de exterminare a indienilor și drama imigranților polonezi. Proiectele inițiale au fost abandonate. Tragedia indienilor i-a sugerat analogii cu situația în care se afla poporul său după dezmembrarea Poloniei. Între 1876-1879, a scris mai multe nuvele, printre care Schiță în cărbune și Îngerul. Sienkiewicz a surprins indiferența nobililor polonezi și abuzul autorităților imperiale țariste. În nuvelele lui americane, eroii săi sunt emigranți polonezi alungați de condițiile inumane din țara lor. În aprilie 1878, s-a întors în Europa, petrecând o perioadă la Paris, unde a vizitat Expoziția generală de industrie și comerț. Din această perioadă datează Scrisorile lui Litwos de la expoziția din Paris și Scrisori din Paris. Înaintea întoarcerii definitive, a poposit la Roma și Veneția. În Veneția, le-a cunoscut pe cele două surori Szetkiewicz, Maria, care va fi prima lui nevastă, și Jadwiga, cu care va purta o corespondență statornică, totalizând mai mult de 500 de scrisori, în intervalul 1879-1916. A scris nuvelele: Orso, Janko muzicianul, Din jurnalul unui învățător din Poznan și Pentru pâine, Paznicul farului (în 1881). În 1882 a preluat conducerea redacției ziarului Cuvântul, unde a apărut întreaga sa creație literară din acea perioadă, printre care și nuvelele Amintire din Maripoza și Bartek învingătorul. S-a născut fiul său, Henryk-Jósef, urmat, anul următor, de fiica sa, Jadwiga. La întoarcerea în țară, se credea că Sienkiewicz va apăra nonconformismul în viața socială sau se va alătura curentului pozitivist. Dar atitudinea sa a stârnit consternare, prin afilierea la gazeta neoconservatoare Slowo, căsătoria din 18 august 1881, cu Maria Szetkiewicz, fiica unor nobili bogați cu moșii întinse, rezerva față de opera unor scriitori pozitiviști, și debutul său ca autor de romane istorice. Sienkiewicz, sensibil la suferințele poporului său, s-a orientat spre romanele istorice datorită convingerii că în fața unei realități degradante oamenii trebuie îmbărbătați. Sienkiewicz și-a precizat punctul de vedere referitor la realismul polonez și la romanul zolist într-un articol din 1881, intitulat Despre naturalism în roman. El a condamnat dogmatismul pozitivismului și pe cel zolist. În 1879 a început redactarea Trilogiei istorice formate din romanele Prin foc și sabie, Potopul și Pan Wolodyowski, care au avut succes. La sfârșitul lui 1886 a călătorit în Imperiul Otoman, Grecia, Italia, pentru a se odihni, a se documenta. La 6 octombrie a plecat cu trenul la Constantinopol, trecând prin București și Varna. În 1887-1888, a vizitat Bruxelles, Viena, Oostende, Paris. În viața sa intimă, Maria Babska, o tânără nepoată a scriitorului, a încercat să-l determine la un mariaj, pe care scriitorul l-a refuzat, invocând starea precară a sănătății sale. O va lua de soție peste 20 de ani. În 1895 a scris Quo Vadis, povestea Sfântului Petru la Roma în timpul împăratului Nero (ecranizată în 1951, 1985, 2001). Sienkiewicz a înființat o bursă la Academia de Științe din Cracovia, denumită după soția lui decedată, Maria Sienkiewiczowa. Bursa, care a durat până în anul 1918, era destinată artiștilor polonezi (literați, pictori, muzicieni) bolnavi de plămâni, pentru a le înlesni vacanțele medicale în țări cu climă prielnică. Acest romancier și nuvelist polonez, a fost laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1905, "...pentru meritele sale excepționale ca scriitor epic". În timpul Primului Război Mondial, Sienkiewicz a organizat în Elveția, împreună cu Ignacy Pederewski, Comitetul de ajutorare a victimelor războiului din Polonia. Scriitorul a încetat din viață la 15.11.1916, în Vevey, Elveția. Osemintele i-au fost aduse în patrie în 1924.