Boris Pasternak

Boris Pasternak, pe numele complet Boris Leonidovich Pasternak, s-a născut la 10.02.1890, în Moscova, Rusia, și a decedat la 30.05.1960. A făcut parte dintr-o familie evreiască bogată: tatăl său a fost pictorul post-impresionist Leonid Pasternak, profesor la Școala de Pictură, Sculptură și Arhitectură din Moscova; mama lui a fost Rosa Kaufman, pianistă. Boris a avut un frate mai mic, Alex, și două surori, Lydia și Josephine. După nașterea lui, părinții lui s-au alăturat...

Boris Pasternak, pe numele complet Boris Leonidovich Pasternak, s-a născut la 10.02.1890, în Moscova, Rusia, și a decedat la 30.05.1960. A făcut parte dintr-o familie evreiască bogată: tatăl său a fost pictorul post-impresionist Leonid Pasternak, profesor la Școala de Pictură, Sculptură și Arhitectură din Moscova; mama lui a fost Rosa Kaufman, pianistă. Boris a avut un frate mai mic, Alex, și două surori, Lydia și Josephine. După nașterea lui, părinții lui s-au alăturat Mișcării tolstoiste (romancierul Leo Tolstoi a fost un prieten apropiat de familie). Din 1904 până în 1907, Boris a fost la mănăstire cu Peter Minchakievich (1890–1963) în Sfânta Adormire Pochayev Lavra (acum în Ucraina). Pasternak a urmat Conservatorul din Moscova pentru a studia muzica (și în Germania, Universitatea din Marburg pentru a studia filozofia). Dimensiunea bună a personajului Strelnikov din Dr. Jivago este inspirată de Peter Minchakievich, care a traversat Siberia în 1917 și a devenit cetățean american. Pasternak a rămas în Rusia. A fost poet, romancier, compozitor și traducător. În 1910, Pasternak s-a reunit cu verișoara sa, Olga Freidenberg (1890–1955). Au fost la aceeași creșă, dar s-au despărțit când familia Freidenberg s-a mutat la Sankt Petersburg. S-au îndrăgostit, dar nu au fost niciodată iubiți. Au fost prieteni de-a lungul vieții; corespondența lor a durat peste 40 de ani, până în 1954. Verii s-au întâlnit ultima dată în 1936. Pasternak s-a îndrăgostit de Ida Wissotzkaya, o fată dintr-o familie evreiască de negustori de ceai din Moscova. S-au întâlnit la Marburg în vara anului 1912, când tatăl lui Boris, i-a pictat portretul. Deși putea rămâne în Germania să urmeze un doctorat în Filosofie, Pasternak s-a întors la Moscova în timpul izbucnirii Primului Război Mondial. El i-a propus Idei să se căsătorească. Familia ei a convins-o să-l refuze. Ea l-a refuzat și el a povestit despre dragostea și respingerea lui în poemul „Marburg” (1917). În Rusia, s-a alăturat grupului futurist rus Centrifuge ca pianist; poezia era doar un hobby pentru el. În jurnalul lor de grup, Lirika, au fost publicate unele dintre cele mai vechi poezii ale sale. Apoi, încă două cărți de poezie. O altă poveste de dragoste eșuată din 1917 a inspirat poeziile din a treia și prima sa carte majoră, Sora mea, viața. În timpul Primului Război Mondial, Pasternak a predat și a lucrat la o fabrică chimică de lângă Perm. Spre deosebire de restul familiei sale și de mulți dintre cei mai apropiați prieteni ai săi, el nu a părăsit Rusia după Revoluția din Octombrie 1917. Prima carte de poezii a lui Pasternak, Sora mea, viața (1917), a fost publicată la Berlin, în 1922. A scris piese ermetice, ciclul liric Rupture (1921). Publicat în 1922, My Sister, Life a revoluționat poezia rusă, a făcut din Pasternak modelul poeților mai tineri. La sfârșitul anilor 1920, el a participat la corespondența cu Rilke și Tsvetayeva. A scris două poezii lungi despre Revoluția Rusă din 1905, mai multe povești autobiografice, în special „The Childhood of Luvers” și „Safe Conduct”. În 1922, Pasternak s-a căsătorit cu Evgeniya Lurye, studentă la Institutul de Artă. În 1923, s-a născut fiul lor, Yevgeny. Dovada sprijinului lui Pasternak față de membrii încă revoluționari ai conducerii Partidului Comunist până în 1926 este indicată de poemul său „În memoria lui Reissner”, scris probabil la moartea prematură din cauza tifosului a liderului bolșevic Larissa Reissner, la 30 de ani. În 1927, el intenționează să renunțe la orientarea comunistă. Traducerile lui Pasternak ale pieselor de teatru scrise de Goethe, Schiller, Calderon de la Barca, Shakespeare, rămân foarte populare în rândul publicului rus. În 1932, Pasternak și-a remodelat stilul pentru a fi accesibil publicului larg și a tipărit noua colecție de poezii, A doua naștere. În 1932, Pasternak s-a îndrăgostit de Zinaida Neuhaus. Amândoi au divorțat și s-au căsătorit doi ani mai târziu. Pasternak a scris Early Trains (1943). Când naziștii au bombardat Moscova, el a fost gardian de pompieri, a ajutat la eliminarea bombelor germane. În 1943, Pasternak a vizitat soldații de pe front. Cu un picior slab de la o accidentare veche, el a ajuns la trupele rănite cărora le-a citit poezii. În octombrie 1946, Pasternak a cunoscut-o pe Olga Ivinskaya, o mamă singură de 34 de ani, angajată la Novy Mir. El i-a oferit mai multe volume din poezia lui și traducerile sale literare. Pasternak nu și-a părăsit soția, pe Zinaida, dar a avut o relație extraconjugală cu Ivinskaya tot restul vieții lui. Zinaida a fost înfuriată de infidelitatea soțului ei. Când fiul său mai mic, Leonid, s-a îmbolnăvit grav, Zinaida a insistat să pună capăt aventurii lui cu Ivinskaya. La scurt timp, Ivinskaya s-a îmbolnăvit și Zinaida Pasternak a vizitat-o. În 1948, Pasternak a sfătuit-o pe Ivinskaya să demisioneze de la Novy Mir și a instruit-o să traducă poezie. În seara zilei de 6 octombrie 1949, Ivinskaya a fost arestată de KGB. Ea relatează în memoriile ei că, atunci când agenții au pătruns în apartamentul ei, se afla la mașina de scris, lucrând la traduceri ale poetului coreean Won Tu-Son. Apartamentul ei a fost jefuit și toate obiectele legate de Pasternak au fost adunate în prezența ei. A fost dusă la Închisoarea Lubyanka, interogată în mod repetat, dar a refuzat să spună ceva incriminator despre Pasternak. Era însărcinată cu copilul lui și a avut un avort spontan la începutul condamnării sale de zece ani în GULAG. Boris îl considera pe Stalin „ un ucigaș”. Traducerea lui Pasternak a primei părți din Faust a fost atacată în 1950 de Novy Mir, dar contractul său pentru partea a doua nu a fost revocat. Când Stalin a murit în urma unui accident vascular cerebral la 5 martie 1953, Ivinskaya era încă închisă în Gulag, iar Pasternak era la Moscova. După eliberarea ei, relația lor s-a reluat. Romanul Doctor Jivago a fost finalizat în 1955. Pasternak l-a prezentat lui Novy Mir în 1956, care a refuzat publicarea din cauza respingerii realismului socialist. Cenzorii au considerat unele pasaje antisovietice, în special criticile la adresa stalinismului, colectivizării, Marii epurări, Gulagului. Acțiunea romanului Doctor Jivago (1957) se desfășoară între Revoluția Rusă din 1905 și cel de-al Doilea Război Mondial. Cartea a fost respinsă de la  publicare în URSS, dar manuscrisul a fost introdus ilegal în Italia și a fost publicat acolo în 1957. Pasternak a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1958, eveniment care a înfuriat Partidul Comunist al URSS, ceea ce l-a forțat să refuze premiul. În 1989, fiul lui Pasternak, Yevgeny, a acceptat premiul în numele tatălui său. Jurnalistul italian D'Angelo s-a oferit să trimită romanul lui Pasternak companiei lui Feltrinelli pentru publicare. Pasternak a rămas uluit, dar conștient că își asumă un risc uriaș. Niciun autor sovietic nu a încercat să aibă de-a face cu editorii occidentali din anii 1920. Pasternak credea că afilierea comunistă a lui Feltrinelli ar garanta publicarea și ar obliga statul sovietic să publice romanul în Rusia. Olga Ivinskaya și Zinaida Pasternak au fost îngrozite de trimiterea cărții la o editură occidentală. Pasternak era pregătit să facă orice sacrificiu pentru a vedea romanul publicat. Guvernul sovietic l-a forțat pe Pasternak să retragă manuscrisul, dar ajutat de campania sovietică împotriva romanului, de cumpărarea secretă de către Agenția Centrală de Informații a SUA a sute de exemplare ale cărții, Doctor Jivago a devenit o senzație în întreaga lume non-comunistă la lansarea sa în noiembrie 1957. În Israel romanul lui Pasternak a fost aspru criticat pentru perspectiva asupra poporului evreu. Prima traducere în engleză a cărții a fost lansată în august 1958 și a rămas singura ediție disponibilă timp de peste cincizeci de ani. În 1958 și 1959, ediția în limba engleză a stat 26 de săptămâni în fruntea listei de bestseller-uri a The New York Times. Fiica lui Ivinskaya, Irina, a distribuit copii dactilografiate ale romanului interzis. Autorul a primit multe mesaje de ură de la comuniști din țară și din străinătate. Pasternak a primit astfel de scrisori tot restul vieții sale. Potrivit lui Yevgeni Borisovich Pasternak, zvonurile conform cărora Pasternak va primi Premiul Nobel au început după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Nominalizarea sa a fost discutată în fiecare an din 1946 până în 1950, apoi din nou în 1957. Pasternak a scris că era cuprins de chinuri și neliniști la gândul de a-i pune pe cei dragi în pericol. La 23 octombrie 1958, el a fost anunțat câștigătorul Premiului Nobel. Pe 25 octombrie, scriitorul a trimis o telegramă Academiei suedeze: „Infinit recunoscător, emoționat, mândru, surprins, copleșit”. În ciuda deciziei sale de a refuza premiul, Uniunea Scriitorilor Sovietici a continuat să-l demonizeze pe Pasternak în presa de stat. În plus, a fost amenințat cel puțin cu exilul în Occident. Alexandr Soljenițîn l-a criticat pe Pasternak că a refuzat premiul Nobel și i-a scris o scrisoare lui Hrușciov. În memoriile ei, Olga Ivinskaya se învinovățește pentru că și-a presat iubitul să ia ambele decizii. La 31 octombrie 1958, Uniunea Scriitorilor Sovietici a organizat un proces cu ușile închise. Pasternak a fost denunțat ca emigrant intern și un editorialist fascist. Ulterior, participanții au anunțat că Pasternak a fost expulzat din Uniune. Ei au semnat o petiție cerând ca Pasternak să fie deposedat de cetățenia sovietică și exilat în paradisul său capitalist. Potrivit lui Yevgenii Pasternak, tatăl său ar fi fost exilat dacă nu ar fi fost primul ministru indian Jawaharlal Nehru, care l-a sunat pe Hrușciov și l-a amenințat că va organiza un Comitet pentru protecția lui Pasternak. Este posibil ca Premiul Nobel din 1958 să fi împiedicat întemnițarea lui Pasternak din cauza fricii statului sovietic de proteste internaționale. Yevgenii Pasternak credea că persecuția a slăbit fatal sănătatea tatălui său. Institutul Literar din Moscova a cerut tuturor studenților săi să semneze o petiție prin care îl denunța pe Pasternak și romanul său, să se alăture unei demonstrații „spontane” prin care se cerea exilarea lui Pasternak din Uniunea Sovietică. Gazeta literară a publicat o scrisoare trimisă lui B. Pasternak în septembrie 1956 de către editorii revistei literare sovietice Novy Mir pentru a justifica respingerea cărții. Prin publicarea acestei scrisori, autoritățile sovietice au justificat măsurile luate împotriva autorului și a operei sale. Pasternak a fost informat că, dacă ar călători la Stockholm pentru a-și ridica medalia Nobel, i se va refuza reintrarea în Uniunea Sovietică. Ca urmare, la 29 octombrie, Pasternak a trimis o a doua telegramă Comitetului Nobel: „Având în vedere sensul acordat premiului de către societatea în care trăiesc, trebuie să renunț la această distincție nemeritată care mi-a fost conferită. Vă rog să nu luați greșit renunțarea mea voluntară”. Academia suedeză a anunțat: „Acest refuz, desigur, nu modifică în niciun fel valabilitatea premiului. Mai rămâne, însă, doar Academiei să anunțe cu regret că nu poate avea loc acordarea Premiului”. Poezia post-Zhivago a lui Pasternak sondează întrebările universale ale iubirii, nemuririi și reconcilierii cu Dumnezeu. El a scris ultima sa carte completă, When the Weather Clears, în 1959. În vara lui 1959, Pasternak a început să scrie The Blind Beauty, o trilogie de piese de teatru plasate înainte și după abolirea iobăgiei de către Alexandru al II-lea în Rusia. El s-a îmbolnăvit de cancer pulmonar înainte de a putea finaliza prima piesă a trilogiei. Boris Pasternak a murit de cancer pulmonar în casa lui din Peredelkino, în seara zilei de 30 mai 1960. El și-a chemat fiii și a spus: „Cine va suferi cel mai mult din cauza morții mele? Cine va suferi cel mai mult? Doar Oliusha o va face, iar eu nu am avut timp să fac nimic pentru ea. Cel mai rău lucru este că va suferi”. Ultimele cuvinte ale lui Pasternak au fost: „nu aud prea bine. Și e o ceață în fața ochilor mei. Dar va dispărea, nu-i așa? Nu uita să deschizi geamul mâine”. Mii de admiratori au înfruntat supravegherea Miliției și KGB pentru a participa la înmormântarea lui Pasternak din Peredelkino. Totuși, spre groaza oficialilor, cineva a început să recite poezia interzisă scrisă de Pasternak, Hamlet. În timp ce spectatorii aplaudau, clopotele Bisericii Schimbarea la Față au început să bată. Rugăciunile scrise pentru morți au fost apoi așezate pe fruntea lui Pasternak, iar sicriul a fost închis și îngropat. Mormântul lui Pasternak avea să devină un altar pentru membrii mișcării disidente sovietice. După moartea lui Pasternak, Ivinskaya a fost arestată a doua oară, împreună cu fiica ei, Irina Emelyanova. Au fost acuzate că sunt legătura lui Pasternak cu editorii occidentali și că au tranzacționat cu valută pentru Doctor Jivago. Toate scrisorile lui Pasternak către Ivinskaya, precum și multe alte manuscrise și documente, au fost confiscate de KGB, care le-a eliberat pe Irina după un an, în 1962, și pe Olga, în 1964. Până atunci, Ivinskaya ispășise patru ani dintr-o pedeapsă de opt ani, pentru rolul ei în publicarea romanului Doctor Jivago. În 1978, memoriile ei au fost introduse ilegal în străinătate și publicate la Paris. O traducere în limba engleză de Max Hayward a fost publicată în același an sub titlul A Captive of Time: My Years with Pasternak. Ivinskaya a fost reabilitată abia în 1988. După dizolvarea Uniunii Sovietice, Ivinskaya a dat în judecată KGB pentru returnarea scrisorilor și documentelor confiscate în 1961. Curtea Supremă a Rusiei a decis împotriva ei, declarând că nu există nicio dovadă a proprietății, ca „hârtiile să rămână în arhiva statului”. Ivinskaya a murit de cancer la 8 septembrie 1995. În 1980, un asteroid a fost numit 3508 Pasternak.  În decembrie 1989, lui Yevgenii Borisovich Pasternak i s-a permis să călătorească la Stockholm pentru a primi premiul Nobel al tatălui său. La ceremonie, violoncelistul și disidentul sovietic Mstislav Rostropovici a interpretat o serenadă de Bach în onoarea conaționalului său decedat. Documentele familiei Pasternak sunt stocate la Arhivele Instituției Hoover, Universitatea Stanford. În octombrie 1984, casa lui Pasternak din Peredelkino a fost luată de la rudele scriitorului și transferată în proprietatea statului. În 1986, a fost fondată Casa-Muzeu a lui Boris Pasternak. În 1990, la 100 de ani de la nașterea poetului, Muzeul Pasternak și-a deschis porțile la Christopol, în casa unde poetul a stat în timpul Marelui Război Patriotic (1941–1943), și la Peredelkino, unde a locuit mulți ani până la moartea sa. Șefa casei-muzeu a poetului era Natalia Pasternak, nora sa (văduva fiului cel mic, Leonid). În 2009, de Ziua Orașului din Perm, primul monument rusesc al lui Pasternak a fost ridicat în piața de lângă Teatrul Operei. Pe casa în care s-a născut Pasternak a fost instalată o placă comemorativă. La 20 februarie 2008, la Kiev, o placă comemorativă a fost pusă pe casa nr. 9 de pe strada Lipinsky, dar șapte ani mai târziu a fost furată de vandali. Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la decernarea Premiului Nobel al lui B. Pasternak, Principatul Monaco a emis un timbru poștal în memoria sa. La 27 ianuarie 2015, în onoarea împlinirii a 125 de ani de la nașterea poetului, Poșta Rusă a emis un plic cu ștampila originală. Pe 10 februarie 2021, Google a sărbătorit 131 de ani de la nașterea scriitorului. Doodle-ul a fost afișat în Rusia, Suedia, unele țări din Orientul Mijlociu și unele țări mediteranee. Doctor Jivago face parte din principala programa școlară rusă din 2003. În 1965, regizorul David Lean a ecranizat romanul lui Pasternak, realizând o capodoperă artistică, cu o temă muzicală compusă de Maurice Jarre, având în distribuție pe Omar Sharif, Julie Christie, Geraldine Chaplin, Rod Steiger, Alec Guinness, Tom Courtenay.