Mario Vargas Llosa

Mario Vargas Llosa s-a născut la 28.03.1936, în Arequipa, Peru. A copilărit în Bolivia alături de mama și bunicii materni, crezând că tatăl lui murise ca un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta și-a părăsit soția însărcinată și avea să-și revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. În perioada 1950-1952 urmează cursurile unei școli militare private din Lima, Colegio Militar Leoncio Prado, experiență descrisă în...

Mario Vargas Llosa s-a născut la 28.03.1936, în Arequipa, Peru. A copilărit în Bolivia alături de mama și bunicii materni, crezând că tatăl lui murise ca un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta și-a părăsit soția însărcinată și avea să-și revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. În perioada 1950-1952 urmează cursurile unei școli militare private din Lima, Colegio Militar Leoncio Prado, experiență descrisă în primul roman, Orașul și câinii (1963). În 1953, intră la Universitatea Națională San Marcos din Lima pentru a studia literatura, iar peste cinci ani își ia licența în literatură cu teza Baze pentru o interpretare a lui Rubén Darío. A obținut apoi un doctorat în filozofie și litere la Universitatea Complutense din Madrid, în 1959. Între timp, se stabilește pentru o perioadă în Franța unde lucrează ca profesor de spaniolă și ziarist. Călătorește, predă la universități din America și Europa, devine un scriitor celebru prin forța epică, luciditatea și ironia sa. După o tinerețe în care se apropie de comunism, la maturitate ia distanță față de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe scriitorul Gabriel Garcia Marquez, odinioară prieten, de servilism față de regimul castrist. În 1955, se căsătorește cu cumnata unchiului matern, (subiectul romanului Mătușa Julia și condeierul) provocând mare scandal în familie, și divorțează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se căsătorească cu verișoara lui, Patricia, cu care a avut trei copii: Alvaro Vargas Llosa (scriitor), Gonzalo, și Morgana (fotografă). În anii 1980, Vargas Llosa a devenit un foarte activ politician și a fost cunoscut pentru luările sale de poziție în favoarea liberalismului de piață și a admirației pentru prim-ministrul Marii Britanii, Margaret Thatcher, supranumită Doamna de Fier. În anul 1988 a înființat o formațiune politică, numită  Movimiento Liberdad, care a intrat în componența Frontului Democratic. Din partea acestui front, a candidat la președinția țării în alegerile prezidențiale din Peru din 1990, dar a pierdut în al doilea tur de scrutin în fața lui Alberto Fujimori. În timpul campaniei electorale oponenții săi au citit la radio fragmente agresive din opera sa pentru a-i șoca pe electori. Întreaga experiență a fost apoi povestită în volumul autobiografic, Peștele în apă. Primul său roman, intitulat Orașul și câinii, i-a adus recunoașterea imediată. El poartă semnele influenței existențialismului lui Jean-Paul Sartre și citează chiar un dialog extras din romanele acestuia la începutul fiecăreia dintre cele două părți. Llosa a introdus o tehnică specială, utilizarea dialogului alternativ pentru a portretiza realități separate în timp și spațiu, și a folosit timpurile verbale pentru a purta narațiunea înapoi sau înainte în timp, sau pentru a descoperi tema principală a narațiunilor sale, lupta individului în căutarea libertății într-o realitate opresivă. Cartea a obținut Premiul Criticii Spaniole. Apoi, a scris Casa verde, în 1966, un roman care demonstrează influența puternică a lecturilor din William Faulkner în care vede un suflet geamăn. Romanul descrie un bordel ce se numește „Casa verde” și a cărui prezență aproape mitică afectează viețile personajelor. Acțiunea principală urmărește destinul unei fete, Bonifacia, care este cât pe-aci să se căsătorească la biserică, dar care se metamorfozează în La Selvatica, cea mai cunoscută prostituată din „Casa verde”. Romanul i-a confirmat poziția de mare scriitor în America Latină și i-a adus Premiul Romulo Gallegos, în 1967. Cel de-al treilea roman al lui Vargas Llosa închide ceea ce mulți critici consideră a fi cel mai valoros ciclu narativ al său. Publicat inițial într-o ediție în patru volume, Conversație la Catedrală (1969) a fost prima încercare a lui Vargas Llosa de a scrie un „roman total”, adică o încercare de a ficționaliza toate nivelurile unei societăți oarecare și reflecțiile ei pe anumite paliere ale realității perceptive. Romanul e o operă de deconstruire a statului Peru în timpul dictaturii militare a lui Manuel A. Odria în anii 1950 și se ocupă de viețile unor personaje din straturi sociale foarte diverse ale societății peruviene. Narațiunea este construită în jurul a două axe, poveștile lui Santiago Zavala și respectiv Ambrosio; primul este fiul unui ministru, cel de-al doilea este șoferul său. O întâlnire întâmplătoare într-un loc extrem de banal, un adăpost pentru câini, conduce la o conversație în urma căreia Zavala va afla adevărul despre implicarea tatălui său în comiterea unei crime împotriva unei figuri notorii din lumea ascunsă, interlopă, a societății peruviene, și amestecul politicianului în afacerile necurate ale dictatorului. Apoi, Vargas Llosa a publicat un text mai scurt și în cheie comică, Pantaleone și vizitatoarele (1972), care, printr-un colaj de dialoguri cu fragmente de documente, urmărește să certifice înființarea unui serviciu de prostituate, folosit intens de armata peruană. După ce a trăit mai bine de 30 de ani În Europa, la Paris și Madrid, unde a obținut cetățenia spaniolă în 1993, Vargas Llosa s-a întors să locuiască în Lima. A continuat să scrie romane istorice cum ar fi Sărbătoarea țapului (2000), o poveste despre viața dictatorului dominican Rafael Trujillo. Figura centrală a romanului, generalul Rafael Leonidas Trujillo y Molina a existat în realitate, iar societatea dominicană îl poreclea Țapul. Ajuns la conducerea jumătății dominicane a insulei Haiti, în urma unei lovituri de stat, militarul avea să se mențină la putere timp de 22 de ani (1930-1952), aplicând cu consecvență un regim de cruntă teroare, perpetuat și în timpul mandatului exercitat de fratele său, Hector Bienvenido Trujillo y Molina (1952-1960). Paradisul de după colț este un roman istoric despre Paul Gauguin și Flora Tristan. Llosa a criticat adesea în opera sa ierarhiile stricte ale claselor sociale și discriminarea rasială existentă atât în Peru cât și în America Latină. Foarte multe opere au un caracter autobiografic, precum Casa verde (1966), Mătușa Iulia și condeierul (1977). Romanul său istoric publicat în 1981, intitulat Războiul sfârșitului lumii are acțiunea localizată în Sertao, în Brazilia secolului al XIX-lea, și se bazează pe evenimente reale, rebeliunea Sebastianiștilor, o sectă milenaristă condusă de Antonio Conselheiro în Canudos. Romanul Istoria lui Mayta, publicat în 1984, se prezintă ca o anchetă menită să aducă în fața cititorului personalitatea troțkistului peruvian Alejandro Mayta, care a inițiat în 1958 o rebeliune pentru care a fost deținut în varii ocazii, sfârșindu-și viața în uitare și anonimat. Firul narativ se înfiripă odată cu interviurile luate de narator diferitor personaje, inclusiv fosta soție a revoluționarului, înstrăinată de el datorită escapadelor lui homosexuale. Ca de obicei, romanul lui Llosa se distanțează de realitatea strictă, păstrându-i însă datele esențiale, în contextul omniprezenței violenței în istoria Perului. Romanul Lituma în Anzi se ocupă de crimele comise de o grupare maoistă împotriva sătenilor din munții Anzi. Caporalul de jandarmi Lituma și adjunctul său, Tomas, au în grijă campamentul unui șantier de construcție din Peru. Dar peste platourile alpine și în văile Anzilor plutește spectrul permanent al raidurilor violente, comise de gruparea de orientare maoistă Sendero Luminoso (Cărarea luminoasă), căreia îi cad victime nevinovate, funcționari și țărani deopotrivă. Trei dispariții de pe șantier adaugă și mai multă spaimă în sufletele celor doi neputincioși reprezentanți ai legii. Căpitanul Lituma trebuie să investigheze toate aceste morți și dispariții ciudate. O va face cu metodele unui detectiv particular, dar va explora în profunzime și straturile societății respective. Vargas Llosa a devenit membru al Academiei Regale Spaniole în 1996. Llosa, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori din Peru și unul dintre cei mai importanți romancieri și eseiști născuți în America Latină, a obținut Premiul Nobel pentru Literatură (2010) pentru „cartografierea structurilor puterii și imaginile sale tranșante ale rezistenței, revoltei și înfrîngerii individului”. Celebrul scriitor a încetat din viață la 13 aprilie 2025, la 89 de ani, în Lima, Peru.