Annie Ernaux

Annie Ernaux, pe numele complet Annie Thérèse Blanche Ernaux, s-a născut la 01.09.1940, în Lillebonne, Normandia, Franța. Părinții ei, Blanche (Dumenil) și Alphonse Duchesne, au condus o cafenea și o băcănie într-o zonă muncitorească a orașului. În 1960, a călătorit la Londra, Anglia; experiența de acolo a fost relatată în Mémoire de fille (Povestea unei fete, 2016). La întoarcerea în Franța, a studiat la universitățile din Rouen și Bordeaux. S-a calificat ca...

Annie Ernaux, pe numele complet Annie Thérèse Blanche Ernaux, s-a născut la 01.09.1940, în Lillebonne, Normandia, Franța. Părinții ei, Blanche (Dumenil) și Alphonse Duchesne, au condus o cafenea și o băcănie într-o zonă muncitorească a orașului. În 1960, a călătorit la Londra, Anglia; experiența de acolo a fost relatată în Mémoire de fille (Povestea unei fete, 2016). La întoarcerea în Franța, a studiat la universitățile din Rouen și Bordeaux. S-a calificat ca profesoară de școală și a obținut o diplomă superioară în literatura modernă, în 1971. A lucrat un timp la un proiect de teză, neterminat, despre Pierre de Marivaux. La începutul anilor 1970, Ernaux a predat la un liceu din Bonneville, Haute-Savoie, la Colegiul Évire din Annecy-le-Vieux, apoi la Pontoise, înainte de a se alătura Centrului Național pentru Educație la Distanță, unde a fost angajată 23 de ani. Ernaux și-a început cariera literară în 1974 cu Les Armoires vides, un roman autobiografic. În 1984, a câștigat Premiul Renaudot pentru o altă lucrarea ei, La Place, o narațiune autobiografică care se concentrează pe relația ei cu tatăl său și pe experiențele ei de creștere într-un mic oraș din Franța, pe procesul ei de maturizare departe de locul părinților ei și de clasa ei de origine. Opera ei combină experiențe istorice și individuale. Ea prezintă evoluția socială a părinților ei (La Place, La Honte), anii adolescenței (Ce qu'ils disent ou rien), căsătoria (La Femme gelée), aventura ei pasională cu un bărbat din Europa de Est (Passion simple), avortul ei (Evenimentul), boala Alzheimer (Je ne suis pas sortie de ma nuit), moartea mamei ei (Une femme) și cancerul de sân (L'usage de la photo). Ernaux a mai scris L'écriture comme un couteau (Scrierea ascuțită ca un cuțit) cu Frederic-Yves Jeannet. Memoriile istorice ale lui Ernaux din 2008, Les Années, bine primite de criticii francezi, sunt considerate de mulți ca fiind opera ei magistrală. În această carte, Ernaux scrie despre ea însăși la persoana a treia pentru prima dată, oferind o privire vie asupra societății franceze imediat după cel de-al Doilea Război Mondial până la începutul anilor 2000. The Years a câștigat în 2008 Premiul Francois-Mauriac de la region Aquitaine, Premiul Marguerite Duras în 2008, Prix de la langue francaise în 2008, Premiul Cititorilor Telegramme 2009 și Premiul European Strega 2016. Tradus de Alison L. Strayer, The Years a fost finalist pentru cea de-a 31-a ediție anuală a Premiului de traducere al Fundației franco-americane, a fost nominalizat la International Booker Prize în 2019, și a câștigat Premiul Warwick 2019. La 6 octombrie 2022, a fost anunțat că Ernaux va primi Premiul Nobel pentru Literatură „pentru curajul și acuitatea clinică cu care descoperă rădăcinile, înstrăinările și constrângerile colective ale memoriei personale”. Ernaux este al 16-lea scriitor francez și prima franțuzoaică care a primit premiul pentru literatură. Felicitând-o, președintele Franței, Emmanuel Macron, a spus că ea este vocea „libertății femeilor și a celor uitați”.  Opera ei literară, în mare parte autobiografică, menține legături strânse cu sociologia. Ernaux și-a dat sprijinul pentru Mișcarea BDS, o campanie condusă de palestinieni care promovează boicotul, dezinvestirea și sancțiunile împotriva Israelului. în 2018, autorul a semnat o scrisoare alături de alți aproximativ 80 de artiști care s-au opus organizării sezonului intercultural Israel-Franța de către guvernele israelian și francez. În 2019, Ernaux a semnat o scrisoare prin care cere unei rețele de radiodifuziune deținută de stat franceză să nu difuzeze Concursul Eurovision, care a avut loc în Israel în acel an. În 2021, după Operațiunea Gardianul Zidurilor, ea a semnat o altă scrisoare în care a numit Israelul stat de apartheid. În octombrie 2024, Ernaux a semnat o scrisoare deschisă alături de câteva mii de autori prin care se angajează să boicoteze instituțiile culturale israeliene. După anunțarea acordării Premiului Nobel, Ernaux și-a arătat solidaritatea cu revolta oamenilor din Iran împotriva guvernului lor. Protestele care au urmat morții unei tinere aflate în custodia Poliției Morale au început inițial împotriva legii obligatorii a hijabului în Iran, dar în curând s-au concentrat mai mult pe libertate. În plan personal, Ernaux a fost căsătorită cu Philippe Ernaux, cu care are doi fii, Éric (născut în 1964) și David (născut în 1968). Cuplul a divorțat în 1981. Ea locuiește în Cergy-Pontoise, un oraș nou din suburbiile Parisului, de la mijlocul anilor 1970.