Erich Maria Remarque

Erich Maria Remarque, pe numele real Erich Paul Remark, s-a născut la 22.06.1898, în Osnabrück, Germania, și a decedat la 25.09.1970. Părinții lui au fost Peter Franz Remark și Anna Maria (născută Stallknecht), romano-catolici din clasa muncitoare. Nu a fost apropiat de tatăl său, legător de cărți, ci de mama sa. A folosit prenumele Maria după Primul Război Mondial în onoarea ei. El a fost al treilea dintre patru copii: sora mai mare, Erna, fratele mai mare, Theodor Arthur (care a murit...

Erich Maria Remarque, pe numele real Erich Paul Remark, s-a născut la 22.06.1898, în Osnabrück, Germania, și a decedat la 25.09.1970. Părinții lui au fost Peter Franz Remark și Anna Maria (născută Stallknecht), romano-catolici din clasa muncitoare. Nu a fost apropiat de tatăl său, legător de cărți, ci de mama sa. A folosit prenumele Maria după Primul Război Mondial în onoarea ei. El a fost al treilea dintre patru copii: sora mai mare, Erna, fratele mai mare, Theodor Arthur (care a murit la cinci sau șase ani) și sora mai mică, Elfriede. Ortografia numelui său de familie a fost schimbată în Remarque când a publicat Nimic nou pe frontul de vest (1929) în onoarea strămoșilor săi francezi și pentru a se disocia de romanul său anterior, Camera viselor (1920). Bunicul său schimbase numele din Remarque în Remark în secolul al XIX-lea. Cercetările efectuate de Hanns-Gerd Rabe, prietenul din copilărie și de-o viață al lui Remarque, au dovedit că acesta avea strămoși francezi (străbunicul său, Johann Adam Remarque, născut în 1789, provenea dintr-o familie franceză din Aachen). Propaganda nazistă susținea că adevăratul său nume de familie era Kramer (Remark scris invers) și că era evreu. Remarque a scris romanul Nimic nou pe frontul de vest, bazat pe experiența sa din Armata Imperială Germană în timpul Primului Război Mondial, care a fost un bestseller internațional și a creat un nou gen literar, în care veteranii scriu despre conflicte. În timpul Primului Război Mondial, Remarque a fost recrutat la 18 ani. Pe 12 iunie 1917, a fost transferat pe Frontul de Vest, la Hem-Lenglet. Pe 26 iunie 1917 a fost detașat la Regimentul 15 Infanterie de Rezervă, Plutonul de Geniu Bethe, și a luptat în tranșeele dintre Torhout și Houthulst. Pe 31 iulie 1917 a fost rănit de șrapnel de obuz la piciorul stâng, brațul drept și gât; a fost evacuat de pe câmpul de luptă, dus la un spital militar din Duisburg, unde s-a vindecat. În octombrie 1918, a fost rechemat în serviciul militar, dar armistițiul războiului, semnat o lună mai târziu, a pus capăt carierei sale militare. După război, și-a continuat studiile pedagogice și a lucrat de la 1 august 1919 ca învățător la școala primară din Lohne. Din mai 1920 a lucrat în Klein Berssen, și din august 1920, în Nanhe. La 20 noiembrie 1920, a solicitat un concediu de la învățământ. În această etapă a vieții sale, a fost bibliotecar, om de afaceri, jurnalist și editor. Primul său loc de muncă plătit a fost ca redactor tehnic pentru Continental Rubber Company, un producător german de anvelope. Remarque a început să scrie de la 16 ani eseuri, poezii. Între 1923 și 1926 a scris și scenariul pentru o serie de benzi desenate, Die Contibuben, desenate de Hermann Schütz. După ce s-a întors de pe front, atrocitățile războiului și moartea mamei sale, i-au provocat o mare traumă. În anii următori, ca scriitor profesionist, a început să folosească Maria ca prenume în loc de Paul, în amintirea mamei sale. În 1927, a publicat romanul Gara la orizont, în serial, în revista sportivă Sport im Bild, pentru care lucra. Romanul său, Nimic nou pe frontul de vest, a inspirat reprezentări dramatice ale războiului în teatru și filme, atât în Germania, cât și în Regatul Unit și Statele Unite. Temele anti-război ale lui Remarque au dus la condamnarea sa de către ministrul propagandei naziste, Joseph Goebbels, ca fiind „nepatriotic”. Pe 10 mai 1933, la inițiativa ministrului, scrierile lui au fost interzise în Germania. Copiile au fost retrase din toate bibliotecile, s-a interzis vânzarea sau publicarea lor oriunde în țară. Germania a devenit o societate totalitară, ceea ce a dus la arestări în masă ale unor persoane pe care noul guvern le dezaproba. Remarque a părăsit Germania pentru a locui la vila sa din Elveția. Originile sale franceze, credința sa catolică, au fost atacate public de naziști. Aceștia au continuat să-i denigreze scrierile în absență, proclamând că oricine ar schimba ortografia numelui din germanul Remark în francezul Remarque nu putea fi un adevărat german. Naziștii au mai afirmat că Remarque nu a participat la serviciul activ în timpul Primului Război Mondial. În 1931, după ce a terminat Drumul înapoi, el a cumpărat o vilă, Casa Monte Tabor, în Ronco, Elveția, cu banii proveniți din lucrările sale publicate. În 1938, cetățenia germană a lui Remarque a fost revocată, iar el și fosta sa soție s-au recăsătorit pentru a preveni repatrierea ei în Germania. Chiar înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, ei au părăsit Elveția pentru Statele Unite, unde au devenit cetățeni naturalizați în 1947. El a mai semnat lucrări care descriau anii de război și de după război din Germania. Romanul său, Trei camarazi, se concentrează asupra vieții în Republica de la Weimar în anii 1928 și 1929. Romanul lui, Flotsam / Iubește-ți aproapele, a apărut pentru prima dată în serial, în traducere engleză, în revista Collier's în 1939. A petrecut încă un an revizuind textul pentru publicarea cărții în 1941, atât în engleză, cât și în germană. Romanul Arcul de Triumf a fost publicat în 1945 în engleză, iar în anul următor în germană. În 1943, naziștii au arestat-o pe sora sa cea mică, Elfriede Scholz, care rămăsese în Germania cu soțul și cei doi copii. După un proces la Tribunalul Poporului extraconstituțional al lui Hitler, ea a fost găsită vinovată de „subminarea moralului” pentru că a declarat că războiul era pierdut. Președintele Curții, Roland Freisler, a declarat: „Fratele tău este din păcate inaccesibil pentru noi – tu, însă, nu vei scăpa de noi”. Scholz a fost decapitată pe 16 decembrie 1943. Remarque a spus mai târziu că sora sa fusese implicată în activități de rezistență antinaziste. Fiind în exil, el nu a știut de soarta surorii sale, Elfriede, decât după război. El i-a dedicat romanul Scânteia vieții (1952). Dedicația a fost omisă în versiunea germană a cărții, se pare, pentru că ea era încă considerată o trădătoare de către unii germani. Ultimul său roman a fost Umbre în paradis pe care l-a scris când locuia la adresa 320 East 57th Street din New York. În 1948, Remarque s-a întors în Elveția, unde și-a petrecut restul vieții. În timp ce scria Scânteia Vieții, lucra și la un roman, Timp de a trăi și timp de a muri, care a fost publicat în traducere în engleză, în 1954. În 1958, Douglas Sirk a regizat filmul Un timp de a iubi și un timp de a muri în Germania, bazat pe romanul lui Remarque, care a apărut în film ca un profesor onorabil ascuns de naziști. În 1955, el a scris scenariul pentru filmul austriac Ultimul act despre ultimele zile ale lui Hitler în buncărul lui din Berlin, bazat pe cartea Zece zile de moarte (1950) de Michael Musmanno. În 1956, Remarque a scris o dramă pentru teatru, Full Circle, care a fost jucată în Germania și pe Broadway. O traducere în engleză a fost publicată în 1974. Heaven Has No Favorites a fost serializată (sub numele Borrowed Life) în 1959, înainte de a apărea ca o carte publicată în 1962, ultima lucrare terminată de Remarque și adaptată în filmul Noapte la Lisabona (1977). În plan personal, prima căsătorie a lui Remarque a fost cu actrița Ilse Jutta Zambona, în 1925. Ei au divorțat în 1930, dar în 1933 au fugit împreună în Elveția. În 1938, s-au recăsătorit, pentru ca ea să nu fie forțată să se întoarcă în Germania, iar în 1939 au emigrat în Statele Unite, unde amândoi au devenit cetățeni naturalizați în 1947. Au divorțat din nou pe 20 mai 1957, de data aceasta definitiv. Ilse Remarque a murit pe 25 iunie 1975. În anii 1930, Remarque a avut relații cu actrița austriacă Hedy Lamarr, actrița mexicană Dolores del Rio și actrița germană Marlene Dietrich. Relația cu Dietrich a început în septembrie 1937, în timp ce se aflau la Festivalul de Film de la Veneția, și a continuat cel puțin până în 1940, menținută prin scrisori, telegrame și apeluri telefonice. O selecție a scrisorilor lor a fost publicată în 2003 în cartea Spune-mi că mă iubești, apoi în piesa de teatru Puma din 2011. Remarque s-a căsătorit cu fosta soție a actorului Charlie Chaplin, actrița Paulette Goddard, în 1958. Remarque a murit din cauza insuficienței cardiace la 72 de ani, la Locarno. Trupul său a fost înmormântat în cimitirul Ronco din Ronco, Ticino, Elveția. Goddard, soția sa, a murit în 1990, iar trupul ei a fost înmormântat lângă cel al soțului ei. Ea a lăsat o moștenire de 20 de milioane de dolari americani Universității din New York pentru a finanța un institut de studii europene, numit în onoarea lui Remarque, și Goddard Hall din campusul Greenwich Village din New York. Primul director al Institutului Remarque a fost profesorul Tony Judt. Lucrările lui Remarque sunt păstrate la Biblioteca Fales a Universității din New York. După moartea lui Erich Maria Remarque, în 1970, soția sa, Paulette Goddard, a locuit în vilă până la moartea sa, în 1990. Vila a fost lăsată moștenire Universității din New York, ca parte a moștenirii lui Paulette Goddard. Întrucât Universitatea din New York nu era pregătită să plătească taxa de succesiune de 18 milioane de franci elvețieni, Cantonului Ticino, vila a fost confiscată de canton. Cantonul a oferit vila la licitație în jurul anului 2010, dar inițial nu a existat niciun cumpărător, probabil din cauza prețului ridicat și a costurilor ridicate de modernizare a proprietății. În noiembrie 2010, s-au depus eforturi pentru a strânge 6,2 milioane de franci elvețieni (7 milioane de dolari americani) pentru a cumpăra și salva vila lui Erich Maria Remarque și Paulette Goddard de la demolare. Intenția era de a transforma Casa Monte Tabor într-un muzeu și într-un loc unde să se desfășoare un program de rezidență pentru artiști. În 2017, proprietatea a fost scoasă la vânzare ca reședință privată. În 2021, ea a fost achiziționată de un cuplu german care dorește să păstreze Casa Monte Tabor ca un loc de promovare a păcii și de conservare a moștenirii lui Erich Maria Remarque. Vila a fost renovată extensiv în 2023.