|
07:00
|
Născut în Africa
- Lecții de vânătoare
Pufoșeniile noastre au mai crescut își cunosc deja locul în cadrul familiei și sunt pregătiți pentru a face față noilor pericole din savană. |
|
08:00
|
Minuni neștiute ale Africii
- Etiopia
Etiopia este un ținut sălbatic al extremelor, cu lacuri luxuriante și piscuri semețe, unde viața a trebuit să se adapteze pentru a nu dispărea. Leagăn al civilizației de la începutul timpurilor, Etiopia are deșerturi uscate dincolo de care se întind munți care ascund comori naturale de viață sălbatică cum nu se mai găsesc în alte părți ale planetei. |
|
09:00
|
Haita
- Leii
Analizăm strategiile folosite de un grup de lei sud-africani în vânătoarea de zebre, antilope impala şi girafe în rezervaţia Singita. |
|
10:00
|
Nașterea unui clan
- Nașterea unui clan
Aceasta este povestea a doi lei care au înotat peste râu din Namibia și au găsit două leoaice în Selinda. Din uniunea lor, au rezultat șase pui. |
|
11:00
|
Om contra leu
- Om contra leu
În periplul său prin rezervaţia Nambiti, Boone Smith monitorizează ritualurile de vânătoare şi împerechere ale leilor, apoi dă ochii cu ei. |
|
12:00
|
Născut în Africa
- Lecții de vânătoare
Pufoșeniile noastre au mai crescut își cunosc deja locul în cadrul familiei și sunt pregătiți pentru a face față noilor pericole din savană. |
|
13:00
|
Născut în Africa
- Teren periculos
Fiecare specie urmează ritmul propriu de creștere și aceasta se aplică și procesului de învățare. Aflăm cum progresează și ce greșeli fac personajele noastre. |
|
14:00
|
Minuni neștiute ale Africii
- Rwanda
Rwanda este o țară plină de mister, învăluită în ceață și delimitată de jungle dense, populate de creaturi sălbatice emblematice. |
|
15:00
|
Minuni neștiute ale Africii
- Etiopia
Etiopia este un ținut sălbatic al extremelor, cu lacuri luxuriante și piscuri semețe, unde viața a trebuit să se adapteze pentru a nu dispărea. Leagăn al civilizației de la începutul timpurilor, Etiopia are deșerturi uscate dincolo de care se întind munți care ascund comori naturale de viață sălbatică cum nu se mai găsesc în alte părți ale planetei. |
|
16:00

17:00
|
Doctor Pol
- Lăbuțe cu probleme
Veterinarii de la ”Servicii Veterinare Pol” se confruntă cu un exemplar de chihuahua cu piciorul rupt, o iapă care se sufocă, o cățea gata să-și nască puii și un tăuraș amețit. |
|
18:00
|
Doctor Pol
- Gafă de... Guineea
Veterinarii de la ”Servcii Veterinare Pol” abordează o serie de incidente de vară. Dr. Nicole ajută un câine cu răni severe, iar doctorul Pol ajută o pisică lovită de o mașină. |
|
19:00
|
Salvatorii animalelor
- veterinari la țară: Aceea este o murenă!
Veterinarii efectuează o operație de cezariană unui șarpe și încearcă să îndepărteze o tumoră unui pește … chiar în sufrageria cuiva! Dr. Hodges asistă un peruş care nu poate merge, iar dr. Ferguson le prezintă stagiarilor veterinari niște porci Kune Kune ce au nevoie de analize vitale. În cele din urmă, echipa ajută un câine care s-ar putea să fi mâncat o jucărie. |
|
|
07:00
|
Secretele Caracatiței
- Metamorfoză
Caracatițele sunt printre cele mai remarcabile animale de pe planetă, dar au o superputere care le plasează mult deasupra celorlalte. Schimbându-și culoarea de sute de ori pe oră sau transformându-și forma corpului lor pentru a-i imita pe cei mai periculoși inamici, aceste creaturi fascinante sunt extraordinare datorită acestei capacități de metamorfozare. |
|
08:00
|
Mediterana sălbatică
- Coasta neîmblânzită
În apele calme ale Mării Mediterane, de-a lungul coastelor sale vaste și pe insulele îndepărtate trăiesc multe animale sălbatice, unii dintre cei mai remarcabili supraviețuitori. Fiecare specie a fost capabilă să se adapteze acestui mediu străvechi. |
|
09:00
|
O planetă ostilă
- Oceanele
Pătrundem în adâncurile celui mai extins habitat al planetei, oceanul, și descoperim o lume a extremelor, de la profunzimi copleșitoare la țărmuri furtunoase, vaste deșerturi albastre și recife abundente. |
|
10:00
|
O planetă ostilă
- La poli
Polii sunt cele mai reci habitate ale planetei noastre. Aici, supraviețuitorii supremi sunt urșii polari, vânători de balene, pinguinii mereu în alertă față de leoparzii de mare și o haită de lupi arctici. |
|
11:00
|
O planetă ostilă
- Jungla
Multă apă, căldură și lumină creează condițiile perfecte pentru ca viața să înflorească și să transforme junglele în cele mai diverse habitate de pe planetă. Să nu ne facem iluzii, însă, jungla nu e un paradis. |
|
12:00
|
Secretele Caracatiței
- Metamorfoză
Caracatițele sunt printre cele mai remarcabile animale de pe planetă, dar au o superputere care le plasează mult deasupra celorlalte. Schimbându-și culoarea de sute de ori pe oră sau transformându-și forma corpului lor pentru a-i imita pe cei mai periculoși inamici, aceste creaturi fascinante sunt extraordinare datorită acestei capacități de metamorfozare. |
|
13:00
|
Secretele Caracatiței
- Inteligență
Înarmate cu o serie extraordinară de superputeri, caracatițele sfidează toate regulile când vine vorba de inteligența animală. Născute în lume ca niște orfani, ele sunt genii autodidate, capabile să rezolve probleme complexe, să elaboreze strategii și chiar să facă planuri pentru viitor. |
|
14:00
|
Secretele Caracatiței
- Socializare
Deși caracatițele au fost întotdeauna considerate solitarele supreme ale naturii, adevărul este că ele manifestă comportamente sociale surprinzătoare. De la mamele care petrec timp împreună până la colaborarea cu alte specii, aceste creaturi remarcabile sunt, de fapt, mai sociabile decât s-a crezut vreodată. |
|
15:00
|
Mediterana sălbatică
- Regiunea centrală
În peisajele din regiunea mediteraneană, animalele își învață puii cum să supraviețuiască în unele dintre cele mai periculoase condiții ale planetei. Lupii vânează căprioare pe vârfurile muntoase înzăpezite, râsul iberian se strecoară prin pustietățile aride, iar puii de vulpe înfruntă primul an singuri în munții sălbatici ai coastei Spaniei. |
|
16:00
|
Mediterana sălbatică
- Coasta neîmblânzită
În apele calme ale Mării Mediterane, de-a lungul coastelor sale vaste și pe insulele îndepărtate trăiesc multe animale sălbatice, unii dintre cei mai remarcabili supraviețuitori. Fiecare specie a fost capabilă să se adapteze acestui mediu străvechi. |
|
17:00
|
Doctor Pol
- Proaspăt...dezumflat
Suntem în mare grabă! Dr. Pol și veterinarii acestuia se ocupă de un cățel ...avariat, examinează un exemplar drăgălăș de chinchilla, dezumflă un tăuraș balonat și... multe altele. |
|
18:00
|
Doctor Pol
- Câinii & gașca
Infecții, răni, ingerări și multe altele afectează tot felul de clienți de la clinica Dr. Pol, de la câini la pisici, vaci și până la... un cangur?! În acest episod, doctorul tratează o capră, examinează un curcan suferind și vindecă plămânii unui buldog jucăuș. De la salvarea unui cal cu hernie până la hidratarea unui șoarece răutăcios, veterinarii sunt pregătiți pentru o săptămână... sălbatică. |
|
19:00
|
Răii Africii
- Asasinii deșertului
Căldura puternică care acoperă dunele și deșerturile Africii îi îndepărtează pe cei slabi, aici supraviețuisc doar cei mai puternici. Vă dezvăluim animalele extraordinare care au învățat cum să rămână în viață folosindu-și inteligența, puterea și armele naturale pentru a prospera în unele dintre cele mai neprimitoare locuri ale planetei. |
|
|
07:00
|
Sălbatic, inteligent și mortal
- Întunericul
Lupta dintre prădător și pradă nu este întotdeauna despre putere și forță. Cunoașterea a ceea ce se ascunde în întuneric poate face diferența dintre viață și moarte. Puterile extraordinare care pătrund întunericul dau unor creaturi avantajul și șansa de a trăi încă o zi. |
|
08:00
|
Sălbatic, inteligent și mortal
- Arme secrete
Ca să supraviețuiască, animalele de toate dimensiunile și formele își folosesc armele ascunse cu o precizie mortală. Descoperim armele secrete ale creaturilor folosite pentru a-și înfrunta prădătorii, rivalii și elementele naturii. |
|
09:00
|
Făcut pentru a ucide
- Lupul
La naştere, lupii sunt orbi, surzi şi cântăresc sub 500 g. Urmăreşte transformarea acestor pui neajutoraţi în vânători desăvârşiţi. |
|
10:00
|
Făcut pentru a ucide
- Crocodilul
Crocodilul este cea mai mare reptilă de pradă din lume, însă are nevoie de ani buni de pregătire intensivă pentru a deveni atât de eficace. |
|
11:00
|
Făcut pentru a ucide
- Leul
La maturitate, leii cântăresc 180 kg, au colţi şi gheare, însă se nasc orbi, fără dinţi şi pufoşi. Urmăreşte incredibila lor transformare. |
|
12:00
|
Sălbatic, inteligent și mortal
- Întunericul
Lupta dintre prădător și pradă nu este întotdeauna despre putere și forță. Cunoașterea a ceea ce se ascunde în întuneric poate face diferența dintre viață și moarte. Puterile extraordinare care pătrund întunericul dau unor creaturi avantajul și șansa de a trăi încă o zi. |
|
13:00
|
Sălbatic, inteligent și mortal
- Supraviețuire
În sălbăticie, animalele se confruntă zilnic cu lupte pe viață și pe moarte, de la a scăpa de prădători mortali până la lupta împotriva rivalilor aprigi. Uneori, forța brută nu este suficientă pentru a învinge. Supraviețuirea în sălbăticie poate depinde de acrobații mortale și de arme ascunse, abilități extraordinare ce ajută mult animalele. |
|
14:00
|
Sălbatic, inteligent și mortal
- Înșelătorie
Animalele supraviețuiesc folosindu-se de camuflaj, mimetism și tactici de furt. De la tigri care vânează folosind blana portocalie ca și camuflaj, la păienjeni care imită furnici pentru a se strecura în colonie, până la păsări ce folosesc alarme false ca să păcălească suricatele să renunțe la prada lor, aceste animale sunt maeștri remarcabili ai înșelăciunii. |
|
15:00
|
Sălbatic, inteligent și mortal
- Apărarea
Deși evitarea prădătorilor este o prioritate pentru fiecare animal din sălbăticie, atunci când se confruntă cu un atac, animalele știu să se apere. Dezvăluim tehnicile defensive puternice și surprinzătoare pe care le folosesc animalele ca să evite, să depășească sau să scape de confruntări. |
|
16:00
|
Sălbatic, inteligent și mortal
- Arme secrete
Ca să supraviețuiască, animalele de toate dimensiunile și formele își folosesc armele ascunse cu o precizie mortală. Descoperim armele secrete ale creaturilor folosite pentru a-și înfrunta prădătorii, rivalii și elementele naturii. |
|
17:00
|
Doctor Pol
- Ține-ți firea!
Este un adevărat spectacol cu câini și ponei la ”Serviciile Veterinare Pol”! Doctorul ajută o iapă să fete de urgență și dr. Lisa tratează un dog german cu fața umflată. Caprele infectate cu coccidia se luptă pentru viață și o pisică fără stăpân respinge tratamentul. Sunt examinate pentru sarcină vitele angus, iar în Michigan... vine iarna. |
|
18:00
|
Doctor Pol
- Tetris cu oase
Odată cu scăderea temperaturii, numărul cazurilor de animale bolnave crește iar clinica este invadată de animăluțe și... multă agitație. Dr. Lisa se străduiește să salveze piciorul lui Pearl, apoi Dr. Pol și Dr. Brenda tratează problemele vacilor de la o fermă de lapte din apropiere. |
|
19:00
|
Veterinar în Yukon
- Veterinar cu normă întreagă
Dr. Michelle Oakley se impune și nu renunță la unii dintre cei mai dificili pacienți ai săi! Fie că este vorba de un ren încăpățânat, de un cal îndrăgit cu o problemă dificilă, Michelle este acolo pentru a avea grijă de animale. Fie că este vorba de o lovitură cu piciorul sau un atac periculos, dr. Oakley nu se teme de pacienții săi! |
|
|
07:00
|
Șerpii la oraș
- Teroare în parcul de rulote
Simon și Siouxsie trebuie să scoată un mamba negru dintr-o stivă de lemne. Aceștia găsesc șarpele furios abia după ore întregi de căutare. |
|
08:00
|
Șerpii la oraș
- Coșmar la birou
Vânătorul de șerpi, Simon Keys, se grăbește să ajute personalul dintr-un birou după ce cineva a observat un șarpe verde dispărând pe sub o ușă. |
|
09:00
|
Safari letal
- Leu contra bivol
Într-un safari plin de emoții către locurile de adăpare din Africa de Sud, suntem martorii luptelor tensionate când leii ucid patru bivoli, iar un alt bivol se confruntă cu cinci feline mari. |
|
10:00
|
Safari letal
- Colți contra gheare
Pornind într-un safari captivant printre râurile sălbatice și oazele Africii, asistăm la confruntări explozive ce au loc la marginea apei. De la un ghepard ce dispare sub apă în câteva secunde, la un crocodil care înfruntă zece lei și un bivol prins în luptă cu botul unui crocodil, invizibilitatea și agilitatea sunt armele supreme de supraviețuire în apele neîmblânzite ale Africii. |
|
11:00
|
Safari letal
- Feline mari contra pradă
Într-un safari epic, vă prezentăm cum, în sălbăticie, granițele dintre prădător și pradă devin neclare. De la elefanți ce aleargă prin tufișuri cu un leu agățat de colții lor la luptele teritoriale dintre leoparzii masculi și la o haită de hiene ce gonește un leu de la propria pradă, asistăm la manifestări uimitoare ale naturii brute și nestăpânite. |
|
12:00
|
Șerpii la oraș
- Teroare în parcul de rulote
Simon și Siouxsie trebuie să scoată un mamba negru dintr-o stivă de lemne. Aceștia găsesc șarpele furios abia după ore întregi de căutare. |
|
13:00
|
Șerpii la oraș
- Musafirul nepoftit
Simon și Siouxsie, vânători de șerpi, traversează în grabă Snake City pentru a prinde cea mai mare cobră din Africa, ascunsă într-o piscină. |
|
14:00
|
Șerpii la oraș
- Monstrul de sub pat
Un mamba negru de trei metri apare în patul unui copil, iar Simon și Siouxsie se grăbesc să ajute. Siouxsie înfruntă o cobră scuipătoare. |
|
15:00
|
Șerpii la oraș
- Un mamba de groază
Vânătorul de șerpi, Simon Keys, trebuie să prindă un mamba negru înfiorător de rapid dintr-o bucătărie ticsită și un cobra ascuns sub o cadă. |
|
16:00
|
Șerpii la oraș
- Coșmar la birou
Vânătorul de șerpi, Simon Keys, se grăbește să ajute personalul dintr-un birou după ce cineva a observat un șarpe verde dispărând pe sub o ușă. |
|
17:00
|
Doctor Pol
- Vițelul Chester-Shire
De la trânte și încăierări la șopârle și capre, Dr. Pol și veterinarii săi fac de toate! Un porc cu prolaps, o mulțime de căței și un fermecător viitor veterinar țin lucrurile în mișcare. Dr. Pol tratează un teckel după o luptă urâtă cu un alt câine, Dr. Lisa asistă la o urgență cu două capre gemene, iar dr. Nicole extrage un cui de pe copita unui cal. Între timp, familia Pol primește vești extraordinare despre un ...bebeluș. |
|
18:00
|
Doctor Pol
- Cățelușii atacă!
Cățelușii au asaltat clinica! Sunt examinate șase grupuri de pui jucăuși. Cățelușul Teddy are o boală misterioasă. Dr. Lisa se implică să salveze piciorul unei pisici. Un șobolan pe nume Simba este examinat de Dr. Nicole pentru o problemă la cap, iar Dr. Pol și Dr. Brenda ajută două ferme locale să pregătească animalele pentru reproducere. Medicii de la clinică sunt de serviciu non-stop! |
|
19:00
|
Predator versus Pradă
- Leu
Cunoscuți drept mașini de ucis feroce, folosim criminalistica pentru a investiga modul în care leii vânează prăzile mari, cum ar fi bivolii și zebrele. Cu o nouă perspectivă asupra modului în care acești prădători experți pândesc, urmăresc și ucid, observăm cum o leoaică singuratică se bazează pe inventivitate pentru a-și hrăni puii nou-născuți, iar o turmă curajoasă încearcă să doboare cea mai mare pradă dintre toate, un uriaș elefant african. |
|
|
07:00
|
America de Sud
- Creaturi bizare: Mutanții
Al patrulea cel mai mare continent al planetei, America de Sud, este totodată și unul din cele mai diverse. Pentru a supraviețui reliefului dificil, natura s-a îndepărtat de la convențional. Ciudații sunt stăpâni aici. |
|
08:00
|
Argentina sălbatică
- Ținutul apei
Apa modelează nordul Argentinei, creând adevărate paradisuri pentru faună unică, fie că este vorba de broaște care strălucesc în întuneric, familii drăgălașe de coati din tufișuri sau puternica anacondă, în căutarea prăzii. Zonele umede din Argentina ascund multe minuni. În imagini magnifice, filmul celebrează nordul bogat în apă al Argentinei ca un punct important al biodiversității și arată cum seceta și incendiile amenință ecosistemul fragil. |
|
09:00
|
Filipine
- Insulele fermecate
Începem turul arhipelagului Filipine cu micuța insulă Batan, unde găsim o specie unică de viperă și un crab terestru uriaș, ce pare să fie peste tot. Luzon este principala insulă din Filipine. Facem o oprire în Mindoro pentru a cunoaște mamiferul mare aflat în cel mai pericol de dispariție, bivolul pitic de apă. |
|
10:00
|
Filipine
- Paradisul sălbatic
Lăsăm în urmă țestoasele de pe coasta Palawan și ne îndreptăm spre un parc unic, Parcul Național Marin din Tubbatha, pentru a cunoaște rechini-balenă uriași și pisici de mare. Vedem și cum oamenii reușesc să găsească un echilibru între viața lor și fauna sălbatică atunci când ne alăturăm unei echipe de vânat șerpi, care prinde și mută o cobra extrem de periculoasă. |
|
11:00
|
Asia
- Viespi ucigașe: Asia: Viespi ucigașe
Fiecare colonie de viespi uriașe asiatice începe de la o singură regină. Părăsind un stup pentru a crea altul, aceasta va transforma rapid un adăpost gol într-o armată agitată de mașini de ucis nemiloase și eficiente. Aceste viespi vor sacrifica totul pentru a crește adevărate legiuni de larve și pentru a proteja stupul, cu orice preț. |
|
12:00
|
America de Sud
- Creaturi bizare: Mutanții
Al patrulea cel mai mare continent al planetei, America de Sud, este totodată și unul din cele mai diverse. Pentru a supraviețui reliefului dificil, natura s-a îndepărtat de la convențional. Ciudații sunt stăpâni aici. |
|
13:00
|
America de Sud
- Creaturi bizare: Giganți și pitici
America de Sud este un târăm de o bogăție inimaginabilă, unde o serie spectaculoasă de personaje ciudate luptă zilnic pentru supraviețuire în condiții necruțătoare. |
|
14:00
|
Argentina sălbatică
- Ape periculoase
Fie că sunt balene, pinguini sau lei de mare, pentru nașterea puiilor lor, multe creaturi marine sunt atrase de coasta de aproape 5.000 de kilometri a Argentinei. Încă de la prima respirație, pentru cei mici este vorba despre un singur lucru: supraviețuirea. Orcile vânează tinerii lei de mare cu o tehnică specială, iar pescărușii atacă nemilos puii de balenă. Imaginile subacvatice extraordinare și comportamentul impresionant al animalelor fac din filmul lui Christian Baumeister o adevărată experiență vizuală. |
|
15:00
|
Argentina sălbatică
- Tărâmul supraviețuitorilor
În sălbăticia uluitoare, dar maiestuoasă a Argentinei, fiecare zi este o luptă pentru supraviețuire. Terenul este accidentat și uscat. Aerul este rarefiat. Vremea se poate schimba într-o clipă. Mai sunt și prădătorii. Puma își urmărește prada, în timp ce o tarantula se apără de un furnicar înfometat. Vulpile umblă după hrană... până când va apărea unul dintre cei mai mari vulturi din lume. Pe fundal, ghețarii reprezintă apa de care aceste animale au atâta nevoie. |
|
16:00
|
Argentina sălbatică
- Ținutul apei
Apa modelează nordul Argentinei, creând adevărate paradisuri pentru faună unică, fie că este vorba de broaște care strălucesc în întuneric, familii drăgălașe de coati din tufișuri sau puternica anacondă, în căutarea prăzii. Zonele umede din Argentina ascund multe minuni. În imagini magnifice, filmul celebrează nordul bogat în apă al Argentinei ca un punct important al biodiversității și arată cum seceta și incendiile amenință ecosistemul fragil. |
|
17:00
|
Doctor Pol
- Un nou Pol
La clinica dr. Pol este sezonul nașterilor și al puilor! De la o cățelușă cu megapui la o pisică cu probleme și o naștere cu complicații a unei vaci, echipa de la clinică face de toate! Totul devine și mai aglomerat când familia Pol primește o mare bucurie. |
|
18:00
|
Doctor Pol
- O zi nouă, cazuri noi
Este rândul câinilor să ajungă la clinică. Cu picioare rupte, chisturi sau unghii prea mari, aceste cazuri umplu agenda doctorilor. Dr. Pol se confruntă cu o familie de animale de fermă, un Angus evaziv și un înfricoșător Chihuahua. De la șchiopătat la umflături, doctorii sunt pregătiți pentru orice! |
|
19:00
|
Parcuri Naționale
- Statele Unite: Katmai
Erupția vulcanului Novarupta din 1912 a dus la înființarea Parcului Național Katmai din Alaska. Deșertul vulcanic a prosperat, devenind locul unde trăiesc urși bruni, lupi, reni și somoni. |
|
|
07:00
|
Cel mai mare rechin-taur
- Cel mai mare rechin-taur?
Ecologistul marin dr. Neil Hammerschlag face echipă cu James Glancy, fost comando Royal Marine și cu biologul dr. Toby Daly-Engel, pentru a descoperi cum a devenit gigantic Big Bull, unul dintre cei mai mari rechini-taur prinși vreodată și să afle daca ar putea fi mai mulți la fel. |
|
08:00
|
Vânătorii din sălbăticie
- Șerpii
Când vânează, șerpii calculează la perfecție momentul exact care separă viața de moarte. Șerpii veninoși sunt unele dintre cele mai letale animale ale planetei. |
|
09:00
|
Secretele Caracatiței
- Inteligență
Înarmate cu o serie extraordinară de superputeri, caracatițele sfidează toate regulile când vine vorba de inteligența animală. Născute în lume ca niște orfani, ele sunt genii autodidate, capabile să rezolve probleme complexe, să elaboreze strategii și chiar să facă planuri pentru viitor. |
|
10:00
|
Secretele Caracatiței
- Socializare
Deși caracatițele au fost întotdeauna considerate solitarele supreme ale naturii, adevărul este că ele manifestă comportamente sociale surprinzătoare. De la mamele care petrec timp împreună până la colaborarea cu alte specii, aceste creaturi remarcabile sunt, de fapt, mai sociabile decât s-a crezut vreodată. |
|
11:00
|
Doctor Pol
- Lăbuțe cu probleme
Veterinarii de la ”Servicii Veterinare Pol” se confruntă cu un exemplar de chihuahua cu piciorul rupt, o iapă care se sufocă, o cățea gata să-și nască puii și un tăuraș amețit. |
|
12:00
|
Doctor Pol
- Proaspăt...dezumflat
Suntem în mare grabă! Dr. Pol și veterinarii acestuia se ocupă de un cățel ...avariat, examinează un exemplar drăgălăș de chinchilla, dezumflă un tăuraș balonat și... multe altele. |
|
13:00
|
Doctor Pol
- Ține-ți firea!
Este un adevărat spectacol cu câini și ponei la ”Serviciile Veterinare Pol”! Doctorul ajută o iapă să fete de urgență și dr. Lisa tratează un dog german cu fața umflată. Caprele infectate cu coccidia se luptă pentru viață și o pisică fără stăpân respinge tratamentul. Sunt examinate pentru sarcină vitele angus, iar în Michigan... vine iarna. |
|
14:00
|
Vânătorii din sălbăticie
- Reptilele
În ciuda înfățișării lor arhaice, reptilele sunt creaturi pline de surprize și sofisticare. Asemenea dinozaurilor, ele sunt vânători extrem de eficienți. |
|
15:00
|
Vânătorii din sălbăticie
- Păianjeni și scorpioni
Arahnidele sunt, probabil, vânătorii cel mai bine echipați de pe planetă. Creaturi mereu surprinzătoare, acești prădători abili uimesc prin armele cu care sunt dotați și prin forța aproape inexplicabilă de care dau dovadă. |
|
16:00
|
Vânătorii din sălbăticie
- Șerpii
Când vânează, șerpii calculează la perfecție momentul exact care separă viața de moarte. Șerpii veninoși sunt unele dintre cele mai letale animale ale planetei. |
|
17:00
|
Vânătorii din sălbăticie
- Lupii și șacalii
Lupii oferă exemplul perfect de vânătoare prin colaborare, eficacitatea lor fiind bazată pe ierarhia din interiorul haitei, care impune și loialitatea între membri. |
|
18:00
|
Vânătorii din sălbăticie
- Urșii
Urșii sunt printre cei mai impresionanți prădători ai planetei. La trecerea dintre anotimpuri, corpurile lor suferă schimbări profunde, permițându-le să îndure cele mai vitrege condiții. |
|
19:00
|
Defavorizații
- Creaturi irezistibile
Uitați de păsări și albine, Ryan Reynolds dezvăluie tacticile ciudate pe care le folosesc defavorizații pentru a atrage „aleasa inimii”. De la dragostea la prima vedere între maimuțe și curajoșii tovarăși de drum ai curcilor până la jocurile de dinaintea amorului între vulpile zburătoare, aceste animale rescriu regulile romantismului haotic din regatul animal. |
|
|
07:00
|
Mashatu
- Țara Leoparzilor: Mashatu: Țara Leoparzilor
În Botswana, în rezervația Mashatu, una dintre ultimele rezervații pentru leoparzi liberi, o mamă aduce pe lume doi pui. Aceasta nu se dă în lături de la nimic pentru a-i proteja. Dar, pe măsură ce apar schimbările climatice, resursele se împuținează și se profilează un război aprig între leoparzi. De-a lungul a trei ani de observare, acest documentar dezvăluie imagini rare și uluitoare cu comportamente nemaivăzute, oferind o privire fără precedent asupra rezistenței și secretelor acestei specii elusive. |
|
08:00
|
Cecil
- Destinul unui leu : Cecil: Destinul unui leu
Se spune că leii din Hwange sunt unii dintre cei mai mari lei sălbatici de pe planetă. O fiară magnifică a fost destinată să devină una dintre cele mai faimoase animale din Africa. Acest leu era cunoscut sub numele de Cecil. În timp ce moartea sa din cauza vânătorilor s-a răspândit în mass-media provocând furie în rândul publicului, povestea lui Cecil înainte de a deveni simbol postum, merită cunoscută și sărbătorită. |
|
09:00
|
Ciudățenii
- Ciudații oceanului: mările iubirii
Scufundați-vă cât mai adânc pentru a găsi dragostea pe care animalele oceanului o au de oferit. |
|
10:00
|
Ciudățenii
- În căutarea iubirii
Vă invităm să îi urmăriți pe inadaptații din Asia, în timp ce folosesc cele mai ciudate atitudini în căutarea unui partener, pentru a crea o familie. |
|
11:00
|
Doctor Pol
- Vițelul Chester-Shire
De la trânte și încăierări la șopârle și capre, Dr. Pol și veterinarii săi fac de toate! Un porc cu prolaps, o mulțime de căței și un fermecător viitor veterinar țin lucrurile în mișcare. Dr. Pol tratează un teckel după o luptă urâtă cu un alt câine, Dr. Lisa asistă la o urgență cu două capre gemene, iar dr. Nicole extrage un cui de pe copita unui cal. Între timp, familia Pol primește vești extraordinare despre un ...bebeluș. |
|
12:00
|
Doctor Pol
- Un nou Pol
La clinica dr. Pol este sezonul nașterilor și al puilor! De la o cățelușă cu megapui la o pisică cu probleme și o naștere cu complicații a unei vaci, echipa de la clinică face de toate! Totul devine și mai aglomerat când familia Pol primește o mare bucurie. |
|
13:00
|
Doctor Pol
- Lăbuțe cu probleme
Veterinarii de la ”Servicii Veterinare Pol” se confruntă cu un exemplar de chihuahua cu piciorul rupt, o iapă care se sufocă, o cățea gata să-și nască puii și un tăuraș amețit. |
|
14:00
|
Felina viitorului
- Felina viitorului
Prin efecte vizuale sofisticate, experţii examinează adaptările pe care le-ar putea suferi felinele mari în contextul unor scenarii extreme. |
|
15:00
|
Serengeti
- regina vitezei : Serengeti: regina vitezei
Nzuri, mamă pentru prima dată, trebuie să aibă nu doar viteză, ci și strategie pentru a evita prădătorii, a-și hrăni puii și a-i călăuzi cu succes până la maturitate. |
|
16:00
|
Cecil
- Destinul unui leu : Cecil: Destinul unui leu
Se spune că leii din Hwange sunt unii dintre cei mai mari lei sălbatici de pe planetă. O fiară magnifică a fost destinată să devină una dintre cele mai faimoase animale din Africa. Acest leu era cunoscut sub numele de Cecil. În timp ce moartea sa din cauza vânătorilor s-a răspândit în mass-media provocând furie în rândul publicului, povestea lui Cecil înainte de a deveni simbol postum, merită cunoscută și sărbătorită. |
|
17:00
|
Superfeline
- Superfeline
Felinele mari sunt printre cele mai feroce animale cu patru picioare de pe planetă, pot doborî o antilopă care fuge, un elefant de două tone și chiar un om. Cântăresc peste două sute de kilograme, au canini lungi de câțiva centimetri și gheare ca niște cuțite retractabile. Vă dezvăluim cum gândesc, cum vânează și de ce sunt conducători incontestabili. Descoperim împreună noi abilități ale leilor și tigrilor, cele mai mari feline din lume. |
|
18:00
|
Adevărata panteră neagră
- Adevărata panteră neagră
A apărut un nou competitor în pădurea Kabini din India, unul care nu seamănă cu niciun leopard venit înainte. Află povestea lui Saya, adevărata panteră neagră, care a reușit să preia puterea. |
|
19:00
|
Safari ucigaș
- Lupte cu feline mari
Turiștii surprind pe telefoane cele mai bune momente din sălbăticie, iar marile feline sunt în fruntea listei de dorințe de safari. Țineți-vă bine când un elefant atacă având un leu în colți. Priviți masculi de leopard în plin război teritorial și feriți-vă de „școala de vânătoare” a unei mame leopard. Gheparzii se confruntă cu crocodilii pentru a-și proteja prada, iar turme uriașe de bivoli se strâng în timp ce un leu singuratic demonstrează de ce este rege. |
|