07:30
Jerusalem Dateline (R)
Ultimul capitol al istoriei va fi scris în Ierusalim. Statul Islamic amenință Occidentul. Un președinte iranian anunță o amenințare nucleară. Un bețiv turc are un vis în Mecca. Un cuplu evreiesc din Brooklyn aterizează pe aeroportul din Tel-Aviv. Ce legătură este între aceste evenimente ce par atât de...
08:00
Cristale de har și adevăr
Un program religios care urmărește creșterea spirituală a telespectatorilor. Realizat de Biserica Filadelfia, Chișinău...
08:30
InTouch (cu Charles Stanley) (R)
Dr. Charles F. Stanley a fost pastor al First Baptist Church din Atlanta și fondator al InTouch Ministries. A dovedit o sensibilitate deosebită privind nevoia oamenilor de învățătură practică pentru fiecare zi. În mesajele lui a abordat teme precum: finanțe, crize personale, emoții sau relații....
09:00
Dumnezeu este cu noi
Acest film sub forma unui desen animat prezintă viața lui Isus, povestită de apostolul Ioan unor doi soldați romani, în timpul exilului său pe insula Patmos. Ioan a refuzat să îl recunoască pe împăratul Domițian ca Dumnezeu. Romanii au încercat să îl ucidă, dor că acesta nu a murit. Ei consideră că...
10:25
Devoțional pentru copii
Acest program despre înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu se adresează copiilor. Lecții biblice, pasaje cu învățături practice, studii pe diferite teme biblice – toate, prezentate de Ade și Edi Kifor, doi copii dornici să-L slujească pe Domnul și să împărtășească tot ceea ce au învățat până...
10:30
Lucruri noi
11:00
O ușă deschisă pentru tine
O emisiune TV realizata de biserica Philadelphia Romanian Church of God - Chicago; Pastor Florin T. Cimpean este gazda dumnevoastra si va reaminteste ca atunci cand toate usile s-au inchis, Dumnezeu are o usa deschisa pentru fiecare....
11:30
Conferința "Închinare pentru națiune" (R)
„O inimă de închinător” a fost tema Conferinței „Închinare pentru națiune” 2023. Evenimentul este o tradiție anuală aflată la cea de-a 12 ediție, organizată de Biserica „Filadelfia” din Baia Mare, în parteneriat cu Culture Street Records....
12:30
Biserica Punctul Zero
O emisiune TV realizata de Biserica Punctul Zero; Pastor Fănel Șerban este gazda dumnevoastra. PUNCTUL ZERO este locul unde ne întâlnim cu Dumnezeu și unde viața noastră nu mai poate rămâne la fel cum a fost înainte. CRUCEA LUI HRISTOS este acest loc special, este punctul zero! ...
13:00
Perspective eterne
Sub genericul acestei emisiuni sunt prezentate cicluri de predici, înregistrate în cadrul serviciilor bisericii Harvest din Arad. Mesajele sunt susținute de diferiți vorbitori. ...
13:55
Postul Paștelui
Ne dorim ca pe parcursul Postului Paștelui să ne apropiem mai mult de Dumnezeu și să descoperim semnificațiile profunde ale Sărbătorii. De asemenea, acest program oferă explicații și cu privire la unele obiceiuri pascale și ne ajută să ne pregătim inimile pentru celebrarea învierii Domnului Isus....
14:00
Puterea rugăciunii (R)
In fiecare saptamana Mirela Petan si invitatii ei va vor indruma sa faceti ca rugaciunea sa fie parte din viata dumneavoastra de crestin. Emisiunea are ca scop echiparea credinciosilor romanilor pentru rugaciune, promovarea unor miscari de rugaciune existente inRomania si provocarea telespectatorilor de a se ruga...
14:25
Promisiuni pentru fiecare zi
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,...
14:30
Bucură-te de fiecare zi (R)
Joyce Meyer este unul dintre cei mai importanți învățători practici ai Bibliei. Conform New York Times, Joyce Meyer este unul dintre autorii cu cele mai multe cărți vândute, iar aceste cărți au ajutat milioane de oameni să găsească speranță și restaurare prin Isus Hristos. Time Magazine a desemnat-o...
15:00
Rugul Aprins
Este cea mai mare întâlnire de rugăciune interconfesională din România, care a apărut ca o nevoie a Bisericii de părtășie și rugăciune. Mărturii, rugăciune, laudă și închinare, mesaj biblic într-un program deosebit, produs de Alfa Omega Tv....
16:00
Jerusalem Dateline (R)
Ultimul capitol al istoriei va fi scris în Ierusalim. Statul Islamic amenință Occidentul. Un președinte iranian anunță o amenințare nucleară. Un bețiv turc are un vis în Mecca. Un cuplu evreiesc din Brooklyn aterizează pe aeroportul din Tel-Aviv. Ce legătură este între aceste evenimente ce par atât de...
16:30
Cartea Cărților
Imagineaza-ti o carte care te transporta prin aventuri fantastice din istoria antica! Cartea Cartilor a educat copii din intreaga lume, urmarind aventurile lui Chris, Joy si robotelul lor de jucarie Gizmo prin calatoriile incredibile ale acestora. ...
17:00
Kidz România (R)
Misiunea Kidz Romania prezintă lecții biblice pentru copii, într-un format modern și accesibil. Urmărind acest program, copiii vor înțelege anumite concepte biblice prin prezentări interactive, jocuri și lucru manual....
17:30
Gaither pentru România (R)
Gaither pentru Romania este o emisiune care iti ofera posibilitatea de a te bucura de muzica de calitate si discutii cu privire la chemarea artistilor in aceasta directie....
17:55

18:00
În prezența lui Isus (r) (R)
In prezenta lui Isus este un program muzical in cadrul caruia sunt transmise scurte marturii si invataturi spirituale....
18:30
Bucuria de a cânta (R)
'Bucuria de a cânta' este un program muzical care prezintă diferite biserici și catedrale din Anglia unde sunt interpretate cântece sacre....
19:00
Dumnezeu știe!
Dumnezeu cunoaste trecutul, prezentul si viitorul. Secretele acestei lumi nu sunt ascunse de El. El cunoaste destinele oamenilor. Dumnezeu stie toate lucrurile si le descopera prin profetii Sai. O emisiune cu Cindy Jacobs. Cindy, este presedintele si co-fondatorul, impreuna cu sotul ei Mike, a organizatiei misionare...
19:30
Mapamond Creştin (R)
Fiecare ediție prezintă știri și reportaje care cuprind evenimente de mare interes din lumea religioasă, conflicte din zonele de pe glob cu influență musulmană sau hindusă, misiuni creștine în locuri periculoase și proiecte social-umanitare, dificultăți din țările fost comuniste, mărturii și...

Uimit de Dumnezeu (R)
În această serie nouă de la John Bevere, descoperiți cum frica sănătoasă și sfântă de Dumnezeu este cheia care deblochează o viață de intimitate cu El, vă ajută să nu cădeți și vă dă puterea de a sfârși cu bine....
08:30
Calea Maestrului
„Calea Maestrului” este un talk-show difuzat în peste 190 de țări, plin de dinamism, potrivit pentru a fi vizionat de întreaga familie. Prin interviuri provocatoare și discuții susținute de prezentatori dinamici, această serie ne inspiră să împărtășim mesajul Evangheliei cu oamenii din jurul nostru....
09:00
Trimis cu un scop
Este o călătorie în ritm intens prin Scripturile profeților, cea mai citită carte a lumii, Biblia. Începând de la creație, ea dezvăluie povestea motivului pentru care Creatorul lumii a trimis un Mântuitor. Cine este El și ce a trebuit să facă pentru a-Și salva supușii răzvrătiți din împărăția...
09:25
Devoțional pentru copii
Acest program despre înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu se adresează copiilor. Lecții biblice, pasaje cu învățături practice, studii pe diferite teme biblice – toate, prezentate de Ade și Edi Kifor, doi copii dornici să-L slujească pe Domnul și să împărtășească tot ceea ce au învățat până...
10:30
Ekklesia în casa ta
Urmărește predicile de la biserica „Ekklesia” din Arad. Mesajele biblice sunt susținute de diverși vorbitori....
11:30
Perspective eterne (R)
Sub genericul acestei emisiuni sunt prezentate cicluri de predici, înregistrate în cadrul serviciilor bisericii Harvest din Arad. Mesajele sunt susținute de diferiți vorbitori. ...
12:30
Mari isprăvi (R)
În această emisiune regăsiți programe încarcate de profunzime și credință, transmise direct din Ierusalim. Christine Darg vă propune să descoperiți mai multe despre profețiile privind sfârșitul vremurilor, vindecare, credință și miracolele lui Dumnezeu în lumea musulmană....
13:00
Jerusalem Dateline (R)
Ultimul capitol al istoriei va fi scris în Ierusalim. Statul Islamic amenință Occidentul. Un președinte iranian anunță o amenințare nucleară. Un bețiv turc are un vis în Mecca. Un cuplu evreiesc din Brooklyn aterizează pe aeroportul din Tel-Aviv. Ce legătură este între aceste evenimente ce par atât de...
13:30
Ospăţ cu mană (R)
În anul 2000 a fost lansat programul de televiziune „Manna-Fest” cu Perry Stone, un program săptămânal care se poate viziona atât la nivel național, cât și internațional prin intermediul sistemelor de cablu și satelit în întreaga lume. Recunoscut pentru ungerea lui în predică, Perry a fost în...
14:00
Vieţi în lumină
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de...
14:25
Promisiuni pentru fiecare zi
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,...
14:30
Bucură-te de fiecare zi (R)
Joyce Meyer este unul dintre cei mai importanți învățători practici ai Bibliei. Conform New York Times, Joyce Meyer este unul dintre autorii cu cele mai multe cărți vândute, iar aceste cărți au ajutat milioane de oameni să găsească speranță și restaurare prin Isus Hristos. Time Magazine a desemnat-o...
15:00
Față în față
Program religios moderat de Petru Amarei si produs de Romanian Television Network din Chicago....
16:00
Știrile Alfa Omega (R)
Știrile Alfa Omega este un program informativ care, așa cum îi spune și numele, prezintă știri și reportaje care reflectă ceea ce se întâmplă în lumea creștină din România. Acest proiect a început în anul 2021 și include știri românești despre viața bisericilor din diverse confesiuni, despre...
16:30
Cartea Cărților (R)
Imagineaza-ti o carte care te transporta prin aventuri fantastice din istoria antica! Cartea Cartilor a educat copii din intreaga lume, urmarind aventurile lui Chris, Joy si robotelul lor de jucarie Gizmo prin calatoriile incredibile ale acestora. ...
17:00
Clubul biblic al insectelor: Agapă de Paște

Ziua se apropie
În cadrul acestei emisiuni vrem să aducem în atenția telespectatorilor evenimente și situații care se concentrează pe înțelegerea vremurilor în care trăim. Prin „Ziua se apropie” vrem să conștientizăm telespectatorii că trăim vremuri importante din punct de vedere istoric și profetic. Oferim...
18:30
Decupaj din realitate (R)
„Decupaj din realitate” este un spațiu de emisie pe care Alfa Omega TV îl pune la dispoziția corespondenților pentru a transmite materiale înregistrate de ei, la diferite evenimente desfășurate în biserica lor, activități misionare, concerte, seminarii, tabere, videoclipuri muzicale, acțiuni...
19:00
Uimit de Dumnezeu (R)
În această serie nouă de la John Bevere, descoperiți cum frica sănătoasă și sfântă de Dumnezeu este cheia care deblochează o viață de intimitate cu El, vă ajută să nu cădeți și vă dă puterea de a sfârși cu bine....
19:30
Alfa Omega în obiectiv (R)
Programul „Alfa Omega în Obiectiv” este o emisiune informativă și oferă telespectatorilor o incursiune în culisele televiziunii. În fiecare săptămână sunt prezentate interviuri cu telespectatori ai canalului Alfa Omega TV, precum și secvențe din evenimentele la care Alfa Omega TV a fost partener media,...
07:30
Ziua se apropie (R)

Cuvântul Vieții
Aceasta emisiune este o sursa de invatatura pentru intarire si crestere spiritula. Predici si mesaje biblice....
09:00
Casa zburătoare
O casa care zboara in timp purtand trei copii jucausi si un profesor mai distrat si un robotel ciudat prin aventuri pline de actiune. Casa zburatoare isi aduce telespectatorii inapoi in regatul biblic stravechi numit Israel pentru a cunoaste oameni si a vedea evenimente ce au schimbat cursul istoriei. Miracole...
09:25
Devoțional pentru copii
Acest program despre înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu se adresează copiilor. Lecții biblice, pasaje cu învățături practice, studii pe diferite teme biblice – toate, prezentate de Ade și Edi Kifor, doi copii dornici să-L slujească pe Domnul și să împărtășească tot ceea ce au învățat până...
09:30
Jovis Bon Hovis și echipa
Jovis Bon-Hovis crede ca le stie pe toate, dar se dovedeste ca mereu avem ceva de invatat. Programul abordează, pe înțelesul copiilor, teme ca: prietenia, generozitatea, lene, bârfă, gelozie, cum să ne rugăm și altele....
10:00
Băieții orbi din Alabama
Totul a început în anul 1937, cănd cei cinci băieți au cântat în corul unei școli primare afiliată la Institutul pentru surdo-muți din statul Alabama. Acum, spre bucuria lor, chiar dacă au trecut 60 de ani, ei nu au încetat să cânte. Ei vor să răspândească Evanghelia și, mulțumită talentelor lor...
10:30
Misiunea John Militaru (R)
John Militaru este un credincios plin de pasiune pentru Dumnezeu. Mesajele sale va provoaca in fiecare saptamana sa traiti o viata de sfintenie, plina de pasiune si credinta. Experientele lui ne incurajeaza, ne intaresc in credinta si ne ajuta sa Il cunoastem tot mai mult pe Dumnezeu....
11:00
A treia zi (R)
Ce dovezi avem că Învierea a avut loc cu adevărat? Acest documentar analizează în detaliu relatările biblice și istorice și explorează principalele teorii: I-au furat ucenicii trupul? Au avut halucinații și și-au imaginat doar că L-au întâlnit pe Isus înviat sau au creat un mit pentru a ține vie...
12:00
Disculpat (R)
Serialul „Disculpat” urmărește diverse cazuri ale detectivului Travis și a echipei sale. Urmărește episoadele și vei vedea dramele care se pot petrece chiar și într-un oraș mic, dar și intervenția lui Dumnezeu în cele mai provocatoare situații....
12:30
E supranatural! (R)
Seria prezintă investigații și reportaje despre oameni care au experimentat vindecări miraculoase, minuni, și au avut parte de întâlniri personale cu Dumnezeu....
13:00
Ziua se apropie (R)
În cadrul acestei emisiuni vrem să aducem în atenția telespectatorilor evenimente și situații care se concentrează pe înțelegerea vremurilor în care trăim. Prin „Ziua se apropie” vrem să conștientizăm telespectatorii că trăim vremuri importante din punct de vedere istoric și profetic. Oferim...
13:30
Dăltuit: devenind capodopera intenționată de Dumnezeu (R)
Seminarul „Dăltuit”, oferit de Walk Thru the Bible, prezintă o călătorie de șase sesiuni prin viața lui Simon Petru. Vom descoperi împreună cum l-a dăltuit sau cum l-a transformat Dumnezeu pe Petru, dintr-un simplu pescar într-un lider puternic, dintr-o bucată de stâncă fără formă într-o...
14:00
Vieţi în lumină (R)
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de...
14:25
Promisiuni pentru fiecare zi
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,...
14:30
Bucură-te de fiecare zi
Joyce Meyer este unul dintre cei mai importanți învățători practici ai Bibliei. Conform New York Times, Joyce Meyer este unul dintre autorii cu cele mai multe cărți vândute, iar aceste cărți au ajutat milioane de oameni să găsească speranță și restaurare prin Isus Hristos. Time Magazine a desemnat-o...
15:00
Misiunea John Militaru
John Militaru este un credincios plin de pasiune pentru Dumnezeu. Mesajele sale va provoaca in fiecare saptamana sa traiti o viata de sfintenie, plina de pasiune si credinta. Experientele lui ne incurajeaza, ne intaresc in credinta si ne ajuta sa Il cunoastem tot mai mult pe Dumnezeu....
15:30
Joshua și Caleb raportează!
Atunci când cele doisprezece iscoade au fost trimise să evalueze țara, au fost declanșate două persective: a celor zece iscoade și cea a lui Iosua și Caleb. Emisiunea surprinde persectiva celor două iscoade despre Țara Sfântă. Sunt prezentate mai multe organizații din Israel care prin misiunea lor...
16:00
Alfa Omega în obiectiv (R)
Programul „Alfa Omega în Obiectiv” este o emisiune informativă și oferă telespectatorilor o incursiune în culisele televiziunii. În fiecare săptămână sunt prezentate interviuri cu telespectatori ai canalului Alfa Omega TV, precum și secvențe din evenimentele la care Alfa Omega TV a fost partener media,...
16:30
Casa zburătoare (R)
O casa care zboara in timp purtand trei copii jucausi si un profesor mai distrat si un robotel ciudat prin aventuri pline de actiune. Casa zburatoare isi aduce telespectatorii inapoi in regatul biblic stravechi numit Israel pentru a cunoaste oameni si a vedea evenimente ce au schimbat cursul istoriei. Miracole...
17:00
Jovis Bon Hovis și echipa (R)
Jovis Bon-Hovis crede ca le stie pe toate, dar se dovedeste ca mereu avem ceva de invatat. Programul abordează, pe înțelesul copiilor, teme ca: prietenia, generozitatea, lene, bârfă, gelozie, cum să ne rugăm și altele....
17:30
Între sacru și secular
„Între sacru și secular” este o serie de mărturii oferite de diverși oameni de afaceri și antreprenori creștini. Aceștia vorbesc despre experiențele lor cu Dumnezeu, despre proiectele în care sunt implicați și de modul în care aduc lumină și speranță acolo unde sunt, împlinind porunca Domnului...
17:55
Promisiuni pentru fiecare zi
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,...
18:00
Cireșarii
Programul este realizat de Bisericii Sfânta Treime din Beiuș, jud. Bihor și prezintă învățături susținute de Vladimir Pustan. ...
19:00
Love Israel
Dr. Baruck Korman, conferențiar universitar la institutul Zerah Avraham din Israel, ne prezită învătături expozitive pe diferite cărți din Scriptură, explicând detaliat capitol cu capitol, verset cu verset. El acordă o atenție specială cuvintelor în limbile originale în care au fost scrise și...
19:30
Știrile RTN
Urmărește săptămânal grupajul de știri realizat în colaborare cu RTN Chicago. ...
07:30
Știrile RTN (R)
Urmărește săptămânal grupajul de știri realizat în colaborare cu RTN Chicago. ...
08:00
Alfa Omega în obiectiv (R)
Programul „Alfa Omega în Obiectiv” este o emisiune informativă și oferă telespectatorilor o incursiune în culisele televiziunii. În fiecare săptămână sunt prezentate interviuri cu telespectatori ai canalului Alfa Omega TV, precum și secvențe din evenimentele la care Alfa Omega TV a fost partener media,...
08:30
Puterea rugăciunii (R)
In fiecare saptamana Mirela Petan si invitatii ei va vor indruma sa faceti ca rugaciunea sa fie parte din viata dumneavoastra de crestin. Emisiunea are ca scop echiparea credinciosilor romanilor pentru rugaciune, promovarea unor miscari de rugaciune existente inRomania si provocarea telespectatorilor de a se ruga...
09:00
Casa zburătoare
O casa care zboara in timp purtand trei copii jucausi si un profesor mai distrat si un robotel ciudat prin aventuri pline de actiune. Casa zburatoare isi aduce telespectatorii inapoi in regatul biblic stravechi numit Israel pentru a cunoaste oameni si a vedea evenimente ce au schimbat cursul istoriei. Miracole...
09:25
Devoțional pentru copii
Acest program despre înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu se adresează copiilor. Lecții biblice, pasaje cu învățături practice, studii pe diferite teme biblice – toate, prezentate de Ade și Edi Kifor, doi copii dornici să-L slujească pe Domnul și să împărtășească tot ceea ce au învățat până...
09:30
Lecții din Biblie cu pastorul Doug
Alăturați-vă pastorului Doug, lui Dusty, Ameliei și tuturor celorlalte personaje care studiază Biblia și învață cum se aplică aceasta în viața de zi cu zi. Jocurile, cântecele și câteva păpuși caraghioase îi vor inspira pe copii să îi urmeze și să intre în Cuvântul lui Dumnezeu....
10:00
Rădăcini și reflecții
Timp de o jumatate de ora ai ocazia sa vizitezi taramul Bibliei, adica Israelul secolului 21. Vei trece prin portile Ierusalimului si vei putea simti atmosfera din acest vechi oras, sau sa asculti uimit povesti care amintesc de o perioada veche de 3000 de ani. Veti asculta povestile evreilor care locuiesc acum in...
10:30
Lucruri noi (R)
11:00
Eu cred în Paște (R)
Paștele, cea mai importantă sărbătoare a istoriei creștine. Sărbătorim invierea lui Isus Hristos la două zile după răstignirea Lui. Alătura-ni-te în timp ce vom explora sărbătoarea Paștilor, tradițiile, influențele și istoria acesteia. Haideți să-i redescoperim rădăcinile biblice ce se găsesc...
12:00
Vino, urmează-Mă! (R)
Filmul prezintă viața lui Simon Petru, pescarul, chemat de Domnul să-I fie ucenic. Viața sa era o viață obișnuită a unui pescar dar când l-a întâlnit pe Domnul totul s-a schimbat. El a lăsat totul și L-a urmat....
12:30
Strategii de redresare a vieții (R)
„Strategii de redresare a vieții” este un talk-show creat de o lucrare ce se ocupă cu conducerea și consilierea celor suferinți, prin procesul de vindecare. Bazându-se pe adevăruri biblice, „Strategii de redresare a vieții” combină strategii de vindecare pentru trup, suflet și duh....
13:00
Decupaj din realitate (R)
„Decupaj din realitate” este un spațiu de emisie pe care Alfa Omega TV îl pune la dispoziția corespondenților pentru a transmite materiale înregistrate de ei, la diferite evenimente desfășurate în biserica lor, activități misionare, concerte, seminarii, tabere, videoclipuri muzicale, acțiuni...
13:30
Revelații
O emisiune produsă în Israel care vorbește despre conceptul biblic al restaurării și al reconcilierii tuturor lucrurilor. Oamenii pot vedea că există o speranță biblică pe care Biblia a făcut-o practică, și care vine cu mărturii impresionante ale oamenilor care au luat aceste principii și le-au aplicat...
14:00
Între sacru și secular (R)
„Între sacru și secular” este o serie de mărturii oferite de diverși oameni de afaceri și antreprenori creștini. Aceștia vorbesc despre experiențele lor cu Dumnezeu, despre proiectele în care sunt implicați și de modul în care aduc lumină și speranță acolo unde sunt, împlinind porunca Domnului...
14:25
Promisiuni pentru fiecare zi
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,...
14:30
Bucură-te de fiecare zi
Joyce Meyer este unul dintre cei mai importanți învățători practici ai Bibliei. Conform New York Times, Joyce Meyer este unul dintre autorii cu cele mai multe cărți vândute, iar aceste cărți au ajutat milioane de oameni să găsească speranță și restaurare prin Isus Hristos. Time Magazine a desemnat-o...
15:00
O ușă deschisă pentru tine (R)
O emisiune TV realizata de biserica Philadelphia Romanian Church of God - Chicago; Pastor Florin T. Cimpean este gazda dumnevoastra si va reaminteste ca atunci cand toate usile s-au inchis, Dumnezeu are o usa deschisa pentru fiecare....
15:30
Martori oculari ai Bibliei (R)
Această serie cuprinde 13 relatări ale unor personalități biblice din Evangheliile după Matei, Marcu și Ioan. „Trei Evanghelii” se bazează pe seria mai detaliată „Luca”. Imaginați-vă pe Lazăr descriindu-și propria înviere sau pe Iosif din Arimateea povestind ultima zi din viața lui Isus....
16:00
Ziua se apropie (R)
În cadrul acestei emisiuni vrem să aducem în atenția telespectatorilor evenimente și situații care se concentrează pe înțelegerea vremurilor în care trăim. Prin „Ziua se apropie” vrem să conștientizăm telespectatorii că trăim vremuri importante din punct de vedere istoric și profetic. Oferim...
16:30
Casa zburătoare (R)
O casa care zboara in timp purtand trei copii jucausi si un profesor mai distrat si un robotel ciudat prin aventuri pline de actiune. Casa zburatoare isi aduce telespectatorii inapoi in regatul biblic stravechi numit Israel pentru a cunoaste oameni si a vedea evenimente ce au schimbat cursul istoriei. Miracole...
17:00
Lecții din Biblie cu pastorul Doug (R)
Alăturați-vă pastorului Doug, lui Dusty, Ameliei și tuturor celorlalte personaje care studiază Biblia și învață cum se aplică aceasta în viața de zi cu zi. Jocurile, cântecele și câteva păpuși caraghioase îi vor inspira pe copii să îi urmeze și să intre în Cuvântul lui Dumnezeu....
17:30
Un dar pentru tine
„Un dar pentru tine” este o serie de programe de tip consiliere. De-a lungul timpului am primit sute de întrebări pe teme legate de mântuire, relații, probleme spirituale sau emoționale, și prin această emisiune ne propunem să răspundem întrebărilor și să oferim telespectatorilor sfaturi cu bază...
17:45
Vieţi în lumină
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de...
17:55
Promisiuni pentru fiecare zi
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,...
18:00
Manualul bunătății
O teologie bazată pe învățătura Domnului Isus Hristos cu prof. dr. Iosif Ton. Întreaga Biblie este o istorie a căutării bunătății lui Dumnezeu, care să vindece boala fundamentală a omenirii, răutatea. Este fascinant să vezi cum ideea aceasta este firul roșu care străbate întreaga Scriptură. ...
18:30
Decupaj din realitate
„Decupaj din realitate” este un spațiu de emisie pe care Alfa Omega TV îl pune la dispoziția corespondenților pentru a transmite materiale înregistrate de ei, la diferite evenimente desfășurate în biserica lor, activități misionare, concerte, seminarii, tabere, videoclipuri muzicale, acțiuni...
19:00
Ospăţ cu mană
În anul 2000 a fost lansat programul de televiziune „Manna-Fest” cu Perry Stone, un program săptămânal care se poate viziona atât la nivel național, cât și internațional prin intermediul sistemelor de cablu și satelit în întreaga lume. Recunoscut pentru ungerea lui în predică, Perry a fost în...
19:30
Mapamond Creştin
Fiecare ediție prezintă știri și reportaje care cuprind evenimente de mare interes din lumea religioasă, conflicte din zonele de pe glob cu influență musulmană sau hindusă, misiuni creștine în locuri periculoase și proiecte social-umanitare, dificultăți din țările fost comuniste, mărturii și...
07:30
Club 700 (R)
Club 700 este un program saptamanal de 30 de minute, produs in studiourile CBN - Christian Broadcasting Network din Virginia Beach, SUA. Este un magazin crestin, interconfesional, primul de acest fel in lume, reprezentand o emisiune de referinta in lumea crestina.Gazduit de Pat Robertson, Terry Meeuwsen, Gordon...
08:00
Conferința "Credincioșie până la capăt" (R)
În 2023, casa Priscila a organizat a noua ediție a conferinței naționale pentru femei, din seria „În așteptarea Mirelui”. Tema a fost „Credincioșie până la capăt”, iar vorbitoarele: Ann Voskamp, Cristina Olariu, Dr. Lavinia Tec, Loredana Lar, Lidia Șchiopu, Dr, Camelia Căpușan, Angela Țiprigan,...
09:00
Cartea Cărților
Imagineaza-ti o carte care te transporta prin aventuri fantastice din istoria antica! Cartea Cartilor a educat copii din intreaga lume, urmarind aventurile lui Chris, Joy si robotelul lor de jucarie Gizmo prin calatoriile incredibile ale acestora. ...
09:25
Devoțional pentru copii
Acest program despre înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu se adresează copiilor. Lecții biblice, pasaje cu învățături practice, studii pe diferite teme biblice – toate, prezentate de Ade și Edi Kifor, doi copii dornici să-L slujească pe Domnul și să împărtășească tot ceea ce au învățat până...
09:30
Povestea lui Richard Allen
Faceți cunoștință cu fondatorul Bisericii Episcopale Metodiste Africane și vedeți cum L-a slujit cu credincioșie pe Dumnezeu în ciuda discriminărilor și a ciumei. ...
10:00
Billy Graham: mesaje biblice
La nivel mondial, Billy Graham a fost cel mai renumit predicator baptist din a doua jumătate a secolului 20 și una dintre cele mai notorii personalități americane ale acestei perioade. Billy Graham este renumit pentru adunările evanghelistice ce le organiza în întreaga lume, care au produs convertiri masive....
10:30
Îngerul orașului Lvov
Zenia Kushpeta este o cunoscută și talentată pianistă care cântă în multe concerte clasice. În urma discuției cu Henri Nouwan, a înțeles că Dumnzeu are un plan special pentru viața ei, ajungând să se implice în lucrarea cu oamenii cu dizabilități și tulburări psihice. S-a mutat din harababura...
11:00
Pe urmele pașilor Lui
Cînd un om fără adăpost întrerupe rutina comfortabilă a unei biserici din Raymond, viața apatică a comunității se schimbă radical. Cercetați și provocați de vorbele vagabondului, cîțiva enoriași se angajează pe un drum al descoperirii creștinismului dincolo de cotidian, dincolo de viața creștină...
12:30
Love Israel (R)
Dr. Baruck Korman, conferențiar universitar la institutul Zerah Avraham din Israel, ne prezită învătături expozitive pe diferite cărți din Scriptură, explicând detaliat capitol cu capitol, verset cu verset. El acordă o atenție specială cuvintelor în limbile originale în care au fost scrise și...
13:00
Mapamond Creştin (R)
Fiecare ediție prezintă știri și reportaje care cuprind evenimente de mare interes din lumea religioasă, conflicte din zonele de pe glob cu influență musulmană sau hindusă, misiuni creștine în locuri periculoase și proiecte social-umanitare, dificultăți din țările fost comuniste, mărturii și...
13:30
De la istorie la speranță
Îți prezentăm o nouă serie, cu regizorul și exploratorul Carl Wesley Anderson, care descoperă povești ale credinței. Experiențele unice ilustrează modul în care oameni obișnuiți aplică în viața cotidiană Cuvântul lui Dumnezeu prin circumstanțe extraordinare. Prin intermediul programului, vom fi...
14:00
Un dar pentru tine (R)
„Un dar pentru tine” este o serie de programe de tip consiliere. De-a lungul timpului am primit sute de întrebări pe teme legate de mântuire, relații, probleme spirituale sau emoționale, și prin această emisiune ne propunem să răspundem întrebărilor și să oferim telespectatorilor sfaturi cu bază...
14:15
Vieţi în lumină (R)
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de...
14:25
Promisiuni pentru fiecare zi
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,...
14:30
Bucură-te de fiecare zi (R)
Joyce Meyer este unul dintre cei mai importanți învățători practici ai Bibliei. Conform New York Times, Joyce Meyer este unul dintre autorii cu cele mai multe cărți vândute, iar aceste cărți au ajutat milioane de oameni să găsească speranță și restaurare prin Isus Hristos. Time Magazine a desemnat-o...
15:00
Binecuvântare, blestem sau coincidență?
Binecuvantare, blestem sau coincidenta este o trilogie de documentare prezentate de Lance Lambert. El prezinta scopul lui Dumnezeu pentru mantuirea umanitatii si indepartarea raului de pe pamant. Filmul prezinta soarta natiunilor, a imparatiilor si a oamenilor care s-au opus scopurilor lui Dumnezeu, in special a celor...
15:30
Progres spiritual (R)
În acest seminar, vei descoperi care sunt pașii pe care trebuie să îi faci pentru a progresa spiritual în fiecare zi! Chip Ingram te va învăța cum să beneficiezi de puterea lui Dumnezeu în situații aparent imposibile și să trăiești mai aproape de Cer....
16:00
Știrile TV7
Știri transmise din Israel, prezentate de Jonathan Hessen pentru TV7 Israel News....
16:30
Cartea Cărților (R)
Imagineaza-ti o carte care te transporta prin aventuri fantastice din istoria antica! Cartea Cartilor a educat copii din intreaga lume, urmarind aventurile lui Chris, Joy si robotelul lor de jucarie Gizmo prin calatoriile incredibile ale acestora. ...
17:00
Povestea lui Richard Allen (R)
Faceți cunoștință cu fondatorul Bisericii Episcopale Metodiste Africane și vedeți cum L-a slujit cu credincioșie pe Dumnezeu în ciuda discriminărilor și a ciumei. ...
17:30
Vieţi în lumină
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de...
17:55
Promisiuni pentru fiecare zi
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,...
18:00
Conferința "Credincioșie până la capăt"
În 2023, casa Priscila a organizat a noua ediție a conferinței naționale pentru femei, din seria „În așteptarea Mirelui”. Tema a fost „Credincioșie până la capăt”, iar vorbitoarele: Ann Voskamp, Cristina Olariu, Dr. Lavinia Tec, Loredana Lar, Lidia Șchiopu, Dr, Camelia Căpușan, Angela Țiprigan,...
19:00
Club 700
Club 700 este un program saptamanal de 30 de minute, produs in studiourile CBN - Christian Broadcasting Network din Virginia Beach, SUA. Este un magazin crestin, interconfesional, primul de acest fel in lume, reprezentand o emisiune de referinta in lumea crestina.Gazduit de Pat Robertson, Terry Meeuwsen, Gordon...
19:30
Alfa Omega în obiectiv
Programul „Alfa Omega în Obiectiv” este o emisiune informativă și oferă telespectatorilor o incursiune în culisele televiziunii. În fiecare săptămână sunt prezentate interviuri cu telespectatori ai canalului Alfa Omega TV, precum și secvențe din evenimentele la care Alfa Omega TV a fost partener media,...
07:30
Mapamond Creştin (R)
Fiecare ediție prezintă știri și reportaje care cuprind evenimente de mare interes din lumea religioasă, conflicte din zonele de pe glob cu influență musulmană sau hindusă, misiuni creștine în locuri periculoase și proiecte social-umanitare, dificultăți din țările fost comuniste, mărturii și...
08:00
Progres spiritual
În acest seminar, vei descoperi care sunt pașii pe care trebuie să îi faci pentru a progresa spiritual în fiecare zi! Chip Ingram te va învăța cum să beneficiezi de puterea lui Dumnezeu în situații aparent imposibile și să trăiești mai aproape de Cer....
08:30
Ospăţ cu mană (R)
În anul 2000 a fost lansat programul de televiziune „Manna-Fest” cu Perry Stone, un program săptămânal care se poate viziona atât la nivel național, cât și internațional prin intermediul sistemelor de cablu și satelit în întreaga lume. Recunoscut pentru ungerea lui în predică, Perry a fost în...
09:00
Cartea Cărților
Imagineaza-ti o carte care te transporta prin aventuri fantastice din istoria antica! Cartea Cartilor a educat copii din intreaga lume, urmarind aventurile lui Chris, Joy si robotelul lor de jucarie Gizmo prin calatoriile incredibile ale acestora. ...
09:25
Devoțional pentru copii
Acest program despre înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu se adresează copiilor. Lecții biblice, pasaje cu învățături practice, studii pe diferite teme biblice – toate, prezentate de Ade și Edi Kifor, doi copii dornici să-L slujească pe Domnul și să împărtășească tot ceea ce au învățat până...
09:30
Agentul secret Ryan Defreates
Este un serial animat de acțiune și aventură,despre un tânăr spion care are multe de învățat. Este arogant, nesăbuit și insistă mereu să lucreze singur, până într-o zi când este nevoit să o ia în echipă chiar pe mama lui. Deb Defrates nu este o spioană. Știe mai multe despre cupoanele de...
10:00
Ultimele șapte strigăte ale lui Isus de pe Cruce (R)
În acestă emisiune, invitatul lui John Ankerberg, dr. Erwin Lutzer, ne va prezenta o analiză a celor șapte strigăte pe care Isus le-a rostit de pe cruce. Astfel, vom învăța Cine este Dumnezeu și ce a făcut pentru noi, prin moartea Fiului Său pe cruce....
10:30
Binecuvântare, blestem sau coincidență? (R)
Binecuvantare, blestem sau coincidenta este o trilogie de documentare prezentate de Lance Lambert. El prezinta scopul lui Dumnezeu pentru mantuirea umanitatii si indepartarea raului de pe pamant. Filmul prezinta soarta natiunilor, a imparatiilor si a oamenilor care s-au opus scopurilor lui Dumnezeu, in special a celor...
11:00
Fiul meu, Mântuitorul meu
Numai o femeie a avut unicul privilegiu de a-L numi pe Isus fiul ei. Maria a avut binecuvântarea de a fi mama Mântuitorului care a fost trimis de Dumnezeu să salveze lumea de la moarte și păcat. Acest film ilustrează viața lui Isus, văzută prin ochii mamei Sale, Maria. De asemenea, este prezentată copilăria...
11:30
Isus, fiul lui Dumnezeu (R)
Timp de multe secole creștinii au declarat căIsus este Fiul lui Dumnezeu. O declarație îndrăzneață – una care stârnește multe întrebări. Când a început totul? Cum au putut bărbații și femeile care credeau într-un Singur Dumnezeu să creadă că El are un Fiu? Ce înseamnă cu adevărat sintagma:...
12:30
Martori oculari ai Bibliei: Luca (R)
Această serie prezintă viața lui Isus din Nazaret. Ea descrie originea, viața, învățăturile, lucrarea și minunile Sale. De asemenea, aduce în lumină moartea, îngroparea, învierea și înălțarea Sa la cer. Așadar, Evanghelia după Luca este cea mai instructivă carte din Biblie....
13:00
Alfa Omega în obiectiv (R)
Programul „Alfa Omega în Obiectiv” este o emisiune informativă și oferă telespectatorilor o incursiune în culisele televiziunii. În fiecare săptămână sunt prezentate interviuri cu telespectatori ai canalului Alfa Omega TV, precum și secvențe din evenimentele la care Alfa Omega TV a fost partener media,...
13:30
Căutând extraordinarul cu Jeni
Această emsiune are scopul ca femeile tinere din întrega lume să afle ca Dumnezeu are un scop pentru viața lor și că au fost chemate să facă lucruri extraordinare. Alăturați-vă lui Jeni în căutarea extraordinarului, pe parcursul acestor emsiuni atractive. ...
14:00
Vieţi în lumină (R)
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de...
14:25
Promisiuni pentru fiecare zi
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,...
14:30
Bucură-te de fiecare zi (R)
Joyce Meyer este unul dintre cei mai importanți învățători practici ai Bibliei. Conform New York Times, Joyce Meyer este unul dintre autorii cu cele mai multe cărți vândute, iar aceste cărți au ajutat milioane de oameni să găsească speranță și restaurare prin Isus Hristos. Time Magazine a desemnat-o...
15:00
Cele 10 porunci
Cele 10 porunci reprezinta un document istoric cu o vechime de peste 3000 de ani. Astazi ne apar ca fiind obiectul unei neincetate si intense dezbateri publice. Nerespectarea celor 10 porunci este privita de multi oameni ca avand o contributie la decaderea morala din zilele noastre. Altii lupta pentru indepartarea lor...
15:30
Dumnezeu știe! (R)
Dumnezeu cunoaste trecutul, prezentul si viitorul. Secretele acestei lumi nu sunt ascunse de El. El cunoaste destinele oamenilor. Dumnezeu stie toate lucrurile si le descopera prin profetii Sai. O emisiune cu Cindy Jacobs. Cindy, este presedintele si co-fondatorul, impreuna cu sotul ei Mike, a organizatiei misionare...
16:00
Ultimele șapte strigăte ale lui Isus de pe Cruce
În acestă emisiune, invitatul lui John Ankerberg, dr. Erwin Lutzer, ne va prezenta o analiză a celor șapte strigăte pe care Isus le-a rostit de pe cruce. Astfel, vom învăța Cine este Dumnezeu și ce a făcut pentru noi, prin moartea Fiului Său pe cruce....
16:30
Cartea Cărților (R)
Imagineaza-ti o carte care te transporta prin aventuri fantastice din istoria antica! Cartea Cartilor a educat copii din intreaga lume, urmarind aventurile lui Chris, Joy si robotelul lor de jucarie Gizmo prin calatoriile incredibile ale acestora. ...
17:00
Agentul secret Ryan Defreates (R)
Este un serial animat de acțiune și aventură,despre un tânăr spion care are multe de învățat. Este arogant, nesăbuit și insistă mereu să lucreze singur, până într-o zi când este nevoit să o ia în echipă chiar pe mama lui. Deb Defrates nu este o spioană. Știe mai multe despre cupoanele de...
17:30
Dumnezeu vorbește
„Dumnezeu vorbește” este o serie care arată modul inediat în care Dumnezeu încă vorbește și astăzi! Creștini obișnuiți ne povestesc, pe scurt și concis, modul în care Dumnezeu li s-a revelat și le-a vorbit în diverse situații sau momente cheie ale vieții lor, prin diverse moduri. Prin acest...
17:45
Vieţi în lumină
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de...
17:55
Promisiuni pentru fiecare zi
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,...
18:00
Billy Graham: mesaje biblice (R)
La nivel mondial, Billy Graham a fost cel mai renumit predicator baptist din a doua jumătate a secolului 20 și una dintre cele mai notorii personalități americane ale acestei perioade. Billy Graham este renumit pentru adunările evanghelistice ce le organiza în întreaga lume, care au produs convertiri masive....
18:30
Perspective: Israel și Orientul Mijlociu
Haideți să priviți din interior Israelul modern, ascultând povești despre ceea ce a realizat acest stat în ceea ce privește tehnologia, inovația, credința și multe altele. Fiecare episod se concentrează pe un subiect unic și prezintă lideri globali din industriile și domeniile lor....
19:00
InTouch (cu Charles Stanley)
Dr. Charles F. Stanley a fost pastor al First Baptist Church din Atlanta și fondator al InTouch Ministries. A dovedit o sensibilitate deosebită privind nevoia oamenilor de învățătură practică pentru fiecare zi. În mesajele lui a abordat teme precum: finanțe, crize personale, emoții sau relații....
19:30
Știrile Alfa Omega
Știrile Alfa Omega este un program informativ care, așa cum îi spune și numele, prezintă știri și reportaje care reflectă ceea ce se întâmplă în lumea creștină din România. Acest proiect a început în anul 2021 și include știri românești despre viața bisericilor din diverse confesiuni, despre...
07:30
Știrile Alfa Omega (R)
Știrile Alfa Omega este un program informativ care, așa cum îi spune și numele, prezintă știri și reportaje care reflectă ceea ce se întâmplă în lumea creștină din România. Acest proiect a început în anul 2021 și include știri românești despre viața bisericilor din diverse confesiuni, despre...
08:00
Ascultă şi împlineşte
Invata sa auzi si sa urmezi vocea lui Dumnezeu zi de zi prin a intelege modul in care Dumnezeu ne vorbeste si azi. Invata sa distingi intre vocea lui Dumnezeu si vocea dusmanului si sa auzi ce are Dumnezeu de spus pentru tine si pentru cei din jur....
09:00
Cartea Cărților
Imagineaza-ti o carte care te transporta prin aventuri fantastice din istoria antica! Cartea Cartilor a educat copii din intreaga lume, urmarind aventurile lui Chris, Joy si robotelul lor de jucarie Gizmo prin calatoriile incredibile ale acestora. ...
09:25
Devoțional pentru copii
Acest program despre înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu se adresează copiilor. Lecții biblice, pasaje cu învățături practice, studii pe diferite teme biblice – toate, prezentate de Ade și Edi Kifor, doi copii dornici să-L slujească pe Domnul și să împărtășească tot ceea ce au învățat până...
09:30
Kidz România
Misiunea Kidz Romania prezintă lecții biblice pentru copii, într-un format modern și accesibil. Urmărind acest program, copiii vor înțelege anumite concepte biblice prin prezentări interactive, jocuri și lucru manual....
10:00
Deditos
Seria de emisiuni pentru copii Deditos este o animație foarte drăguță, în care personajele povestirilor biblice sunt interpretate de niște degețele! Povestirile biblice sunt prezentate foarte simplu, pe înțelesul copiilor, astfel încât fiecare dintre ei să pătrundă mai adânc tainele Bibliei,...
10:30
Știrile Alfa Omega (R)
Știrile Alfa Omega este un program informativ care, așa cum îi spune și numele, prezintă știri și reportaje care reflectă ceea ce se întâmplă în lumea creștină din România. Acest proiect a început în anul 2021 și include știri românești despre viața bisericilor din diverse confesiuni, despre...
11:00
În mâinile noastre (R)
În mai 1967, țările arabe se aliază pentru a șterge Israelul de pe hartă. La 20 de ani după reinstituirea sa ca stat, Israelul era amenințat cu pieirea. Totuși, 6 zile din iunie 1967 au schimbat istoria pentru totdeauna. CBN comemorează bătălia istorică pentru orașul sfânt cu un documentar special -...
12:30
Rădăcini și reflecții (R)
Timp de o jumatate de ora ai ocazia sa vizitezi taramul Bibliei, adica Israelul secolului 21. Vei trece prin portile Ierusalimului si vei putea simti atmosfera din acest vechi oras, sau sa asculti uimit povesti care amintesc de o perioada veche de 3000 de ani. Veti asculta povestile evreilor care locuiesc acum in...
13:00
Știrile TV7 (R)
Știri transmise din Israel, prezentate de Jonathan Hessen pentru TV7 Israel News....
13:30
InTouch (cu Charles Stanley) (R)
Dr. Charles F. Stanley a fost pastor al First Baptist Church din Atlanta și fondator al InTouch Ministries. A dovedit o sensibilitate deosebită privind nevoia oamenilor de învățătură practică pentru fiecare zi. În mesajele lui a abordat teme precum: finanțe, crize personale, emoții sau relații....
14:00
Dumnezeu vorbește (R)
„Dumnezeu vorbește” este o serie care arată modul inediat în care Dumnezeu încă vorbește și astăzi! Creștini obișnuiți ne povestesc, pe scurt și concis, modul în care Dumnezeu li s-a revelat și le-a vorbit în diverse situații sau momente cheie ale vieții lor, prin diverse moduri. Prin acest...
14:15
Vieţi în lumină (R)
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de...
14:25
Promisiuni pentru fiecare zi
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,...
14:30
Bucură-te de fiecare zi (R)
Joyce Meyer este unul dintre cei mai importanți învățători practici ai Bibliei. Conform New York Times, Joyce Meyer este unul dintre autorii cu cele mai multe cărți vândute, iar aceste cărți au ajutat milioane de oameni să găsească speranță și restaurare prin Isus Hristos. Time Magazine a desemnat-o...
15:00
Conferință
16:00
Alfa Omega în obiectiv (R)
Programul „Alfa Omega în Obiectiv” este o emisiune informativă și oferă telespectatorilor o incursiune în culisele televiziunii. În fiecare săptămână sunt prezentate interviuri cu telespectatori ai canalului Alfa Omega TV, precum și secvențe din evenimentele la care Alfa Omega TV a fost partener media,...
16:30
Cartea Cărților (R)
Imagineaza-ti o carte care te transporta prin aventuri fantastice din istoria antica! Cartea Cartilor a educat copii din intreaga lume, urmarind aventurile lui Chris, Joy si robotelul lor de jucarie Gizmo prin calatoriile incredibile ale acestora. ...
17:00
Kidz România (R)
Misiunea Kidz Romania prezintă lecții biblice pentru copii, într-un format modern și accesibil. Urmărind acest program, copiii vor înțelege anumite concepte biblice prin prezentări interactive, jocuri și lucru manual....
17:30
Puterea rugăciunii
In fiecare saptamana Mirela Petan si invitatii ei va vor indruma sa faceti ca rugaciunea sa fie parte din viata dumneavoastra de crestin. Emisiunea are ca scop echiparea credinciosilor romanilor pentru rugaciune, promovarea unor miscari de rugaciune existente inRomania si provocarea telespectatorilor de a se ruga...
17:55
Promisiuni pentru fiecare zi
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,...
18:00
Conferința "Închinare pentru națiune"
„O inimă de închinător” a fost tema Conferinței „Închinare pentru națiune” 2023. Evenimentul este o tradiție anuală aflată la cea de-a 12 ediție, organizată de Biserica „Filadelfia” din Baia Mare, în parteneriat cu Culture Street Records....
19:00
Mari isprăvi
În această emisiune regăsiți programe încarcate de profunzime și credință, transmise direct din Ierusalim. Christine Darg vă propune să descoperiți mai multe despre profețiile privind sfârșitul vremurilor, vindecare, credință și miracolele lui Dumnezeu în lumea musulmană....
19:30
Jerusalem Dateline
Ultimul capitol al istoriei va fi scris în Ierusalim. Statul Islamic amenință Occidentul. Un președinte iranian anunță o amenințare nucleară. Un bețiv turc are un vis în Mecca. Un cuplu evreiesc din Brooklyn aterizează pe aeroportul din Tel-Aviv. Ce legătură este între aceste evenimente ce par atât de...
20:00
Realităţi şi perspective
Realități și perspective este un talk-show cu invitați din diferite segmente ale societății care analizează evenimente, reportaje știri și realități cotidiene din România și din întreaga lume, comentate dintr-o perspectivă creștină. Emisiunea aduce în lumina Scripturii și o interpretare creștină...
21:00
A treia zi
Ce dovezi avem că Învierea a avut loc cu adevărat? Acest documentar analizează în detaliu relatările biblice și istorice și explorează principalele teorii: I-au furat ucenicii trupul? Au avut halucinații și și-au imaginat doar că L-au întâlnit pe Isus înviat sau au creat un mit pentru a ține vie...
22:00
Drumul spre Emaus
Bruce Marchiano joaca rolul principal in acest film captivant care aduce lumina asupra evenimentului miraculos care a avut loc in drum spre Emaus.Plangand moartea lui Isus, cei doi calatori sunt insotiti de un strain misterios. In doar cateva ore strainul le descopera multe mistere ascunse in Scripturi. In curand,...
22:30
Muzică
23:00
Martori oculari ai Bibliei: Paștele
Această serie de opt episoade sunt selectate pentru a fi vizionate în fiecare zi din Săptămâna Mare, începând cu Duminica Floriilor și terminând cu Duminica Paștelui. Urmărește mărturiile celor care au fost alături de Isus în această săptămână care a schimbat istoria....
23:25
Postul Paștelui
Ne dorim ca pe parcursul Postului Paștelui să ne apropiem mai mult de Dumnezeu și să descoperim semnificațiile profunde ale Sărbătorii. De asemenea, acest program oferă explicații și cu privire la unele obiceiuri pascale și ne ajută să ne pregătim inimile pentru celebrarea învierii Domnului Isus....
23:30
Cele 7 minuni de la Cruce (R)
În `Cele 7 minuni de la Cruce`, Wilkin van de Kamp ne conduce într-o călătorie prin cele șapte momente în care sângele lui Isus a udat pământul în ultimele opt ore de viață ale Sale. Cele șapte situații când trupul lui Isus a sângerat nu au avut loc în mod accidental. ...
00:00
Știrile Alfa Omega
Știrile Alfa Omega este un program informativ care, așa cum îi spune și numele, prezintă știri și reportaje care reflectă ceea ce se întâmplă în lumea creștină din România. Acest proiect a început în anul 2021 și include știri românești despre viața bisericilor din diverse confesiuni, despre...
00:30
Dumnezeu vorbește
„Dumnezeu vorbește” este o serie care arată modul inediat în care Dumnezeu încă vorbește și astăzi! Creștini obișnuiți ne povestesc, pe scurt și concis, modul în care Dumnezeu li s-a revelat și le-a vorbit în diverse situații sau momente cheie ale vieții lor, prin diverse moduri. Prin acest...
00:45
Vieţi în lumină
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de...
01:00
Conferința "Închinare pentru națiune"
„O inimă de închinător” a fost tema Conferinței „Închinare pentru națiune” 2023. Evenimentul este o tradiție anuală aflată la cea de-a 12 ediție, organizată de Biserica „Filadelfia” din Baia Mare, în parteneriat cu Culture Street Records....
02:00
Realităţi şi perspective
Realități și perspective este un talk-show cu invitați din diferite segmente ale societății care analizează evenimente, reportaje știri și realități cotidiene din România și din întreaga lume, comentate dintr-o perspectivă creștină. Emisiunea aduce în lumina Scripturii și o interpretare creștină...
03:00
Love Israel
Dr. Baruck Korman, conferențiar universitar la institutul Zerah Avraham din Israel, ne prezită învătături expozitive pe diferite cărți din Scriptură, explicând detaliat capitol cu capitol, verset cu verset. El acordă o atenție specială cuvintelor în limbile originale în care au fost scrise și...
03:30
Dumnezeu știe!
Dumnezeu cunoaste trecutul, prezentul si viitorul. Secretele acestei lumi nu sunt ascunse de El. El cunoaste destinele oamenilor. Dumnezeu stie toate lucrurile si le descopera prin profetii Sai. O emisiune cu Cindy Jacobs. Cindy, este presedintele si co-fondatorul, impreuna cu sotul ei Mike, a organizatiei misionare...
04:00
Club 700
Club 700 este un program saptamanal de 30 de minute, produs in studiourile CBN - Christian Broadcasting Network din Virginia Beach, SUA. Este un magazin crestin, interconfesional, primul de acest fel in lume, reprezentand o emisiune de referinta in lumea crestina.Gazduit de Pat Robertson, Terry Meeuwsen, Gordon...
04:30
Muzică
05:00
Dumnezeu vorbește (R)
„Dumnezeu vorbește” este o serie care arată modul inediat în care Dumnezeu încă vorbește și astăzi! Creștini obișnuiți ne povestesc, pe scurt și concis, modul în care Dumnezeu li s-a revelat și le-a vorbit în diverse situații sau momente cheie ale vieții lor, prin diverse moduri. Prin acest...
05:15
Vieţi în lumină (R)
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de...
05:30
Muzică
06:00
Pași în necunoscut
In aceasta emisiune Alexandru Trombitas descrie si interpreteaza Psalmii....
06:15
Un dar pentru tine
„Un dar pentru tine” este o serie de programe de tip consiliere. De-a lungul timpului am primit sute de întrebări pe teme legate de mântuire, relații, probleme spirituale sau emoționale, și prin această emisiune ne propunem să răspundem întrebărilor și să oferim telespectatorilor sfaturi cu bază...
06:25
Promisiuni pentru fiecare zi
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,...
06:30
Realităţi şi perspective (R)
Realități și perspective este un talk-show cu invitați din diferite segmente ale societății care analizează evenimente, reportaje știri și realități cotidiene din România și din întreaga lume, comentate dintr-o perspectivă creștină. Emisiunea aduce în lumina Scripturii și o interpretare creștină...
20:00
Calea, Adevărul şi Viaţa
Programul Calea, Adevarul si Viata este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel academic, nu se...
21:00
Mântuitorul
La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul și tot ce este pe el. Apoi, Dumnezeu a creat bărbatul și femeia ca să stăpânească pământul împreună. Dumnezeu le-a dăruit totul. Ei puteau să facă tot ce doreau. Întreaga lume era a lor, excepând un singur lucru. Le-a interzis să nu mănânce din...
22:30
Muzică
23:00
Club 700 (R)
Club 700 este un program saptamanal de 30 de minute, produs in studiourile CBN - Christian Broadcasting Network din Virginia Beach, SUA. Este un magazin crestin, interconfesional, primul de acest fel in lume, reprezentand o emisiune de referinta in lumea crestina.Gazduit de Pat Robertson, Terry Meeuwsen, Gordon...
23:30
Cele 6 minuni de la Golgota
În aceasta serie sunt prezentate minunile care au avut loc în timpul morții și învierii lui Isus: întunericul și ruperea perdelei, cutremurul de pământ care a avut loc când a murit Isus, deschiderea mormintelor din Ierusalim, descoperirea în mormânt a hainelor cu care fusese înmormântat Isus, învirea...
00:00
Alfa Omega în obiectiv
Programul „Alfa Omega în Obiectiv” este o emisiune informativă și oferă telespectatorilor o incursiune în culisele televiziunii. În fiecare săptămână sunt prezentate interviuri cu telespectatori ai canalului Alfa Omega TV, precum și secvențe din evenimentele la care Alfa Omega TV a fost partener media,...
00:30
Vieţi în lumină
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de...
01:00
Cuvântul Vieții
Aceasta emisiune este o sursa de invatatura pentru intarire si crestere spiritula. Predici si mesaje biblice....
02:00
Calea, Adevărul şi Viaţa
Programul Calea, Adevarul si Viata este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel academic, nu se...
03:00
Față în față
Program religios moderat de Petru Amarei si produs de Romanian Television Network din Chicago....
04:00
InTouch (cu Charles Stanley)
Dr. Charles F. Stanley a fost pastor al First Baptist Church din Atlanta și fondator al InTouch Ministries. A dovedit o sensibilitate deosebită privind nevoia oamenilor de învățătură practică pentru fiecare zi. În mesajele lui a abordat teme precum: finanțe, crize personale, emoții sau relații....
04:30
Muzică
05:00
Vieţi în lumină (R)
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de...
05:30
Muzică
06:00
Pași în necunoscut
In aceasta emisiune Alexandru Trombitas descrie si interpreteaza Psalmii....
06:15
Un dar pentru tine
„Un dar pentru tine” este o serie de programe de tip consiliere. De-a lungul timpului am primit sute de întrebări pe teme legate de mântuire, relații, probleme spirituale sau emoționale, și prin această emisiune ne propunem să răspundem întrebărilor și să oferim telespectatorilor sfaturi cu bază...
06:25
Promisiuni pentru fiecare zi
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,...
06:30
Calea, Adevărul şi Viaţa (R)
Programul Calea, Adevarul si Viata este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel academic, nu se...
20:00
Calea, Adevărul şi Viaţa
Programul Calea, Adevarul si Viata este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel academic, nu se...
21:00
Eu cred în Paște
Însoțitoarea lui Corrie ten Boom vorbește despre faptul că după ce a îndurat chinuri teribile fiindcă a ajutat evreii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aceasta a avut puterea să-i ierte pe cei ce i-au torturat pe ea și familia ei....
22:00
Vino, urmează-Mă!
Filmul prezintă viața lui Simon Petru, pescarul, chemat de Domnul să-I fie ucenic. Viața sa era o viață obișnuită a unui pescar dar când l-a întâlnit pe Domnul totul s-a schimbat. El a lăsat totul și L-a urmat....
22:30
Muzică
23:00
Strategii de redresare a vieții
„Strategii de redresare a vieții” este un talk-show creat de o lucrare ce se ocupă cu conducerea și consilierea celor suferinți, prin procesul de vindecare. Bazându-se pe adevăruri biblice, „Strategii de redresare a vieții” combină strategii de vindecare pentru trup, suflet și duh....
23:30
Pasiune pură
Pasiune pură este o emisiune unică în televiziune. Abordează un domeniu al vieții (cel sexual) care are nevoie de multă vindecare. Milioane de oameni eșuează din punct de vedere sexual, având nevoie să afle despre harul și Adevărul care eliberează și trasează standardele unei sexualități umane...
00:00
Știrile RTN
Urmărește săptămânal grupajul de știri realizat în colaborare cu RTN Chicago. ...
00:30
Între sacru și secular
„Între sacru și secular” este o serie de mărturii oferite de diverși oameni de afaceri și antreprenori creștini. Aceștia vorbesc despre experiențele lor cu Dumnezeu, despre proiectele în care sunt implicați și de modul în care aduc lumină și speranță acolo unde sunt, împlinind porunca Domnului...
01:00
Cuvântul Vieții
Aceasta emisiune este o sursa de invatatura pentru intarire si crestere spiritula. Predici si mesaje biblice....
02:00
Calea, Adevărul şi Viaţa
Programul Calea, Adevarul si Viata este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel academic, nu se...
03:00
Calea Maestrului
„Calea Maestrului” este un talk-show difuzat în peste 190 de țări, plin de dinamism, potrivit pentru a fi vizionat de întreaga familie. Prin interviuri provocatoare și discuții susținute de prezentatori dinamici, această serie ne inspiră să împărtășim mesajul Evangheliei cu oamenii din jurul nostru....
03:30
Mari isprăvi
În această emisiune regăsiți programe încarcate de profunzime și credință, transmise direct din Ierusalim. Christine Darg vă propune să descoperiți mai multe despre profețiile privind sfârșitul vremurilor, vindecare, credință și miracolele lui Dumnezeu în lumea musulmană....
04:00
Uimit de Dumnezeu
În această serie nouă de la John Bevere, descoperiți cum frica sănătoasă și sfântă de Dumnezeu este cheia care deblochează o viață de intimitate cu El, vă ajută să nu cădeți și vă dă puterea de a sfârși cu bine....
04:30
Muzică
05:00
Între sacru și secular (R)
„Între sacru și secular” este o serie de mărturii oferite de diverși oameni de afaceri și antreprenori creștini. Aceștia vorbesc despre experiențele lor cu Dumnezeu, despre proiectele în care sunt implicați și de modul în care aduc lumină și speranță acolo unde sunt, împlinind porunca Domnului...
05:30
Muzică
06:00
Adevărul despre adevăr
Emsiune de scurt metraj, având ca scop răspunderea la diferte întrebări ale oamenilor. Sunt prezentate teme precum: creştinul şi Biblia, creştinul adevărat şi creştinul fals, cine sunt sfinţii, biserica adevarătă, despre alcool, biserica şi statul şi multe altele. Alaturaţi-ne pentru a afla răspunsuri...
06:15
Un dar pentru tine
„Un dar pentru tine” este o serie de programe de tip consiliere. De-a lungul timpului am primit sute de întrebări pe teme legate de mântuire, relații, probleme spirituale sau emoționale, și prin această emisiune ne propunem să răspundem întrebărilor și să oferim telespectatorilor sfaturi cu bază...
06:25
Promisiuni pentru fiecare zi
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,...
06:30
Calea, Adevărul şi Viaţa (R)
Programul Calea, Adevarul si Viata este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel academic, nu se...
20:00
Calea, Adevărul şi Viaţa
Programul Calea, Adevarul si Viata este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel academic, nu se...
21:00
Pe urmele pașilor Lui
Cînd un om fără adăpost întrerupe rutina comfortabilă a unei biserici din Raymond, viața apatică a comunității se schimbă radical. Cercetați și provocați de vorbele vagabondului, cîțiva enoriași se angajează pe un drum al descoperirii creștinismului dincolo de cotidian, dincolo de viața creștină...
22:30
Muzică
23:00
Calea Maestrului
„Calea Maestrului” este un talk-show difuzat în peste 190 de țări, plin de dinamism, potrivit pentru a fi vizionat de întreaga familie. Prin interviuri provocatoare și discuții susținute de prezentatori dinamici, această serie ne inspiră să împărtășim mesajul Evangheliei cu oamenii din jurul nostru....
23:30
Pasiune pură
Pasiune pură este o emisiune unică în televiziune. Abordează un domeniu al vieții (cel sexual) care are nevoie de multă vindecare. Milioane de oameni eșuează din punct de vedere sexual, având nevoie să afle despre harul și Adevărul care eliberează și trasează standardele unei sexualități umane...
00:00
Club 700
Club 700 este un program saptamanal de 30 de minute, produs in studiourile CBN - Christian Broadcasting Network din Virginia Beach, SUA. Este un magazin crestin, interconfesional, primul de acest fel in lume, reprezentand o emisiune de referinta in lumea crestina.Gazduit de Pat Robertson, Terry Meeuwsen, Gordon...
00:30
Un dar pentru tine
„Un dar pentru tine” este o serie de programe de tip consiliere. De-a lungul timpului am primit sute de întrebări pe teme legate de mântuire, relații, probleme spirituale sau emoționale, și prin această emisiune ne propunem să răspundem întrebărilor și să oferim telespectatorilor sfaturi cu bază...
00:45
Vieţi în lumină
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de...
01:00
Manualul bunătății
O teologie bazată pe învățătura Domnului Isus Hristos cu prof. dr. Iosif Ton. Întreaga Biblie este o istorie a căutării bunătății lui Dumnezeu, care să vindece boala fundamentală a omenirii, răutatea. Este fascinant să vezi cum ideea aceasta este firul roșu care străbate întreaga Scriptură. ...
01:30
Decupaj din realitate
„Decupaj din realitate” este un spațiu de emisie pe care Alfa Omega TV îl pune la dispoziția corespondenților pentru a transmite materiale înregistrate de ei, la diferite evenimente desfășurate în biserica lor, activități misionare, concerte, seminarii, tabere, videoclipuri muzicale, acțiuni...
02:00
Calea, Adevărul şi Viaţa
Programul Calea, Adevarul si Viata este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel academic, nu se...
03:00
Binecuvântare, blestem sau coincidență?
Binecuvantare, blestem sau coincidenta este o trilogie de documentare prezentate de Lance Lambert. El prezinta scopul lui Dumnezeu pentru mantuirea umanitatii si indepartarea raului de pe pamant. Filmul prezinta soarta natiunilor, a imparatiilor si a oamenilor care s-au opus scopurilor lui Dumnezeu, in special a celor...
03:30
Mărturii la o cafea
Urmărește mărturii care te vor ajuta să vezi modul în care Dumnezeu lucrează în viața oamenilor....
04:00
E supranatural!
Seria prezintă investigații și reportaje despre oameni care au experimentat vindecări miraculoase, minuni, și au avut parte de întâlniri personale cu Dumnezeu....
04:30
Muzică
05:00
Un dar pentru tine (R)
„Un dar pentru tine” este o serie de programe de tip consiliere. De-a lungul timpului am primit sute de întrebări pe teme legate de mântuire, relații, probleme spirituale sau emoționale, și prin această emisiune ne propunem să răspundem întrebărilor și să oferim telespectatorilor sfaturi cu bază...
05:15
Vieţi în lumină (R)
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de...
05:30
Muzică
06:00
Pași în necunoscut
In aceasta emisiune Alexandru Trombitas descrie si interpreteaza Psalmii....
06:15
Un dar pentru tine
„Un dar pentru tine” este o serie de programe de tip consiliere. De-a lungul timpului am primit sute de întrebări pe teme legate de mântuire, relații, probleme spirituale sau emoționale, și prin această emisiune ne propunem să răspundem întrebărilor și să oferim telespectatorilor sfaturi cu bază...
06:25
Promisiuni pentru fiecare zi
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,...
06:30
Calea, Adevărul şi Viaţa (R)
Programul Calea, Adevarul si Viata este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel academic, nu se...
20:00
Calea, Adevărul şi Viaţa
Programul Calea, Adevarul si Viata este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel academic, nu se...
22:00
Al cui este acest pământ
De mulți ani, teritoriul Israelului e disputat de evrei și de palestinieni, dar cui îi aparține cu adevărat acest ținut? Urmărește acest documentar pentru a afla adevărata perspectivă....
22:30
Muzică
23:00
Martori oculari ai Bibliei: Luca
Această serie prezintă viața lui Isus din Nazaret. Ea descrie originea, viața, învățăturile, lucrarea și minunile Sale. De asemenea, aduce în lumină moartea, îngroparea, învierea și înălțarea Sa la cer. Așadar, Evanghelia după Luca este cea mai instructivă carte din Biblie....
23:30
Revelații (R)
O emisiune produsă în Israel care vorbește despre conceptul biblic al restaurării și al reconcilierii tuturor lucrurilor. Oamenii pot vedea că există o speranță biblică pe care Biblia a făcut-o practică, și care vine cu mărturii impresionante ale oamenilor care au luat aceste principii și le-au aplicat...
00:00
Mapamond Creştin
Fiecare ediție prezintă știri și reportaje care cuprind evenimente de mare interes din lumea religioasă, conflicte din zonele de pe glob cu influență musulmană sau hindusă, misiuni creștine în locuri periculoase și proiecte social-umanitare, dificultăți din țările fost comuniste, mărturii și...
00:30
Vieţi în lumină
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de...
01:00
Conferința "Credincioșie până la capăt"
În 2023, casa Priscila a organizat a noua ediție a conferinței naționale pentru femei, din seria „În așteptarea Mirelui”. Tema a fost „Credincioșie până la capăt”, iar vorbitoarele: Ann Voskamp, Cristina Olariu, Dr. Lavinia Tec, Loredana Lar, Lidia Șchiopu, Dr, Camelia Căpușan, Angela Țiprigan,...
02:00
Calea, Adevărul şi Viaţa
Programul Calea, Adevarul si Viata este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel academic, nu se...
03:00
Cireșarii
Programul este realizat de Bisericii Sfânta Treime din Beiuș, jud. Bihor și prezintă învățături susținute de Vladimir Pustan. ...
04:00
Club 700
Club 700 este un program saptamanal de 30 de minute, produs in studiourile CBN - Christian Broadcasting Network din Virginia Beach, SUA. Este un magazin crestin, interconfesional, primul de acest fel in lume, reprezentand o emisiune de referinta in lumea crestina.Gazduit de Pat Robertson, Terry Meeuwsen, Gordon...
04:30
Muzică
05:00
Vieţi în lumină (R)
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de...
05:30
Calea, Adevărul şi Viaţa (R)
Programul Calea, Adevarul si Viata este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel academic, nu se...
20:00
Calea, Adevărul şi Viaţa
Programul Calea, Adevarul si Viata este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel academic, nu se...
21:00
În mâinile noastre
În mai 1967, țările arabe se aliază pentru a șterge Israelul de pe hartă. La 20 de ani după reinstituirea sa ca stat, Israelul era amenințat cu pieirea. Totuși, 6 zile din iunie 1967 au schimbat istoria pentru totdeauna. CBN comemorează bătălia istorică pentru orașul sfânt cu un documentar special -...
22:30
Gaither pentru România
Gaither pentru Romania este o emisiune care iti ofera posibilitatea de a te bucura de muzica de calitate si discutii cu privire la chemarea artistilor in aceasta directie....
23:00
Rădăcini și reflecții
Timp de o jumatate de ora ai ocazia sa vizitezi taramul Bibliei, adica Israelul secolului 21. Vei trece prin portile Ierusalimului si vei putea simti atmosfera din acest vechi oras, sau sa asculti uimit povesti care amintesc de o perioada veche de 3000 de ani. Veti asculta povestile evreilor care locuiesc acum in...
23:30
Joshua și Caleb raportează! (R)
Atunci când cele doisprezece iscoade au fost trimise să evalueze țara, au fost declanșate două persective: a celor zece iscoade și cea a lui Iosua și Caleb. Emisiunea surprinde persectiva celor două iscoade despre Țara Sfântă. Sunt prezentate mai multe organizații din Israel care prin misiunea lor...
00:00
Știrile Alfa Omega
Știrile Alfa Omega este un program informativ care, așa cum îi spune și numele, prezintă știri și reportaje care reflectă ceea ce se întâmplă în lumea creștină din România. Acest proiect a început în anul 2021 și include știri românești despre viața bisericilor din diverse confesiuni, despre...
00:30
Puterea rugăciunii
In fiecare saptamana Mirela Petan si invitatii ei va vor indruma sa faceti ca rugaciunea sa fie parte din viata dumneavoastra de crestin. Emisiunea are ca scop echiparea credinciosilor romanilor pentru rugaciune, promovarea unor miscari de rugaciune existente inRomania si provocarea telespectatorilor de a se ruga...
01:00
Rugul Aprins
Este cea mai mare întâlnire de rugăciune interconfesională din România, care a apărut ca o nevoie a Bisericii de părtășie și rugăciune. Mărturii, rugăciune, laudă și închinare, mesaj biblic într-un program deosebit, produs de Alfa Omega Tv....
02:00
Calea, Adevărul şi Viaţa
Programul Calea, Adevarul si Viata este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel academic, nu se...
03:00
Ekklesia în casa ta
Urmărește predicile de la biserica „Ekklesia” din Arad. Mesajele biblice sunt susținute de diverși vorbitori....
04:00
Uimit de Dumnezeu
În această serie nouă de la John Bevere, descoperiți cum frica sănătoasă și sfântă de Dumnezeu este cheia care deblochează o viață de intimitate cu El, vă ajută să nu cădeți și vă dă puterea de a sfârși cu bine....
04:30
Muzică
05:00
Vieţi în lumină (R)
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de...
05:30
Muzică
06:00
Romani 9-11
În seria Romani 9-11, Johannes Gerloff ne explică cea mai detaliată expunere din Noul Testament despre relația dintre evrei și neamuri. ...
06:15
Semnele vremurilor
În această serie de 52 de episode cu durate divere (5-12 minute), Rev. Willem J.J. Glashouwer privește la 52 de semne ale vremurilor, pe care Biblia le menționează și ne arată locul și rolul lor pentru prezent, oferind, de asemenea, și răspunsuri la întrebări precum: Mai există vreo speranță? Care este...
06:25
Promisiuni pentru fiecare zi
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,...
06:30
Calea, Adevărul şi Viaţa (R)
Programul Calea, Adevarul si Viata este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel academic, nu se...
20:00
Realităţi şi perspective
Realități și perspective este un talk-show cu invitați din diferite segmente ale societății care analizează evenimente, reportaje știri și realități cotidiene din România și din întreaga lume, comentate dintr-o perspectivă creștină. Emisiunea aduce în lumina Scripturii și o interpretare creștină...
21:00
Umbre din trecut
Acest film dezvăluie povestea profesorului Charles Bando, care se înstrăinează de familie, fiind acuzat de răpirea nepotului său. Dumnezeu lucrează în moduri miraculoase, chiar și printr-o bucată de sticlă, adusă din Țara Sfântă, pentru a oferi vindecare și împăcare....
22:30
Bucuria de a cânta
'Bucuria de a cânta' este un program muzical care prezintă diferite biserici și catedrale din Anglia unde sunt interpretate cântece sacre....
23:00
E supranatural!
Seria prezintă investigații și reportaje despre oameni care au experimentat vindecări miraculoase, minuni, și au avut parte de întâlniri personale cu Dumnezeu....
23:30
Cele 10 porunci (R)

jinglebells