"Morgen"
 

primul trailer la Morgen, debutul in lungmetraj al lui Marian Crisan.
cred ca e in premiera pe Cinemagia:)

http://www.youtube.com/watch?v=4Gws6YUY2Fg

acum avem si posterul la pagina filmului

Sper ca macar turcu' ala avorteaza. Nus' daca atz observat dar piesa din trailer are aceiesi linie melodica cu piesa aia "nu ma lasa babutzo, nu ma lasa sa mor, ca deseara vin la tine la televizor..." Foarte subtil, ma intreb ce mesaj a vrut sa transmita regizorul.

Pluteste un aer destul de sordid peste trailer. Manelizarea asta nu e deloc hipe. Exista un singur Kusturica in Balcani.

ce ma enerveaza pe mine la trailerele si teaserele filmelor romanesti, este ca nu te fac in nici un fel sa doresti sa vezi filmul. Ok, respecta spiritul filmului, dar ar trebuie sa incearce sa ma aduca totusi ca spectator in sala de cinema. Pana si cele mai vazra filme de la Hollywood au super trailere. Sunt super intrtigata fata de aceasta lipsa totala de respect fata de public si spectatori.
Singurul trailer romanesc care mi-a ramas in cap si care cat de cat a respectat reteta acestui gen, a fost trailerul de la California Dreamin', impecabil facut.

Dar revenind la filmul Morgen sau mai bine zis la trailerul lui (ca atat am vazut din el) cum e posibil sa folosesti o melodie pe fundal care pastreaza acelasi ritm de la inceput pana la sfarsit? Nu te implica deloc emotional, nu permite o schimbare de ritm de montaj... Este super monoton si plictisitor si sincer ma face sa ma intreb daca filmul nu este fix la fel....

daca-mi amintesc bine, Caravana cinematografica reusea sa "pastreze ritmul" nu pe toata durata trailerului, ci pe toata durata filmului!

alt caz asemanator: Tache

l-ati vazut?
va placu'?
....ca mie nu*!










*nustiucit

long live the edit button :P

acu zi ce te deranja nustiucat la el

eu l-am ratat, nu eram in zona cand a fost vizionarea... :(

1. personaj principal construit in asa fel incit orice sa fie posibil in ce-l priveste.
2. faptul ca ma indeamna sa cred ca e un film foarte destept, sa ii dau un cec in alb (fiindca personajul principal e construit cum spun la punctu 1).
3. secvente inutile pe ecran - doar ca sa fie si umor (n-au nicio legatura cu proiectu ca total)
4. rezolvari cliseu care fac greu de acceptat punctul 2


si fiindca tot ai zis de edit, bag un edit si aici >:)

vezi ca trebuie sa astepti cateva minute ca sa se vada ca ai editat ;)
daca editezi imediat dupa prima salvare nu se inregistreaza :D

da,
am observat :D

acu ramine asa, ce sa fac, a trecut momentu :)

premii pentru morgen la locarno
http://www.cinemagia.ro/stiri/morgen...locarno-16186/

Ștefane, tu știi mai bine când apare că s-a editat.
Eu credeam (și încă mai cred) că mențiunea apare numai dacă între publicarea mesajului original și modificare mai accesează cineva pagina respectivă. În fine, nu contează.

Asa cum spui tu era în programul vechi (phpBB).
Acum, în vBulletin, nota de editare apare dacä intervii dupä douä minute de la postarea initialä - si nu mai are nici o legätura cu postarea de mesaje ulterioare (dacä-n acele douä minute posteazä zece useri, iar tu postezi dupä un minut si 59 de secunde, tot nu apare).

Morgen a rulat acum in intregime la Festivalul Degustatorilor de Filme si Arta Culinara. Mi-a parut relativ bine construit, cu unele accente insa de plictis. Nu mi s-a parut un film greu,dar povestea a fost conturata frumos.

Morgen – răsăritul României apusene
de Cristian Tudor POPESCU
www.gandul.info


Se poate vorbi despre România în UE, despre România în ea însăşi, despre om în român şi despre român ca locuitor al planetei Pământ, se poate desena un brand de ţară, mai adevărat şi mai ataşant decât toate opintelile guvernamentale în chestiune, de la fabulospirit până la autofrunza Elenei Udrea, povestind câteva zile din viaţa unui ardelean amărât, care n-are bani de ţiglă pe casă şi dă la peşte fără permis? Te poate face să râzi sănătos, nu să rânjeşti sau să surâzi sec, cum ţi se întâmplă de multă vreme încoace, un personaj traversat de nicio umbră de zâmbet, care nu e interpretat de Buster Keaton? Te poate înduioşa adânc, nu să-ţi stoarcă lacrimi de telenovelă, un om care când scoate o vorbă pe gură, o dată la 5 minute, şi aceea e "No, binie", pare că se teme să nu-şi cheltuiască sufletul vorbind?

E posibil să auzi un turc speriat, rătăcitor prin Salonta, năzuind spre Germania copiilor săi ca spre raiul musulman, cum vorbeşte minute în şir în limba lui din care nu pricepi decât "Almania" şi "Allah", şi după vreun ceas să constaţi că ai învăţat turceşte, căci omul îţi este atât de aproape încât înţelegi tot ce vrea să spună? Poţi să faci dintr-o limbă necunoscută un personaj?
publicitate

Se poate naşte în spaţiul românesc un cuplu de neuitat, o replică vie a celui din Sperietoarea lui Jerry Schatzberg, vlăjganul bolovănos Gene Hackman şi scundacul febril Al Pacino, doi bărbaţi din mulţime care nu pot opune lumii ostile din jur decât puterea prieteniei lor, când actorii se numesc Andras Hathazi şi Yilmaz Yalcin? Se poate să nu mai râdem la auzul expresiei "tradiţionala prietenie româno-turcă"?

E cu putinţă ca într-un film al unui tânăr regizor român douămiist să apară nişte poliţişti care să nu fie nepăsători, tâmpiţi, corupţi? Să fie lucizi, fără a fi cinici, şi corecţi atât cât se poate?
Un crap zvârcolindu-se pe asfaltul şoselei poate să întruchipeze soarta unui om?

Vreţi să ştiţi cum arată un revărsat de zori al României apusene în ochiul încă unui excelent director de imagine român, pe nume Tudor Mircea? Poate un om cu şapcă filmat din spate în lumina răsăritului, pe o motoretă cu ataş să fie o emblemă cinematografică matriţabilă, aşa cum sunt umbra lui Beligan cu joben şi sticle în ochi pe peretele casei lui Jupân Dumitrache sau băiatul pe bicicleta cu coviltir trecând cu ET prin dreptul Lunii?

Poate un elicopter invizibil să creeze o imagine tulburătoare a omului trestie gânditoare, cum n-am mai văzut de la începutul Oglinzii tarkovskiene?

Se poate întoarce pe dos Casablanca şi încheia un film cu vorbele nerostite "E sfârşitul unei frumoase prietenii"?

La toate aceste întrebări răspunsul este "da" şi se află în Morgen, un film excepţional al tânărului regizor Marian Crişan. De văzut neapărat.

a avut 400 de spectatori pe sase ecrane in weekend, tragic

e departe de a fi minunat, iar simplitatea e aproape debusolanta, dar pe mine m-a atins

mi se pare un omagiu adus ardelenilor :)

Eu il vad diseara la festival. O sa scriu mai multe dupa, dar CTP a schitat incantator acest film. Adica Romania e frumoasa datorita oamenilor ei frumosi, cati sunt. E o injectie de optimism.

Ctp
 

Nu intotdeauna sunt de acord cu CTP,dar la aceasta cronica rezonez intru totul. Ma asteptam sa fie putini spectatori, asta e nivelul, nu-i mai putin adevarat ca promovarea, mai ales cea a filmelor romanesti, e catastrofala.

Eu mai deloc si imi mai e si prof la facultate, dar recunosc ca omul are super-condei si ca cel putin la "Morgen" impartim aceleasi opinii. :D

Las-cä vezi tu acusica si ce super-prof e! ;)

Mi-a placut foarte mult. Per ansamblu, te tine conectat, cu toata lentoarea sa. De fapt, nu e chiar atat de lent, se intampla lucruri, doar ca filmul e zgarcit cu cuvintele rostite. In schimb, e generos cu mesajele nerostite, sugerate.
Primul cadru, prima scena, primele cuvinte, sunt atat de bine facute, si au o incarcatura simbolica usor de decriptat, dar si puternica. Nelu e filmat din spate cum ajunge cu motocicleta sa cu ataj la bariera de la vama, si aici, intr-o piesa a umbrelor pe fundalul crepusculului diminetii, vamesul ungur nu-l lasa sa treaca cu pestele prins la undita in Ungaria. Sec, cu o cruzime "birocratic-europeana" imbinata cu pragmatismul romanului nevoias ce nu-l lasa inima (sau poate ii este ciuda) sa lase caldarea de plastic, de genul celor de cumparam vopsea in ele, pestele e turnat pe sosea, si lasat indiferent sa se zbata salbatic intr-un decor rutier, in timp ce protagonistul isi porneste motorul, vamesul roman ridica bariera, si cel ungur intra satisfacut in chioscul sau.
Avem in fata o drama amara, servita sec, fara patetisme, fara momente lacrimogene, doar momente umane crude puse in contrast cu simplitatea si bunatatea sincera ale protagonistilor, roamnul Nelu, si turcul imigrant fara nume, ce nasc umor involuntar din perspectiva personajelor, voluntar, bineinteles, din cea a scenaristilor. Spun bunatate sincera nu in sensul de sfintentie, de altruism extrem, asa cum ne-a fost prezentat de exemplu "The Blind Side", ci in sensul de altruism real, acel altruism in care nu e o vina sa te gandesti si la tine.
Nelu nu ia turcul in brate, nu varsa lacrimi de crocodil, ci ii ignora viitura de cuvinte turcesti din care nu intelegi decat "almania", isi face acoperisul casei din ceea ce par a fi ultimii bani ai amaratului emigrant, il inchide toata ziua intr-un beci ce aduce aminte de acele scene cu evrei ingesuiti in subteran, ascunzandu-se de soldatii germani. Lucrurile astea, scoase din context, pot parea abuzuri.
Este un film ce are mesaj, pe de o parte despre Romania, pe de alta, secundar, dar vizibil, despre Europa.
E vorba despre faptul ca bunatatea, frumosul, mai exista, ca romanii pot fi in primul rand oameni, si apoi romani. E un mesaj nu pentru straini, ci pentru noi, spectatorii romani, e ca o chemare la speranta.
Apoi, pentru Europa, e un mesaj al cruzimii la nivelul implentat, de jos, a valorilor europene (de altfel, valori corecte, umane). Poate fi vorba si despre faptul ca UE nu se intinde totusi pana unde pretinde, ca UE scade in calitate cu cat inaintezi spre Est. Dar eu cred ca mai degraba e o schimbare de atitudine. Daca noi ca romani avem acest sentiment de inferioritate fata de vestici, iata o situatie in care un roman simplu a oferit o lectie de umanitate Uniunii Europene. Intr-un final, omul a infruntat cu toporul o bariera de granita a fortaretei Europa.

A castigat premiul pentru cel mai bun film romanesc la IIFF.

da, Marian a facut un film inteligent, reusind ca la aproape fiecare secventa sa starneasca rasul spectatorului.

Vom vedea, vom vedea! :)

Un film foarte bun. Actorii - si ”romanul” si ”turcul” - joaca excelent. Filmul are si umor, si emotie. Un singur cusur dupa parerea mea: o poveste atat de frumoasa merita spusa intr-un stil mai clasic ca imagine, prea ”bataita” si obositoare a fost camera pe alocuri. Inteleg ca asta a fost conceptul, dar...
Oricum, pentru poveste, emotie si umor nota 10.

Morgen recupereaza bine din public, crescand la circa 2.200 de intrari dupa 2 saptamani, dupa ce in primul weekend inregistrase doar 400 de spectatori.
practic, o crestere de cinci ori.

Morgen este un film cu mare potential in ceea ce priveste publicul. Pacat ca multi nu se duc sa-l vada din cauza prejudecatilor legate de filmele romanesti.
Filmul are un umor duios care te binedispune si vorbeste despre oameni frumosi pe care ai vrea sa-i cunosti, sa-i ai aproape. E un film cald /în pofida filtrului sumbru al imaginii/, pe care il revezi cu placere.

"Morgen" - Supraevaluat
Au omorât un peşte

Valul de cronici elogioase şi primele premii deja câştigate mă făcuseră să aştept cu multă încredere debutul în lung-metraj al lui Marian Crişan, aproape convins dinainte că mi se va oferi infirmarea scepticismului rămas de la nesemnificativul "Megatron", premiat printr-un capriciu bizar cu Palme d'or.
M-a cucerit din primele momente. Toată secvenţa de început e densă, bine lucrată şi filmată inventiv şi cu mult gust. Chiar dacă nu e deloc original, cadrul cu Nelu pe motocicletă, în drum spre frontieră, văzut din spate (devenit şi etichetă a filmului, pe afiş), reuşeşte să creeze o tensiune palpabilă, la fel ca imaginea similară de la începutul "Megatronului", cu mama şi copilul pe biciclete (motiv pentru care sper ca Marian Crişan să nu mai filmeze niciodată aşa, de-acum încolo, pentru a nu cădea în autopastişă şi manierizare). În continuare, episodul de la vamă nu numai că are umor şi adevăr de viaţă, dar şi prefigurează clar şi compact coordonatele povestirii - fiind, totodată, splendid filmat, în acel contrejour pe lumina zorilor (felicitări pentru imaginea lui Tudor Mircea, cel puţin în câteva momente remarcabile, dacă nu chiar pe tot parcursul filmului).
O altă bijuterie este secvenţa din supermarket, cu dialogul prozaic-tălmâb-duios dintre Nelu şi cumpărătoare. Umorul realist de cea mai bună calitate nu lipseşte nici din discuţiile despre ciripurile de pe acoperiş, cu obsesia Floricăi: "Ce nesimţit! El nu vrea de mâncare, vrea bani!"
Şi ajungem la acel plot point 1 impecabil realizat, când Behran rămâne de izbelişte între turism şi camion. Nici nu contează de unde a pornit confuzia - se înţelege clar că e unul dintre acele fatale accidente de comunicare proprii filierelor de trecere frauduloasă a frontierei. Distanţarea şi discreţia cu care se filmează tot incidentul nu fac decât să-i sporească eficienţa - episodul fiind bine rotunjit de secvenţa imediat următoare, cu turcul apărând pe celălalt mal al canalului în care pescuieşte Nelu, şi toată mizanscena primului lor contact vizual.
De-aici, lucrurile intră în declin.
Marea problemă e liniaritatea - pornind de la nivelul scenariului. Încep să mă tem că Marian Crişan mai are mult de învăţat în ceea ce priveşte dramaturgia de film. Unul dintre motivele pentru care "Megatron" ratase atât de lamentabil (la nivel de film, nu de palmares) consta în amputarea neghioabă a scenariului excelent construit de Gabriel Andronache (pe care, în treacăt fie zis, a uitat puţin să-l treacă pe generic): îi tăiase tocmai treimea finală, adică esenţa (nu i-o fi explicat nimeni că un scenariu este, de fapt, actul trei - pe care primele două nu fac decât să-l amorseze?). Acel scurt-metraj rămăsese, aşadar, o simplă pregătire care nu ducea nicăieri (lucru constatat chiar din vizionare - şi doar confirmat de ceea ce mi-a povestit Andronache ulterior).
Scenariul lui "Morgen" nu mai e complet lipsit de segmentul rezolvărilor - dar această porţiune de încheiere e simplistă, convenţională, fără nici un twist dramatic, măcar sugerat, măcar schiţat, măcar încercat. Trebuie să se înţeleagă clar că rolul celor minimum două răsturnări de situaţie finale, cea din plot point 2 şi cea din deznodământ (eventual cu cuplul suplimentar al încercării grele, trecută sau ratată), nu este numai de a ţine spectatorul în priză până la sfârşit, ci şi de a genera sensuri - dacă vreţi, acolo se creează acea apropiere decisivă a polilor de tensiune dramatică din care scapără scânteia ideii centrale a unui film. Or, la Marian Crişan, nici vorbă de aşa ceva: intervenţia poliţiştilor de frontieră şi îndepărtarea lui Behran din zonă survine ca o consecinţă firească şi aşteptată a tuturor apariţiilor lor anterioare (la modul: trebuia să se-ntâmple şi asta, şi uite că s-a întâmplat); faptul că, noaptea, Behran se întoarce totuşi acasă la Nelu e la fel de previzibil; şi, în fine, Nelu îl ia şi-l duce şi-l trece şi-l lasă-n Ungaria şi pupat amândoi malu' Tisei (sau cam pe-acolo). În timp ce Nelu pescuieşte, vâjâie un elicopter. Fertig.
Prin urmare, prima şi cea mai gravă consecinţă a acestui final amorf este absenţa ideii. Filmul ne-a spus o poveste fără nici un tâlc, arătându-ne doar relaţia plină de omenie dintre un localnic din Salonta şi un turc în drum spre mirajul Europei. Desigur, dincolo de aceste fapte se simt toate bunele sentimente identificate cu justeţe de atâtea comentarii: solidaritatea, egalitatea de şanse, compasiunea, etc. - dar un film epic de ficţiune nu se poate rezuma doar la a contempla un univers tematic, el e dator să extragă de-acolo cel puţin o idee originală pe care s-o comunice lumii, altfel de ce-a mai fost făcut, doar ca să ne spună nişte lucruri pe care deja le ştiam? Ce rost are?
Nu e de mirare aşadar că, pornind de aici, şi partea de mijloc a filmului, cunoscută în dramaturgie sub denumirea de "confruntare" sau "luptă", trenează - fiindcă scenaristul a construit-o fără să aibă în minte un obiectiv final semnificativ şi clar definit. Diversele peripeţii ale şederii turcului în ograda românului sunt autoconţinute şi sterile: nici nu duc povestea înainte, nici nu spun mare lucru. Una dintre cauze este insuficienta aprofundare a personajelor: dacă Nelu prezintă, cât de cât, o schiţă de portret, Behran nu e altceva decât conturul stereotip al musulmanului cumsecade privit de la mare distanţă. Şi se ştie (sau, măcar, aşa sperăm!) că fără personaje, nu se creează conflict; fără conflict, nu există acţiune; fără acţiune, nu avem poveste - şi fără poveste, ioc scenariu!
Şi nu cred, totuşi, că doar simpla inconsistenţă a personajelor stă la baza absenţei conflictului. Marian Crişan efectiv nu pare conştient de necesitatea de a-l crea (lucru surprinzător, pe undeva, fiindcă în "Megatron" relaţia conflictuală dintre mamă şi fiu era foarte puternic lansată şi urmărită - deşi n-ar fi exclus ca asta să se fi revendicat şi din scriitura lui Gabriel Andronache). Toate interacţiunile dintre Nelu şi Behran, în primă instanţă, apoi dintre Nelu (solidar cu Behran) şi restul lumii băltesc, sunt mărunte, fără nici o fărâmă de energie - un fel de "No, hai să..." / "D-apăi, binie..." Mulţi comentatori au apreciat pozitiv "ardelenismul" filmului, în sensul temperamentului, al lentorii, al atmosferei - dar asta nu poate fi o scuză pentru caracterul său static inclusiv în profunzime, nu numai pe plan epic: dincolo de calmul pasiv şi destul de amuzant al personajelor, nu se simte nimic din acea dinamică interioară care duce un film înainte. Metaforic spus, în loc de torent înspumat, sau fie şi râu liniştit, scenariul seamănă mai degrabă cu un canal de irigaţii ca alea din care pescuieşte Nelu; ca să nu zic baltă stătută!
Pe de altă parte, firul său epic, deşi fluent şi egal cu sine (chiar prea egal - cum am şi arătat adineaori), păcătuieşte prin juxtapunerea imediată, fără bătaie lungă şi angajare structurală, a multor secvenţe şi funcţii, care se înşiră ca mărgelele pe aţă şi, indiferent dacă le scoatem pe unele dintre ele sau mai adăugăm şi altele, povestea cam tot aia rămâne - două exemple: spartul lemnelor, care nu rezolvă nimic (decât, eventual, ca prefigurare a forţării barierei, în final - deci, chiar nimic!), sau tentativa de trecere a frontierei sub pretextul marcajelor rutiere (filmată cu umor şi foarte nostimă în sine - dar tocmai asta e: în sine, şi nimic mai mult!). Conform aceluiaşi principiu, se dezumflă şi titlul: "morgen", adică "mâine", ziua când îl va trece peste graniţă; se spune de câteva ori în prima jumătate, anunţând trucul cu galeria de fotbal; după nereuşita acestei încercări, cuvântul şi conceptul de "morgen" dispar complet din film, acţiunea continuând pe cu totul alte coordonate.
De altfel, un rezultat al acestor carenţe este tocmai eşecul parţial al secvenţei centrale, mid point-ul sau "lupta" propriu-zisă - aici, finalizată printr-o înfrângere, care va declanşa şi continuarea acţiunii: meciul de fotbal din Ungaria; faptul că Behran se întoarce, din solidaritate, ca să stea în tribună cu cei care l-au ajutat să treacă graniţa, după care se amestecă şi el în încăierarea generală de pe teren şi ajunge la spital şi înapoi în România, e tuşant şi trist-amuzant - dar insuficient susţinut şi inexpresiv filmat. Concepţia regisorală a întregii secvenţe, un singur plan larg din tribună spre teren, e foarte potrivită pentru componenta satirică, dar deserveşte total scopul central al episodului, care implică personajele principale - iar de aici ajungem la un alt aspect important şi care se cere discutat: concepţia şi prestaţia regisorală a lui Marian Crişan în "Morgen" şi, dincolo de acest film în sine, apetenţa lui pentru estetica minimalistă la nivel general.
Cadrele foarte largi şi cu durată lungă, uneori fixe, alteori derutant de mobile, ale filmelor din Noua Generaţie presupun un proces de elaborare extrem de minuţios. Puiu, Porumboiu şi Muntean şi le pregătesc cu o precizie de ceasornic a compoziţiei şi o incredibilă meticulozitate a repetiţiilor cu actorii. Ca atare, cel mai mic gest al Luminiţei Gheorghiu în camera de gardă, cea mai subtilă schimbare de expresie a lui Ion Sapdaru în studioul de apartament, cea mai aparent banală poziţionare a lui Mimi Brănescu în planul secund al cabinetului dentar, se integrează într-un sistem expresiv coerent şi au impactul scontat. În secvenţa de mai sus, revenirea lui Berhan în tribună rămâne la nivelul unui capriciu minuscul, pierzându-şi sensul de incident atât semnificativ pentru caracterul personajului, cât şi determinant la nivel major pentru evoluţia ulterioară a acţiunii.
Aceeaşi aplatizare a sarcinii dramatice şi a efectelor semantice se regăseşte în multe alte secvenţe concepute minimalist, dar insuficient de elaborate la nivel compoziţional, relaţional, al ritmului şi al detaliilor de orice fel (comportamentale, plastice, sonore, etc.) Este altul dintre motivele pentru care, lipsită de o bază dramaturgică solidă, regia lui Crişan îşi atinge doar parţial scopurile. Omul filmează foarte bine, coerent, frumos, expresiv, cu un profesionalism vizual remarcabil, reuşeşte să transmită stări şi sentimente, dar povesteşte deficitar şi nu comunică idei.
Tot printre limite şi neglijenţe se mai remarcă şi falsitatea multor actori, în frunte cu Elvira Rîmbu, care deşi în linii mari sugerează credibil portretul nevestei ciufute şi cu fixuri, şi rosteşte foarte amuzant replicile ardeleneşti, se vede clar că le debitează fiindcă aşa i s-a spus să facă (femeia din supermarket, bunăoară, era mai naturală), şi nici ceilalţi din peisaj nu-s mult mai breji. Noroc că András Hatházi şi Yilmaz Yalcin sunt fireşti, fiindcă în fond ei duc tot filmul.
Astfel că, printr-un corolar logic al tuturor acestor calităţi şi neajunsuri în mare parte destul de echilibrate, ajungem şi la formularea celei mai importante concluzii: cea privind sensurile umane şi centrale majore pe care îşi propusese filmul să le abordeze.
Problema noii invazii islamice în Europa este, cum ştim, pe cât de prezentă, pe atât de delicată. Ca fenomen atât politico-social, cât şi economic şi cultural, pune probleme majore - şi ambele părţi implicate se pretează la excesele lor. Pe de o parte, în vestul continentului, fundamentele consacrate de secole ale civilizaţiei europene se clatină îngrijorător (Rotterdamul a devenit un oraş aproape musulman; Londra, conform unei recente sintagme, atacate dar adevărate, se îndreaptă spre integrarea în "lumea a treia"; în Franţa ştim bine ce se întâmplă), conform vechii promisiuni a imamilor: "Vom ocupa Europa prin pântecele femeilor noastre" (ca să nu mai vorbim de Taqyyia, un termen pe care nici unul dintre noi n-ar trebui să-l ignore!). Pe de altă parte, avem şi noi overreacting-urile noastre, sub influenţa fie a fundamentalismelor creştine (şi în primul rând ortodoxe), fie a propagandei americane şi a subversiunilor israelite. Ca să n-o mai lungim, stăm pe un butoi cu pulbere şi nu ne putem permite să tratăm cu sentimentalism dulceag şi superficial problema fluxului de imigranţi ilegali din est şi sud. Omenia şi solidaritatea trebuie să fie susţinute artistic prin intermediul unor personaje solid construite, nu schematice şi poncife, şi al unor situaţii dramatice generatoare de sensuri, nu lăsate în coada de peşte a clişeelor duios-idealiste.
În fond, lipsa de finalitate a acestui demers a fost formulată şi de patru tineri curăţei care, la ieşirea din sală, comentau: "După trailer şi cronici, mă aşteptam la mult mai mult... Ce să zic? Au omorât şi ei un peşte pentru filmul ăsta"

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
15 octombrie, 2010, h. 10:30-12:28
Bucureşti, România

Sunt de acord cu majoritatea punctelor, intr-adevar filmul pare a fi simplist la nivel narativ.
Nu te pot contrazice pe detaliile tehnice, chiar te aprob cu o impresie neavizata, nu prea sunt twist-uri, e lent, nu te face sa tresari. Insa nu stiu cum, transmite idei, si chiar naste idei in mintea spectatorului roman. Si sunt destule, si sunt importante.
Cred ca se rupe de filmele noului val nu prin executie, nu prin tehnica, ci prin sens. Daca de la filmele lui Mungiu sau ale lui Porumboiu ieseam din sala cu impresia ca traiesc intr-o tara de cacat (in nici un caz din cauza calitatii filmului, ci a mesajului gri-pesimist), de la filmul asta am iesit cu impresia ca traiesc intr-o tara in care se intampla si lucuri normale, in care totul nu se rezuma doar la ipocrizie, la coruptie, la mizerie umana si stradala. Morgen are mai mult impact din perspectiva spectatorului roman, decat din a celui strain, sau a juriului de festival occidental. Pentru ca spune multe despre noi si pentru noi.
Se inverseaza perceptii, se face din UE o piedica, nu un ideal national, sau se transorma romanul din recentul emigrant ilegal in UE, in gazda de imigranti, daca pana acum ei ne reposau ca le ducem lor probleme lor, in film de fapt problemele UE devin si ale romanilor, s.a.m.d. E ca o terapie pentru complexle noastre de inferioritate.
Nu cred ca problema invaziei musulmane a fost o tema, si nici nu cred ca subiectul a fost tratat "cu sentimentalism dulceag şi superficial". Chiar consider un plus ca filmul nu a cazut un exagerari lacrimogene, desi a avut multe ocazii. Contextul a fost migratia din est, dar nu s-a evidentiat caracterul religios musulman. Plus ca pentru publicul roman, invazia musulmana nu e o problema, nu cred ca exista cine stie ce opinii in constiinta colectiva locala. Europa e invadata de musulmani, si negri. Da, bun, de ce ma intereseaza? Romania e chiar linistita pe subiectul asta, sa nu mai vorbim de caracterul chiar rasist al unei astfel de discutii, ce ar putea fi reprosat de cineva care nu-ti impartaseste viziunea asupra "problemei", cum e si subsemnatul.
Eu tin minte ca romanii mergeau mult la turci dupa 90, ca cica ei erau mai bogati. E cumva ciudat sa vezi un turc imigrant ilegal in Romania.

"Un debut mai mult decat acceptabil"


Asemeni celorlalte doua debuturi romanesti,recente,Cealalta Irina (regia Andrei Gruzsniczki) si Eu cand vreau sa fluier,fluier (regia Florin Serban),Morgen,scris si regizat de Marian Crisan,porneste de la o premisa/idee ce largeste scriitura la un epic mai elaborat minimalistilor,fara insa a se substitui stilului lor de transpunere cinematografica a interpretabilei simplitati/complexitati narative.Dar spre deosebire de celelalte doua,chiar daca gandit la nivel estetic in parametrii realismului-minimalist,Morgen este intrucatva original : pare a-si construi intreaga naratiune in jurul "nesemnificativului",iar "intruziunea voyeurista" in individualitatea si intimitatea personajelor-cheie ,concept-arhetip al "Noului Val",este complet detasata fata de mesajul propagat.

Ideea de a realiza un film care sa vizeze trecerea peste conventii,peste bariera raselor,chiar daca asta inseamna si incalcarea legilor,nu-i tocmai noua in cinema,insa ai nevoie de mult simt al umorului sa faci un film in cheie minimalista cu/despre un personaj-stereotip care nu vorbeste mult alaturandu-i un altul care vorbeste incontinuu - ba mai mult,sa nu se inteleaga o iota din ce spune.Si chiar si asa,sa-ti definesti cea mai mare parte a umorului pe cale vizuala,cand regia nu-ti este punctul forte,e mare scofala! Desi chixurile tehnice precum decadrarile personajelor (filmate uneori din mana,"in ceafa",prea trepidant),racordari temporale prea bruste intre noapte si zi si invers,imaginea burata a unei miscari fizice din plan unu ,insa fara claritatea obligatorie celeilalte prezente din plan doi,,i se pot Morgen-ului,pe drept,reprosa,tocmai incadraturile si asezarea actiunilor secventiale in planuri,glumesc : turcul clandestin ce se ascunde la baza unui pod,aparent fara vreun motiv anume,pentru ca mai apoi ,intr-un plan indepartat sa-si faca aparitia o masina de politie; turcul intr-un cadru fix ,spargand lemne in curtea ardeleanului-gazda ,in timp ce acesta trece din dreapta spre stanga imaginii ,privind,inexplicabil,tamp spre cer;o cearta intre ardelean si politie indata ce turcul este descoperit ,in timp ce sotia ardeleanului,aflata in planul trei al imaginii,depe coltul patului,schimba pasiva programele tv s.a.


Insa,mai intai de incontestabilul sau umor (trist pe alocuri,cand entuziasmul turcului de a ajunge in Germania este infranat de politistii romani) ,de remarcat la acest film este felul in care autorul combina ceea ce pare inspirat dintr-un fapt divers ,pe de-o parte,si viziuni proprii,personale,asupra vieti unei perioade a unui om ordinar,pe cealalta,intr-un mod detasat fata de conditia sociala a personajelor si a mesajului pe care acestia il duc,cladindu-le adesea existenta filmica din secvente insignifiante ,dar care dau contur caracterelor lor chiar si prin prea desele (si inoportune,uneori) taieturi la montaj.

smcica,
bun venit in randul cronicarilor Cinemagia.
la cat mai multe scriituri postate p-acilea. succes!

@smc
Dacă tot ai intrat în rândul cronicarilor... Nu mi-o lua în nume de rău, dar vreau să îţi dau un sfat care îţi poate îmbunătăţi cronicile. Lasă un spaţiu gol după virgule! E o regulă de redactare a textelor.

Ok.Mersi!
De obicei o fac,da' m-am cam grabit de asta data.

Pentru puţin. Şi e valabil pentru toate semnele de punctuaţie ;) Nu e doar o regulă de pamplezir, ci face textul mai uşor de citit.

@Pitbull
Am citit abia acum cronica ta la "Morgen". Oare de ce mi se par mai interesante şi mai obiective analizele în care critici, fie şi cu reţinere, decât alea în care lauzi cu entuziasm? :-S

Poate fiindcä si tu, la rândul täu, ai un spirit mai degrabä critic...?
Poate fiindcä, exigent fiind, tonul critic îmi e mai propriu...?

Foarte posibil.

Nu mi-a plăcut "Megatron", cu toată simpatia pe care i-o port lui Marian. Gusturile şi părerile nu-mi sunt influenţate de un premiu, oricât de important ar fi. Bunăoară, în preferinţele mele, nici nu se poate compara cu "Lampa cu căciulă". Dar, totuşi, nu uit că un premiu la un festival e relativ. Reflectă preferinţa unui juriu (nişte oameni) care aleg dintre filmele care au concurat în acel moment. E foarte posibil să fi fost altul mai bun, cu un an înainte, sau cu un an după, dar nu neapărat atunci şi acolo.
Încă n-am văzut "Morgen", dar analiza ta se referă la lucruri concrete, care nu lasă loc intrepretării. Constat că în acest caz analizezi scenariul într-o manieră "clasică", evaluând structura, personajele, conflictul, oarecum Syd Field-eşte. :)
Expunând aceluiaşi tip de analiză filmele la care am avut păreri difierite, eu le-am găsit dezamăgitoare, în timp ce pe tine te-au entuziasmat. :-/

Nu numai în acest caz; o fac la absolut orice film - dar, ca sä nu par cicälitor sau fixist, o explicitez numai atunci când consider cä meritä. Am învätat si eu câte ceva din bârfele unui fost asa-zis critic, cândva destul de popular prin cartier, care fiind de fel haotic, superficial, si doar mester la întors vorbele, fäcea misto de metodele mele prea riguroase.

Fostul - bine zis! - asa -zis critic ,popular (inca) ,deci supraevaluat - "prin cartier" si nu numai - care in loc de haotic a fost de-a dreptul scandalos de...amator,in cateva randuri,de o mesterie a sensurilor cuvintelor egala cu cea a unui pamfletar liceean dornic de a se remarca intr-o publicatie de doua parale ?
Da' nu cred ca-i el...
N-am cum...! :P

Sä nu divagäm... ;)

Corect, mai ales ca,de obicei, sunt in cea mai mare masura "off",da' nu m-am putut abtine.:">

pot sa intreb la cine va referiti, exact?
ca io-s cam grea...de cap(precizez, cap)

La äl de vä scriati voi doi.

Eu am impresia ca de cele mai multe ori se discuta despre critica/critic decat despre film.

ai nimerit-o la fix.
de fapt, se analizeaza ce-a scris ala si alalaltu' mai ceva ca la FBI.
daca cronica e favorabila,carcotasii spun ca respectivul cronicar a fost "manjit".
invers, daca e aspra, atunci cronicarul e banuit de invidie si rea credinta...
filmul in cauza ramane undeva, pierdut pe drum...da', ce conteaza?
topicul e camp de lupta si se aude numai zanganitul armelor si strigatele de durere ale ranitilor.
sper ca am descris bine...

Da,ai reusit sa creezi o imagine de invidiat,
Dar...
Parerea cronicarului e (sau ar trebui sa fie) , obiectiva - si am mai zis asta si cu alta ocazie - iar "manjirea" lui - pertinenta observatie ce-i poate viza pe multi - tine mai putin de "comanda" cat de obligatiunile publicatiei insesi,mai mult sau mai putin sugerata de ea cronicarului colaborator.;)

Văzut filmul STOP 16 spectatori la prima vizionare, 10 la a doua STOP Dezamăgitor STOP Subţire STOP Foarte STOP Mai bine la bere plecam STOP

Da, cam asa zic si eu.
Totusi, meritä väzut.

Mda. L-am vazut in avanpremiera de la Port Cetate, cind cu festivalul degustatorilor de filme,etc.
Proiectia a fost facuta afara si am degerat pina la sfirsitul filmului. Am nutrit mai tot timpul gindul ca odata si odata in film se va intimpla ceva..............si nimic. Mai bine ma matoleam cu vinu lu' Dinescu si ma ghiftuiam cu mamaliga si sarmale, undeva la caldurica.
M-am mai scos totusi atunci cu niste secvente din Undeva la Palilula lu' Purcarete. Ceva,ceva,tot am avut de cistigat.