Storm of the Century (1999)
Tocmai ce am revazut probabil cel mai autentic proiect horror realizat dupa o scriere a lui Stephen King, chiar daca materialul ce sta la baza proiectului de fata a fost realizat direct pentru film si nu provine dintr-o carte a renumitului scriitor american, asa cum ne-a obisnuit regula de pana acum sa se intample. E adevarat ca au fost si alte ecranizari dupa cartile acestui autor si care mi-au suscitat interesul, apartinand tot genului mai adineauri pomenit, cum ar fi:
The Mist (2007),
Carrie (1976),
The Dead Zone (1983) sau noul
It (2017). Doar ca o atmosfera comparabila cu cea rezultata in urma citirii unei opere literare, numai vizitand fictivul orasel Little Tall Island, am mai intalnit.
Sa fim bine intelesi. Nu compar filme precum
Stand by Me (1986),
The Shawshank Redemption (1994) sau
The Green Mile (1999)-desi cel din urma e tot unul fantastic. Sunt din categorii diferite si nu se preteaza la o comparatie gen mere cu pere. Am alaturat doar filmele ce transmit groaza autentica, luand ca hotar limita sf-ul, fantasy-ul, horror-ul
The Langoliers (1995).
Nu am pomenit nimic de
The Shining (1980) intrucat aceasta ecranizare necesita o discutie separata. Acolo un artist, Stanley Kubrick, a rearanjat cu dedicatie o poveste pentru Jack Nicholson, rezultand ceva emblematic atat pentru regizor cat si pentru actor; detestabil din pacate pentru scriitor care si-a simtit discreditata si rastalmacita opera.
Furtuna Secolului este un film prea putin cunoscut publicului larg, foarte rar pomenit chiar si de fanii filmelor cu inspiratie King. Productiei din
1999 i se poate aduce un singur repros si anume ca dureaza 255 minute. Multe voci afirma ca se putea scurta cu 30 pana la 50 de minute. Daca luam totusi in calcul ca intreg materialul a fost scris pentru televiziune si ca acolo se prefera calupuri de cate 90' fiecare, (durata ideala pentru un program tv), atunci cand ai 215-225 minute gata produse, sfatul oricarui specialist ce activeaza in acea bransa e sa mai prelungesti povestea pana se obtine material pentru un nou episod. Si asta s-a si facut. Dar chiar si asa, extins, senzatia de incarcare se noteaza prea putin intrucat scenele care au suferit adaugiri sunt cele in care se dezbat adevarate dileme morale-existentiale. Iar in asemenea discutii, cat timp noile argumente puse in joc sunt unele pertinente, discutia nu are cum sa lancezeasca. Pe mine personal, doar in 3 momente am avut senzatia de umplutura inutila a spatiului din partea regizorului Craig R. Baxley. Primul si cel mai suparator se regaseste in povestea farului. Accept ca acesta trebuie daramat intrucat era un simbol al orasului insula. Nu pot sa inteleg totusi chinuiala care se face cu acel monitor atasat aparatelor radar pe care se repeta fatidicul mesaj. Intrucat acolo nu era prezenta nici o persoana, cele scrise nu isi au rostul. E o risipa de puteri magice din partea lui Andre Linoge, (Colm Feore). Tot ceea ce intreprinsese misteriosul personaj pana atunci era pentru a transmite un anumit mesaj comunitatii respective. Ba in unele situatii a mai lasat si martori, tot in aceasta idee. Aici in schimb nu era prezent nimeni care sa depuna uterior marturie despre cele intamplate.
A doua poticnire regizorala e data de multitudinea de bilete ce nu contenesc sa tot apara. In prima parte mesajele sunt introduse pe fondul unei frici generalizate. In cea de a doua, ele se repeta si intaresc convingerea unei puteri inefabile detinuta de creatura. Problema e ca astfel de fituici mai apar si in ultima parte si deja mesajul ce se vrea inspaimantator, nu mai sperie pe nimeni devenind chiar agasant.
Ultimul moment fara de rost in economia intamplarilor apare in fata cladirii ce adaposteste sala de consiliu. Acolo, afara, singur in viscol, Linoge astepta sa vina ora luarii unei decizii, iar cat timp camera ni-l prezinta, in toata splendoarea, din nu stiu ce motiv, acesta tina sa maraie la operator. O fi aceasta reactie vreun gest involuntar cum e cascatul la oameni; nu stiu ce sa spun.
Analogia cea mai interesanta din intregul film, analiza care intriga cel mai mult este data de sedinta in care se hotaraste soarte unor nevinovati. Pe tot parcursul filmului Linoge ofera informatii despre comportamentul reprobabil din trecutul fiecarui locuitor. In marea lor majoritate acestia au pe constiinta diferite infractiuni sau chiar crime. Faptul ca exact asemenea personaje, cu o moralitate indoielnica si compromisi, trebuie sa ia decizii de viata si de moarte, seamana izbitor de mult cu ceea ce se intampla cu clasa politica de pretutindeni. Despre toti circula zvonuri, toti sunt suspectati de nereguli si totusi continua sa ne decida soarta, dupa bunul lor plac.
Concluzie: O mini-serie de 3 episoade extrem de interesanta si plina de imprevizibil. Avand momente bune de tensiune dozate perfect in toate cele 3 parti, filmul nu e construit ca sa te sperie ci ca sa te ingrozeasca. Beneficiind de o poveste originala, la succesul realizarii semnata Baxley contribuie si calitatea imaginii care vine invaluita in acea nuanta albastra ce face sa ingheate si ultima raza de speranta a acestor locuitori napastuiti. Pelicula are absolut toate ingredientele pentru a fi un horror autentic si incheie intreaga istorisire printr-un final aproape perfect.
Nota 7,86!
Ps. Spoiler! Decizia ticaloasa, lasa, pe care cei adunati in acea sala o iau, trebuie sa recunosc ca, spre rusinea mea, as fi luat-o si eu. Ulterior, mai mult ca sigur ca as fi cautat sa ma mint singur, oferindu-mi tot felul de alibiuri ce sa imi justifice alegerea: ca a fost ales raul cel mai mic, ori ca a fost spre binele celorlalti, al comunitatii in general. Insa gandul ca si eu as fi gandit la fel, chiar ma sperie... si imi ofera o tema suplimentara de meditatie.