The Color of Pomegranates
What he (^) said. Am incercat sa intru in film cu mintea deschisa si-mi repetam asa in gand " the inner life of the Poet, the inner life of the Poet" dar...n-a tinut foarte mult. Ca asa de tare m-am pierdut prin hatisul interior al poetului de de-abia m-am mai gasit la sfarsit. Si asta poate suna oarecum a bine, si, pe alocuri a fost bine dar, by god, n-am inteles nimic din filmul asta.
Sunt total de acord cu Fed ca n-am avut absolut niciun fel de coordonate dupa care sa ne ghidam cat de cat in orbecaiala care-a fost filmul asta. Si sunt absolut convinsa ca pentru cine are ochi sa vada e o bijuterie dar eu n-am reusit sa-l patrund, nici sa-l simt. Delimitarile alea pe capitole au fost interesante si probabil mi-au transmis mai multe decat filmul in sine, am scos si cateva postere dragute dar cam cu-atat am ramas. Si e ciudat pentru ca celelalte doua ale lui mi-au placut. Si asta e mai mult asemanator cu Suram Fortress cu cadrele fotografice si lepedeele si folclorul armenian dar macar acolo am avut o harta, stiam legenda, ma miscam intr-un spatiu oarecum trasat. Aici...n-am avut absolut nimic. Imi amintesc de omul fara harta al lui Teshigahara, cam asa si eu. Si-am inteles ca filmul e poezie, deci se vrea a fi profund liric. Dar ai si senzatia aia de incercare de fir narativ. Ma-ntreb daca functioneaza?
Poate exista cineva caruia/ careia i-a placut mult...sa citim si-o alta opinie mai avizata.
