No, frumos, frumos, amu’ fiecare-și poartă crucea, nu ăla-i baiu’ hăl mare... Da’ pe lîngă că-i frumos, mai e și isteric... Cryin’ like a little pussy… Treabă-i aia? Dacă dăm filmul înapoi şi analizăm situaţia, observăm că 90% din melodramă se concentrează în jurul lui Delon, omul are practic cele mai lame replici din film – că n-a vrut să rănească pe nu ştiu care (lacrimi), că-i pare rău după brazdă şi plug (lacrimi), că se sacrifică pentru frate-su (lacrimi)...
Eu nu văd personajele astea deloc în alb-negru (exceptîndu-l pe Delon), unele bune, altele rele. Toţi au fost pînă la urmă croiţi din acelaşi material, în momentul în care aterizează la oraş toţi par la fel de inocenţi. Dar au personalităţi diferite, iar influenţa oraşului (nocivă, după cum ne-o prezintă Visconti) îşi pune amprenta asupra lor tot în mod diferit. Unii rezistă, alţii cedează tentaţiilor (curve şi lume interlopă). E Simone un bad guy fiindcă s-a lăsat corupt? Nu cred... E o situaţie destul de ambiguă încît nu putem emite un verdict clar în acest sens. Problema e cu Delon, acolo nu există ambiguitate, omul vorbeşte în pilde şi se sacrifică pentru toţi... Iar finalul, cu atingerea chipului acestuia de către cel mai tînăr membru al familiei, precum o icoană făcătoare de minuni, c’mon, practic îl sanctifică...
De ce-i Visconti misogin, Corinuța?
