The Deer Hunter sau la ce naiba m-am uitat eu 3 ore?
Home
am prins aşa: o nuntă, unii care se distrează copios, altfel zis strident, cît mai vociferant, pentru că, altfel, distracţiunea e cam ingenuă şi nu merită atîta marketing năduşit. o nuntă rusească, asta înseamnă ceremonial fastuos, dansuri căzăceşti, fete cu păr blond şi drept şi cu nelipsiţii bujori în obraji, apoi o băută la care se cade pe jos , iar de niro face sprint stradal denudîndu-se cu o sprinteneală de olimpic.. m-am născut eu într-o perioadă greşită sau care-i faza cu genul ăsta de umor? chestia aia e funny sau? sau vrea să spună că rusul şi-n alaska e tot rus? mdă. quod erat demonstrandum.
meryl streep e minunată, de niro e un vînător exelent, care şi într-un ambient pare-se social, în care zice-se că
homo homini lupus nu mai e valabil, se simte ca în jocurile matrimoniale din pădure. dintr-un instinct indelebil de posesiune, din incapacitatea de a pierde, chiar dacă asta înseamnă respectarea unei convenţii nescrise că de nevasta/prietena altuia e frumos să nu te atingi, de niro nu numai că o însămînţează pe viitoarea soţie a unuia dintre prietenii săi, dar , fire cu atenţie distributivă şi prezenţă de spirit, se apucă să lucreze, pe margine, şi pe meryl, prietena lui nick, alt tip din gaşca lui. tre să-l înţelegem, el se ocupă cu controlul tehnic al calităţii, îşi marchează cu o minuţiozitate de contabil teritoriul, testează marfa,
pentru ca tu să te bucuri de tot ce e mai bun!.. un strămoş al lui trăistariu, callas-ul masculin care a reprezentat românia la eurovision, el combină costumul de nuntă-înmormîntare-instalări-de-windows cu şapca de baseball, de acolo i-o fi venit cîntăriciului ideea de a-şi pune tenişi. bine bine, glumesc.
ce să mai fie? încă un film în care Cazale are rol de loser. previzibil. şi trist.
pe alocuri, pelicula e
metaforică, de exemplu în faza de la nuntă, cînd tinerii înjugaţi sunt puşi să golească două cupe de vin sudate la mijloc, ca şi sum ar sorbi lumină dint-un candelabru cu două braţe. dacă reuşesc să bea fără să verse o picătură, vor avea noroc în viaţă. EA varsă cîteva picături. normal, cine altcineva? doar nu EL, care e deja sacrificat, merge în Vietnam după nuntă, el poate fi fidel unei întregi ţări, pe cînd ea, putoarea, pîntece nesăţios, nu e în stare să fie credincioasă nici măcar unui singur om. deasupra lui se ascute deja coasa de la ikea, unde să-i mai pui în cîrcă şi cele două picături de vin, decisive pentru dansul din buric al istoriei? ar fi inuman. şi asimetric, care vasăzică inestetic. ce mai contează că el e beat şi ea nu? şi apropo, nu era mai interesant filmul dacă murea steve, nu nick?
reclama de la carlsberg de aici au ciordit-o, nu? aceea cu i love you, baby. nu au ciordit reclama, ci au omagiat filmul, doh.
Sour
război. acolo nu mă pronunţ. războiul nu e niciodată exagerat în reprezentări artistice, doar abundenţa acestor reprezentări imunizează, în timp, la adevărata lui oroare. steve, soţul adulterinei, o ia razna din cauza jocului de-a ruleta rusească. cînd mă gîndesc că aşa s-au jucat şi cu Anna Politkovskaia.. mike, avatarul ficţional al lui de niro, îşi spală obrazul faţă de soţul încornorat, printr-un comportament camaraderesc de excepţie.
Home
scena din jurul înmormîntării mi se pare megadeplasată. remarca aia la care toţi se strîmbă crispat
it's been such a grey day today mi se pare singura de bun simţ în tot cazanul de ipocrizie de acolo, precum şi gestul lui steve de a-i mîngîia deştele neveste-sii. scoaterea unui personaj din schemă, conferindu-l morţii, doar pentru a realiza fericirea unui cuplu, mi se pare unul dintre cele mai neinspirate şi longevive clişee din cinema. era frumos dacă sucomba o dată cu cinemaul mut, dar nu a fost să fie. la fel de uzat şi, în plus, vulgar, mi se pare romantismul unei noi iubiri apărînd aproape simultan cu romantismul consolării. compasiunea, teoretic, activează resorturile inimii, nu ale hormonilor.
îmi termin saga asta inutilă cu o întrebare: de unde avea mike portofelul lui nik?
p.s. nu, nu cred că mike e the good guy în toată combinaţia.