|
Problema e putin diferita si aici se intilneste Bresson cu Dostoievski (in teorie, cel putin). E vorba de ceva peste inteligenta, e vorba de geniu, iar acest geniu, prin insasi natura sa, se afla dincolo de bine si de rau. Si beneficiul pe care acest geniu il aduce omenirii ar legifera orice crima. Personajul e atit de debusolat, cunoaste o asemenea lehamite si plictis in templul rezervat geniilor incit e mereu in cautare de senzatii tari. Iar pentru el, vinovatia pare a fi una dintre aceste senzatii, e un tip de masochism. Absolvirea de vina devine astfel cea mai teribila pedeapsa.
Bresson, din pacate, e prea preocupat de imaginea unui cinema in curu' gol pentru a transmite mesajul intr-un mod cit de cit coerent...
|