''La Gueule ouverte '' -1974 - regizat de Maurice Pialat . O drama de familie pe care criticii au comparat-o cu filmul lui Bergman ''Strigate si soapte '' , comparatie valabila pana la un punct daca ne gandim la tema ambelor filme : agonia unei femei pe patul de moarte si modul cum traiesc cei dragi aceasta drama .Stilurile sunt totusi diferite - Pialat nu contruieste precum Bergman un cadru foarte sofisticat , ci se multumeste cu lucrul direct , natural . Nici urma de morala , de invataminte demne de urmat . Muribunda lui nu-si pune lucrurile in randuila , nu-si ia la revedere de la viata in mod solemn , lipsesc si flash-back-uri care sa ne-o dezvaluie sa ne-o apropie de suflet . Biata femeie s-a imbolnavit si e pe moarte . Discursul ei se rezuma doar la cateva horcaituri si frantruri de cuvinte .
In jurul ei se afla cei dragi care o iubesc , dar care au si alte probleme , ba chiar se cam plictisesc pe langa ea . Baiatul femeii , un tanar de vreo 30 ani se imparte intre ingrijirea mamei , relatii sexuale cu diversele femei pe care le agata , si casnicia cu o nevasta pe care-o iubeste .
Sotul femeii este si el un mare afemeiat , facand naveta intre amanta si nevasta bolnava + cateva tineretele pe care le inghesuie pe unde poate . Asta nu-l impiedica sa-si iubesca nevasta si sa-i regrete sincer moartea .
O'' familie model '', dar asta nu-l face pe Pialat sa devina moralizator . Nu , el doar ne arata oamenii cum sunt , cu rele , dar si cu bune .

8/10


P.S. - orice asemanare intre actorul din imagine (Philippe Léotard) si Gigi Becali este intamplatoare . Nu auzise Gigi la 16 ani de Pialat .

El Orfanato(2007)
 

L-am vazut in sfarsit, dupa atatea recenzii bune si note mari.Poate ca aveam eu asteptari prea mari dar filmul nu m-a impresionat atat de mult pe cat ma asteptam.In mare parte e drama, nu Horror sau Thriller.I-am dat nota 6/10.

De aici mai ciugulesc ceva informatii despre filme mai ciudatele .
Un blog bunicel care-si updateaza aproape zilnic oferta :

http://worldscinema.org/

Lonely Are the Brave

Meru - Un documentar despre escaladarea muntelui Meru din Himalaya pe un traseu extrem de dificil care nu a mai fost completat de nimeni. Mi-a placut mult autenticitatea, data de faptul ca regizorul e chiar unul din cei trei alpinisti, cat si ritmul care nu te lasa sa te plictisesti, dar nici nu cauta actiunea cu orice pret. Asa cum era de asteptat, are si multe imagini frumoase montane.

Kill Bill Vol. 1 (2003). Mi se pare ca nota de pe IMDb este un pic cam mare, dar filmul e destul de bun.

LEVIATHAN-2014
sunt convinsa ca multi au vazut inaintea mea, filmul lui Zviagintsev, de aceea, recomandarea de a-l viziona este un pic desueta, dar, chiar si asa, Leviathan este un film care se poate revedea oricand, fara a pierde prea mult din intensitatea povestii, fiindca cineastul rus (unul dintre preferatii mei), are un har extraordinar de a conduce spectatorul pe firul dramatic, spre deznodamantul tragic, fara a folosi nici un moment artificii de imagine care sa oboseasca ci, din contra, in ciuda caracterului static in abordare, incita datorita gradarii starii conflictuale in care sunt implicate personajele, intr-un decor natural inspirat ales, pentru locurile de filmare.
violenta fizica, excesul de alcool, adulterul, viata conjugala grea, lipsita de perspectiva vreunui strop de fericire,nedreptatea infaptuita de justitie, coruptia clasei politice aflate la putere si folosirea bisericii ca mijloc de manipulare, abuzurile politiei,ironizarea nostalgiei dupa comunism, toate acestea, sunt ingredientele unui film excelent, care depaseste cu mult, granitele unei simple drame familiale.aparent, implicarea emotionala a personajelor este principalul atu al filmului, dar ea este doar aceea care mentine atentia si amplifica caracterul dramatic al unui film,care, tinteste clar, mult mai in profunzime, spre noua viata sociala, politica, religioasa, a cetateanului rus de rand...
Attachment 2903
Attachment 2905
Attachment 2907
Attachment 2909
Attachment 2911

Unnatural (2015) un horror plin de clise su previzibil cam de nota 5.5 cu Sherlin Fenn , dar care e pe locul 3 in topul meu pe 2015 , de departe cel mai prost an pentru mine pana acum din istoria cinematografiei.E drept ca am vazut doar 12 productii din 2015

Lista celor de la Indiewire cu cele mai proaste filme din 2015

http://blogs.indiewire.com/theplayli...0151209?page=1

1. “Entourage”
2. “United Passions”
3. “The Green Inferno”
4. “No Escape”
5. “Scouts Guide to the Zombie Apocalypse"
6. ”Mortdecai"
7. ”Pan"
8. ”Unfinished Business"
9. “Home Sweet Hell”
10. “American Ultra”
11. ”Vice"
12. “Ted 2”
13. “Kingsman: The Secret Service”
14. ”Victor Frankenstein"
15. ”Stonewall"
16. “Monsters: Dark Continent”
17. “The Cobbler”
18. “Rock The Kasbah”
19. “Burnt”
20. ”Fantastic Four"



Urmeaza apoi cateva filme care au dezamagit , dar din care poti sa mai ciugulesti ceva :

Taken 3 , Youth , Electric Slide ,Lost River ,Get Hard . Chappie , Irrational Man , s.a.

Din primele 20 n-am vazut nimic . M-am uitat la Chappie ( bunicel daca ai pana-n 14 ani, la fel si Tomorrowland ) , la Lost River care mi-a placut si la Irrational Man , slabut fara a fi vreo duda .

exact asta gandeam si eu, in timp ce-ti frunzaream lista. oricum, titlurile suna extrafantastic. sunt convinsa ca unii, nu altceva mai bun de facut, decat sa reinventeze cuvinte.

Everest (2015) , fiind ata de jignit si acuzat la articole ca nu ma uit la blockbustere am facut greseala sa vad Everest (2015)Credeam ca o sa vad un film catastrofa , cand colo am vazut o catastrofa de film.Este fara indoiala filmul cu cele mai multe greseli vazut de mine.Aproape tot atatea greseli cate cadre.Scenariul e atat de plat incat parca e alcatuit din interviurile Simonei Halep(numai platitudini)Filmul intra direct in subiect insa pe tot parcursul lui nu se petrece nimic .Deci scenariu 0 , poveste 0 , suspans 0 , regie 0 ,actori 2 , media o faceti voi.

Daca tot te-ai uitat la ceva pe subiectul asta, ieseai mult mai castigat cu Meru, despre care am scris inainte.

The Imitation Game ( 2014) - nota 10/10 - un film exceptional, foarte bine construit ca si scenariu si bine redat. Benedict Cumberbatch a facut un rol de milioane.

O sa il caut.Marturisesc ca nu auzisem de el . Oricum nu voiam sa vad neaparat cevaa pe tema asta.Voiam sa-mi mai racoresc creierul cu un film usor.Noroc ca am circumvolutiuni adanci , , altfel era pericol de nivelare a creierului cu vizionarea Everestului.E adevarat ca filmul e facut pt cei ce nu mai au ce nivela .

Am avut norocul sa prind doua filme reusite in mini-vacanta asta.

Housebound e o combinatie comedie/horror/thriller despre o tipa tough as nails care e condamnata la arest la domiciliu pentru jaful unei banci. Doar ca domiciliul e cel al mamei, de unde plecase de ceva vreme. Si mai e si bantuit. Interactiunea dintre protagonista rebela si mama ei tipicara ofera o gramada de momente distractive, iar partea "horror" desi ocazional scary is mostly played for (rather dark) laughs.

7/10


Coherence e unul din foarte putinele filme care m-a speriat in ultimul timp. Facut in traditia The Twilight Zone, actiunea se petrece mostly la o reuniune intre opt prieteni, intr-o seara in care pe langa pamant trece o cometa. E un film in care se discuta mult - si teroarea vine in buna masura din confruntarea fiecaruia atat cu proprii demoni cat si cu cei a celor din jur. Si totul amplificat la un alt nivel de prezenta cometei si a efectelor reale sau imaginare pe care le are. E un film construit inteligent, care nu te lasa sa ghicesti usor ce se petrece si care la final chiar are sens. Fara a fi profund, Coherence reuseste sa te faca sa te simti acolo, cu adevarat acolo, ceea ce nu se intampla niciodata in filme care se bazeaza pe efecte speciale sau cheap scares.

7.5/10

Madoka: Rebellion

M-a intrebat mai mult lume de-a lungul timpului de ce ma uit la filme de vreme ce marea majoritate nu imi plac si le gasesc destule defecte. Raspunsul e ca uneori, rar, am o experienta extrordinara atunci cand descopar ceva care imi vorbeste cu adevarat. E un high pe care e greu sa nu-l urmaresti, desi, la fel cum e cazul in general cu lucrurile astea, devine tot mai dificil de atins pe masura ce experimentezi mai mult si toleranta creste.

Madoka Magika e ultimul serial anime care m-a marcat si au trecut deja cativa ani de la aparitie. In doar 12 episoade de 20 de minute, trecea de la o aparenta de desen dragut pentru copii pana la aparitia unei noi divinitati si in esenta a unui nou univers. Impactul pe care l-a avut in Japonia a fost urias, ceea ce a dus la crearea a trei filme pentru release cinematografic. Primele doua nu sunt decat o redesenare la o calitate grafica superioara a originalului. Al treilea e Madoka: Rebellion, continuarea povestii.

Nu m-am grabit sa-l vad atat pentru ca initial a fost greu de gasit cat si pentru ca ma gandeam ca va fi foarte comercial, deoarece finalul serialului nu lasa mult loc de o continuare. Si inceputul parea ca-mi confirma temerile, dar era la fel de inselator ca si inceputul serialului original, lasand in curand sa se reverse aceeasi creativitate unica. Esenta ramane povestea care merge in directii pe care ti-e practic imposibil sa le prevezi, dar la asta se adauga acum si grafica la un nou nivel si nu vorbim doar de "efecte speciale" ci de valoarea artistica a imaginii. Pe scurt, cel mai bun film pe care l-am vazut de mai bine de un an si nu ma refer doar la animatii.

Cool. Daca nu ai fi scris deespre Madoka la anime nu as fi rezistat mai mult de 3 episoade (trecusem de faza "Sailor Moon" inca de atunci, totusi). Si da, serialul e incredibil de "deceitful" te pacaleste ca e colorat si dragutz si cu fetitze micutze cu puteri magice si devine treptat incredibil de cinic si de brutal. Stiam si de filme da nu intelesesem exact ce e cu ele.

Nu stiu daca "incredibil de cinic si de brutal" e o descriere buna. E cu siguranta violent si socant, dar din punct de vedere artistic esential e ce vrei sa transmiti printr-o moarte de exemplu, nu moartea in sine. Cred ca nu rareori inteligenta e confundata cu cinismul. Cinism e gramada in Excel Saga de exemplu, care bagatelizeaza si face misto de orice. In Madoka violenta are un impact profund, nu e luata in deradere sau privita ca un lucru pozitiv, dupa cum pe de alta parte seria nu isi propune nici sa fie o lectie morala. Eu vad in Madoka si generozitate extrema si prietenie adevarata si iubire si multe lucruri pozitive. E un joc continuu intre lumina si intuneric, ceea ce e pana la urma aproape de realitate.

''Realite'' - Quentin Dupieux -2014 - Tot o imbarligatura din asta asemanatoare cu filmul tau .Se amesteca de toate in acest film in film in film , vis in vis in film , s.a.m.d. Nu-ti mai dai seama daca toata bucla sta asta vreun capat sau poate rula asa la infinit .
Are ceva din Mulholland Drive & alte filme de genul asta , dar in varianta low budget .
7/10

https://www.youtube.com/watch?v=Zyljl85qVxI

Suna interesant, am sa-l incerc.

Well, am incercat. Prima jumatate de ora adica. Nu mi-a spus nimic in afara de un joc intelectual mai degraba arid si neinteresant. Ciudatenia nu tine loc de caracterizare sau plot. Poate e mai bine mai incolo, dar daca dupa prima treime a filmului n-ai fost in stare sa faci un personaj ce care sa iti pese sau sa exprimi vreo idee interesanta, atunci cam nasol. :P

Vezi dacă n-ai trecut prin filmele " maestrului " Dupieux . Rubber - cauciucul ucigaş m-a pregătit pentru lucruri profunde şi greu de digerat de către raţiune . " Realite " mi s-a părut acum un desert care nu m-a balonat .

Imi plac prostioarele astea pentru ca au scenarii imprevizibile .

The Revenant (The Revenant: Legenda lui Hugh Glass) - 2015

Din perspectiva unui om care vede un film cand vrea sa se recreeze, ci nu a unui cinefil, mi s-a parut pur si simplu incredibila interpretarea lui Leonardo DiCaprio.

http://www.cinemagia.ro/filme/the-revenant-590899/

din pacate, mie, din nici o perspectiva nu mi se pare incredibila...
intamplator, am citit pe fb., recenzia ctpista, care se distribuia de zor, pentru distractia si "reveneala" cinefilica. este adevarat, jurnalistul, are momentele lui de glorie, uneori. ..
mi se par de bun simt observatiile lui referitoare de rufele ude, fiindca am o experienta indelungata si nepretuita in domeniu. doar sunt o gospodina model.

Reveneala” – o telenovelă Animal Planet
2016-01-21 11:53:00

Am văzut mii de filme de la 5 ani și până aseară. Mi-a crescut, prin urmare, un soi de organ care îmi prevestește cam cât de bun sau prost e filmul pe care îl voi vedea.

Ați auzit de „The Revenant”? Trebuie să fi auzit, căci e împănat cu 12 nominalizări, cele mai multe, la Oscarurile care se dau peste câteva zile. Regizorul, Alejandro Iñárritu, este autorul marelui câștigător al premiilor Oscar de anul trecut, „Birdman”. A mai realizat un film superb, poate l-ați văzut, „Babel”, și alte câteva memorabile: „Amores perros”, „Biutiful” și „21 de grame”. Impresionant, deci.

Totuși, n-am ajuns în sala de cinema cu organul meu cinefil foarte vioi, îmi transmitea mai degrabă să șed blând. Dar... o asemenea prăpastie, hău, genune între ce așteptam și ce mi-a intrat prin ochi și prin urechi mărturisesc că n-am trăit în toată viața mea din cinema. Și cuvintele se sparie...

O telenovelă Animal Planet, cu titlul cel mai potrivit în românește, „Reveneala”.

Sau: „Sânge, Mațe și Zăpadă”.

Sau: „Iisus și vindecarea spontană a rănilor de urs la temperaturi scăzute”.

Sau: „Frumusețile Nordului înghețat, cu oameni care se agită prin el”.

Personajul real, vânătorul Hugh Glass, a cărui odisee, după ce fusese părăsit ca decedat în munți, în America începutului de secol XIX, stă la baza filmului, nu a avut un copil cu o nevastă indiancă, care copil nu i-a fost, deci, omorât de camaradul Fitzgerald, nu s-a răzbunat pe Fitzgerald, cel care îl abandonase, doar i-a cerut înapoi pușca furată. Peripețiile lui Glass nu s-au petrecut în Canada Arctică, în zăpezile veșnice, dar pe undeva prin Dakota și Nebraska. Iar pe grizzly-ul care îl atacă, nu l-a dovedit singur, ci împreună cu alți doi vânători.

Toate acestea ar ține de, am mai auzit asta, „libertatea adaptării”, „ficționalizare”, „artisticizare”, căci „nu e un documentar!”. Da, nu e. În schimb e melodramă de doi bani, vârâtă în povestire ca să crească vânzările de bilete.

Cu cât sunt mai mari eforturile naturaliste ale lui Iñárritu, care vrea să fie ursul ucigaș-urs (și nu e, nu i-au dat voie, e digital), munții-munți, copacii adevărați, zăpada așijderea, să vedem organe pline de sânge mușcate cu sete de oameni și săgeata indiană intrându-i albului între ochi, în prim-plan, cu atât relațiile interumane în acest film sunt mai clișeice și artificiale: anglo-saxonul cel bun căsătorit cu o femeie piele-roșie, anglo-saxonul malefic pedepsit de indienii cei buni, înfruntarea finală unu la unu etc. Plus niscai voice over cu recitări din lirica indienilor Pawnee în momentele „poetice”, plus secvențe onirice în care moarta nativ americană levitează la orizontală. Mi-a fost dat să aud, ține-mă, Doamne, că „Dom`le, e mare Iñárritu, e Tarkovsky, ce să mai...”. I-aș spune bipedului care a articulat asta că tânăra soție din „Oglinda” lui Tarkovsky doarme în aer pe spate, în vreme ce consoarta lui Hugh Glass o face pă burtă, dom`le.

Dar avem, ce-i drept, și un plagiat vizual sută la sută, copacii înalți și subțiri filmați în neștire de jos în sus, „din groapă”, imagine luată din Terrence Malick, „The Thin Red Line” sau Denys Arcand, „Les Invasions Barbares”.

Ca să nu mai vorbesc de muzica „Revenelii”, tautologic-educativă, cam ca în filmele românești din anii `50: se apropie pe deal indienii, călări, periculoși, cu tomahawkuri – bamm, bamm, bamm-babamm, eroul Glass o ia la fugă din varii motive – tîm, tîm, tam, tam, tîm, tîm, tam, tam, apoi are viziuni ale fostei sale căsnicii interrasiale fericite, în vreme ce degeră: u, uu, uuu, uu-u, ș.a.m.d.

Singurul lucru bun din film e Răul, interpretat remarcabil de Tom Hardy.

Mi-e lehamite să mai pomenesc de faptul că după ce înoată într-un râu printre ghețuri, îmbrăcat în piei și blănuri, DiCaprio iese la mal și își vede mai departe de fizicații (altceva nici nu prea are ce să joace) fără să se transforme în statuie – o gospodină cinstită i-ar da în cap regizorului cu rufele întinse iarna pe frânghie. Sau calul care galopează de-a dreptul în râpă, căzând ca o ghiulea: orice bidiviu din lumea asta frânează brusc în fața unei gropi sau unui obstacol de netrecut, aruncându-și, eventual, călărețul peste cap, domnule regizor...

N-are rost. Pentru că întrebarea principală sună așa: cine e, de fapt, Alejandro González Iñárritu? Cineastul de mare finețe, debordând de idei cinematografice memorabile, de umor și metafizică bine strunită din „Birdman”-ul de acum un an? Sau confecționerul acestui gablonț hemoragic-hivernal, hollywoodian în cel mai de jos sens al cuvântului?

Să nu fie cumva o coincidență de nume.

P.S.

Dacă ați fost la „The Revenant”, vă rog să vedeți și „Man in the Wilderness”, ecranizarea din 1971 a aceleiași legende a lui Hugh Glass, în regia lui Richard C. Sarafian, cu Richard Harris și John Huston. O să vă mai dregeți.

Probabil multe din ce cele ce le-ai spus sunt adevarate. Nu te pot contrazice nici daca as vrea, deoarece nu am nici atata experienta cinematografica, nici varsta mai mult ca sigur.



P.S.: Multumesc pentru recomandare :)

ah, sper ca-i multumesti lui ctp pentru recomandare, fiindca recenzia ii apartine tot lui, asa cum am spus..

Ultimul film vazut
 

Ultimul film vazut este jupiter ascending care mi sa parut slab,adica nu e la cea ce ma asteptam eu sa fie.

Aseara am adormit la “MacBeth” #-o , cu tot cu Fassbender si cu imaginile super faine pe care le are filmul.Limbajul lui Shakespeare m-a dat gata.Si nu in sensul bun.Versetele mi-au hurducait prin creieri vreun sfert de ora,dupa care am atipit.

“The Revenant” – Cel mai sexy rol al lui Di Caprio ! :x
Sa-i dea odata Oscarul acela, ca-i strigator la cer: daca nici lupta corp la corp cu grizzly nu e de ajuns, nu stiu ce i se mai poate pretinde acestui om.
Inarritu a facut exact ce trebuie pentru un film popular, adica a imbracat istoria autentica intr-un basm (filmat wow), in care spectatorul abia asteapta deznodamantul bine cunoscut.Daca nu-l macelarea Leo pe Fitzgerald, o faceam eu.
Dincolo de forta de supravietuire despre care vorbeste, povestea lui Hugh Glass ne reda increderea in dreptatea universala si aici e tot schepsisul si motivul pentru care forma nu impieteaza asupra esentei.

“The Danish Girl” – Plat, si pe ansamblu anost.Finalul mai salveaza ceva,pentru ca sfarsitul povestii te intristeaza,insa doar cu ochii aceia de Sandy Bell,vesnic inlacrimati, Eddie Redmayne nu reuseste sa faca un personaj. Alicia Vikander e una din frumusetile momentului.

“ Room” – Parul ca matasea si limbajul ingrijit ale pustiului mi-au lezat putin bunul simt.Nici un copil crescut in captivitate nu poate arata asa,dar trecem peste,ca nu asta conteaza.
Subiect puternic,care nu a putut fi distrus de nota de sentimentalism dulceag a filmului.Relatia mama-fiu,penduland intre dependenta-intimidate-sustinere( povestea din inside) si desprindere-separare-autonomie(partea a doua), e bine redata.
Foarte interesanta,desi in plan secund - prezenta prin absenta a lumii.
Faza preferata : cea cu soricelul in camera,urmata apoi in oglinda, de cea cu cainele,afara.
Votez cu Brie Larson pentru cel mai bun rol feminin,desi n-am vazut-o inca pe Blanchette in “Carol”. Rampling pierde din considerente de scenariu (pacat de prestatia ei, toata tevatura cu “obsesia vechii iubiri”, din “45 Years” e apa de ploaie)

“Love” - Nu stiu despre ce se vrea a fi filmul asta, dar am rabdat sa ma uit o ora la el( pe parcursul a doua zile) si l-am abandonat. Boring!

In fine ,”Mustang” – Un deliciu, cap coada.
Tot ce vezi te umple,asa, de un sentiment de tandrete fata de viata.:)
Secventa cu fetele urland la meci si femeia care a lasat tot satul fara curent, sa nu descopere nelegiuirea lor barbatii aflati in fata televizoarelor, e de-men-tiala !

sa stii ca pe la jumatatea lui, nici mie nu prea imi era clar, desi, dupa atata efort depus de actori pentru a ne face sa pricepem, ar trebui sa fie lesne de inteles.si totusi...ce-i cu filmul asta? exact asa m-am intrebat si eu si nu stiu daca am gasit vreun raspuns care sa corespunda realitatii, fiindca ar fi prea simplu sa-l incadrezi doar la xxx, mai ales daca nu ai deloc idee despre stilul lui Gaspar Noe, asa ca, avand norocul sa vad inaintea lui Love, Enter the Void, imi dau seama ca Noe are conturat un domeniu in care exceleaza si delimitat, un teren pe care se simte in largul lui:sexul.
aparent, suntem tentati sa consideram ca Noe a sarit de data aceasta gardul, intinzand prea mult registrul interpretativ in interioare micute si dezordonate, unde, protagonistii, isi consuma fara nici un fel de inhibitii, relatia de iubire bazata pe dorinta de a experimenta sexual cat se poate de intens si de mult. este un efort demn de apreciat din partea actorilor, mai ales al actorului, care, din punctul meu de vedere, si-a depasit partenera la capitolul transmis senzatii. chestia asta mi s-a parut un pic iesita din cliseu, fiindca, de regula, in filmele erotice, femeia este aceea in jurul careia pluteste senzualitatea si erotismul, insa, in Love, barbatul mi s-a parut a avea aceasta calitate inaintea femeii. si pana la urma....Love?poate as gresi daca as spune ca este un maraton sexual impotriva conventionalismului care domina relatiile de iubire, dar mie asa mi-a dat de inteles, mai ales ca, drama, punctul culminant, destramarea acestei epuizari fizice, s-a produs tocmai din cauza unui motiv care tine de conventionalism, de moralitate.

Buna,rvn:)

Tu ai abordat mai serios filmul, spre deosebire de mine care mi-am bagat doar putin nasul,sa vad ce si cum.Probabil principalul motiv din cauza caruia l-am ratat a fost lipsa reala de curiozitate M-am prins eu ca se petrece un soi de drama pe-acolo:drog,obsesie,psihoza,dar totul era atat de incoerent si innecat in pacla, ca am zis pas.


Interesant:) ,e de dezvoltat ideea.

"Une nouvelle amie" -ultimul ozon.
cu "Jeune et jolie", inca proaspat in memorie, am decis ca este momentul pentru noua prietena, fiindca cineva drag, mi-a dat impulsul necesar. clar, francezul, stie sa-si aleaga actorii! si mai clar pentru mine este stilul sau inconfundabil cu care trateaza subiectul sexualitatii umane. diversitatea de preferinte, de situatii, de raporturi intre oameni este atat de larga, incat, asistam neincrezatori, uneori, extaziati sau patrunsi, alteori, la felul cum trateaza Francois Ozon, fiecare dintre povestile sale. umorul este de cele mai multe ori cel care transforma si indulceste melodrama, iar personajele, capabile sa-si exteriorizeze fara menajamente, apetentele sexuale, se complac in situatii care nasc controverse sau care par neverosimile pentru cei care sunt prinsi in rutina plicticoasa a curgerii vietii.
"Une nouvelle amie" trateaza cu multa eleganta preferinte sexuale care, inca nu sunt acceptate in totalitate de societate. filmul incanta si cucereste, nu pentru ca un asemenea subiect este un motiv sufient pentru a-l urmari, ci, datorita reactiilor pe care le au personajele, datorita descoperirii propriei identitati sexuale si bucuriei cu care si-o impartasesc, deasupra acelor complezente uzuale. situatiile comice, dar si momentele dramatice se imbina sublim. Anais Demoustier este incredibil de sexy, chiar daca nu este o frumusete rapitoare. aparitiile ei in tinute masculine ii accentueaza atat de frumos feminitatea, sexualitatea, incat, senzatiile transmise catre spectator sunt cat se poate de reale. incitant, nebulos si deloc previzibil, jocul erotic dintre cei doi actori, accentueaza si mai mult stilul rafinat al lui Ozon, atunci cand vine vorba de tratarea sexualitatii din perspectiva unui intelectual. mi-a placut foarte mult, fiindca filmul ne indeamna cumva sa nu mai avem retineri in a ne exprima fatis preferintele sexuale, practic cele mai profunde si intime secrete umane, fara pic de vulgaritate, doar cu emotie, simplitate si multa, multa naturalete.

rvn,ca de obicei,ai punctat minunat :)

Si eu am gasit excelent acest nouveau Ozon,care pe mine m-a surprins cu atat mai mult cu cat “Dans la maison”(singurul vizionat anterior), nu imi spusese prea mult.
In sfarsit, un film care trateaza super-delectabil un subiect (inca) inconfortabil, altfel in mare trend.Uite ca se poate vorbi despre travestiti fara melodrama, fara sa obligi spectatorul sa sufere,sa compatimeasca, sau sa inghita obisnuita lectie cu “acceptarea diferentelor”,bla-bla.
Romain Duris te face al lui,de fapt “a ei”( o prefer pe Virginia lui David) cat ai zice peste,astfel incat traiesti povestea intru totul din perspectiva lui Claire( da,Anais Demoustie e perfecta in rol).
Eu vazut in relatia dintre cei doi mai mult un melanj de afectiune si intelegere,acea intelegere care-o deschide pe Claire spre Virginia si care o face,sau le face,atat de fericite.O fericire care nu se concretizeaza in pat,ci in evadarea din rutina,in magazine,in miracolul faptelor marunte ,in povestile pe care si le impartasesc, in intimitate emotionala.In solidaritate.In acel “ensemble c’est tout”,cum spun francezii.
Turnura erotica din final e ca un ultimul condiment, “ surpriza” pe care scenariul o rezolva cu arta si cu o nota de bon vivant, absolut molipsitoare.

eu am vazut 5 sau 6 dintre filmele lui (incluzandu-l si pe acesta) si in fiecare dintre ele am gasit povesti surprinzatoare, personaje complexe care incearca sa-si descopere identitatea sexuala, sa experimenteze in tot felul de conjuncturi, de situatii, pe care viata le aduce la indemana. Ozon are mereu mintea deschisa spre partea moderna, spre intelegerea sexualitatii mai putin din perspectiva moralitatii si mai mult din perspectiva propriului eu, adica al personajelor sale, al emotiilor si sentimentelor pe care ele le traiesc, in contextul in care este greu sa relationezi stabil si profund intr-un mod delicat,acceptat si de altii.
si sa stii ca "Dans la maison" m-a distrat mult, fiindca imi place cand si profesorii primesc lectii. si-acolo avem de-a face cu personaje interesante, intr-un fel, asezate tot in triunghi, ca si in "Une nouvelle amie". ei bine, geometria poate deveni plina de farmec ,atunci cand unghiurile din care privesti iti o ofera o perspectiva mult mai blanda, mai deschisa spre acceptare, fara prejudecati.

Delta (2008)

E un film maghiar cu o poveste moderna (unde se considera ca nimeni nu mai e normal) ce se desfasoara in Delta Dunarii.
Retineti, va rog, in acest film nu este vorba de un caz de incest! Cei doi actori principali nu sunt frati! :)
Delta Dunarii este magnifica, un loc unic!
Si apropo, mai stie cineva daca sunt filme romanesti noi, artistice, nu documentare, cu desfasurare in Delta? Multumesc anticipat!

The Wailing

In sfarsit! Dupa ani de zile, cinematografia coreeana produce din nou un film extraordinar. Acum nu pot desigur sa zic ca am vazut toate filmele coreene recente, dar am vazut destule si The Wailing e in alta sfera.

Doua lucruri am apreciat in mod deosebit la filmul asta: originalitatea si modul in care mentine suspansul. E dovada vie a faptului ca poti face arta fara sa fii pretios sau plicticos, adresandu-te unei audiente largi. Desi e greu de incadrat intr-un gen, it's safe to say ca nu e recomandat celor care nu suporta horror-ul, cam la fiecare cinci minute cineva ori moare, ori sufera vatamari considerabile. In mod remarcabil insa visceralitatea se impleteste cu o poveste inteligent construita, practic imposibil de prezis si care nu iti ofera raspunsurile pe tava nici la final. Atmosfera e fantastica la propriu si la figurat, iar din punct de vedere a regiei sau a jocului actorilor totul e impecabil. Singurul lucru care il impiedica sa fie o capodopera e faptul ca nu are mai multa substanta reala, ca mesajul nu e suficient de puternic - dar in fata lucrurilor extraordinare care ii reusesc, e greu sa-i reprosezi prea mult asta. Mi-a amintit de ce iubesc filmele si in mod special pe cele asiatice.

Cel mai tare film !

Sono

............................Tag
:-$





=((