Sergiu Nicolaescu: “Trebuie să recunosc că există asemănări între mine şi Carol I”

Cu ocazia dublei lansări a docu-dramei sale “Carol I”, în cinema şi pe DVD, din acest weekend, Sergiu Nicolaescu a vorbit pentru Cotidianul despre revoluţie şi despre Columna traiană, despre cum omoară culorile şi despre cum e să-l joace pe rege având aceeaşi vârstă ca monarhul în anul morţii lui.

De ce aţi optat pentru o docu-dramă în locul unui documentar (“Carol I” a câştigat concursul de proiecte de la Centrul Naţional al Cinematografiei la secţiunea documentar - n.r.)?

Subiectul era prea vast, ridica multe probleme.... Într-un documentar bagi mai puţin sentimentalism şi eşti obligat să mergi mai mult pe documente. Or, Carol I avea atât de multe lucruri că nu puteau fi cuprinse decât în minimum o oră, ca să prinzi povestea lui din ’66 şi terminând cu 1914, când moare. A apucat la viaţa lui trei războaie, o revoluţie şi două revolte, deci şase evenimente extrem de importante. Şi-a dat de trei ori demisia, sunt lucruri care nu pot fi excluse. Apoi a fost ideea de docu-dramă pe care eu am abordat-o altfel. Nu e un amestec de figuranţi care se mişcă, cum am văzut în filmele străine. Eu am actori foarte buni care joacă bine. Cât despre Carol I, în 1977 l-am jucat chiar când aveam vârsta pe care o avusese el în timpul războiului din 1877; iar acum îl joc având vârsta morţii lui. Era o ocazie aproape unică în cinematografia mondială, să joc acelaşi rol la o diferenţă de 30 de ani.

Apropo de filme despre război aţi văzut “Restul e tăcere” de Nae Caranfil?

Da, l-am văzut. E un mod de a privi istoria, original, binişor făcut. Nu cred că el face parte din noua generaţie, are o anumită vârstă... Abordează 77-le şi încearcă să se descurce cu figuraţie şi cu militari. Ca orice nou artist care intră într-un film pe fundal istoric, se lasă influenţat de documentarea făcută privind costumele. Îmi amintesc că în 1977 Manole Marcus trebuia să facă filmul respectiv după un scenariu de Titus Popovici. Avea decorurile, costumele, tot.
Apoi s-a schimbat Dumitru Popescu şi Corneliu Burtică mi-a propus mie să regizez. Eu am zis: “Dacă îmi cereţi să fac un film fără regele Carol, fără Kogălniceanu, cum mi-aţi făcut la filmul despre 23 August - la care nu tu Mihai, nu tu Pătrăşcanu -, nu se poate face!”. Iar el mi-a zis că e Carol şi că ar vrea să-l joc. I-am atras atenţia că, dacă mai şi joc, va avea probleme. În două săptămâni am scris scenariul, însă, când am intrat în magazia de costume, parcă m-a lovit cineva cu un copac în cap, culorile erau îngrozitoare! Prima mea meserie a fost cea de pictor şi am un gust al culorii ca orice om de specialitate, s-a văzut asta din “Dacii” şi “Mihai Viteazul”, nu mai spun după. Eu, în primul rând şi în primul rând, omor culorile: le elimin pe cele violente şi pe cele foarte calde ca să obţin imaginea pe care mi-o doresc. Un exemplu: ăştia aveau pantaloni albi, haina roşie. Eu am zis nu, facem toate costumele gri. Nu văzusem tabloul lui Grigorescu, l-am văzut abia după pe cel care este la Ministerul Apărării Naţionale şi parcă era cu figuranţii mei! Exact soldatul pe care l-am avut eu!

La “Dacii” aţi întâmpinat probleme cu costumele?

M-am dus la Roma, la Columna traiană, şi am desenat vreo zece costume de daci după ea. La Bucureşti i le-am dat pictoriţei de costume. Aveau pânză din in, necolorată, la dispoziţie. Când am văzut costumele, am rămas cel puţin trăsnit: arătau ca nişte mexicani, le lipsea doar pălăria! Era clar că aşa arătau, dar pot eu să îi arăt aşa? Am stat, m-am gândit la ce m-a şocat pe mine. Eu nu observasem că e colorată Columna traiană, că era din piatră. Aşa că i-am zis costumierei să le facă pe toate de culoarea pietrei. Când te apuci de un film, trebuie să judeci toate lucrurile, nu sunt toţi obişnuiţi să facă asta, dar eu sunt, acum şi fără să-mi dau seama. Când ai pantaloni albi şi jachetă roşie, ce poate să iasă? E adevărat că Nae Caranfil, ca un băiat deştept şi cu talent ce e, a luat-o puţin în glumă şi a glumit chiar şi în personaj. Carolul lui n-are nici o legătură cu Carol I. O namilă de 1,88 metri, cât are actorul lui... Bine, şi eu sunt prea înalt pentru Carol, dar, ia uitaţi, am figura şi gura lui (se întoarce din profil- n.r.), mi-a spus-o şi Corneliu Burtică, că semănam.

El a avut probleme când l-aţi jucat prima dată pe Carol?

Da, a avut, dar nu mi le-a spus niciodată. Dar eu le ştiam. Pe urmă a fost schimbat din funcţie. M-am întâlnit cu el la revoluţie, la Ploieşti, unde se mutase. I-am spus: “Îmi pare rău, dar aţi fost trimis de partid. Ne mai vedem”. Nu aveam cum să facem o revoluţie cu activişti de partid. M-a înţeles, s-a retras imediat şi acum îmi pare sincer rău. Că sunt mulţi activişti de partid care sunt azi în funcţii... La el măcar ştiam că făcusem ceva foarte curajos. La noul Carol n-am avut probleme cu costumele, el însuşi se îmbrăca într-un costum negru sau bleumarin închis. El nu se lăsa dus de val, era foarte sobru; chiar aş putea spune că pentru un tânăr de 27 ani - cât avea când a venit în România - era demodat. Avea parcă mereu acelaşi costum, pentru că întotdeauna se îmbrăca militar. Trebuie să recunosc că există nişte asemănări între el şi mine: amândoi suntem berbeci, considerăm că munca e mai importantă decât orice, o mâncăm pe pâine şi unul, şi celălalt. Amândoi suntem duri cu colaboratorii noştri, foarte duri, dar drepţi, amândoi am realizat ceva, sigur păstrând proporţiile: eu sunt un regizor, el era un rege. Însă şi eu am făcut ceva ce sigur nu mai face nimeni în România. Pentru că nici unul din generaţia nouă nu-mi dovedeşte că ar vrea să facă 77 de filme, cum am făcut eu. Tinerii regizori au foarte mari pauze pentru că deschid restaurante şi aşa mai departe. Nu sunt înnebuniţi după film.
Eu am fost înnebunit după film şi aşa am şi rămas. E şi un scop succesul, dar nu oricum. Succesul pe care îl obţineam în urma patriotismului pe care li-l transmiteam lor. “Dacii” a fost primul film naţionalist apărut după ’47; nici în literatură n-a existat un film gen “Dacii”, care arăta cum se revoltă personajele împotriva ocupaţiei. Pe care eu am trăit-o din plin: din ’47, când aveam 16 ani, până în ’89, când mi-am împlinit misiunea. Nu că am participat la revoluţie, ci am fost unul dintre primii care au participat. Şi care am împins oamenii, pentru că eram cunoscut, de-aia am câştigat eu popularitate. Prin popularitatea pe care o aveam, treceam pe oriunde, armată, ofiţeri, fără să mă oprească. Aveam un fel de permis de liberă trecere, aşa am şi făcut ce am făcut. Iar când am zis “Veniţi cu mine!”, a venit o fabrică întreagă.

pai?
cat sa scrii la un scenariu cu tema istorica, documentat si bine articulat?
:-/

aceeasi bascalie de rahat.
ia si scrie tu un scenariu.

Meseria ta e riscul, keep? Esti cascador?

Argumenteaza-ti atacul, pentru ca din nou ai o pozitie foarte confuza - ca de obicei:
sustii ca se poate scrie un scenariu de film istoric in doua saptamani? Sau sustii ca un scenariu se scrie foarte greu si de aia ma indemni sa scriu si eu unul, ca sa vad ce dificil e? Atunci inseamna ca esti de parere si tu ca nu se poate scrie in 2 saptamani. Si tot asa.
Sau un pahar de Johnny caruia cu mandrie ii porti sloganul ti-a dat ghes sa ma ataci asa, absolut gratuit si fara de-nteles?

Din mesajul tau anterior se cam intelege ca un scenariu se scrie usor, ca nici nu avea nevoie de mai mult de doua saptamani. Cel putin asa mi se pare mie... si probabil asa i s-a parut si lui keep.

daca ar fi asa, daca ar fi luat ad-literam, unde ar fi atunci bascalia acuzata?

vanezi fiecare cuvant al unor regizori pentru a gasi motiv de bascalie.
cum zice ceva sergiu nicolaescu sau altcineva din grupul celor considerati niste nulitati, ii si cauti un motiv de care sa va legati.
bascalie cu orice pret, pe orice subiect.
esti ca un activist care cauta sa denigreze pe absolut oricine se afla in "tabara adversa".

Cand spui "motiv de care sa va legati" te adresezi cui? Criticilor "grupului celor considerati niste nulitati"?
Esti bine? :-/
Eu doar am scos in evidenta o aberatie spusa de nicolaescu. N-am voie? Nu trebuie taxate asemenea afirmatii? Daca o spunea oricine din "tabara" - cum iti place tie sa imparti lumea asta a facatorilor de filme - tinerilor, la fel o taxam, fii linistit. Obsesia cu taberele o ai tu. Iti arogi o pozitie neutra, nici laie nici balaie, crezand ca asta te innobileaza. Si ajungi sa aperi niste cauze aberante (cum ar fi asta cu scenariul scris in doua saptamani). O faci pe mama ranitilor?

Nu-mi place sa port dialog cu tine, ma trage in jos. Trebuie sa-ti explic fiecare cuvant ce inseamna. Si parca incheiasesi si tu dialogul cu mine, nu? Imi puneam sperante in asta.
Cat despre jignirile pe care mi le aduci - ce se intampla, o faci pe eroul? Stii doar ca esti un plangacios, de ce o cauti cu lumanarea? Inceteaza!
Scrie-ti replicile la "mostre de imbecilitate", acolo se potrivesc cel mai bine.

=))

Stii ce? Nici nu o sa ma obosesc sa-ti raspund pe masura. O sa te ignor de-acum inainte.
Mănâncă cât pofteşti.
"Life's too short to waste on you."

Ai o obsesie cu mancatul de rahat.
Ba chiar ai pus si pe forum un rahat aburind.
De la aceasta greata si aroganta pe care o vad la indivizi ca tine, renunt la "calitatea" de moderator la Atelierul de scenaristica.
Nu mai vreau sa ma ocup de nimic pe forumul asta.
Pit, daca citesti pe aici, ia masurile necesare, in sensul scoaterii mele de pe pozitia de moderator.
Nu pot avea aceasta postura pe un forum orientat clar catre criticarea impinsa la absurd a unor regizori, un forum partizan, dezechilibrat, in care gura mare o au activisti pupincuristi precum halebardul.
Toate bune!

te citez doar asa, ca sa nu se piarda, ca vad ca ai obiceiul sa-ti stergi mesajele.
esti penibil.

Sergiu Nicolaescu: Voi face filme până mor

Regizorul Sergiu Nicolaescu a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că va face filme până în ultima clipă a vieţii sale. Sergiu Nicolaescu a mai povestit care au fost etapele proiectului "Carol I", cum s-a simţit să joace rolul "întemeietorului României moderne" pentru a doua oară şi ce modificări doreşte să aducă la Legea cinematografiei, pentru a face din producţia de film românesc un domeniu profitabil.

Reporter : Pentru "Carol I" v-aţi documentat timp de doi ani. Povestiţi-mi cum a decurs documentarea şi realizarea proiectului.

Sergiu Nicolaescu : Despre Carol I ştiam nişte lucruri, pentru că am mai făcut un film despre el, în 1977, "Pentru patrie". Deci documentarea era în mare parte făcută. Nu am făcut altceva decât să recitesc nişte cărţi, cu oameni ai vremii care au scris despre el şi despre rolul jucat de el în crearea României moderne, care este crearea României Mari în ultimă instanţă. El a fost premergătorul acestei Românii Mari. Ferdinand era mult mai slab decât el, (dar, n.r.), prin faptul că a trăit, Ferdinand a dus mai departe ceea ce Carol I putea şi reuşea să facă. Documentaţia a durat destul de mult. Am avut istorici care m-au ajutat... pe Dan Berindei şi Emil Slotea, care mi-a fost coscenarist. Suntem bine documentaţi şi bine clădiţi pe ceea ce dorim să facem.

Reporter: Cât de mult este documentar şi cât de mult este ficţiune în această producţie?

Sergiu Nicolaescu: Nu vă pot spune cât de mult, pentru că ficţiunea este aproape tot timpul, pentru că suntem toţi actori. Folosesc şi mult documentar. Folosesc nişte documente ale vremii, nişte filmări ale vremii, începutul Primul Război Mondial şi folosesc şi ceea ce am tras eu în perioada respectivă - în '77 (la filmările pentru producţia "Pentru patrie", n.r.). Am folosit materiale, dar, în sine, filmul este un film de ficţiune.

Reporter: Cât de mult v-a ajutat pe dumneavoastră, în construirea personajului, faptul că aţi mai jucat o dată rolul lui Carol I, în "Pentru patrie"?

Sergiu Nicolaescu: Nu a fost greu deloc, pentru că şi eu am înaintat în vârstă, aşa cum şi Carol a înaintat în vârstă. E o potriveală aproape de necrezut ca să fac la 40 şi ceva de ani şi la 75 de ani perioada morţii lui şi moartea lui. Ce am adăugat... anii.

Reporter: Ce lucruri noi aţi aflat acum despre Carol I, pregătind filmul?

Sergiu Nicolaescu: L-am cunoscut mai bine, pentru că l-am pătruns mai mult şi l-am înţeles mai bine la bătrâneţe, datorită vârstei pe care o aveam şi eu, la fel. I-am înţeles durerea, pentru că avea în sufletul lui o durere. El, dacă trăia, ar fi acceptat propunerea făcută de poporul român, neamul nostru de români, aşa cum a acceptat şi neutralitatea în perioada în care s-a întâlnit cu Consiliul de Coroană. Sigur că există o legendă... ba că a fost otrăvit, ba că s-a sinucis. Nu. Nu cred în aceste lucruri şi nu am avut nici cea mai mică bănuială în direcţia respectivă. Ideea sinuciderii o sugerez şi eu în film. La un moment dat, deschide un sertar şi în sertar e un revolver, dar îl lasă acolo şi pleacă. Deci era doar un gând pe care sigur şi l-a pus. În fond, cred că, în ultimă instanţă, ce a făcut el, a deschis geamurile, el fiind foarte bolnav, şi şi-a agravat situaţia. Am mers pe această variantă pe care mi-au spus-o nişte oameni care fac parte din familiile celor care serveau în palat la Sinaia. Câţiva mi-au spus că el a căutat să rămână singur, a deschis geamurile şi au fost găsite geamurile deschise în clipa în care a intrat Elisabeta dimineaţa (...) geamurile erau larg deschise. Îşi dorea moartea, e clar că îşi dorea moartea. Era ca o eliberare înainte ca să devină trădătorul neamului din care se trăgea, de fapt, el fiind german, neamţ cum îi zicem noi, românii. A avut o imensă calitate pe care o dau cei din această naţiune, oameni foarte serioşi. Era un om extraordinar de serios, de constructiv, de bun organizator. A vrut să evite compromisurile. A fost impecabil ca rege. Şi în viaţa personală a mai făcut greşeli. Singurul lui păcat a fost, fără doar sau poate, 1907. 1907 este motivul pentru care a ascuns o serie de materiale.
De-abia astăzi s-au descoperit aceste materiale. S-a vorbit de 10.000 de morţi, de 13.000 de morţi. În realitate, există documente care atestă 419 morţi în timpul revoltei populare.

Reporter: Când aţi decis să jucaţi rolul lui Carol? Sau aţi scris scenariul având în gând că veţi juca dumneavoastră rolul lui Carol?

Sergiu Nicolaescu: Am avut de ales din zece subiecte câte făcusem eu pentru Realitatea. Zece subiecte docudrame. Trebuia să mi se acorde 100.000 de euro pentru fiecare film. Era totuşi un milion de euro pentru zece docudrame diferite. Am renunţat la nouă dintre ele şi am vrut să fac "Carol". De ce? Am ştiut că e o ocazie unică în cinematografie, poate în cinematografia mondială, ca să joci la 40 de ani şi la 70 de ani acelaşi rol. Era o ocazie pe care nu puteam să o pierd şi nu am pierdut-o. Am făcut film aşa cum l-am simţit, cum îl doream, cu libertatea pe care ne-o dă actualul regim. Au fost şi sunt vremuri grele. E mare lucru să faci un film în libertate.

Reporter: Cum le-aţi ales pe cele două actriţe care joacă roluri principale alături de dumneavoastră, în film?

Sergiu Nicolaescu: Pe Elisabeta am găsit-o foarte uşor, pentru că am mai făcut un film cu ea cu mulţi ani în urmă, "Wilhelm Cuceritorul", un film despre istoria Franţei şi a Angliei. O cunoşteam de atunci. Atunci era o fată de 18 ani. Există o asemănare puternică între Elisabeta şi ea. De asemenea, există o asemănare şi între Ferdinand (şi actorul care i-a interpretat rolul, n.r.). Am găsit un Ferdinand apropiat. În ceea ce mă priveşte, există şi a existat o asemănare între Regele Carol şi mine, indiferent de statură. Regina Maria... eram aproape disperat că nu o găseam. Şi, în ultima zi de încercări, a apărut soţia prietenului meu Şofron (Cristian Şofron, n.r.). Şi când am văzut-o în probe, am zis "Ea este". Şi ea a rămas. Şi e bine. Fără nicio îndoială, nu are caracterul Reginei Maria. Când spun asta, nu o fac ca o critică, pentru că, fără doar sau poate, au fost două suflete diferite în această regină. Una era o femeie care dorea să-şi trăiască viaţa şi alta era regina.

Reporter: În cinematografia românească se fac foarte puţine filme pe teme istorice, uneori pentru că se spune că filmele istorice nu se vând. Dumneavoastră sunteţi lider al încasărilor. Care este secretul? Cum puteţi face un film istoric care să aducă şi oamenii la cinema?

Sergiu Nicolaescu: "Neamul Şoimăreştilor", de exemplu - film istoric, "Tudor" - film istoric. Şi au scos mulţi spectatori la vremea respectivă. Când am apărut eu cu "Dacii", am rupt. "Dacii", de fapt, a fost o fugă de-a mea. Am vrut să fac "Traian şi Decebal", normal. Trebuia să îl facă altcineva şi a trebuit să fac alt film. Am zis: "Ultima noapte" - şi pe asta o făcea altcineva. Erau vreo 30 de regizori a cinci cincinale... asta însemna 150 de subiecte. Precis nu puteam să găsesc unul. I-am zis directorului care mă întreba: "Dacii"?. S-a uitat la mine şi a zis "Da, e liber". Aşa am făcut "Dacii". Eu am făcut un film cu ritm. Mulţi îmi spun: "Filmele dumneavoastră seamănă cu filmele americane". E ritmul vioi pe care îl dau eu în filme, subiecte pasionante, vezi "Mircea", vezi "Mihai Viteazu", vezi "Nemuritorii". Deci am făcut un număr mare de filme istorice, cred că cel mai mare număr de filme istorice făcute de un regizor român.

Reporter: În numărul de luna aceasta al unei reviste sunteţi prezentat ca fiind pe locul întâi în topul încasărilor pe care regizorii români le-au avut din filmele lor...

Sergiu Nicolaescu: Este un top destul de aproximativ (...), e adevărat că acolo (topul, n.r.) demască cum poţi, cu două filme, să ajungi la jumătatea unui regizor ca Sergiu Nicolaescu. Şi că mulţi din cei care erau trecuţi pe primele 4-5 locuri erau generaţia tânără. Şi e normal să fie aşa. Însă nu trebuie blamată generaţia care a făurit filmul românesc. Aşa cum Carol a făurit România, noi, la rândul nostru, am făurit filmul românesc. Nu poţi să arunci la gunoi un Dan Piţa, Pintilie, Daneliuc, cara sunt şi care au făcut ceva la viaţa lor. Au făcut 10-15-19 filme.

Reporter: Care este secretul pentru a avea succes la public fără să faceţi compromisuri?

Sergiu Nicolaescu: Nu trebuie să faci concesii publice. Publicul, marele public, nu trebuie să înţeleagă. Trebuie să simtă şi să iubească, să îi placă. Asta a fost regula mea Nu făceam concesii care mă duceau la un anumit vulg, la kitsch. Aşa ceva nu am făcut niciodată. Am acceptat concesii pentru ca spectatorii să iubească şi de asta am făcut filmul. Vedeţi dumneavoastră, Ce e filmul cinematografic? Dacă un regizor în faţa dumneavoastră v-ar întreba sau dacă v-ar spune că el face filme de artă şi deci nu pentru public... nu există aşa ceva într-un regim liber, "capitalist". Nu este posibil să faci o afacere, un business. Pentru că filmul nu este numai artă. E industrie şi artă. Nu e posibil ca la acest business să mergi în pierdere. Sigur că niciodată nu ştii unde să te opreşti. Dar trebuie să încerci să obţii artă, să obţii educaţie, să obţii patriotism, să ai toate aceste lucruri. La "Dacii", patriotismul din film a şocat la români şi i-a adus (în sălile de cinema, n.r.), de au făcut 14 milioane de spectatori. Am umblat la sufletul românului, la ceea ce iubea el. Şi nu numai la români, că vreau să spun că în lumea întreagă am aproape un miliard de spectatori.

Reporter: Dumneavoastră sunteţi iniţiatorul unui proiect de modificare a legii cinematografiei. Ce modificări majore aduce acest proiect?

Sergiu Nicolaescu: Eu am încercat să demonstrez că există o anomalie ca Ministerul Culturii să se ocupe de cinematografie. Radioul, Televiziunea aparţin de Parlament. Şi eu am făcut prima lege a cinematografiei, în 1980 (...) În aceste legi, am prevăzut că cinematografia ţine de Guvern, vrând să fac din ea o cinematografie independentă, în măsura în care îndeplinea toate condiţiile Uniunii Europene. Unii aduc argumentul "De ce să plecăm de la Ministerul Culturii?". În Ungaria e Ministerul Culturii, în Polonia e Ministerul Culturii, în Cehoslovacia e şi acolo - o parte. Mi-au dat aceste exemple. Dar ministerele respective au o direcţie specială care se ocupă, în care sunt nişte cineaşti. În momentul de faţă, Ministerul Culturii nu are pe nimeni. Niciun cineast nu este acolo. Şi atunci cum vreţi să conducă Ministerul Culturii nişte cineaşti fără ca să aibă nu o echipă, nu o echipă bună-bună, ci câţiva amatori? Atunci, organizăm în cadrul ministerului un studio, adică o direcţie care să se ocupe de cinematografie aşa cum se ocupă de patrimoniu, aşa cum se ocupă de muzee, de teatre şi aşa mai departe. Acolo sunt nişte profesionişti. La noi, niciun profesionist în minister. Dar ce, o să mergi la ministru de fiecare dată? Atunci, mai bine să încercăm, cu o anumită independenţă, să încercăm să ţinem de Guvern, aşa cum am mai aparţinut de două ori. Avem o experienţă de cel puţin zece ani, timp în care am ţinut de Guvernul României. Mai e un argument: în momentul de faţă, Ministerul Culturii are două studiouri cinematografice care nu respectă legea cinematografiei. Cum e posibil să dăm unui minister, care el însuşi încalcă legea cinematografiei. Cum să îi dăm cinematografia? Nu se poate. Să intrăm în nişte detalii ca să înţelegem.

Reporter: La ce studiouri vă referiţi?

Sergiu Nicolaescu: Sunt două studiouri. Nu vreau să intru în detalii, că nu vreau să supăr pe cineva. Sunt două studiouri cinematografice care nu au nimic în comun cu legea cinematografiei, care e făcută pentru toate studiourile cinematografice de pe teritoriul României. Până acuma am tăcut, dar acum nu mai pot să mai tac.

Reporter: În ceea ce priveşte regulamentul de concurs al CNC, contestat de regizorii din tânăra generaţie, ce modificări aduce noua lege?

Sergiu Nicolaescu: Am chiar propuneri revoluţionare. Concursul nu poate să fie un concurs secret. Cum pot să pun atâtea nume celebre să nu semneze când un film e recomandat de scenarist, regizor şi actor. Asta e reprezentanţa unui film. Regizorul şi actorii. Cum să îl pun pe regizor secret? Cum pot să îi dau unui regizor note? Sunt regizori cu o anume experienţă şi care au o anume celebritate. Nu poţi să le dai note. Să le dai 8 sau 7 şi să aibă unul din generaţia tânără un 9. Nu se poate. Şi atunci nu dau note. Desfiinţez şi notele şi secretul...

Reporter: Recent aţi trimis o scrisoare ministrului Culturii, prin care criticaţi acea masă rotundă prin care dumnealui spunea că doreşte să aducă împreună generaţiile din filmul românesc. Însă dumneavoastră cum aţi vedea un dialog între generaţiile filmului românesc? Credeţi că un dialog este necesar?

Sergiu Nicolaescu: Nu trebuie să creăm o întâlnire. Creez întâlnire ca să discutăm legea. Dar altfel, de ce trebuie să ne întâlnim? Credeţi că noi ne-am întâlnit vreodată de-a lungul vieţii. E adevărat Ne-am întâlnit o parte dintre noi, când am avut ocazia, să îl vedem pe Ceauşescu. Atunci au venit o serie întreagă şi şi-au spus toţi... mă rog, nu şi-au spus toţi, dar eu mi-am spus punctul de vedere şi am fost destul de curajos la vremea respectivă. Vedeţi greşeala ministrului? La început a spus 27 şi vin Mungiu, Giurgiu şi Nicolaescu. Hodoronc-tronc. De unde a ajuns la cei trei? Nu că eu aş fi fost pus ultimul. Dar, în mod normal, când te întâlneşti cu regizorii, iei o categorie de regizori, 20 de regizori, 30 de regizori, alfabetic. Nu jigneşti pe nimeni. A doua oară a schimbat doar data. Iar a treia oară a spus "facem o şedinţă publică". Publică? Cum e posibil aşa ceva? Atunci i-am trimis o scrisoare deschisă. Cum faci public? Ori cineaşti ori publică. Dacă faci publică, atunci îţi va veni tot publicul. Dacă îţi vine un milion jumate? Era o copilărie, o naivitate. Şedinţă publică.... şi au venit mai mulţi critici decât cineaşti.

Reporter: Povestiţi-mi despre următoarele dumneavoastră proiecte.

Sergiu Nicolaescu : Un proiect este "Poker", acum, în primul moment. E vorba de o comedie. Eu lupt în momentul de faţă, având şi numele creat, lupt să aduc din nou spectatorii în cinematografe. Nu pentru mine, în cinematografie. Nu pentru gloria mea. Că eu am deja. Am 133 de milioane numai de spectatori de cinema. În condiţiile astea, vreau să spun că locurile 2 şi 3 fac cât mine. Nu-mi dau importanţă, nu consider că sunt cel mai deştept, că sunt cel mai talentat, că am critica de partea mea sau nu o am de partea mea, nu îmi fac glorie din aşa ceva. Dar trebuie să o spun deschis, cinematografia înseamnă altceva şi în momentul de faţă lumea a uitat, în momentul de faţă, când nu mai există o cinematografie de stat, trebuie să creăm din filmul românesc o afacere şi să ajutăm filmul de artă. Deci, ca un producător să câştige bani, îşi câştigă banii din 3-4 filme şi pe urmă face unul cu riscul filmului de artă, care câştigă un festival, două, trei. Toate acestea trebuie să meargă împreună. Filme care să aducă bani şi filme care să mănânce bani. Eu vreau să spun că sunt singurul regizor din România, aproape singurul, care mi-am adus toţi banii, pe care mi i-a dat statul, înapoi. Toţi. Măcar unul să mai puteţi spune din generaţia nouă. Greutăţile pe care le întâmpinăm astăzi justifică scăderea de public. Nu îi condamn, dimpotrivă, îi scuz. Şi atunci am zis "hai, Nicolaescu, încearcă în ultimii ani pe care îi mai ai de trăit, adu odată spectatorii în sală pentru ca să reînceapă din nou ceea ce a fost revenirea cinematografiei în prim-plan în restul Europei. În Europa, această criză a trecut, din '70 până în '80 şi ceva. Dar astăzi, pe Champs Elysees sunt la fel de multe cinematografe cum erau acum 40 de ani. Americanii nu au avut nicio scădere. Fac 80 sau 100 de milioane, fac în două săptămâni.

Reporter: Regizorul Manoel de Oliveira a împlinit 100 de ani şi şi-a lansat cel mai recent film la Berlin. Dumneavoastră sunteţi cunoscut ca regizorul român care a făcut cele mai multe filme... Voiam să vă întreb... la 100 de ani, ce film o să faceţi?

Sergiu Nicolaescu: Nu mai vreau să trăiesc atât.

Reporter: De ce?

Sergiu Nicolaescu: Nu mai vreau. O să fac şi eu cum a făcut Carol.

Reporter: Dar filme o să faceţi?

Sergiu Nicolaescu: Filme o să fac până mor, da.

:-O

26.000 de spectatori la Supravietuitorul aduc inapoi toti banii?
Cand? Unde? Cum?
Cine stie, sa explice, pls.

Impresii despre film? Prima recenzie pe care am citit-o a apărut în Cotidianul de astăzi.

Sergiu Nicolaescu se remixează la bătrâneţe pe mulţi bani (Alexandra Olivotto)

Docudrama „Carol I - un destin pentru România”, de şi cu Sergiu Nicolaescu, nu-şi justifică bugetul: dacă n-ar fi cele cinci filme proprii din care decupează regizorul, ar fi bună de teatru tv.
La premiera peliculei „Carol I - un destin pentru România”, care a avut loc în weekend, am făcut ochii mari încă de la generic, observând că regretatul Amza Pellea făcea parte din distribuţie. Nu, nu l-a înviat pe legendarul actor, ci a inclus în noul lui lungmetraj fragmente din alte cinci filme - „Pentru patrie” (primul film în care l-a jucat pe Carol I), „Osânda”, „Ciuleandra”, „Capcana mercenarilor” şi „Ultima noapte” -, remixându-le pe fondul unor secvenţe filmate „la zi” şi al altora de arhivă. Bugetul de 377.572 de euro al peliculei - al cărei scenariu a ieşit câştigător la concursul de proiecte de la CNC la categoria Documentar - nu se justifică nicicum, căci s-au filmat puţine secvenţe: Carol I plimbându-se la Peleş cu Elisabeta, luând masa, stând în fotoliu şi având flashbackuri din filmele lui Nicolaescu, ţinând Consiliul de Coroană şi sfătuindu-se cu Brătianul jucat de Răzvan Vasilescu.
Altfel, lungmetrajul are „prezentator” care execută povestirea carierei lui Carol I, constatând că singura pată de pe CV-ul suveranului este reprimarea revoltei de la 1907. Biata Elisabeta (Marina Procopie) e blagoslovită cu replica „De ce nu ne luăm cu toţii de mâini să zburăm la ceruri, uitând de tot ce e rău pe acest pământ”, iar Andreea Măcelaru Şofron face o regina Maria de o inepţie de strigă la cer. De dragul autenticităţii, unele personaje îşi „spun” gândurile. Nicolaescu are o noţiune a docudramei perfect tăiată de realitate.

Mi-am cumparat DVD-ul si cartea. Sincer, cred ca filmul "Carol I - Un destin" este unul reusit. Mult peste "Supravietuitorul" sau "15".

Civico, fatä, de ce dai tu banii pe prostii? :( Chiar n-ai ce face cu ei? Un vecin restantier la întretinere, un maidanez bolnav la scara blocului, cersetorii cu puradei dintre Politehnica si Industriilor...?)
Asteaptä o tzârä, cä mintenas ripuieste careva bidiviu'... ästa, dividiu', si-l pune pe net. Un bob zäbavä!
(La carte renuntäm, mergem la Biblioteca Academiei si citim Iorga, Giuräscu, Djuvara si pe tata.)

of! of! Cum arata Bratianu jucat de Vasilescu? Sigur nu-si baga si nu-si scoate nimic in si din situatia mondiala?

Se pare cä pelicula e cam de trii mii patru sute cinzäsinoauä de ori mai idioatä decât mä temusem... :-S E clar, zilele astea mä duc la terapeut pentru o sesiune intensivä de fortificare psihologicä, închid ochii, m-apuc de nas si sar drept în salä!

cum de nu se intelege? filmele acelea proprii din care se auto-citeaza sunt documente istorice autentice.

http://www.timeoutbucuresti.ro/film/...-romantic.html

Un interviu destul de interesant cu maestrul Nicolaescu

Multumim, Civica! :)
Stiam interviul, dar e foarte bine cä l-ai pus si pe forum.
Ca de obicei, Bulache-Serj minte de-ngheatä apele si spune numai tâmpenii. Era senil încä de pe la "15", da' acum, vorba lui Topârceanu, s-a "prostit di tät"!
Te rog, ori de câte ori mai gäsesti din ineptiile lui, sä mai postezi. Sunt foarte relevante, ca elemente dintr-o panoramä a imbecilitätii megalomane cu complicatii de mitomanie cronicä.
De asemenea, te felicit pentru sarcasmul fin cu care simulezi admiratia - un singur exemplu: sintagma "maestrul Nicolaescu", care-i relevä esenta de chelner/frizer parvenit în stil securisto-comunistic. Contributia ta la demascarea acestei imposturi grotesti din peisajul (si asa populat de freaks) al cinematografiei românesti mostenite de pe vremea comunistilor e inestimabilä. Mai vrem!

>>Sergiu Nicolaescu, un patriot romantic

Răzvan Ţupa a discutat cu regizorul peliculei “Carol I” despre Ceauşescu, filme tămâiate şi statistică: 50 de ani de cinematografie, 54 de filme autohtone, 27 de filme străine.

Cele mai recente roluri pe care le-aţi interpretat le vedeţi mai apropiate de dumneavoastră?
Nu e adevărat. Voi faceţi o greşeală. Credeţi că jucând un rol vorbesc despre mine. Viaţa mea e mult mai interesantă decât un film. Dar nu mai pot s-o joc. Nu mai am cum s-o joc. Acum sunt un om bătrân.

Mai apropiate de perso na litatea dumneavoastră?
Poate te gândeşti la Orient Express. Dar acolo eram prinţul, şi era o ecra nizare. Deci nu era povestea mea. Mai apropiate de mine ca perso nalitate. Da! Eu nu sunt un actor. Nu am pregătire de actor. Eu sunt un interpret. Eu pot să joc doar rolurile apropiate de mine. Dar asta am jucat mereu. Comisarul Moldovan era inspirat de o rudă din familia mea. Era unchiul meu, Gheorghe Cambrea.

Când aţi început să lucraţi pentru filmul “Carol I”?
Pe Carol I l-am jucat prima dată în 1977. Erau 100 de ani de la Războiul de Independenţă şi aveam patruzeci şi ceva de ani. Acum am jucat ultimul an de viaţă al regelui, 1914. (…) Cred că este o performanţă unică în istoria cinema tografiei... să joci acelaşi rol după 40 de ani!

Cum aţi redat conflictul pe care îl trăia în acel moment?
Vreau să spun că omul Carol nu e prea departe de mine. Suntem amândoi Berbec. Carol a fost neamţ. Eu sunt neamţ în munca mea. Când am muncit în Germania eram mai al dracu’ decât nemţii. În condiţiile respective eram la fel. Fireşte, el a avut o răspundere mult mai mare, o viziune genială a viitorului, dar, trăind în Germania şi în Franţa, era firesc ca el să aducă civilizaţia necesară României.

Vedeţi asemănări?
Încă o dată! Nu îndrăznesc să fac comparaţie între viaţa şi rolul lui Carol şi viaţa mea! Vă rog, nu-mi cereţi asta, că nu o fac. (...) Eu nu sunt un om care ezit, şi acest lucru s-a văzut în tot ce am făcut. Până la vârsta asta nimeni nu poate să mă arate cu degetul. (…) Cum arată cinematograful românesc azi? (...) Acum am terminat de scris o carte. Am scris-o foarte rapid, în două săptămâni. O carte care vorbeşte şi despre problemele actuale ale cinematografiei. Cine matografia se află într-o criză foarte puternică.

După patru ani în care ministrul Iorgulescu şi-a bătut joc de ea, după o anumită neglijenţă a miniştrilor de dinainte de Iorgulescu, a apărut un nou ministru, domnul Pleaşcă, zis Paleologu, care se crede atât de deştept şi atât de atotştiutor, încât se va face de râs. Ca ministru s-a făcut de râs. În această situaţie, lucrurile s-au strâmbat. Cei din noua generaţie au zis:’ aha, e momentul nostru’!

Când zic noua generaţie nu-i pun pe toţi la un loc. Sunt unii mai răzvrătiţi, mai violenţi în limbaj. Nu sunt mai mult de 2-3... maxim patru. Dar sunt! Se afirmă, publică... prostii! Ori eu am 50 de ani de cinematografie. Ceea ce am făcut eu pentru cinematografia românească nu va mai face nimeni. Nimeni nu poate să mai facă 54 de filme. Nimeni nu poate să mai facă filmele pe care le-am făcut: Dacii, Mihai Viteazul, Pentru Patrie, Noi cei din linia întâi, Triunghiul morţii şi aşa mai departe. Ca să nu mai spun că niciun regizor român nu va face un număr de 27 de filme străine, câte am făcut eu! <<

-a cata oara repeta despre cat de formidabil e el ca joaca acelasi rol dupa 40 de ani?
-din nou comite o chestie in 2 saptamani - nu mai e un scenariu, este o carte
-iar se leaga de ministru, destul de mitocaneste
-niciun regizor nu va mai face 54 de filme? Probabil. Si probabil nici un presedinte nu va mai construi o Casa Poporului.

(1)- 2008-1977 = 31 (nu 40)
(2)- Caz real: acum vreo patru-cinci ani, îi zic unui manelist: "Vrei muzicä? Poftim: VAMA VECHE!" Zice:"Aia-i muzicä?!? Un album la doi ani? Päi Florin Salam si Adi Minune scot un album la douä säptämâni!" Q.E.D.!!!
(3)- dacä Serj e "destul" de mitocan, eu sunt "destul" de mamifer; sau vertebrat; sau pluricelular.
(4)- NICI EU N-AS FI PUTUT S-O ZIC MAI BINE!!!

Sergiu Nicolaescu: "Carol I nu a fost iubit, acum trebuie să învăţăm să-l iubim" - INTERVIU-

Regizorul Sergiu Nicolaescu a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că regele Carol I i-a fost un model în cariera de regizor. Despre "Carol I", apreciatul cineast a mărturist că a fost realizat cu o bună documentare, cu o riguroasă respectare a documentării şi cu o mare sinceritate. Sergiu Nicolaescu a mai vorbit şi despre viitorul său proiect cinematografic, comedia "Poker", după un scenariu de Adrian Lustig, dar şi despre modul în care se împleteşte cariera sa de politician cu cea de cineast.

AGERPRES: Într-o Românie în care interesul faţă de monarhie, rege sau regalitate pare a fi unul extrem de scăzut, cum vă explicaţi faptul că premiera filmului dumneavoastră, "Carol I", a umplut sala de cinema?

Sergiu Nicolaescu: Sigur că a fost premiera, iar la o premieră, întotdeauna e plină sala, dar eu cred că filmul este foarte interesant şi foarte educativ. În acelaşi timp, este un film uman, pentru că eu văd în personajul regelui un om, în primul rând. Pe mine m-a impresionat regele Carol I, în special când am cunoscut finalul vieţii lui, care a fost foarte dur şi foarte încercat. A fost un om extrem de precis, de exact şi un bun organizator. A ştiut întotdeauna ce a vrut şi a luptat pentru asta. Din punctul acesta de vedere mi-a fost un model şi mie în cariera mea de regizor, ca exemplu al unui neamţ ajuns în România.

AGERPRES: Dincolo de valoarea lui cinematografică, filmul "Carol I" are şi o evidentă valoare documentar - istorică. Care sunt acele detalii pe care orice tânăr român ar trebui să le ştie despre Carol I?

Sergiu Nicolaescu: Este un film făcut cu o bună documentare, cu o riguroasă respectare a documentării, cu nişte adevăruri spuse şi cu o mare sinceritate. O dragoste şi un respect pentru un om care şi-a sacrificat viaţa pentru datoria pe care a avut-o.

AGERPRES: S-au făcut tot felul de topuri cu cei mai iubiţi români, figura lui Carol I nu figura în fruntea clasamentului...

Sergiu Nicolaescu: Carol I nu a fost iubit drept cel mai bun român. Carol I a fost stimat pentru ceea ce făcea, respectat de contemporanii lui şi în special de oamenii cu care lucra, dar aproape nimeni nu l-a înţeles pentru că era un neamţ. El ştia una şi bună: că munca e muncă şi că rezultatele sunt întotdeauna pe măsura muncii pe care o depui. A fost foarte puţin cunoscut şi din cauza asta este un şoc când analizezi un asemenea om şi tocmai acest lucru m-a apropiat pe mine de el, pentru că şi eu, la rândul meu, îmi fac datoria întotdeauna şi aleg lucrurile cele mai grele. Desigur, păstrând tot respectul şi proporţiile respective. El a făcut România modernă. El a construit cele mai extraordinare clădiri pe care le avem în Bucureşti. A ridicat România la un grad european, la o ţară europeană, deci a fost un rege român foarte important, cel mai important rege român.

AGERPRES: Dacă ar fi să ne luăm după locul pe care îl are în paginile cărţilor de istorie, lucrurile sunt ceva mai diferite...

Sergiu Nicolaescu: Cărţile noastre de istorie sunt penibile. Era un ministru al educaţiei penibil, care făcuse cărţile alea alternative. O ruşine. Nu informa cu nimic pe tinerii care vor să cunoască trecutul, sunt însetaţi de trecut. Nu îi informa şi nu le dădea elemente care să fie digerate şi acceptate de tineret, să le facă de aşa manieră încât să fie atras tineretul spre istorie şi spre românism. Pentru că, până la urmă, despre asta este vorba, despre dragostea de ţară.

AGERPRES: Anul trecut, un alt film al dumneavoastră, "Supravieţuitorul", a adus un număr record de spectatori în sălile de cinema. V-aşteptaţi la o reacţie similară şi faţă de "Carol I"?

Sergiu Nicolaescu: Spectatorii mă iubesc pe mine. Unii nu ştiu să definească de ce mă iubesc. Mă iubesc pentru că am făcut, în primul rând, film istoric, am făcut film inspirat din istorie, niciodată nu am făcut film de dragul filmului. Niciodată nu am făcut o actualitate care să fie dispreţuită de spectator, o realitate care există, dar care nu trebuie multiplicată. Trebuie să încercăm să oprim aceste păcate ale noastre. Pentru că noi, românii, avem păcatele noastre. Începem un lucru şi până la urmă îl uităm.

AGERPRES: Păcate pe care un neamţ precum Carol I nu le avea...

Sergiu Nicolaescu: Exact. Şi atunci, din cauza asta, unii aveau un pretext să nu-l iubească, dar, de fapt, nu semănau cu el. Carol nu a fost iubit, acum trebuie să învăţăm să-l iubim.

AGERPRES: Au trecut mai bine de 30 de ani de la comedia "Nea Mărin miliardar" şi iată că, anul acesta, le pregătiţi românilor o nouă comedie, "Poker", după un scenariu de Adrian Lustig

Sergiu Nicolaescu: Încerc să aduc din nou spectatorul în sala de cinema. Sălile de cinema au dispărut, din 830 de săli au mai rămas 30 şi ceva, în condiţiile respective, dacă nu atragem spectatorul român, cinematografia română va muri. Pur şi simplu dispare. Ceea ce este un lucru foarte grav, pentru că cinematografia românească a devenit una dintre cele mai puternice cinematografii europene în anii '70 - '80.

AGERPRES: Revenind la "Poker", aţi stabilit deja distribuţia? Când încep filmările?

Sergiu Nicolaescu: Sper să înceapă filmările la 15 iunie şi în toamnă să fie premiera. Distribuţia este oarecum stabilită. Vor juca George Mihăiţă, Vladimir Găitan, Florin Piersic.

AGERPRES: Sunteţi preşedintele Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă a Senatului, funcţie care vă ocupă o mare parte din timp şi, cu toate acestea, mai aveţi destule proiecte cinematografice. În afară de "Poker", ştiu că mai aveţi în proiect şi "Candele de zăpadă", după un scenariu de Corneliu Vadim Tudor. Cum reuşiţi să lucraţi pe două "fronturi"?

Sergiu Nicolaescu: "Candele de zăpadă" este tot un film istoric, despre intervalul dintre cele două Războaie, România între cele două Războaie. Nu mă las de filme, dar în perioada în care m-am apucat de politică, trebuie să recunosc, că am făcut jumătate din filmele pe care le făceam dacă eram liber. Dar nu mi-a părut rău, pentru că, în primul rând, am participat la Revoluţie şi era obligaţia mea să continuu să fac politica Revoluţiei, a împlinirii revoluţiei. Din păcate, n-am reuşit.

Am citit si eu interviul...mult mai "mitocaneasca" mi se pare, totusi, partea legata de criticii de film...

Reacțiile criticilor la cele mai recente filme ale dumneavoastră au fost destul de acide...

Eu nu citesc critica. Poate doar dacă văd un nume care mă interesează citesc să văd ce crede. Mulți cred că sunt speriați de curent...de curentul împotriva mea și așteaptă. Să aștepte! Dar critica de azi este de căcat. Și te rog așa să scrii. Nu vorbesc de critică în general. Este inadmisibil să existe o critică de calitate atât de proastă. Există o ramură a criticii care este murdară, jegoasă.

Afirmatiile astea doua se bat cap in cap :).

Dinozaur - "Carol I"

Andrei Gorzo
Dilema Veche, mai 2009



Pe la mijlocul noului film al lui Sergiu Nicolaescu, Carol I, vine un moment în care Sergiu Nicolaescu, în rolul lui Carol I, ne informează că Războiul de Independenţă "n-a fost aşa" cum l-a descris Grigore Brezeanu în filmul său din 1912, Independenţa României, ci aşa cum l-a descris Sergiu Nicolaescu în filmul său din 1977, Pentru patrie. Chiar aşa? Chiar aşa. Chiar şi cu bărbile alea care păreau tăiate cu foarfeca din preşuri şi pături şi care ameninţau să se dezlipească de pe feţele actorilor în mijlocul discursurilor celor mai înflăcărate? Chiar şi cu ele - ce naiba, regele însuşi o spune! Contaţi pe Nicolaescu să deturneze omagierea lui Carol I înspre omagierea propriei persoane.

Filmul e o combinaţie de secvenţe turnate acum (cu el în rolul bătrînului rege, Marina Procopie în rolul Elisabetei, Răzvan Vasilescu în rolul lui Brătianu etc.) cu imagini de arhivă şi cu secvenţe din filme mai vechi de-ale lui Nicolaescu, pentru care regizorul pretinde, după cum aţi înţeles, un statut egal cu al imaginilor de arhivă: pentru el au acelaşi grad de autenticitate. Nu sînt doar secvenţe din Pentru patrie, ci şi secvenţe - tot de bătaie - din Triunghiul morţii (1998), pe care bătrînul rege al lui Nicolaescu le vede cu ochii minţii în timp ce mută nişte steguleţe pe o machetă. E clar că e un mare strateg: ce e haos pentru spectator e limpede ca lumina zilei pentru el, cum era şi pentru Stalin în filmele alea sovietice în care o singură privire aruncată de el pe hartă era de-ajuns ca să hotărască soarta unei bătălii. Dimpotrivă, nu e deloc clar dacă, în momentele acelea, regele lui Nicolaescu anticipează bătăliile de la Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz (care aveau să se dea la trei ani după moartea lui) sau dacă reconstituirile bătăliilor de la Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz, filmate de Nicolaescu pentru Triunghiul morţii, sînt folosite aici ca să ilustreze bătălia de pe Marna (în care caz nu e deloc clar ce se alege din pretenţiile lor de autenticitate). În orice caz, e greu să nu sesizezi mîndria cu care autorul îşi prezintă - din nou - vechile bătălii. E greu să n-auzi, peste vocea auctorială care-ţi spune: "Uite ce-a făcut Carol!", o voce mai puternică, tot a autorului, care-ţi spune: "Uite ce-am făcut eu!". Nicolaescu nu poate să-l omagieze pe Carol decît legîndu-i realizările de propriile lui realizări. E inutil să-i ceri lui Nicolaescu să-ţi arate ce fel de om a fost Carol şi cum anume a modernizat România. Nicolaescu nu încearcă să ajungă la Carol (ca actor, nici măcar nu încearcă să-l imite). Ce face Nicolaescu este să-l tragă pe Carol spre el, să-l coboare la nivelul lui.

Nu-i o întîmplare că ce-l atrage pe el în mod deosebit la rege (pe lîngă partea de pac-pac) e faptul că, la sfîrşitul domniei, acesta devenise un dinozaur în ochii lupilor tineri din guvern (problema era loialitatea sa faţă de Germania). Regele lui Nicolaescu e doar o altă fantezie de-a lui Nicolaescu despre sine, cum era şi prinţul lui din Orient Express (care la un moment dat se declara "un model vetust", înţelegînd prin asta că e prea mare pentru spiritele meschine ale generaţiilor mai tinere) sau comisarul lui din Supravieţuitorul (care la rîndul lui se prezenta ca un anacronism, înţelegînd prin asta că oameni de calibrul lui nu se mai fac). În fanteziile lui, el a fost întotdeauna the king - de fapt, King Kong: un uriaş care e singurul din specia sa, care, supravieţuind, a ajuns într-un timp care nu e timpul său, într-o lume care nu-l mai vrea etc. Asemenea fantezii îl împiedică pe fericitul lor prizonier să se cunoască. Îl împiedică să-i cunoască pe alţii. Îl împiedică să facă un film valabil despre un rege real. Îl împiedică să fie un artist (fie el documentarist sau ficţionar). Dacă un artist se foloseşte pe sine (experienţa sa, sentimentele sale) ca să-i înţeleagă şi pe alţii, Nicolaescu se foloseşte de alţii (de regi şi prinţi reali sau fictivi) ca să-şi poleiască ideile măgulitoare despre sine, ca să-şi pună într-o lumină nobilă propriul dinozaurism.

O face cu o stîngăcie rizibilă. Filmul se vrea un amestec de documentar şi dramă istorică, dar, în cea mai mare parte a timpului, dramatizarea nu există (scena discuţiei dintre rege şi guvern, pe tema intrării noastre în Primul Război Mondial, e o simplă lectură pe roluri dintr-un manual de istorie), iar, atunci cînd există eforturi firave în această direcţie (cum ar fi o scenă în care regele şi regina stau de vorbă la masă), mai bine n-ar exista ("Ar trebui să ne luăm cu toţii de mînă şi să zburăm la cer" - psalmodiază regina. Nu mai ţin minte ce-i răspunde regele, dar ce putea să-i răspundă? "Dă-mi şi mie sarea"? "Cum spui tu, dragă"? "Taci din gură sau chem Salvarea?" Dialogul lui Nicolaescu şi al co-scenaristului său, Emil Slotea, e pur şi simplu "nerostibil".) Filmul nu e doar lipsit de valoare artistică şi needificator ca portret al lui Carol. E "melbrooksianism" involuntar.

http://agenda.liternet.ro/articol/91...r-Carol-I.html

* * *

Reiau:


Mä omoarä tipu'...! :D :)) =)) =)) =))

Murphy la cub - "Carol I"
Un copil căzut în cap

Un copil normal se joacă de-a.
De-a hoţii şi vardiştii, de-a indienii, de-a detectivii...
De-a comisarul, de-a Andrei (prefixat sau nu cu "Căpitanul"), de-a Regele Carol I...
De-a el însuşi (adică de-a Nicolau, de-a Moruzi, de-a Moldovan redivivus... şi redivivus... şi iar redivivus...)
Un copil anormal... adică, întors cu capu-n jos... sau căzut în cap... sau dătător în mintea copiilor... nu se mai joacă de-a Regele Carol I.
Îl pune pe Regele Carol I să se joace de-a el.
Şi plonjăm în plin delir.

În aberaţia halucinantă, monstruoasă, freakish, a tot ce poate fi mai rău... A diletantismului insuportabil, a narcisismului patologic, a incoerenţei demente.
Nu e nici o taină că, în preadolescenţă, l-am adulat pe Sergiu Nicolaescu. Nici anormal nu e - eram doi copii, despărţiţi de fix treizeci de ani diferenţă. Lui îi plăcea să se joace, mie-mi plăcea cum se juca el. Mie, şi nu numai - atâtor alţi confraţi de generaţie. Pe-atunci, era proaspăt, viu, cuceritor - iar noi, naivi şi candizi, n-aveam de unde şti că mima meseria, că fura secvenţele, că baza lui profesională era deplorabil de şubredă. Ce miraţi am fost, când filmele sale au intrat într-un delin galopant! Într-o primă fază, ne-am autosugestionat şi chiar am crezut, o vreme, că "Zile fierbinţi" şi "Accident" tot mai erau bunicele... (cu atât mai mult cu cât le-a urmat tuşantul "Osânda"!) Apoi, ne-am zis că lamentabilul "Pentru Patrie", ridicolul "Nea Mărin miliardar" şi amorful "Mihail, câine de circ" erau doar nişte accidente (mai ales c-a venit suportabilul "Capcana mercenarilor" - ultimul zvâc, cântecaciul de lebădă)... Dar degradarea a continuat (n-o să le înşir aici, se ştie că toate jalonează o funest-alzheimeriană glisare spre neant), până la oribilele non-filme postdecembriste, cu coşmareştile lor conglomerate de amatorism, penibil, comic involuntar şi tragic iremediabil...
Dar, din inerţia iubirii de-acum treizeci şi cinci de ani, încă mai refuzam să accept... Nici măcar nu ştiam, se încuibase undeva în subconştient, credinţa fanatic-tălâmbă într-o posibilă scânteie din urmă... Mi-am dat seama de existenţa ei abia când am aflat de proiectul "Carol I" - şi, pradă unei naivităţi la a cărei amintire mă ia durerea de cap, mi-am spus: "Stai, dom'le, că s-ar putea să-i iasă... Uite, nu e cu acţiune, cu exterioare, cu multe personaje, se vrea o poveste de casă (mă rog, de castel), personaje puţine, relaţii clare, joc de cameră (kammerspiel, vorba neamţului), subtil, discret, delicat, intim... S-ar putea să-i reuşească...
Bou am fost.
Uitasem regula esenţială.
Când e vorba de Sergiu Nicolaescu, legile lui Murphy nu se mai aplică aşa, pur şi simplu - se aplică la pătrat... ce pătrat, la cub! Adică dacă un film se poate face prost, Sergiu o să-l facă... nu foarte prost... nu cel mai prost... ci imposibil de prost! Ce-i al lui, e-al lui!
Sigur, pelicula nu are nici un scenariu - nici nu era cazul. Sergiu voia să (se) filmeze şi atât, n-avea el nevoie să se încurce cu fleacuri. L-a pus pe unul dintre cei mai devotaţi secunzi ai lui, Emil Slotea din Buftea, să facă o listă cu ce-i de filmat - şi ca să ia şi omul un ban, i-a zis "scenariu". Lista e vraişte. Nu urmăreşte nici o logică, nici o structură, nici un fir - e o biată îngrămădeală de momente din ultimele luni de viaţă ale Regelui Carol I, amestecate brambura cu fel de fel de alte chestii - din trecut, prezent şi viitor. Pelicula se declară "documentar istoric" - Sergiu neştiind că documentarul e un gen în sine, cu regulile lui, uneori chiar mai riguroase decât ale filmului de ficţiune, nu merge să filmezi cum o da domnu', şi gata, ai documentar.
Totuşi, simţind el, Sergiu, că nu se leagă neam (ete na, "simţind", de unde-atâta? Da' trebuia să construiesc şi eu fraza cumva, nu?), ce i-a bubuit mintea? A adus un Papagal, care să povestească.
Domnilor.
Onorabili concetăţeni.
Fraţilor.
N-aţi mai văzut aşa ceva.
Deci, Papagalu.
Un antropoid în costum gri, cu o cravată de zici c-a-nnebunit Corciova (care, la drept vorbind, pe vremuri era chiar un scenograf onorabil) - o cravată cât un steag, cu nişte dâre rectangulare sângerii-electrice pe fond negru (dacă-i punea o eşarfă cu gagici goale, zău c-ar fi arătat mai decent!). Nenea ăsta, nu se ştie ce-i: profesor de istorie? Crainic? Vocea raţiunii? Şpicher? Ştecher? Şmecher?... Da, jmecher cam pare să fie - că are un joc de scenă, să-ţi baţi copiii cu basca udă: cabotin, cu complicităţi spre spectator, cu modulaţii vocale 'oaţe, sprâncenuţe săltate şi colţişoare ale gurii arcuite şugubăţ de parc-ar fi moderator la o emisiune de cancan (când el vorbeşte despre istorie!). Sergiu îl filmează d-a-mboulea, Papagalu e mai prezent în film chiar şi decât Carol (Serj nu s-a prins, că altfel îl zbura... de nu ştii ce-i aia!), şi-i enervant peste poate. Umblă prin decor, face ţup în cadru când nici cu gândul nu gândeşti (de unde şi vorba: nu ştii de unde sare Papagalu!), trăncăneşte să n-adoarmă şi, de pe la jumătatea daravelii, începe să alunge spectatorii din sală - îţi vine s-o iei la fugă numai când îl vezi că apare iar (şi încă, la modul cel mai idiot: se plimbă printre personaje ca la el acasă, a crezut Sergiu că rupe pisica-n două cu figura asta - e, de rupt, n-a rupt-o, da' cel puţin a umplut-o de sânge!)
Şi mai face o chestie drăguţă: destul de des, în timp ce personajele vorbesc, Papagalu se bagă peste ele şi vorbeşte taman simultan - când sunt din alte filme, el face voice over; când sunt tot de-aici, face şi mutră over; rezultatul e că nu se mai înţelege om cu persoană (că Mihai Orăşanu, de când e producător, a uitat cum se mixează un sound-track!). Totul atinge apogeul într-un cadru când Carol şade la birou cu-o mapă-n mână, Papagalu stă-n picioare lângă el şi vorbeşte, iar Măria Sa se uită încotrova şi dă din gură ca peştele pe uscat (încotrova nu-i nimeni).
Pe generic scrie: "Amfitronul = Cristian Moţiu". E, ce să-ţi povestesc!
Aşadar, secvenţele care chiar s-au filmat pentru acest proiect, restrânse strict la Carol şi ai lui în Peleş, sunt plate, insipide, obosite, fără conflict, fără dramatism, fără cap şi fără coadă... Sergiu-n sus şi Sergiu-n jos, Doamne cât e de frumos. Şi-o fi imaginat el că dac-a scris pe generic "documentar istoric", gata, a rezolvat-o - nu mai e nevoie nici de tensiune, nici de veridicitate, nici de intonaţie... Actorii aduşi să se prefacă oameni politici ai vremii se mişcă ţeapăn ca nişte butuci, debitează textul ca de pe prompter şi din când în când mai dau dintr-un braţ. Sărmana Maşa Procopie, care-n facultate era o actriţă excelentă, şi nici la Teatrul Ion Creangă nu face rău ce face, e pusă să îndruge ca din butoi câteva replici inepte (mă rog, ce să mai vorbim de non-emploi-ul absolut în Carmen Sylva, a cărei vârstă n-o are nici de frică - dar aici recunoaştem iar improvizaţiile lui Sergiu, un adevărat prozelit al stilului de filmare "las-că merge şi aşa", de care filmografia lui urlă, săraca). Geo Dobre, în Ferdinand, e stins ca-ntotdeauna - iar cât despre Andreea Măcelaru Şofron, folosirea ei în Principesa Maria e o adevărată blasfemie: rolul în sine n-are mai multă consistenţă decât un manechin fâţâit prin decor cale de vreo câteva secvencioare, şi tot atâtea replicuţe - în schimb, îi trage nea Serj, pe final, câteva prim-planuri holbate galeş de să stea mâţa-n coadă, semn că ea e aia, Regina Maria a României! Pe cât de adevărat e că fata are nişte ochi mari şi frumoşi, pe-atât de valabil devine că tonalitatea isterică în care sunt filmaţi îi face de-a dreptul monstruoşi!
În jur, actorime română în roluri de politichie română. Cam doar atât.
Tembelismul proiectului, însă, nu se rezumă nicidecum la cam doar atât.
Că Sergiu face talmeş-balmeş cu cadre-document din epocă, hai, mai treacă-meargă: se obişnuieşte. Dar ceea ce se-ntâmplă la un moment dat nici nu se obişnuieşte, nici nu se dezobişnuieşte - se biciuieşte cu pisica-cu-nouă-cozi, dacă mai e o brumă de dreptate pe lumea asta.
Deci, se întâmplă că Carol... scuzaţi, că-virgulă-Sergiu... vede un film. Ce film? "Independenţa României", de Brezeanu şi Popescu. Şi ce zice el? Zice că ce comic e, şi că nici pe departe n-a fost aşa!
Da' cum a fost?
Ţineţi-vă bine...
...Că-ncep secvenţele din "Pentru patrie" (întâmplător, exact filmul în care se vedea cum i se sleise lui Sergiu toată snaga superproducţiilor istorice cu bătălii). Că omul e megaloman, se ştia de mult - da' acum a atins de-a dreptul paroxismul! Faptul că imaginile nu se pupă de nici o culoare (şi la figurat, şi la propriu!), că-s nişte contratipuri grosolane, contează mai puţin - important e că Nicolaescu-n 1977 i-a dat clasă-n materie de 1988 lui Brezeanu din 1912. Restul e... "...tăcere" (de Nae Caranfil - eventual!)
Mai vin şi nişte cadre din "Osânda" (sau poate "Ciuleandra" - nu c-ar conta prea mult), cu ţărani executaţi au ralenti, în 1907, ca să ne fie clar că nici Carol nu era chiar neprihănit. Apoi, hai şi cu "Triunghiul morţii", în rolul bătăliei de pe Marna - cam la fel ca Peter Falc în rolul lui Sergiu Nicolaescu, anul trecut. Poate n-o să mă credeţi, da' Serj a lăsat chiar şi aici aruncătoarele alea de flăcări din Primul Război Mondial încă neinventate, care par să fie iubirea lui vinovată!
Şi tot aşa. Spre sfârşit, i se face iar dor de "Pentru patrie", şi mai bagă - nu c-ar mai avea vreun chichirez cronologic, sau măcar logic, da' ce, ne pierdem noi în nimicuri d-astea?

Spuneam la început că Sergiu amplifică legile lui Murphy, în sensul de a depăşi chiar şi cele mai imprevizivile, neverosimile şi de neconceput niveluri ale abisalului neghiobiei. Hibridul descris mai sus are cam toate virtuţile unei încrucişări de păduche cu bufniţă. E prea nătâng ca să te amuze, şi prea cretin ca să te enerveze. Pur şi simplu te amorţeşte. Crezusem că am cunoscut toate extremele reacţiei de respingere fiziologică, de la râsul isteric, angoasa existenţială, durerea de cap, până la crampele intestinale, mizantropia sadică şi vertijurile abulice, trecând prin "Azucena", "Şi totul era nimic", "Dincolo de America", "Ticăloşii", "Supravieţuitorul", "Legiunea străină", "Marilena" sau "O secundă de viaţă" - dar cu ocazia asta am mai experimentat una: anestezia. Spre sfârşitul celor nouăzeci de minute ale evenidementului, constatam tot mai îngrijorat că schimbul de informaţii dintre creier, măduva spinală şi extremităţi îmi intrase în recreaţie. La sfârşit, a trebuit să fac eforturi calculate şi autosugestive, ca să mă pot extrage din fotoliul multiplexului - şi să pornesc agale printr-o lume ce părea să mai aibă doar o singură şansă de supravieţuitorie: ca acest găinaţ apos să fie în sfârşit, cum spuneam mai sus, mult-aşteptatul cântecaci de lebădă.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
25-26 mai, 2009
Bucureşti, România

Masa Procopie este aceeasi cu Marina Procopie? Mi-o amintesc de mai demult de la TV si am vazut-o in film cand am facut greseala de a ma duce la Orient Expres. Mi s-a paut cea mai proasta actrita din acel film. Nu stiu cum e la teatru, nici la TV nu o mai remarcasem in mod negativ, dar in filmul acela a jucat EXECRABIL. A fost cea mai jalnica.

Da, ea e.
In facultate, era foarte bunä.

Pit, tie cum ti s-a parut interpretarea ei din Orient Expres?

Nu mä pot pronunta. Am filmul, dar l-am väzut cu ochiul atent la alte aspecte, discutându-l cu un student cäruia-i fäceam lucrarea de master. Am zärit-o pe-acolo, dar eu mä uitam mai mult la conceptia regisoralä, plasica imaginii si ritmul montajului. Oricum, îl voi revedea, ca sä-l asimilez... asa... a fond... (sau a bas fonds!)

Oricum, actorii sunt de multe feluri, inclusiv urmätoarele:
Actori foarte buni incapabili sä joace prost (Vali Uritescu, Marin Moraru, Gheorghe Dinicä, Mircea Diaconu, Toma Caragiu, Amza Pellea, Ovidiu Iuliu Moldovan).
Actori foarte buni dar susceptibili de a juca mizerabil, dacä-s prost folositi: Tom Hanks (în "C.D.V." si "Ingeri si demoni"), Maia Morgenstern (în "O secundä de viatä"), Horatiu Mäläele (în "Vine politia!"), Räzvan Vasilescu (în "Carol I",) Vlad Ivanov (în Trahanache), Robert de Niro (în "Righteous Kill").
Actori foarte buni la început, dar care se pierd pe drum (chiar si valoric-intinsec, nu doar ca prestigiu) - aici, lista e funest de lungä...

Poti sa te abtii de la raspuns, daca ati fost colegi si ti-e jena [in cazul in care imi impartasesti parerea].

Multumesc pentru îngäduintä, dar nu sunt genul - mai am fosti colegi (si prieteni) care s-au degradat, iar când a fost cazul, am spus-o (ce-i drept, cu decentä - dar färä sä-mi ascund pärerea).

Care vrei Carol, neamule?
Luati, luati, cä e pe gratis!
http://www.romaniainedit.us/showthread.php?tid=133848

n parti depe rapishare, complicat :P
te sa fie si variante mai lejere de procurare a filmului dinspre underground, torrentele .ro
tre cercetat!


in cluj filmul nu a rulat la cinema!
nu e o teraba dureroasa, dar ca questie. sau o fi rulat pe ascuns, doar pentru initiati... :D

pe torrente încă nu a apărut.
dar rapidshare e mult mai convenabil decât torrentele, unde stai la bunăvoinţa seed-erilor. dacă se plictisesc, pleacă şi te lasă cu download-ul la juma'. eu stau de 2 săptămâni cu un film (Castelul din Carpaţi) la 98.3% şi nu mişcă neam. adică mişcă. cică în vreo 3 ani o să ia şi restul de 1.7%. plus de asta pe RS nu depinde de câtă lume descarcă sau dacă au calculatoarele deschise. viteza de download depinde de viteza ta de download şi atât.
pentru rapidshare sunt programe de download, tot ce ai de făcut e să pui link-uirle şi poţi să pleci la plimbare. sau unde ai treabă.

scuze pentru off-topic

Lasä, dom'le, cä ce ne-ai spus aici e incomparabil mai on-topic (asa, în general) decât zvâcul pelicular al lui Sergiulicä. Eu, unul, care trag non-stop de pe Rapidshare, chiar am nevoie de asa ceva! Zi si mie, please!

Nu stiu daca a dat si Paul linkuri catre softuletele respective, dar ia de-aici o lista.
http://www.techmixer.com/rapidshare-...software-list/

le-am dat pe cele care sunt directe ale RS: RapidShare Manager (al 4-lea din listă, pentru cei care au cont pe RS) şi RapidShare Plus 3.1, pentru download pentru cei fără cont..

Aha, okidok. :)

Deci, dragii mosului, enjoy Carol I by Serj! =))

Apropo, conversam recent cu cineva despre "Carol", si mi-am amintit...
A fost singurul film (pânä acum), care m-a fäcut efectiv sä urlu de draci în salä.
Spre sfârsit, eram deja la capätul räbdärii - deja nu mai suportam incredibilul cumul de prostie si diletantism... Si la un moment dat când IAR a apärut papagalul äla de "Amfitrion" cabotin, nu m-am mai putut controla: spontan, am zvâcnit în scaun, scotând un "Arrgh! "X( :-& ~X(

deci nu te-ai purtat ca un gentleman! :P nu te-a dat nimeni afara?

Nu, cä äilalti doi din salä n-au rägnit, deci l-au suportat, deci nu erau gentlemeni, deci nu i-am deranjat.