"Moartea domnului Lăzărescu"

[Leonard]

surprizã: n-a fost nominalizat la Oscar

[Pitbull]

Chiar daca "Moartea domnului Lazarescu" exprima o patetica realitate romaneasca asta nu face din el o capodopera, exact cum "Libertatea" care exprima tot o realitate si reuseste sa fie cel mai de rahat ziar sau in orice caz printre cele mai de rahat.Cadrele par filmate cu camera ascunsa de o televiziune locala din provincie cu emisie de doua ore pe zi,iar sunetul zici ca e inregistrat cu reportofonul(unul de proasta calitate).Personajele sunt interpretate de actori ratati care nu ezita sa zica "DA" la orice propunere,chiar si la o reclama de detergenti.
Concluzia:Un rahat premiat tot rahat ramane!!
Concluzia ar putea suna si asa: da' mult se mai uitau unii în oglindä, când veneau de la serbarea de sfârsit de an, cu coronita pe cap!
Bäiete, n-ai priceput nimic. Pune mâna si învatä, si s-ar putea sä afli cä Fiscuteanu, Luminita Gheorghiu, Florin Zamfirescu, Doru Ana, Dana Dogaru (sa sä-i amintesc doar pe cei mai importanti) sunt printre cei mai buni actori RECUNOSCUTI ai nostri, nu ratati. Mai pune mâna si pe-o carte, ceva, si poate-ai sä pricepi si ce-i aia "stil" în cinema. Sau dacä ti-e chiar greu, räsfoieste topicul ästa; cred cä sunt sanse sä te mai dumiresti nitel.

[Bogie]

Cadrele par filmate cu camera ascunsa de o televiziune locala din provincie cu emisie de doua ore pe zi,iar sunetul zici ca e inregistrat cu reportofonul(unul de proasta calitate).

Ai vazut cumva "Idiotii" sau "Mifune's Last Song"? :?

[gionloc]

@ Bogie, Pitbull -
nu-l mai palmuiti pe bietul sade981, poate ameti saracul si, fereasca Sf. Spiridon, sa nu se transforme in 112sad-e si sa se dogma-tizeze omu' ca atunci sa vedeti predici despre corectitudine vizuala in cinema!

io zic sa-l trimiteti rapid la o dezintoxicare calitativa cu filmul Wellcome to Collinwood, sa-si ia portia de anticorpi necesari supravietuirii in jungla asta incarcata de amatori de spectacole ieftine :w00t:, a la Five'o'clock ProTV News si, pe deasupra, inregistrate pe reportofon!!!

asa ceva e inadmisibil!! :hmm:

[Pitbull]

Hehe, Gioni, cä bine zici!
Da' uite cä tace chitic - cred cä s-a-ntors la Charenton sä repete mai departe cu colegii, la "Asasinarea lui Marat" - sau, poate, "Sfârtecarea lui Dante" (...Remus Läzärescu)! :hmm:

[Alex Leo Serban]

eu nu pricep ce va strofocati atita cu tot felu de imbecili... nu v-ati lamurit ca pe forum intra si d-astia?? ce rost are sa "luminati" minti in care lumina intra pe-o parte si iese pe alta?? isn't it just a waste of time?

[Pitbull]

In asentimentu' lu' matale, A.L.S.ule, da' când îi väd, vorba "Calului din Marlboro": "Innebuneeee-eeee-eeee-eeee-eeee-eeee-eeee-eeeesc!!!"

[films4all]

Chiar vroiam sa te intreb ce e ala "Calului din Marlboro" ?? Mi-ai zis si mie de el!!
:?

[Pitbull]

Una dintre piesele mele favorite, de pe albumul "Nu am chef azi", de Vama Veche.
Ascult-o.

[Floydman]

sorry. edit. prozelitorule...

[Pitbull]

Nu, discipol. Misionar. Apostol.

[Supastar]

nu stiu cata rezonanta are metacritic.com in lumea criticii de film online pentru ca am dat peste site din greseala.
ideea era ca in topul "All-time high scores" pe locul 11 este "Death of Mr. Lazarescu, The"!!!

[christi]

Metacritic aduna la un loc cronicile aparute in ziare / reviste americane si face o medie a notelor primite de filme in aceste cronici. Lazarescu are media 91/100. Hence the high top position.
In numarul de luna asta, Film Comment, o publicatie pe care o respect, editata de Film Society of Lincoln Center, vorbeste elogios de MDL si ii ia un interviu lui Puiu. Ceea ce mie mi se pare realitate pura si dura, lor li se pare suprarealism:

'Shooting such a charged scenario in a close approximation of real time allows Puiu to convert banal material into surreal encounters, as when a doctor wanders into the admitting room and asks for a cell phone battery in order to make a call, all the while ignoring his patient whose life is inexorably ebbing away.'

[Pitbull]

In the heartrending Romanian film “The Death of Mr. Lazarescu,” the hero—known in full as Dante Remus Lazarescu—is an unregenerate but oddly lovable mess. A retired engineer who lives in Bucharest, Lazarescu (Ion Fiscuteanu) regularly drinks something called Mastropol—home-brewed alcohol that looks like liquid wood soap. His wife is dead, and he is estranged from his daughter and his sister; he lives with three smelly cats that he loves. Lazarescu is sixty-two, a tough old guy (in Bucharest, sixty-two is elderly) with a heavy chest and thick arms. By temperament, he’s independent to the point of crankiness, and sardonic in a remorseless way that suggests many campaigns and few victories. At the beginning of the film, his head is splitting, and he’s sick to his stomach. Lazarescu is largely the creator of his own problems. What is he to us? That taunting question is part of the dramatic material that Cristi Puiu, the director, who wrote the movie with Razvan Radulesco, has built into “Mr. Lazarescu.” What are the bonds—if any—that hold strangers to a dying man, especially a dying alcoholic who’s a pain in the neck?

Cristi Puiu, who is thirty-nine and has made just one other feature film, doesn’t like to rush. As he records the mood and the flow of people at work, he holds the camera at medium distance, avoiding obvious closeups, and by the end we feel that we have understood something about Romanians, about hospitals, and about dying. This understanding is the product of a special kind of irony: we know that a movie is an artifice, lasting around two hours, in which something happens; we know that Lazarescu will die. But the characters don’t know these things. They feel little of the alarm that we feel, and we want to reach into the frame and shake them by the shoulders.

A tired nurse, Mioara (Luminita Gheorghiu), arrives at Lazarescu’s apartment with an ambulance. She feels lousy herself, but, as the night goes on, she is stirred by her patient’s helplessness, and she becomes his advocate and protector. She’s only a nurse, however, and the doctors brush her aside. It’s a tough night in Bucharest (there’s been a bad bus accident), and they’re annoyed by this drunk with too many problems. They lord it over him and make multiple and confusing diagnoses, rather than taking responsibility for his treatment. Like some awkward, undeliverable package, Lazarescu gets shunted from hospital to hospital, from specialist to specialist, each more callous and vain than the last. An acrid kind of black comedy develops that has its roots, I suspect, both in twentieth-century Eastern European literature and in the long experience of dithering Communist bureaucracy. The doctors gossip, make jokes, and trade favors. (After seeing this movie, you may think better of the American threat of malpractice suits.) As they waste time, Lazarescu lapses into semi-poetic incoherence, like Lear’s fool. The doctors’ inhuman nonsense is mocked by Lazarescu’s all-too-human nonsense as he tries to hold on to some fragment of memory and desire.

It would be a mistake, I think, to read this movie as simply a satire on Romanian medicine and the lethargy of the Romanian character. Lazarescu is just a lonely man who’s going down, but we want at least a moment of recognition that a life is ending. As we watch Lazarescu’s rudely tendered drift toward extinction, our response shifts from disgust to sympathy, from bleak amusement to something like solidarity and love. Laid out, “a poor bare, forked animal,” as Lear describes himself, Lazarescu is our representative as he enters that final night. “The Death of Mr. Lazarescu,” for all its terrible matter-of-factness, produces tumultuous feelings of amazement and revolt.

by DAVID DENBY
Issue of 2006-05-01
Posted 2006-04-24

(Preluat de la Nae, Cafenea > Articolul zilei...)

[Alex Leo Serban]

kiar azi apare in dilema un 'cristi puiu reloaded', in care am facut un digest din citeva cronici americane - cea a lui denby, a lui j. hoberman din village voice, din the new york times (cea mai elogioasa) si din entertainment weekly...
iar la sf., o copita lui radu preda! u don't know wtf is r.p.? so much better!

[GBooya]

surprizã: n-a fost nominalizat la Oscar


:lol: :lol: :lol: :lol: :lol: :lol: :lol: :lol: :lol: :lol: :lol: :lol: :lol:
Asta e de departe cea mai buna gluma de pe forumul asta sau ce-am citit in vreo ora.

[Pitbull]

Mai citeste, tatä, mai citeste. Hai, cä nu doare.

[Coshava]

Indraznesc sa ma bag si eu cu un (pre-)comentariu intre cercul acesta de cunoscatori si specialisti. :)

Mie unul filmul ... de fapt nu filmul, ideea pe care s-a bazat mai degraba, mi s-a parut proasta si ea se transmite din pacate alterind per ansamblu calitatile de care da dovada filmul/regizorul/actorii etc in rest. :oops: Sper sa apuc mai pe seara sa detaliez de ce cred asta - o parere personala, nu dati cu parul.

Asa - ca niste idei razlete ... :? ... filmul mi se pare foarte "romanesc" prin abordarea propusa - ultimul cerc al Purgatoriului ( sau direct al Infernului ? ) "Dantesc" este tocmai cel al pierderii iremediabile a sanatatii ... ori in nu mai stiu ce sondaj de opinie frica de baza a romanilor a reiesit ca e cea "de boala" ( sau ca in majoritate romanii isi doreau sanatate - in functie de cum se punea intrebarea. Pe tema asta sunt interesante unele comentarii de Alina Mungiu ). E posibil sa gresesc si sa fie ceva universal valabil, dar eu unul asa am perceput-o ...

Totusi ceva m-a lasat cu o senzatie ( foarte puternica ) de confuzie si neplacere si am sa leg asta de un comentariu anterior, poate-mi clarific unele lucruri :


Toaleta pre-operatorie era de fapt toaleta mortuarä. Nu pentru masa de operatie îl spälau asistentele, ci pentru lumea cealaltä. "Gol vii în aceastä lume, omule, gol si neputincios ca un prunc o päräsesti." Domnul Läzärescu ERA MORT DEJA. Sistemul îl ucisese. În primul rând, fusese omorât moralmente.

O.k. - sistemul ii daduse "lovitura finala". Dar aici sunt doua aspecte :

1. Nu cumva dl. Lazarescu era ... "mort deja" in momentul in care incepe filmul ? Ma refer la moarte in ghilimele deoarece e vorba de moartea "sociala", infernul care este ( conform unei interpretari teologice ortodoxe citita mai demult si care mi-a placut la maxim ) singuratatea, izolarea ... etc. "Sistemul" sau cum preferati sa ziceti ii daduse deja o suita de lovituri, deja il transformase intr-un "mort viu". Probabil ca de-asta plictiseste si pare prea lungit.
Pe undeva - extrem de cinic vorbind si rog sa nu fiu inteles gresit - in cazul lui Lazarescu moartea tinde sa apara mai degraba ca o ... "izbavire". :oops:
Ar fi ca si cum ( sa fortez un pic o paralela ) din cazul unui condamnat la moarte se face un film despre drumul din "anticamera mortii" la plutonul de executie, insistindu-se 10 minute cum isi curata arma un soldat, ce bancuri porcoase spun intre ei cei din pluton etc.

2. Luind-o invers. Am incercat sa-mi imaginez, asa ca exercitiu, cum ar fi aratat un posibil happy-end la film. Si din pacate nu am putut ... si asta nu pentru ca nu-mi puteam imagina situatia in care la primul spital un doctor hotara sa-l bage pe barba lui mintenas in sala de operatie ... ;)

[Pitbull]

Foarte interesante si pertinente observatii - iar cea de la punctul 1 aduce o completare importantä modului de a întelege filmul.

[Coshava]

O.K. - am revazut inca odata ieri seara filmul si sper sa pot fi mai coerent si sa duce pina la capat enumerarea de pareri si perceptii personale. :)
Apropo - spunea cineva ( scuze ca nu am retinut numele ) ca filmul nu se mai poate viziona a doua oara. Sincer sa fiu ... abia cind l-am vizionat a doua oara asa ... molcom si in liniste acasa am prins unele faze care mi-au scapat prima data.

Din capul locului vreau sa precizez ce mi s-a parut mie unul a fi punctul forte al filmului ( probabil o sa ma mai repet de 10 ori pe parcurs, ca efectiv merita !! ) : DIALOGURILE. Incredibile. Fascinante. Un "rafinament al simplitatii si naturaletii" pur si simplu genial realizat !! Sau poate sintagma cea mai corecta ar fi "genial intretesute".
Sincer sa fiu - dupa ce dialogurile din filmele romanesti facea parte in covirsitoarea majoritate din urmatoarele categorii ( una sau mai multe deodata ) :

- sforaielile plicticoase din "filmele clasice";
- pretiozitatile cu sopirlite din "filmele disidente" de pe vremea lui nea Nae;
- replici chinuite care voiau sa mimeze dezinvoltura ( ca in seria cu comisareii lu' Nicolaescu );
- discursuri patriotico-bolovanoase din "filmele istorice";
- vulgaritati si obscenitati obositoare la kilogram da' cu iz "contestatar" :P ( ca in aberatii de filme gen "Balanta" si altele de acelasi gen realizate dupa Revolutie )

mie unul aproape ca-mi venea imposibil sa-mi imaginez un film romanesc, cu dialoguri in romana :P, care sa sune natural si nu de parca actorilor li s-ar pravali bolovani din gura. Ei bine - "Moartea Domnului Lazarescu" e exact un asemenea film !!! :love:

Felicitari !!! Pentru aspectul asta C. Puiu merita nota 11 !! :)

Asa ... bun ... sa trecem la "subiect". Sau mai exact la cei implicati. :)

Pe de-o parte "Oamenii Sistemului" ( eu cred ca ales datorita unei motivatii expuse anterior sa fie vorba de sistemul medical si, intimplator, sistemul medical romanesc ) . Pe de alta dl. Lazarescu. Undeva in fundal sau oricum colateral - dar, dupa parerea mea, cu un rol extrem de important in a marca stadiul de degradare/nivelul din purgatoriu ( :oops: ) la care ajunsese R.D.L. inca din inceputul filmului - vecinii de bloc si unii pacienti. :)

- salvare temporara, trebuie sa plec in pauza de masa acusica ... continui cind revin daca mai suportati :oops: -

[Coshava]

Sã continui. :)

Deci ... "Oamenii sistemului". Dupã mine unul e absolut ºocant ºi de admirat cât de bine reuºeºte filmul sã prezinte tipologii clasice - care probabil se întâlnesc în orice Sistem/Instituþie/etc. - fãrã a cãdea în pãcatul unei schematizãri care sã transforme complet personajele în "decoruri de carton". Fireºte - meritul este al dialogurilor :D ºi modului în care au fost aleºi actorii ºi joacã aceºtia.

1. Doctorul de la Sf. Spiridon ( parcã ãsta e primul spital ) - profesionistul biniºor frustrat de cum i-a decurs cariera pânã atunci ( mi s-a pãrut cã e cel mai în vârsta ), care rãbufneºte când are ocazia pe asistente, pe pacienþi, dar - dincolo de asta - îºi îndeplineºte menirea cu competenþã, recomandã tomografia atât de necesarã deºi pânã aunci îl bruftuluise pe Lãzãrescu.
2. Doctorul care preia urgenþele - e omul care a primit ordine clare ºi ferme ( ºi se simte bine în postura asta, de ele avea nevoie pentru a simþi cã are situaþia sub control ºi cã face faþã ), dar care - dupã momentul de descumpãnire ºi panicã iniþial - realizând ( fiind ºi presat de asistenta Mioara ) cã e vorba de un caz grav admite "excepþiile".
3. Doctoriþa de la Universitar - e persoana competentã ( realizeazã cã Lãzãrescu are nevoie de un consult neurologic ) dar care simultan ºtie ºi vrea sã îºi negocieze ºi unele mici "favoruri" în interiorul Sistemului. Apelul sãu la doctorul neurolog e o combinaþie între o cerinþã normalã ºi joaca ºtrengarã a frumoasei clasei care acceptã sã se întâlneascã cu junele-prim al liceului ... ;)
4. Doctorul neurolog - omul din sistem profesionist ºi "consacrat". Rezolvã problemele ca dintr-o doarã ºi, simultan, mai are timp sã flirteze ºi sã-ºi construiascã "reþeaua" ...
5. Doctorul operator de la tomograf - superspecialistul conºtient de propria valoare ºi care care, deºi deocamdatã izolat de specializarea sa strictã, are sentimentul unei "elite" - astfel încât îºi împarte cu deferenþã nurii, ironiile de limbaj studiate ºi acceptã sã fie "ºantajat" între ghilimele, fluturând din gene ºi împãrþind favoruri asistentelor ºi încercând sã gãseascã scurtãturi în Sistem pentru a rezolva o problemã.
6. Monica Bârlãdeanu ( asistenta ... nu mai conteazã cum :lol: ) - important e doar ( maliþios fiind ) cã poate sã adauge CV-ului sãu hollywoodian prestaþia valoroasã dintr-un film premiat la Cannes ( ºi sã furnizeze materialul pentru un afiº atrãgãtor al filmului ). :oops:
7. Doctoriþa de la Filaret - este fata care a învãþat în facultate cã examenele pot fi trecute cu bani mulþi, cãci prestanþa unui medic vine din ultimul model de Nokia ( pe care, cu nonºalanþã studiatã, îl afiºeazã ºi-l pune la dispoziþia ºefului la modul cel mai slugarnic cu putinþã :P ) combinatã cu rãceala agresivã la adresa subordonaþilor, care vrea sã aducã a iz aristocratic ... Comportamentul ei mimetic, care rezoneazã cu cel al medicului specialist, nu se asorteazã decât cu halatul de culoare albastrã care, definitiv, este cu 10 clase peste albul mizer din jur. probabil de altceva nu a avut timp cãci, dincolo de comentariile sictirite despre mirosurile din jur, pare cam prea stresatã de perspectiva unei operaþii ...
8. Doctorul specialist de la Filaret - medicul competent ºi plictisit la culme, care pare convins cã Sistemul nu are cum sã-i recunoascã valoarea ºi, ºi din aceastã cauzã, a devenit expert în a se acoperit cu proceduri - împingând acest lucru pânã la fanatism. Probabil aºa considerã cã îºi face la modul "modern" datoria - la fel cum ºi datoriile de familie ºi le rezolvã prin intermediul tehnicilor de telecomunicaþii moderne. ;)

Interesant cã cei doi reuºesc în bunã mãsurã sã-ºi modeleze ºi asistentele ºi atitudinea acestora ... :sick:

9. Doctoriþa din ultimul spital - medicul care îºi ia meseria în serios, indiferent cã e obositã. Nu þine cont de nici o posibilã scuzã acoperitoare din regulamentele interente Sistemului. Deºi tânãrã ºi probabil priceputã nu tinde sã se impunã cu orice preþ faþã de "subordonaþi".
10. Asistentele de la ultimul spital - talpa rãbdãtoare ºi care, pe undeva, duce greul rutinei din Sistem.

11. ªoferul de salvare - probabil genul de om cel mai frecvent întâlnit. ªmecheraºul care cautã sã îmbine utilul cu plãcutul. Mai o cursã, mai un flirt cu o asistentã simpaticã, mai o bârfã cu alþi ºoferi ... genul care la lucru e ca acasã ( perfect interschimbabil ca atitudine cu vecinul care împrumutase bormaºina :) ).

12. Personajul probabil cel mai interesant al Sistemului : asistenta de pe Salvare. E cea care stabileºte ceea ce pare a fi cu adevãrat o Legãturã între Sistem ºi dl. Lãzãrescu. Ar fi mai multe explicaþii posibile de ce o face : apropiere de vârstã, modul cum e tratatã de ceilalþi medici, are bine întipãritã în minte harta traseului prin jungla luxuriantã a Sistemului ºi vrea sã-ºi facã datoria þinând cont de ea. În cazul ei suntem lãsaþi, o bunã perioadã, sã alegem între :
a) omul care ajunge sã-ºi doreascã sã salveze un alt om, indiferent de ºicanele întâmpinate;
b) omul care fuge dupã o ºtampilã.

DAR vai ... indiferent de varianta pe care o vom alege se dovedeºte cã fragila punte de legãturã dintre Sistem ºi Lãzãrescu este spulberatã în momentul în care cu real grobianism ºi meschinãrie de-a dreptul îi calculeazã nota de platã deºi R.D.L. se simþea din ce în ce mai rãu. Incapacitatea acestuia de a rãspunde e interpretatã drept ... "ocolire a rãspunsului" ... :x
Se întâmplã chiar sã ne fie întãritã aceastã convingere în momentul în care nici mãcãr nu-l bagã în seamã pe suferindul Lãzãrescu cerând apã ºi nu o preocupã decât propria ei durere de fiere. Aceste douã momente par a fi duºul pe care îl primeºte spectatorul iniþiat ºi care urmãreºte fãrã idei prestabilite filmul.

Cred cã astfel se delimiteazã clar Sistemul ºi se taie ceea ce pãrea "puntea de legãturã", iar asistenta îºi "recapãtã" sau e plasatã - ºi din punct de vedere al comportãrii faþã de bolnav - locul sãu "la baza piramidei". :?

Cam asta ar fi pe moment ... scuze cã am lungit-o aºa, dar nu m-am putut abtine. :(

[Pitbull]

Bravo, dom'le!
Admirabil discurs analitic - iar majoritatea observatiilor sunt juste. Chiar si cele cu care n-as fi de acord, sunt sustinute inteligent si convingätor.
Toatä aceastä meticuloasä poliloghie si-ar avea locul într-un studiu mai amplu - eventual, un "Capitol M.D.L." dintr-o carte despre filmul românesc în general, sau filmul românesc postrevolutionar, etc.
La nivel strict imediat, analizele tale au efectul benefic al unui dus rece pentru täntäläii care se iau de "bâtâitul camerei" si alte asa-zise defecte (construite), si pun emoticoane verzi lângä "M.D.L.". Am avut si d-ästia aici, în topic, destui - vezi paginile anterioare.

[Coshava]

Ca ºi concluzie ( temporarã :) ) ºi ca pãrere despre astfel de reacþii : cred cã acest film deranjeazã ºi pentru cã vine cu pretenþia clarã sã schimbe standardele ( prãfuite :oops: ) ale filmului românesc.

ªi din multe puncte de vedere o reuºeºte din plin !! :D

[Pitbull]

Ba bine k nicht!
CARE standarde, monser? "Präfuite"? Singurele standarde (la propriu) ale filmului românesc au fost amatorismul si diletantismul! Tot ce-am avut noi bun (Ciulei, Daneliuc într-o perioadä, Pintilie pânä la un punct, Nae Caranfil, si alti câtiva, chiar mai jos de ei - Pita, Tatos, Märgineanu, Veroiu), au fost si sunt off-standard! Singurii care au impus "standarde" (în cel mai räu sens al cuvântului - adicä MULT si PROST) au fost: Drägan, Muresan, Saizescu, Bostan, Nicolaescu, & Co.! Dinozauriada veselä! Or, dinozaurii au murit la sfârsitul Secundarului, pe când primatele au apärut abia în Cuaternarul târziu. Ce-are Cristi Puiu cu ästia?
Stii, m-a enervat comparatia lui A.L.S. cu "caviar si kk" (într-un context mai putin onorabil), dar aici merge pä felie!

[Coshava]

CARE standarde, monser? "Präfuite"? Singurele standarde (la propriu) ale filmului românesc au fost amatorismul si diletantismul!


:oops:
Eu voiam sã fiu delicat ºi m-am exprimat aºa ... mai eufemistic. :)


Ce-are Cristi Puiu cu ästia?


Din fericire cam nimic. :lol:

Apropo de "bâþâiala" camerei - pe care nici eu nu am "simþit-o" ca un pic deranjantã decât la început, când Lãzãrescu e în bucãtãrie ºi undeva pe traseul cu Salvarea - am aºa ... un fel de nelãmurire personalã : dupã pãrerea mea ea s-a vrut a reda ºi aºa ... "tremurul ºi fremãtarea vieþii" ( nu mã pot exprima prea clar la ora asta, sunt dupã o nuntã :oops: ). În final - când Lãzãrescu e pregãtit de operaþie ea continuã sã "bâþâie". Dupã pãrerea mea ( sau mai exact ... cum mi-ar fi plãcut mie sã fie :lol: ) - dacã lui Lãzãrescu i se fãcea "toaleta mortuarã" normal ar fi fost ca ea sã fie fixã, distanþatã, etc. Sã însemne asta cã el nu moare totuºi atunci ? :? Sau pur ºi simplu ... dacã s-a filmat într-o stil 95% s-a continuat tot aºa ? :?

Oricum - mersi de aprecieri. :)

P.S. : Mie "Omuleþul" lui Gopo mi-a plãcut totuºi tare muuult !! :love:

[Pitbull]

Frumos spus, "tremurul si fremätarea vietii", dar nu cred cä Puiu s-a dorit atât de abscons... Mai degrabä, a urmärit doar o cât mai accentuatä "stare de real", conjugatä cu stângäcia voitä a altor elemente (le-am enumerat în cronicä), obtinând, pe lângä realism, nervozitatea, tensiunea, instabilitatea, precaritatea întregii situatii. Dacä asa stau lucrurile, nesiguranta cadrului din final se înscrie si ea în sistemul estetic construit.

[Coshava]

Frumos spus, "tremurul si fremätarea vietii", dar nu cred cä Puiu s-a dorit atât de abscons... {...} Dacä asa stau lucrurile, nesiguranta cadrului din final se înscrie si ea în sistemul estetic construit.

Just - în fond simplitatea ºi naturaleþea sunt cuvintele de ordine ale filmului, ceea ce nu-l împiedicã sã fie cât se poate de "artistic". :)

[christi]

L-a vazut si Roger Ebert.... i-a dat punctaj maxim.... cronica aici: http://rogerebert.suntimes.com/apps/pbcs.dll/article?AID=/20060511/REVIEWS/60508009/1001

[MinRep]

Da, articolul lui Roger Ebert e destul de reusit... si tipu' nu-mi prea place. Totusi, trebuie sa ma recunosc surprins ca a cuplat la "Moartea domnului Lazarescu". Dar nu a fost singurul: pe rottemtomatoes.com are un procentaj de 89%: aici (http://www.rottentomatoes.com/m/10005790-death_of_mr_lazarescu/). Iar cronicile pozitive sunt - in general - scrise cu cap.

[jeleu]

Pana acum 67.000$ incasari in SUA. Not great, but not bad either. Probabil ca o sa mai ruleze la 'local arthouses' cateva saptamani si o sa mai scoata ceva parai.
Totusi sanse slabe sa aiba profit.

[Nightwane]

pe rotten tomatoes:

o cronica :

"Cristi Puiu doesn't pull his punches in his barbed black comedy on the state of socialized medicine in Hungary."

:hmm: :hmm:

Adica, filmu' oricum e infect da' sa mai greseasca si tara???

[jeleu]

:lol: :lol:

si e si prima cronica

[Pitbull]

Si sä mai zicä vreun careva c-acolo incultura nu face ravagii.
Päi aici, sä confunde cineva Zimbabwe cu Namibia, ar ajunge de râsu' curcilor!
Da' las', cä vine el, 1 ianuarie 2007, si ne vindecä.

[Nightwane]

sä confunde cineva Zimbabwe cu Namibia

:((

[Pitbull]

Bine, sau Rwanda cu Uganda.
Sau Botswana cu Burundi.
Sau Paraguay cu Uruguay.
Sau pe Nighty cu Korben.

[Cazeemeer]

Pai daca il privesti doar ca pe un film despre sistemul sanitar (si am impresia, avand in vedere ce scrie in comentariul asta plus ce zicea Ebert de el, ca asa au incercat sa-l promoveze in SUA, bazandu-se pe nemultumirile americanilor in legatura cu propriul sistem de sanatate) n-o sa fie cine stie ce. La fel, daca il privesti doar ca pe o comedie neagra, n-o sa fie grozav.
Fiindca e nevoie sa treci de suprafata si sa cauti semnificatiile general umane ale filmului, si abia apoi o sa poti sa il discuti serios.

[drudu]

cu alte cuvinte, nu are nici o sansa... daca nu le baga degetul in ochi, nu-i trage de maneca, nu le da o palma peste ceafa, de ce sa vada altceva in afara de o critica a sistemului sanitar?

[Cazeemeer]

AMERICÁN, -Ã, americani, -e, s.m. ºi f., adj. 1. persoana care apartine unui popor ce l-a votat pe Bush. De 2 ori. Si la care cele mai mari audiente le face American Idol – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. a m e r i c a n o, fr. a m é r i c a i n.

[marx]

daca MDL e privit ca o acuza adusa sistemului sanitar atunci e un film politic.
birocratia e cangrena.....peste tot.

[drudu]

daca MDL e film politic, atunci 15 e teza de doctorat in istorie...

[marx]

daca MDL e film politic, atunci 15 e teza de doctorat in istorie...
medicii au conceput circuitul mortzii in sistemul sanitar?!

si ideea e ca MDL are doar interfatza in sistemul medical...

[drudu]

nu mie trebuie sa-mi explici ce are mdl, mr.know-it-all-show-it-off...

[marx]

nu mie trebuie sa-mi explici ce are mdl, mr.know-it-all-show-it-off...
incerc sa evit asortarea cu emergency room.

[drudu]

evit-o, ca n-are nici o legatura... nici cu filmul lui puiu, nici cu mine

[Pitbull]

Am stat ieri cu Cristi Puiu si niste beri într-o cafenea de pe Smârdan, discutând initial despre haloimäsul C.N.C.ist, da' pe parcurs ne-a luat valul si am vorbit de câte-n lunä si în stele - inclusiv, inevitabil, despre "M.D.L.". Cum Cristi tinea minte în amänunt cronica mea (din topicul ästa, pag. 6), a fäcut o serie de observatii, confirmând, contrazicând sau completând unele dintre comentariile mele. Cred cä meritä sä le redau aici pe cele mai interesante, cu atât mai mult cu cât clarificä unele ipoteze ale cronicii asupra cärora nici eu nu eram prea sigur atunci.

Se referä la mult mai mult - la conditia umanä în general: la acel urias päcat al nepäsärii fatä de aproape ("Mai cumplit decât päcatul celui ce face räu, e al celui ce nu face bine când ar putea sä-l facä.")
Astfel trebuie sä fie interpretat "Moartea domnului Läzärescu"

Da. Cristi a confirmat întru totul.

Pentru a lichida cu observatiile critice, mai mentionez:
Galeria medicilor: prea stereotipä; cu exceptia lui Florin Zamfirescu, toti apartin aceleiasi categorii de vârstä si generatii culturale, toti au aceleasi näravuri, ticuri verbale, ticuri comportamentale, etc. Precizez, FIECARE PORTRET ÎN SINE E EXCELENT COMPUS, dar toate la un loc gliseazä partial spre aplatizare. S-ar fi cerut si alte douä tipologii, vârste, mentalitäti (slavä Domnului, lumea medicalä e mult mai variatä - ca si orice altä lume profesionalä), alese desigur astfel încât sä întregeascä acelasi portret colectiv al egoismului, orgoliului si incompetentei.

Hehe. Initial, si el gândise asa personajele - dar i s-a spus un lucru: TOTI MEDICII CARE FAC GARZI DE NOAPTE LA URGENTA SUNT TINERI!, asa cä a trebuit sä-si revizuiascä tipologiile. Totusi, s-a prevalat de faptul cä, în cazuri exceptionale, unii medici bätrâni obisnuiesc totusi sä facä asemenea gärzi, pentru a-si justifica personajul doctorului Ardelean, la care tinea foarte mult - vezi mai jos.

Florin Zamfirescu compune unui dintre cele mai detestabile - si mai frecvent întâlnite în realitate! - portrete de medici. La vârsta mea, m-am izbit de zeci de ori de aceste toape brutale si îngâmfate, pentru care umilirea si demoralizarea pacientilor pare o profesiune de credintä (inclusiv märetul Mircea Cintezä, pe care acu' vreo cinspe ani l-am abordat în Municipal, ca pacient, si m-a tratat ca pe un gândac).

Este tipul de medic paternalist, mult cultivat în perioada lui Ceausescu, si cäzut în desuetudine - doctorul atoatestiutor si stäpân pe soarta (si chiar moralitatea) pacientului - spre deosebire de tipul modern al medicului "friendly", foarte popular acum în S.U.A.

În sfârsit, o ultimä remarcä: m-au deranjat câteva täieturi de montaj cam neortodoxe (între cadre compuse astfel încât nu se pot juxtapune cursiv). Totusi, îi acord regisorului creditul de a le fi acceptat cu deliberare, în nota de nonconformism stilistic a întregului film - desi, poate, ar fi trebuit sä fie altfel dozate: sau mai discrete, sau, dimpotrivä, o idee mai explicite, tocmai pentru a nu läsa loc de dubii, pentru a nu pärea stângäcii.

Da, Cristi a folosit anume acele "rupturi" ale frazelor de montaj, ca elemente stilistice ale aceleiasi conceptii generale de reportaj cvasi-live, în care operatorul, si mai apoi monteurul, sunt nevoiti sä se descurce cu ce au.

Personal, o anume secventä m-a sfredelit pânä-n adâncul inimii: plecarea de-acasä, si gândul la soarta celor trei pisici.

Si pe Cristi la fel. ;) Personajele (nu interpretele!) sunt pisicile de-acasä, din copiläria lui.

[juanmai]

love this film!!
im from argentina,it was difficult to get inside here!
i want to know the artist and the name of the song of the begining!

thank u all

[Pitbull]

Now this is a PLEASANT surprise!
Welcome among us! We certainly can use English, so that you understand.
The singer was Margareta Pâslaru, one of the most popular Romanian artists of the '60s.
http://www.margareta.com/
BTW, I'm a friend to the director, Cristi Puiu, and I can tell you he uses to read this topic. He will be happy to see your message.
Please, tell us more of your comments, and ask whatever you want to know, we'll be glad to answer. :)

[juanmai]

thanks a lot for your amability,im really very pleased.
lazarescu i saw it three times,and each one was so special.the real time,the hospitals,the camera,actors,climates! all unique.was the best for me in ages.so im so enthusiastic with the project of Puiu about the bucarest urban stories.one day i will have to travel to your country!

Juan)

[Pitbull]

With absolute honesty, I must admit that I'M IN AWE!!!
So, a lot of "pretentious" Romanian spectators declared themselves "so bored" of this "slow flowing" and "mundane" movie, that they barely bore to see it once to the end - and an ARGENTINIAN one watched it, in fascination, for THREE TIMES! :huh:
Further, Juan, your comments suggest that you really got the movie's FEELING. How really interesting - and significant. It shows once again that "M.D.L." is a very special movie, able to touch only certain patterns of sensitivity. And, of course, it's incomparably better received all over the wide world, than at home, where the snobs and semidoctes are snubbing it all over.
I really hope you will be able to visit Romania. For you, the only problem would be the travel's cost, I suppose - fly all across half the globe! However, our country is really welcoming to all strangers, and offers unique touristic experiences. Also, now that we joined at last the European Union (I'm not by far a fan of it, but I must acknowledge is does have also certain merits), I hope we'll move faster to a normal level of civilisation, and when you finally land here, what you saw in "M.D.L." will be just a sad memory.

[juanmai]

i know that most people in romania would love to see the good side of things instead of these hospitals problems,here in Argentina same happens.but i thinks that MDL shows also the freshness of the actors and that makes that the whole deal of the film creates such an atmosphere that you can be part of it. I care more the way that is showed that the reality.maybe because im a big fan of those views!
Romania is where i want to go,since some years ago.

take care

[Carmine Galante]

hospitals problems,here in Argentina same happens.
Oh, so that is why u like de movie ...

[juanmai]

here in Argentina same happens.
What is Argentina's national language? :hmm:

"argentinian" SPANISH!

[Carmine Galante]

What is Argentina's national language?
Puteai sa dai un search scurt pe google. :sleep:

[Pitbull]

i know that most people in romania would love to see the good side of things instead of these hospitals problems,here in Argentina same happens.but i thinks that MDL shows also the freshness of the actors and that makes that the whole deal of the film creates such an atmosphere that you can be part of it. I care more the way that is showed that the reality.maybe because im a big fan of those views!
Romania is where i want to go,since some years ago.

take care
Oh, yes, I fully understand your views - both the interest for a faulty health system, common to our countries, and the awareness of the artistic qualities of the movies, apart the subject itself.
I really hope you will be able to get moving this way - and whenever you do, let us know by all means, we'll be happy to meet you. Maybe, until then, following our forum will help you gradually get familiar with Romanian language, which is somewhat similar to Spanish - both being Latin languages.

[derzelas]

...and I`m from South Park.
Romania, what a beautiful country!
C`mon guys..de cate ori ati intrat pe un forum, sa zicem rusesc, in care nu intelegeti nimic din ce se vorbeste, sa copiati de pe alt site numele filmului care v-a placut, sa mergeti pe site-ul rusesc, sa apasati Ctrl+F apoi Ctrl+V apoi Enter ca sa gasiti unde se vorbeste de filmul care va place si in cele din urma victorios sa laudati filmul respectiv....phew ;)

[ulianov]

Päcatul nepäsärii

Existä o singurä situatie cu adevärat absurdä, aberantä, efectiv kafkianä: refuzul de la Filaret. Începând cu cei doi medici care neglijeazä bolnavul ca sä-si fâlfâie fudulia în fata asistentei de pe salvare, si sfârsind cu respingerea operatiei pentru cä bietul om nu poate semna "declaratia de räspundere". Este punctul culminant al filmului. Din nefericire, face notä discordantä cu momentele anterioare: la urma urmei, ceilalti l-au ajutat pe pacient cum au putut: analize, tomografie, o încercare de a forta intrarea în operatie (zädärnicitä de suprasolicitarea sälilor în urma omniprezentului carambol de la Säftica). .

Si eu cred ca este punctul care explica filmul, lupta domnului Lazarescu: dreptul de a muri cum vrea el, isi apara pina la ultima picatura de constientza demnitatea propriei morti si, de ce nu, a ultimelor momente de viata (dar nu l-a lasat sistemul, l-a umilit pina la capat). I se explica ca risca sa ramina paralizat in urma operatiei, asa ca refuza operatia, preferind sa moara. Perfect normal si extrem de demn.
Filmul este excelent si nu, nu are legatura neaparat cu sistemul sanitar roman, nu mi s-a parut a apasa foarte tare pe mizerabilism, personajele sint mai complexe decit "tagma asta nenoricita de doctori corupti". Filmul s-ar putea foarte bine intimpla si in Canada:urgentele sint la fel de debordate, astepti pina crapi (daca nu esti cu cutitul in cap ca sa te trimita imediat in operatie, nimic nu e urgent la urgente)

[ulianov]

- filmatul din mana. nu tine. e obositor si pointless. nu aduce nimic filmului.

.

Obositor? Cu ce e eobositor? Am mai tot auzit si eu ca tremura camera in filmul lui Puiu ca in miinile unui bolnav de Parkinson si cind colo..Nu e cazut tau in mod special, dar zici ca unii n-au vazut nimic mai sus de Spider man.

[Carmine Galante]

Am mai tot auzit si eu ca tremura camera in filmul lui Puiu ca in miinile unui bolnav de Parkinson si cind colo..
Si nu ii tremura mana ?

[ulianov]

dupa vaicarelile unora credeam ca bate uraganul in imaginea aia. Altfel imaginea tremura ca in oricare alt film facut cu camera pe umar.

[Carmine Galante]

A.... Mie mi-a cam zgariat retina tremuratul ala. Obositor, vazutul unui film bun presupune o doza de placere nu de chin.

[ulianov]

ca s-o zicem romaneste: sa mor daca am mai bagat in seama acel tremurat dupa minutul 2. Nu pricep cu ce i-a obosit pe unii. Cu ce deranjeaza?

[Pitbull]

Ce-i drept, am reactionat la fel ca Ulianov (pare-mi-se cä am mentionat-o chiar si în cronicä - undeva, stiu c-am spus-o): foarte repede, m-am adaptat automat si nici n-am mai observat bâtâiala.
In schimb, pe la jumätatea anilor '70, un fel de protominimalism avant la lettre era foarte practicat în filmul american, cu precädere la Warner Bros. Imi aduc aminte clar douä filme importante în sensul ästa: "Alice Doesn't Live Here Anymore", de Scorsese, si "All the President's Men", de Pakula. Si-acuma, sä vezi poznä: înainte, CITISEM despre aceastä deliberatä filmare cu camera din mânä, färä steady si alte artificii, ca procedeu de accentuare a realismului, si-mi spusesem: "Mamäää, ce misto, bravo, destepti bäietii!" Si când cu filmele, m-am aruncat în vizionare ca la pomu' läudat. Nu zic, ambele au fost foarte bune, si rämân printre favoritele mele personale - DAR, de la un moment dat, îmi venea pentru ca sä hurlu: "Bä nene, da' mäcar reazimä camera aia de-un spätar de scaun, ceva, cä mä zäpäcesti de cap - si nu-i nevoie sä zdrumici asa imaginea când trei oameni iau cina la masä-n cadru fix si stau de vorbä!"
Q.E.D.

[rocky]

Revazind azi 432 nu pot sa zic decit : Doamne, ce mare artist e cristi puiu!

cum a facut el o scoala de film!

cum au invatat toti de la el, unii mai bine, unii mai prost!

si

daca mai vad un singur film romanesc care ii fura pecetea stilistica din final cu melodie suava, il scuip in ochi pe regizor

[vladvaidianu]

oh man! esti aspru!

puiu e "meserie de meserie" dar totusi mai sunt filme care se termina asemanator iar 432 e de apreciat pt multe altele...

[Alex Leo Serban]

kestia cu piesa dp genericu final m-a deranjat si p mine... i-am zis lu mungiu k mi-a amintit d margareta pislaru p finalu d la 'mdl', si el a pus p blogu sau k i-am reproshat k a pus-o p... marina voica p genericu final!! :w00t:

[Pitbull]

Hai, mä - cä Mihaela Mihai se potrivea bine acolo... :?

[Alex Leo Serban]

mihaela mihai plekse din tzara in 87, dk nu ma-nsel, deci tot marina voica - asteptind sa s metamorfozeze in jacko... :lol:

[rocky]

Da, scuze pentru tonul prea dur, dar efectiv mi se pare prea mult! Chiar si nu putem si altfel?

[StefanDo]

e despre marfa si banii, dar postez aici link catre cronica f. laudativa din The New York Times. filmul poate fi vizionat incepand de azi in Manhattan:
http://movies.nytimes.com/2008/04/23/movies/23stuf.html?ref=movies

[Alex Leo Serban]

saru mina, stefan, am ajuns sa citesc - aici in manhattan - 'nyt' via romanik, pt k astia la hotelu din midtown nyc nu n dau decit paginile d 'business', 'sports' & 'metro' ale ziarului... :(

nu m-am vazut cu tony (a.o.), e undva prin oregon s pare - probabil k o sa ma-ntilnesc cu el la cannes & o sa-l felicit :happy:

[halebardul]

Greu am mai gasit topicul asta, ca nu e nici Lazarescu nici Lăzărescu, e cu UMLAUT: Läzärescu, sa-nnebunesti! Der Tod des Herrn Läzärescu, mein Gott!

Asa. Ce vroiam sa zic?
Dupa o experienta recenta mi s-a itit un mod de a interpreta acest film...
....
Da' asa ce m-am enervat tot cautand topicul, ca o sa scriu mai tarziu, cand imi trece. :D

[Pitbull]

Gata, l-am ă-uit.
Zi-ne.

[halebardul]

stai asa ca e greu sa-mi gasesc cuvintele.

ăăăă....

ceva de genul: e un decalaj.
Intre ce se intampla in organismul lui Lazarescu si ce se intampla in "organismul social" exterior, care ar trebui sa-l salveze. Ala, medical.
In interior, celulele au inceput sa cheauneasca, au dat drumul la "procedura de decedare".
(ca in Osmosis Jones, cand o luau celulele razna)
In exterior, "celulele" de criza care ar trebui sa intervina sunt si ele cheaune, dar din alte motive.

Degradarea din interior e mai rapida decat remediile pe care le poate aduce corpul medical exterior. Care se incurca in propriile reguli, se balbaie, bajbaie, amana, paseaza etc..

In interior e o urgenta, in exterior e debandada. Dar nu fiindca la noi sistemul medical e mai rau, ci fiindca asta e pozitia vindecatorului vizavi de boala - e de fapt depasit de situatie. Cand ii mai reuseste, e la o mare nimereala.

Biologicul din interior functioneaza implacabil spre degradare, imposibil de oprit de slabele interventii exterioare (sau lipsa de interventie). Omul ia un Tistonocalm :| . Si asta ar trebui sa rezolve ditamai tumorile si ce mai are el pe acolo. O injectie, o perfuzie, o operatie... ce l-ar putea salva? Cu greu abia reusesc sa-i faca o tomografie. Iar timpul trece.

Biologicul contra social. Cunostintele omenirii in materie de medicina contra tesuturi care se degradeaza progresiv - din motive necunoscute.

In sensul asta decalaj. Semnalul s-a tras in ambele "lumi", una a luat startul bine, cealalta abia se taraie. Nici o sansa sa i-o ia inainte bolii si s-o opreasca. Moartea s-a pornit din primul minut de film, de la primul simptom de rau. Incercarile de a o opri sunt ca sagetile de trestie inaintea Godzillei.

N-am reusit sa ma concentrez bine asupra exprimarii, sper ca se intelege macar ideea.

[Pitbull]

Se întelege.
E validä.
Nu e singura, dar ocupä un loc major în sistemul ideatic al filmului.

[corinka]

Omul ia un Tistonocalm



Ce e un Tistonocalm, Let? :-/ Adica Halebartule...

[halebardul]

pai asa zice el in film, dragutul. Tistonocalm.
Sau mi s-a parut si de fapt zice corect?

[corinka]

pai asa zice el in film, dragutul. Tistonocalm.
Sau mi s-a parut si de fapt zice corect?

Tomnul Lazarescu? Nu mai tineam minde, uidasem... :">

[halebardul]

spuneti-mi totusi ca e greseala de tipar, ca e Paul:
http://www.imdb.com/name/nm2614673/

desi vad ca se repeta:
http://www.cinemagia.ro/actori/calin-adrian-pula-45766/

:-O :-/ =))

in caz ca e numele real - nici o ambitie pe el sa-si ia un nume de scena?

[halebardul]

http://www.adevarul.ro/articole/cristi-puiu-as-pleca-definitiv-din-romania.html

Cristi Puiu: „Aş pleca definitiv din România”
Autor: George Rădulescu
Data: 11 iun 2009

Dacă te stabileşti în Occident, iar după o vreme revii în România, îţi este de ajuns o lună pentru a înţelege de ce ai ales să pleci din ţară. O spune regizorul Cristi Puiu, cel care a impresionat criticii de film străini cu „Moartea domnului Lăzărescu”, dar şi cu alte pelicule care surprind mentalităţile din România postdecembristă.

„La masa Adevărului”, Cristi Puiu a pus degetul pe rana societăţii în care trăim, asumându-şi totodată „păcatul naţional”: tentaţia chibiţării, împletită cu lipsa de responsabilitate. Pe de altă parte, din discursul său transpare o notă de optimism – crede în tineri şi îşi doreşte ca ei să „contamineze” clasa politică. La „punctele forte” ale românilor, Cristi Puiu mai trece şi imaginaţia. În fine, el reaminteşte de vorbele lui Petre Ţuţea – suntem la fel de talentaţi, la fel de inteligenţi ca şi celelalte popoare, dar ne lipseşte îndrăzneala.

Cel care a semnat regia filmului „Moartea domnului Lăzărescu” spune că la noi este exasperant faptul că oamenii stau pe margine şi comentează, dovedind o crasă lipsă de responsabilitate.

CARTE DE VIZITĂ

• S-a născut la 3 aprilie 1967, la Bucureşti.
• A studiat la Şcoala Superioară de Arte Vizuale din Geneva (Elveţia) – cursuri de pictură şi de film.
• A debutat ca regizor în 2001, cu filmul „Marfa şi banii”.
• Lungmetrajul „Moartea domnului Lăzărescu” (2005) i-a adus deplina consacrare.
• Printre numeroase alte premii a primit şi „Un Certain Regard”, la Festivalul de Film de la Cannes (2005) şi „Ursul de aur”, la Berlin – pentru scurtmetajul „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea” (2004).

„Ne convine foarte mult modelul ţapului ispăşitor”

Adevărul: Acum lucraţi la lungmetrajul „Aurora”. V-aţi inspirat dintr-o situaţie reală sau este pură ficţiune?

Cristi Puiu: Artiştii sunt oamenii care cochetează cu ficţiunea, într-un fel sau altul. Că sunt scriitori, că sunt cineaşti, scenarişti, dramaturgi, oamenii ăştia sunt interesaţi de devenire atunci când spun o poveste. Probabil că din cauza asta sunt interesaţi ce se întâmplă cu omul pe planetă. Dar oamenii de la ştiri, de la ziar, vorbesc numai despre spectaculos. Ştiu ei ce se întâmplă în spate, care e biografia ăluia care a ucis sau a victimei?

Personajul principal, Viorel, este un criminal?

Viorel este un tip care omoară. În momentul în care faci mai mulţi paşi în direcţia asta şi descoperi că de fapt justiţia nu este acolo ca să caute adevărul, ci doar ca să-l protejeze pe individ, societatea în ansamblu, atunci încep să apară surprizele.

Ce aţi descoperit „pe teren”? Un sistem...

Nu e vorba despre sistem aici. Poate despre sistemul nervos...

Nici măcar în „Moartea domnului Lăzărescu” nu este vorba despre sistem?

Nu. Dar în momentul în care vrei să spui o poveste despre ce se întâmplă în lumea asta, nu poţi să arunci la gunoi sistemul. Poţi să spui în trei cuvinte, să articulezi un enunţ filosofic care să nu angajeze în niciun fel umanul, şi abia atunci te poţi lepăda de tot ceea ce înseamnă lumea în care trăim.

O formulă de tipul „E pur si muove“. Numai atunci, şi încă e discutabil! În momentul în care vorbeşti despre un om, nu poţi să arunci la gunoi lumea din care face parte. „Moartea domnului Lăzărescu“ este povestea unui om care moare. Punct! Moare în contextul ăsta, dar aici e o altă discuţie. E ca şi cum un film ar fi numai despre ceva.

Dar filmul pune în discuţie şi sistemul...

Asta le-a convenit oamenilor, pentru că fiecare vine cu povestea lui: „Să vezi ce i-a făcut lu’ maică-mea!“ sau „Să vezi ce i-a făcut lu’ soacră-mea!“. Ar fi putut să fie mai departe de atât. Sunt oameni care au trecut prin drame de dimensiuni mari şi au depăşit nivelul ăsta al acuzaţiei simple.

E un fel de a te spăla pe mâini, de a găsi un ţap ispăşitor: „Sistemul e de vină, medicii!“ Dar uită-te puţin în ograda ta, uită-te puţin la tine să vezi cum te comporţi. Chestia aia cu „întoarce obrazul“ nu e o glumă. E un test pe care l-a făcut un psiholog american de origine austriacă, Paul Vaslavik, apropo de condus. Presupunem că a-i conduce un şlep pe un râu relativ accidentat, cu stânci, şi te întâlneşti cu un altul care vine din sens invers.

Reacţionezi diferit în funcţie de un fapt foarte simplu. Dacă ăla este în derivă, o să faci tot posibilul să-l eviţi, iar dacă reuşeşti te bucuri de chestia asta. Dar dacă ăla conduce ca un prost, o să te înfurii, o să iasă veninul din tine. Chestia asta cu uitatul la ceilalţi... Ce te interesează cum conduce altul? Trebuie doar să eviţi coliziunea. Să ajungi din punctul A în punctul B, să fii politicos.

Dar dacă se dă jos la tine şi te scuipă sau te ameninţă cu bâta?

Da, se întâmplă şi de astea. Eu nu am trecut prin ele. Sunt un şofer începător, totuşi.

În cazul domnului Lăzărescu de ce trebuie întors obrazul?

Pentru că e acelaşi mecanism. Ne convine foarte mult modelul ţapului ispăşitor. Sunt foarte pretenţios poate, dar de la Iisus încoace nu ne putem dezbăra de modelul acesta. Pentru că Iisus a pus în evidenţă faptul că modelul ţapului ispăşitor este greşit. Dar noi tot nu reuşim şi numai asta facem spunând: „E vinovat sistemul!“

Credeţi că numai la noi se întâmplă asta?

Suntem mici, aici în România suntem mici! Mi se pare că nu vedem dincolo de asta. Ceea ce mă deranjează nu este că Mungiu ia „Palm D’or”. Mi se pare foarte bine, şi pentru el, şi pentru cinematografia română. Pe mine mă deranjează altceva - atunci când publicul judecă un film în raport cu premiile pe care le încasează, de Box Office.

N-or să înţeleagă niciodată asta nici oamenii care fac filme. Pentru că sunt oameni care ţintesc Box Office-ul. Asta cu Box Office-ul este cumva de înţeles, pentru că îţi intră câţiva bani la început. Mungiu cu siguranţă şi-a scos banii, pentru că „Palm D’Or”-ul pe afiş e foarte important.

„M-a emoţionat filmul «Nemuritorii»”

Ce film al lui Sergiu Nicolăesc vă place?

Nu m-am gândit niciodată. Nu le-am văzut pe toate. Sunt mai multe, bineînţeles că în copilărie mi-au plăcut. Seria „Comisarului...“, cred că primul şi al doilea. După aceea „Revanşa“, „Duelul“ – astea nu mi-au plăcut, sunt nişte prostii. Dar filmele lui Sergiu Nicolaescu erau mişto şi se aşezau pe un teren virgin în cinematografia română.

Se mai pot face filme ca ale lui Sergiu Nicolaescu?

Se pot face, dar trebuie să existe şi interes pentru asta. Nu trebuie să plăteşti o divizie de soldaţi, foloseşti efecte speciale. Bine, şi asta costă! Cel mai mult m-a emoţionat „Nemuritorii“, mi-a plăcut foarte mult. Cred că aveam zece ani.

Pe plan internaţional, a contat mai mult cinematografia românească înainte de ’89?

Habar n-am! Pentru mine, cinematografia de dinainte de ’89 înseamnă o mână de filme. Unele dintre ele tentative eşuate, altele produse de propagandă, altele complet inutile.

Au totuşi audienţă...

Dar cum să nu te uiţi la filmele alea? E nostalgie. Acum, nu ştiu cum se uită telespectatorul obişnuit, cel care nu are treabă cu filmele. Eu fac filme şi mă uit altfel la filmele acestea. Caut să înţeleg cumva ce s-a întâmplat de noi am luat-o într-o direcţie şi de ce ungurii, ruşii, cehii, polonezii au luat-o în altă direcţie. Vorbesc de ţări din lumea comunistă, din lagărul socialist. La noi s-au întâmplat nişte accidente fericite. Vorbim despre Ciulei, Pintilie, Daneliuc, Iosif Demian, Gulea.

Era contextul creat pentru aceste „accidente”?

Nimeni nu şi-a propus asta. Nu poţi genera accidente fericite. Nu faci un calcul. Un cadru a existat, că am vrut sau nu. E o judecată retrospectivă. De dinainte de momentul ’89 nu am nicio judecată de genul acesta pentru că nu mă interesa cinematografia.

„Inventăm poveşti care nu au existat”

După ’90 au avut mare succes temele legate de perioada de dinainte de ’89. Vom termina curând cu aceste teme?
Eu nu înţeleg de ce oamenii se îngrijorează aşa. Nu tema e importantă, ci ceea ce faci cu ea. Problema nu o reprezintă interesul pentru momentul de dinainte de ’89.

Problema e în altă parte. Stă în mistificare. De dragul artei inventăm poveşti care nu au existat. Şi acolo e o problemă! Este greu să spui în cuvinte şi imagini ce ai făcut azi, nu ieri. Pe mine mă irită filmele americane în care poliţiştii se duc şi întreabă pe cineva: „Ce ai făcut în data de 23 februarie?“ Şi ăla spune. Dacă vine la mine, păi mi-ar trebui nu-ştiu-cât să-mi amintesc ce am făcut ieri...

Rememorarea pozitivă a trecutului...

Îmi doresc să reuşesc să nu fiu interesat de istoria trecutului meu, a mea personală, despre trecutul meu sub comunism. De fiecare dată când mă gândesc să fac un film despre ce s-a întâmplat în România sau oriunde mie îmi vine oricum în cap România. Sunt trei cărţi care îmi sunt dragi, de ficţiune. Una dintre ele este „Manualul întâmplărilor“ al lui Ştefan Agopian. Ce mi-ar plăcea să fac un film după „Manualul întâmplărilor“!

Deci nu vă preocupă ziua de ieri...

Eu stau la distanţă faţă de tot ceea ce înseamnă ziua de ieri. Sigur că e vorba de o ficţiune, de o invenţie, dar nu inventezi din nimic. Ca să ajungi să inventezi o poveste, trebuie să parcurgi un drum. Obligatoriu! Drumul te duce prin fel de fel de locuri, de staţii, unde te opreşti, te uiţi. Sunt întrebări care îţi vin în minte.

La unele întrebări ai răspuns, chiar dacă unul provizoriu. Drumul meu nu merge pe acolo. Pentru că eu nu pot să spun ce s-a întâmplat ieri. Eu pot să spun o mulţime de lucruri, dar pun un mare semn de întrebare pe ceea ce spun.

Trebuie să spui adevărul în film?

La întrebarea asta am un răspuns provizoriu: da, trebuie să spui adevărul despre om, nu despre evenimentul acela care s-a petrecut sau nu s-a petrecut. Ai un om, mai multe personaje care interacţionează în interiorul unei poveşti şi oamenii ăia, presupunând că sunt români sau bucureşteni din anul 2009, trebuie să fie cumva mai mult decât veridici.

Pe mine mă interesează filmul realist sau frontiera dintre documentar şi ficţiune. Personajele ar trebui să se dea jos de pe ecran. Ele trebuie să declanşeze în tine, spectator, o emoţie specifică legată de relaţia pe care o ai tu cu povestea de pe ecran şi cu personajele care sunt prinse acolo în fel de fel de acţiuni.

Sinceritate?

Acest cuvânt este un cuvânt capcană pentru că poţi să fii sincer, dar tâmpit în sinceritatea ta. Nu cred că este un criteriu. Când vorbesc despre film, vorbesc despre cercetare şi mi se pare că toate domeniile de activitate ale omului sunt administrative. Tu trebuie să le ordonezi cumva, pentru că avem nevoie de asta. Copiii noştri trebuie să înveţe materia cutare, materia cutare. De fapt, mi se pare că e un mare „tot“, un mare semn de întrebare sau mai multe semne de întrebare mai mici.

„Aş pleca definitiv din România”

Ce vă irită cel mai mult în România?

Mă deranjează foarte tare chibiţarea. A devenit cumva un sport naţional. Oamenii stau pe margine şi comentează, comentează, comentează cât e ziulica de lungă!

Asta au făcut dintotdeauna. E în structura genetică a românului.

Nu cred că e în structura genetică. Asta e o formulă de scăpare. Şi mă deranjează lipsa de responsabilitate. Atenţie, sunt lucruri pe care mi le imput şi mie. Tentaţia asta a chibiţării e prezentă.

Care este cauza?

Noi căutăm mereu un ţap ispăşitor. Noi nu am înţeles mecanismul ăla cu ţapul ispăşitor şi vrem să-l înţelegem, să-l aprofundăm şi atunci în direcţia asta mergem.

De ce nu aţi rămas în Elveţia, după finalizarea studiilor?

Pentru că am vrut să mă întorc în România. M-am născut aici şi am plecat în Elveţia ca să mă întorc în România, nu ca să rămân acolo.

Elveţia e un mediu aseptic...

Habar n-am! Am avut ocazia să fac şcoala acolo şi am făcut-o.

E mai bine aici în Bucureşti, printre indolenţi şi prost-crescuţi?

Lucrurile trebuie apucate de undeva. Eu am apucat-o aşa. Am plecat în Elveţia ca să mă întorc în România şi m-am întors. Acum, la ora asta, dacă mă întrebi, vreau să plec din România. Oamenii se schimbă...

Aţi pleca definitiv?

Dacă am ocazia să plec, plec. Definitiv! Dar ce înseamnă definitiv azi? Atenţie! E un cuvânt din „epoca de aur”, care însemna că nu te mai întorceai niciodată în ţară. Acum poţi să pleci şi să revii o lună pe an în România. E ok, nu strică. În doze homeopatice. O lună e suficient. Într-o lună înţelegi de ce ai plecat. Eu am primit propunerea asta.

După „Moartea domnului Lăzărescu“ m-a contactat un agent american. M-am întâlnit cu el în 2006 la Cannes şi i-am spus că nu mă interesează să fac filme în America. Presupun că şi Mungiu a fost contactat, şi Porumboiu. 2006 a fost anul în care „Lăzărescu“ a luat viteză.

Care ar fi ţara în care aţi pleca definitiv?

Ar fi mai multe. După calculele mele, mi-ar plăcea să locuiesc la Paris pentru că pot să plec cu trenul în Anglia. N-am fost în America. Probabil că dacă mă duc la New York o să mă îndrăgostesc subit de oraş. Dacă mă întrebi de India sau China, mă fascinează, dar nu pot trăi acolo.

Mergeţi la vot?

Da, merg la vot.

Merită să votezi în România?

Nu ştiu dacă merită, dar trebuie. Mi se pare obligatoriu.

Mai avem răul cel mai mic?

Nu. Suntem în aceeaşi configuraţie. Acum nu ştiu care e. Cred că e ca la curse, unde trebuie să faci fotografie ca să vezi cine a câştigat la mustaţă. Prima dată când am votat cu Iliescu a fost în 2000, atunci când a intrat cu Vadim Tudor în turul doi.

„Aştept ca tinerii să contamineze clasa politică”

Mai aveţi vreo aşteptare de la societatea civilă?

Sunt destul de optimist. Sunt foarte critic, dar asta nu anulează optimismul. Şi în orice caz am încredere în tineri. Nu e vorba că pasez responsabilitatea, că, vezi Doamne!, n-am putut noi să facem şi atunci „să facă ăştia!”. Îmi doresc foarte tare să se „contamineze” clasa politică de la tinerii care stau toată ziua pe internet.

De la anonimii care au o perspectivă destul de justă asupra existenţei. Noi am pierdut cumva controlul şi am rămas în provincialismul nostru. Oamenii ăştia au legătură cu lumea şi nu se mai gândesc la România cum ne gândim noi.

Oamenii aceştia despre care vorbiţi au vreun reper?

Cred că da. Nu mă îngrijorez. Dar mai există şi capcana părinţilor noştri. Îmi place un slogan inventat de Frank Zappa împotriva drogurilor: „Speed will turn you into your parents!“. Şi asta mi se pare că se potriveşte. În fiecare moment al existenţei nostre, în România, aproape fiecare eveniment de oarecare anvergură riscă să ne transforme în părinţii noştri. Adică să zicem: „Domne, pe vremea mea nu era aşa!“ Există o anumită relaxare, pe care noi nu am avut-o.

O să vă aduc drept contraargument opinia profesorilor care spun că tinerii de azi nu mai stăpânesc bine nici măcar limba română...

Nu cred că e o condiţie de bază... Asta mă duce cu gândul la o chestiune: se plângea Nicolae Manolescu, pe la începutul anilor ’90, că românul nu mai citeşte ca pe vremuri. Nicolae Manolescu, critic literar, trăieşte în lumea asta a cărţilor. Mi se pare că este o problemă acolo.

Există un primat al literaturii, este regina, în mod indiscutabil, şi, încet, încet ne ducem către o societate audio-video pe care nu o înţelegem sau riscăm să nu o înţelegem. Şi facem tapaj în continuare: „Domne, n-au citit nu-ştiu-pe-cine!” Aş fi mai rezervat aici. Mergem mai departe, cu tot ce se întâmplă acum pe internet. Sunt o mulţime de site-uri pe care nu le ştii, sunt o mulţime de jocuri pe care nu le ştii.

Credeţi că tinerii se pot forma intelectual jucându-se pe calculator?

Bine, jocurile sunt tâmpite. Eu nu joc, nu suport, mi se pare o tâmpenie rarisimă. Asta pentru că nu mai ai contactul celălalt. Îmi place să joc fotbal, chiar dacă nu am mai jucat de mult. Dar n-am nicio problemă cu cei de acum. Lumea se schimbă!

În bine sau în rău?

Dar cine poate să spună? Noi venim din nişte părinţi şi bunici care au făcut două războaie mondiale, Auschwitz, gulag. Nu mă îngrijorează deloc povestea cu tinerii care nu ştiu să vorbească româneşte. Smaranda, fiica mea, are 15 ani. Eu mă duc la ea ca la Dicţionarul Român-Englez. Ştie foarte bine engleză. I-a plăcut întotdeauna. Mă bucură chestia asta. Este un domeniu în care m-a depăşit de departe.

Va urma facultatea aici, în România?

Ea nu vrea. Dar asta ce înseamnă? Nu înseamnă nimic. Suntem în Europa, dispar frontierele. Dacă eu mă mut la Buzău se supără cineva? Nu se supără. Dar dacă mă mut la Budapesta or să spună: „A mai plecat unul din ţară!“

Dar acum de ce vreţi să plecaţi definitiv din ţară?

E complicat şi simplu. E foarte greu să faci ceva aici în ţară. Iar eu vreau să fac lucruri. Dacă nu vrei să faci, e foarte bine în România. Dacă vrei să faci, te loveşti de conservatorism, de impostură. Conservatorii sunt buni, că nu sunt războaie, dar aici e vorba de provincialism.

„În România, unghiul drept are 87 sau 92 de grade”

Credeţi că problema imposturii ar putea fi rezolvată prin aplicarea unor legi mai dure?

Eu am una dintre cele mai serioase probleme cu România şi nu cred că asta e soluţie la aşa ceva. Poate o s-o găsească cineva. Există o tendinţă, care este alimentată şi de presă, de a ne compara în mod constant cu Europa Occidentală. Este extrem de nociv! Şi nu există în compensaţie o altă tendinţă care să ne apropie de o cercetare serioasă a acestui spaţiu cultural pentru că filosofia pe care am integrat-o prin educaţie, care s-a stabilit acolo în mintea noastră şi în funcţie de care judecăm şi acţionăm, este aceeaşi cu filosofia care a stat la baza fabricării de autoturisme în România.

De ce să fabrici autoturisme în România? Dacă românii nu sunt buni la asta, de ce să-i faci să fie buni la ceva la care nu sunt buni? De ce să pui o gimnastă să joace fotbal? De ce să-ţi propui chestia asta? Pentru că autoturismul, la ora aia, însemna mare lucru!

Dar românul e şurubar, poate să facă şi să desfacă...

Nu poate nimic! În România nu se poate. Tot ce este legat de unghiul de 90 de grade nu se poate în România. În România, unghiul drept are 87 sau 92 de grade. Punct. Nu poţi face asta. Şi atunci te întrebi: oare nu e o tâmpenie să-l obligi pe român să respecte unghiul de 90 de grade? Şi atunci hai să vedem faţa luminoasă a acestui defect, că trăim într-o lume în care existenţa albului presupune existenţa negrului.

Trebuie făcută o cercetare serioasă. Eu cred că imaginaţia este un punct forte şi că toate lucrurile care sunt legate de unghiul drept trebuie lăsate în seama nemţilor, elveţienilor, suedezilor, care se pricep la asta. De ce să îţi propui să faci whiskey în România? E absurd! Din momentul în care sportivii de culoare au început să alerge la suta de metri s-a cam terminat cu omul alb. Au mai fost şi excepţii. Există loc pentru toată lumea.

Noi nu suntem în stare să ne asumăm identitatea, să ne-o definim cumva, nici nu ştim cine suntem, la ce excelăm. Dar ştim unde dăm chix.

„Ne lipseşte îndrăzneala”

Cine suntem?

Habar n-am, nu ştiu! Bineînţeles că sunt tentat să spun „imaginaţie”. Şi eu cred că avem imaginaţie. Suntem un popor care are multă imaginaţie.

Unde e canalizată?

Nu e canalizată niciunde. Petre Ţuţea avea dreptate atunci când spunea că suntem la fel de talentaţi, la fel de inteligenţi ca şi celelalte popoare, dar ne lipseşte ceva.

Ce ne lipseşte?

Îndrăzneala, spune el. Eu asta am observat-o făcând filme. Înainte am făcut pictură. Când faci pictură stai în faţa şevaletului şi eşti de capul tău. Tu centrezi, tu dai cu capul. Este extraordinar de bine. E greu să-ţi dai seama.

Cât costă un tablou semnat Cristi Puiu?

Habar n-am! Am vândut unul când eram la şcoală în Elveţia, la expoziţia de sfârşit de an, cu 1.000 de franci. Dar asta nu înseamnă nimic. L-a cumpărat un tip care lucra la o bancă portugheză. I l-am dus acasă. Avea un apartament extraordinar de frumos, un mic muzeu. Era un om pasionat. Asta m-a bucurat, că restul contează mai puţin. A trebuit să las un anumit procent din bani la galerie... şi aşa mai departe.

Chiar credeţi că ne lipseşte îndrăzneala?

Când faci film vezi asta, pentru că oamenii care lucrează în celelalte departamente, talentaţi de altfel, nu îndrăznesc să fie ei.

De unde pleacă blocajul?

Eu cred că este servit ca garnitură în şcoală. E injectat direct în creier de către profesor: „Unde ai mai văzut tu aşa ceva?”, „Intră în rândul lumii!” – sunt nişte formule dintr-astea.

Ţine de tradiţionalism?

Nu ştiu dacă suntem tradiţionalişti, pentru că nu ştiu dacă avem habar despre tradiţie. Sincer! Sau poate că asta se întâmplă doar la oraşe, iar dacă mergem la sate descoperim că oamenii sunt ataşaţi de tradiţie ceva de speriat? Nu cred!

Vă deranjează manelele?

Nu ştiu cât de rele sunt manelele. Eu nu pot să ascult, dar asta nu înseamnă mare lucru.

Nu cumva maneaua a devenit un concept?

Oamenii care alimentează conceptul ăsta ar trebui să se cerceteze mai cu atenţie. Ar trebui să ne asumăm şi derapajele astea care ţin de lipsa de coerenţă a modelului economic pe care l-am adoptat (sau patentat), dacă există unul. A cui e problema?

A ălora care compun muzica asta de neascultat sau a ălora care o cumpără? Spre exemplu, eu nu cumpăr şi nu mă uit la Vanghelie ca la o statuie. Nu mă uit la Iliescu ca la o statuie. Oamenii ăştia au votat şi votează în continuare împotriva lor.

Au alternativă?

Nu este vorba de alternativă. Este vorba despre altceva, despre confort şi lene, despre stat în rândul lumii şi stat la locul tău. Dar e confortabil, poţi să comentezi. Dacă intri în joc, rişti să fii criticat şi desfiinţat. Aşa că mai bine nu intri în joc şi critici tu şi desfiinţezi tu. Şi asta face românul: stă pe margine şi chibiţează, mănâncă seminţe şi comentează. Dacă îl pui să bată un cui, are probleme.

De acolo, de la cui, încep problemele. În „Analiza spectrală a Europei“, Hermann Keyserling, când vorbea despre nemţi, spunea că sunt perfecţionişti şi că nu-ştiu-ce. E o chestiune mult mai simplă: oamenii ăştia tot ce fac, fac cu simţul răspunderii. Dacă bat un cui, e bătut perpendicular pe perete, perfect. Pentru ei totul e important. Când mă aude lumea cu discursuri din astea zice să sunt nebun.

„Mă raportez mereu la Dumnezeu”

Sunteţi un om religios?

Nu sunt religios. Nu sunt un creştin practicant şi îmi doresc foarte tare să cred. Mă gândesc foarte mult la asta. Îmi ocupă mult din gânduri şi mă raportez mereu la Dumnezeu.

Se mai raportează cineva în societatea noastră la Dumnezeu?

Eu cred că da, foarte mulţi. Depinde cum o faci, şi aici e o discuţie. Eu mă raportez la Dumnezeu ca un păcătos.

Nu prea e OK să vorbeşti despre asta în mediile intelectualiste...

Eu vorbesc. Pe mine m-au apucat nişte crize la filmare şi am vorbit despre asta de ziceai că sunt Savonarola (n.r. Girolamo Savonarola - 21 septembrie 1452, Ferrara - 23 mai 1498, Florenţa - a fost un călugăr dominican italian).

De ce avem reţineri să vorbim despre Dumnezeu? Ne e ruşine?

Mie nu mi-e ruşine. Depinde cum vorbeşti. Eu cred că oamenii vorbesc, chiar şi în mintea lor.

Dar la nivel de dezbatere publică nu dă bine...

Nu am cercetat chestia asta. Eu, de exemplu, dacă văd popi la televizor, nu mă uit.

De ce?

Nu suport toată povestea cu preoţii la televizor. Atunci când mă apucă, dacă sunt angoasat - am avut vreo doi ani de ipohondrie, de depresie - ceea ce mă punea pe picioare erau emisiunile ştiinţifice despre Discovery. Nu am o problemă cu preoţii, ci cu relaţia preot-slujbă-televiziune. Nu mi se pare OK. E un drum pe care trebuie să-l faci, la biserică. Dar nu pot să ascult posturi de radio evanghelice.

„În timpul şcolii de şoferi am dat peste România profundă”

Ce ne lipseşte ca să fim noi?

Noi suntem noi. Întrebarea ar trebui formulată altfel: „De ce avem nevoie pentru a dezechilibra balanţa în sensul calităţilor noastre, nu în sensul defectelor?“

Unde ar trebui să umblăm?

Risc să dau un răspuns superficial. Instinctul îmi spune că e nevoie de autoritate. Eu sunt un om care are probleme cu autoritatea. De aceea am făcut liceul în şapte ani. Am fost exmatriculat, am şi repetat. De la un moment dat, am fost un elev foarte rău. Nu am făcut lucruri grave. Nu puteam să suport pe cineva deasupra mea. Probabil că de aia am întârziat şi cu şcoala de şoferi. În cartier se făcea foarte mare tapaj de chestia asta, era un semn al bărbăţiei. Oamenii discutau despre motoare, iar eu am făcut un pas înapoi.

Am zis că nu mă interesează. Apoi am plecat în Elveţia, iar când m-am întors aveam deja 29 de ani. Atunci chiar mi-a fost jenă. Apăruse şi spectrul ăsta, că o să fac şcoala de şoferi cu un instructor care o să mă abuzeze, cum au făcut toţi profesorii cât am fost în şcoală.

Pentru faptul că am fost constrâns, am trecut prin iadul ăsta. Am schimbat doi instructori. Primul m-a terminat cu suficienţa lui. În timpul acestei şcoli de şoferi, în momentul întâlnirii cu primul instructor, am dat peste ceea ce se cheamă România profundă. Cel de-al doilea a fost extraordinar. Graţie lui am luat examenul, cu 25 de puncte, ca un tocilar.

[Pitbull]

tin sa va anunt ca in cinematografele din Croatia ruleaza Moartea domnului Lazarescu, chiar in cetatea lui Diocletian.
..

[keepwalking]

hehe, abia acum am citit pe indelete interviul de mai sus si am descoperit cu mare placere chestia asta, spusa de cristi puiu:

"Sunt trei cărţi care îmi sunt dragi, de ficţiune. Una dintre ele este „Manualul întâmplărilor“ al lui Ştefan Agopian. Ce mi-ar plăcea să fac un film după „Manualul întâmplărilor“!"

ma bucur ca avem gusturi comune:)

[margott]

Cel mai bun film romanesc. :)