The Lion King (2019)
. by Jon Favreau
Cinema 4DX. Scaunele o iau razna, literalmente, cu tine in ele. Cumva senzatia de roller coaster ajuta; cel putin in cazul meu, efectele speciale intalnite exclusiv in acest tip de proiectie, si-au facut efectul pe deplin si chiar m-au ajutat sa am o revelatie. Declar inca de la inceput ca nu sunt deloc un fan al seriei Regele Leu, trilogia animata ce si-a facut deja loc in Canonul Clasic Disney. Stau acum si ma gandesc ca de n-ar fi fost aceata premiera, in ceea ce ma priveste -n.r. vizionarea in 4DX-, probabil ca as fi adormit cu siguranta in sala de cinema. Dar asa, zgaltait din toate incheieturile, spre final udat bine de tot, ca deh, in film ploua torential, la fel cam ca in sala de cinema, dormitul s-a dovedit imposibil. Si jur ca m-am straduit!
Prima senzatie, cea resimtita direct in scaunul confortabil dar saltaret, a fost de inutilitate si de copy paste. Senzatia de deja-vu, odata cu trecerea timpului devenea chiar enervanta si suparatoare. Sa refaci animatia fara sa aduci nimic nou, la ce bun existenta unui astfel de live action? Am identificat, asa la o prima aruncatura de ochi, cateva pasaje suplimentare, dar care parca nu erau esentiale in desfasurarea evenimentelor. Si trebuie sa ma opresc la cel al identificarii blanii lui Simba, un fel de circuit al hranei in natura. Dupa ce smocul de par a fost purtat pe aripile vantului, a ajuns sa fie masticat, digerat si excretat de animale, ca mai apoi, din … excremente, sa fie iar purtat de briza si la final mirosit si identificat de babuinul oracol . In aceeasi idee ca in desene, doar ca mai detaliat acum. Poate prea explicit, daca e sa imi marturisesc gusturile.
Intors acasa si sub stresantul gand al reluarii fara motiv a animatiei intr-un film, m-am pus sa revad clasicul din
1994, cum cred ca era si normal. Surpriza a fost sa descopar lipsuri care acum, odata ce ele sunt umplute de film, iar paralela s-a putut face foarte usor deoarece ambele-mi erau proaspete in memorie, sa le gasesc chiar deranjante. Pana si secventa balegarului parca e cumva logica si isi are rostul ei, pentru ca fara aceste mici detalii de legatura, ajungi sa iti dai seama ca din animatie, anumite pasaje le deduci, pe altele le intuiesti iar in cateva cazuri chiar ajungi sa ghicesti.
Revenind strict la filmul lui Favreau, ajung sa ii redau creditul de a fi venit cu ceva in plus, chiar daca 80%, sau mai bine de atat, e reluat din lungmetrajul mai vechi, doar ca acum nu mai e pe folia transparenta de policarbonat, ci cu ajutorul cgi-ului. Filmul, in proportie de 100% e realizat pe calculator. O fi bine, o fi rau, om trai si om vedea, mai ales in aceste timpuri in care, se pare ca si un actor disparut acum jumatate de secol, va mai aparea intr-un film, tot datorita acestei tehnici.
Completarile spatiilor punctate din ecranizarea originala le-am trecut la plusurile acestei pelicule. La minusuri insa am punctat personajele. Parca prea in maniera National Geographic, lucru posibil si probabil intrucat facand parte din acelasi grup de companii, sigur au fost colaboratori trecuti in interes de serviciu, dintr-o parte in cealalata. Si astfel au rezultat niste fiare in toata regula. Doza de real e mult peste ce ne-a oferit Disney in live action-ul de la
Cartea Junglei de exemplu. Caracterul de documentar filmat la firul ierbii e intarit si de prezentarea in amanunt a activitatilor anumitor specii de gandaci si de tot felul de insecte. Doar puii felinelor, poti spune ca mai corespund cerintelor unei productii ce se adreseaza copiilor. Restul e brutal si salbatic asa cum e si in realitate. Au pierdut trenul cei de la Disney de a genera un val mare de simpatie ce putea veni din partea raspandacilor de imagini cu pisicute si de pe urma caruia ar fi primit multe like-uri, meme-uri si tot felul de gifuri. In maniera in care se prezinta filmul, poti trimite astfel de clipuri doar ca amenintare dusmanilor.
Violenta trebuie si ea luata in calcul atunci cand se voteaza alegerea acestei productii ca facandu-se in familie, alaturi de prichindei. Personal, nu as recomanda ca un prescolar (mai mic de 6 anisori), sa asiste la lupta pentru suprematia vietii salbatice africane. Muscaturile, ragetele, labele cu gheare ce se impart in momentele de lupta, te pot afecta la o varsta atat de frageda. Pisicuta, pisicuta, dar parca stiind cat de feroce pot fi aceste feline, te vei gandi de doua ori inainte de a mai mangaia orice tip de patruped. (Nu ca animatia ar fi mai putin violenta)
Vazuta prin ochii unui adult, ai obligativitatea de a remarca rusinosul moment al proclamarii noului mostenitor, moment ce initiaza, dar si incheie intriga. Adunarea animalelor, corect spus ar fi a dobitoacelor, alaturarea prazii si a pradatorilor intr-o celebrare festiva si voioasa, miroase a declaratie politica si a prostie ce se vrea reperata doar asa, pentru a ne insulta minima inteligenta. Si e un moment marca Disney peste care poate am fi reusit sa trecem, doar ca aici ni se vorbeste explicit despre servirea zebrelor, sau a altor gazele, ca mancare atunci cand leilor li se face foame.
Ferma animalelor lui Orwell, ecranizata si ea intr-o animatie britanica, e mic copil pe langa zeflemeaua ce apare aici; diferenta fiind nivelul de inteligenta la care fiecare lucrare face apel - unul minim in cazul lui Favreau.
O isecventa mi s-a parut totusi superba, si chiar daca tine doar de tehnica de proiectare despre care spuneam in deschidere, as vrea sa o impartasesc si cu voi. E un moment in care Pumbaa se pune pe infulecat tot felul de ganganii iar muscatura este facuta fix peste punctul de focus al camerei. Ei, aici sa te tii! Pulberea umeda pe care o resimti ca iti este aruncata direct in fata face ca tot ce baleste respectivul animal atunci cand deschide hrapareata gura, sa iti creeze o stare de … imersie in film, sau ma rog, in Pumbaa. Nu e nimic oripilant in asta, insa e o senzatie unica, stranie si interesanta in acelasi timp. Bleah! ... dar ce fain a fost!
Concluzie: Un film ok, merita vazut si mai ales e musai sa fie comparat. Nu imbunatateste cu nimic sensul povestii arhicunoscute, dar nici nu o altereaza in vreun fel. Stilul realistic, documentar as putea spune, nu face nicidecum cinste unei realizari Disney, dar nu avem ce face decat sa-l inghitim, in lipsa unor idei originale; asta de parca nu ar mai exista povesti in lumea asta ce nu au fost ecranizate . Noroc cu Pumbaa si Timon, personaje care mai inveselesc o istorie parca prea umana, plina de intrigi si urzeli tesute in numele puterii absolute.
Nota 6,88!