Grave (2016)
Un sandwich realizat dintr-o felie de
Ginger Snaps (2000), la mijloc putin
Ôdishon (1999) si felia care inchide,
Låt den rätte komma in (2008), are ca rezultat un surprinzator fel de mancare cu o savoare noua, diferita, exotica chiar.
Raw sau
Grave sau
Crudo, titulatura sub care l-am vazut eu, este un film aparte, demn reprezentant al genului gore.
Daca e de recomandari, desi am mari retineri, filmul neadresandu-se oricui, il recomand ca pe o productie reusita, cu un aer nou si oarecum unic in peisaj. Dar vegetarienilor e clar ca nu li se adreseaza; nici celor slabi de inger; nici celor care nu pot sa priveasca la televizor o operatie de orice fel sau macar o amputare cat de mica. Si pentru ca am patit-o pe pielea mea, nu-l recomand nici celor care consuma pop-corn in timpul vizionarii, pentru ca la un moment dat, consumul de floricele se va suprapune episodului de hranire al protagonistei noastre si, credeti-ma pe cuvant, nu va doriti asa ceva.
Faceam la inceput o lista de ingrediente din care pare sa fie compus acest film. Daca ar fi combinat toate senzatiile celor 3 filme pomenite, cu siguranta ca am fi asistat la o capodopera. Nu e cazul sa ridicam expectativele atat de sus. Raw are influente si idei preluate din cele trei, dar nu are si motivatia sau rezultatul acelora. Incepe cam ca si Ginger Snap, nonconformist, rebel si contemporan. Doua surori, desi in realitate doar pe cea mai mica o vedem in prima parte de film, care e clar, au ceva ciudat pe care nu esti capabil sa-l numesti. Din Audition preia tensiunea ce se acumuleaza din dozarea insuportabilului. Muzica sau mai bine zis semnalele sonore care cresc spre tonuri asurzitoare ajuta si ea la incarcare. Let the Right on In pentru simplul fapt ca e altfel decat predecesorii sai. Original si imprevizibil, filmul regizoarei Julia Ducournau exceleaza la modul cum reuseste sa amane incaperea actiunii. Toate evenimentele pregatesc declansarea intolerabilului, dar el pare ca nu se va mai produce niciodata.
Minusul pe care l-am sesizat si care a trasat tuse pe care nu mi le-as fi dorit in peisaj a fost dat de cateva scene ce nu isi aveau rost in economia povestii. Am incercat sa le inteleg rostul dandu-le tot felul de semnificatii, dar la final, inca tind sa cred ca filmul ar fi fost mai bun fara ele. Doar doua astfel de inutilitati am sa reamintesc aici: acea reminescenta de secventa cu cainele pe masa de autopsie de pe care zboara cearsaful. Care e logica si rostul ei? Plus ca tehnica de realizare este de un neprofesionalism cras. Mai ca se vede ata cu care este realizata acea dezvelire a lesului. Impardonabil! Apoi mai e acea scena din fata oglinzii in care mezina Justine, (Garance Marillier), simte nevoia sa-si linga reflexia. Explicatia ca prin acest gest se incearca adancirea complexitatii personajului acesteia, merge pana la un punct. Oricum tanara era evident intr-un pericol iminent de derapaj, iar aceasta situatie noua nu aduce nimic nou, doar transforma eroina aflata intr-o continua lupta cu sine, intr-o panarama de joasa speta. De ce ai dori asta cand pe tot parcursul povestii, atata inainte de acest episod cat si dupa, te chinui sa arati conflictul launtric in care ti se zbate protagonistul? Orcium, eu am incercat si reusit, sa-mi sterg acele momente din cronologie si astfel am obtinut un film bun.
Despre faptul ca din sala de cinema au fost spectatori care au simtit nevoia sa renunte la vizionare sau despre duritatea anumitor imagini s-a mai scris. E real si nu e nicio exagerare cum a fost in cazul altor filme despre care s-a vorbit la fel.
Filmul se incheie apoteotic. Finalul este ceea ce salta pelicula de la una altfel decat celelalte, la una chiar buna. Desi e usor de stiut acel deznodamant, el venind anticipat si logic, modul cum este el prezentat merita toate laudele. Este unul dintre finalurile reusite de film, atat dpdv al deznodamantului dar si ca montaj si regizare. Pana si genericul final are culoare si timpul de intrare foarte bine sincronizat.
Concluzie: Un film recomandat, dar pe riscul fiecaruia.
Nota 8.00!
Ps. Mai citeam undeva cum ca filmul surprinde decadera unei tinere in patima alcoolului, printre multe alte vicii ce au fost enumerate acolo. Respectivul, e clar, nu a inteles nimic din gesturile disperate prin care protagonista incearca sa-si invinga pornirile, pofte care o oripilau, si mai ales durerile ce o faceau sa se zvarcoleasca in timpul somnului; practic, sa-si infraneze foamea.