Laitakaupungin valot (2006)
aka
Lights in the Dusk (2006)
Venit dupa mult prea optimistul "
Drifting Clouds", (o.t. Kauas pilvet karkaavat) si apoi inegalabilul "
The Man Without a Past", (o.t. Mies vailla menneisyyttä), Aki Kaurismäki ne propune probabil cel mai sumbru film al acestei trilogii. Un film aftat de la inceput pana la sfarsit sub zodia fatalismului si al resemnarii.
Reactii sau mai bine zis lipsa de reactii de neinteles din partea protagonistului, acea atitudine umila si blamabila, toate aceste caracteristici dau filmului tonuri de umbra si tristete, culori neobisnuite si nelogice daca e sa le raportam la celelalte doua filme ale acestei minicolectii reprezentative pentru cinematografia finlandeza.
Chiar daca nu se inscrie in liniile predecesorilor sai, filmul de fata este o incheiere oarecum normala a unei astfel de colectii, supranumite si "filmele crizei" ale unei societati saracite.
Trebuie sa remarcam totusi acea duritate, gresit confundata cu demnitatea, cu care se infrunta fiecare lovitura data de soarta protagonistului.
Din iubire spun unii, din resemnare altii sau chiar dintr-o letargie prosteasca, Koistinen, (Janne Hyytiäinen), personajul central al povestii nu reactioneaza in niciun fel. Desi pare mai tot timpul cu un pas in fata uneltirilor pe care i le pregatesc interlopii, el nu ia atitudine sau macar sa incerce un minim instict de protejare a propriei persoane. Accepta si chiar doreste sa fie incriminat si sa plateasca ceva ce nu a savarsit.
Are totusi o rabufnire destul de brutala, cand incearca sa il asasineze pe cel care i-a inscenat toate acestea, dar si aceasta tentativa pare tot un fel de provocare de a fi prins si pedepsi tot el. Nu are acea dorinta de reusita. Este un esec din start, esec pe care Koistinen pare ca il constientizeaza. Iar in sprijinul acestui sentiment vine si reactia pe care o are atunci cand este gasit intr-o stare precara de catre ceea ce-l iubeste in taina. Desi ea vrea sa cheme ambulanta, el o opreste, preferand sa mai petreaca cateva clipe alaturi de ea, sperand probabil intr-un deznodamant tragic pentru propria persoana.
Filmul nu mi-a placut, recunosc, dar cred totusi ca este un bun final al seriei. Este practic un sfarsit in adevaratul sens al cuvantului al celui de-al treilea capitol cat are aceasta opera marca Kaurismäki. Protagonistul a murit, deci totul se sfarseste aici.
Concluzie: Un film imposibil de comparat, unic in felul sau dar care trimite foarte tare catre cinemaul fatalis al europei de vest, destul de nespecific mentalitatii nordice.
Nota 6,77. De vizionat, desigur pentru o viziune de ansamblu al celor trei filme ale acestei trilogii, desi te scoate total din starea aceasta unica in care esti pus de catre Kaurismäki in primele doua capitole (filme).