PDA

View Full Version : copy-pasteuri, dadaisme & aberatii


Pages : 1 2 3 4 5 6 7 [8] 9 10 11

redmen
11 Jun 2010, 11:32
Un puşcăriaş a dat în judecată Naţional TV pentru un film bruiat de publicitate

Un deţinut de la Penitenciarul Rahova a fost nemulţumit că filmul Ştefan cel Mare a fost întrerupt de publicitate. “Sa amestecat filmul cu reclama în mintea mea, încît nam înţeles nimic din film pentru căci mau păcălit că dă film”, spune puşcăriaşul în plângere. În documentul respectiv deţinutul nu uită să precizeze că este “condamnat nevinovat la 25 de ani”.
“Nici nu-mi vine să cred că am făcut un dosar pentru aşa ceva”, a spus zâmbind a uimire Mihai Moş, directorul general al postului Naţional TV. Dosarul are câteva citaţii şi plângeri care, deşi la prima vedere stârnescu râsul, au pus în mişcare mecanismul justiţiei.
“În ziua de 25 - 08 - 2008, la postul de televiziune Naţional TV Bucureşti în jurul orei 20.15 a fost difuzat filmul Românesc Ştefan Cel Mare, iar în timpul filmului au difuzat reclamă, încît sa amestecat filmul cu reclama în mintea mea, încît nam înţeles nimic din film pentru căci mau păcălit că dă film, iar iei au dat reclamă în timpul filmului, iar dacă doreau să dea reclamă în timpul filmului trebuia să spună căci dă reclamă în timpul filmului, iar eu alegeam alt post de televiziune care spune căci dă film şi aşa este până la sfârşitul filmului de la început şi până la sfârşit, şi ca exemplu TVR 1 şi TVR 2”. Aşa scria în cererea scrisă de mână a deţinutului.
Puşcăriaşul a cerut “cel mai bun avocat din oficiu” şi daune de nici mai mult nici mai puţin decât "180.000.000 lei Noi”.



http://www.realitatea.net/un-puscarias-a-dat-in-judecata-national-tv-pentru-un-film-bruiat-de-publicitate_717729.html

Judex
11 Jun 2010, 12:53
Din ciclul “ Avem echipă/Avem valoare!”

”Reformatoarea” TVR :-))))))

=)) =)) =)) =))
Senzational!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
=)) =)) =)) =)) =)) =)) =)) =)) =)) =)) =)) =)) =)) =)) =)) =))
Ca bine i-a zis Orban cand i-a zis ce i-a zis. >:)

paul_aramis
11 Jun 2010, 14:51
Un puşcăriaş a dat în judecată Naţional TV pentru un film bruiat de publicitatete</b>te</b>

Un deţinut de la Penitenciarul Rahova a fost nemulţumit că filmul Ştefan cel Mare a fost întrerupt de publicitate. “Sa amestecat filmul cu reclama în mintea mea, încît nam înţeles nimic din film pentru căci mau păcălit că dă film”, spune puşcăriaşul în plângere. În documentul respectiv deţinutul nu uită să precizeze că este “condamnat nevinovat la 25 de ani”.
“Nici nu-mi vine să cred că am făcut un dosar pentru aşa ceva”, a spus zâmbind a uimire Mihai Moş, directorul general al postului Naţional TV. Dosarul are câteva citaţii şi plângeri care, deşi la prima vedere stârnescu râsul, au pus în mişcare mecanismul justiţiei.
“În ziua de 25 - 08 - 2008, la postul de televiziune Naţional TV Bucureşti în jurul orei 20.15 a fost difuzat filmul Românesc Ştefan Cel Mare, iar în timpul filmului au difuzat reclamă, încît sa amestecat filmul cu reclama în mintea mea, încît nam înţeles nimic din film pentru căci mau păcălit că dă film, iar iei au dat reclamă în timpul filmului, iar dacă doreau să dea reclamă în timpul filmului trebuia să spună căci dă reclamă în timpul filmului, iar eu alegeam alt post de televiziune care spune căci dă film şi aşa este până la sfârşitul filmului de la început şi până la sfârşit, şi ca exemplu TVR 1 şi TVR 2”. Aşa scria în cererea scrisă de mână a deţinutului.
Puşcăriaşul a cerut “cel mai bun avocat din oficiu” şi daune de nici mai mult nici mai puţin decât "180.000.000 lei Noi”.


<a href="http://www.realitatea.net/un-puscarias-a-dat-in-judecata-national-tv-pentru-un-film-bruiat-de-publicitate_717729.html" target="_blank" rel="nofollow"><a href="http://www.realitatea.net/un-puscarias-a-dat-in-judecata-national-tv-pentru-un-film-bruiat-de-publicitate_717729.html" target="_blank" rel="nofollow">http://www.realitatea.net/un-puscarias-a-dat-in-judecata-national-tv-pentru-un-film-bruiat-de-publicitate_717729.html
ăla de l-a dat în judecată pe dumnezeu a fost cel mai tare ...

copila_satanista
11 Jun 2010, 14:53
aaaa chiar ! ce film era? #-o

paul_aramis
11 Jun 2010, 14:56
nu era film ... a fost pe bune.

Windom
11 Jun 2010, 14:58
Era un episod din Ally McBeal.

copila_satanista
11 Jun 2010, 14:59
l-am gasit, ce nume logic :)) crek p-asta il vazusem http://www.imdb.com/title/tt0268437/

paul_aramis
11 Jun 2010, 15:01
puşcăriaşul o fi văzut vreunul din filmele astea când s-a decis să înainteze plângerea împotriva lui dumnezeu ..

nartip
11 Jun 2010, 15:35
windom, sa inteleg ca asta-i un topic unde postezi dimineata cand te trezesti buimac din somn ,tot felul de tampenii visate noaptea?
************************************************** *******************************
-Aici este "campu'" muncii lui.A invatat copy/paste si o tine puia gaia cu acest jelit din link-ul ala...ca o sa ajungem sa "inecam" calculatoarele in lacrimi...
-Invita-l sa-ti arate o creatie proprie.Nici pseudonimul sau nu duce decat la clona unui site care ii place lui.De gustibus.Asta e "doctrina" lui si este omu' foarte tenace,dar si "sprijinit" de amici pe masura,asa cum mai sunt pe aici copii ai "iadului" pe internet.Nu te pune cu "moderatoru" ca te frigi.Sa traiti moderatori in pace...

StefanDo
11 Jun 2010, 15:59
mai devreme voiai sa-ti dezactivezi contul, iar acum continui sa ataci moderatorii. Nu te cam grabesti, la doar 11 postari?

ai un avertisment

shadowofnight
15 Jun 2010, 21:00
Punching Bag Fail (http://www.youtube.com/watch?v=YdvHBJbTAS4&playnext_from=TL&videos=btEznnTJbzc&feature=sub)

Ipu
15 Jun 2010, 22:01
Gol do Brasil! (http://www.youtube.com/watch?v=O9bMLXGLnsI) ;)

MariaMona
16 Jun 2010, 08:58
http://en.tackfilm.se/?id=1276671306734RA48

MariaMona
17 Jun 2010, 08:39
Uganda şi poponarii mâncători de rahat... (http://www.peteava.ro/id-531233-conferin-anti-homosexualitate-n-uganda) =))

a mai fost...

hellsteed
17 Jun 2010, 19:30
http://telecinemateca.com/nu-filmam-sa-ne-amuzam/

Prea tareeeee...

Ipu
18 Jun 2010, 18:50
http://i.imgur.com/2lJE1.gif

rvn
18 Jun 2010, 19:03
nu e nimica nou. nu este nici prima si nici ultima data la un campionat mondial.
asta este inca o noua dovada a tembelismului din fotbal, nu numai in Romania, ci chiar la case mai mari.
ipu, ai idee daca ala ,cand a dat cu capu' si-a si "bagat" ceva?

Ipu
18 Jun 2010, 19:40
E trucaj, dragă!

Ipu
18 Jun 2010, 19:58
Tot legat de Campionatul Mondial (www.youtube.com/watch?v=D4ohhyK-IVU&hd=1)
http://i3.ytimg.com/vi/vkzwXCNziSE/default.jpg

bremen1980
20 Jun 2010, 12:20
Inainte de Caritas a fost Ponzi

http://vimeo.com/10534699

hellsteed
20 Jun 2010, 12:55
http://overheardinmyroom.stuffo.info/

Liviu-
21 Jun 2010, 18:11
http://cheezcomixed.files.wordpress.com/2010/05/129177281877754524.jpg

gropitse
23 Jun 2010, 20:01
Emisiune realizată și prezentată de Sergiu Voloc
(îl recunoașteți din filmele lui Igor Cobîleanschi),
emisiune la un post tv nou din md.
http://www.youtube.com/watch?v=IFUeS7TNBVc&NR=1

Ipu
24 Jun 2010, 13:47
„Război” (joc de cărți) între naționale care s-au calificat de-a lungul timpului la CM de fotbal:
http://www.estadao.com.br/images/especiais/19/C0/3C/P19C03C8A9DCE4785948D1CE39F1B03E3.jpg (www.estadao.com.br/especiais/desafio-das-selecoes,103184.htm)

victor
24 Jun 2010, 16:29
copy-paste de pe resursadefun.

Iubita mea Maria,

Stiu ca psihologul mi-a zis ca nu ar trebui sa mai iau legatura cu tine, ca sa pot sa te uit mai repede, dar nu mai rezist. In ziua cand m-ai parasit m-am jurat sa nu mai vorbesc cu tine niciodata. Dar era doar ego-ul meu ranit care dicta. Nu am vrut sa fiu cel care sa lase de la el si sa se impace. In fanteziile mele intotdeauna tu te intorceai cu coada intre picioare la mine. Cred ca mandria mea avea nevoie cu disperare de asta. Dar acum vad ca mandria m-a costat o groaza de lucruri. Am obosit tot pretinzand ca nu mi-e dor de tine. Nu mai imi pasa ca voi fi considerat un prost. Nu mai imi pasa cine face prima tentativa de impacare atata vre me cat unul din noi o face. Poate e timpul sa lasam inima sa vorbeasca, si nu creierul.
Pentru ca inima mea spune: “Nu e nici una ca tine, Maria” te caut in ochii si sanii fiecarei femei pe care o intalnesc, dar ele nu sunt tu. Nici pe-aproape macar. Acum doua saptamani am intalnit o fata in club si am adus-o acasa. Nu vreau sa iti spun asta ca sa te ranesc, ci ca sa iti arat disperarea mea. Era tanara, probabil pe la 19-20 de ani, cu un corp perfect pe care numai tineretea si probabil vreo 10 ani de dansuri artistice pot sa il ofere. Vreau sa spun, doar un corp perfect. Sani cum nu vezi nici in prezentarile de moda si un fund rotund pentru care merita sa si omori. Visul oricarui barbat, nu? Dar in timp ce stateam pe canapea si ea imi oferea partida perfecta de sex oral, m-a m gandit la acest lucru,care este atat de important in viata. Sa fi ajuns atat de superficial? Ce daca are un corp perfect? O face mai buna la pat? Ma rog, in cazul ei da, dar nu asta e important. O face asta o persoana mai buna? Are un suflet mai bun decat tine, care nu mai ai fermitatea corporala de odinioara?
Ma indoiesc. Si nu ma gandisem la asta niciodata pana atunci. Asta inseamna ca m-am mai maturizat un pic, nu? Dupa ce am terminat, m-am surprins gandindu-ma, “de ce ma simt atat de gol pe dinauntru?”. Nu era doar tehnica ei perfecta de oral,era altceva. Si atunci am avut o revelatie. Nu era la fel pentru ca tu nu erai acolo. Stii ce inseamna asta? Nimic nu mai e la fel fara tine.
Doamne,Maria,innebunesc fara tine. Si tot ce fac imi aduce aminte de tine. Iti mai aduci aminte de Angela, vecina noastra de la 3 care isi creste singura copilul? A trecut saptamana trecuta pe la mine cu o cratita de friptura. A zis ca se vede ca nu mananc cum trebuie, acum cand nu mai e femeie in casa.
Mi-am dat seama de ce a vrut sa spuna dupa masa, dar nu asta am vrut sa iti spun. Oricum, am baut cateva pahare de vin si ne-am trezit tragandu-ne-o ca iepurii in vechiul nostru dormitor, care inca te mai asteapta. Si vreau sa iti zic ca femeia asta stie ce vrea, ca orice femeie maritata care nu are rezerve vizavi de cum arata, de cariera ei sau daca ne aud copiii. Si dintr-o data a observat oglinda aia mare cu picior pe care ai mostenit-o de la bunica-ta.
A asezat-o pe covor ca sa ne putem vedea in timp ce i-o trag pe la spate. Asta m-a excitat teribil, dar nu amputut sa nu ma intristez la gandul ca tie in 14 ani de trait impreuna nu ti-a trecut niciodata prin minte sa utilizam oglinda aia ca accesoriu sexual. Sambata a trecut sora-ta Carmen sa imi lase o copie dupa sentinta de divort.
Stiu ca nu are prea multa experienta de viata, dar sa stii ca pentru varsta ei e foarte matura si a fost un prieten de nadejde pentru mine in tot timpul asta. Mi-a dat o groaza de sfaturi bune despre tine si despre femei in general. A incercat si incearca din rasputeri sa ne impace. Asa ca eram in jacuzzi, cu o cupa de sampanie, amintindu-ne cu nostalgie de vremuri fericite. Are acelasi sange cu tine, si nu puteam sa nu observ cum seamana cu tine cand te-am cunoscut si aveai 18 ani. Lucrul asta m-a facut sa plang (uite un lucru pe care inainte nu l-ar fi recunoscut in ruptul capului).
Carmen a incercat sa ma consoleze si am descoperit cu ocazia asta ca e pasionata de sexul anal, ceea ce m-a facut sa ma gandesc de cate ori ne-am certat cand iti ceream acelasi lucru, certuri care probabil au grabit despartirea noastra. Dar vezi, numai la tine ma gandeam. Trebuie ca in adancul inimii tale sa simti acelasi lucru. Nu crezi ca am putea incepe totul de la inceput? Sa stergem cu buretele toate necazurile si sa o pornim cu dreptulintr-o noua si fericita relatie. Eu cred ca putem. Daca simti si tu la fel, te rog da-mi de stire. Daca nu, macar da-mi un telefon si spune-mi unde mama dracu’ ai ascuns telecomanda.

Al tau, Cornel

Windom
24 Jun 2010, 18:01
505

Stare tehnică:
Are probleme cu alimentarea, o mică defecţiune la mecanismul de direcţie, că nu ţine linia dreaptă, şi merge cam înfrânată. Cutia de viteze e blocată în marşarier. Este înmatriculată în Europa, cu numere provizorii, se mai poate circula cu ea maxim o lună.

Istoric:
Este fabricată acum 2000 de ani, sub licenţă romană. A fost avariată în repetate rânduri. Prima dată a fost condusă de nişte ciobani, dar au mai călărit-o şi alţii. A fost reparată numai cu piese second hand, aduse de pe la turci. O perioadă a fost condusă bine de nişte nemţi, Carol I şi Ferdinand, dar apoi a încăput iarăşi pe mâna unor idioţi care au băgat-o prin toate gropile.
Exteriorul a fost vopsit în 1989, dar interiorul este încă plin de rugină. A mai avut câteva reparaţii capitale, în 1600, 1859 şi 1918, dar a mai şi pierdut o parte din piese.

Combinaţii:
Predau leasingul, mai sunt de plată la ea câteva zeci de rate FMI. Accept şi variante de schimb cu o ţară similară din Africa , oricât de mică ar fi dar să funcţioneze.

De ce o vând:
Sincer să fiu, o vând că m-a lăsat în drum şi nu mă pricep la ea. Plus că îmi consumă cam mult, şi ca s-o repar mă costă cât nu face. Oricum, eu n-am permis de conducere pentru categoria asta de ţară, aşa că să o conducă cine s-o pricepe. Dacă nu o vrea nimeni, o dezmembrez şi o vând pe bucăţi. E păcat de ea, vă spun. Sper să o ia cineva care ştie să o aprecieze.

Chambord
25 Jun 2010, 10:55
:) misto

rvn
25 Jun 2010, 11:07
:) misto

esti Irinel sub acoperire? nu stiam...

Chambord
25 Jun 2010, 11:18
esti smekera ?

Federico
30 Jun 2010, 21:52
"Cred că o carte bună este bună pentru că stilul ei funcţionează, şi nu pentru că subiectul este vizual sau pentru că ce se întâmplă acolo este atrăgător, pentru că vorbeşte despre marile adevăruri sau mai ştiu eu ce. La fel se întâmplă şi cu filmul. Cred că, spre deosebire de un scenariu, care e gândit pentru cinema, cartea aceea, dacă e trecută printr-un proces de ecranizare, ar fi de fapt despuiată de stil, de ceea ce o face amuzantă, lizibilă, şi din ea ar fi luate doar lucrurile care par vizuale, atrăgătoare – un Pisicâine, o mare scenă de bătălie… " :-?

http://mihneamaruta.ro/2010/06/04/tiff-lounge-3-razvan-radulescu-magistral/

omudindulap
04 Jul 2010, 15:22
Un joc (http://www.theiqgames.com/en/escape)

Atentie ! Se poate lasa cu dureri de cap.

Ipu
05 Jul 2010, 12:47
Avatarurile Zeului Fotbal (clichează imaginea pentru detalii)

http://www.sedentario.org/wp-content/uploads/2010/06/evolucao-das-bolas.jpg (www.nytimes.com/interactive/2010/06/06/magazine/20100606-world-cup-balls.html)

gigabyte
08 Jul 2010, 16:21
Lohan Cries in Court, Gets 90 Days in Jail

http://www.youtube.com/watch?v=hPF6urxIHqI&feature=topvideos

alextreme93
14 Jul 2010, 08:14
Laxativ ptr.creiere

http://www.youtube.com/watch?v=SeGapM18OLQ&playnext_from=TL&videos=ao6DuKoCphg

shadowofnight
14 Jul 2010, 13:14
http://www.youtube.com/watch?v=rxEl_izRxUo&feature=player_embedded

http://www.youtube.com/watch?v=PQ9lcuxV78A&feature=channel

Habar n-am unde altundeva sa pun link-urile. Isn't she amazing? :x

Federico
15 Jul 2010, 21:04
Ati vazut perlele de la BAC de anul asta?
Chaplin & comp. nu sunt nici cat negrul de sub unghie pe langa astea.
Efectiv imi dau lacrimile, nu e doar o expresie...

http://www.compendium.ro/bacalaureat/perle.php

paul_aramis
15 Jul 2010, 21:38
băi, da' tâmpiţi e unii. adicâtelea să deaie iei bacu' de doo ori şi să face aceleaşi greşeli ...

Judex
15 Jul 2010, 22:05
Multe dintre alea cu perle sunt vechi, stiu cateva de ani buni. Sau poate doar seamana. Oricum, listele astea mi se par cam ca Divizia A: in fiecare sezon retrogradeaza cateva si promoveaza altele in locul lor, uneori prin rotatie si vanzare de locuri. :D
Pagina asta o stiu de prin vara lui 2002, am tiparit perlele si ne tavaleam de ras la birou, alea 2-3 ore cat binevoiam sa tine 'sedinta' zilnica, apoi cele 8 ore de lucru seara la carciuma. >:)
http://www.angelfire.com/mi/misumal/teze1.html

keepwalking
19 Jul 2010, 23:35
ia uite aici destinatie de vacanta!

http://www.likecool.com/Marina_Bay_Sands_Hotel--News--Gear.html

paul_aramis
23 Jul 2010, 11:56
... Trebuia să-i răspund, ca să nu risc să-i demoralizez pe cei care mă susțin!...

nici nu ştiu la ce se încadrează mai bine: banc, dadaism, aberaţie ...
vreo ideee, cineva?

Windom
23 Jul 2010, 12:13
E un pic din toate. E totul intr-un pic?:-? Ori e ceva, ori vine de undeva, vorba bădiei...

Ipu
23 Jul 2010, 15:02
El părea atât de blând... Cine și-ar fi imaginat că, fără măcar a fi provocat...

Dar iată un sfat pentru prieteni și „susținători” (www.bing.com/videos/watch/video/tips-to-prevent-against-a-dog-attack/6b0fn7p).

paul_aramis
23 Jul 2010, 17:22
ce concluzii desprindem din filmuleţ? păi prima e că dacă stai liniştit şi nu te agiţi, câinele te lasă în pace. îşi vede de ale lui. aşadar, stimabililor (din motive de precauţie, prefer să folosesc plurarul, că nu se ştie niciodată când sunteţi doi; sau trei; sau câţi o-ţi fi) atâta vreme cât o să stai liniştit, nu o să aibă nimeni treabă cu tine. când în schimb te agiţi şi începi să postezi inepţii, te-am compostat.

PS mai e o metodă de apărare împotriva câinilor. când o să mai creşti şi o să te hotărăşti câţi sunteţi, o să îţi spun care.

Ipu
23 Jul 2010, 17:42
Dom'le, eu îți respect etatea și de-aia nu-ți mai răspund când n-ai ce face și mă iei peste picior. Nu am nevoie de acordul matale ca să postez.

thequietsurfer
26 Jul 2010, 17:26
Putin calarind "simbolul libertatii" mai ceva ca baietii aia din Mad Max :-bd
http://www.hotnews.ro/stiri-international-7625818-video-vladimir-putin-condus-motocicleta-harley-davidson-sevastopol-este-simbolul-libertatii.htm

shadowofnight
04 Aug 2010, 13:35
You can shine. (http://www.youtube.com/watch?v=Um9KsrH377A)

Ipu
04 Aug 2010, 17:01
Ehei, în alte țări persoanele complet surde pot conduce până și automobile...

Nu știu de ce, dar reclama asta mi-a amintit de așa ceva (www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?p=1534987#post1534987).

paul_aramis
04 Aug 2010, 18:02
campionu' absolut:

http://farm5.static.flickr.com/4140/4860580686_8a6ed748fe_b_d.jpg
http://www.flickr.com/photos/32663389@N07/4860580686/sizes/l/in/photostream/

Ipu
04 Aug 2010, 19:43
Ex aequo,

crina19 (www.cinemagia.ro/club/profil/crina19)
Novice

http://static.cinemagia.ro/img/resize/_avatar/28/40/Y3JpbmExOQ==-100x100-w-fab39ad8.jpg (www.cinemagia.ro/club/profil/crina19)

Join Date: May 2009
Posts: 4,294,967,295

(Pentru cei care n-au înțeles: Numărul postărilor celor cărora le sunt șterse toate mesajele din forum devine cel de mai sus.)

paul_aramis
04 Aug 2010, 21:12
pentru cei care n-au înţeles, ăla e un mesaj de la musiu ...

Ipu
05 Aug 2010, 21:32
„Animalele nu sunt obiecte.”

http://www.dumage.com/img/misc/set-of-very-creative-ads-part-1/set-of-very-creative-ads-part-125.jpg

http://www.dumage.com/img/misc/set-of-very-creative-ads-part-1/set-of-very-creative-ads-part-126.jpg

http://www.dumage.com/img/misc/set-of-very-creative-ads-part-1/set-of-very-creative-ads-part-127.jpg

alextreme93
08 Aug 2010, 19:48
http://www.youtube.com/watch?v=euXQbZDwV0w&playnext=1&videos=bt--fgx1Qi4

Eat da poo poo !

danonino
08 Aug 2010, 21:40
Un bloc de gheaţă gigantic s-a desprins dintr-un gheţar din Groenlanda

Imaginile surprinse de sateliţii NASA arată că gheţarul Petermann, care măsura 70 de kilometri în lungime, s-a redus cu aproximativ un sfert odată cu desprinderea blocului de gheaţă, a cărui suprafaţă este de cel puţin 260 de kilometri pătraţi, subliniază cercetătorul într-un comunicat.

Apa dulce conţinută de aisberg ar putea "alimenta toată reţeaua publică de apă potabilă americană timp de 120 de zile", afirmă el.

Calota glaciară a Groenlandei, cel mai mare rezervor de apă dulce din emisfera nordică, s-a topit într-un ritm alarmant în ultimii ani, sub efectul încălzirii climatice, potrivit unui raport al Consiliului arctic publicat la sfârşitul lui 2009.

Viteza de topire a gheţarilor din Groenlanda afectează direct nivelul apelor oceanice, care se ridică în prezent cu trei mililmetri pe an.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/7627/6807030/2/ghetar-groenlada-3-afp.jpg?width=605

If small glaciers and polar ice caps on the margins of Greenland and the Antarctic Peninsula melt, the projected rise in sea level will be around 0.5 m. Melting of the Greenland ice sheet would produce 7.2 m of sea-level rise, and melting of the Antarctic ice sheet would produce 61.1 m of sea level rise.[11] The collapse of the grounded interior reservoir of the West Antarctic Ice Sheet would raise sea level by 5–6 m.[12]

misto, oceanele si marile vor creste cu jumatate de metru.


http://www-tc.pbs.org/wgbh/nova/megavolcano/images/shin-nasa-gfsc-meltwater-l.jpg

alextreme93
09 Aug 2010, 16:14
Un borac indonezian care trage 2 pachete de tigari/zi


http://www.youtube.com/watch?v=x4c_wI6kQyE&playnext=1&videos=UWSkKLQKI_E

Ipu
09 Aug 2010, 16:32
Părinții strică. Să nu-i mai dea bani pe mână.

shadowofnight
09 Aug 2010, 23:11
http://www.youtube.com/watch?v=BefGhfBgJNI&playnext=1&videos=xFKbRN_-ZMw&feature=sub

:D.

omudindulap
09 Aug 2010, 23:23
Cine mai e si asta? Ori este Ghita, ăl de-l astepta Cleopatra Stratan la portita?

shadowofnight
09 Aug 2010, 23:42
Mare vedeta, mare...
Cineva s-a referit la el ca la 'real life's Edward'.
Sau ceva de genul.

shadowofnight
10 Aug 2010, 00:59
Si pentru ca tot suntem la capitolul 'Mari Vedete', e musai sa o amintim si pe Lady GaGa. Am primit acest minunat link (http://celebrities.ninemsn.com.au/blog.aspx?blogentryid=682832&showcomments=true) acum cateva minute. Incantator, nu credeti?

Si deoarece sunt foarte destept, am dat click pe un alt link de pe pagina respectiva. Asa ca aveti onoarea de a citi perla secolului, rostita de insasi distinsa GaGa. Behold:

“I just have this weird thing that if I sleep with someone, they’re going to take my creativity from me through my vagina”

Sursa. (http://celebrities.ninemsn.com.au/blog.aspx?blogentryid=679452&showcomments=true)

omudindulap
11 Aug 2010, 17:50
Un filmulet in care se compara litoralul romanesc din perioada dinainte de 1990 cu cel din 2010.
E trsit...:(

http://www.antena1.ro/news/inedit/video-litoralul-romanesc-din-anii-80-si-cel-din-prezent-117043.html

Ipu
12 Aug 2010, 05:51
Un fan adevărat :)

http://www.cancan.ro//usr/imagini/2010/08/11/312442-X-DSC_9083_-jpg.jpg (cancan.ro/actualitate/intern/si-a-facut-tricou-permanent-cu-iron-maiden-118285.html)

dragonfly_drk
12 Aug 2010, 09:24
de capu meu, chiar ca asta da fan... gata, maine ma duc si imi tatuez metallica... =))=))=))

keepwalking
12 Aug 2010, 13:08
de pe realitatea tv, intr-o relatare a furtului celor 200.000 de euro dintr-o vila: "se stie doar ca unul din cei doi suspecti era inalt si slab, iar celalalt scund si gras". :))

dragonfly_drk
12 Aug 2010, 15:33
de pe realitatea tv, intr-o relatare a furtului celor 200.000 de euro dintr-o vila: "se stie doar ca unul din cei doi suspecti era inalt si slab, iar celalalt scund si gras". :))
Stan si Bran?:-O :-O :-O

paul_aramis
12 Aug 2010, 15:50
Pat şi Pataşon.

omudindulap
13 Aug 2010, 10:21
Din seria must see

http://www.youtube.com/watch?v=P5_Msrdg3Hk&feature=channel

redmen
13 Aug 2010, 10:52
Telephone | THE OFFICE VERSION (Lady Gaga and Beyoncé Spoof)

http://www.youtube.com/watch?v=qsU9tz3d3OY&feature=player_embedded

redmen
27 Aug 2010, 01:03
Cetateanul frantuzit ...

http://www.youtube.com/watch?v=A24ZY91C_OI&feature=related

Ipu
01 Sep 2010, 20:10
http://img409.imageshack.us/img409/3870/0823z.jpg

http://img651.imageshack.us/img651/1352/0828.jpg

http://img29.imageshack.us/img29/5813/0901e.jpg

Pitbull
01 Sep 2010, 22:21
Tulai! :-O
Cân o vidé Dragomara cä Ipulache i-o divulgat räväselele, l-o spurca de nu-l mai spalä tätä Târnava! :))

Ipu
01 Sep 2010, 23:07
http://img96.imageshack.us/img96/9131/09012f.jpg
Mesajele reproduse aici nu sunt semnate și nu pot fi atribuite nimănui. E ca în cazul stenogramelor. Pentru a fi valide, ele trebuie semnate de autorul vorbelor consemnate. La „Procesul marii trădări naționale”, de pildă, Iuliu Maniu, care a compărut ca martor, a cercetat cu atenție transcrierea propriei depoziții și chiar a făcut unele modificări acolo unde aprecia că sensul propriilor idei exprimate nu a fost redat corect, înainte de a semna stenograma ședinței.
Altfel, chiar una dintre persoanele care mă hărțuiește în forum a postat săptămâna trecută, în mod identic, conținutul unui mesaj privat. Chiar și expeditorul celor de mai sus...
Dar reproducerea acestor murdării aici (dar unde altundeva?) e tot ceea ce aș mai putea face ca să mă apăr de avalanșa lor.

În altă ordine de idei, „psihopatul habotnic și ordinar” l-a „stresat” pe semnatarul rândurilor din facsimil fix de două ori, dar cu greu s-ar putea aprecia că „stresatul” a fost într-adevăr deranjat de tonul excesiv de politicos al mesajelor Ipului. Întrucât nu pot reproduce acele mesaje aici fără a-l deconspira pe autorul murdăriilor de mai sus, n-am s-o fac, dar oricui e interesat îi pot oferi acele mesaje în particular, pentru a se convinge de blândețea și politețea din tonul lor, într-un teribil contrast cu ceea ce vedeți aici că mi-e adresat mie.

http://img267.imageshack.us/img267/4633/09013.jpg

Pitbull
01 Sep 2010, 23:21
Drago, asta mi-i crucea, sä n-am parte de Hera dacä te mint:
TE VREAU INAPOI PE FORUM! :x:x:x

Ipu
02 Sep 2010, 00:49
Asta e diferența dintre țara mea de adopție și țara în care m-am născut: Dacă în prima, unde respectul e respect, onoarea e onoare, unuia care scrie abjecțiile pe care le-am redat în facsimil mai sus îi e teamă să deschidă ușa când aude soneria, pentru că sunt șanse mari să de-a ochii cu (a) unul sau doi polițiști care îi pun pe loc fiarele pe mâini și îl conduc înzorzonat așa până la mașină și apoi până în arest sau (b) cel ultragiat, înarmat cu un cuțit cu lama lungă și pe care de-abia așteaptă să i-l strecoare cu hârșâit sinistru printre coaste (vă amintiți Takeshi's?), (comportament pe care, s-o spun limpede, nu-l aprob cu niciun chip!), deci dacă în prima e așa,
ei bine, în a doua delincvenții respectivi nu numai că te pot înjura așa cum le vine la gură, dar în sprijinul lor mai apar alți iresponsabili, care le cântă în strună, îi laudă și îi încurajează să fie și mai nerușinați.

Pitbull
02 Sep 2010, 00:52
Nani, nani, puiu' mami! :x:x:x

Ipu
06 Sep 2010, 18:48
Pentru că dialogul nu va mai avea haz după o ulterioară posibilă (și chiar probabilă) schimbare a avatarelor, să imortalizăm aici momentul:

http://img534.imageshack.us/img534/7937/dialogk.jpg

dragonfly_drk
06 Sep 2010, 18:56
Ipu, la faza asta ai fost rau... ;)

Judex
06 Sep 2010, 19:04
Mie asta mi se pare tare de tot:

http://img814.imageshack.us/img814/7333/ipu1989.jpg

>:)

dragonfly_drk
06 Sep 2010, 19:06
nu pot sa nu remarc numarul de postari... 1989... anul revolutiei... (si cel in care m-am nascut) =)) =)) =))

Ipu
06 Sep 2010, 19:30
Celebra divizie de tancuri SS „Cap de Mort” a apărut în destule filme și la noi.
Iat-o aici în acțiune:
http://www.youtube.com/watch?v=0NS-xvfjSBg

paul_aramis
07 Sep 2010, 01:07
radio Erevan zice: 3.SS-Panzer-Division Totenkopf a luptat în România dar nu acolo unde arată în film şi nu la data aia, pentru că la vremea respectivă divizia se găsea bine mersi angrenată în lupte în Polonia iar tancurile alea nu sunt nici PzKpfw IV şi nici Panthers , ci sunt T54 (şi nu T55, cum greşit zice unu' la comentarii pe youtube)

Judex
07 Sep 2010, 01:24
Ce mi s-a parut interesant la comentariile alea e ca unul care semneaza Gyorghij sau ceva de genu' ne invita sa ne aducem acasa tiganii care-i terorizeaza prin nu stiu exact ce tara. Trecand peste faptul ca asocierea Rom-Romania e fireasca, eu m-as autentifica sa-i propun o solutie de compromis: let's send them away to the USA!

Windom
09 Sep 2010, 21:23
Stiu ca e interzisa publicarea pm-urilor, dar asta e prea tare pentru a nu fi impartasit...

salut draga mea
numele meu este darul am vazut azi la profilul dvs (www.cinemagia.ro şi am devenit interesat în ştiind te cred distanţă sau de culoare nu conteaza, dar dragostea materie, astfel i se va dori să mă contactaţi de mai sus adresa de e-mail meu astfel (gift. [email protected]), astfel încât vă pot spune mai multe despre mine şi, de asemenea, trimite poza mea minunat hobby-urile mele este citirea cărţilor mele este ceea ce le place minciuna si inseala, de asemenea, oameni atât de dragă în acest scop i-mi mail pentru a vă cu încredere că mă vei raspunde cat mai repede veţi primi aceasta avea o zi frumoasă cu cele mai bune complimente şi o mulţime de dragoste
i sînt aşteptare pentru răspunsul dumneavoastră lovely în curând,
ta de cadouri,

:x :x :x

Liviu-
09 Sep 2010, 21:26
Am primit si eu doua. Sper sa nu fie roman si sa fi folosit google translate ca altfel e jale...

rrs85
09 Sep 2010, 21:31
@Windom
Intru si eu acolo pe lista :D

omudindulap
09 Sep 2010, 21:32
Sa fie intr-un ceas bun ! ;)

victor
10 Sep 2010, 09:10
cum fac astia topul ?

http://carsroute.com/top-15-most-beautiful-roads-in-the-world/

gropitse
12 Sep 2010, 10:15
hehe

Reclama Aviacompaniei Pakistaneze (Pakistan Airlines), 1979

22 de ani inainte de septembrie 11, 2001 )

http://pics.livejournal.com/prospicit/pic/0008b3bk

rrs85
16 Sep 2010, 18:06
"Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. sufeream de caldura si de invidie. aveam insa o biblioteca. ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui seneca. am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.

ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. noi - tot cu blugi.

nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din etica lui spinoza. apoi vecinul a aparut deodata intr-un megane argintiu. noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din phaidon al lui platon. mai tarziu, vecinul a schimbat meganul pe mertan. nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe platon cu aristotel. si-a luat si un 4x4, cel mai mare de pe strada. noi l-am luat pe marcus aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.

a mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. noi - tot cu cea veche, dar am luat evanghelia dupa ioan. vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. noi ne-am imbracat spiritul citind din eclesiast.

in fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodyguard si piscina. am rezistat si de data aceasta eroic, citind richard iii. a urmat o a doua vila - la munte. dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu macbeth. o a treia - la mare: am recurs la invierea lui tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu ghilgames, ghandi si declaratia de iubire a lui liiceanu. ne-am simtit cu mult mai bine.

l-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. ne-am stapanit emotia cu o portie de caragiale. l-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat ananda coomaraswamy,
cartea lui iov si cazul wagner al lui nietzsche.

asa a trecut ceva mai mult timp... vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. noi raspundeam cu balzac, thomas mann, hegel,berdiaev. lupta era stransa, dar echilibrata. in sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de dna. am rasfoit atunci fericiti apocalipsa. dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar.
scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. n-am mai vazut nimic. ne-am uitat pentru a doua oara. nu ne-a venit sa credem. pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. acelasi rezultat: citiseram toate cartile.

si atunci ne-a cuprins invidia...

popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?"

(invidia de dan puric)

victor
22 Sep 2010, 17:02
Nu e greu de ghicit ce e inauntru......

http://img839.imageshack.us/img839/1046/82770678.png

redmen
22 Sep 2010, 17:19
Hahah ... foarte tare.

Judex
30 Sep 2010, 16:52
M-am trezit azi dimineata fara ton la telefonul fix. Nu era nici o problema, nu-l folosesc decat din an in Pasti, eventual mai fac vreo comanda la taxi sau la pizza; sau cand e maica-mea pe la mine - mai vorbeste ea... Dar eram curios ce se-ntampla. Sun si eu, suna mai multe cunostinte si pana la urma aflam ca e un fenomen in expansiune pe plaiurile mioritice:
http://www.capital.ro/articol/capital-139293.html

SoX
05 Oct 2010, 13:41
http://www.youtube.com/watch?v=CNi9b9SsWJg

http://www.youtube.com/watch?v=UEldm-w5t1E

:)

MariaMona
13 Oct 2010, 22:24
Terapia rasului: http://www.youtube.com/watch?v=kKnY8tBLG3g&feature=player_embedded V-ati molipsit?

omudindulap
13 Oct 2010, 23:01
http://www.examiner.com/images/blog/replicate/EXID1916/images/This_Ain't_Avatar_XXX_Hustler_Video.jpg

http://www.youtube.com/watch?v=ord4faH5rXs

dragonfly_drk
13 Oct 2010, 23:02
:)) :)) :))

chuckyfan
14 Oct 2010, 06:12
cred ca va fi cu mult albastru:-& :-& :-& nici nu vreau sa-mi imaginez asa ceva:)

omudindulap
15 Oct 2010, 00:23
Vremuri cacacioase...


http://img842.imageshack.us/img842/2826/66685486220976578732716.jpg

redmen
15 Oct 2010, 17:15
Hahah ... iti si imaginezi cum te ridici asa usor de pe veceu si incepi sa strigi in gura mare sa iti aduca hartie igienica.Ce jenant.

chuckyfan
15 Oct 2010, 17:21
Vremuri cacacioase...


http://img842.imageshack.us/img842/2826/66685486220976578732716.jpg

Asta a fost geniala:)):)):)):)):)):))

victor
15 Oct 2010, 22:55
va dati seama ce important e angajatul care ia apelul. un job de criza !

bremen1980
19 Oct 2010, 12:17
Vrei un loc de munca sigur si bine platit ??


http://www.ejobs.ro/user/locuri-de-munca/437295

rrs85
19 Oct 2010, 12:20
Nu e greu de ghicit ce e inauntru......

http://img839.imageshack.us/img839/1046/82770678.png
au facut si eu reportaj despre tantica asta si numarul ei de la masina, si uite asa au trantit si o mica publicitate mascata la Toyota:D

Pitbull
19 Oct 2010, 12:23
Multam, nu obisnuiesc.
Eu dau în Tarot.

rrs85
19 Oct 2010, 12:27
@bremen1980

"chestiunea" asta e chiar in trend, desi mi se pare o porcarie... am fost la cateva evenimente de pici, fie ca vorbim de botez ori de taiere de mot, si culmea... erau cu ursitoare!!!=)) Si se plateste in jur de 1000 de lei pentru asa ceva! Se castiga bine...B-)

Federico
20 Oct 2010, 12:06
huh?! :| wtf is this? - coincidenta, plagiat, omagiu sau iluzia mea?

http://img826.imageshack.us/img826/7240/mv5bmtg4njgzotc0mf5bml5.jpg

http://img836.imageshack.us/img836/7778/mv5bmtu0mzi4ntqzn15bml5.jpg

omudindulap
20 Oct 2010, 17:18
Interactiv. (http://www.youtube.com/watch?v=4ba1BqJ4S2M) Have fun !

klaudya_e
20 Oct 2010, 18:28
Interactiv. (http://www.youtube.com/watch?v=4ba1BqJ4S2M) Have fun !
:))
thx;)

dragonfly_drk
20 Oct 2010, 20:14
Interactiv. (http://www.youtube.com/watch?v=4ba1BqJ4S2M) Have fun !

:))
chiar ca.
e destul de veche da stiu ca m-am distrat si eu cateva ore pe ea acum ceva vreme. am pus toate chestiile posibile. ce ma mai distram cu ursu ala... :)) =))

victor
28 Oct 2010, 12:28
Un trucaj evident.......sau nu ?


http://www.youtube.com/watch?v=Y6a4T2tJaSU&feature=player_embedded#!

paul_aramis
28 Oct 2010, 12:47
nu ie trucaj, ie pe bune. tanti aia vine încă din viitoru' nostru. că la noi încă nu s-a inventatără telefoanele mobile care să poată fi folosite la comunicare fără reţea...

danonino
28 Oct 2010, 20:11
http://www.antena3.ro/externe/oras-din-china-invadat-de-3-000-de-cobre-veninoase-112103.html

Rapture
28 Oct 2010, 21:18
http://www.ciutacu.ro/wp-content/uploads/2010/10/violul.jpg

rrs85
28 Oct 2010, 21:48
frumoasa-i limba ce-o vorbim:"> !!!

chuckyfan
29 Oct 2010, 17:28
Eh, mi-am mai imbogatit vocabularul:))
stromeleag=))
scarbavnic

Restu sunt regionalisme des folosite pe la noi:)

Rapture
02 Nov 2010, 18:58
A second Cheryl Cole? o.O (http://www.youtube.com/watch?v=5xEqgnAmywA)

victor
03 Nov 2010, 14:52
Negociere in stil japonez:

Ti-ai putea imagina că o autostradă trece prin clădirea in care locuieşti ?

Ei bine, japonezii pot! Autostrada Hanshin Expressway, care leagă Osaka, Kobe si Kyoto

trece prin etajele 5-7 ale clădirii Tower Building, astfel încât există magazine, birouri si apartamente

până la etajul 4, între etajele 5 si 7 trece autostrada iar de la etajul 8 în sus există tot apartamente.

Terenul era deja vândut pentru construcţia clădirii în momentul în care planul urbanistic a fost schimbat

pentru a trece autostrada prin acel loc. Proprietarii nu au vrut să cedeze terenul astfel încât s-a ajuns la

un compromis prin care aceştia au permis autostrăzii să treacă prin etajele 5-7 ale clădirii. După cum se

poate vedea au fost luate măsuri pentru protecţie împotriva zgomotului si vibraţiilor produse de trafic.

http://img207.imageshack.us/img207/6499/51200059.jpg

http://img585.imageshack.us/img585/9546/86760481.jpg

http://img835.imageshack.us/img835/2775/40164792.jpg

http://img825.imageshack.us/img825/2201/38635700.jpg

http://img844.imageshack.us/img844/4328/65938985.jpg

omudindulap
03 Nov 2010, 15:27
De-asta-i iubesc eu p-astia, is geniali.:))

redmen
04 Nov 2010, 11:01
Pe mine ma inspaimanta imaginile astea.As prefera sa traiesc intr`o cabana in munti decat acolo.

hellsteed
04 Nov 2010, 12:18
http://www.boston.com/bigpicture/2010/11/haiti_ten_months_later.html?camp=localsearch%3Aon% 3Atwit%3Artbutton

bremen1980
05 Nov 2010, 15:30
http://www.sptfm.ro/forum/showthread.php?tid=8&page=3264


Grupul suporterilor sponsorizati de Nicolae Badea se va deplasa la Cluj in data de 7 Noiembrie,ora 11.00,cu plecarea din fata hotelului Howard Johnson(Romana),in fata Pizza Hut.
Deplasarea se va face cu 5 autocare care au inscriptionat clar KFC si poze cu meniurile de 8 aripioare extra-large special create pentru suporterii care il fluiera pe Giovanni Becali si moderatorii DM care scriu frumos despre proiectul Dinamo.
Pretul excursiei care cuprinde si un tur al magazinelor KFC din Ardeal este 0(zero) lei,fiecare participant avind insa obligatia de a prezenta 5(cinci)chitante KFC sau Pizza Hut cu o valoare unitara de minimum 50RON.
Avertizam sustinatorii lui G.B si B.C sa nu incerce falsificarea chitantelor cu scannerul pentru ca acestea vor fi verificate cu registrul de intrare-primire al magazinelor respective.
Fiecare participant va beneficia de un tricou inscriptionat “Borcea si Becali,homosecsualii.”
Locuri limitate, grabiti-va.
Seychelles(fan Dinamo)

danonino
08 Nov 2010, 19:55
Incredibi!. Ce show era pregatit. Probabil ca ar fi fost cel mai spectaculos concert facut vreodata, luand in considerare muzica/per total, chair cel mai bun.
http://vimeo.com/9781683

hellsteed
10 Nov 2010, 12:15
http://www.adevarul.ro/locale/cluj-napoca/Cluj-_SERIAL_-_Viata_cu_salariul_minim-_Profit_de_pe_spatele_colegilor_de_facultate_-Ziua_2_0_369563219.html

dragonfly_drk
10 Nov 2010, 20:32
helsteed, de ce ar fi initiativa unor stundenti o aberatie?

hellsteed
11 Nov 2010, 09:09
Cine a zis asta ?!

dragonfly_drk
11 Nov 2010, 13:47
pai, ai postat la copy pasteuri...

hellsteed
11 Nov 2010, 14:42
Exact am dat un copy si site-ul cu stirea cu tare si am dat paste pe cinemagia ! Sau ar trebui sa se inscrie in toate cele 3 categorii mentionate in titlul topicului ?

E o stire pe care am vrut sa o impartasesc si altora.

dragonfly_drk
11 Nov 2010, 14:47
aaa... ok. nu te enerva. dar credeam ca mai bine i-ar sta la articolul zilei. in fine, e bine si aici.
scuze!

omudindulap
11 Nov 2010, 18:43
The power of Bob Marley. (http://www.youtube.com/watch?v=Gd5yN43TqCk&feature=player_embedded#at=48)

hellsteed
12 Nov 2010, 13:13
http://www.adevarul.ro/international/foreign_policy/europa_fp/Desertec_-_visul_solar_afro-german_0_370763294.html

Chambord
12 Nov 2010, 13:33
Articolul e copiat din Foreign Policy pe septembrie :)

Dar proiectul in sine e o lectie de business (nu stiu daca nemtii au inventat-o dar stiu din "daily work" ca ei stapanesc la perfectie arta: OK suntem rivali, ne dam la gioale cat putem, dar cand unu din noi vede o situatie din care putem extrage maximum doar impreuna oprim cafteala, ne aliem, Mother Germany ne sustine, luam caimacul... dupa care reluam datul la gioale linistiti si cu buzunarele pline)

Si acum ma gandesc la Romania si teorema caprei vecinului ... :(

hellsteed
13 Nov 2010, 11:27
http://www.thevaginamonoblog.com/2010/03/perfect-vaginas-in-the-media-a-look-at-labiaplasty/

in josul paginii e un video... vizionare placuta.

Recomandat publicului feminin

alextreme93
14 Nov 2010, 09:22
Super blondul !

http://www.netvideo.ro/view.php?cat=29&id=313

dragonfly_drk
15 Nov 2010, 11:04
http://www.adevarul.ro/societate/vedete/Nicolas-Cage-cumpere-Cluj-VIDEO_0_371363354.html

ei se muta la noi... noi ne mutam la ei... :))

gigabyte
15 Nov 2010, 18:28
Alexis Courage

Poti sa sari gardurile mai prost decat ea ?

http://www.youtube.com/watch?v=R7x9fRsdcNo&feature=player_embedded

omudindulap
18 Nov 2010, 15:10
Experiment. (http://www.crimetime.ro/politie/poti-sa-omori-un-om-pe-internet-cu-un-singur-click-vezi-video.html) :-S

chuckyfan
18 Nov 2010, 15:50
Doamne=))=))

Asta merita sa fie mort, are votul meu:)

bremen1980
18 Nov 2010, 18:17
Ce coincidenta stranie :azi metroul sare de pe sine si maine se implinesc 31 de ani de la prima calatorie subpaminteana in Bucuresti.

http://www.orasul.ro/expozitiifoto/view/orasul-sub-oras.html

http://www.evz.ro/detalii/stiri/metrou-deraiat-intre-unirii-1-si-timpuri-noi-912769.html

hellsteed
18 Nov 2010, 19:21
Experiment. (http://www.crimetime.ro/politie/poti-sa-omori-un-om-pe-internet-cu-un-singur-click-vezi-video.html) :-S

degeaba trec atatia volti prin el... amperul e baza...

crin3l
20 Nov 2010, 09:59
adica :))?...eu zic ca e cam aceeasi chestie.

copila_satanista
20 Nov 2010, 10:19
1. Furnicile nu dorm niciodata. Cu toate acestea, in zorii zilei, furnicile se intind asemenea oamenilor pentru a se dezmorti.

2. Aproximativ 90% din populatia intregii planete locuieste in emisfera nordica.

3. Cimpanzeii si cotofenele sunt singurele animale care isi pot recunoaste imaginea intr-o oglinda.

4. Barajul Hoover din SUA a fost proiectat ca sa reziste pentru cel putin 2.000 de ani. Cimentul folosit la ridicarea impresionantei constructii nu se va intari complet decat peste 500 de ani.

5. In ciuda aparentelor, doua treimi din suprafata intregului continent african se afla in emisfera nordica.


6. Daca tii un caras auriu intr-o incapere lipsita de lumina, acesta va deveni, in cele din urma, alb.

7. Irlanda este singura tara europeana in care nu exista serpi.

8. In provincia Alberta din Canada au fost ucisi absolut toti soarecii. In prezent, este singura provincie din lume in care nu exista asemenea rozatoare.

9. Ochiul unui strut este mai mare decat creierul acestei pasari.

10. Pentru fiecare om de pe Terra exista circa 200 de milioane de insecte. Numai termitele ne depasesc intr-un raport de 10 la 1.

11. Balena albastra este animalul care produce cele mai puternice sunete (pana la 188 de decibeli). Un astfel de sunet poate fi receptat prin apa la o distanta de pana la 850 de kilometri.

12. Te-ai gandit cata benzina ti-ar trebui ca sa poti inconjura planeta cu propriul automobil? Ei bine, in rezervorul unui avion Boeing poate incapea suficient combustibil incat sa poti face acest lucru de patru ori.

13. Stiti care sunt cei mai mari consumatori de Coca-Cola din lume? Daca ati raspuns islandezii, ati dat raspunsul corect...

14. Stiti care este apetitul unui furnicar sud-american? Ei bine, acesta poate ingera pana la 30.000 de furnici... pe zi.

15. Cei mai tineri parinti din istorie ( doi copii cu varste de 8, respectiv 9 ani) au trait in China . Copilul lor s-a nascut in anul 1910.


16. Vreti sa stiti care este regiunea cu cea mai scazuta criminalitate? Incercati Quebec , Canada . Rata criminalitatii in aceasta zona este similara cu cea inregistrata intr-un parc Disney World, aproape 0.

17. Se estimeaza ca in lume exista circa 1 miliard de vite. 200 de milioane dintre ele traiesc numai in India , acolo unde sunt considerate animale sfinte.

18. In urma cu 5 ani, 60% dintre cumparatorii din supermarketurile lumii plateau cu bani gheata. Astazi, procentul este de doar 50%. Se estimeaza ca in anul 2011, doar 39% dintre cumparatori vor mai plati cu bani gheata in detrimentul cardurilor.

19. Pe suprafata unui corp uman traiesc mai multe vietati decat oameni pe intreaga planeta.
20. Bufnitele sunt singurele pasari care pot distinge culoarea albastra.

21. Mamiferele sunt singurele specii vii care prezinta lobi ai urechilor.

22. Prefixul telefonic pentru Antarctica este 672.

23. Desi nu pare, Chicago este mult mai aproape de Moscova decat este de Rio de Janeiro .

24. Lungimea unui elefant este egala, aproximativ, cu lungimea limbii unei balene albastre. De asemenea, limba unei balene este mai grea decat un elefant adult.

25. Limba unui crocodil este imobila. Ea este atasata de cerul gurii acestui animal.


26. Un om uita, in medie, circa 80% din tot ceea ce a invatat intr-o zi.

27. Durata care ii ia unui fulg de zapada ca sa ajunga de la nori pana pe suprafata pamantului? Cel putin o ora...

28. Cei mai mari iubitori ai carnii de porc sunt danezii. In Danemarca exista de doua ori mai multi porci decat intreaga populatie umana a acestei tari.

29. Girafa este singurul animal care isi poate introduce limba in ureche. Limba unei girafe adulte masoara peste 50 de centimetri.

30. Biblioteca Universitatii din Indiana , SUA, se scufunda in fiecare an cu circa 2,5 centimetri. Acest fenomen se datoreaza unei erori a constructorilor care au omis sa calculeze si greutatea cartilor care vor fi depozitate in uriasa cladire.

31. Cele mai numeroase vietati de pe Terra sunt artropodele. Ca un exemplu, pana in prezent au fost descoperite circa 70.000 de mii de specii... de paianjeni.

32. De peste 4.000 de ani, nicio specie animala nu a mai fost domesticita.

33. In prezent, pentru prima data in istoria planetei, numarul persoanelor cu varste de peste 60 de ani il depaseste pe cel al copiilor cu varsta sub 5 ani.

34. Credeti ca Romania este o tara saraca? Ganditi-va ca una din cinci persoane de pe Terra traieste cu mai putin de 1$ pe zi.

35. In Santa Fe, New Mexico, legea impune ca animalele de casa sa poarte centura de siguranta in masina.


36. O singura vaca poate produce intr-un an mai mult lapte decat poate consuma un singur om... circa 200.000 de pahare pline cu lapte.

37. Plajele de nudisti pot fi periculoase pentru navele care circula in apropierea lor. Recent, un iaht cu 60 de persoane la bord s-a rasturnat pe tarmul texan al Golfului Mexic dupa ce toti pasagerii s-au ingramadit pe aceeasi parte a navei pentru a vedea nudistii de pe o plaja din apropiere.

38. Stiti cate emailuri se trimit zilnic in toata lumea? Peste 35 de miliarde...

39. Pentru fiecare tona de peste prinsa in oceanele lumii, oamenii arunca trei tone de gunoi in aceleasi ape.

40. Cea mai mare caracatita descoperita vreodata cantarea 4 tone. A fost vanata in anul 1878, in nordul Oceanului Atlantic.

41. Cea mai mare meduza observata vreodata avea un diametru de 2,3 metri. Tentaculele sale se intindeau pana la 36 de metri.

42. In statul american, Dakota de Nord, nu s-a inregistrat niciodata un cutremur.

43. Hawaii se apropie de Japonia cu aproximativ 10 centimetri in fiecare an.

44. Rechinii sunt singurele animale despre care se stie ca nu se pot imbolnavi de cancer.

45. La Paz , Bolivia , este orasul cel mai sigur din punct de vedere al prevenirii incendiilor. Data fiind altitudinea ridicata la care se afla (peste 3.000 de metri), cantitatea de oxigen din aer de abia poate sustine un foc.


46. Tot in La Paz , temperatura medie este de doar 10 grade Celsius. Si cu toate acestea, niciodata nu s-a inregistrat o temperatura de 0 grade. Situatia este identica si in Punta Arenas , Chile sau Stanley , Insulele Falkland .

47. Absolut toti crevetii se nasc masculi. Unii dintre ei devin femele la maturitate.

48. Daca vreti sa fiti in siguranta in fata unor nisipuri miscatoare, intotdeauna sa calariti un catar. Daca magarii sau caii se scufunda in nisipurile miscatoare, un catar nu o va face niciodata.

49. Chiar si astazi, 90% din teritoriul Statelor Unite ale Americii este format din terenuri neamenajate sau ferme.

50. Numai marea piramida a lui Keops contine suficienta piatra incat sa poate fi construit un zid inalt de 50 de centimetri care sa inconjoare planeta la Ecuator.

51. Cel mai mare sarpe veninos din lume este Cobra Regala. Aceasta poate atinge lungimi de pana la 5,5 metri.

52. O gaina poate depune, in medie, pana la 19 oua pe an.

53. Cel mai mare restaurant McDonalds se afla in... Beijing, China . Acesta se intinde pe o suprafata de 2,6 kilometri patrati si are nu mai putin de 29 de case de marcat.

54. Vreti sa stiti in ce tara se acorda cele mai lungi concedii? Ei bine, in Franta statul asigura angajatilor 5 saptamani de concediu pe an. Cei mai multi francezi primesc, insa, doua luni de concediu anual.

55. Un cal adult poate consuma intr-un an o cantitate de hrana ce depaseste de 7 ori propria sa greutate.


56. Stiti care sunt cei mai mari consumatori de fast-food de pe planeta? Raspunsul corect este... chinezii. 41% dintre chinezi mananca, cel putin o data pe saptamana la un restaurant fast-food. Doar 35% dintre americani fac acest lucru.

57. In randul elefantilor africani, atat masculii, cat si femelele, poseda fildesi, in vreme ce la elefantii asiatici doar masculii se pot lauda cu fildesi.

58. Exista mai multi oameni care invata limba engleza in China decat cei care o vorbesc oficial in Statele Unite (peste 300 de milioane).

59. Oasele membrelor inferioare ale unui liliac sunt atat de subtiri incat niciun liliac nu se poate folosi doar de ele pentru a se deplasa.

60. Cea mai spectaculoasa evolutie a preturilor pe piata imobiliara s-a inregistrat in Irak. Daca inaintea razboiului o casa din Bagdad nu se vindea cu mai mult de 15.000 de dolari, astazi pretul a urcat pana la 150.000 de dolari.

61. Numai in SUA exista aproximativ 7.000 de tigri tinuti ca animale de casa.

62. In anul 2004, un studiu arata ca una din sase fetite intra in perioada de pubertate la varsta de 8 ani. In urma cu un secol, doar o fetita din 100 atingea pubertatea la aceeasi varsta.

63. Pana in prezent, Congresul american a alocat o suma de 152.600.000.000 de dolari pentru razboiul din Irak. Suma ar fi fost suficienta pentru a ridica 17.500 de scoli.

64. Media zilnica a produselor care sunt oferite spre vanzare pe Ebay este de 18 milioane.

65. Doar 5% din suprafata acoperita de oceane pe Terra a fost cartografiata atat de detaliat pe cat a fost suprafata planetei Marte.


66. Va ganditi sa jucati la loterie? Atunci ar trebui sa stiti ca exista mult mai multe sanse sa muriti in drum spre o reprezentanta a loteriei decat sa castigati marele premiu la oricare dintre loteriile lumii.

67. Adezivul de pe timbrele din Israel a fost tratat astfel incat sa fie considerat "kusher".

68. Daca vorbiti la telefonul mobil timp de o ora, numarul bacteriilor din urechea voastra va creste de cel putin 700 de ori.

69. Anvergura aripilor unui Boeing 747 este mai mare decat distanta parcursa de fratii Wright in primul lor zbor.

70. Circa 12 copii sunt oferiti zilnic, in maternitati, altor mame decat cele naturale. Aceasta statistica include toate tarile lumii.

71. O femela de dihor poate muri daca, odata intrata in calduri, nu isi va gasi un partener mascul.

72. Absolut toti copiii se nasc fara rotule. Ele se formeaza complet in intervalul de varsta de 2-6 ani.

73. O persoana are in medie 1.460 de vise in fiecare an.

74. Un om, consuma, in medie, de-a lungul vietii, o cantitate de hrana egala cu greutatea a sase elefanti maturi.

75. In spatiu, astronautii nu pot plange. In lipsa gravitatiei, lacrimile nu pot curge (nici flatulenta nu este posibila in stare de imponderabilitate).


76. Aproximativ 6.000 de fulgere lovesc Pamantul in fiecare minut.

77. In Bangladesh exista o lege care permite autoritatilor sa aresteze elevii cu varste mai mari de 15 ani care copiaza la examene.

78. Cel mai intalnit nume barbatesc de pe planeta este Mohammed.

79. Pana in anul 1796, in SUA a existat un stat pe nume Franklin . Astazi, el este cunoscut sub numele de Tennessee .

80. Ati considerat vreodata ca proiectul romanesc "laptele si cornul" are prea multe hibe? Intr-o scoala din Virginia , SUA, elevii cu varste intre 7 si 10 ani au fost serviti, in cadrul unui proiect asemanator, cu cockteiluri margaritas. In urma scandalului de proportii care s-a iscat, a reiesit ca distribuitorii produselor confundasera limonada cu celebrele cockteiluri.

81. In Anglia este interzis prin lege ca vanzatoarele din magazine sa isi serveasca topless clientii. Exceptie fac doar magazinele de pesti exotici din Liverpool .

82. Doar o singura persoana din 2 miliarde va atinge varsta de 116 ani.

83. Februarie 1865 este singura luna din istorie in care nu a fost inregistrata luna plina.

84. In fiecare an, mai multi oameni sunt ucisi de magari decat in accidente aviatice.

85. Numele original al Bancii Americii a fost Banca Italiei.


86. Cea mai mare piata de desfacere pentru limuzinele BMW 760Li este China . Pretul unei astfel de masini poate urca pana la 200.000 de dolari, mai mult decat castiga majoritatea cetatenilor chinezi intr-o viata.

87. In fiecare an, 60 de milioane de litri de petrol si ulei sunt deversate in rauri si fluvii pana in oceane. Cantitatea o depaseseste pe cea pierduta de petrolierul Exxon Valdez in anul 1989 (unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din istorie). Statistica se refera numai la Statele Unite ale Americii.

88. Michael Jordan, celebrul baschetbalist american, castiga anual din reclamele pentru compania Nike mai mult decat toti muncitorii din fabricile Nike, luati la un loc, din Malaezia.

89. Cele mai mari nave transoceanice platesc cate 250.000 de dolari de fiecare data cand strabat Canalul Panama . Trebuie spus ca o treime din economia acestui stat este sustinuta de acest canal.

90. Un singur avion Boeing 767 este format din nu mai putin de 3.100.000 de piese diferite.

91. Durerea are si ea o unitate de masura. Aceasta se numeste "dol" iar instrumentul menit sa masoare durerea se numeste dolorimetru.

92. Se estimeaza ca in Rusia exista mai multe bancnote de 100 de dolari decat pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

93. V-ati intrebat ce a fost mai intai, oul sau gaina? Biblia a raspuns deja la aceasta intrebare. Conform Genezei 1:20-22, gaina a aparut inaintea oului.

94. In absolut toate tarile lumii, indiferent de cultura, religie sau zona geografica, soldatii executa salutul numai cu mana dreapta.

95. Intr-un studiu cu privire la relatiile interfamiliale, 80% dintre barbatii casatoriti au declarat ca si-ar lega destinele de aceeasi femeie daca ar putea da timpul inapoi. Doar 50% dintre femei au declarat acelasi lucru.


96. 90% dintre speciile de pasari sunt monogame. Doar 3% dintre mamifere au aceleasi preferinte.

97. De fiecare data cand linge un timbru, un om consuma 1/10 dintr-o calorie.

98. Un sfert dintre oasele unui organism uman se afla numai in picioare.

99. In urma cu 3.000 de ani, majoritatea egiptenilor antici nu traiau mai mult de 30 de ani.

100. Unghiile de la degetele mainilor unui om cresc de patru ori mai repede decat cele de la picioare.

paul_aramis
20 Nov 2010, 15:12
btw, în SUA a existat un stat numit Transylvania. astăzi mai există un county cu acelaşi nume

FreakDoll
20 Nov 2010, 16:18
Foarte interesante.M'am si amuzat teribil citindu'le pe unele:))

"52. O gaina poate depune, in medie, pana la 19 oua pe an." Cred, totusi, ca aici e ceva gresit.Hmm :-?

paul_aramis
20 Nov 2010, 16:59
ca şi la aia cu vaca şi laptele.
cea mai prăpădită Joiană (aia de o ţine neica Gheorghe şi care se hrăneşte doar cu iarbă verde şi tulăi de cucuruz uscaţi) dă 5 l de lapte pe zi. înmulţit cu 9 luni (şi socotind că 1 pahar=200ml) avem pe un an de zile 6.750 pahare. alea mari grase şi frumoase (ştiţi voi, de le foloseşte marmota la făcut ciucalată, alea mov frate, ce nu ştii?!?) dau până la 60 l pe zi, în condiţii de exploatare "ştiintifică". asta înseamnă 81.000 pahare de lapte. recordul (în SUA) e acum de 32.735 l de lapte/lactaţie, ceea ce înseamnă o medie de 121 l/zi, dar numai 163.500 de pahare.

bremen1980
20 Nov 2010, 17:55
http://www.tomsguide.com/us/laptops-notebooks-heat-effect-testicles,news-8922.html

:(( :(( :(( :(( :(( X( X(

omudindulap
24 Nov 2010, 16:46
tumblr (http://iwdrm.tumblr.com/)

bremen1980
26 Nov 2010, 11:26
Las ' ca te fac eu sa spui si ce lapte ai supt la ma-ta .

http://ro.protv.md/stiri/international/cea-mai-bolnava-reclama-un-copil-vrea-sa-si-otraveasca-fratele.html

klaudya_e
26 Nov 2010, 11:45
Las ' ca te fac eu sa spui si ce lapte ai supt la ma-ta .

http://ro.protv.md/stiri/international/cea-mai-bolnava-reclama-un-copil-vrea-sa-si-otraveasca-fratele.html
:-O :|

Chambord
26 Nov 2010, 13:09
e cam lugubra dar finalul e funny :)

paul_aramis
27 Nov 2010, 04:36
Ca administrator am acces la aceste informatii, prin urmare tu, lullaby stii acum ca stiu cine esti

Aceste cuvinte au fost scrise de Stefan Do... marele administrator.

Raspunsul meu pe topicul EVA...

Daca vrei sa ramai la discutia despre film e ok. Asa si trebuia sa fie de la inceput. In rest, nu stiu de ce te doare sa tot te strofoci si tu si altii, sa stiti cine sunt? Are vreo importanta? Chiar are vreo importanta pentru voi??????

Pe mine nu ma intereseza cine se ascunde sub numele pe care vi le-ati ales. Si, iti spun sincer! Nu sunt cine crezi, cu orice risc. Deja ceea ce faceti voi suna a amenintare... ca si cand dati voi in vileag. Chiar nu sunt cine crezi tu.

Si apropos... nu incercati sa faceti vreo magarie. "M-am gasit" ca inscris pe un alt site, unde chiar vroiam sa ma inregistrez... cu "lalaby". Macar puteati trece "lullaby", daca asa m-ai botezat.


Asa suna raspunsul meu catre Stefan Do pe care ar fi trebuit sa il cititi pe topicul EVA. Ei se pare ca mesajul meu a fost mutat... de ce nu stiu. DAR ASA SE COMPORTA CINEMAGIA.


EU NU SUNT ACEL/ACEA LALABY de pe site-ul concurent! ACOLO CINEVA A INTRAT (eu nu ma mai pot inscrie... imi apare user existent dar cu alta parola decat a mea). Sincer, va banuiesc pe voi care administrati acest site!

Jalnic!
să râzi sau să plângi?
pe la noi umblă o vorbă: sasu' dacă nu-i fudul parcă nu e sas destul.

omudindulap
27 Nov 2010, 23:58
Nu incercati asa ceva acasa! (http://www.youtube.com/watch?v=zzYwzSXFdrU)
Ce dobitoci...

omudindulap
09 Dec 2010, 20:29
De ce este Top Gun un film gay:))

http://www.youtube.com/watch?v=vyN8VN4BSzM&feature=player_embedded

victor
24 Dec 2010, 13:19
O fituica de pe net prezinta aberatiile de mai jos. Eu cred ca oamenii de stiinta sunt angajatii care au facut un brainstorming intre doua pauze de tigari.
================================================

Profetiile oamenilor de stiinta pentru 2011
Marţi, 21 decembrie 2010 13:27 | 4956 vizualizari | Teoria Conspiratiei


Un colectiv de 41 de specialisti din mai multe domenii ale stiintei si sociologiei, precum si experti cu capacitati cognitive si paranormale dezvoltate au elaborat un set de predictii stiintifice pentru anul 2011. Acestia au dorit ca specifice ca nu este vorba despre predictii de tip Nostradamus, ori Vanga, ci pe calcule probabilistice complexe, dar si bazate pe experienta acestora, acumulata in ani de cercetare, dar si cunoastere si studiu temeinic. O mare parte dintre acestia sunt profesori universitari la institute cu renume in domeniul cercetarii, dupa cum anunta revista online The Globe, care citeaza un articol publicat de USA Today. Iata aceste predictii:

- Se va pastra un trend crescator al cutremurelor de pamant, o stare inceputa in 2010. Seismele vor fi mai dese si de magnitudini din ce in ce mai mari, cu un maxim in 2012. Situatia se datoreaza unor alinieri de astre ceresti care maresc forta de atractie gravitationala a complexului Luna - Soare.

- Eruptiile vulcanice vor fi de o intensitate crescuta, cu o probabilitate destul de mare a unor mega-eruptii in Islanda si in Thailanda. Este foarte posibil ca sa explodeze, la prorpiu, "Centura de Foc" a Pacificului... Acelasi motiv precum cel enuntat anterior.

- Calota glaciara Artica si Antartica se va topi intr-un ritm accelerat, ceea ce va conduce la cresterea cu aproape un metru a oceanului planetar, cu probabilitatea ca in 2012 aceasta cota sa depaseasca 3-4 metri. Ceea ce va face ca multe din plajele lumii sa fie inundate.

- Se va inregistra o scadere, in continuare, a vitezei de rotatie a masei centrale terestre, in tendinta de egalizare a vitezelor de rotatie de la suprafata scoartei cu cea de la exteriorul miezului magnetic terestru.

- Din motivul amintit anterior vor aparea numeroase disfunctionalitati ale campului electromagnetic si o tentinta accentuata de inversare a polilor magnetici terestri. De asemenea, vor exista numeroase zone in emisfera sudica in care se va inregistra o polaritate pozitiva in loc de negativa, asemanatoare emisferei boreale.

- Frecventa de rezonanta Scumann va fi in crestere, iar in 2011 spre finele anului se va inregistra o accelerare cu inca 10-15 %, ceea ce va face sa para ca ziua are 12 ore, in loc de 16 perceptibile (cum este acum), in loc de 24 de ore - fapt care s-a modificat incepand cu 1986, iar din 1998 din ce in ce mai accelerat. Este motivul pentru care multora li se pare ca timpul trece mult mai repede si ca in intervalul 1990-1998 anii au trecut cu mult mai greu decat acum. Ca atare, in 2011 ni se va parea ca timpul trece de doua ori mai repede ca in 1986, de pilda, un an de atunci - ca perceptie - va fi egal cu doi ani in 2011, la 25 de ani de la inregistrarea fenomenului.

- Activitatea solara va creste foarte mult, fiind ultimul an de maximum, ceea ce va inteti furtunile solare, exploziile, dar si activitatea celebrelor "pete". Campul electromagnetic terestru fa fi agresat in continuare, iar prin "fisurile" ce se inregistreaza mai ales in emisfera sudica vor exista scurgeri catre suprafata planetei. Pe langa penele de curent frecvente, omenirea va inregistra o "dezorientare" manifestata accentuat prin dureri de cap, dezechilibre gravitationale marcate prin ameteli acute, greturi. Animalele vor inregistra anomalii in traseele de migratie etc.

- In emisfera sudica se va constata ca s-a marit "gaura" din Centura Van Alen, cea care protejeaza pamantul de radiatiile cosmice. Va fi ingrijorator faptul ca se va constata ca pe o suprafata din ce in ce mai mare, radiatiile cosmice patrund catre oceanul planetar, ceea ce va duce la o crestere a temperaturii, dar si depopularea larga a acestor zone (pesti morti, decese inregistrate subit la bordul navelor etc.)

- O mare parte din oameni vor incepe, datorita schimbarilor gravitationale, de poli, de radiatii cosmice, dar si cele electromagnetice sa evolueze pe plan "paranormal" Din ce in ce mai multi isi vor descoperi capacitati extrasenzoriale, psihocinetice, puternic magnetice etc. Aceste cazuri vor fi foarte des prezentate de mass-media, incat vor ajunge "la ordinea zilei". Va creste procentul de vindecatori pe baza de bioenergii, iar la finele lui 2011 se va lua in considerare de catre comunitatea internationala aceasta forma de medicina alternativa (neconventionala) si se va propune un plan pentru cercetarea temeinica a acestor fenomene, in asa fel incat spitalele sa aiba pe landa medicii traditionali si personal calificat in energii bio, in medicina naturista etc. In 2012 se va propune ca la facultatile de medicina sa se studieze aceste materii, iar absolventii sa fie triati pe baza abilitatilor parapsihologice. Cei care nu vor avea aceste capacitati se vor ocupa mai departe de "mecanica" medicinei traditionale (chirurgii, ortopedii inlocuiri de vase de sange, transplanturi, celule susa, stem etc.).

- Pe plan medical se vom asista la descoperiri exceptionale, ca niciodata pana acum, leacul impotriva unor forme de cancer va face ca aceasta maladie sa nu mai fie privita ca una mortala decat intr-o mai mica proportie, chiar si-n fazele terminale. Vor fi descoperite diverse medicamente, in special pe baza de plante care vor face vindecari miraculoase. De asemenea vor fi evolutii substantiale in domeniul diagnosticului. Vor exista scanere mobile si aparate de analiza individuale, cu minielectrozi, in asa fel incat sa se poata afla instantaneu despre boala unui pacient, dar si despre evolutia in timp, putandu-se face predictii.

- Va fi descoperita o substanta foarte fina, eterica, formata din asa zise "micro-celule" (de mii de ori mai fine decat celulele obisnuite, invizibile cu aparate de masura conventionale gen microscop, dar vizibile in spectre de frecvente) care "leaga" celulele obisnuite intre ele, tot ceea ce este viu. Se va descoperi ca este "legata" in organisme si "libera" in ceea ce inconjoara organismele, inclusiv in aer. Aceste microcelule energetice vor fi ceea ce hindusii numeau phrana, iar energia "legata" in organism va fi asemanatoare "corpului eteric". De aici, o intrega revolutie in medicina.

- In cercetare se va descoperi o gena responsabila cu procesul de incetinire a imbatranirii, controlabila din punct de vedere medicamentos, care va face ca durata medie de viata a oamenilor sa creasca in scurt timp la 100 de ani sau chiar si peste.

- Din puct de vedere al particulelor, in 2011 va fi descoperit bosonul Higgs, se va afla ca exista o multitudine de universuri paralele, ca viata nu este decat o proiectie si o tranzitie tridimensionala, intr-o unitate formata din 11 dimensiuni (10 + timpul), dintre care 3 + T sunt cele terestre, ale universului pe care ne face sa credem ca-l cunoastem. Faptul ca se va afla ca exista viata dupa moarte, conform unor oameni de stiinta va creste rata sinuciderilor, in schimb, va opri declansarea unor conflicte armate majore.

- Cei ce conduc lumea vor lucra din 2011 la vedere catre un guvern mondial, catre o unitate bancara unica, electronica, inregistrabila si manipulabila prin cipuri aflate la purtator.

- Economiile europene vor continua sa se prabuseasca una cate una, ceea ce va atrage si pe plan mondial o adancire a crizei. Numarul somerilor va creste ingrijorator, catre 36% din forta de munca cu posibilitatea de a fi ocupata.

- Se vor dezvolta domenii de activitate in care persoanele vor munci de acasa. Mediul online va fi unul din ele, cel mai dezvoltat. Spre sfarsitul lui 2011 se va constata ca nu este suficient ca Internetul sa fie asa cum il stim, ci va fi doar o parte dintr-un alt sistem, alt ansamblu. Faptul va duce la dezvoltarea tehnologiei care va fi integral implementata online. Google va continua sa fie colosul mondial in domeniu, adeptii teoriei conspiratiei vor dezvalui ca acest gigant a fost dezvoltat de forte oculte pentru a stapani Internetul, pentru a supraveghea omenirea atat la computer, cat si pe strada (StreetView), ca se va ocupa de sanatatea populatiei prin programul supradezvoltat Google Body, Google TV va domina piata de informatie media etc. Practic Google isi va dezvolta cate un sector din care va coordona viata "celulara" a fiecarui individ in parte.

- In 2011 se va propune primul plan de salvare a omenirii si se va ajunge la concluzia ca banii "fizici" nu mai pot face fata. Ei vor fi inlocuiti, incepand cu 2012, cu B.U. (Bank Unit), care va fi o moneda unica electronica universala. Omenirea va fi din ce in ce mai mult o massa amorfa. Va incepe sa nu mai existe personalitate, individ, toti vor face ce li se va impune, fara sa protesteze, convinsi ca urmeaza un plan global de salvare.

- Noua generatie va fi ca hipnotizata, vor apara noi droguri, noi modalitati de inrobire pe baza de sex si muzica, entertainment in general, iar din 2011 vom constata atat o "indobitocire" a noii generatii, cat si o lipsa de reactie. "Creierele" noii generatii vor incepe sa fie inregimentate de marile concerne, vor lucra la asa zisul plan de salvare mondiala, ce va fi impus de SUA si Marea Britanie, cu sprijinul ONU a Bancii Mondiale si a FMI.

- Nu va incepe niciun razboi mondial in 2011, ci se vor concentra energiile statelor puternice pentru impartirea zonelor de influenta ale planetei, existand numeroase amenintari, dar neconcretizate. Obama isi va pierde din popularitate, multi americani isi vor da seama ca el este doar p "papusa" pusa acolo de bancherii care conduce lumea. Africa va fi tinta reglarilor de forte intre China si SUA, mai mult decat zona araba, decat Coreea, sau asa numitul conflict Israel - Iran. Daca va incepe un razboi de forta acesta va fi mult mai probabil in 2012, in urma esecului de a reimparti lumea si de a atenua criza globala.

- Va fi anuntata descoperirea unei noi arme, foarte puternice, de natura psihologica, ce va putea controla fiecare individ, sau comunitati de indivizi de la distanta, prin intermediul unor forme de unde ce anu au mai fost folosite pana acum in acest scop.

- Populatia va ajunge la 7 miliarde de indivizi si pentru prima data se va spune public despre necesitatea opririi acestei rate de inmultire si de existenta a unui program de scadere treptata a populatiei.

- Din punct de vedere religios, Biserica Catolica va fi in continuare in dificultate, prin discreditarea ei continua de cei ce doresc o singura religie New Age. Vor aparea scandaluri legate de preoti corupti, de legaturi cu grupari mafiote, de homosexualitate, de pedofilie. Fortele implicate vor conduce in asa fel ostilitatile anti-religioase incat sa para ca se va implini profetia lui Malachia si ca Benedict este ultimul Papa inainte de "marea unificare" religioasa. Vor aparea numeroase zvonuri ce-l vor plasa ba pe Obama, ba pe Putin ca fiind Anticristul, dar nu pe Ahmadinejad, sau pe Mubarak. Omenirea va fi condusa de catre forte oculte sa creada ca se indreapta spre un inevitabil Armaghedon, dar fara Mesia, pentru ca sa poata sa apara un "salvator universal", cel care va pune in aplicare planul unic de salvare planetara, dar la care se vor opune musulmanii, hindusii si budistii.

- Va incepe sa fie conceput un program avansat pentru energii neconventionale, pentru dezvoltarea celor solare, eoliene, pentru aparitia mijloacelor de transport bazate pe forme de conbustibili altii decat cei fosili. De asemenea, inmagazinarea energiilor de orice fel vor cunoaste un puternic avant.

- Se va descoperi ca energia in stare pura poate fi manipulata cu ajutorul gandului si ca microcurentii din creierul uman pot actiona ca niste "trepte de viteza" ce pot multiplica energii foarte puternice. Acestea insa se vor dezvolta dupa 2012.

chuckyfan
24 Dec 2010, 14:10
=))=))=))=))=))

Nu toate sunt aberatii, doar 95%

gigabyte
08 Jan 2011, 21:57
Executorul judecatoresc Paula Somaldoc la evacuarea lui Vadim :|

http://www.youtube.com/watch?v=S8al8HmqxTM&feature=player_embedded

jansic
08 Jan 2011, 23:25
Buildings (http://www.oddee.com/item_94046.aspx)

dragonfly_drk
09 Jan 2011, 11:58
foarte tare site-ul... =))

MariaMona
11 Jan 2011, 09:43
Dati un image search la Hudertwasser - sa vedeti aici arhitect cu cladiri super ciudate si faine!

sorina25
19 Jan 2011, 14:39
asteaa le-am citit si eu pe descopera.ro
acolo am gasit si terorii conspirationale majore :)))


1. Furnicile nu dorm niciodata. Cu toate acestea, in zorii zilei, furnicile se intind asemenea oamenilor pentru a se dezmorti.
etc...

omudindulap
19 Jan 2011, 14:45
Te rugam, nu mai cita tot carnatul ala, stim cu totii despre ce-i vorba.

Vortex
21 Jan 2011, 13:26
O fituica de pe net prezinta aberatiile de mai jos. Eu cred ca oamenii de stiinta sunt angajatii care au facut un brainstorming intre doua pauze de tigari.
================================================

Profetiile oamenilor de stiinta pentru 2011
Marţi, 21 decembrie 2010 13:27 | 4956 vizualizari | Teoria Conspiratiei


Un colectiv de 41 de specialisti din mai multe domenii ale stiintei si sociologiei, precum si experti cu capacitati cognitive si paranormale dezvoltate au elaborat un set de predictii stiintifice pentru anul 2011. Acestia au dorit ca specifice ca nu este vorba despre predictii de tip Nostradamus, ori Vanga, ci pe calcule probabilistice complexe, dar si bazate pe experienta acestora, acumulata in ani de cercetare, dar si cunoastere si studiu temeinic. O mare parte dintre acestia sunt profesori universitari la institute cu renume in domeniul cercetarii, dupa cum anunta revista online The Globe, care citeaza un articol publicat de USA Today. Iata aceste predictii:

- Se va pastra un trend crescator al cutremurelor de pamant, o stare inceputa in 2010. Seismele vor fi mai dese si de magnitudini din ce in ce mai mari, cu un maxim in 2012. Situatia se datoreaza unor alinieri de astre ceresti care maresc forta de atractie gravitationala a complexului Luna - Soare.(True)

- Eruptiile vulcanice vor fi de o intensitate crescuta, cu o probabilitate destul de mare a unor mega-eruptii in Islanda si in Thailanda. Este foarte posibil ca sa explodeze, la prorpiu, "Centura de Foc" a Pacificului... Acelasi motiv precum cel enuntat anterior.(True)

- Calota glaciara Artica si Antartica se va topi intr-un ritm accelerat, ceea ce va conduce la cresterea cu aproape un metru a oceanului planetar, cu probabilitatea ca in 2012 aceasta cota sa depaseasca 3-4 metri. Ceea ce va face ca multe din plajele lumii sa fie inundate.(True)

- Se va inregistra o scadere, in continuare, a vitezei de rotatie a masei centrale terestre, in tendinta de egalizare a vitezelor de rotatie de la suprafata scoartei cu cea de la exteriorul miezului magnetic terestru. (True)

- Din motivul amintit anterior vor aparea numeroase disfunctionalitati ale campului electromagnetic si o tentinta accentuata de inversare a polilor magnetici terestri. De asemenea, vor exista numeroase zone in emisfera sudica in care se va inregistra o polaritate pozitiva in loc de negativa, asemanatoare emisferei boreale.(True)



- Activitatea solara va creste foarte mult, fiind ultimul an de maximum, ceea ce va inteti furtunile solare, exploziile, dar si activitatea celebrelor "pete". Campul electromagnetic terestru fa fi agresat in continuare, iar prin "fisurile" ce se inregistreaza mai ales in emisfera sudica vor exista scurgeri catre suprafata planetei. Pe langa penele de curent frecvente, omenirea va inregistra o "dezorientare" manifestata accentuat prin dureri de cap, dezechilibre gravitationale marcate prin ameteli acute, greturi. Animalele vor inregistra anomalii in traseele de migratie etc.(True)

- In emisfera sudica se va constata ca s-a marit "gaura" din Centura Van Alen, cea care protejeaza pamantul de radiatiile cosmice. Va fi ingrijorator faptul ca se va constata ca pe o suprafata din ce in ce mai mare, radiatiile cosmice patrund catre oceanul planetar, ceea ce va duce la o crestere a temperaturii, dar si depopularea larga a acestor zone (pesti morti, decese inregistrate subit la bordul navelor etc.)(True)


- Pe plan medical se vom asista la descoperiri exceptionale, ca niciodata pana acum, leacul impotriva unor forme de cancer va face ca aceasta maladie sa nu mai fie privita ca una mortala decat intr-o mai mica proportie, chiar si-n fazele terminale. Vor fi descoperite diverse medicamente, in special pe baza de plante care vor face vindecari miraculoase. De asemenea vor fi evolutii substantiale in domeniul diagnosticului. Vor exista scanere mobile si aparate de analiza individuale, cu minielectrozi, in asa fel incat sa se poata afla instantaneu despre boala unui pacient, dar si despre evolutia in timp, putandu-se face predictii.(Posibil)


- In cercetare se va descoperi o gena responsabila cu procesul de incetinire a imbatranirii, controlabila din punct de vedere medicamentos, care va face ca durata medie de viata a oamenilor sa creasca in scurt timp la 100 de ani sau chiar si peste.(True)

- Din puct de vedere al particulelor, in 2011 va fi descoperit bosonul Higgs, se va afla ca exista o multitudine de universuri paralele, ca viata nu este decat o proiectie si o tranzitie tridimensionala, intr-o unitate formata din 11 dimensiuni (10 + timpul), dintre care 3 + T sunt cele terestre, ale universului pe care ne face sa credem ca-l cunoastem. Faptul ca se va afla ca exista viata dupa moarte, conform unor oameni de stiinta va creste rata sinuciderilor, in schimb, va opri declansarea unor conflicte armate majore.(Posibil)

- Cei ce conduc lumea vor lucra din 2011 la vedere catre un guvern mondial, catre o unitate bancara unica, electronica, inregistrabila si manipulabila prin cipuri aflate la purtator.
(Posibil)
- Economiile europene vor continua sa se prabuseasca una cate una, ceea ce va atrage si pe plan mondial o adancire a crizei. Numarul somerilor va creste ingrijorator, catre 36% din forta de munca cu posibilitatea de a fi ocupata.(Posibil)


- In 2011 se va propune primul plan de salvare a omenirii si se va ajunge la concluzia ca banii "fizici" nu mai pot face fata. Ei vor fi inlocuiti, incepand cu 2012, cu B.U. (Bank Unit), care va fi o moneda unica electronica universala. Omenirea va fi din ce in ce mai mult o massa amorfa. Va incepe sa nu mai existe personalitate, individ, toti vor face ce li se va impune, fara sa protesteze, convinsi ca urmeaza un plan global de salvare.(Jumatate adevarat restu' aberatie)




- Va fi anuntata descoperirea unei noi arme, foarte puternice, de natura psihologica, ce va putea controla fiecare individ, sau comunitati de indivizi de la distanta, prin intermediul unor forme de unde ce anu au mai fost folosite pana acum in acest scop.(Un subiect foarte interesant,care ar trebui discutat)

- Populatia va ajunge la 7 miliarde de indivizi si pentru prima data se va spune public despre necesitatea opririi acestei rate de inmultire si de existenta a unui program de scadere treptata a populatiei.(True)

- Din punct de vedere religios, Biserica Catolica va fi in continuare in dificultate, prin discreditarea ei continua de cei ce doresc o singura religie New Age. Vor aparea scandaluri legate de preoti corupti, de legaturi cu grupari mafiote, de homosexualitate, de pedofilie. Fortele implicate vor conduce in asa fel ostilitatile anti-religioase incat sa para ca se va implini profetia lui Malachia si ca Benedict este ultimul Papa inainte de "marea unificare" religioasa. Vor aparea numeroase zvonuri ce-l vor plasa ba pe Obama, ba pe Putin ca fiind Anticristul, dar nu pe Ahmadinejad, sau pe Mubarak. Omenirea va fi condusa de catre forte oculte sa creada ca se indreapta spre un inevitabil Armaghedon, dar fara Mesia, pentru ca sa poata sa apara un "salvator universal", cel care va pune in aplicare planul unic de salvare planetara, dar la care se vor opune musulmanii, hindusii si budistii.(Asta se intampla de ceva timp)

- Va incepe sa fie conceput un program avansat pentru energii neconventionale, pentru dezvoltarea celor solare, eoliene, pentru aparitia mijloacelor de transport bazate pe forme de conbustibili altii decat cei fosili. De asemenea, inmagazinarea energiilor de orice fel vor cunoaste un puternic avant.(True)

- Se va descoperi ca energia in stare pura poate fi manipulata cu ajutorul gandului si ca microcurentii din creierul uman pot actiona ca niste "trepte de viteza" ce pot multiplica energii foarte puternice. Acestea insa se vor dezvolta dupa 2012.(Probabil)

Aproape nimic nu e aberatie,dar multe dintre ele nu se vor intampla in 2011,ci in decurs de cativa ani.

Liviu-
21 Jan 2011, 13:28
Vezi mesajul de deasupra ta :|

bremen1980
25 Jan 2011, 11:09
Un articol mai lung dar destul de interesant :
http://www.criticatac.ro/3957/cum-au-ingropat-elitele-romaniei-manelele-o-poveste-cu-cocalari/

IchiroHideaki
19 Feb 2011, 23:33
Un individ foarte talentat...omul elastic...
http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/02/19/talent-omul-elastic/

jansic
20 Feb 2011, 16:02
Viata de apoi a unor muște. :)

http://img840.imageshack.us/img840/1329/deadfliesart4.jpg (http://img840.imageshack.us/i/deadfliesart4.jpg/)


Indicator pus undeva prin Olanda. :|

http://img201.imageshack.us/img201/8876/interzis.jpg (http://img201.imageshack.us/i/interzis.jpg/)

gigabyte
22 Feb 2011, 16:10
Care-i diferenta dintre Paste si Craciun?
http://www.youtube.com/watch?v=fXag-Tfswms

O curva beata recunoaste ca suge pula
http://www.youtube.com/watch?v=ZFDAU1aVZxM

Romani de 1 Decembrie
http://www.youtube.com/watch?v=7WBUg4UeYAU

Cetateanul frantuzit
http://www.youtube.com/watch?v=A24ZY91C_OI

bremen1980
25 Feb 2011, 10:33
Jos textila

http://www.gandul.info/magazin/actorul-claudiu-bleont-si-a-dat-jos-chilotii-in-timpul-unei-conferinte-de-presa-asa-mica-cum-era-iti-faceai-treaba-cu-ea-imagini-video-cu-momentul-socant-cum-explica-gestul-8010069

IchiroHideaki
01 Mar 2011, 15:32
http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/03/01/sport-cel-mai-ciudat-meci-de-ping-pong/

IchiroHideaki
02 Mar 2011, 14:45
Lumea Animalelor: “Ia de la Băsescu!” http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/03/02/lumea-animalelor-ia-de-la-basescu/

Mercutio
03 Mar 2011, 21:50
m-am uitat aseara la oedipus rex de pasolini. dvd-ul are si un mic documentar biografic interesant, dar despre altceva vreau sa va spun. pe fundalul filmului, la un moment dat, apare un soi de muzica populara care imi atrage atentia. la inceput nu-mi venea sa cred. ma dau mai aproape, ma concentrez si ce aud: calusarii, plugusorul, miorita, alte cantece si jocuri traditionale, ciobanesti, fetele de capalna and stuff. damn funny! :) oricum nu sunau rau deloc in prezenta imaginilor.

IchiroHideaki
07 Mar 2011, 09:18
Betivi: “Cel mai comic betiv din Romania” http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/03/07/betivi-cel-mai-comic-betiv-din-romania/

IchiroHideaki
07 Mar 2011, 23:59
Talent: “‘Bad Romance-ul’ Lady Gaga-i cantat la chitara”
http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/03/07/talent-bad-romance-ul-lady-gaga-i-cantat-la-chitara/

omudindulap
10 Mar 2011, 15:19
Wipeout (http://www.youtube.com/watch?v=S5pJ1tAWQ8s&feature=player_embedded)

MariaMona
11 Mar 2011, 12:59
Farsa Heineken (http://www.youtube.com/watch?v=M_URyWFBOy4&tracker=False)

O poveste frumoasa (http://news.yahoo.com/s/yblog_thelookout/20110309/ts_yblog_thelookout/new-yorkers-mysterious-photo-quest-ends-in-paris)

Chambord
14 Mar 2011, 20:08
http://www.pariori.ro/stiri/18702/de-la-visina-noua-la-deportivo-moron-cele-mai-amuzante-nume-de-cluburi-sportive.htm

IchiroHideaki
16 Mar 2011, 18:25
Epic Rap Battles of History – #2 – Darth Vader VS Hitler http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/03/16/epic-rap-battles-of-history-2-darth-vader-vs-hitler/

IchiroHideaki
18 Mar 2011, 14:47
Filme’n Realitate: “Puss in Boots” http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/03/18/filmen-realitate-puss-in-boots/

bremen1980
19 Mar 2011, 17:57
De ce-i merge Romaniei rău :


http://oi53.tinypic.com/16208sg.jpg

Medicate
19 Mar 2011, 18:43
Foarte tare...Apocalipsa dupa Boc !

IchiroHideaki
20 Mar 2011, 19:09
Interviu: “Viciosul Om-Caine” http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/03/20/interviu-viciosul-om-caine/

IchiroHideaki
22 Mar 2011, 16:05
din ce film este injuratura asta???
http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/03/22/delatara-injuratura-number-1/

omudindulap
22 Mar 2011, 18:10
Asfalt tango

gigabyte
23 Mar 2011, 18:02
KID KONG. La 3 ani, cantareste 60 de kg.

http://i.dailymail.co.uk/i/pix/2011/03/22/article-1368772-0B480D5F00000578-993_306x456.jpg

http://stirileprotv.ro/stiri/international/la-3-ani-cantareste-60-de-kg-parintilor-le-este-teama-de-el.html

bremen1980
23 Mar 2011, 18:09
La asta s-o fi gindit Eugen Ionesco atunci cind a scris Rinocerbii ??
Sau o fi suferind de ceva si noi facem aici bascalie ??

IchiroHideaki
23 Mar 2011, 18:10
Asfalt tango
mersi

IchiroHideaki
27 Mar 2011, 09:52
10 lucruri ce nu trebuie sa le faci ca pasager
http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/03/27/funfun-10-lucruri-ce-nu-trebuie-sa-le-faci-ca-pasager/

brax
27 Mar 2011, 11:53
Cum faci un copil sa nu mai planga (http://www.f-b.no/nyheter/kun-black-metal-hjalp-mot-kolikken-1.6129775?id=1656)

IchiroHideaki
28 Mar 2011, 14:44
Talent: “Fata lui Joker construita din cuburi Rubik”
http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/03/28/talent-fata-lui-joker-construita-din-cuburi-rubik/

portofel
29 Mar 2011, 15:23
KID KONG. La 3 ani, cantareste 60 de kg.

http://i.dailymail.co.uk/i/pix/2011/03/22/article-1368772-0B480D5F00000578-993_306x456.jpg

http://stirileprotv.ro/stiri/international/la-3-ani-cantareste-60-de-kg-parintilor-le-este-teama-de-el.html
:-O Oaahhhh! E urias!

IchiroHideaki
30 Mar 2011, 15:50
Epic Rap Battles of History – #4 – Sarah Palin VS Lady Gaga
http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/03/30/epic-rap-battles-of-history-%e2%80%93-4-%e2%80%93-sarah-palin-vs-lady-gaga/

IchiroHideaki
01 Apr 2011, 12:23
Farse: “Camera ascunsa japoneza”
http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/04/01/farse-camera-ascunsa-japoneza/

paul_aramis
01 Apr 2011, 13:33
oare de ce oi avea eu impresia că Judex zburdă din nou pe forum?

omudindulap
06 Apr 2011, 15:04
MEDICII ROMÂNI care au confundat un copil cu o tumoare, iar mama a născut în toaleta spitalului: S-A INAUGURAT NAŞTEREA SUB APĂ! (http://www.gandul.info/news/medicii-romani-care-au-confundat-un-copil-cu-o-tumoare-iar-mama-a-nascut-in-toaleta-spitalului-s-a-inaugurat-nasterea-sub-apa-8134015)

Cum, ba, sa fii insarcinata in luna a 9-a si sa nu stii? Cum sa confunzi un copil cu niste pietre la rinichi? :|

Vortex
06 Apr 2011, 20:47
KID KONG. La 3 ani, cantareste 60 de kg.

http://i.dailymail.co.uk/i/pix/2011/03/22/article-1368772-0B480D5F00000578-993_306x456.jpg

http://stirileprotv.ro/stiri/international/la-3-ani-cantareste-60-de-kg-parintilor-le-este-teama-de-el.html



Cat de debil mintal poti sa fii sa razi de asa ceva?!?Crezi ca el vrea sa fie asa?!?Nu crezi ca la varsta lui e cel mai probabil sa sufere de ceva,ca de capul lui nu se ingrasa asa!Asemenea subiecte trebuie abordate doar in cazuri educative,pentru tratament.Dar ca de obicei se trezeste cate un biped "maimutoid" mai putin evoluat care are chef sa rada,dar care nu-si vede prostia in oglinda!

Chambord
07 Apr 2011, 08:06
http://www.gandul.info/magazin/o-pensionara-de-75-de-ani-din-georgia-a-lasat-trei-tari-fara-conexiune-la-internet-8135432

dragonfly_drk
16 Apr 2011, 11:34
http://www.overheardinnewyork.com/index-5.html

Cristina_
16 Apr 2011, 13:17
KID KONG. La 3 ani, cantareste 60 de kg.

http://i.dailymail.co.uk/i/pix/2011/03/22/article-1368772-0B480D5F00000578-993_306x456.jpg

http://stirileprotv.ro/stiri/international/la-3-ani-cantareste-60-de-kg-parintilor-le-este-teama-de-el.html



Cat de debil mintal poti sa fii sa razi de asa ceva?!?Crezi ca el vrea sa fie asa?!?Nu crezi ca la varsta lui e cel mai probabil sa sufere de ceva,ca de capul lui nu se ingrasa asa!Asemenea subiecte trebuie abordate doar in cazuri educative,pentru tratament.Dar ca de obicei se trezeste cate un biped "maimutoid" mai putin evoluat care are chef sa rada,dar care nu-si vede prostia in oglinda!

Cel mai probabil este o dereglare hormonala.Hipotiroidism

Cristina_
16 Apr 2011, 13:21
MEDICII ROMÂNI care au confundat un copil cu o tumoare, iar mama a născut în toaleta spitalului: S-A INAUGURAT NAŞTEREA SUB APĂ! (http://www.gandul.info/news/medicii-romani-care-au-confundat-un-copil-cu-o-tumoare-iar-mama-a-nascut-in-toaleta-spitalului-s-a-inaugurat-nasterea-sub-apa-8134015)

Cum, ba, sa fii insarcinata in luna a 9-a si sa nu stii? Cum sa confunzi un copil cu niste pietre la rinichi? :|


Femeia insarcinata 100% a stiut ca trebuie sa nasca.Am inteles ca are 40 de ani si este la a treia sarcina.

paul_aramis
16 Apr 2011, 17:40
MEDICII ROMÂNI care au confundat un copil cu o tumoare, iar mama a născut în toaleta spitalului: S-A INAUGURAT NAŞTEREA SUB APĂ! (http://www.gandul.info/news/medicii-romani-care-au-confundat-un-copil-cu-o-tumoare-iar-mama-a-nascut-in-toaleta-spitalului-s-a-inaugurat-nasterea-sub-apa-8134015)!></b>

Cum, ba, sa fii insarcinata in luna a 9-a si sa nu stii? Cum sa confunzi un copil cu niste pietre la rinichi? :|

mamele americane (unele) spun: am încercat, se poate!

să vezi ce emisiune "interesantă au acilea.

copila_satanista
17 Apr 2011, 22:33
dezlegare la peste :)) (http://www.youtube.com/watch?v=x3Bf0WhvsNk&feature=player_embedded)

bremen1980
28 Apr 2011, 12:14
America a primit ceea ce si-a imaginat :( :-/ (:|
http://www.criticatac.ro/6825/bun-venit-in-desertul-realului/

AndreiStefan
28 Apr 2011, 12:51
dezlegare la peste :)) (http://www.youtube.com/watch?v=x3Bf0WhvsNk&feature=player_embedded)

Ai dracu ce sar in barca=)) Un gratar mai trebuia acolo si sareau singuri pe el :-?

Paradisul pescarilor!:)) Cateva zile de pescuit acolo...de vis:">

La polul opus e clipul asta:(

Thousands of fishermen empty lake in minutes (http://www.youtube.com/watch?v=_Tc6ywqoL6o)

dragonfly_drk
18 May 2011, 20:49
http://www.jurnalul.ro/stiinta-tehnica/stiinta/planeta-locuibila-descoperita-in-afara-sistemului-nostru-solar-578382.html

chuckyfan
18 May 2011, 21:02
http://www.jurnalul.ro/stiinta-tehnica/stiinta/planeta-locuibila-descoperita-in-afara-sistemului-nostru-solar-578382.html

Amin.

bremen1980
21 May 2011, 10:52
Credeti ca piesa de teatru "Blonda, chiorul şi piticul" :are legatura cu blonda ,chiorul si piticul ; nu are legatura cu blonda ,chiorul si piticul sau aduce cumva cu blonda ,chiorul si piticul :)) ???

Cristina_
21 May 2011, 11:59
Credeti ca piesa de teatru "Blonda, chiorul şi piticul" :are legatura cu blonda ,chiorul si piticul ; nu are legatura cu blonda ,chiorul si piticul sau aduce cumva cu blonda ,chiorul si piticul :)) ???

Haha! :)) Am vazut la TV ca nu i-a lasat sa joace acea piesa .Cred ca doar pe vremea lu Ceausescu se mai intampla asa ceva:)) Blonda,chioru si piticu aka Udrea ,Base si Boc >:)

dragonfly_drk
25 May 2011, 17:32
ce face un om cand se plictiseste?
http://web-cam-effect-new20.blogspot.com/

Sorin87
25 May 2011, 22:25
Tare de tot :))

Vortex
26 May 2011, 06:14
ce face un om cand se plictiseste?
http://web-cam-effect-new20.blogspot.com/
Am dat like la gogomania aia si nu am vazut nimic...I want my like back!:)

dragonfly_drk
26 May 2011, 09:32
:) nu ai vazut din motive tehnice sau nu ti-a placut?
i think you can take your like back from facebook but i'm not sure... io nu am dat like tocmai pentru ca e o aberatie..:))

Vortex
26 May 2011, 13:45
Din motive tehnice.I-am dat like si gata!готовы....ca tot erau o multime de rusi sau ucraineni pe acolo..:D

dragonfly_drk
26 May 2011, 13:52
ai dat play la clip?=))
glumeam... nu stiu ce sa zic. imi pare rau ca nu poti sa il vezi, insa oricum nu pierzi mare lucru.:D

copila_satanista
27 May 2011, 18:59
http://www.220.ro/animale/O-Imbratisare-De-La-Mami/ePj1aDLzuI/

MariaMona
27 May 2011, 22:10
Foarte, foarte fain!!!

indiferrent
01 Jun 2011, 12:32
am ras 5 minute (http://www.youtube.com/watch?v=qLVKPL9FwNQ&feature=related)

dragonfly_drk
01 Jun 2011, 12:47
saraciiii... :-S

neaaah. glumeam.:))

klaudya_e
02 Jun 2011, 08:00
cred ca se plictiseau:))

http://1.bp.blogspot.com/_bAbpGnRJVlc/THgo6FzGIMI/AAAAAAAAEFc/qeOdACGCze8/s1600/adrianna-clockwork-orange-2.jpg

http://img808.imageshack.us/img808/1857/h2006a.jpg

http://img32.imageshack.us/img32/1732/clockworkorangeu.jpg

zeno.marin
02 Jun 2011, 22:38
Salutare, referitor la -

"Mitocanul s-a născut jignit.
Şi o floare îl poate jigni."

mi-as permite urmatoarele ajustari:

Daca s-a nascut jignit, probabil ca nu mai poate fi jignit. Dar de regula mitocanul cam asta face, pentru ca face ce stie sa faca cel mai bine: sa jigneasca.
Totusi o floare nu-l va putea jigni nici chiar pe el, decat daca e intr-un context sarcastic sau ironic pe care-l intelege. Cu siguranta insa el va putea jigni o floare...

:-)

Zeno

paul_aramis
03 Jun 2011, 02:50
spune-i asta lu' nenea Iancu...

dragonfly_drk
05 Jun 2011, 12:43
http://www.youtube.com/watch?v=RtxO5bDE-AA&NR=1&feature=fvwp

anaemona
05 Jun 2011, 18:37
I just love cats :))

http://www.youtube.com/watch?v=dvAcrGqKTio

jansic
05 Jun 2011, 19:01
Ce serioasa e :))

Tot pisilici
http://video.alege.net/filme-animale-ro-6415-afectiunea-la-pisici.html :)

Chambord
06 Jun 2011, 10:58
^ totale amandoua clipurile. Chiar, animalele viseaza ? Ca la ocrotit, seriozitate si a fi fraierite la alba-neagra am vazut ca se pricep "ca un om mare" :P

IchiroHideaki
06 Jun 2011, 17:41
Cantece: “Kraddy – Android Porn (Remix)”
http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/06/06/cantece-kraddy-android-porn-remix/

IchiroHideaki
07 Jun 2011, 18:42
DeLaTara: “Nu m-a violat cum trebuia ca nu spuneam la nimeni” http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/06/07/delatara-nu-m-a-violat-cum-trebuia-ca-nu-spuneam-la-nimeni/

IchiroHideaki
09 Jun 2011, 17:09
Vadrum: “The Simpsons (Drum Video)” http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/06/09/vadrum-the-simpsons-drum-video/

indiferrent
10 Jun 2011, 12:43
susan boyle - probabil cea mai buna auditie world's got talent(cu siguranta cea mai celebra) (http://www.youtube.com/watch?v=8OcQ9A-5noM&feature=related)

indiferrent
10 Jun 2011, 12:48
flawless - best dance act (parerea mea) (http://www.youtube.com/watch?v=6GrOMLylvhQ)

MariaMona
10 Jun 2011, 12:52
Mi-au dat lacrimile, serios...

indiferrent
10 Jun 2011, 13:08
Mi-au dat lacrimile, serios...
Janey Cutler( my favourite act :D) - coloana sonora de la sfarsit...uhhh (http://www.youtube.com/watch?v=JAwOZvvGsRs)

mvpsebi
10 Jun 2011, 21:39
That old hag :o trully wonderful :)

Ceva inspirational:
http://www.220.ro/faze-tari/Concurs-Cu-Adevarate-Talente/mNZRerHzI5/
:))

IchiroHideaki
11 Jun 2011, 07:57
Montaj Funny: “Camera ascunsa in Japonia”
http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/06/10/montaj-funny-camera-ascunsa-in-japonia/

AndreiStefan
11 Jun 2011, 10:59
flawless - best dance act (parerea mea) (http://www.youtube.com/watch?v=6GrOMLylvhQ)

si totusi, pustiul asta e incredibil Aidan Davis (http://www.youtube.com/watch?v=F8tgG80ZFlo&feature=related)

indiferrent
11 Jun 2011, 22:53
vi-l mai amintiti pe costica? saracu costica... (http://www.youtube.com/watch?v=R99J45PbflI)

crin3l
12 Jun 2011, 14:02
flawless - best dance act (parerea mea) (http://www.youtube.com/watch?v=6GrOMLylvhQ)

si totusi, pustiul asta e incredibil Aidan Davis (http://www.youtube.com/watch?v=F8tgG80ZFlo&feature=related)
si totusi... (http://www.youtube.com/watch?v=PtwVfJqBfms&feature=fvwrel)ei au castigat

IchiroHideaki
12 Jun 2011, 15:17
the Lonely Island – Shy Ronnie 2: Ronnie & Clyde (feat. Rihanna)
http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/06/12/the-lonely-island-shy-ronnie-2-ronnie-clyde-feat-rihanna/

IchiroHideaki
15 Jun 2011, 18:32
Epic Rap Battles of History – #6 – Justin Bieber VS Beethoven http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/06/15/epic-rap-battles-of-history-%E2%80%93-6-%E2%80%93-justin-bieber-vs-beethoven/

omudindulap
16 Jun 2011, 12:51
Cum să bei ca Hemingway (http://www.gandul.info/magazin/cum-sa-bei-ca-hemingway-8340643)

Asta-i problema cu băutura, mă gândeam, în timp ce îmi umpleam paharul. Dacă ţi se întâmplă ceva rău, bei ca să uiţi. Dacă ţi se întâmplă ceva bun, bei ca să sărbătoreşti. Şi dacă nu ţi se întâmplă nimic bei ca să faci ca lucrurile să se întâmple Charles Bukowski

IchiroHideaki
16 Jun 2011, 19:17
Mortal Kombat: Legacy: Ep. 2 – Jax, Sonya and Kano (Part 2)
http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/06/16/mortal-kombat-legacy-ep-2-jax-sonya-and-kano-part-2/

Mercutio
16 Jun 2011, 22:31
ati observat ca-s la moda listele? peste tot pe internet, chiar si aici (in special aici), in articole, in topicuri, se divizeaza, se categoriseste, se delimiteaza, se grupeaza, se randuieste.
suparator de des dupa criterii despre care te intrebi daca au ceva de-a face cu filmul.
imi veti spune ca asta e latura de showbiz, de entertaining. o fi.
insa mi-ar fi placut sa vad din cand in cand si articole de continut din care tinerii cinefili sa deprinda ceva, sa nu ramana la iesire doar cu o partida de fazan.
bunaoara as fi vrut sa vad un articol in genul "10 actori care au studiat la actor studio" in loc de "10 actori cu pectorali sexy". ce-o fi amuzant, interesant in chestia asta?!?!?
ma tot intreb de fiecare data cand deschid site-ul ce-or mai scornit? pana unde o sa se mearga in felul asta, ce-o sa urmeze? 10 actori care si-au batut nevasta? 10 filme in care se face pipi in chiuveta? ce?

Gebeleizis
16 Jun 2011, 23:45
ati observat ca-s la moda listele? peste tot pe internet, chiar si aici (in special aici), in articole, in topicuri, se divizeaza, se categoriseste, se delimiteaza, se grupeaza, se randuieste.
suparator de des dupa criterii despre care te intrebi daca au ceva de-a face cu filmul.
imi ve-ti spune ca asta e latura de showbiz, de entertaining. o fi.
insa mi-ar fi placut sa vad din cand in cand si articole de continut din care tinerii cinefili sa deprinda ceva, sa nu ramana la iesire doar cu o partida de fazan.
bunaoara as fi vrut sa vad un articol in genul "10 actori care au studiat la actor studio" in loc de "10 actori cu pectorali sexy". ce-o fi amuzant, interesant in chestia asta?!?!?
ma tot intreb de fiecare data cand deschid site-ul ce-or mai scornit? pana unde o sa se mearga in felul asta, ce-o sa urmeze? 10 actori care si-au batut nevasta? 10 filme in care se face pipi in chiuveta? ce?
:-bd

dragonfly_drk
17 Jun 2011, 06:53
10 filme in care se face pipi in chiuveta?

=))
ar fi interesant un top de genu... oare exista atatea filme?

ah, si ca sa iti imaginezi fata mea in timp ce citeam ce ai scris... citesc, sunt serioasa, citesc, sunt serioasa, citesc, pipi..., citesc, huh?, ma intorc, da - pipi..., ok, rad...:))

IchiroHideaki
18 Jun 2011, 15:41
Trailer: “Dexter (Sezonul 6)”
http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/06/18/trailer-dexter-sezonul-6/

IchiroHideaki
19 Jun 2011, 12:26
FunFun: “10 lucruri ce nu trebuiesc facute de un profesor”
http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/06/19/funfun-10-lucruri-ce-nu-trebuiesc-facute-de-un-profesor/

omudindulap
19 Jun 2011, 12:39
Two dogs (http://www.youtube.com/watch?v=qgSUDjJfI0Y) :D

IchiroHideaki
19 Jun 2011, 17:28
the Lonely Island – Jack Sparrow (feat. Michael Bolton)
http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/06/19/the-lonely-island-jack-sparrow-feat-michael-bolton/

gigabyte
19 Jun 2011, 21:45
Steve Jobs' 2005 Stanford Commencement Address - Great speech.

http://www.youtube.com/watch?v=UF8uR6Z6KLc

mvpsebi
20 Jun 2011, 12:09
Cereal Killer (http://www.youtube.com/watch?v=mzhVAJOHgQo) :))

IchiroHideaki
21 Jun 2011, 18:08
FunFun: “Inna le-a cantat francezilor cu sanul la vedere”
http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/06/21/funfun-inna-le-a-cantat-francezilor-cu-sanul-la-vedere/

IchiroHideaki
22 Jun 2011, 18:14
Epic Rap Battles of History – #7 – Einstein VS Stephen Hawking
http://generatiaiutub.wordpress.com/2011/06/22/epic-rap-battles-of-history-%E2%80%93-7-%E2%80%93-einstein-vs-stephen-hawking/

Mercutio
02 Jul 2011, 13:39
"Personajele lui Mike Leigh îşi descoperă soarta pe măsură ce destinul lor este, gradual, dezvăluit. "
fraza, al carei inteles imi eludeaza, e un copy-paste dintr-o cronica de pe aici.