Regisori români

[civica65]

„Iubire elena“, gata de lansare


Geo Saizescu pregateste lansarea celui mai recent film al sau, coproductie Grecia-Romania-Italia, „Iubire elena“, dupa Kostas Assimakopoulos, cu Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Georgiana Saizescu si Adrian Paduraru in roluri principale. Imagini princeps din film au aparut in cel mai recent numar al revistei „Harababura“, editata tot de maestru.

Regizorul a inceput filmarile in noiembrie anul trecut, chiar de ziua lui. „Primul tur de manivela va fi la Atena, apoi la Naflion - prima capitala a Greciei moderne - si pe insula Spetses, urmand ca, la intoarcere, sa filmam exterioarele naturale in Italia - la Napoli, Roma, Firenze“, ne-a declarat Geo Saizescu atunci. Intre timp, odata filmarile terminate, a publicat primele imagini din pelicula in numarul 106 al revistei „Harababura“, al carei presedinte fondator este. In editorialul sau intitulat „Pacaleli… aniversare 20… ca sa se auda“, Geo Saizescu face bilantul ruinelor postdecembriste devenite „creatii“ ale politicienilor de toate culorile. Este vorba despre Casa Radio, pe care maestrul, cu umor negru, o caracterizeaza drept „o infloritoare casa de curve si de gay in expansiune, in excelente relatii de amicitie si de afaceri cu proxenetii corespunzatori scoliti… european“. Despre Centrul Istoric al Bucurestilor, regizorul se intreaba daca „doctorul Oprescu va vindeca, oare, aceasta rana vie care ne doare?“, iar despre Biblioteca Nationala spune ca a ajuns „un fel de rai pentru junimea consumatoare de etnobotanice dovedite ucigatoare, dar declarate ca apte de pasagera Putere Politica si admise ca fiind «droguri usoare»“.

De ce nu vrea Daneliuc la „Premiile Gopo“

Iata cateva dintre motivele enuntate in revista mentionata de cineastul Mircea Daneliuc, autor al celebrelor pelicule „Proba de microfon“, „Cursa“, „Croaziera“”, „Glissando“, „A 11-a porunca“, „Patul conjugal“, „Aceasta lehamite“, „Senatorul melcilor“ etc: „Trebuie sa-mi fac repede marturisirea, acum, cand sunt tarat cu film cu tot, impotriva vointei mele si cu Legea Dreptului de Autor in mana, catre acest vulcanism de piscoturi si glorii. Nu vreau aceasta strivitoare cinstire, ma proptesc in calcaie. Pentru ca locu-i perfid, bantuit de fantome veleitariste si populat cu indivizi solidari, dornici de slava, insa cu filmuletul micut. Pentru ca organizatorii sunt de marime pitica, cel mai statuar dintre ei e, natural, vestitul domn Tudorica (n.r. – Tudor Giurgiu), despre care ne amintim cum ajunsese Director-Presedinte General la Televiziunea pangrata, cum o pusese el pe butuci, de nu-si mai reveni nici recent, si cum niciun fir de par nu i se clinti de pe crestet. Ba, intalnind dupa aceea pestisorul de aur, irosi mari si surprinzatoare averi cumparand cinematografe, mall-uri, imobiliare si organizand festivaluri (…) Cele doua lesbiene (n.r. din „Legaturi bolnavicioase“) cuminti si orfane de har, care meritasera o soarta mai clara in filmul pe care-l trudi, s-au dat de mult uitarii, la fund. (…) Pentru ca niciun premiu, vreodata, nu poate face din ceva un altceva mai bun decat este, chiar dintr-un film. Lucrul e condamnat pe vecie sa ramana egal cu el insusi, asa cum a apucat sa se nasca, din toate puterile lui. Aud ca se cumpara premii in draci la Nobel sau la Cannes; nu rezolva nimic. Vanitati. Fudulii pentru romani cu scoala putina. Ziceti c-ar fi altceva pe la Gopo, pe-aici?“.

Povestea unei vieti pline de dramatism

Revenind la filmul „Iubire elena“, Geo Saizescu ne-a marturisit ca legatura sa cu Grecia nu se rezuma la prietenia cu Kostas Assimakopoulos. „La Turnu Severin, unde am urmat Liceul «Traian», aveam in planul de invatamant nu numai latina, ci si greaca. Am ramas inca de pe atunci foarte legat de cultura greaca, iar ulterior am facut multe calatorii in Grecia, invitat la diverse simpozioane pe teme de teatru. Dupa 1989, am infiintat Liga Culturala Romano-Elena, cu arte, stiinte, filosofie si religie, pentru ca romanii sa-i cunoasca mai bine pe greci, iar grecii sa ne cunoasca mai bine pe noi. Trebuie sa spun ca grecii, foarte orgoliosi si mandri, l-au trecut pe Caragiale in randul marilor valori cu sange grecesc“, ne-a declarat Geo Saizescu.

In privinta „Iubirii elene“, maestrul spune ca este o poveste emotionanta a unei vieti de exceptie, plina de dramatism a pictoritei din secolul XIX, Eleni Bukura care, prin casatoria ei cu un mare maestru italian, a devenit Elena Altamoura. Tanara se duce in Italia sa studieze pictura cu un tanar maestro, lucru de neconceput in acele vremuri. Cei doi se indragostesc, iar pentru a se casatori, ea renunta la ortodoxie si trece la catolicism. Povestea ei se intampla in paralel cu nasterea unei povesti contemporane de iubire intre doua persoane ajunse la maturitate – Filipos, negustor si critic de arta, si Beatrice, grecoaica din sudul Peloponesului, detinatoarea ultimului tablou al celei care a fost Elena Altamoura.

Geo Saizescu s-a nascut pe 14 noiembrie 1932 in localitatea Prisaceaua din judetul Mehedinti. Filmografia lui include zeci de filme, la care a lucrat si ca actor, dar mai ales ca regizor: „Pacala“ (1974), „Secretul lui Bachus“ (1984), „Un suras in plina vara“ (1963), „Asta seara dansam in familie“ (1972) sau „Pacala se intoarce“ (2006) sunt numai cateva dintre peliculele care l-au facut celebru. Este autorul mai multor carti autobiografice si despre lumea filmului, din care amintim „Jurnalul unui batran lup de cinema“ si „O istorie dramatica a unui film comic“, editeaza de ani buni revista „Harababura“ si este initiatorul Galei Premiilor „Pacala“ si al Festivalul de Film Studentesc „Hyperion“. In prezent, Geo Saizescu este profesor si prodecan al Facultatii de Arte din cadrul Universitatii Hyperion din Bucuresti si are in derulare mai multe proiecte cinematografice.

Magda SEVERIN
http://www.ziuacargo.ro/stire/11-aprilie-2010/369/Imagini-princeps-din--Iubire-elena--in-revista-Harababura

[Ipu]

A fost și la teve în urmă cu vreo două săptămâni un scurt documentar filmat în Grecia în legătură cu turnarea filmului lui Saizescu. După ce se vedea în imaginile alea, e vorba tot de o telenovelă pentru cinema.

Oare pentru Daneliuc ar trebui să simțim dispreț sau compasiune? Sunt cumva premiații (inclusiv cei români, ai) marilor festivaluri, care conform veleitarului ăstuia și-au cumpărat distincțiile, vinovați de activitatea din ultima vreme a bătrânului și tristului cineast (și escroc, după unii forumiști)? N-are ce căuta nesimțitul ăsta la o gală numită după cel care, pe lângă Daneliuc, e un colos, chiar dacă de milă l-a distribuit și pe regizorul Croazierei într-o peliculă proprie.

[Pashpix]

Primul film al lui Dan Chişu, "WebSiteStory", va avea premiera pe marile ecrane româneşti pe 14 mai


Intitulată iniţial "Pac! Eşti mort", producţia a fost realizată în Bucureşti pe durata a 12 zile, cu un buget de circa 120.000 de euro. "WebSiteStory" spune povestea a două adolescente, Laura şi Mira, care petrec o noapte într-un club. Laura se îmbată şi fumează primul joint din viaţa ei. Dimineaţa nu-şi mai aduce aminte de nimic şi află că prietena ei a murit. Şocată, vrea să afle adevărul şi descoperă pe YouTube toate postările Mirei. Dorinţa de răzbunare va pune stăpânire pe Laura şi astfel, va începe aventura ei. Povestea adolescentei se întoarce, în final, pe net, acolo unde a şi început.

"«WebSiteStory» este un experiment, un proiect pornit de la ideea că un film despre tineri şi problemele lor poate avea acurateţe numai dacă laşi aceşti tineri să se exprime. Am adunat câţiva oameni încântaţi de această provocare şi le-am dat libertatea să-şi creeze personajele, să şi le definească", spune regizorul filmului, Dan Chişu.

Din distribuţie fac parte actorii Crina Semciuc, Diana Gurscă, Alexandru Oreste Scarlat Teodorescu, Şerban Ionescu, Florin Piersic Jr., Dragoş Bucur. WebSiteStory este o producţie Dakino Film.

[keepwalking]

"Alexandru Oreste Scarlat Teodorescu"
futere, Oreste vrea sa-si vada tot numele pe generic. :)

[claudiu-daniel-lugoj]

cel mai bun regizor roman este Sergiu Nicolaescu.

[civica65]

este, fără doar şi poate, cel mai popular regizor român, dar şi omul cu cel mai bogat palmares.

[civica65]

„Nu trage, dom’ Semaca, sunt eu... Lăscărică!” sau mistificarea plătită regeşte

Autorul articolului: EMIL BERDELI
http://www.puterea.ro/news1127/„Nu-trage-dom’-Semaca-sunt-eu-Lascarica”-sau-mistificarea-platita-regeste--VEZI-VIDEO.htm

„Nu trage, dom’ Semaca, sunt eu... Lăscărică!” O replică a marelui actor Gheorghe Dinică din filmul „Cu mâinile curate”, intrată de multă vreme în conştiinţa a milioane de români. Cinematograful a scris şi va scrie istoria. E o realitate. Comuniştii n-au ratat nici ei impactul cinematografului în „masele largi, populare”. Iar atunci când scenarariile aparţineau un profesionist precum Titus Popovici, succesul era deplin. De pildă, majoritatea celor care au văzut - înainte de 1989, sau chiar mai recent - „Cu mâinile curate” ori „Ultimul cartuş” sunt convinşi că, în Bucureştiul postbelic, luptele între gangsterii şi poliţiştii care simpatizau cu comuniştii erau mai frecvente decât la Chicago, pe vremea lui Al Capone. Cum la fel de convinşi sunt milioane de români, mai ales cei mai tineri, că marele actor Constantin Tănase a murit pe scenă, luptându-se cu legionarii.



La 17 aprilie am publicat în „Puterea” articolul „Ceauşescu a fost «fetiţa» lui Gheorghiu-Dej”, preluat de foarte multe ziare şi site-uri, sprijinit pe mărturiile scriitorului Titus Popovici. Deunăzi, Vadim Tudor a sărit ca ars şi i-a luat apărarea „Geniului din Carpaţi”. Tribunul s-a băgat în seamă afirmând, în oficiosul partidului, că dimpotrivă, Titus Popovici era „fetiţă”, acesta fiind şi motivul pentru care l-a bătut Dumnezeu de-a murit după ce roţile unei maşini i-au strivit capul.

Ce nu ştie Vadim, care scrie după ureche, ca de obicei: scenaristul şi-a bazat dezvăluirea legată de Ceauşescu tocmai pe mărturiile vechilor activişti de partid. După cum susţinea Titus Popovici în „Disciplina dezordinii”, atunci când unii deputaţi, sătui de şedinţe interminabile, dădeau pe gât un coniac „Courvoisier”, chiar la bufetul Marii Adunări Naţionale, prindeau curaj şi vorbeau pe şleau despre relaţia homosexuală dintre tânărul Nicolae şi Gheorghiu-Dej, care ar fi avut loc în închisoarea Doftana.Era modalitatea unora dintre ei de a se descărca după ce-l suportau pe Ceauşescu timp de patru-cinci ore într-o sală în care se sufocau pentru că „tovarăşul” nu suporta aerul condiţionat. Tăria franţuzească făcea minuni, iar aleşii de atunci nu se temeau nici de faptul că pereţii bufetului aveau urechi.

Toţi chelnerii care-i serveau pe deputaţi erau securişti - de la căpitan în sus, cum scria în volumul mai sus amintit Titus Popovici, şi el deputat în MAN la începutul anilor ’70.

Titus Popovici are alte „păcate”


Nu i se poate reproşa lui Titus Popovici faptul că a scris despre relaţia fierbinte dintre Ceauşescu şi Gheorghiu-Dej.

Povestea era cunoscută de către capii PCR încă de la sfârşitul anilor ’30. Nu scenaristul a lansat-o - Popovici, membru al CC al PCR, a fost doar unul dintre cei care a relatat-o. Avantajul său, spre deosebire de ceilalţi, avea talent scriitoricesc.

Titus Popovici are alte „păcate”, nu ce-i reproşează Vadim. Filmele artistice făcute după scenariile sale au mistificat istoria contemporană a României. „Cu mâinile curate (1972) ori „Ultimul cartuş” (1973), (senariul - Titus Popovici, regia - Sergiu Nicolaescu), cu mare succes la public, prezintă o Românie postbelică aproape fantastică, în care comisarii de poliţie comunişti ori simpatizanţi acestora curăţau ţara de gangsteri, la capătul unor lupte sângeroase care ţineau spectatorii cu sufletul la gură. Adevărat, suntem în faţa unei ficţiuni, dar oare toţi au perceput-o ca atare? Mă îndoiesc. Presa vremii nu avea voie să dezbată asemenea subiecte. După 1945, adevăraţii comisari de poliţie nu arestau gangsteri la Bucureşti pentru că nu prea existau, ci, la ordinele noii puteri instaurate de către Moscova, doar opozanţi politici ai comuniştilor - care ajungeau la puşcărie ori la zid. Iar asta nu trebuia să se ştie. Poveştile lui Popovici, transpuse cinematografic, aveau tocmai menirea să rescrie istoria.

La jumătatea anilor ’70, pe când eram elevi, credeam mai mult în „Nu trage, dom’ Semaca, sunt eu… Lăscărică!”, decât în tot ce ne spuneau profesorii de istorie. Mă refer la cei de bună credinţă. De multe ori, ignorând politica oficială, aceştia reuşeau să ne transmită, chiar şi „printre rânduri”, adevărul. Dar, mesajul din „Cu mâinile curate” era aproape imposibil de ignorat de către nişte adolescenţi ca noi. Câţi au aflat ce s-a petrecut cu adevărat în România postbelică dintre cei care au văzut filmul? Este un mister pe care sper să-l elucideze cercetătorii istoriei contemporane

Chiar şi pe Traian Băsescu l-au marcat replicile din filmele româneşti cu „gangsteri”. Altfel, după alegerile prezidenţiale, n-ar fi spus, legat de adversarii politici: „Un fleac, i-am ciruit”, parafrazand replica lui Sergiu Nicolaescu: „Un fleac, m-au ciuruit”.

Legionarii scoşi din minţi de Caratase

„Actorul şi sălbaticii” (regia - Manole Marcus, 1975), un alt film cu mare succes la public, realizat tot după un scenariu de Titus Popovici, care a mistificat grosolan realitatea. Producţia cinematografică, inspirată de viaţa lui Constantin Tănase, unul dintre cei mai mari comici români, îl are în rolul principal un alt mare actor: Toma Caragiu (Caratase). Acţiunea se desfăşoară între cele două războaie şi scoate în evidenţă conflictul dintre actor şi legionari, scoşi din minţi de spectacolele lui Caratase, care îi satiriza.

Acum se scrie că această peliculă punea problema libertăţii de exprimare a artistului şi a pericolului pe care îl presupune implicarea sa în problemele unei lumi dictatoriale. Numai că, din 1975, când a fost realizat filmul, până în 1989, nu s-a suflat o vorbă despre această chestiune. Tocmai pentru că în România era dictatură – n-a apărut un rând despre faptul că povestea din „Actorul şi sălbaticii” n-are legătură cu cea a lui Constantin Tănase. Milioane de români cred şi acum că marele actor a fost terorizat de legionari. Au ei păcatele lor, dar nu şi pe acesta.

Legionarii, duşmanii declaraţi ai comuniştilor, au fost arătaţi tot timpul de propagandă drept inamicii marilor conştiinţe româneşti. Asta era reţeta ideologică a României comuniste, pe asta a aplicat-o şi Titus Popovici. Adevărat, cu talent.

„El tic, eu tac, el tic, eu tac”

Lui Tănase nu i s-a tras de la legionari, precum lui Costică Caratase în „Actorul şi sălbaticii, ci de la Armata Roşie. El a murit la Bucureşti, în 1945, după ce, pe scena Teatrului Cărăbuş, a rostit o acidă satiră la adresa armatei sovietice „eliberatoare”, care jefuia civilii de bunurile personale, în special ceasuri de mână.

Cupletul suna aşa: „Rău era cu «der, die, das» (cu nemţii - n.m.)/ Da-i mai rău cu «davai ceas»/ De la Nistru pân' la Don/ Davai ceas, davai palton/ Davai ceas, davai moşie/ Haraşo, tovărăşie!”.

Spectatorii l-au aplaudat frenetic şi l-au ovaţionat îndelung pe marele actor. Apoi, după mai multe spectacole cu sala plină, Tănase a fost arestat şi ameninţat cu moartea - nu de legionari, ca în “Actorul şi Sălbaticii”, că ei nu mai jucau nici un rol din 1941, ci de puterea comunistă adusă de tancurile sovietice.

Marele Tănase nu s-a lăsat însă intimidat. Într-un alt spectacol, a apărut pe scenă cu mâinile pline de zeci de ceasuri, precum soldaţii sovietici. N-a scos o vorbă multe minute în şir. Apoi, de sub haină, a scos un ceas de perete. Arătând spre acesta, a spus doar atât: „El tic, eu tac, el tic, eu tac”.

Momentul a fost unul dintre cele mai mari succese ale sale. Peste două zile însă, a fost găsit mort. Avea 65 de ani. S-a spus că decesul s-a produs din cauza unui blocaj renal, după ce a înghiţit 20 de aspirine într-o zi. Nimeni însă nu a crezut aşa ceva.

Culmea ironiei, Tănase, care era moldovean, devine, în viziunea lui Popovici, machedonul Caratase. Asta, din simpatie pentru Toma Caragiu, care era aromân. Ce a uitat scenaristul? - şi foarte mulţi legionari au fost aromâni. Ca să nu mai vorbesc despre cacofonia Costi(că Ca)ratase, pe care cred că a făcut-o intenţionat. O autoironie probabil.

I-a plătit regeşte

Propaganda prin film a fost cultivată de toţi dictatorii secolului XX. De pildă, Ceauşescu hotăra şi cine sunt eroii producţiilor autohtone.

Titus Popovici ne-a lasat o mărturie legată de preocuparea liderului comunist pentru filmul istoric, tot în „Disciplina dezordinii”, volumul său memorialistic.

„Secretarul general - scria Popovici - mi-a spus că revăzuse aseară, la televizor, Mihai Viteazul şi i s-a părut «corespunzător», dar de ce l-am pus să se încoroneze în biserică la Alba Iulia? «Pentru că acolo s-a încoronat», am răspuns zâmbind. «Trebui dă a face şi alte filme istorice», a spus după un timp, cu gravitate. «Mă gândesc la Avram Iancu», i-am mărturisit vechea mea preocupare. S-a făcut negru. «Nu!», a zis, «Avram Iancu nu a fost un ierou. El s-a demobilizat, nu a continuat lupta»”.

După 1989, Titus Popovici se întreba cum a fost posibil ca sistemul comunist să se impună în atâtea ţări, printre care şi România? Păi a fost posibil şi pentru că oameni de anvergură au servit, contra cost, o ideologie în care nu au crezut nici măcar o clipă. Regimul comunist a avut nevoie de mistificare şi i-a plătit regeşte pe cei care eu construit-o - nu s-a uitat la bani, iar Titus Popovici n-a ratat ocazia.

[Pashpix]

Saizescu: "Televiziunea este locul unde arta trebuie să treacă, nu trebuie să rămână"

Regizorul Geo Saizescu afirmă că "televiziunea este locul unde arta trebuie să treacă, nu trebuie să rămână", adăugând că unul din motivele pentru care comedia "s-a devalorizat" este producţia televizată de momente comice, transmite corespondentul MEDIAFAX. Geo Saizescu a declarat, la dezbaterea "Comedia ieri, astăzi şi mâine", organizată în cadrul Comedy Cluj, că în sitcomurile de televiziune nu se mai intră în profunzimea personajelor.

"Televiziunea este locul unde arta trebuie să treacă, nu trebuie să rămână. Unul din principalele motive pentru care comedia românească s-a devalorizat este producţia televizată de momente comice, emisiuni de umor, gag-uri facile în care nici regizorii, şi nici protagoniştii nu sunt antrenaţi în arta de a întreţine oamenii. Nu mai sunt scriitori de umor, textele sunt scurte, dialogurile nu sunt percutante, personajele nu mai sunt colorate, specific. Toţi sunt nişte butonişti", a spus Geo Saizescu.

Analist profund al genului comic, Geo Saizescu a vorbit pe larg şi despre complexitatea iniţiativei de a face un om să râdă, dar şi despre cum "dilema Cehov" - care şi-a intitulat majoritatea pieselor comedii, dar sunt de fapt drame - este şi astăzi una dintre problemele cu care se confruntă regizorii şi actorii în abordarea unei teme de film sau spectacol. La rândul său, actorul Sebastian Papaiani a spus că este foarte greu să se găsească limita comicului.

"Totul vine de la sine. Trebuie să găseşti limita comicului şi asta e foarte greu, pentru că majoritatea oamenilor privesc comedia cu neîncredere, ca şi când ar fi ceva neserios. Dar nu există profesor de gag-uri, depinde de fiecare", a spus Sebastian Papaiani. Geo Saizescu şi Sebastian Papaiani au fost protagoniştii unei dezbateri pe marginea conceptului de comedie, precum şi a evoluţiei acestui gen cinematografic, în viitoarele producţii româneşti. Dezbaterea, realizată în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Film Comedy, a fost moderată de directorul Centrului Naţional al Cinematografiei, Eugen Şerbănescu.

Geo Saizescu şi Sebastian Papaiani vor primi, în cadrul Galei celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Film Comedy, premii de excelenţă.

[keepwalking]

dar ce, mai exista sitcomuri romanesti?
ne-au luat painea de la gura, cu reality show-urile lor de kkt! X(

[Pashpix]

Viaţa bate filmul. De vorbă cu Dinu Cocea (Roxana Vasile)

L-am cunoscut la Ambasada Romaniei din Paris. Venise, ca si mine, sa asiste la o conferinta-spectacol a maestrului Radu Beligan. S-a asezat pe scaunul alaturat si a inceput sa povesteasca. Ca l-a cunoscut pe Beligan... ca a filmat cu Petrut... cu Piersic... <Iertati-mi, va rog, ignoranta, dar cum va numiti?> <Dinu Cocea!> Prin minte nu-mi treceau decat titluri de filme - "Iancu Jianu, haiducul", "Iancu Jianu, zapciul", "Zestrea Domnitei Ralu", "Ecaterina Teodoroiu", "Haiducii", "Razbunarea haiducilor", "Haiducii lui Saptecai" ... Dupa momentul de uimire, inerent, l-am rugat sa accepte sa stam de vorba mai pe indelete, sa depanam amintiri.

R.V: Sunteti la Paris din 1985. Nu ma insel, nu?

D.C: Nu, nu va inselati. 1985. Am ajuns aici cu trenul si am intrat direct in spital, unde am stat o luna.

R.V: De ce ati plecat din tara? Ati fugit?

D.C: Nu, n-am fugit. Am fost dat afara. De Ceausescu. In afara de filme artistice, realizam si filme de protectia muncii. Pe unul din ele imi propusesem sa-l fac la hidrocentrala Vidraru, din Arges, de langa Pitesti. Vorbeam de incompetenta profesionala a unor cadre tehnice de a construi o hidrocentrala pe un munte de calcar. Scenariul a fost respins de adjunctul Suzanei Gadea, de la ministerul culturii. <Scenariul asta, Dinule, e anti-statal si anti-guvernamental… Cum poti sa-ti bati joc de marile realizari din tara noastra?> mi-a spus el. Pe aceasta tema, noi, cineastii, am facut o sedinta la care a venit si Ceausescu. Cand am luat cuvantul, i-am spus despre scenariul meu - ‚Pe apa Sambetei’ se numea. Am precizat ca nu atac realizarile marete ale statului socialist roman, ci doar pe cele facute de cadre necalificate, incompetente. Ceausescu a cascat ochii mari, apoi a cerut pauza si a plecat. S-a terminat sedinta. In aceeasi zi, am mers la minister. <Ce-ai facut, nenorocitule? Ti-ai dat foc singur la palarie! Cum ai putut sa spui lucrul ala? Uite, am primit telefon de la Suzana Gadea ca nu mai ai voie sa intri nici macar pe poarta studioului!> - mi-a spus Fernoaga, directorul Casei de filme. Si asa… m-au dat afara din meserie! Mi-am facut imediat toate formele la Pasapoarte si la Ambasada Frantei pentru plecare definitiva. Intre timp, dand spaga, am reusit sa le scot din Romania pe sotia si pe fiica mea. Asta s-a intamplat in 1981. Eu am mai ramas cativa ani. Vorbeam cu ele la telefon. Ma duceam noaptea la Palatul telefoanelor de pe Calea Victoriei si le sunam. Cum scrisorile nu ajungeau la ele, am rugat-o pe sotia ambasadorului din Congo la Bucuresti, o negresa foarte simpatica, sa ma ajute. Locuia vis-a-vis de noi, pe Caderea Bastiliei. <Sigur, aduceti-mi-le!> - mi-a spus ea. <Pai, nu pot, ca sta politaiul la poarta>. Asa ca, am facut un arc, legam pe sageata scrisoarea si trageam de pe balconul meu pe balconul sotiei ambasadorului. Asa am reusit sa corespondez cu sotia si cu fiica mea!

R.V: Ele au plecat in 1981, dumneavoastra in 1985!

D.C: Exact! Intre timp, datorita relatiei pe care am avut-o cu ministrul de externe Stefan Andrei, prin intermediul Violetei, sotia lui, actrita, acesta mi-a inlesnit o intalnire cu Elena Ceausescu. <Ce, esti nebun? Vrei sa pleci din tara, cand numele tau e pe toate gardurile? Treaba ta, n-ai decat sa pleci, dar ai s-o faci numai cu picioarele inainte!> - mi-a spus ea. La ceva vreme dupa aceasta discutie, aflu ca tovarasa este si presedinta unui institut de futurologie, stiinta viitorului, si ca scrisorile pe care le primeste acolo le citeste personal, ca e curioasa. Asa ca i-am trimis o scrisoare in care ii spuneam, in doua vorbe, <cucoana, nu-ti permit sa-ti bagi labele in viata mea personala>. Chiar asa i-am spus: <labele>. Pentru ca imi spusese ca imi gaseste ea alta nevasta!

R.V: Cum ati reusit sa plecati in cele din urma?

D.C: Dupa ce i-am scris acea scrisoare, a doua zi am fost chemat la Pasapoarte. Am primit pasaportul … pupaturi … am fost rugat sa nu zic nimic rau de tara … am luat trenul catre Franta … si in tren am paralizat total. Din Gara de Est, de la Paris, am ajuns cu targa direct la spital, la Pitie-Salpetriere. Mi s-au facut analize si mi s-a gasit in sange strontiu 0,02%. Fusesem iradiat!

R.V: Primul film semnat Dinu Cocea cand a fost, in ce an?

D.C: Si aici este o poveste intreaga! De exemplu, in „D’ale carnavalului” eram regizor secund. Gigi Nagy, venit de la Moscova, nu stia nici macar cine e Caragiale, dar fusese repartizat sa faca filmul, ca asa era pe atunci. Eu am fost omul din umbra! La fel si in „Ciulinii Baraganului”. Louis Daquin era regizorul principal, insa eu am facut distributia, l-am gasit pe Nuta Chirlea - un copil de 10 ani de la tara, care interpreta rolul principal. Daquin mi-a spus <vreau un baiat de la sat, nu de la oras>. Si am plecat prin sate sa caut. Copilul asta, baiat frumusel foc, nu era la scoala. Era pe camp, la cules stiuleti de porumb. Asa l-am gasit pe Nuta si l-am luat in film. Apoi am facut „Tudor”. Lucian Bratu, regizorul principal, era tot cu studii la Moscova. Ca astia erau preferati! Noi ceilalti eram secunzii! Aaaa, mi s-a oferit sa fac filme, dar mi-au dat ei scenariul lor - „Marinica, tractoristul”, „Leana, stahanovista”… Nu, nu, nu, nu… I-am refuzat categoric! Abia dupa „Tudor” am facut primul meu film ca regizor plin - „Haiducii” (n.r. 1966). Am inceput filmarile cu Emanoil Petrut in rolul principal. La Suzana, unde filmam, el s-a dus la restaurant… Cand s-a intors, a vrut sa incalece pe cal… calul, intepat de bondari, s-a speriat…a sarit… Emanoil, cu piciorul prins in scara calului, a cazut si s-a lovit la cap… era sa moara… A trebuit sa-l schimb, asa ca l-am luat pe Ion Besoiu care, nu zic ca nu e actor bun, e foarte bun, dar nu era ce-mi trebuia mie. Eu aveam nevoie de o figura mai necioplita, mai din popor. Dar n-am avut ce face, m-am apucat de film. Cum l-am facut? Cu saru’mana! Directorul Popa mi-a dat Pelesul gratis, caii erau la Nicolaescu, ca lui i se dadeau toate aparatele, toti caii…tot… Popa mi-a spus <Securitatea are aici cai pentru banditii din munti, dar cum in Bucegi nu sunt banditi, caii stau de pomana. Sefului securitatii ii place sa bea, asa ca, daca il afumi bine, iti da caii>. Asa am facut si am facut rost de cai pentru trei-patru zile de filmare! La Patriarhie, la popi, m-am dus si am facut matanii, asa ca la Suzana am avut cazare pe gratis, maicutele ne gateau… si in felul asta, cu 3 milioane, m-am putut descurca. Dupa ce l-am terminat, „Haiducii” a intrat la Patria pentru o saptamana. In prima zi s-au vandut 25 de mii de bilete. Sala avea o capacitate de 1.500 de locuri. Filmul a fost prelungit o luna si jumatate. Cand in film, in ocna, se canta 'Hristos a inviat', lumea se ridica in picioare in sala si aplauda. Nu zic ca a fost un film extraordinar, dar am avut o presa nemaipomenita. In decursul a numai zece ani, filmul a fost vizionat de 9 milioane de spectatori...

R.V: …si telespectatori!

D.C: „Haiducii” a fost cumparat de un evreu roman stabilit la Paris, Henri Deutschmeister, si exploatat aici pe piata. De fapt, toate filmele mele au rulat si in Franta.

R.V: Care sunt actorii pe care ii aveti la suflet? Ati filmat cu foarte multi - Florin Piersic, Adrian Pintea, Ion Besoiu, Marga Barbu, Jean Constantin…

D.C: Pai, pe vremea aia, Jean Constantin facea doar figuratie la teatrul Fantasio. L-am cunoscut la Constanta si l-am luat in filmele mele. Mi-am dat seama ca e valoros si am creat pentru el rolul lui Parpanghel, tiganul. A avut un succes nebun, incat l-au luat, apoi, toti regizorii. Si cu Toma Caragiu am avut relatii extraordinare. Sa va povestesc un lucru nostim care nu e stiut! Toma avea probleme - nu voia sa mearga cu liftul. A plecat teatrul Bulandra in America si el s-a dus cu vaporul, nu cu avionul. De ce? Ii era frica. Cand era mic, mama lui l-a dus la o ghicitoare oarba care i-a spus ca o sa moara de moarte rea. Ceea ce, de fapt, pana la urma, s-a si intamplat.

R.V: De Florin Piersic ce amintiri va leaga?

D.C: Vaaai… Florin a facut pipi in bratele mele cand avea cinci-sase luni. Eram coleg da banca cu sora lui, cu Lucia Piersic, la Satu Mare. Deci il cunosc de atunci. Ne-am reintalnit, dupa douazeci de ani, la „Ciulinii Baraganului”.

R.V: Marga Barbu?

D.C: Am fost cam de aceeasi generatie. Foarte stoica, serioasa si buna actrita. Apoi, i-am avut si pe Giugaru, Fintesteanu, Olga Tudorache, Fori Etterle, Colea Rautu…am construit roluri pentru el…

R.V: Aveati preferintele dumneavoastra!

D.C: Preferinte… nuuu… era o viziune careia actorii trebuiau sa-i corespunda tipologic si psihologic… De exemplu, pe Stela Furcovici, in „Ecaterina Teodoroiu”, am luat-o pe cand era figuranta la Turda. Am incercat vreo 30-40 de actrite tinere pana sa o gasesc pe ea. Actoriceste, unele erau mai bune decat ea, dar nu aveau temperamentul ei zurliu. De ce zurliu? Pai, zurlie a fost si Ecaterina Teodoroiu cand a plecat printre barbati, ca sa lupte pe front.

R.V: Cand ati venit la Paris, in 1985, ati continuat sa lucrati in lumea filmului, a cinematografiei?

D.C: Am mai scris cateva scenarii. Practic, insa, din punct de vedere financiar, n-am mai trait din film. Dar primesc inca drepturi de autor, pentru ca filmele mele sunt, in continuare, difuzate. De la Revolutie pana acum, s-au dat de sute de ori pe toate posturile de televiziune! De ce le dau? Nu pentru ca sunt ele grozave, ci pentru ca fac rating si merg bine reclamele.

R.V: Daca ati lua-o de la capat, ati face acelasi lucru pe care l-ati facut toata viata?

D.C: Si maine! Unii zic <Domnule, are 80 de ani, e mult!>. Mintea o am de 15-20 de ani. E drept, merg mai greu cu picioarele, dar Jean Mihail, care mi-a fost profesor, n-avea un picior si tot s-a urcat pe munti, in Bucovina, ca sa filmeze „Rapa Dracului”. Asta-i viata! Filmele mele vor ramane in arhiva si vor putea fi vazute si peste 100 de ani, daca nu ia foc arhiva. Dar asta numai Dumnezeu o stie!

[Angel2010]

Of! Inca un mare cineast gonit din tara asta...

[Pitbull]

Un oarecare cineast gonit din tara asta.
In vremurile alea, am avut unul singur mare: Ciulei.

[psihologu]

Liviu Ciulei, Victor Iliu
Nae Caranfil, Nicolae Märgineanu, Mircea Daneliuc
Paul Cälinescu, Jean Georgescu, Lucian Bratu , Dan Pita, Mircea Veroiu, Visarion Alexa, Lucian Pintilie, Alexandru Tatos, etc...

[nume]

Liviu Ciulei, Victor Iliu
Nae Caranfil, Nicolae Märgineanu, Mircea Daneliuc
Paul Cälinescu, Jean Georgescu, Lucian Bratu , Dan Pita, Mircea Veroiu, Visarion Alexa, Lucian Pintilie, Alexandru Tatos, etc...
Cocea abereaza ca Sergiu.
@civica65
Nu stiu cine e EMIL BERDELI, dar scrierea e buna. Titus Popovici avea talent. Fie el si unul pus in slijba lu' nea Nicu, dar o facea cu manusi, nu ca unii care au pupat puli din voluntariat, doar doar o pica vreun os de ros.

[Pashpix]

http://www.jurnalul.ro/timp-liber/arte/fratii-jderi-o-clipa-frumoasa-566537.html

Sebastian Papaiani şi povestea întâlnirii peste timp cu Ionuţ Jder, unul dintre cele mai frumoase personaje din lumea lui Mihail Sadoveanu.

[Pashpix]

Anuşavan Salamanian va primi premiul Gopo 2011 pentru întreaga activitate

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Anuşavan Salamanian, unul dintre cei mai renumiţi şi prolifici ingineri de sunet români, va primi premiul Gopo pentru întreaga activitate la cea de-a cincea ediţiei a galei, care va avea loc pe 28 martie, în Bucureşti, potrivit organizatorilor. Născut pe 12 martie 1932, la Bazargic (în prezent Dobric, pe teritoriul Bulgariei), Anuşavan Salamanian a absolvit Institutul de Ingineri Cinematografici din Sankt Petersburg. Este unul dintre cei mai apreciaţi ingineri de sunet din cinematografia autohtonă, cu o carieră-record în România, întinsă pe parcursul a aproape 50 de ani, perioadă în care a realizat sunetul şi/sau coloana sonoră pentru un număr impresionant de lungmetraje şi scurtmetraje, dar şi seriale TV.

După debutul cu "Secretul cifrului" (regia Lucian Bratu, 1959), Anuşavan Salamanian a lucrat cu Ion Popescu Gopo la unul dintre cele mai cunoscute lungmetraje semnate de acesta, de la a cărui premieră se împlineşte în acest an o jumătate de secol: "S-a furat o bombă" (1961). Filmografia sa continuă cu titluri precum "Pădurea spânzuraţilor" (1963, regia Liviu Ciulei), primul lungmetraj românesc premiat la Festivalul de la Cannes, pentru regie; "Columna" (regia Mircea Drăgan, 1968); "Veronica" (1972) şi "Veronica se întoarce" (1973), regizate de Elisabeta Bostan, laureată a premiului Gopo pentru întreaga activitate în 2009; "Fraţii Jderi" (1973-1974, regia Mircea Drăgan); "Nea Mărin Miliardar" (1978, regia Sergiu Nicolaescu), filmul autohton cu cel mai mare succes de box-office din toate timpurile, la care a semnat coloana sonoră alături de Andrei Pap, câştigătorul premiului special la gala Gopo 2009; "Glissando" (regia Mircea Daneliuc, 1982), "Hotel de lux" (1992, regia Dan Piţa), distins cu Leul de Argint la Festivalul de la Veneţia; "Apărarea chineză" (1999, regia Tompa Gabor).

Anuşavan Salamanian se numără printre personalităţile care au influenţat şi cariera regizorilor români din generaţia "Noului Val": a lucrat alături de Cristian Mungiu la "Zapping" şi "Corul Pompierilor" (2000), cu Tudor Giurgiu la "Popcorn Story" (2001) şi cu Sinişa Dragin la "În fiecare zi, Dumnezeu ne sărută pe gură" (1998). În filmografia lui Anuşavan Salamanian se regăsesc şi scenariile a patru filme realizate în regia lui Sergiu Nicolaescu: "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte/ Ipu" (1971), "Osânda" (1976), "Ultima noapte de dragoste" (1979) şi "Ciuleandra" (1984). Printre cele mai recente producţii la care Salamanian a lucrat în calitate de inginer de sunet se numără "Legiunea străină" (2008, regia Mircea Daneliuc), "Supravieţuitorul" (2008, regia Sergiu Nicolaescu), câştigătorul premiului publicului la gala premiilor Gopo 2009, precum şi scurtmetrajul "9 minute" (2008, regia Florin Kevorkian).

În 1970, Anuşavan Salamanian a realizat, în studiourile de la Moscova, prima coloană sonoră stereofonică pe şase canale pentru un film românesc, la "Mihai Viteazul" (regia Sergiu Nicolaescu), versiunea panoramică, pentru care a fost răsplătit cu premiul UNIATEC la Festivalul de la Moscova. La începutul anilor 2000, tot el a semnat coloanele sonore reconstituite în versiune Dolby Surround pentru cele mai cunoscute filme istorice regizate de Sergiu Nicolaescu, "Mircea", respectiv "Mihai Viteazul". Cea de-a cincea ediţie a galei premiilor Gopo va avea loc pe 28 martie şi va fi transmisă în direct şi în exclusivitate de postul de televiziune ProCinema, iar românii de pretutindeni o vor putea urmări înregistrat, pe ProTV Internaţional. Gala va putea fi urmărită şi online, pe www.premiilegopo.ro şi www.procinema.ro, dar şi pe cea mai mare media-faţadă din România, Cocor Media Channel, situată în inima Capitalei. Gala premiilor Gopo este organizată de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Babel Communications şi al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

[cosmin742000]

Lucian Pintilie , Liviu Ciulei , Corneliu Porumboiu , Cristi Puiu , Nae Caramfil

[stanv]

Regisori? nu era "regizori" ? sau e la fel ca cu "busele augmentate" ?

E unul dintre donquijottismele mele - pentru cä vine din frantuzescul "regisser", n-are nici o legäturä cu "revizorii". Stiu de D.E.X., de "asa s-a generalizat", da' fä-mi hatârul si lasä-mä sä fiu etimologic ca Scoala Ardeleanä.
Altceva?



REGIZORI.>:)

[aniela07]

a murit Liviu Ciulei. snif. :(

[nume]

R.I.P. Liviu Ciulei.

http://i973.photobucket.com/albums/ae211/carmine_galante/img016.jpg

[Disciple]

R.i.p.

[Chambord]

http://mubi.com/notebook/posts/liviu-ciulei-1923-2011

[margott]

Radu Muntean si Cristi Puiu sunt preferatii mei.

[Sebasstyan]

Dragilor,
Din aprilie apare un nou motor de cautare ( gen Google – Facebook ) care ne plateste sa fim utilizatorii lui.
Se va numi WAZZUB …
E ABSOLUT GRATUIT SI USOR DE MANEVRAT !
In 5 minute de ” munca ” poti sa-ti declansezi un venit constant care nu se va mai opri niciodata !
INREGISTREAZA-TE ACUM!

http://signup.wazzub.info/?lrRef=88489105

Invita-ti prietenii! Aduna-ti echipa! Cu un click castiga bani gratis!

[paul_aramis]

alt rahat de spamer!

[Alain.Wolf.]

"regisori" ???? :-O

[Liviu-]

http://dexonline.ro/definitie/regisor

[Alain.Wolf.]

http://dexonline.ro/definitie/regisor

aoleu! sa-nteleg ca dexu asta online e sfant pentru tine??? nasol :D Da' ma rog, daca tu vrei sa te evidentiezi....ai reusit ! esti unicat ! :D

[Liviu-]

Penibil.

[Alain.Wolf.]

Penibil.
exact! ;)

[Alain.Wolf.]

ooh, ai doar 22 de anisori! nu-i bai! ai toata viata inainte! sa tot inveti! ...da' nu pe net! ;) Seara faina sa ai! :)

[Liviu-]

Ce sa-i faci?! Cand n-avem bani ne descurcam cu ce putem. La fel si tie! ;)

[clyde007]

Cel mai tare Promo!!! Abia astept filmul :))))
http://www.youtube.com/watch?v=G9mB19DgZy4&feature=youtu.be

[Namaste]

Daca intereseaza pe cineva: Profesionistii - Cristi Puiu (http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/arte/cristi-puiu)

[varu]

Bagati. Acum e momentul!

Firma Mandragora organizează casting pentru film de lung metraj în regia lui Cristi Puiu, pentru actori neprofesioniști cu vîrste cuprinse între 20 și 80 de ani, femei și bărbați.

Pentru mai multe detalii trimiteți poze însoțite de nume, vîrsta și numărul de telefon pe adresa de e-mail: office@mandragora.ro sau la numărul de telefon 0371031720.

Io m-as duce la caterinca. Sunt cat se poate de neprofesionist as it gets. Si sa fie in weekend, ca nu stau eu la dispozitia lui cand are chef. :D :P

[Chambord]

Hai varuuuuu !!! Vrem sa te vedem pe covorul rosu la Cannes / Oscars. K la Berlin ai fost ... in Biroul Oval ... check... Maine-poimaine o sa facem bani la pariuri pe varu - Best Supporting Actor. Daca Barak Abdi ala sau cum ii zice acu un an culegea banane prin copaci si il fugareau girafele prin savana si a ajuns sa ia BAFTA, cu atat mai mult ma astept de la tine, you got a much better place to start.

Makes us rich madăfacăăăăăăăă ! You owe us and you know it ! :D

[varu]

Ce-ti mai place caterinca Șamboare :D
Fix la tine ma gandeam c-o sa te activezi, so it worked!

Eu si cu Mungiu facuti madafacaaaaa de tine pe forumul asta, asta ca sa completam lista de companii selecte prin care ma invart. :))
O critica de selfiul de la Oscaruri nu bagi si tu pentru public?

[Chambord]

Ce-ti mai place caterinca Șamboare :D
Fix la tine ma gandeam c-o sa te activezi, so it worked!

Eu si cu Mungiu facuti madafacaaaaa de tine pe forumul asta, asta ca sa completam lista de companii selecte prin care ma invart. :))
O critica de selfiul de la Oscaruri nu bagi si tu pentru public?


Maai varu maai, tu chiar memorezi cum il fac pe fiecare ? Oricum, pe Mungiu l-am facut son of a bitch parca. Ceea ce nu-i chiar acelasi lucru. Madafaca le zic doar amicilor. Ma rog, nici pe el n-am vrut sa-l insult. La mine SOB e sinonim cu "domnule". Un apelativ respectuos.

Selfi de la Oscar zici ? Hai sa-ti zic un secret. "Ideea" de "selfie" imi intoarce stomacul pe dos. Cuvantul asta imi intoarce stomacul pe dos. Oamenii care faca asa ceva ... same thing. Alea cu pitzi flash-uite in oglinda din baie sunt preferatele mele :x Selfie-ul atunci cand intalneste obiectul "retea de socializare" e apoteoza manelismului ... e sublim.


Cat despre caterinca, e un pattern aici. O faza care se intampla ciclic. Cand se observa o crestere a frecventei cu care Chambord face caterinca / glume proaste / nu trateaza serios un subiect, asta inseamna 2 lucruri:

1. Chambord needs an f-ing break ca sa-si incarce bateriile / sa-si reseteze timer-ul de caterinca.

Iese tiptil si inchide incetisor usa...

[varu]

Cristi Puiu (http://www.ioncinema.com/news/annual-top-films-lists/top-200-most-anticipated-films-for-2014-5-cristi-puiu-sierra-nevada) foarte sus intr-o lista (http://www.ioncinema.com/category/news/annual-top-films-lists)cu lume buna. High expectations.

Cred ca asta e poezia (http://www.poezie.ro/index.php/poetry/13907896/Agat%C3%A2r%C5%9Fii). :-/

[Chambord]

"The Agathirsoi" =))
Stiu un user de pe acest forum (nu eu statzi linistitzi) aflat in cautarea nick-ului perfect. Well, THIS ! Iar poezia e rupere ! Adica eu care vorba aia imi place caterinca de nu mai pot / o iubesc la disperare / nu pot trai fara ea & shit / etc. Dar poezia asta imi da ceatza. Eu sunt pionier fata de ea. I never reached this level of depth in my entire friggin life.

A vazut cineva Trei exercitii de interpretare ? Am vazut un clip din film mai demult. Alta chestie care imi da ceatza. Intr-un fel sau altul.

Fed must be happy right now. Apropo, asta mai traieste ?
HEEY !

[varu]

Lasa caterinca, Șamboare, nu intelegi tu, frumos asa e sa nu te bagi, ca-ntre domnii care se respecta! B-)

Poate mi-o da proba de recitat la casting, m-am documentat, nu vreau sa ma prinda nepregatit.

[Chambord]

ca-ntre domnii care se respecta ? cine-s astia ?
meh, forget it, daca nu ma invat minte de prima oara ...

[carmen_angelus_romila]

Cu mici modificari, dar in mare deacord cu lista afisata.

[carmen_angelus_romila]

Imi vin in minte, poate nu cei mai buni, dar demni de apreciat, i-as putea numi pe regizorii: Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu,...!

[victor_homescu]

- 96 de ani de la nastere,Liviu Ciulei (7 iulie 1923-25 octombrie 2011),un mare regizor de teatru,regizor de film (își face un dublu debut,în teatru,cu "Omul care aduce ploaia",iar în film,cu "Erupția"),anvergură,cultură si longevitate,actor de teatru,actor de film (a debutat în Puck,a jucat Dandanache şi în „Play Strindberg”),scenograf (debutul lui Ciulei peste ocean cu"Leonce și Lena",1974 Washington D.C.la Arena Stage,a impresionat publicul și critica americană prin modernitatea convenției teatrale),a fost profesor-a predat teatru la Columbia University şi New York University,fost director al Teatrului Lucia Sturdza Bulandra timp de zece ani,în 1980,devine director al Teatrului Guthrie din Minneapolis,filmul "Pădurea spânzuraților"(film de două serii,alb-negru,cinemascop) i-a adus definitiv consacrarea în plan internațional odată cu obținerea,în mai 1965,a prestigiosului Premiu de regie al Festivalului de la Cannes,juriul luând decizia în unanimitate,şi,fost la origine,arhitect**Uitându-mă înapoi,am participat la o perioadă în care teatrul românesc s-a exprimat prin multe lucruri frumoase.Sunt bucuros că,undeva,am mâzgălit şi eu o pagină din istoria teatrului românesc.Sper ca cei ce vin acum şi au dreptul să ne ia locul prin vitalitatea tinereţii lor să înţeleagă această misiune nobilă de a stabili prin teatru un fel de arbitru al moralei şi al echităţii.** -
***
"În orice punere în scenă,un punct esențial de început este alegerea principiului estetic director.Această alegere înseamnă chinul unei munci cu tine însuți,nelipsită de îndoieli,de polemici,de ezitări,de încăpățânări într-o atitudine față de text care poate să fie eficace sau,dimpotrivă,să se dovedească un obstacol în spectacol.Trebuie să fii permanent ancorat în concepția inițială.Miile de sfaturi care vin,pe parcurs,de la cei circa 60 de membri ai echipei de filmare,trebuie să le asculți,să filtrezi din ele ceea ce este conform concepției,ce ajută,ce nu alterează,ce nu este numai efect. De multe ori nemulțumești colaboratorii,le ești dezagreabil fiindcă nu le accepți întotdeauna propunerile,pari încăpățânat sau surd,sau absurd, pentru că n-ai timp să le explici «de ce».În fond,acest«de ce»ție îți este foarte limpede,niciodată nu este un capriciu.Fiecare element al
universului filmic are un scop"/Liviu Ciulei,Secolul 20,nr.4/1978
***
Liviu Ciulei în Revista Teatrul,nr.4/1958:*Părerea mea în problema actor de teatru-actor de film este că nu se poate da un verdict care să fie general valabil,că nu se poate spune că orice actor de teatru e bun pentru film,sau că nici un actor de teatru nu e bun pentru film,sau,în sfârşit,că „omul de pe stradă” e bun sau nu,mai bun sau nu,decât actorul de teatru.Cred că s-ar putea încerca o clasificare (nu ştiu dacă e exhaustivă):1) Omul de pe stradă-actor împrumută el personajului propria sa personalitate,oricare ar fi personajul.Bineînţeles,sunt şi printre actori unii,cazuri excepţionale,care fac acelaşi lucru:Jean Gabin,de pildă.Toate personajele lui sunt masive,virile,îndurătoare,lente,etc.2) Actorul de teatru sau profesionistul de film se extinde,ajunge prin interpretare la personalitatea personajului,dacă limitele extensibilităţii egoului său (eu obişnuiesc să numesc acesta „limitele elasticităţii interioare”) îi permit să facă acest lucru.Atunci,însă,când decalajul se face simţit,rezultatul e dezastruos.3) O a treia categorie-cred,cea mai importantă,pentru că mi se pare că ea diferenţiază specia actorului de film,atât de aceea a actorului de teatru,cât şi de „omul de pe stradă”-este aceea a actorului „de farmec”. Sigur că nici pe scenă farmecul nu e de lepădat (vezi,de pildă,actori „de farmec”ca Elvira Popescu sau George Vraca).Dar,în general,hotărâtoare în materie de teatru e forţa interpretativă.Există cazuri,rare,care întrunesc ambele înzestrări;vezi:Greta Garbo,N.Cerkasov,L.Olivier.Totuşi,sumumul în cinematografie îl obţine actorul „de farmec”,un farmec cu totul special, sesizabil prin intermediul filmului,ca,de pildă, Rudolf Valentino,Gary Cooper.Această specie a actorului „de farmec”presupune îmbinarea unor proprietăţi fizice deosebite şi a unei personalităţi de un gen anumit,aptă să deştepte simpatie,aş îndrăzni să spun,proprietăţi puţin controlabile ştiinţific şi care nu se înscriu în vreo metodă riguroasă.Efectul apariţiei unei asemenea personalităţi poate fi asemuit cu efectul provocat de o voce celebră:Şaliapin,Caruso.În teatru,însă,cazuri similare n-au dat rezultate.Aş mai îndrăzni o diferenţiere:ca să facă o artă conformă cu epoca lui,actorul de teatru trebuie să fie un om exersat în a gândi contemporan,în a da sensurilor interpretarea lor actuală.Ca si concepţie şi ca stil.Dar comportarea lui-nu pe scenă,a lui,a omului-poate fi oricare. Forţa lui de depersonalizare şi repersonalizare îl scuteşte de un obligo indispensabil în cazul actorului de film,acela de a fi un om contemporan.Nu cred că un om care păstrează maniere întârziate din altă epocă,de pildă,se poate exprima adecvat într-o artă care,incontestabil,nu se poate naşte decât în acest azi,pe care îl şi reprezintă.În încheiere,am să mă repet:-cred că verdictul actor de teatru-actor de film-om de pe stradă nu se poate da în absolut;dacă încercăm o diferenţiere categorică,excepţia ne va contrazice,ca întotdeauna în artă.*


https://www.agerpres.ro/documentare/2018/07/07/documentar-regizorul-liviu-ciulei-95-de-ani-de-la-nastere--140588?fbclid=IwAR2LkfVkfnMjorSbW3hhu-H2U_GNJYSMIN5K5iw5j1AI7QTNhkYFnOiEtEQ


https://www.youtube.com/watch?v=d1gNL5yvllU&fbclid=IwAR0R53p5a8C1Fbc0A1mPpgMKZajWzKmvpKa1i7nwB C5wkt7BJM0JN1tV_yE

[victor_homescu]

La Los Angeles,pe celebrul Walk of Fame al Hollywood-ului,o stea îi poartă numele,Jean Negulescu,originar din Craiova,s-a nascut pe 26 februarie 1900,mult mai cunoscut în ţara sa de adopţie,Statele Unite,cercetaș voluntar în rândurile Crucii Roșii în timpul Primului Război Mondial,la Iaşi are şansa să asiste la unul dintre magicele recitaluri oferite de George Enescu răniţilor,soldaţilor şi refugiaţilor:**Sunetele viorii lui îmi răscoleau sufletul.În timp ce îl ascultam,i-am schiţat silueta pe o foaie de hârtie.Desenul meu,încadrat într-o simplă ramă neagră,avea să aibă onoarea să fie expus în vitrina unei librării.Ceasuri în şir am patrulat prin faţa ei,ca să trag cu urechea la comentariile trecătorilor.-Cine e?-Enescu,cine altul !-Da ?Şi cine semnează desenul ?-«Ion (pseudonimul meu)»-Ion?-N-am auzit de el!-O să auziţi!Mi-am spus.Destinul mi-a fost pecetluit pe loc,atunci şi acolo.Aveam să fiu pictor,un pictor celebru**,a fost un artist cu dublă profesie,cineast şi plastician şi triplă identitate culturală-română,franceză şi americană,a devenit celebru după ce a regizat “How To Marry a Millionaire”,1953,recompensat cu un premiu BAFTA,filmele lui,aproape 60,au avut 31 de nominalizări la Oscar,au câştigat 4 statuete,desi continua sa fie un necunoscut in tara lui de origine (in colecţia Arhivei Naţionale de Filme se păstrează o copie a filmului Johnny Belinda,1948,laureat al Premiului Oscar pentru interpretare feminină-Jane Wyman),in "92 devine membru de onoare al Academiei Române (Manuela Cernat,in cartea"Jean Negulesco,un român la Hollywood",Bucureşti,1998),a fost membru in Academia Americana de Film,a colaborat timp de 3 decenii pentru studiourile Warner Bros,criticii de la The Independent l-au numit pe Negulesco printre marii regizori ai epocii de aur de la Hollywood,alaturi de nume ca Zinnemann,Kazan,Wilder,Mankiewicz,Huston,care au transformat cinematografia americana,in 1984,a publicat cartea de memorii „Things I Did and Things IThink I Did“(„Lucruri pe care le-am făcut și lucruri pe care cred că le-am făcut“).s-a stins din viata pe 18 iulie 1993,in Marbella,Spania,**Oamenii din industria cinematografică au fost impresionați de generozitatea lui,în special actorii cărora le îngăduia o totală libertate în a-și manifesta talentul.Dorința lui a fost întotdeauna de a spune o poveste extraordinară și,când era posibil,să își arate și simțul umorului**,scrie Michelangelo Capua în cartea „Jean Negulesco: The Life and Films”,iar Louis Marcorelles va scrie în Le Monde:„Ca să-l defineşti pe Jean Negulesco,trebuie să te referi la două persoane distincte-la excelentul profesionist şi la rafinatul om de cultură.”
***
Jean Negulesco,Testamentul:**Rog ca executorul meu să creeze un fond cu numele„Jean Negulesco Trust Fund”,pentru a ajuta tinere talente din România,un băiat şi o fată,din domeniul artei,muzică,literatura,pictura,sculptura,balet,t eatru, regie,cinematografie-să-i ajute să-şi petreaca trei ani în străinătate,la un Colegiu adecvat,de preferinţă la Paris,Roma sau în Statele Unite,în scopul de a-şi putea afirma Personalitatea în domeniul pe care şi l-au ales.Pentru aceşti doi tineri se vor asigura pe parcursul celor trei ani condiţii de viaţă adecvate,nu de lux.Vârsta lor va fi cuprinsă între 18 şi 25 de ani.Ei vor fi ajutaţi şi sfătuiţi de prietenii mei,Anne Head la Paris şi profesorul Mihnea Gheorghiu în România.**(cf,"Jean Negulesco un român la Hollywood",Manuela Cernat,Editura alo,Bucureşti,"98)
***
*Prima şi cea mai importantă lege a artei este iubirea.Acest sentiment trebuie să-l lege obligatoriu pe creator de subiect.În absenţa iubirii,produsul gestului artistic rămâne rezultatul unei formule.-Adesea sunt întrebat :-Eşti modern sau clasic?Mon Dieu,sunt pictor şi atâta tot.Cubismul, impresionismul şi toţi ceilalţi termeni sunt formule superflue,refugiu pentru cei ce nu pot fi ei înşişi.Cel mai greu pentru un artist este să fie sincer.Să fie autentic.El lucrează îndeobşte în umbra altora.Nu există eroare mai mare decât să vrei să cauţi explicaţia unei opere de artă.Îţi place sau nu.Asta e tot.Pictura trebuie să trăiască prin ea însăşi.Literatura,muzica şi celelalte forme de expresie
artistică nu te pot ajuta să o iubeşti.Subiectul nu are nici o importanţă în realizarea operei de artă,este doar o veche deprindere.(..)Brâncuşi era un falnic înţelept,cu chip de zeu înrămat de o barbă cenuşie, îngălbenită de tutun şi cu ochi mici,scânteietori, de un albastru intens.Avea un fel de a vorbi pitoresc,plin de culoare şi o prezenţă aparte,de ager şi hâtru ţăran român,era un om dintr-o bucată şi totuşi deseori nu puteai întreţine cu el un dialog firesc şi paşnic.Avea un ton sarcastic şi, orice i-ai fi spus,ochii lui rămâneau ironici şi neîncrezători.Truditor înnăscut,îi plăcea să facă totul cu mâna lui.Brâncuşi a atins divinul cu fiecare din creaţiile lui.Când mă gândesc la el,îmi apare întotdeauna dinaintea ochilor cu pălăriuţa lui albă caraghioasă,schiţând câţiva paşi de horă românească şi spunându-mi,cu privirea luminată de o tainică bucurie:Arta înseamnă tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”*,Jean Negulescu "Drum printre stele,Amintiri",publicata la Editura Meridiane in anul 1989.

https://adevarul.ro/locale/calarasi/un-roman-oscar-celebru-hollywood-jean-negulesco-idila-diva-marilyn-monroe-este-femeia-trebuie-sa-ti-inseli-nevasta-1_5752c0ad5ab6550cb8a0d80b/index.html

[victor_homescu]

=142 de ani de la naştere,Teatrului i-a dedicat piesele 'Trandafirii rosii", 1915 ("poemul jertfei pe altarul artei" cum a denumit-o unul din exegeti), "Se face ziuă," 1914," Domnul de rouă", 1938, ctitor al teatrului românesc din Ardeal și Banat, Zaharia Bârsan, 1878 = decedat la Cluj, pe 13 decembrie 1948, Revista Transilvania, Anul 56. maiu-Iunie 1925. Nr. 5-6 publică **Dl Z. B. s=a născut în noaptea de anul nou 1878, in Braşov, suburbiul Bra?*şovul vechiu. Mama era de aici, iar tatăl se trăgea din comuna Sânpetru, de lângă Braşov. La vârsta de un an au plecat părinţii cu copilul la Sânpetru, unde a stat viitorul artist dramatic 7 ani. Liceul până în cl. Vil l-a făcut în Braşov, la liceul românesc de acolo. La 17 ani pleacă în «ţară», la Bucureşti, ca pedagog la liceul Clinciu-Popa, dând în curând bacalaureatul la liceul «Lazar».înscris la Conservatorul de artă dramatică, ia premiul I la tragedie, în 1901, la clasa maiestrului Constantin Nottara. Urmează totodati cursuri la facultatea de filosofie şi litere. Ca student joacă şi la «Teatrul Naţional»din Bucureşti. Maiestrul Nottara şi artista A.Bârsescu l-au luat în turneele lor teatrale prin Muntenia, «Societatea pentru fond de teatru român l-a trimis ca bursier la Viena şi Berlin. In 1899-1900 a înfiinţat dl Z. B. prima trupă de dilentanţi în Braşov (cu «Jean Marie», «Greva fierarilor», etc.) După terminarea studiului în Berlin (1907) a plecat în Italia, să studieze arta dramatică italiană şi, în special, pe Ermete Novelli. In 1909 a fost angajat de «Teatrul Naţional» din Bucureşti, unde a rămas până în 1919, cu întreruperea răsboiului, a surghiului, ca să fie chemat mai apoi in fruntea nou-înfiinţatului «Teatru Naţional» din Cluj (1919)**
***
Cluj, 25 Aprilie 1925. Onisifor Ghibu, profesor universitar:articolul- (Artist şi dascăl) -**Zaharia Bârsan a cutreierat Ardealul în vremea când miniştrii de la Budapesta ni-au hărăzit legea şcolară, prin care se ţintea la maghiarizarea învăţământului nostru şi Iegea de înfiinţare a episcopiei de la Hajdudorogh, care începuse procesul de maghiarizare a religiei româneşti. In vreme ce numărul şcolilor româneşti scădea, iar în cele cari mai rămâneau In fiinţă se auzia tot mai multă limbă ungurească şi tot mai puţin limbă românească şt în vreme ce numărul altarelor româneşti decreştea de la o zi la alta, Zaharia Bârsan ridică în fiecare oraş, orasei sau sat românesc mai mare câte un altar neprihănit cultului limbii naţionale şi frumosului artistic. Prin Zanaria Bârsan teatrul, care până aci sau nu existase, sau fusese o simplă comedie, menită să amuzeze pe spectatori, deveni o şcoală, iar actorul încetă de a mai fi privit ca un simplu comediant şi luă asupra-şi rolul de dascăl. După desrobirea Ardealului, Iui Z. Bârsan îi fu sortit să ridice, alături de înalta şcoală de ştiinţă din capitala provinciei liberate, o altă şcoală superioară, de idealism, de morală şi de naţionalism. Teatrul Naţional din Cluj a fost, ca şi Universitatea românească de acolo din prima zi în care şi-a deschis porţile, o instituţie de cultură şi de progres, care a contribuit într-o largă măsură la întemeierea şi consolidarea vieţii româ?*neşti in această cetate, care ne-a fost atât de ireductibilă inamică veacuri dea rândul. Ardealul, care în cursul timpului a dat românismului vlă?*dici evlavioşi şi cărturari, cronicari înţelepţi şi patrioţi, dascăli idealişti şi devotaţi, poeţi suavi şi cu suflet din sufletul poporului, prin Z. Bârsan şi-a dat sie-şi pe cel dintâi artist dramatic şi pe cel dintâi scriitor dramatic serios. Deşi trecut în«ţară», Z. Bârsan a rămas vecinic «ardelean», cu gândul la cei din mijlocul cărora plecase şi la cari revenia cât putea mai des, în vremurile de apăsare, şi la cari s-a reîntors definitiv în momentul când împrejurările favorabile i-au permis să desfăşure o operă culturală sistematică, în deplină libertate. Bârsan este cea mai curată glorie artistică a Ardealului şi prezenţa lui la conducerea destinelor Teatrului Naţional din Cluj, in epoca de formare şi de consolidare a acestuia, a fost un noroc tot atât de mare. ca şi prezenta lui în Ardeal pe timpul ungurilor, când orice alia activitate dramatică serioasă era cu neputinţă. El a creat în cultura Ardealului epocă şi numele lui va fi amintit totdeauna cu laudă şi cu recunoştinţă, ca al unui adevărat dascăl**
***
Ion Agârbiceanu, articolul ("Din turneul Z. Bârsan")**Puţine oraşe din Ardeal puteau da, înainte de unire, o sală plină pentru o reprezentaţie artistică. Numai adunările gemerale ale Astrei sau ale Fondului de teatru puteau da această asigurare, fără o bună organizare premergătoare, ori in ce oraş s-ar fi ţinut. La aceste congrese venea lumea din toate colţurile Ardealului şi Bănatului. Reprezentaţiile date de trupa Z. Bârsan s-au desfăşurat înaintea sălilor pline, mulţămită afluenţii intelectualilor satelor din jur. Dar pentru acest concurs al provinciei era cu totul necesară inima caldă a centrului. Am avut şi avem un număr de mici orăşele ai căror intelectuali se Însufleţeau sincer de orice acţiune culturală sau naţională, şi cari nu pregetau ori ce osteneală pentru a pregăti succesul.(..).Românul e greu de pornit, ştim toţi, cari am trăit mereu în contact cu poporul, ca şi cu intelectualul, dar dacă s-a pornit odată şi-i place: de ce s-a apucat, duce lucrul la bun sfârşit. Trebuia stăruinţă şi pănă-l puneai pe ţăran să plece la o alegere de deputat şi pănă-I determinai pe câte-un intelectual să participe la o mişcare culturală, să vină la un festival. Dar dacă-l porneai, îi părea bine şi era vesel. De turneurile lui Z. Bârsan veselia aceasta a fost nedespărţită. Reprezentaţia artistică deschidea şi lumina sufletele, aşa că «masa comună» ce urma după festival se schimba de obicei în praznic naţional, cu cuvântări de preamărire a limbii, cu mândre cântece naţionale. Toată lumea îşi uita bucuros de oboseala drumului sau a alergărilor şi se petreceau câteva ceasuri neuitate, în cari con?*ştiinţa naţională trezită, înviorată, deschidea flori neaşteptate. Răsplata şi-o avea fie care în sine însuş pentru ajutorul dat, când vedea, cel puţin pe câteva ceasuri, frumuseţile unei vieţi curat româneşti. Şi amintirea lor a rămas neştearsă în sufletele multora.**/-Revista"Transilvania", Anul 56. mai-Iunie 1925. Nr. 5-6
***
Poetul Zaharia Bârsan, poemul ('Cantece,1912)"/ **Azi am fost mâhnit de moarte/Prea frumoasa mea bălae/M=am trezit în zori de ziuă/Soarele bătea 'n odaie/Şi pe patul tău ca spuma/Albă se juca o rază/.Am văzut=o cum pe frunte/Şi pe gură-ti se aşează/M=am sculat cu ochii 'n lacrimi/
Şi-am închis grâbit fereastra/= Rază albă, rază albă/Să-mi faci tu una ca asta!
Impletesc la stihuri albe
In tăcerea nopţii sfântă...
Greerul îmi ţine hangul
De sub prag şi cântă... cântă...
Ştim, o, ştim... cântarea noastră
E pustie şi deşartă...
Ştim de mult...dar ce-are-a face
Facem artă pentru artă!!**

https://crispedia.ro/zaharia-barsan/?fbclid=IwAR0daVz11HwOBtMnV0gDXES2DOatrn4hKRHGimgs La-6Y94WPKZ6iXpK7CY

https://www.youtube.com/watch?v=48lnMTv1vfI&fbclid=IwAR1fSUCguaLmi5fNkcMHSX3RNASWJTB3HlReTUuME njavpJ5KdMKNn1sVQ4