Zilele filmului coreean, din 15 noiembrie

5 Nov 2013
Evenimentul găzduit de cinema Elvira Popescu este dechis de producţia In Another Country

În perioada 15-17 noiembrie, Cinema Elvira Popescu va găzdui Zilele Filmului Coreean. Proiecţiile vor debuta cu prezentarea în premieră în România a filmului In Another Country, în regia lui Hong Sang-soo şi având-o în rolul principal pe celebra Isabelle Huppert.

Organizat de Ambasada Republicii Coreea, evenimentul aduce la Bucureşti câteva dintre cele mai interesante filme coreene de artă ale anului 2012, titluri premiate la festivaluri internaţionale de prestigiu, precum Cannes sau Veneţia.

Prezent în Competiţia festivalului de la Cannes, în 2012, filmul lui Sang-soo Hong, Da-reun na-ra-e-seo/In Another Country este o colaborare inedită între regizorul coreean şi celebra actriţă franceză Isabelle Huppert, pe care o regăsim într-un triplu rol: trei personaje (fiecare cu istoria sa personală) întâlnesc în acelaşi loc, aceiaşi oameni, dar nu cu aceeaşi încărcătură emoţională şi nici cu aceleaşi implicaţii.

Într-o ţară care nu îi aparţine, Coreea de Sud, Anne a întâlnit, întâlneşte şi va întâlni pe o plajă turistică, obişnuiţii locului, care o vor face să trăiască de fiecare dată o experienţă diferită, dar din ce în ce mai aproape de răspunsul spiritual în căutarea căruia a pornit.

Timp de trei zile, publicul bucureştean va avea ocazia unică de a viziona în cinema filme coreene de artă, greu accesibile în afara festivalurilor internaţionale de film. Biletele vor fi disponibile la casieria cinematografului Elvira Popescu.

Zilele Filmului Coreean sunt organizate la Bucureşti de Ambasada Coreei în România, cu sprijinul Samsung şi Daewoo Mangalia Heavy Industries.

Exploreaza subiecte similare:

In Another Country, Isabelle Huppert, Sang-soo Hong

Alte știri din cinema

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 9 ianuarie 2014 18:34
Mi-as dori si eu sa am ocazia sa urmaresc cateva...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells