Zâmbăreţul Matthew McConaughey

de Ştefan Dobroiu în 2 Aug 2012
Zâmbăreţul Matthew McConaughey

Nu suntem fanii lui Matthew McConaughey (şi ai actorilor care se simt obligaţi să-şi dea cămaşa jos în mai toate filmele), dar chiar ne-a impresionat în Magic Mike/Mike meseriaşu' (o cronică AICI), unica premieră a săptămânii. Fie că ne place sau nu, McConaughey este unul dintre cei mai populari actori ai Hollywood-ului, iar "excesul" de goliciune din filmul lui Steven Soderbergh sugerează un curaj şi o lipsă de amor propriu de care nu-l credeam în stare, prin urmare iată, ne-a convins să-i dedicăm un material în exclusivitate.

Şi-a început cariera în 1991, când de-abia împlinise 20 de ani, iar o vreme s-a mulţumit cu roluri episodice sau cu reclame. În 1996 este catapultat în linia întâi a actorilor de la Hollywood cu A Time To Kill, ecranizare după John Grisham ce s-a bucurat de succes de casă în epocă. Numele său s-a aflat deodată pe buzele tuturor producătorilor, iar rolurile principale au început să curgă. Cu toate acestea, McConaughey nu s-a sfiit deloc să rişte (şi să piardă) în pariurile sale cu partiturile interesante ale perioadei. În 1997 joacă în două dintre cele mai aşteptate producţii ale anului, Amistad şi Contact, iar în 1998 îşi încearcă puterile cu westernul în The Newton Boys. După ce Edtv e primit prost de public şi critică, McConaughey va fi nevoit să aştepte anul 2001 pentru a descoperi genul în stare să-l consacre în rândul publicului larg: comedia romantică.

Următorul deceniu din carieră i-a fost dominat de aceste producţii cu lipici la spectatoare, iar totul a început cu The Wedding Planner, unde trebuie să-i facă faţă lui Jennifer Lopez, pe atunci în plină vogă. Urmează How to Lose a Guy in 10 Days, iarăşi un succes de casă, Failure to Launch, Fool's Gold şi Ghosts of Girlfriends Past, toate comedii romantice, în care schimbă partenere precum Lopez, Sarah Jessica Parker, Kate Hudson şi Jennifer Garner. Sahara, filmul din 2005 în care apare alături de Penelope Cruz, devine unul dintre cele mai răsunătoare eşecuri de casă din toate timpurile.

Anul trecut ne-a plăcut mult în The Lincoln Lawyer, iar anul acesta nu a făcut deloc o impresie proastă în Magic Mike, în rolul lui Dallas, patronul plin de vise de mărire al clubului de striptease unde dansează stripperii interpretaţi de Channing Tatum, Alex Pettyfer şi Matt Bomer. La 42 de ani Matthew McConaughey pare să se fi maturizat şi "riscă" în direcţii care cu siguranţă se vor dovedi mai profitabile pe termen lung.

În 2013 o să-l vedem în The Dallas Buyer's Club, pentru care va trebui să slăbească aproximativ 15 kilograme. Filmul biografic descrie ultimii ani de viaţă ai lui Ron Woodroof, un electrician homofob care se îmbolnăveşte de HIV în 1986 şi, după ce i se spune de către medici să se ducă acasă şi să moară în linişte, ajunge să organizeze o reţea de trafic de medicamente pentru a-şi prelungi viaţa. Datorită lui Woodroof mii de oameni au avut parte de medicaţia necesară pentru a încetini efectele devastatoare ale SIDA. Rolul principal a fost îndelung vânat la Hollywood (fii sigur că şansele lui McConaughey la Oscar vor creşte simţitor), la un moment de producţie fiind ataşat şi Brad Pitt.

Actorul se pregăteşte şi pentru Thunder Run, un thriller de război cu Gerard Butler şi Sam Worthington despre cucerirea Baghdadului de către armata SUA în 2003.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 2 august 2012 13:41
De unde pana unde nu stim sa-i scriem numele? ce e cu introducerea asta?? este o scriere normala britanica, pt modul in care i se pronunta numele....
alex_il_fenomeno pe 18 august 2012 12:03
este o figura , mai ales in genul de comedie .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells