World War Z: primele reacţii de la premiera filmului

de Gloria Sauciuc în 4 Iun 2013
„...poate că ultimul blockbuster a venit târziu raportat la moda zombi, însă cel puţin apare aşa cum era aşteptat - frenetic, asurzitor, lipsit de fond, dar atât de spectaculos!" (Total Film)

Ziua Z: Apocalipsa a avut duminică premiera mondială la Londra. Pe 21 iunie filmul se va lansa şi în cinematografele din ţara noastră. Până atunci, iată - mai jos - câteva dintre primele reacţii ale presei de specialitate.

După cum ştim, Brad Pitt este Gerry Lane, un fost investigator al Naţiunilor Unite care reuşeşte să îşi salveze familia din Manhattan şi să îi ducă la un loc sigur, pe ultima navă de război a Americii. Chemat înapoi în serviciu, Lane parcurge înainte şi înapoi un Pământ aflat în ruine pentru a descoperi adevarata sursă a epidemiei. Trece prin Coreea de Sud, prin Israel, prin Ţara Galilor, asistând cu stoicism la spectacolul dezastrului.

World War Z nu este gândit atât ca un horror, cât ca un thriller internaţional, cu o acţiune ce afectează la nivel global, chiar dacă e un thriller cu zombi", scrie IGN. Pe de altă parte, Paul Bradshaw, de la publicaţia Total Film, scrie că „zombii lui Forster nu sunt de fapt zombii cu care ne-am obişnuit, pentru că arată mai degrabă ca o gloată de suporteri la meci, şi totuşi arată impresionant. Dând din coate şi mişunând printre ruinile civilizaţiei, în armate de mii de indivizi, zombi din film par să convingă că Apocalipsa a venit în sfârşit. Cele mai bune scene din WWZ reuşesc să fie acelea în care ecranul se umple cu hoarde (generate pe computer) ce invadează străzi, se adună în gloate la porţile oraşelor sau năpădesc elicoptere precum furnicile".

În continuare, criticul e de părere că Marc Forster (Quantum of Solace) reuşeşte de minune să meargă pe modul „furios şi iute", însă cadrele lui largi „nu mai sunt la fel de potrivite atunci când investigaţiile lui Lane duc în locuri comune ale filmelor de groază de azi şi de ieri".

Legat de ratingul filmului, Bradshaw admite că producţia este „bizar de lipsită de scene sângeroase; filmul are un rating PG-13, cu toate că unele scene sunt mai greu de privit".

Concluzia Total Film este următoarea: „poate că ultimul blockbuster a venit târziu raportat la moda zombi, însă cel puţin apare aşa cum era aşteptat - frenetic, asurzitor, lipsit de fond, dar atât de spectaculos!".

Chris Tookey, de la dailymail.co.uk, recurge la comparaţii pentru a caracteriza WWZ. „Elicoptere care se prăbuşesc, avioane care brăzdează cerul, cascadori care cad din avioane. Sună cunoscut? Da, e stilul filmelor de acţiune marca Roland Emmerich, care variază de la aproape sublim (Independence Day) la ridicol (10.000 BC). WWZ se plasează undeva în mijlocul acestui spectru, undeva la nivelul lui Godzilla, dar sub The Day the World Ended/Ziua în care lumea s-a sfârşit. Filmul reuşeşte să fie impresionant în cadrele largi: panica de pe străzile Philadelphiei, căderea Ierusalimului în faţa hoardelor de zombi. Şi filmările din aer sunt impresionante".

Chris Tookey atrage atenţia, însă, că protagonistul este creionat din numai câteva tuşe. „Construcţia personajelor lasă de dorit: eroul lui Brad Pitt e lipsit de personalitate, iar spectatorul nu înţelege de ce autorităţile Naţiunilor Unite îl apreciază atât de mult: este competent, însă nu pare nici curajos, nici foarte inteligent, nici foarte pregătit. Asta este una dintre slăbiciunile filmului, anume că, lipsit de o pregătire specială, el va rezolva primul misterul înfrângerii armatelor de zombi. Cartea originală, publicată în 2006, îl descrie pe eroul central drept un angajat al Naţiunilor Unite care încearcă să reconstituie adevărul punând cap la cap mai multe surse. Se pare că producătorul şi studiourile Paramount au renunţat la această structură care ar fi dus la un film gen District 9, All The President's Men sau chiar Citizen Kane, în favoarea unui scenariu cu un erou salvator".

Filmul este pe alocuri impresionant, e de părere criticul, însă discrepanţa faţă de materialul original este un deserviciu adus producţiei.

Exploreaza subiecte similare:

World War Z, Brad Pitt, Marc Forster, Independence Day, godzilla, The Day the World Ended, District 9

Alte știri din cinema

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Nimicdinceparafi pe 4 iunie 2013 13:08
The Day the World Ended sau The Day After Tomorrow?
DarkGDK pe 4 iunie 2013 16:28
probabil ai dreptate
legolas05 pe 4 iunie 2013 14:06
O sa vad filmul,sper sa fie bun.
Darksnakeheart pe 4 iunie 2013 22:23
Iarăși zombie? Cam perimat subiectul....
alex_il_fenomeno pe 5 iulie 2013 13:01
Nu ma asteptam sa fie primit atat de bine... Chiar imi doresc sa il vad.
marian100 pe 7 iulie 2013 17:27
Alo
Nisa pentru a vedea profilul dvs. și am interesant să știi mai multe, e-mail meu este (maboumarian80@yahoo.com)
Dumnezeu să vă binecuvânteze
mulțumiri
MARIAN
....................................................................................................................................

hello
Nice to view your profile and am interesting to know you more,my email is(maboumarian80@yahoo.com)
may god bless you
Thanks
MARIAN

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells