World War Z ar putea deveni o trilogie

de Cristina Grigore în 4 Ian 2012
World War Z ar putea deveni o trilogie

Horror-ul post-apocaliptic World War Z, cu Brad Pitt în rol principal, a fost anunţat inițial drept o adaptare singulară a romanului lui Max Brooks cu acelaşi nume, însă, potrivit JoBlo.com, acesta s-ar putea transforma într-o trilogie.

Cu un buget considerabil – de 125 de milioane de dolari – ce îl face unul dintre cele mai scumpe filme cu zombie din istoria cinematografului, World War Z îl are pe starul lui Moneyball şi Tree of Life în rolul lui Gerry Lane.

Dacă corespondentul acestuia în carte acesta era un reprezentant al Uniunii Europene a cărui misiune este de a întocmi un raport cu mărturiile supravieţuitorilor războiului împotriva creaturilor întoarse din morţi, în scenariul lui J. Michael Straczynski şi Matthew Michael Carnahan el este un erou de acţiune, care porneşte într-o călătorie în jurul globului, într-o cursă contracronometru, pentru a pune capăt pandemiei de zombie care ameninţă să distrugă lumea.

O astfel de adaptare spectaculoasă şi plină de suspans a romanului va oferi cu siguranţă noi posibilităţi de a extinde acţiunea pe parcursul a trei filme. Aceasta este, de altfel, şi intenţia regizorului Marc Forster şi a distribuitorului Paramount, aşa cum reiese dintr-un interviu acordat de Pitt publicaţiei L.A. Times.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
anca_11 pe 4 ianuarie 2012 11:22
Prima parte s-a filmat in august 2011 si la Glasgow - Scotia.
In ce locatii s-a mai filmat prima parte daca ".... porneşte într-o călătorie în jurul globului"?
Celelate parti , pe unde vor fi filmate ? Poate ne intilnm cu Brad Pitt .... :-))

Crist11 pe 4 ianuarie 2012 15:22
Ar fi frumos o trilogie... dar sa se gandesca la asta dupa primul film lasand loc si pentru posibile alte doua filme.
alex_il_fenomeno pe 6 ianuarie 2012 18:52
daca este bun , sa fie o intreaga franciza !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells