Will Smith, întrecut la box-office de Dwayne Johnson şi Vin Diesel

de Cristina Grigore în 3 Iun 2013
Noul film al celebrului actor, After Earth, nu a reuşit să detroneze Fast and Furious 6

Week-end-ul acesta a adus în cinematografele americane SF-ul After Earth, în care Will Smith şi fiul său devenit şi el actor, Jaden, sunt protagoniştii unei poveşti de acţiune desfăşurată pe o planetă ostilă. Aşteptat cu interes de fanii actorului şi ai genului SF, filmul a dezamăgit însă la box-office, încasând doar 27 de milioane de dolari, în condiţiile în care a costat 130 de milioane de dolari.

Se pare că nici cândva promiţătorul M. Night Shyamalan nu mai reuşeşte să mai producă ceva de calibrul lui The Sixth Sense, iar prezenţa lui Will Smith în noul After Earth nu a mai acţionat ca un magnet al încasărilor. „De aproape douăzeci de ani, fiecare film al lui Will Smith ce se lansa în perioada verii intra pe locul întâi în clasament”, au remarcat cei de la The Holllywood Reporter. Acelaşi site mai constată şi faptul că After Earth este una din marile dezamăgiri la box-office din ultimii ani, situat între Battleship (debut de 25 de milioane) şi John Carter (debut de 30 de milioane).

Cele 27 de milioane de dolari au plasat filmul pe locul trei în clasament, pe primul loc menţinându-se Fast & Furious 6 (34,5 milioane de dolari), urmat de Now You See Me (28,1 milioane), thriller-ul poliţist al lui Louis Leterrier (The Incredible Hulk, Transporter), o nouă intrare cu un buget de producţie de 75 de milioane de dolari, cu mari şanse să devină profitabilă.

Pe patru coboară Star Trek Into Darkness (16,4 milioane), urmat de Epic (16,4 milioane), The Hangover Part III (15,9 milioane), Iron Man 3 (6,3 milioane), The Great Gatsby (6,3 milioane), Yeh Jawaani Hai Deewani (1,7 milioane) şi, pe zece, Mud (1,2 milioane de dolari).

Exploreaza subiecte similare:

After Earth, Will Smith, M. Night Shyamalan, The Sixth Sense, Battleship, John Carter, Fast & Furious 6, Now You See Me, Louis Leterrier, Star Trek Into Darkness, Epic, The Hangover Part III, Iron Man 3, The Great Gatsby, Yeh Jawaani Hai Deewani, Mud

Alte știri din cinema

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Jeff Koons: Portretul unei vieți - O incursiune în viața și opera unui artist emblematic

Există puțini artiști în arta contemporană care polarizează și fascinează în egală măsură precum Jeff Koons.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
legolas05 pe 3 iunie 2013 15:20
La ce scor are pe RT (12%) este si normal,nu cred ca am sa mai vad filmul.Si,apropo,filmul are un buget de 130mil $(fara costurile de promovare)deci e un esec,al 2-lea de anul asta.
Skynet.Zbenga pe 3 iunie 2013 15:21
Incep sa fie incasari foarte mari in weekendurile acestea
FoxHound pe 8 iunie 2013 12:56
After Earth dupa parerea mea e un esec total.Imi pare rau pentru Will Smith,dar asta-i adevarul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells