Wesley Snipes l-ar putea juca pe Dracula în reboot-ul lui Blade

de Cristina Grigore în 15 Aug 2019
Lansarea filmului va avea loc abia după 2021

Dacă iubitorii Universului Cinematografic Marvel au fost încântați de vestea că Mahershala Ali îl va juca într-un film al studioului pe noul Blade, și fanii lui Wesley Snipes (fostul interpret al lui Blade) ar putea avea motive de bucurie, căci starul este, se pare, în vizorul celor de la Marvel.

Potrivit unor surse Marvel contactate de site-ul lordsofthelongbox.com (o largă comunitate de fani ai benzilor desenate și ai derivatelor acestora) există ideea introducerii lui Snipes în pelicula cu Mahershala Ali, iar rolul rezervat este chiar cel al lui Dracula, principalul villan din film.

Pare o modalitate potrivită de a-l onora pe fostul Blade, însă deocamdată acest detaliu al distribuției rămâne la stadiul de zvon. Informațiile obținute arată însă că apariția lui Snipes ar însemna mai mult decât un cameo, asta pentru că noul Blade va fi inspirat din The Tomb of Dracula, una din benzile desenate horror ale Marvel, în care și-a făcut apariția, pentru prima dată, și Blade, ca personaj secundar (în 1970).

Lunile următoare vor aduce cu siguranță mai multe informații legate de scenariul lui Blade, actori și regizor. Filmul nu face parte din cea de-a a patra fază a producțiilor incluse în Universul Cinematografic Marvel. Lansarea va avea loc după 2021.

Exploreaza subiecte similare:

Mahershala Ali, Wesley Snipes

Alte știri din cinema

Elvis Presley devine super spion într-un serial de animație Netflix pentru adulți

Anunțul a marcat 42 de ani de la moartea regelui rock'n roll-ului

Gardienii Galaxiei 3 va începe filmările abia la finalul lui 2020

Filmul va deschide cea de-a cincea fază a Universului Cinematografic Marvel

Ivana cea Groaznică ia Premiul special al juriului „Cineasti del Presente” la Locarno

Scenariul şi regia sunt semnate de Ivana Mladenović

Premierele săptămânii

Află ce-i de văzut weekend-ul acesta la cinema!

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 15 august 2019 15:56
Un Dracula negru!?... Ce să mai zici (??), oricum toate s-au întors pe dos...
ovibcr pe 16 august 2019 09:32
Politically correct ar fi ca Dracula transilvanean sa fie negru de origine musulmana bisexual si transgender :)
0ctavian pe 16 august 2019 13:59
"musulman bisexual si transgender" s-ar putea sa nu fie polically correct ca se opareste vreun musulman ofensat ca ii este insultata religia pacii :)
ishmael pe 16 august 2019 09:42
:) "You either die a hero or you live long enough to see yourself become the villain."
0ctavian pe 16 august 2019 13:58
epic :))
ishmael pe 16 august 2019 16:49
mi-am adus aminte de vorba asta cand Michael Keaton a jucat in Spider-Man :)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells