Vlad Trandafir: „Povestea e un mecanism prin care omul reușește să-și cunoască dimensiunea lui transcendentă”

de Cinemagia în 12 Sep 2017
Lectorul atelierului de scenaristică de la Fundaţia Calea Victoriei este Vlad Trandafir, regizor şi scenarist
  • Fundaţia Calea Victoriei din Bucureşti organizează, din 21 septembrie, un atelier de scenaristică, a cărui temă este Cum se scrie un film”. Lector este Vlad Trandafir, regizor şi scenarist. Timp de şapte întâlniri, a câte două ore, cursanţii vor achiziţiona noţiunile de bază ale oricărui tip de scriere narativă. Iată un interviu cu Vlad Trandafir.

Ești regizor, scenarist și profesor la Fundația Calea Victoriei. Cum te-a format fiecare dintre aceste ipostaze?

În primul rând, îmi place mult presupoziția întrebării tale - insinuează că ipostazele pe care ți se le oferă viața sunt formatoare. Deși sunt sigur că nu toate experiențele te formează, cred că ai dreptate, în cele din urmă e ceva bun de cules din orice trăire. (Cu condiția că nu culegi aceleași concluzii la nesfârșit și nu le numești revelații.)

Ca să-ți răspund. Trebuie să separ activitatea de regizor și scenarist de cea de profesor în cadrul Fundației. Pentru prima, îmi pot imagina două moduri în care ea este formatoare. Pe de o parte, orice poveste scrisă și spusă dă ocazia autorului ei să facă cunoștință cu propriul interior, cel din care s-a ivit ficțiunea. Și este o nesfârșită sursă de surprize – plăcute sau destabilizatoare, dar, oricum ar fi ele, emoționante. Este imposibil să-ți contempli sinele și să nu ai o experiență aproape mistică. Pe de altă parte, scrierea și spunerea unei povești presupune, mai devreme sau mai târziu, întâlnirea cu un public. Iar contactul cu acest public devine o experiență formatoare pentru autor. Pentru că te pune față în față cu propriile limite. Limite cu privire la abilitățile pe care le am ca profesionist, dar și limite pe care le am în înțelegerea lumii în care trăiesc. Un mare autor nu este doar un excelent povestitor, tehnic vorbind, ci și cineva cu o înțelegere pătrunzătoare a vieții, care reușește să includă punctele de vedere ale celorlalți și să le ofere o privire nu doar personală, ci și generoasă asupra vieții.

În ce privește ipostaza de profesor de scenaristică în cadrul Fundației, trebuie să recunosc că este dintre cele mai fertile experiențe pe care viața mi le-a oferit până acum. Și formatoare. Întrucât am putut cunoaște îndeaproape cinefilul român. Pe spectatorul educat, care râvnește să dobândească un nivel superior de înțelegere a artei cinematografice. Am înțeles cum îl pot ajuta, cum îl pot îndruma spre povestea la care dorește el să ajungă, cum, pentru el, atelierul devine un instrument de transformare interioară. Odată ce a trecut pe la atelierul de scenaristică, niciunul dintre cursanții mei nu mai poate urmări un film cu ochii unui profan.

Ce fel de filme urmărești? Mergi la festivalurile de film din București?

Îmi plac fimele fraților Coen, ale lui Wes Anderson, Alejandro Iñárritu, Jim Jarmusch, dar și filmele unor mari maeștri precum Akira Kurosawa, Bergman, Fellini sau Hitchcock. Filme în care am oarecare indicii că autorii nu încearcă doar să mă lingușească pentru bani. Îmi place circul, îmi place spectacolul, chiar și ieftin uneori, cu condiția că reprezintă un genuin paravan pentru transmiterea unui adevăr. Pentru un adevăr de viață, care îmi dă ocazia să mă întorc în propria viață mai destins și mai gata s-o înfrunt în continuare cu forțe noi. O să te contrariez, dar văd rar astfel de filme.

Îți mulțumesc pentru această întrebare. Trebuie să-ți mărturisesc că suspiciunea mea se activează subit când vine vorba de la festivaluri de film - în general, nu doar în București. Tocmai pentru că am avut experiența lor. Am avut înțelepciunea să mă vindec repede de ele. Pe măsură ce trec anii, devin un spectator tot mai selectiv și tot mai sceptic cu selecțiile care îmi sunt sugerate. În special în evenimentele care insinuează că îmi oferă "cultură cinematografică". Educație. Care pretind, în mod demagogic, că sunt indispensabile. "Nu, mersi", cum se spune. Aleg să plec urechea la sugestiile unor prieteni în care am încredere în loc să frecventez, metodic, prestigioase festivaluri autohtone. Să știi că spectatorul normal, cu oarecare gust cinematografic, nici în Cannes n-are încredere. Cât e el de Cannes. Asta de la cursanții atelierului am învățat-o.

Ca scenarist, în ce fel te ajută sau te afecteaza evoluția tehnologiei?

Bănuiesc că te referi la evoluția tehnologiei în cinematografie. Eu, unul, nu simt că mă afectează, dar e sigur că fiecare progres tehnologic a adus o sărăcire, fie ea și temporară, a poveștii. E suficient să aruncăm un ochi în scurta, dar intensa, istorie a cinematografului. Cred că e un fenomen natural însă. Trebuie să absorbim noile posibilități tehnice și să le valorificăm în poveștile noastre, neuitând să rămânem fideli fondului, nu formei.

Ce s-a schimbat în ultimii 10 ani în felul în care sunt spuse poveștile?

Exact asta s-a schimbat: forma a căpătat o amploare deosebită în detrimentul fondului. Și nu în ultimii zece ani, ci în ultimii 30-40. Filmele prezentului sunt extraordinare. Sunt tot mai arătoase, ating periodic noi culmi ale expresivității vizuale și, să nu uităm, auditive. Niciodată, în trecut, nu am cunoscut o asemenea virtuozitate tehnică, o formă atât de șlefuită, atât de savant-prelucrată. Este o abundență a senzorialului. Din acest punct de vedere, trăim vremuri senzaționale, în care este o plăcere să fii cinefil. Pe de altă parte, nicicând, în istoria de ceva mai bine de o sută de ani a cinemaului, nu am asistat la povești mai lipsite de conținut. De profunzime. E o artă care pare să fi uitat că are a se ocupa înainte de toate de suflet, de veșnicele probleme ale naturii umane, și abia apoi de chestiuni politice, sociale, încălzire globală, discriminări de tot felul și alte lucruri asemenea. Importante, fără îndoială. Dar, cum se spune, nu cu adevărat importante. Cinstit, parcă nici poveștile de dragoste nu mai sunt ce erau cândva.

Dacă aș fi sociolog, aș glumi că sunt simptomele unei lumi decadente.

De ce ne plac poveștile?

Nu e chestie de plăcere. Nu în primul rând. Cinemaul exista de 122 de ani, dar povestea există de când e omul pe planetă. Povestea este un mecanism prin care omul reușește să-și cunoască dimensiunea lui transcendentă. Ne place să ascultăm/vedem povești pentru că ne dă ocazia de a ne recunoaște, ca oameni, unii pe alții ("da, frate, și eu simt la fel!"). Dar mai ales pentru că ni se oferă perspectiva depășirii propriei condiții. Omul - orice om! - are intuiția unui alt mod de a fi. Pur și simplu "știe" că deține un potențial care îl poate propulsa într-o condiție superioară. Marii autori nu fac decât să reamintească, în mod convingător, lor și semenilor lor, această fantastică posibilitate umană. Dacă ai fi la curs, ți-aș spune că unul dintre aspectele vitale ale unui scenariu este ca protagonistul lui să poată suferi o schimbare fundamentală, în decursul poveștii. Către această misterioasă schimbare aspiră toți oamenii cu spiritul încă viu. Și exultăm când o vedem întâmplându-se în alții - ne dă combustibil sufletesc, încredere că ni se poate întâmpla și nouă.

Cât de important e să ai o poveste bună atunci când faci un film și ce înseamnă o poveste bună? O idee neobișnuită garantează succesul poveștii?

Cât de important pentru cine? În zona noastră de lume, dar și aiurea, în special în spațiile în care cinematografia este subvenționată de stat, o poveste bună nu e deloc importantă. Este un adevăr ușor de verificat - câte povești îndoielnice, dar care s-au vândut bine și foarte bine, nu ne-a oferit Hollywood-ul de-a lungul timpului?

În ce mă privește, o poveste bună trebuie să semene cu viața. Trebuie să fie, cum spune McKee, o plauzibilă metaforă a vieții. A sweet little lie. O minciună fermecătoare care ascunde însă un adevăr, nu o minciună încă și mai gogonată. Definiția ultra-scurtă: o minciună adevărată.

De ce ai ales ca, la atelierul de scenaristică, să lucrați scenariu de scurtmetraj și nu sitcom, documentar etc.?

Răspunsul este descurajant de simplu: din rațiuni de durată. E o durată potrivită cu timpul pe care îl pune la dispoziție atelierul, adică șapte sedințe. Altminteri, nu există deosebiri notabile de scriere între scurtmetraj, sitcom sau film documentar. Povești sunt toate, inclusiv documentarul.

Cât de implicați sunt cursanții tăi? A ajuns vreunul dintre scenariile lucrate la curs să fie produs?

Le sunt foarte recunoscător cursanților mei pentru entuziasmul lor permanent, e mai ușor să întreții reflecția într-un domeniu care se poate dovedi provocator când ți se acordă atenție susținută. Întâmplare sau nu, am avut privilegiul de a avea parte de oameni pasionați, dornici de cunoaștere și însuflețiți de o doză serioasă de perseverență.

Da, au fost câteva. Și este aproape de domeniul miracolului că s-au putut concretiza. La atelier participă în special oameni dinafara profesiei, pe care nu îi motivează decât curiozitatea și plăcerea pentru cinema. Guerilla filmmaking, cum se spune.

Povestește-mi dacă a fost vreo lucrare care te-a impresionat.

Statistic vorbind, la fiecare serie, am parte de măcar un cursant cu o înclinație vădită pentru scris. De-a lungul celor patru ani, au fost foarte mulți și foarte multe. Ionuț Tecșan a fost probabil cel mai prolific dintre ei. Scria bine și repede scenarii SF și de capă și spadă.

Ai avut cursanți care să se fi reorientat profesional după ce au venit la cursul tău?

Au fost oameni care au dat examene și au intrat, uneori cu brio, la UNATC. Alții, la alte școli din străinătate. Nu știu să existe cursanți care să se fi reprofilat profesional, dar nici nu recomand. Le spun din capul locului: scenaristica, chiar la Hollywood, este în bună măsură o activitate secundară. Trebuie practicată în mod constant, zilnic!, dar în timpul rămas liber, după activitatea principală care asigură venituri lunare. Paul Haggis, faimosul scenarist al filmului Crash, a fost hamal ani de zile până și-a putut câștigat existența din scenarii. Situația e cu atât mai adevărată în spațiul românesc - scenariști care să trăiască exclusiv din scenarii nu există.

Exploreaza subiecte similare:

Vlad Trandafir

Alte știri din cinema

Jake Gyllenhaal ar putea să îl înlocuiască pe Ben Affleck în rolul lui Batman

Collider scrie că decizia de a-l înlătura pe Affleck din serie a fost luată la începutul lui 2017, după ce un anunţ oficial a fost amânat până la premiera Justice League, pentru a evita publicitatea negativă

Kidman îl recompensează cu 600.000 de dolari pe soț pentru fiecare an împreună

Surprinzătoarele acorduri prenupţiale ale celor mai bogate cupluri ale Americii

Afară cu Johnny Depp din distribuția Fantastic Beasts, cer fanii seriei Harry Potter

Criticii lui de pe reţelele de socializare dau ca exemplu înlăturarea lui Kevin Spacey din filmul All the Money in the World

James Franco devine supererou. Va fi Madrox, the Multiple Man

Studiourile Fox extind saga mutanţilor şi a supererolilor Marvel

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells