Vin Diesel va fi Kojak

de Cristina Grigore în 18 Dec 2012
Vin Diesel va fi Kojak

Clasica poveste de pe micul ecran ce-l are ca protagonist pe poliţistul Kojak va fi transformată într-un film de doi dintre scenariştii veterani ai francizei James Bond în care Vin Diesel va avea rolul principal, scrie Deadline.

Neal Purvis şi Robert Wade (Skyfall, Casino Royale) au fost angajaţi de studiourile Universal pentru această adaptare, iar Vin Diesel va ocupa şi poziţia de producător al filmului, alături de Samantha Vincent.

Serialul Kojak a fost difuzat de postul TV CBS între 1973 şi 1978 şi l-a făcut pe actorul Telly Savalas – cunoscut la vremea aceea mai mult pentru rolurile sale negative din filme precum On Her Majesty’s Secret Service sau The Dirty Dozen – într-un sex-simbol internaţional.

O serie de filme de televiziune au urmat popularului serial, în care Savalas şi-a reluat rolul. Personajul său – o combinaţie a comportamentului mai multor poliţişti reali - avea ca frază caracteristică replica „Who loves ya’, baby?”, iar printre plăcerile sale se numărau ţigările şi acadelele. 

Cel mai recent interpret al lui Kojak este Ving Rhames, ce a fost protagonistul unui reboot al serialului fără prea  mare succes. Nu se ştie momentan, când vor începe filmările producţiei anunţate cu Vin Diesel, studiourile fiind acum în căutarea unui regizor.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 18 decembrie 2012 10:28
inainte cu remakeurile!!!
xerses pe 18 decembrie 2012 11:37
Nu ii va fi prea greu sa intre in pielea personajului.Datele fizice, oricum le are.
alex_il_fenomeno pe 19 ianuarie 2013 13:12
Il asteptam!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells