Urs de Argint pentru Radu Jude la Berlin 2025!

de Ştefan Dobroiu în 22 Feb 2025
Filmul românesc Kontinental ’25 câştigă trofeul pentru Cel mai bun scenariu

La zece ani după ce câştiga Ursul de Argint pentru Cea mai bună regie pentru filmul de epocă Aferim! şi la patru ani după ce câştiga Ursul de Aur pentru Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, Radu Jude revine pe scena impozantului Berlinale Palast, gazda festivalului german, pentru a ridica un nou Urs de Argint, de această dată pentru Cel mai bun scenariu. Cel mai nou film al regizorului român, Kontinental '25, se află, astfel, printre cele opt lungmetraje câştigătoare de premii la ediţia aniversară, a 75-a, a festivalului.

Kontinental '25 o are în centrul atenţiei pe Orsolya (Eszter Tompa), executor judecătoresc din Cluj, care, însoţită de jandarmi, evacuează un bărbat fără adăpost din subsolul unei clădiri din centrul oraşului. Evacuarea este necesară, pentru că clădirea urmează să fie demolată, dar un gest dramatic al celui evacuat declanşează o adevărată criză existenţială în viaţa protagonistei.

Reamintim că, recent, şi Martin Scorsese l-a menţionat pe Radu Jude într-o adevărată declaraţie de dragoste pentru cinema-ul românesc. Reamintim şi că România este unica ţară cu trei filme laureate cu Ursul din Aur din ultimele două decenii.

Iată mai jos cele opt filme din competiţia oficială premiate. Juriul condus de americanul Todd Haynes şi format din Nabil Ayouch, Fan Bingbing, Bina Daigeler, Rodrigo Moreno, Amy Nicholson şi Maria Schrader a decis palmaresul de mai jos:

Ursul de Aur pentru Cel mai bun film
Dreams (Sex Love), regia Dag Johan Haugerud

Marele premiu al juriului (Ursul de Argint)
The Blue Trail, regia Gabriel Mascaro

Premiul juriului (Ursul de Argint)
The Message, regia Iván Fund

Ursul de Argint pentru Cea mai bună regie
Huo Meng pentru Living the Land

Ursul de Argint pentru Cel mai bun rol principal
Rose Byrne pentru If I Had Legs, I’d Kick You

Ursul de Argint pentru Cel mai bun rol secundar
Andrew Scott pentru Blue Moon

Ursul de Argint pentru Cel mai bun scenariu
Radu Jude pentru Kontinental ’25

Ursul de Argint pentru Contribuţie artistică deosebită
Lucile Hadžihalilović pentru La Tour de Glace

Exploreaza subiecte similare:

Radu Jude, Aferim!, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, Kontinental '25, Drømmer

Alte știri din cinema

Marile surprize de la Globurile de Aur 2026!

Cine ar fi trebuit să câştige şi cine a fost favorizat la cea mai recentă ediţie a premiilor?

Ce urmează pe Netflix în 2026?

Anul acesta, platforma de streaming a pregătit o mulțime de surprize pentru fanii săi, iar Bridgerton, Emily in Paris, Peaky Blinders, Enola Holmes și Stranger Things sunt doar câteva titluri de urmărit.

Gwyneth Paltrow, concediată dintr-un motiv neaşteptat

Actriţa dezvăluie de ce a pierdut un proiect proeminent

"Decât să cer de pomană, mai bine îmi bag un pistol în dos şi apăs pe trăgaci"

Mickey Rourke dezminte că s-ar afla în spatele unei campanii de strângere de fonduri pentru a-şi plăti chiria

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Danu787 pe 23 februarie 2025 10:47
Felicitări, vedem încă o dată că e un regizor foarte bun, chiar dacă filmele lui nu sunt pentru toată lumea.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells